Frumuseţea Sfântului Nectarie ....

Mulţi creştini îl iubesc pe Sfântul Nectarie. Ne este drag Sfântul pentru că mult ajutor şi vindecare aduce bolnavilor prin rugăciunile sale, ne este drag pentru blândeţea şi bunătatea lui.

Am aflat de blândeţea lui chiar înainte de a citi viaţa acestui Sfânt. În Îaşi este o biserică unde se află o părticică din Sfintele sale moaşte. Am fost acolo pentru prima data acum 2 ani. Auzisem mulţi oameni vorbind de frumuseţea Sfântului Nectarie şi voiam să-l cunosc şi eu. Şi m-a primit Sfântul cu blândeţe multă. L-am cunoscut smerit şi iubitor.

Îmi este foarte drag să merg la el. Când ajung înaintea Sfintelor sale moaste şi îngenunchez, mă simt ca un copil venit în vizită la bunicul său scump.

Extrasul de mai jos evocă un moment din copilăria lui Anastasios, iubitorul de Hristos, care va deveni Sfântul Nectarie.


„Zilele şi nopţile se rostogoleau iar, implacabil, ca roţile carului. Între timp se abătu o iarnă grea, cu zăpadă şi ploi necontenite. Frigul era de neîndurat. Şi totuşi el îndura. Îi era cumplit de frig. Într-o seară, temător, se duse la stăpân, pe care îl găsi stând la birou, mâncând ceva bunătăţi.

Ce vrei? Îl repezi acela încruntat.
Domnule, … mă iertaţi. Mi s-au rupt hainele… Priviţi.
Să scrii la tine-n sat să-ţi trimită altele.
Sunt săraci, domnule, foarte săraci. Tatăl meu…
Hai, pleacă. Am treabă. Şi fii atent, că te dau afară.
Se duse în cotlonul său şi, ghemuit, plânse noaptea-ntreagă, udându-şi perna umplută cu paie. Şi avu un vis. Îl visă pe Atotputernicul, iubitul său Domn, undeva aproape de Balîclî. Îl văzu stând în picioare şi, deodată, Îl auzi vorbindu-i şi întrebându-l de ce plânge necontenit. El, stând tot întins pe culcuşul lui de paie – distanţele şi spaţiile se anulează în vise – îşi întinse gâtul şi încercă să-I răspundă dar nu izbutea să vorbească. Parcă avea limba legată, de nu putea scoate nici un cuvânt! Era un coşmar.

Aproape în zori sări din pat, luă o hârtie şi un creion şi scrise:

„Hristose al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au iaşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-a dus aseară la stăpânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei.

Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele nici un bănuţ… Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, Anastasios.”
Puse scrisoarea în plic, o lipi, luă iar un creion şi scrise:

„Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – În Ceruri”
Înainte să se lumineze bine de ziuă şi să prindă a se desluşi limpede lucrurile, se clăti cu puţină apă, se îmbrăcă în grabă, se încălţă şi o luă spre poştă. Străzile erau aproape pustii. Doar un salepgiu alunecă pe lângă el ca o umbră, cu căruţul său şi doar vecinul său, chir Themistoklis, ce-avea chiar peste drum o prăvălie în care vindea tablouri şi rame de tot soiul, dar şi ţigări îi ieşi în cale.

Anastasis, încotro, aşa cu noaptea-n cap?
La poştă…
Ia stai. Dă-mi ce ai şi le pun eu la poştă. Nu vezi ce frig îţi e, sărmanul de tine. Întoarce-te acasă. Te pomeni că te-oi mai şi îmbolnăvi de pneumonie pe frigul ăsta. Şi cine s-o-ngriji de tine?…
Vă mulţumesc.

Oare cum de scrisese aşa, în grabă? Oare cum de fusese atât de copilăros şi de înflăcărat? Cine ştie? Când eşti la nevoie, încerci orice.

