IPS Bartolomeu Anania-Portretul lui Iuda

Iubitii mei fii sufletesti,

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci si un personaj al istoriei de dupa el, multiplicat peste tot, la scara planetara, in ipostaza sarutarii care acopera tradarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizatie, de cultura, de progres stiintific, de libertate, de bunurile pamantului si de harurile cerului, printre noi se instaureaza, incetul cu incetul, un duh perfid care rastoarna valorile si perverteste limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila, sodomia se cheama orientare comportamentala, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietena se degradeaza in conotatii dubioase, pervertirea tineretului se intituleaza program de sanatate antiSIDA, destramarea familiei se numeste planificare familiala, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecarilor miraculoase, prostitutia se legitimeaza prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclama de meditatia transcendentala, saracirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tari se cheama razboi preventiv, terorismul isi reclama valente divine, infeudarea economica se numeste credit bancar, pomana politica devine act de caritate. Si multe altele.

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar si prin crestinatate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr’o singura Biserica, a facut mai multe. Din mai multe a facut o puzderie. Si continua s’o faca, prin ceea ce ii este propriu: lacomie, invidie, orgoliu. Se adapteaza usor, si-a rafinat metodele. Lucreaza la lumina noptii si comunica prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurential pe piata bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Cand nu lucreaza pe furis, te invita la dialog fratesc. Daca-l refuzi sau daca te aperi, te pomenesti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaste bine Biblia, are studii universitare, vorbeste cateva limbi straine. El stie ca Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat si memorat invatatura lui Iisus. Daca ar fi avut curatie si talent, putea sa scrie o Evanghelie tot atat de bogata ca a lui Matei.

A scris-o postum, in cheia sarutarii perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este si patronul sau din Qarantania, care Ii oferea lui Iisus citate din Scriptura.

Iuda e tot atat de zelos printre ai sai, de vreme ce instinctul dezbinarii il mobilizeaza peste tot, oriunde s’ar afla. Partenerul trebuie mai intai sedus, dominat si numai dupa aceea nimicit. Iuda isi abordeaza semenul cu gratia cobrei care, intalnind o vipera in jungla, o invita la un dans aerian, fascinant, ametitor, pe durata caruia isi calculeaza cu precizie secunda muscaturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte.

sursa: http://proortodoxia.wordpress.com

Şi noi creştinii putem cădea în păcate grele…

Credem în Dumnezeu, mergem la Biserică, ne mărturisim păcatele, ne împărtăşim, ne rugăm seara, dimineaţa şi-n timpul zilei, şi pentru că facem toate acestea ne considerăm credincioşi. Câteodată acest “statut” de credincios şi apropiat al lui Dumnezeu ne face să-i judecăm pe alţii care poate nu se arată aşa de râvnitori ca noi, sau poate nu-l cunosc pe Dumnezeu. Şi uite aşa începem să judecăm când vedem pe cinevă că a căzut în păcate grele, acuzându-l sau mustrându-l verbal sau în mintea noastră.

De multe ori rămânem miraţi de faptul că unii pot păcatui traind in desfrau, îmbătându-se, înjurând, făcând avorturi, furând, înşelând sau lovind pe cineva. Şi această mirare a noastră e folosită de diavolul pentru a ne şopti că suntem mai buni, şi fiind aşa aproape de Dumnezeu niciodată nu vom face păcate aşa de mari. Acest gând creşte în noi mândria şi naşte dispreţul faţă de cel ce păcătuieşte, întipărindu-se în minte ideea că niciodată nu vom cădea aşa.
Şi astfel uităm că nu prin puterile noastre reuşim să nu cădem, ci numai prin puterea care ne-o dă Dumnezeu în fiecare clipă, ca Unul ce este în noi de la Botez, căci câţi în Hristos ne-am botezat în Hristos ne-am şi-mbrăcat. Iar haina aceasta e în primul rând a sufletului ,dar şi a trupului, care ne fereşte de murdăria şi răceala păcatului.

Uităm că Sfântul Apostol Pavel ne atenţionează cu dragoste: “cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă” (1 Cor. 10, 12), altfel spus, cui i se pare că e drept prin puterile lui să-şi aducă aminte ce spune psalmistul: “Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin.” (Psalmul 15)
Şi cel ce păcătuieşte e fiu al lui Dumnezeu, Domnul îl iubeşte şi pe el aşa, la fel cum o mamă arată aceeaşi dragoste către fiul cel obraznic ca şi către şi cel cuminte.

