La petrecere…sau mă împărtăşesc cu Hristos?

Duminica trebuia sa ma unesc cu Hristos ,dar din cauza neglijentei,a lenei nu s-a mai intamplat ,am inteles ca trebuie sa lupt cu mintea mea ,cu familia ,pentru a nu alege sa ma unesc cu lumea si sa-L uit pe Hristos.Am ales sa particip la o petrecere in familie ,dar oare asta este fericirea mea?Oare asa voi castiga fericirea vesnica?
Din cauza nenumaratelor pacate suferim atatea, dar este si normal daca nu ne unim cu Hristos, nu il primim pe Dumnezeu in inimile noastre, in viata noastra vom suferi chinuri si mai groaznice in iadul cel de veci. Trupul acesta al nostru este trecator, dar sufletul traieste in veci, va trai vesnic in rai sau in iad in functie de pacatele pe care le-am facut aici pe pamant, dupa moartea trupeasca sufletul nu mai poate face nimic pentru mantuirea sa.
Haideti sa ne trezim! Sa ne trezim la realitate cat mai avem timp aici pe pamant, sa nu zicem ca suntem tineri caci nu vom sti cat mai avem de trait. Sa ne unim cu Hristos aici pe pamant ca apoi dupa moarte sa fim uniti cu Hristos in veci.
Sa-L iubim pe Dumnezeu caci si El va avea grija de noi si mai mult. Va avea grija de mantuirea noastra, de familia noastra, de sanatatea noastra, de tot ceea ce avem nevoie aici pe pamant dar si in cer.
Când se pot împartasi credinciosii?




In veacul apostolic si în cele imediat urmatoare, în fiecare comunitate toti crestinii participau la Sfânta Liturghie si se împartaseau. Cu timpul, participarea la Sf. Liturghie, si odata cu aceasta primirea Sfintei Impartasanii, a început sa piarda din ritmul de odinioara. In aceasta privinta Biserica a precizat prin hotarâri canonice datoria tuturor crestinilor de a participa la fiecare Sfânta Liturghie. Cel care lipsea trei duminici consecutiv era excomunicat, adica scos din comuniunea celor care se împartaseau.
Desi Sf. Impartasanie este administrata credinciosilor mai ales în timpul posturilor, ea nu este legata de post ci de oficierea Sfintei Liturghii. Scopul principal al Sfintei Liturghii este sfintirea darurilor, iar scopul final este împartasirea credinciosilor. Cuvintele “Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati” nu reprezinta doar o simpla formula liturgica, ci o invitatie adresata credinciosilor participanti la Sfânta Liturghie si care cere un raspuns din partea acestora. Si cum Sfânta Liturghie se oficiaza în aproape toate zilele de peste an, deci si în afara perioadelor de post, apropierea de Sfântul Potir se poate face ori de câte ori se adreseaza chemare“Cu frica de Dumnezeu...”. Singurul criteriu în primirea Sfintei Impartasanii este cel al vredniciei, dobândita de cei nevrednici prin osteneli duhovnicesti si prin ascultare deplina de duhovnic. Oprirea de la Sfânta Impartasanie apare drept cel mai aspru canon numai în cazul în care participantul la Sfânta Liturghie îsi doreste comuniunea deplina cu Hristos prin Sf. Impartasanie.Impartasirea credinciosilor se poate face la fiecare Sfânta Liturghie, frecventa ei pentru fiecare credincios în parte fiind rânduita de preotul duhovnic. De asemenea, credinciosii se pregatesc si primesc Sf. Impartasanie înaintea unor evenimente importante din viata lor (calatorii, casatorie, examene, interventii chirurgicale etc.).

Mitropolitul Antonie de Suroj_Cuvânt către noii căsătoriţi

Cuvânt către noii căsătoriţi
In ziua nunţii voastre, prin Apostolul care s-a citit la Liturghie, Domnul v-a dat cuvântul: să vă purtaţi poverile unul altuia, şi aşa veţi împlini legea lui Hristos (Gal. 6, 2).

Mai mult: astăzi am stat cu lumânările aprinse, dând mărturie de bucurie, dând mărturie despre aceea că prin nunta voastră veşnicia a intrat în timp, că împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat, pentru că s-a zis: împărăţia lui Dumnezeu a venit deja atunci când doi nu mai sunt deja doi, ci unul.

Şi totuşi, această unitate pe care o alcătuieşte împărăţia lui Dumnezeu se dă, ca să zic aşa, doar sub formă de embrion, şi ea trebuie cultivată prin nevoinţă. Pentru că dragostea este şi bucurie, şi căldură, şi gingăşie, şi exultare pe care cei doi le pricinuiesc unul în celălalt, insă ea este şi nevoinţă: să vă purtaţi poverile unul altuia, şi aşa veţi împlini legea lui Hristos.

Adeseori, în icoanele Naşterii Maicii Domnului este inclusă o scenă în care Ioachim şi Ana stau în picioare îmbrăţişaţi. Aceasta este, poate, cea mai minunată imagine a tandreţei omeneşti şi a dragostei omeneşti, care poate fi atât de curată, atât de profundă, care poate fi o asemenea putere, încât să se deschidă faţă de tot ce este sfânt, tot ce este ceresc, şi să nască tot ce poate purta mai sfânt pământul. Preţuiţi, păziţi această dragoste omenească, ce v-a adus unul la celălalt şi v-a unit!

Mântuitorul ne-a zis: Credeţi în lumină, şi veţi fi fii ai luminii (In 12, 36). Dumnezeu v-a dat, v-a dăruit pe unul celuilalt, la fel cum i-a dăruit pe Rebeca lui Isaac şi pe Isaac Rebecăi (v. Fac. 24); întâlnirea voastră este în Dumnezeu, nunta voastră este o Taină, al cărei lucrător este Mântuitorul Hristos, şi nu întâmplător, nu degeaba, L-am rugat să fie aici aşa cum a fost la Cana Galileii (v. In 2, 1-11) şi cu binecuvântarea Sa să vă unească întru unirea căsătoriei. Să credeţi în lumină, în lumina pe care Domnul a aprins-o în fiecare din voi, şi să păstraţi această lumină, să o păziţi, să o apăraţi de orice întunecare, şi să nu vă temeţi de nici un întuneric, de nici o penumbră, care pe pământ înconjură încă orice lumină.