Oh, acest chir Themistoklis, proprietarul prăvăliei de peste drum! Cum l-am putea numi? Înger, întruchipare a iubirii semenilor? Cu siguranţă fusese trimis de Bunul Dumnezeu. Neîndoios va fi căscat ochii a mirare, văzând acel plic ciudat. Intră la bănuieli, îl deschise şi, citind scrisoarea către Bunul Dumnezeu, fu cuprins de o mare emoţie.

Într-o săptămână îi trimise băiatului, tot cu poşta, un pachet cu de toate – haine, încălţări, îmbrăcăminte de corp şi chiar ceva bani. Peste toate puse o carte poştală pe care scrise cu litere mari, caligrafiate:„De la Hristos pentru Anastasis.”

(SFÂNTUL NECTARIE – Sotos Hondropoulos)
sursa:(ortodoxiatinerilor)

Pilda zilei....

Omul ipocrit
După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.

Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi - zdup! - a prins pasărea.

- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc

raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!

Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:

- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care 1-am făcut!

Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcăleşte. Aşa cum întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.

"Păcatul este nedreptate. Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul." (Sfântul Ioan Gură de Aur)

„Doar crede şi se va mântui"

CE ESTE CREDINŢA?
OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LADUMINICA A XXIV-A DUPĂ RUSALII[1]
„Credinţa ta te-a mântuit..."
„Doar crede şi se va mântui"
(Luca 8, 48, 50)
Aţi auzit Evanghelia. Ne istoriseşte două minuni. Una, vindecarea femeii cu scurgere de sânge, mai mică; alta, învierea copilei moarte, este foarte mare. Acestea le zice Evanghelia. Şi vreau să luăm aminte la un lucru. Dacă femeia bolnavă s-a vindecat şi dacă fetiţa a înviat din morţi, aceste două minuni au avut loc pentru că la mijloc a fost credinţa. Femeii pe care a vindecat-o, Hristos i-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit". Şi tatălui fetiţei i-a spus: „Nu te teme; doar crede, şi se va mântui" (versetele 48 şi 50). Hristos pune credinţa ca pe o condiţie a minunilor. Aceasta ne arată cât de mare lucru este credinţa. Şi dacă deschideţi Evanghelia şi întreaga Sfântă Scriptură veţi vedea că este foarte des întâlnit cuvântul „credinţă". Dar veţi întreba: ce este această credinţă?