Uneori ne lasă Dumnezeu să cădem în păcat pentru că suntem mândri, pentru a realiza că singuri nu putem face nimic bun. Câteodată Domnul îşi ia mâna de pe noi şi ne lasă să ne prăbuşim în păcate, ca să-i înţelegem şi pe cei pe care noi ii judecăm, să le înţelegem mai bine suferinţa.

Asa a cazut in pacate grele si regele David prin ucidere si curvie, asa a cazut si Sf. Petru cu lepadarea de Dumnezeu, asa a cazut si Iuda vanzatorul de Dumnezeu, si asa vor cadea oamenii credinciosi pana la sfarsitul lumii din pricina mandriei si a neascultarii.


Astfel, si creştinii pot cădea în păcate grele, mai ales atunci când se consideră deasupra celor păcatoşi. Nimeni nu e fără de păcat, unii au păcate mai mici sau mai mari dar toţi au vina păcatului, toţi suntem în aceeaşi barcă. Dumnezeu a lăsat Biserica pentru a ne mântui numai împreună, şi nu unul câte unul. Eu n-aş vrea să mă duc în Impărăţia Cerurilor fără sot,copiii, fără mama şi tata,fara sora si cumnat ,nepoata, fără prietenii mei, fără naşii mei, m-ar durea sufletul să văd cum unii se duc în întuneric iar alţii la lumină.

Nu e de ajuns ca eu să nu păcătuiesc, ci trebuie să mă îngrijesc ca şi cel de lângă mine să nu mai păcătuiască. Nu e de ajuns să mă arat eu plina de virtuţi iar aproapele meu să se înece în păcat. Gândul că noi creştinii nu putem cădea în păcate grele e o mare ispită şi ne face să nu-i mai iubim pe oameni.
Să nu judecăm pe nimeni mai bine, să nu ne îngrijim de păcatele altora ci de ale noastre, să-i iubim pe toţi ca şi cum n-ar fi păcătuit aşa cum Dumnezeu zilnic are grija de noi şi ne iubeşte uitând de sacul de păcate pe care-l purtăm în spinare.
Credinta singura nu numai ca nu mantuieste pe nimeni, dar nici macar nu te fereste de a cadea in pacate. Ceea ce ne scapa de pacat insa, este funia ascultarii care la un capat incepe cu frica de Dumnezeu iar la celalalt capat se termina cu dragostea de Dumnezeu. Iar noi calatorim spre Imparatia Cerurilor tocmai pe aceasta funie, primita prin credinta.
Şi noi creştinii putem cădea în păcate grele…

Conferinta Pr. Mihai-Andrei Aldea

Asociatia “Suflet Romanesc”-Vaslui va invita la conferinta cu tema:
“Inceputurile Istoriei-Evolutie sau Creatie?”
Va vorbi Pr. Mihai-Andrei Aldea,de la Parohia Sfantul Daniil Sihastrul-Bucuresti.
Conferinta va avea loc in sala Federalcop(in cladire cu Antena 1),Duminica,18.10.2009,la orele 17:00,orasul VASLUI.
Intrarea libera!
Va asteptam!
Proiect sustinut de:
http://foaienationala.wordpress.com/
http://proortodoxia.wordpress.com/
http://radiosimbol.blogspot.com/
http://vistieria.ro/
http://sfantuldaniilsihastrul.ro/

APEL LA SEMNAREA MARTURISIRII DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI

APEL LA SEMNAREA MARTURISIRII DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI
CEI CE AU SEMNAT

“MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI”

SUNT PESTE 8600
CONFORM ULTIMEI ACTUALIZĂRI (7/10/2009), POSTATE DE SFÂNTA MĂNĂSTIRE PANTOCRATOR – MELISSOHORI, CREDINCIOŞII CARE AU SEMNAT “MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI” SUNT PESTE 8 600, IAR ZI DE ZI SE ÎNMULŢESC SEMNATARII DINTRE CLERICI ŞI LAICI.