Pentru că lumina luminează în întuneric (v. In 1, 5), şi chiar atunci când întunericul n-a primit-o şi nu s-a făcut el însuşi lumină, el nu poate nici s-o înăbuşe, nici să se apere de ea, căci până şi cea mai mică scânteie de lumină preface întunericul absolut în întuneric străbătut de razele acestei lumini.

Ne-am rugat ca Domnul să vă dea credinţă: credinţă tare, neclintită în El, dar totodată credinţă tare şi neclintită a unuia în celălalt. Să credeţi unul în celălalt! în asta e lumină, şi de nimic să nu vă temeţi. După spusele unui scriitorul contemporan, a-i spune celuilalt: „te iubesc” înseamnă a-i spune „nu vei muri niciodată” . A îndrăgi şi a creşte în această dragoste în chip ascetic, câteodată eroic, înseamnă a afirma veşnica însemnătate a celuilalt. Lucrul acesta nu numai că vi s-a dat acum, ci chiar vi s-a încredinţat ca o nevoinţă.

De trei ori am înconjurat analogul pe care se afla Sfânta Evanghelie, care închipuie atât cuvântul lui Hristos, cât şi pe Însuşi Mântuitorul Hristos. In centrul vieţii, în centrul căii voastre să fíe această Evanghelie, cu singura poruncă pe care ne-a dat-o Maica lui Dumnezeu: Faceţi orice vă va spune (In 2,5). Şi atunci, sărăcia omenească, neputinţa omenească, lipsa omenească se va putea preface într-o clipă în bogăţia adâncă, fără fund, a împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum apa obişnuită de spălat din Cana Galileii a devenit vin bun al împărăţiei cerurilor.

Nu vă temeţi să mergeţi pe această cale îngustă, pretenţioasă: înaintea voastră a mers Crucea; Hristos a străbătut toată această cale înainte de a vă chema să-L urmaţi. El a bătătorit calea, El nu vă cheamă în necunoscut. Mai mult: El Însuşi e şi Calea, şi Adevărul, şi Viaţa. Şi făgăduinţa Lui, rostită la această cununie a voastră, este că vă sunt pregătite cununile slavei şi că El păstrează cununile acestea ca să vi le dea când veţi dobândi biruinţa finală a credincioşiei.

Să vă binecuvânteze Domnul cu harul Său! Puterea lui Dumnezeu întru neputinţă se săvârşeşte (v. II Cor. 12, 9): nu căutaţi tărie, încredinţaţi-vă voii lui Dumnezeu, călăuzirii Lui, şi atunci puterea lui Dumnezeu se va săvârşi şi întru neputinţa voastră, şi veţi putea şi voi să spuneţi din propria experienţă ceea ce Apostolul Pavel din proprie experienţă a proclamat: toate le putem întru Domnul Iisus Hristos, Care ne întăreşte (Filip. 4, 13).

Puterea, şi mila, şi bucuria lui Dumnezeu, şi tăria lui Dumnezeu să fie cu voi. Amin.

Pescuirea minunata ......Cuvânt la Duminica a XVIII-a după Rusalii

“Toată noaptea ostenindu-ne, n-am prins nimic…” este munca lipsită de harul lui Dumnezeu; “dar după cuvântul Tău voi arunca mrejele…” este munca sfinţită prin har, munca aducătoare de rod bogat şi satisfacţie materială şi spirituală.

Programul ideal al vieţii omeneşti se cuprinde în două cuvinte scurte: roagă-te şi munceşte. Starea lumii de azi, cu înfăţişarea şi realităţile ei, este dovada zădărniciei omeneşti, când faptele sunt în afara cuvântului lui Dumnezeu. Frământările sociale şi politice, crizele spirituale, murmurele de nemulţumire nu sunt altceva decât ecoul unei vieţi în afara lui Hristos, rezultatul firesc la care au ajuns minţile fără cuget creştin, care umblă după alte legi decât ale lui Iisus.

Ceea ce au făcut Petru şi tovarăşii lui, după ce s-au ostenit o noapte întreagă în zadar, să facem şi noi. Între munca lor fără folos, făcută noaptea pe lacul Ghenizaretului, şi “Cuvântul” lui Hristos, ei au preţuit mai mult pe acesta din urmă şi astfel au reuşit. Tot aşa să facem şi noi. Orice muncă trebuie să aibă la temelie învăţătura Mântuitorului , îndemnul şi chemarea Lui de a arunca mrejele, nu alte îndemnuri. Această învăţătură ne stă la îndemână oricând şi oriunde. Trebuie să ascultăm chemarea lui Dumnezeu şi vom înţelege adevăratul rost al vieţii creştineşti. Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă: “Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre mărirea lui Dumnezeu le faceţi” (I Cor. 10, 31).