***

Ce este credinţa! Sunt unele lucruri, fraţii mei, pe care le simţim, dar nu putem să le exprimăm. Simţi, de pildă, că există aer, vezi că el clatină frunzele; dar cine a văzut aerul? Simţi electricitatea, atingi o sârmă şi te scutură, dar foarte bine nici ştiinţa nu poate să explice ce este electricitatea. Stai pe pământ şi simţi cutremurul, dar cauzele cele mai profunde ale cutremurului n-a putut nimeni să le identifice. Lumea aceasta are taine. Una din marile taine este şi credinţa. Ce este credinţa? Este curent, aer, electricitate, cutremur? Este ceva mult superior.
Ce este credinţa! Dacă vrei să simţi credinţa, ascultă ce spune Biserica noastră la Heruvic: „Toată grija cea lumească să o lepădăm...". Vrei să simţi ce este credinţa, să vezi lumina cea cerească? Izgoneşte din mintea ta orice gând pământesc. Din mintea ta fă-ţi aripi şi zboară. Zboară dincolo de lună, dincolo de soare, dincolo de stele, dincolo de galaxii. Dar oricât vei zbura, undeva te vei opri. Acolo deci unde se opresc rachetele, astronomia, ştiinţa, logica, acolo, atunci, este nevoie de altfel de aripi - aripile credinţei. Credinţa vine şi te ia şi te înalţă sus, foarte sus, şi acolo auzi: „Osana întru cei de sus...", asculţi cântările îngerilor şi ale arhanghelilor precum Sfântul Spiridon, vezi un tron deasupra căruia şade însuşi Dumnezeu. Aceasta este credinţa, îţi arată lucruri, pe care nici cu ochiul, nici cu microscopul, nici cu alte mijloace ştiinţifice nu poţi să le vezi.
Prin credinţă omul îşi dă seama că în afară de această lume materială există şi o altă lume, nu sensibilă, ci suprafirească, nevăzută, duhovnicească, o lume superioară, lumea duhurilor netrupeşti şi nemuritoare. Îşi dă seama că există Dumnezeu, „Creatorul celor văzute şi celor nevăzute".
Prin credinţă omul simte şi că există un Părinte iubitor. O vrăbiuţă - zice Evanghelia - o furnică, o frunză din copac nu cade jos pe pământ fără voia Sa. „La voi însă şi perii capului toţi sunt număraţi" (Matei 10, 29-30). Ce vrea să spună asta? Toate detaliile vieţii noastre Domnul le cunoaşte.
Prin credinţă acceptăm că Dumnezeu este un soare, o „Dumnezeire în trei Sori", trei sori, dar un singur soare: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. „Slavă sfintei şi celei de-o fiinţă şi de viaţă făcătoare şi nedespărţitei Treimi". „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh...". Ce măreţii sunt acestea!
Prin credinţă de asemenea mărturisim că a doua Persoană a Sfintei Treimi, Domnul nostru Iisus Hristos, s-a coborât din cer aici, pe pământ. Nu doar ca om, ci ca Dumnezeu-Om. S-a botezat în Iordan, a fost străpuns de spini, de piroane şi de răutatea lumii.
Prin credinţă - înainte de toate - mărturisim că pe Golgota s-a jertfit Fiul Fecioarei şi Şi-a vărsat Neprihănitul Său Sânge şi acest Sânge a devenit baie în care se curăţeşte şi cel mai păcătos suflet. „Sângele lui Iisus Hristos... ne curăţeşte pe noi de tot păcatul" (I Ioan 1, 7).
În sfârşit, prin credinţă mărturisim că Hristos a înviat întru slavă, S-a înălţat la ceruri şi că va veni iarăşi într-o zi „să judece viii şi morţii" (Simbolul de Credinţă).
Acestea sunt temeliile, rădăcinile sfintei noastre credinţe. Este suficient însă doar să credem? Acestea - îţi spune unul - le accept; nu sunt ateu, mason, iehovist; eu cred... Nu este suficient doar să zicem „cred". Cuvântul „cred" să-l arătăm continuu în viaţă, să-l traducem prin fapte de iubire.
Crezi în Sfânta Treime? O spui cu gura. Prin viaţa ta însă arăţi că adori alte zeităţi „ale veacului acestuia", care sunt profitul, mammona, plăcerile, idolii lumii, însuşi satana (II Corinteni 4, 4).
Crezi în purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de toate? De ce deci te întristezi? De ce deznădăjduieşti? De ce te temi? Dumnezeu, care hrăneşte păsările, te va hrăni şi pe tine. „Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele" (Psalmul 33, 11).Crezi că Hristos a înviat din morţi şi a biruit moartea? Atunci de ce te întristezi şi plângi? De ce faci ca şi închinătorii la idoli „care nu au nădejdea" Învierii? (I Tesaloniceni 4, 13).
Crezi că Dumnezeu este iubire? Atunci tu de ce ţii mânie şi ură? Crezi că Dumnezeu iartă pe cel păcătos? Aşadar, de ce şi tu nu ierţi pe vecinul sau pe fratele tău?
Crezi că Hristos este deasupra tuturor? Atunci de Îl dispreţuieşti, de ce Îl înjuri ?
Din păcate, nu există credinţă lucrătoare.