LISTA CU NUMELE SEMNATARILOR, DEJA ACTUALIZATĂ, O PUTEŢI VEDEA FĂCÂND CLICK PE: http://www.impantokratoros.gr/ABF82395.el.aspx

ÎI CHEMĂM PE TOŢI CITITORII ACESTOR RÂNDURI SĂ SEMNEZE “MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI”, CA O MICĂ CONTRIBUŢIE A LOR LA LUPTA ANTI-ECUMENISTĂ LA CARE TREBUIE SĂ PARTICIPĂM TOŢI, FIECARE ÎN FELUL ŞI ÎN MĂSURA ÎN CARE POATE.

ÎN ACEST CONTEXT SĂ NE AMINTIM ŞI DE CUVINTELE SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL CĂ “DUPĂ PUTERE” ÎNSEAMNĂ “DIN TOATE PUTERILE” DE CARE DISPUNEM.

AMENINŢĂRILE PATRIARHULUI ECUMENIC NU ÎI ÎNFRICOŞEAZĂ PE PREOŢII, PE MONAHII ŞI PE CREDINCIOŞII CARE ALEARGĂ ÎNTR-UN SUFLET SĂ MĂRTURISEASCĂ PRIN SEMNĂTURA LOR ADEVĂRUL CREDINŢEI ŞI SĂ CONDAMNE PANEREZIA ECUMENISMULUI.

Conform ultimei actualizări a listei cu semnatarii „Mărturisirii de credinţă împotriva ecumenismului” (7/10/2009) episcopii care au semnat Mărturisirea până în acest moment sunt şapte – trei aparţin Bisericii Greciei, iar egumenii athoniţi sunt deja cinci. Mărturisirea a fost semnată şi de mulţi alţi egumeni, preoţi şi mulţi credincioşi, iar înregistrarea de semnături continuă.

Episcopi care au semnat Mărturisirea de Credinţă:
Mitropolitul Pantelimon de Antinoe

Mitropolitul Serafim al Kythirelor şi Antikythirelor

Mitropolitul Cosma al Etoliei şi Akarnaniei

Mitropolitul Serafim al Pireului

Mitropolitul Artemie de Raşka şi Prizreni, Kossovo şi Metohia

Mitropolitul Natanael de Nevrokopios (Bulgaria)

Episcopul Gheorghe (Schaefer) din Mayfield, Egumenul Mănăstirii Sfânta Cruce din Wayne, West Virginia

Egumeni athoniţi care au semnat Mărturisirea de Credinţă:
Arhim. Hristodoulos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş – Sfântul Munte

Arhim. Iosif, Egumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu – Sfântul Munte

Arhim. Filotheos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Karakalu – Sfântul Munte

Arhim. Agathon, Egumenul Sfintei Mănăstiri Konstamonitu – Sfântul Munte

Arhim. Nikodimos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Filotheu – Sfântul Munte

Textul „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului” poate fi găsit la adresele: http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/03/marturisire-de-credinta-impotriva-ecumenismului-in-biserica-greciei/

Sau

http://www.impantokratoros.gr/D98A904D.ro.aspx


Toţi acei clerici, monahi, monahii şi laici care doresc să participe la această mică consemnare a Mărturisirii Ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez”.

Să trimită însă spre informare şi numele, prenumele, localitatea şi ţara, precum şi identitatea lor clericală, monahală sau profesională la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: palimpce@otenet.gr

Să fiţi siguri că această semnătură o veţi găsi în veşnicie în „cartea faptelor bune”, iar Sfinţii Ierarhi, Martiri şi Mărturisitori vă vor da sfânta lor sărutare şi îmbrăţişare frăţească mijlocind pentru voi la ceresul Împărat.

Ierom. Fotie

Ceasul in biserica

Am citit un articol al parintelui Constantin Coman care se intitula "Ceasul in biserica" sau "toata grija cea lumeasca sa o le padam". El scotea in evidenta ca daca intram in biserica, intram sa devenim mostenitori ai Imparatiei Cerurilor.

In biserica ar trebui ca totul sa fie deosebit de cele pe care le intalnim in aceasta lume. Insa, iata ca nu e chiar asa de vreme ce intalnim ceasul pe peretele bisericii. Si culmea, de regula e pus chiar in una din absidele altarului, parca pus sa nu fie evitat de nimeni. Stau si ma intreb cat de Jenant e sa fii de fata la transformarea painii si a vinului in Trupul si Sangele Domnului si sa te intrebi uitandu-te la acest ceas:"e devreme inca..." "e tarziu trebuie sa plec inainte de predica...."