Sa intelegem mai bine Evanghelia din aceasta Duminica, a “Pescuirii minunate“, citind :
Arhim. Ioil Konstantaros,
Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa:
Cuvânt la Duminica a XVIII-a după Rusalii (sau prima a lui Luca)
(Luca 5: 1-11)
Prin sfânta citire evanghelică din această duminică începe perioada citirilor din Evanghelia după Luca.
Fireşte, toţi creştinii, dar mai mult noi elinii, simţim o deosebită bucurie şi binecuvântare că acest evanghelist elin, medic şi istoric, ucenicul marelui apostol al neamurilor - Pavel, prin desăvârşita lui cunoaştere a limbii eline, a îmbogăţit Biserica şi oferă întregii lumi „cuvintele Vieţii".
Această pericopă din Duminica I ne emoţionează în mod deosebit, deoarece, printre altele, ne arată că atunci când în viaţa noastră avem binecuvântarea şi ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, atunci toate se întâmplă în cel mai potrivit mod.
Iisus se afla lângă lacul Ghenizaret şi i-a văzut pe pescari că-şi aranjau mrejele de pescuit. Şi după cum cu orice prilej Dumnezeul-Om predica şi săvârşea minuni, aşa şi acum, după ce a intrat în corabia lui Simon (Petru), l-a rugat să tragă corabia câţiva metri de ţărm. De acolo, ca şi cum s-ar fi aflat într-un amvon, „învăţa mulţimile".
Fraţii mei, nu există situaţie în care omul să ofere ceva lui Dumnezeu şi să nu primească în schimb „cu prisosinţă". Tot aşa aici şi acum. După predică, Hristos dă porunca să mâne în larg şi să arunce din nou mrejele „la vânat".
Fireşte, acest lucru era de neînţeles pentru experimentaţii pescari, de aceea şi Petru în timp ce la început pune înainte argumentul logicii şi experienţei meseriei „Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi n-am prins nimic, dar la cuvântul Tău voi arunca mreaja" (Luca 5:5); deci după ce aduce înainte argumentul cu totul logic, în cele din urmă îşi supune părerea, cunoştinţa şi experienţa în ascultare faţă de porunca Învăţătorului!
Consecinţa? Atât de mulţi peşti încât cele două corăbii erau în pericol să se scufunde!
Iar Petru atât de mult s-a cutremurat - şi cu el confraţii săi, de acest fapt cu adevărat minunat, încât conştiinţa sa l-a condus direct şi imediat întru frică şi minunare să-i ofere Dumnezeului-Om credinţă şi închinare. „Văzând Simon Petru a căzut în genunchi la picioarele lui Iisus zicându-i: Ieşi de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos" (Luca 5:9).
Iubiţii mei, multe sunt minunile care ne dau învăţături. Noi să ne limităm la o concluzie generală şi la o învăţătură care are a face atât cu viaţa personală a fiecăruia dintre noi, cât şi cu toţi oamenii în genere. Şi aceasta este despre binecuvântarea care se revarsă atunci când arătăm ascultare faţă de voia lui Dumnezeu cea atotţiitoare şi mântuitoare.
Suntem chemaţi de multe ori să acţionăm conform cunoştinţelor noastre, conform experienţelor noastre, obiceiurilor noastre, crezând că „bătătorita cale" ne va aduce rezultatele dorite...
Şi totuşi, de câte ori în loc de rezultate pozitive ne pomenim în faţă tocmai cu contrarul, iar deznădejdea tinde să ne strivească inima...
Dimpotrivă, atunci când cu desăvârşire liber Îl aşezăm pe Iisus şi punem porunca Sa deasupra propriei noastre „logici înţelepte", deasupra experienţei personale şi comune, când în mod simplu ne încredinţăm întru-totul poruncii lui Dumnezeu, atunci lucrurile se schimbă şi de acolo unde omul se aşteaptă la eşec, vine succesul, reuşita scopului şi răsplătirea acestei credinţe.
Credem că doar lui Petru i s-a întâmplat această minune cutremurătoare? Doar lui Petru Dumnezeu i-a rezervat acest deosebit tratament plin de iubire? Dar Dumnezeu este „ieri şi azi şi în veci Acelaşi". Întotdeauna înconjoară cu infinită iubire pe fiecare om şi vrea „ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Timotei 2:4). Dacă vom fi atenţi la viaţa noastră, dacă vom arunca o privire scrutătoare pentru a analiza zilele şi anii vieţii noastre, cu siguranţă ne vom încredinţa de minunata intervenţie a lui Dumnezeu! Vom vedea lămurit fapte pe care nu le putem explica în niciun chip natural.
Şi prin urmare, în acest punct trebuie să accentuăm deosebita binecuvântare şi pronie, deosebitele intervenţii minunate ale purtării de grijă a lui Dumnezeu prin Doamna noastră Născătoare de Dumnezeu şi prin Sfinţii noştri, arătate neamului nostru necăjit, dar şi binecuvântat.
Nu avem decât să studiem împreună cu istoria noastră bisericească şi adevărata noastră istorie naţională. Nu istoria care a fost scrisă în laboratoarele „kissingeriene" - şi nu numai - care dezorientează, ci această istorie care a fost scrisă cu sângele de neşters al martirilor şi al noilor martiri. Să studiem aceste pagini care ilustrează sacrificiul şi care au fost sfinţite de osemintele sfinte ale elinilor ortodocşi şi de moaştele pline de har ale marilor noştri Sfinţi!
Fraţii mei, studiind cineva această pericopă evanghelică pe care ne-o istoriseşte Luca, care a primit martiriul în regiunea Beoţiei, unde se află şi mormântul său, nu are decât să-L roage pe Mântuitorul şi Izbăvitorul nostru, pe Domnul Iisus, să ne dăruiască credinţă vie în inimi şi desăvârşită ascultare faţă de voia Sa. În acelaşi timp să ne rugăm toţi ca harul Său să ocrotească poporul nostru luminându-i pe conducători şi pe autorităţi, pentru că „înfricoşător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu" (Evrei 10: 31). Amin.

(traducere din greceşte: monahul Leontie; sursa: Arhim. Ioil Konstantaros) preluat de pe (http://www.impantokratoros.gr/771322F0.ro.aspx)

Cum să atrag atenţia unui băiat dacă nu mă machiez?! ...

Cineva acum câteva zile a căutat pe internet “cum sa atrag atentia unui baiat daca nu am voie sa ma machiez” şi a ajuns la noi pe site. Multe lucruri caută oamenii pe internet, aţi fi foarte surprinşi dacă aţi vedea ce fel îl întreabă oamenii pe Google despre problemele lor ca şi cum ar fi cel mai bun prieten, şi ca şi cum n-ar avea pe altcineva să le răspundă. Oamenii au multe întrebări la care vor răspuns dar la multe dintre ele se ruşinează să întrebe, fiind probleme mai delicate.