***


Iubiţii mei! În aceşti ani blestemaţi în care trăim, în care diavolul şi-a pus toate puterile ca să dezrădăcineze din inimi credinţa, să fim cu multă luare aminte.
Pentru ca omul să se mântuiască are nevoie de credinţă. Credinţa în Dumnezeu, credinţa în Hristos, credinţă în cele pe care le învaţă Biserica noastră. Dar nu suntem ca protestanţii. Nu. Aceştia strigă doar „credinţă". Noi, ortodocşii, spunem: Credem, dar lângă credinţă avem şi faptele iubirii. „Credinţă lucrătoare prin iubire" (Galateni 5, 6). Nu suntem nici protestanţi, nici catolici, şi nici iehovişti, nici masoni, nici atei. Noi spunem că credinţa mântuieşte. Care credinţă însă? Credinţa care este dublată de fapte (vezi Iacov 2, 14-26). Un copac îl cunoşti după fruct; lămâiul se cunoaşte după lămâie, mărul - după mere, măslinul - după măsline; şi creştinul se va arăta din faptele lui. Iar puiul de pasăre, pentru a zbura, trebuie să aibă puternice ambele lui aripioare. Dacă vânătorul îi loveşte o aripioară, sărmanul pui cade jos. Cu o aripioară încearcă, se loveşte jos de pământ, dar nu poate să zboare. Aşa face şi diavolul, ne loveşte cu gloanţele lui când într-o aripă, când în alta, când în credinţă, când în fapte, când în Ortodoxie, când în ortopraxie, şi nu putem să zburăm la cele cereşti. Să luăm aminte să avem credinţă ortodoxă şi fapte de virtute.
Vine ceasul - aproape este - în care va cădea ciurul deasupra pământului. Toate câte le zice Apocalipsa se vor împlini. Ne va cerne diavolul ca pe ucenicii lui Hristos în noaptea Marii Joi. Spuneau: „Noi vom fi alături de Tine". Şi Hristos i-a spus lui Petru: În seara aceasta diavolul vă va cerne. „Iată satana a cerut să vă cearnă ca pe grâu..." (Luca 22, 31). Cu site mici ne-a cernut până astăzi; dar va veni sita cea mai mare. Şi atunci, fraţii mei, din miile de creştini, ascultaţi? - Aceste lucruri le spun cărţile lui Dumnezeu, Biblia (vezi Matei 7, 14; 22, 14; Luca 12, 32; 13, 23; 18, 8; Apocalipsa 3, 11; 16, 9-11,21) - Din miile de creştini dacă va rămâne unul credincios lui Hristos! 999 nu vor mai crede în nimic. Vor blasfemia, vor face ca şi câinii turbaţi care nu-şi mai recunosc stăpânul.
Dar noi, şi unul dacă am rămâne, să rămână. Şi unul dacă rămâi în societate, să rămâi. Unul va birui, cel care crede în Hristos. Şi să ne învrednicească Dumnezeu să murim cu credinţa ortodoxă şi cu fapte de pocăinţă. Şi când va veni cel din urmă ceas al vieţii noastre, să spunem: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta" (Luca 23, 42). Amin.

(traducere din elină: monahul Leontie)




--------------------------------------------------------------------------------

[1] ROSTITĂ ÎN SFÂNTA BISERICĂ A SFINŢILOR FĂRĂ-DE-ARGINŢI, SMIRNA, ATENA, 29.10.1961
sursa:(http://www.impantokratoros.gr/E831156B.ro.aspx)

Pilda zilei....

Căldura focului
În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr 1-a întrebat pe duhovnicul său:

- Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?

- Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o condiţie: să ne căim. Să ne căim cu sinceri­tate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.

Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde turturele a început imediat să se topească la căldura focului.

- Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la începutul iernii şi tot aşa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi cum a început să se topească? Devine iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era îngheţată nu era bună de nimic.

La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar dacă te căleşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul Domnului topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet.

- Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la viaţă.

La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.

„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.” (Fericitul Augustin)

Da putem

A mers avva Lot la avva Iosif şi i-a zis : Avvo, după puterea mea îmi fac puţina pravilă şi puţinul post şi rugăciunea şi citirea şi liniştea şi după puterea mea sunt curat cu cugetele. Ce am a mai face ? Deci, sculându-se bătrânul, şi-a întins mâinile la cer şi i s-au făcut degetele ca zece făclii de foc. Şi i-a zis : de voieşti, fă-te tot ca focul !