A-ti cerceta ceasul cand stai de vorba cu cineva arata autorul, inseamna a dori sa scurtezi convorbirea.

Pacat ca nu ne dam seama ca in biserica stam de vorba cu Dumnezeu si ca nu e nevoie de ceas.
Aceasta viata, traita cu ochii pe ceas, ne caracterizeaza, din pacate, in aceste vremuri si cu siguranta nu este una de dorit. A fi ancorat mai mult decat trebuie in imediat, in timpul lumii acesteia, poate constitui un real pericol pentru viata noastra duhovniceasca. Daca Biserica ne cere ca macar in timpul Sfintei Liturghii, "toata grija cea lumeasca sa o lepadam", o face pentru ca numai in acest mod vom putea fi partasi pe deplin timpului lui Dumnezeu. Mergem la biserica pentru a primi odihna, insa nu renuntam la zarva si agitatia vietii noastre de zi cu zi. Si mai trist, purtam in noi, nerabdarea... Omul isi urmareste timpul si in Biserica. A ajuns sa creada ca are lucruri mai importante de rezolvat dincolo de ea si de aceea nu-si permite sa intarzie.
Ceasul din Biserica este intruparea nerabdarii si neiubirii noastre fata de Sfintele Slujbe.Nu le putem rabda in lungimea lor, nu le simtim ca pe ceva intim, nu avem liniste stand pe loc.

O viaţă adevărată şi o alta aparentă ...

<Există, fraţi creştini. o viaţă adevărată, reală, şi o alta aparentă, falsă. Să trăieşti pentru ca să bei şi să mănânci, să te-mbraci, să te plimbi, să te îmbogăţeşti, în general să trăieşti pentru plăceri şi preocupări pământeşti, sau pentru a pune la cale intrigi, uneltiri, pentru a-i judeca şi bârfi pe alţii, este o viaţă aparentă.

Să trăieşti pentru a-i bineplăcea lui Dumnezeu şi a fi de folos semenilor, a te ruga pentru mântuirea sufletului lor, ajutându-i în tot chipul să se mântuiască, iată ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. Primul mod de viaţă este o moarte spirituală continuă, al doilea, o neîncetată viaţă în duh.”(“Viaţa mea în Hristos” a Sfântului Ioan de Kronstadt)
Eu cred că viaţa în plăceri e aparentă pentru că placerile sunt trecătoare. Noi vrem să ne satisfacem pofta aceasta de fericire veşnică cu lucruri ne-veşnice, cu lucruri trecătoare. Doar omul e veşnic.
Părintele Stăniloaie spune: “Bucuria vine doar din relaţia cu oamenii şi cu Dumnezeu”, restul nu sunt bucurii adevărate, palpabile şi netrecătoare, ci sunt inconsistente, se topesc repede, dispar rapid. Deci sunt aparente
De aceea Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. (In, 14,6)

Adevărul e ceea ce rămâne în veac, ceea ce nu trece niciodată.

Vai cât suntem de împrăştiaţi şi de orgolioşi, de pătimaşi şi de legaţi de pământ!

Judecând după mulţimea distracţiilor la care se dedau oamenii, după grija pe care o arată doar trupului, stai şi te întrebi: mai au, oare, oamenii şi suflet? Iar dacă au, de ce nu-i poartă de grijă, nu se gândesc la mântuirea lui, ştiut fiind că sufletul este supus nenumăratelor păcate, care înseamnă pentru el moarte şi moarte veşnică? Există, oare, chinurile veşnice şi fericirea veşnică? Dacă da, atunci de ce se străduiesc oamenii atât de puţin sau nu se străduiesc deloc să scape de ameninţarea chinurilor veşnice şi să moştenească fericirea veşnică?