Îmi aduc aminte un slogan frumos pe care l-am auzit la Discovery şi mi-a rămas în minte: “the beauty is in the eye of the beholder” şi care m-a făcut să înţeleg că nimeni şi nimic nu este frumos sau bun pentru toată lumea şi la fel nimeni şi nimic nu este urât sau rău pentru toţi. Frumuseţea este în ochii celui care priveşte, şi nu este ceva de sine stătător. Totul este personal în lumea aceasta, inclusiv frumuseţea. Frumuseţea este relaţia specială care se creează între două persoane.

Mama îmi este aşa dragă pentru că o iubesc mult, dar poate în ochii altora e doar o femeie de 46 de ani. În ochii mei părintele duhovnic este luminos şi blând şi cu drag mă gândesc la chipul şi la vorbele lui, dar poate în ochii altora este doar profesorul de facultate care le-a pus o notă proastă. Soţia mea mi-e dragă şi o iubesc mult şi când mă uit la ea văd toţi ani pe care i-am petrecut împreună şi toate clipele frumoase prin care am trecut, dar poate în ochii altora este doar Iulia, colega lor de birou. Nu machiajul creează frumseţea ci relaţia personală dintre două persoane.

Dar dacă totuşi vrei să atragi atenţia unui băiat, îţi recomand un altfel de machiaj:

Oare blandetea nu este ”machiaj” nepretuit, care lumineaza si cele mai intunecate inimi?!? Un chip bland va patrunde pana in adancul sufletului. Culorile unui chip bland, nu se sterg niciodata de pe fata, intodeauna raman zambetul drag si ochii caldurosi in sufletul celor din jur, chiar si atunci cand ploua, chiar si atunci cand este intuneric, chiar si atunci cand abia m-am sculat dimineata din pat.

Smerenia si ascultarea, haine stralucitoare de mult pret, pe care cand le port sunt ca mierea pentru cei din jur, pentru ca o femeie smerita intodeauna va indulci si pe cel mai “acru” dintre semenii nostri.

Margaritar nepretuit ce sta in piept este dragostea de mama si sotie, care straluceste chiar si dupa moarte. Ce copil nu-si va aminti, si nu va povesti si nepotilor de dragostea mamei lui? Ce sot nu-si va aminti pana dincolo de mormant, de grija si devotamentul sotiei sale?

Milostivirea, este cea mai frumoasa poseta din lume, pe care o cinstesc si o pomenesc toti cei flamanzi si insetati. Ar fi bine sa nu iesim din casa fara acest accesoriu al darniciei. Cu aceasta poseta vom merge pana la Judecata de Apoi, si-atunci vom vedea pe deplin adevarata sa utilitate, atunci vom vedea ca tot ce am dat celor necajiti din ea vom gasi insutit si inmiit inapoi.

Credinta si rabdarea, sunt incaltamintea care ne dau statura perfecta, ale carei talpi nu se tocesc nici in cele mai mari gropi, ba din contra, atunci se slefuiesc si stralucesc cel mai tare: “Cand le tinem in picioare in noroiul cel mai mare!”(preluat de pe http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/04/cum-sa-atrag-atentia-unui-baiat-daca-nu-ma-machiez/)

Ceea ce a creat Dumnezeu e infinit mai frumos decat creaza omul in nebunia lui..eu personal nu sunt de acord cu machiajul,desi inca ma lupt cu patima aceasta,deoarece am avut o perioada in care nici macar dupa paine nu ieseam nemachiata.Suntem complexate de chipul nostru,nu mai suntem multumite de el,desi ACESTA e chipul lui Dumnezeu.Cum zicea, parintele Cleopa:daca Dumnezeu ne-ar fi considerat frumoase cu buzele mov ,cu unghiile rosii si cu ochii vineti,ASA ne-ar fi creat!Insa noi vrem sa aratam tot mai “trendy” si apoi ne plangem ca nu suntem multumite de baietii pe care ii atragem.Insa atragem “dupa momeala pe care o folosim”.Un proverb sarb,spune:”Frumusetea unei fete-n lume e buna ei purtate-ntai si curatia ei de cuget e zestrea cea de capatai,caci cand purtarea ei cea buna si curatia ei s-au dus,nu-i aur sa le-nlocuiasca,nici ape s-o mai spele nu-s”.Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa constientizam cat de frumoase suntem cu toate aceste virtuti in suflet si nu cu 1kg de fond de ten pe fata

“Tehnici” de îmfrumuseţare

Poate am auzit de multe ori spunandu-se ca frumusetea vine din interior sau ca Imparatia Cerurilor este in inima noastra, dar am perceput acestea fie ca pe o simpla metafora, fie ca pe ceva imposibil de avut.

Dar iata in continuare cuvintele cuviosului nostru parinte Siluan Athonitul, despre cum se pierde si cum se castiga frumusetea chipului.

“Am cunoscut odata un baietel. Era ca un inger: ascultator, constiincios si bland, alb si imbujorat la fata, cu ochi luminosi, adanci, buni si linistiti. Dar cand a crescut, a inceput sa traiasca in necuratie si a pierdut harul dumnezeiesc; iar cand a ajuns la treizeci de ani semana in acelasi timp cu un om si cu un demon, cu o fiara salbatica si cu un talhar, si toata infatisarea lui era aspra si infricosatoare.

Am cunoscut si o fata foarte frumoasa, cu o fata atat de luminoasa si placuta, ca multe fete pizmuiau frumusetea ei. Dar pacatele au facut-o sa piarda harul, si abia de te mai puteai uita la ea.

Dar am vazut si altceva. Am vazut oameni care veneau in monahism cu fete uratite de pacate si de patimi, dar care, prin pocainta si printr-o viata cucernica, s-au schimbat si au ajuns foarte placuti la vedere.