Pilda zilei....

Greşeala
În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom fru­mos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!

Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: "Fie ce-o fi!" şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă!

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mâl. Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la el cum arată, şi-a spus:

- E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari ...

Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când 1-a văzut pe călător cum arată, i-a spus:

- Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş? Dacă băteai la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-aş fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum!

Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.

în viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii însă fură, gândindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, păcătoşii, singuri se înşală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum 1-ai obţinut!

"În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul."

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pomenirea Morţilor sau Moşii de toamnă....

Ziua de 7 noiembrie va fi una cu o semnificaţie spirituală deosebită pentru toţi creştinii ortodocşi şi anume Pomenirea Morţilor sau Moşii de toamnă. Greu de crezut că va exista vreun creştin care să nu vină la biserică sau să nu treacă prin cimitirul din satul sau oraşul natal, pentru a-şi aminti de cei plecaţi în lumea de dincolo. Moşii de toamnă este o sărbătoare a celor morţi care are loc între 26 octombrie şi 8 noiembrie.
Bogaţii şi săracii, fără nici o deosebire, se pregătesc, fiecare dupa puterea sa, cu mese, pachete şi daruri, pentru a le oferi "de sufletul răposatului..", cu nădejdea că Dumnezeu îi va mai ierta celui adormit din păcatele săvârşite în timpul vieţii cu fapta, cu vorba sau cu gândul.
Aceasta deoarece, conform credinţei creştine, cei ce mor împăcaţi cu Dumnezeu şi cu semenii lor se unesc cu Mântuitorul Hristos, primul care a biruit moartea.
Spre deosebire de alte religii, în creştinism, şi cei vii şi cei adormiţi (morţi) fac parte din Biserica lui Hristos.
În afara colivei, colacului şi vinului care se sfinţesc şi se împart în biserică, simbol al unităţii euharistice a celor doua lumi, au loc o suită de alte rituale şi ceremoniale la cimitir şi acasa, în fiecare familie creştină.
Ortodocşii ştiu că potrivit învăţăturii de credinţă ortodoxă, fiecare zi de sâmbătă este dedicată amintirii morţilor. Aceasta întrucât trupul lui Hristos s-a aflat în mormânt în ziua de sâmbătă şi, aşa cum se menţionează în Epistola a II-a a Sfântului Apostol Petru, S-a coborât la cei morţi pentru a le vesti mântuirea.
În această zi Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă mijlocire pentru toţi cei adormiţi, atât pentru drepţii care au murit împăcaţi cu Dumnezeu, cât şi pentru cei ce au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea necesară. Aceste mijlociri au ca scop ca Dumnezeu să-i învrednicească de milostivire Sa, să-i judece cu blândeţe şi să-i aşeze în ceata drepţilor.
„Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste si Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţa şi această Viaţă este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii şi motivaţia pentru care se săvârşesc rugăciuni pentru cei adormiţi." (pr.prof. Alexander Schmemann).

Maxim doi copii. Doar nu vrei sa mor de saracie!

Daca intrebi un tanar casatorit sau necasatorit cam cati copii si-ar dori sa aiba, iti spune cu hotarare ca unul, s-au cel mult doi copii. Pe oricine ai lua la intrebari, nu ai sa gasesti un parinte sau viitor parinte care sa-si doreasca mai mult de doi copii, fie ca este credincios sau necredincios, fie ca este sarac sau bogat, sau in oricare alta situatie. Filozofia nasterii copiilor este ca unul ar fi cel mai usor de crescut si fara sacrificii prea mari, doi insa este totusi mai bine decat unul deoarece ar creste copii mai frumos impreuna si, Doamne fereste, in caz ca te dezamageste unul din ei, sau iti moare inaintea ta, macar stii ca-l ai consolare pe celalalt. In schimb trei copii este deja dorinta unor inimi largi.