Iată ce mi se pare uimitor. Şi încă: de ce oare nu-i înspăimântă pe oameni înfricoşătorul ceas al morţii? Fiindcă n-o să trăim pe pământ o veşnicie. Ne va veni o dată şi nouă rândul, când ni se va spune: “fii ai oamenilor, prefăceţi-vă şi voi în ţărâna din care aţi fost făcuţi”.
Vai cât suntem de împrăştiaţi şi de orgolioşi, de pătimaşi şi de legaţi de pământ! Păcătoşilor, credeţi oare că Dumnezeu nu are cu ce să vă pedepsească? Are, cum să nu aibă? Focul gheenei, iezerul de foc, înfricosătorul tartar, de care se cutremură însuşi Satana, viermii neadormiţi, scrâşnirea dinţilor! Dar iată, m-am trezit vorbindu-vă vouă…

Aceleaşi lucruri trebuie să mi le spun şi mie, fiindcă eu sunt cel dintâi dintre păcătoşi, căruia i-au fost pregătite chinurile iadului, dar de care m-a izbăvit Hristos, Cel în Care îmi pun toată nădejdea. Voi fraţilor, credeţi toţi în Hristos, în Evanghelia Lui? Dacă da unde vă este viaţa după Evanghelie? Este vreunul printre voi care obisnuieste macar să citească zilnic din Evanghelie, acest măreţ dar al lui Dumnezeu. această lege a vieţii? “Toţi s-au abătut împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este” (Romani 3, 12).
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Inseminarea artificiala, desfiintata de fostul ministru al Sanatatii

Fostul ministru al Sanatatii a semnat in data de 23 septembrie un ordin prin care procedurile de fertilizare in vitro si inseminare artificiala contra cost sunt declarate ilegale.

Ordinul stabileste ca procedurile de reproducere umana asistata medical, precum inseminarea artificiala si fertilizarea in vitro nu mai pot fi facute in Romania de catre clinicile care se autofinanteaza, indiferent daca sunt private sau publice, relateaza NewsIn.
Astfel, a fost eliminat un articol din Normele metodologice de aplicare a titlului "Efectuarea prelevarii si transplantului de organe, tesuturi si celule de origine umana in scop terapeutic", din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, care prevedea ca unitatile publice sau private autorizate de Agentia Nationala de Transplant sau de Ministerul Sanatatii Publice pot obtine profit.
Potrivit documentului, realizarea acestor proceduri se pedepseste cu inchisoare intre trei si zece ani.

Stiri...

La Sibiu se deschide astăzi Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă
În perioada 8-11 octombrie 2009 Asociaţia SCRIPTUS organizează la Sibiu, cu sprijinul Mitropoliei Ardealului şi al Bibliotecii ASTRA Sibiu, cea de-a X-a ediţie a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă. În cadrul târgului vor fi prezente peste 20 de edituri de carte şi revistă religioasă din ţară, şi tot aici vor fi găzduite mai multe evenimente cultural-religioase. (Sursa: Radio Reintregirea)

O nouă sfântă în Ucraina...

BINECUVÂNTARE PESTE BINECUVÂNTARE
ŞI HAR PESTE HAR:


PROSLĂVIREA CUVIOASEI ELENA (BEHTEEVA)
Cu prilejul primului nostru pelerinaj în Rusia Mică (Ucraina de azi), Domnul şi Preacurata Sa Maică ne-au îndreptat paşii în chip minunat pe la toate locurile sfinte de închinare din Kiev. Eram doi părinţi. Pentru că limba nu o cunoşteam, iar călăuză nu aveam, în cele din urmă „odighitrie” ni s-a făcut Împărăteasa cerului, iar limbă de înţelegere ni s-a dovedit a fi buna-cinstire şi evlavia, într-un cuvânt: Ortodoxia. Abia după aceea aveam să realizăm cu adevărat că de fapt Maica Domnului le rânduise pe toate dinainte „bine foarte”.

Când aveam să ajungem la Marea Lavră a Peşterilor din Kiev, abia atunci aveam să ne dăm seama cât de privilegiaţi eram. Maica Domnului ne binecuvântase cu insuflarea tainică de a ajunge la hramul slăvitei ei Mănăstiri şi nu la orice hram, ci la acela care coincidea cu sărbătorirea în 2001 a 950 de ani de la întemeierea Lavrei Peşterilor din Kiev.


Bazele Marii Lavre a Peşterilor din Kiev - şi prin ea şi a monahismului din întreaga Rusie, le-a pus Împărăteasa Cerurilor prin Cuviosul Antonie. Acesta se nevoia pustniceşte într-o peşteră din apropierea Mănăstirii Esfigmenu din Sfântul Munte al Athonului. Împărăteasa cerului i s-a arătat şi i-a poruncit să se ducă la Kiev şi să ridice acolo o mănăstire spre mântuirea multora. Toată istoria ridicării acestui sfânt locaş este dumnezeiască.