Odata, Domnul mi-a dat sa vad la Vechiul Russikon un ieromonah duhovnic la vremea marturisirii, in chipul lui Hristos. Statea in picioare in locul in care se asculta marturisirile, stralucind in chip negrait si, desi parul sau era cu totul alb din pricina varstei inaintate, fata lui era frumoasa si tanara, ca a unui baiat. Am vazut un asemenea chip la un episcop in timpul Liturghiei. L-am vazut asa si pe parintele Ioan din Kronstadt, care prin fire era la infatisare un om obisnuit, dar prin harul lui Dumnezeu fata sa stralucea ca un inger si voiai sa te uiti la ea.

Astfel, pacatul urateste pe om, dar harul il face frumos.”

Extras din cartea “Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei” (Sf. Siluan Athonitul)
(preluat de pe http://www.ortodoxiatinerilor.ro/category/tinerii-in-societate/ispite-feminine/)

Fericita Stareţă Teoctista din Rusia

În eparhiile din Voronej şi Belgorod din Patriarhia Rusă se pregăteşte proslăvirea unor sfinţi locali (I)
VORONEJ:
FERICITA STAREŢĂ TEOCTISTA

Pe 16 septembrie, în ajunul Soborului Sfinţilor din Voronej prăznuiţi în eparhia Voronej la dispoziţia arhipăstorului ÎPS Mitropolit Serghie, a fost săvârşită mutarea moaştelor Fericitei Stareţe Teoctista Mihailovna (Şulghina), împreună-nevoitoarea arhiepiscopului Petru (Zverev), dintr-unul din cimitirele orăşeneşti în Mănăstirea de maici Alexievo-Akatov din Voronej.
Comisia pentru canonizarea sfinţilor din Eparhia Voronej pregăteşte materialele pentru proslăvirea stareţei în rândul sfinţilor cinstiţi pe plan local.
Monahia Teoctista Mihailovna (Şulghina), după închiderea mănăstirii Alexievo-Akatov în anul 1931, a luat asupra sa nevoinţa nebuniei pentru Hristos. „Ea rătăcea pe la casele oamenilor credincioşi, de multe ori petrecându-şi nopţile sub cerul liber, asemenea Fericitei Xenia din Sankt Petersburg" - se spune în comunicatul Mitropolitului Serghie despre mutarea moaştelor cuvioasei Teoctista. Mulţi locuitori din Voronej o cinsteau pe fericita Teoctista „pentru înălţimea şi sfinţenia vieţii ei, mergeau la ea pentru sfaturi şi ajutor; înainte-văzătoarea stareţă adesea îi prevenea pe credincioşi în legătură cu nenorocirile ce urmau să li se întâmple, în timpurile grele ajuta material familiile celor necăjiţi, mergea prin case, împărţea hrană celor nevoiaşi, lecuind rănile lor trupeşti şi sufleteşti".
Pe fericita Teoctista o cinsteau ca pe o mare nevoitoare şi Sfântul sfinţit Mucenic şi Arhiepiscop Petru (Zverev), preotul Ioan Steblin-Kamenski, mulţi clerici şi credincioşi din Voronej, care adesea alergau la ea pentru a primi ajutor prin rugăciunile ei - remarcă arhipăstorul Voronejului. Există de asemenea şi nişte însemnări scrise ale arhiepiscopului Petru (Zverev) din lagărul Soloveţki către păstoriţii din Voronej: „Vlădica cerea statornic rugăciunile fericitei Teoctista Mihailovna. Protoiereul Mitrofan Bucinev, care întreţinea în anii 1920 în Voronej, cu binecuvântarea stareţilor de la Optina, o obşte de fete, vorbea astfel despre fericita stareţă Teoctista: „Această roabă a lui Dumnezeu a ajuns la măsura lui Antonie cel Mare". Plecând în exilul din care nu s-a mai întors, părintele Mitrofan şi-a lăsat obştea sub ocrotirea matuşkăi Teoctista". (un material de Paula Oprea şi monahul Leontie)
(preluat de pe http://www.impantokratoros.gr/3EBDBBE5.ro.aspx)

Apostolul Iubirii-Sfantul Ioan Evanghelistul

„Apostole al lui Hristos, de Dumnezeu iubite, grabeste de izbaveste pe poporul cel fara de raspuns! Ca te primeste cand cazi catre El, Cel ce te-a primit cand te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roaga-L, de Dumnezeu cuvantatorule, si norul paganilor cel pus asupra noastra sa-l risipeasca, cerandu-ne noua pace si mare mila“. [Troparul]


Astazi Biserica noastră îl cinsteste pe cel mai iubit dintre cei 12 Apostoli, pe Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan.

Sfântul Ioan a fost unul dintre cei doi fii ai lui Zevedeu. Tatăl sau era un pescar din Betsaida Galileii, om înstărit, ce poseda numeroase corăbii si servitori. Sotia sa, Salome, a devenit o zeloasă ucenică a Domnului Hristos.

Împreună cu Iacov, fratele său, este initiat în meseria de pescar, pe Marea Galileii.

Prin legăturile comerciale ale tatălui său cu Ierusalimul, Ioan îl cunoaste pe Sf. Ioan Botezătorul care predica în împrejurimile cetătii sfinte si, împreună cu Iacov devin ucenici ai acestuia.

De aici ambii frati se alătură Mântuitorului, iau parte la nunta din Cana iar apoi se întorc la vechea lor ocupatie. După o pescuire bogată sunt chemati la apostolat în mod definitiv de Mântuitorul.

Datorită temperamentului său duios si tineretii sale entuziaste, se atasează foarte mult de Mântuitorul. Domnul îi răspunde cu aceeasi măsură. Din grupul celor 3 ucenici mai apropiati ai Domnului Hristos (Petru, Iacov si Ioan), cel mai iubit a fost Ioan. Din cauza faptului că erau foarte pripiti (defect corectat între timp) erau numiti „boanerges” –adică fiii tunetului.