Dar sa vedem cum stau familiile de astazi cu mai mult de doi copii. Foarte putine, extrem de putine la numar fata de media generala a copiilor dintr-o familie, aceste familii se descurca in general mai modest din punct de vedere financiar, parintii nu au mofturi prea mari de la viata aceasta, ci isi doresc pentru copiii lor o scoala care sa-i scoata din stramtorari, si sa se capatuiasca si ei la casele lor.

Acum revenind la dorintele noastre vis-a-vis de nasterea copiilor, imi vine in gand intrebarea De ce ne dorim doar unul, maxim doi copii, cand bunicii si inaintasii nostri au avut cate 5,7,10 sau chiar 12 copii?!? De unde diferenta aceasta atat de mare intre ceea ce era un lucru practic si firesc pana acum 40-50 de ani, acela de a avea “multi” copii, fata de ceea ce ne dorim noi astazi, adica maxim 2? Care a fost schimbarea care a produs o asa diferenta si cum ne afecteaza?

O prima cauza ne-o confirma situatia curenta de degradare a familiei, adica utilizarea metodelor contraceptive la scara larga, prin ingradirea si impotrivirea fata de nasterea fireasca a copiilor. Datorita dezvoltarii tehnologice si a cresterii posibilitatii de consum in economie, acum toata lumea are acces la prezervative si anticonceptionale. Farmaciile colcaie de aceste blestematii. Blestematia si mai mare este ca se fac si avorturi. Adica, de 40-50 de ani incoace, mai mult ca oricand nu se lasa sa vina copiii la rand. Oare ceilalti frati ai nostri care trebuia sa fie printre noi, unde sunt acum? Intrebati parintii!

Deci, fie ca ne place sau nu, gandirea noastra in privinta numarului de copii doriti, este proiectia dezastrului spiritual si social din ultimii 50 de ani la care s-a facut autoare omenirea. Si cum sa-ti doresti mai mult de 2 copii cand la parintii nostri nu am vazut decat unul, maxim 2? Cum sa-ti doresti mai multi copii daca mama, soacra sau sora te invata sa avortezi din cauza “saraciei” sau pentru ca “nu este momentul”, sau te invata sa te impotrivesti nasterii de copii prin metode contraceptive? Si te invata nu numai parintii ci si doctorii, si mass-media, si chiar patronul de supermaket cu prezervativele puse ostentativ la fiecare casa de cumparaturi, sa nu-ti doresti copii dupa fire ci sa te feresti de a-i avea.

Dar mai mult decat atat, oare cati dintre noi au curajul sa arate plaga societatii imbolnavite de pacatul nezamislirii de copii dupa randuiala? De unde credem ca s-au inmultit atat de mult cazurile de cancer la san si cancer de col uterin in randul femeilor, si mai ales a acelora tinere? De unde atatea complicatii si boli ale aparatului sexual feminin, in ciuda tehnologiei atat de dezvolate si a igienei atat de ridicate fata de cea a intaintasilor nostri? Din pricina poluarii, si a E-urilor din alimente? NU, ci din pricina desfranarii si a pastrilelor contraceptive, ca sa nu mai zic de avorturi.