Cuviosul Antonie şi Teodosie

Maica Domnului, arătându-se ca Împărăteasă în Biserica din Vlaherne din Constantinopol şi-a tocmit şi zidarii şi pictorii, a dăruit şi icoana ei făcătoare de minuni care închipuia hramul viitoarei Lavre – Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi s-a îngrijit până şi de sfintele moaşte care aveau să fie puse în piciorul Sfintei Mese. Da! Tot ea le-a dăruit... Cu adevărat lucruri mari şi vrednice de auzit! De aceea nu cred că greşesc dacă o numesc pe Maica Domnului adevărat Ctitor şi Egumen şi Stareţ şi Întemeietor al Lavrei Peşterilor din Kiev, dar mai ales a „schimei îngereşti” a monahilor în Rusia. Aşa slujbă nu ni se dăruise a vedea până în acel moment şi nici nu cred că vom mai vedea curând. Toată noaptea precedentă s-au săvârşit Sfinte Liturghii în multele biserici ale Lavrei. Penultima Liturghie s-a slujit spre dimineaţă în biserica mare, ca spre orele 9, să înceapă Liturghia solemnă pe esplanada din faţa bisericii mari a Lavrei. Au slujit de toţi în jur de 120 de ierarhi cu tot cu ierarhii delegaţi din partea Bisericilor Ortodoxe surori. Cam tot atâţia câţi sfinţi cu moaşte întregi în cele două peşteri ale Lavrei aşteaptă A-Doua-Venire a Domnului, învierea şi desăvârşita răsplătire. Delegaţia greacă aducea cu ea ca binecuvântare moaştele Sfântului Apostol Andrei, care conform Tradiţiei a fost primul ce a aruncat semineţele Dreptei-Slăviri în îndepărtata Rusie. Binecuvântare peste binecuvântare şi har peste har...
Tot atunci Preasfânta ne-a călăuzit paşii şi spre Florovskii Manastâr, despre care cu multă bucurie am aflat că ieri, 6 octombrie, s-a împodobit cu haine duhovniceşti de mare sărbătoare. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Prea Fericitul Mitropolit Vladimir a vizitat mănăstirea de maici cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul Mucenic Flor din Kiev, unde, în biserica mare a mănăstirii, a slujit Dumnezeiasca Liturghie.
Împreună cu Preafericirea Sa au slujit arhiepiscopii Nicolae de Bilohorod, Visarion de Ovruţ şi Korosten, episcopii Irineu de Nejin şi Baturin, Ilarie de Makariv, Serafim de Iahotin, Pantelimon de Vasilkiv, Alexandru de Horodniţia şi Vladimir de Kremenciuk şi Lubnî.
După Liturghie a avut loc slujba proslăvirii în rândul sfinţilor locali a cuvioasei monahii Elena (Behteeva).
La început s-a slujit un parastas pentru monahia Elena, după care episcopul Pantelimon a informat pe cei prezenţi de hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 9 iulie anul curent (Jurnalul nr. 38) referitoare la proslăvirea în rândul sfinţilor locali a cuvioasei nevoitoare monahia Elena (Behteeva) (+23 martie/5 aprilie 1834), iar episcopul Ilarie a citit sinaxarul cuvioasei.
La sfârşitul slujbei de canonizare, în timp ce se cânta troparul, condacul şi mărimurile cuvioasei Elena, a fost scoasă din altar icoana acesteia, cu care mitropolitul a binecuvântat pe toţi cei prezenţi. După aceasta Arhipăstorul şi clericii s-au închinat la moaştele întregi ale Sfintei Elena de la Mănăstirea Sfântului Flor.


La sfârşitul Liturghiei, Egumena Mănăstirii Antonia (Filkina) a dăruit mitropolitului Vladimir o icoană a plăcutei lui Dumnezeu cu o părticică din moaştele ei.
Monahia Elena a fost una dintre cele mai cinstite nevoitoare din mănăstirea Sfântului Flor din Kiev. În timpul vieţii ea a fost foarte iubită şi respectată de stareţi şi de mireni pentru faptele ei bune şi puterea de a dărui mângâiere în necazuri.