La Cina cea de Taină este surprins cu capul pe pieptul Mântuitorului, fapt ce vorbeste de la sine despre prietenia dintre cei doi.

Din iubire fată de Mântuitorul, Îl urmează pe Acesta la palatul lui Ana si Caiafa, rămânând acolo toată noaptea.

Sf. Ioan este singurul dintre cei 12 Apostoli care asistă la răstignirea pe Cruce a Domnului. Pretuirea pe care o avea Iisus, dumnezeiescul Învătător, fată de ucenicul Său, se vede si din faptul că el este singurul rugat să aibă grijă de Fecioara Maria.

Este întemnitat împreună cu Sf. Ap. Petru pentru zelul său depus la răspândirea si organizarea crestinismului.

Iacov, fratele său, este omorât în anul 44 în timpul persecutiei lui Irod.

După ce pleacă din Ierusalim, se stabileste în orasul Efes, situat pe tărmul vestic al Mării Mediterane, în Turcia de azi.

Este exilat de împăratul Domitian în Insula Patmos unde compune Apocalipsa. După moartea lui Domitian se întoarce în Efes. Aici va rămâne până la sfârsitul vietii, în jurul anului 100 când moare de moarte naturală.

Mutarea sa din viată se sărbătoreste la 26 septembrie.

Pe lângă Apocalipsa, în care tratează evenimentele ce vor avea loc la a II-a Venire a Mântuitorului a scris si o Evanghelie care este un tratat profund de viată si urmare a lui Hristos.

El mai scrie nenumărate epistole dintre care canonul Noului Testament a retinut doar trei.

În fiecare an, pe data de 8 mai, pomenim semnul minunat ce avea loc în Efes la această dată, la mormântul Sf. Ioan.

Astfel, anual, în plină primăvară, izvora din mormântul Sfântului o pulbere albă cu puteri tămăduitoare, pe care locuitorii o numeau mană.

Ungându-se cu acest praf, credinciosii se vindecau de bolile atât trupesti cât si sufletesti.

Această minune s-a petrecut în fiecare an până la cotropirea Efesului de către necredinciosi, si alungarea crestinilor din acele locuri.
Având în fata noastră exemplul Sf. Ioan, să păstrăm flacăra rugăciunilor si a iubirii către Părintele Luminilor, si să nădăjduim că prin rugăciunile lui vom primi tămăduire de bolile noastre sufletesti si trupesti.

Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici

Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici a trait intre anii 1880-1956 si a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori din istoria Bisericii Ortodoxe sarbe.
Doresc sa va prezint,cu dragoste frateasca,cateva rugaciuni ale acestui mare sfant ierarh ortodox.Aceste rugaciuni sunt pietre pretioase,meditatii care licaresc cu straluciri diamantine,asa cum le caracterizeaza traducatorii editiei engleze a vietii sale.Ele pot schimba si imbogati viata omului credincios intru Domnul...
Va rog sa cugetati la cele ce veti citi...Reflectati adanc la intelesul acestor rugaciuni si ele va vor lumina mintea, inima si sufletul.
''Pentru toate pacatele oamenilor eu ma caiesc inaintea Ta, Prea Milostive Doamne. Cu adevarat, samanta tuturor pacatelor curge prin sangele meu! Cu eforturile mele si cu mila Ta eu inabus acest manunchi viclean de buruieni zi si noapte, asa incat nici o neghina sa nu poata rasari in tarina Domnului, ci numai grau curat (Matei 13, 24-30).
Ma caiesc pentru toti cei ce sunt necajiti, care se clatina sub povara grijilor si nu stiu ca trebuie sa-ti incredinteze tie toate grijile si necazurile lor.
Pentru cel slab chiar si cea mai neinsemnata grija este insuportabila, dar pentru Tine un munte de griji este ca un bulgare de zapada aruncat intr-un cuptor incins.
Ma pocaiesc pentru toti bolnavii, fiindca boala este rodul pacatului. Cand sufletul este curatit prin pocainta, boala dispare odata cu pacatul, iar Tu, Vesnica mea sanatate, fa-ti salas in suflelul meu.
Ma pocaiesc pentru necredinciosi, care prin necredinta lor aduna necazuri si boli atat asupra lor, cat si asupra prietenilor lor.
Ma pocaiesc pentru toti cei ce-L hulesc pe Dumnezeu, care hulesc impotriva Ta, fara sa stie ca ei hulesc impotriva Stapanului Care-i imbraca si-i hraneste.
Ma pocaiesc pentru toti ucigasii de oameni care iau viata altora spre a si-o pastra pe a lor. Iarta-i, Mult Milostive Doamne, fiindca nu stiu ce fac (Luca 25, 34). Fiindca ei nu stiu ca nu exista doua vieti la fel in univers, ci una, si ca nu exista doi oameni la fel in univers, ci unul.
Ma pocaiesc pentru toti cei ce depun marturie mincinoasa, fiindca in realitate ei suni ucigasi de oameni si sinucigasi.
Pentru toti fratii mei care sunt hoti si care sunt lacomi dupa avutii inutile eu plang si suspin, fiindca acestia si-au ingropat sufletul lor si n-au nimic cu care sa vina inaintea Ta.
Pentru cei trufasi si laudarosi plang si suspin, fiindca dinaintea Ta ei sunt precum cersetorii cu buzunare goale.
Pentru toti betivii si mancaii plang si suspin, fiindca ei au devenit robi ai robilor lor.
Pentru toti adulterinii ma pocaiesc fiindca ei au tradat increderea Duhului Sfant, care i-a ales spre a forma o noua viata printr-insii. in schimb, ei au preschimbat viata de slujire intr-o viata de distrugere.
Pentru toti clevetitorii ma pocaiesc, fiindca ei au transformat prea pretiosul Tau dar, cel al vorbirii, in nisip ieftin.
Pentru toti cei ce distrug caminul si casa aproapelui si pacea acestuia eu ma caiesc si suspin, fiindca ei isi agonisesc blestem asupra lor si a poporului lor.
Pentru toate limbile mincinoase, pentru toti ochii plini de suspiciune, pentru toate inimile furioase, pentru toate stomacurile nesatule, Pentru toate mintile intunecate, pentru toata reaua vointa, pentru toate cugetele necurate, pentru toate simtamintele ucigase, ma pocaiesc, plang si suspin.
Pentru intreaga istorie a omenirii de la Adam si pana la mine, pacatosul, ma pocaiesc; fiindca toata istoria este in sangele meu. Fiindca eu sunt in Adam si Adam este in mine.
Pentru toate lumile, mari si mici, care nu se cutremura dinaintea infricosatei Tale prezente, eu plang si strig: O, Stapane Multmilostive, ai mila de mine si ma mantuieste''.

Mai este doar o luna.......

"Şi a zis Adam: Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup" - Facerea 2:23-24

Timpul a trecut peste o luna voi pasi alaturi de viitorul meu sot ,braţ la braţ în faţa Sfântului Altar pentru a primi binecuvântarea prin Sfânta Taină a Cununiei...Emotiile deja si-au facut aparitia ,situatia mi-a scapat de sub control,parintii ,prietenii se agita eu as vrea sa treaca cat mai repede ,caci imi este groaza ,frica,teama,acum imi dau seama ca am gresit ,ar fi trebuit sa fac totul in secret ,era mai folositor ,mai putin stresant si mai ''crestineste'' dupa parerea unui bun prieten ...Parintele Iustin Parvu mi-a spus intr-una din vizitele mele la Petru-Voda''Nunta crestina se face cu toata sfiala si cu frica lui Dumnezeu pentru coborarea Duhului Sfant peste cei doi tineri''.
Eu ii multumesc Domnului pentru tot ce mi-a daruit ,si nadajduiesc ca Dumnezeu sa nu-Si intoarca niciodata fata Sa de la mine si sa- mi daruiasca multi prunci!

Sfantul inchisorilor -Valeriu Gafencu ...

Parintele Iustin Parvu, marele duhovnic de la manastirea Petru-Voda, unul dintre supravietuitorii inchisorilor comuniste, ne marturiseste: "daca ieseau detinutii politici din inchisoare si isi faceau macar zece la suta dintre ei cate o manastire, astazi am fi fost un popor mantuit, de neinfrant de nici o putere trecatoare. Inchisorile au creat caractere si au conferit morala indivizilor, au creat patrioti, pentru ca detinutii n-au confundat niciodata pe tortionari si pe gardieni cu poporul roman".
Daca ai indoieli asupra mantuirii, asupra jertfei sau asupra biruirii vrajmasului vazut si nevazut prin puterea credintei si a rugaciunii, daca te indoiesti de iubirea lui Hristos, ia aminte din viata lui Valeriu Gafencu si a celorlalti ca el care sunt un model de suire spre cele inalte. Acesti Sfinti ai inchisorilor, despre care nu se stie prea multe - nu s-au scris destule carti - sunt un exemplu demn de urmat pentru noi, cei tineri, care traim mai superficial.Unul dintre cei mai mari Sfinti - necanonizat - ai inchisorilor este Valeriu Gafencu. El s-a nascut la 24 ianuarie 1921, in localitatea Sîngerei, jud. Bălţi, in Basarabia. In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani de munca silnica, Valeriu avea doar 20 de ani, era student in anul al 2-lea la Facultatea de Drept si Filosofie din Iasi. Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Anghelescu, l-a aparat la proces pe Gafencu, declarand: "Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere didactice". Pledoarie inutila, fiindca dictatura antonesciana nu a vazut cu ochi buni activismul nationalist-crestin al tanarului Gafencu, care voia ca toti elevii si studentii sa se inscrie in Fratiile de Cruce, pentru a se pregati de lupta impotriva comunismului bolsevic ce ameninta Romania atunci
Tanarul Gafencu a ajuns la Târgu-Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut pe la Aiud si la Pitesti. Din cauza torturilor din temnitele comuniste, Valeriu a ajuns la sanatoriulinchisoare Târgul Ocna, intr-o stare grava, incat supravietuirea sa timp de doi ani (pana la 18 feb.1952) poate fi considerata o adevarata minune. Pretul rezistentei sale morale si spirituale in fata igemonului comunist de la Pitesti a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. T.B.C-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei i-au distrus trupul. Chipul sau era insa straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, asupra careia depun marturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii. Sufletul si mintea lui nu se desparteau defel de rugaciune. Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup - care supurau permanent - Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant.


Pentru credinta sa, Gafencu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii. Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie cand va muri. La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momentul de rugaciune incandescenta cu fata transfigurata, Valeriu a rostit ultimele cuvinte: "Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul". La targa unde a fost depus, spre a fi dus intr-o groapa comuna (a tuberculosilor), au venit si s-au inchinat, pe rand, toti detinutii, iar calaul Petre Orban a plecat din inchisoare pentru intreaga zi, pentru a-i lasa sa-si i-a ramas bun de la Valeriu.

Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Si-a sacrificat pentru Hristos si neam: tineretea, profesia, familia, libertatea si viata. In inchisoare, Valeriu nu era singur pe linia trairii crestine intense, ci facea parte dintr-un grup ce impartasea aceeasi orientare spirituala, alaturi de el: Ioan Ianolide, doctorul Traian Trifon, avocatul Traian Marian, Anghel Papacioc, care avea sa devina ieromonahul Arsenie Papacioc si alte suflete alese. Valeriu Gafencu a salvat in inchisoare viata pastorului protestant, care mai tarziu se va boteza in crestinism, Wurbrand, preferand sa-i dea acestuia medicamentele care le primise de la un alt frate de suferinta, Stratan. Moartea lui Valeriu Gafencu s-a petrecut ca si viata, sub semnul credintei fierbinti si al jertfei de sine. A murit in ziua anuntata de el, pecetluind cu jertfa lui existenta inchinata credintei crestine si atingand, dupa intelegerea noastra omeneasca, inalta si rara stare de "theosis".