Cu adevărat, „Iisus Hristos ieri, azi şi în veci este Acelaşi!”. „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!”. Binecuvântare peste binecuvântare şi har peste har... Bucuraţi-vă popoare şi vă veseliţi!(monahul Leontie)

Rautatea omului ....bun

Cred ca fiecare dintre noi a avut macar odata ocazia sa fie contrariat de anumite persooane extrem de evlavioase in timpul slujbelor dar care au o rautate dezarmanta in viata de zi cu zi.
Auzim de foarte multe ori in preajma noastra, sau poate chiar noi am spus-o uneori: “Iert, dar nu uit!!” Ce inseamna iertarea fara uitare? Cum poate un om care merge regulat la biserica sa nu raspunda unui “buna ziua!” oferit din partea cuiva cu care a avut o mica neintelegere cu totul neinsemnata ? Ne place sa trecem drept " oameni buni ", tinem post in zilele insemnate in calendar, facem milostenie, dar ramanem in sufletul nostru cu inima impietrita pentru niste motive carora le dam mult prea mare importanta, ne pomenim criticand persoane despre care nu stim mai nimic, ce-i in sufletul lor, care e relatia lor cu divinitatea, care e zbuciumul lor interior, iar asta in raport cu convingerile noastre extrem de subiective ! Ne indoctrinam si ne inarmam cu legi si dogme crestine pe care le facem SABLON, apoi cautam sa modelam omul dupa cat de adanc am inteles noi Sfanta Scriptura fara sa tinem seama de propriile noastre limite. In goana noastra dupa salvarea sufletelor uitam ca avem de-a face cu oameni sensibili care nu pot fi modelati peste noapte dupa bunul nostru plac. Dar mai ales vad ca pentru multi este extrem de greu de inteles ca daca este ceva ce poate fi schimbat la om, acestea sunt prezentul si viitorul. Ca sa vorbim despre cum si cat de mult a gresit, supunandu-l unui tir de " concluzii juste ", ca si cum e pierdut, ratat, nu va mai cunoaste Raiul in veci, pentru ca stim noi ca asa ceva este foarte grav… mie mi se pare exact pe dos fata de ceea ce intentionam de fapt ! Ai facut o greseala ATUNCI, in anumite circumstante, iar dupa nu stiu cat timp nu poti si nu vrei sa-ti cauti justificari pentru acea greseala. Daca au fost regrete, ele sunt singurele care raman in fata lui Dumnezeu, acolo unde exista constiinta. Noi, in excesele noastre de a trece drept " oameni buni ", ajungem de fapt sa ne adaugam in fiecare zi pacate care nu-si au rostul !

Roagă-te şi fii tare! întăreşte-ţi inima!

Cei ce se străduiesc să ducă o viaţă duhovnicească trebuie să poarte necontenit cea mai anevoioasă şi mai subtilă luptă: lupta duhovni­cească cu gândurile. Li se cere să aibă în fiece moment ochi treaz şi limpede pentru a ţine sub supraveghere toate gândurile care trec prin suflet şi care ar putea veni de la cel viclean, ca să le poată respinge. Inima acelora trebuie să fie mereu pătrunsă de credinţă arzătoare, de smerenie şi dragoste.
Altminteri viclenia diavolească ar putea pătrunde lesne în ea, iar după viclenie, slăbirea credinţei sau chiar necredinţa. Apoi, tot răul, de care nu se vor putea izbăvi curând, oricâte lacrimi ar vărsa. Iată de ce nu trebuie să-ţi laşi inima să se răcească; mai cu seamă în timpul rugăciunii caută să te ţii deoparte cu orice chip de nepăsarea cea rece. Se întâmplă adesea ca buzele să se roage, dar ini­ma să fie cuprinsă de vicleană puţină credinţă, sau chiar de necredinţă.

Omul pare aproape de Domnul cu buzele, dar cu inima este departe de El. în timp ce noi ne rugăm însă, vicleanul diavol recurge la toate mijloacele, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu le observăm, pentru a ne răci inima şi a ne-o atrage spre viclenie. Roagă-te şi fii tare! întăreşte-ţi inima!

(Sfântul Ioan de Kronstadt)