Parintele Iustin Parvu este unul dintre cei mai preocupati de pomenirea acestor Sfinti ai inchisorilor, construind un paraclis unde se fac slujbe de catre monahi, pentru cei care au fost in inchisorile comuniste. Parintele Iustin spunea intr-un interviu ca "in acel loc sunt multe moaste" ale acestor sfinti necanonizati inca. Sunt foarte multi sfinti care s-au nevoit in inchisorile de la Aiud, iar in cinstea lor se va construi o manastire. Valeriu Gafencu a gasit calea spre fericire in inchisoare, iar noi in libertate nu o vedem. El ne indeamna: "cautati fericirea in sufletele voastre. Nu o cautati in afara voastra. Sa nu asteptati fericirea sa vina din alta parte, decat dinlauntrul vostru, din sufletul vostru, unde salasluieste Domnul Iubirii, Hristos. Daca veti astepta fericirea din afara voastra, veti trai deceptii peste deceptii si niciodata nu o veti atinge".

Liber la droguri si prostitutie?!?

O comisie prezidentiala propune legalizarea prostitutiei si a consumului de droguri. "Legalizarea sexului comercial (nu si a intermediarilor de servicii sexuale) ar fi o posibilitate de control a bolilor cu transmitere sexuala. (...) Dezincriminarea consumului de droguri (nu a traficului!) pentru a aduce la „suprafata” consumatorii", se arata in raportul prezentat la Cotroceni de Comisia prezidentiala pentru analiza riscurilor sociale si demografice din Romania.
Citeam astazi si nu imi venea a crede ca in Romania ,se propune legalizarea consumului de droguri (usoare?) si respectiv a sexului comercial (prostitutiei)!! Suntem obisnuiti din pacate de-a imita tarile U.E,copiind numai ce este otravitor sufletului .In loc sa lucram la moralitatea noastra ,a copiilor nostri ,important este sa facem bani usor cat mai multi in timp scurt ,iar sufletul ....care suflet?Romania ''imbratisaza ''experimentele nereusite ale unor societati cu oaresicare experienta in domeniul politicilor "libertine".
Parintele Iustin avea dreptate cand spunea intr-un articol ca ''este vremea muceniciei'',trebuie sa ne invatam sa traim ,sa marturisim adevarata ortodoxie caci fara Hristos ''nimic nu putem ''.Nadajduiesc ca politicienii vor retracta si firescul nu va deveni nefiresc caci ne vom pierde cu totul controlul asupra copiilor nostri ,vor alege meserii legiferate .Ma intreb de ce nu se nu se pedepseşte mai drastic prostituţia? De ce nu se încearcă salvarea vieţii acestor fete, care fac acest lucru pentru că n-au reuşit să facă altceva în viaţă şi doar trupul lor le-a mari rămas? De ce să le împingem şi mai tare în prăpastie, în loc să le dăm o mână de ajutor?

Hristos Domnul nu s-a ruşinat de desfrânata care îi săruta picioarele cu buzele ei păcatoase, ci a primit-o cu drag şi i-a ierta păcatele. Mântuitorul nostru n-a condamnat-o nici pe femeia care fusese prinsă în desfrânare şi care fusese adusă în faţa Lui, ci i-a zis:

“Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

Iubi-Te-voi, Doamne

Te iubesc, Doamne cu suflet de copil, pentru ca Tu esti Iubirea, Hristoase; Te privesc in icoanele in care esti si Tu copil in bratele Maicutei si vad cu adevarat, vad ceea ce inseamna viata, vad ce sens are calatoria pe valurile vietii si ce ramane in urma fiecaruia: doar iubirea. Stiu ca daca iubim asa cum ne-ai invatat Tu, din toata inima, din tot sufletul, cu toata puterea ne vom mantui, pentru ca Tu, Doamne, ai venit in lume pentru mantuirea lumii: ”Ca intr-atat a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat[…]”(Ioan,3,16).

Te-ai intrupat Doamne si ne-ai adus legea iubirii; ne-ai aratat ceea ce conteaza cu adevarat:”Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti (Luca 10,27), ”Iubiti pe vrajmasii vostri[…], faceti bine celor ce va urasc (Matei 5,44).

Tu ai spus Doamne:”Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia Ceruruilor!”; pentru ca sufletul nostru tanjeste dupa Tine, Hristoase, asa cum copilasul tanjeste dupa mama, la care stie ca va gasi mangaiere, iubire si tot ce are nevoie.

“In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” si chiar daca uneori valurile vietii ne mai lovesc cu putere, ne rastoarna barca si ne simtim pierduti, uitati, Tu esti mereu langa noi si Te bucuri de fiecare data cand ne ridicam, ca un tata ce se bucura de orice reusita a copilului sau, pentru ca dupa o incercare pasim inainte mai puternici. Nu e usoara lupta, nu e lipsit de maracini drumul, dar cu credinta si pastrand nadejdea vom reusi asa cum dreptul Simeon, care si-a pastrat atata timp nadejdea pana l-a vazut pe pruncul Iisus a zis ”Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace; ca ochii mei vazura mantuirea Ta” (Luca 2,29-30).

Chiar daca mai uitam sa iubim, sa speram si ne lovim pe drum sa nu deznadajduim si asa cum ne invata un sfant al iubirii, Sfantul Serafim de Sarov sa strigam si noi: ”Auzi, Doamne, glasul robului Tau care Te cheama si arata-mi lumina Ta, mie, celui lipsit de lumina. Daruieste-mi harul Tau, caci nu am alta nadejde afara de Tine si nadajduiesc pururea numai in ajutorul si puterea Ta. Schimba, Doamne, plangerea mea intru bucurie, rupe sacul meu si incinge-ma cu veselie.”

(Monica)(preluat de pe http://www.ortodoxiatinerilor.ro/)