Si o a doua cauza pentru care ne dorim doar 1, sau maxim 2 copii este multa iubirea de sine. Iubirea de sine a viitorilor parinti care nu vor sa se jertfeasca si sa rodeasca copii. Copiii sunt rodul dragostei dintre parinti, asa ca si simpla dorinta de a avea doar 1 sau 2 copii, arata cat de putin roditoare vrem sa fie dragostea famiilor noastre. Si mai arata ceva. Mai arata cat de mult s-au inmultit divorturile pentru ca nu au fost casniciile sudate de (mai multi) copii. Dar cum familia moderna nu prea vrea copii in colaborare cu Dumnezeu, vin si divorturile pe banda rulanta.
Adevarul este ca nu vrem sa avem mai multi copii pentru ca aceasta ar insemna aproape sigur ca vom avea un trai mai modest sau mai bine zis mai putin confortabil, va insemna nu numai ca nu vom mai avea posibilitatea sa mergem in excursie in strainatate, dar poate ca nici in tara nu vom lua vacanta, datorita sacrificiilor de a asigura cele necesare copiilor, va insemna ca nu o sa mai avem posibilitatea sa ne cumparam hainele dorite la discretie, ci sa ne imbracam copiii mai intai, va insemna sa renuntam la noi pentru copii nostri. Adica va insemna sa ne lepadam de noi si sa ne luam crucea. Ori noi iubim confortul.
Ce ne mai impiedica de a vrea mai multi copii? Traiul de viata ridicat la care tindem sa accedem cu totii in lumea moderna. Am facut lucrurile din viata mai complicate si ne injuga mai tare la cele materiale. Ca sa pot creste astazi un singur copil trebuie sa-i asigur gradinita cu bani, la scoala trebuie bani pentru nenumarate rechizite, si activitati scolare, trebuie sa-l sustin financiar inclusiv la facultate, care si aceasta implica sacrificii. Trebuie sa-i asigur un calculator cu conexiune la internet care si aceasta costa bani. “Trebuie” sa-i cumpar si un telefon mobil pentru ca, lumea nu mai poate trai fara celular.

Multe de “trebuie” care ne descurajeaza de a ne dori mai multi copii. Asa ca, a avea mai mult de doi copii implica sacrificii si mai mari, iar mama va fi nevoita sa nu mai lucreze pentru a ingriji mai bine familia. Tatal va trebui si el sa munceasca din greu, pentru a sustine familia cu toate cele necesare traiului decent. Dar orice realizare mare implica un sacrificiu mare. Insa astfel de parinti sunt binecuvantati de Dumnezeu, iar batranetele lor au alinare din partea copiilor si a nepotilor.

Duceti-va in spitale sa vedeti cati parinti batrani zac bolnavi pe patul de spital si care nu primesc macar o singura vizita din partea unicului copil pe care il au. Sau intrebati intre rude cati parinti nu se pot bucura macar de un nepot, din cauza copilului care vrea ca si parintii lui un singur copil, dar mai incolo, cat mai incolo. Dar mai bine intrebati cati parinti vaduvi ajunsi la batranete sunt luptati cumplit de singuratate, pentru ca singurul copil pe care l-au crescut a uitat complet de ei. Nu au nepoti cu care sa-si mangaie batranetele, nu au nimic decat mila lui Dumnezeu si regretul ca poate daca faceau mai multi copii nu erau asa de urate batranetele.

Cu toate acestea, dorinta de a avea putini copii nu este rea in sine, insa rau este ca aceasta dorinta devine o hotarare pe care o luam adesea fara Dumnezeu. Rau este ca nu planificam nasterea de copii impreuna cu Dumnezeu ci ii planificam dupa stricaciunea vietii acesteia, singuri si egoisti, fara a-l introduce in gandul si inima de parinte trupesc si pe Creatorul Vietii. Rau este ca si copiii nostri vor face mai rau ca noi.

Dar in schimb ce este rau in a ne dori sa avem 4, 5 sau mai multi copii? Poate acei mai multi copii vor face mai putine necazuri decat doi copii indaratnici care-si au samanta indaratniciei lor izvorata din egoismul de a ne aroga doar noi dreptul de a da viata. Poate mai multi copii ne vor face batranetele mai frumoase si zilele mai senine. Poate ca prin cresterea acelor copii vom fi rasplatiti insutit in aceasta viata dar si mai mult in cealalta.
Cati copii e bine sa avem? Mai bine hotaram aceasta impreuna cu Dumnezeu! Chiar si prin acest lucru Dumnezeu ne arata cat de mult de iubeste, asa incat nu ne da mai multi copii decat ne dorim, respectandu-ne in mod deplin libertatea de a alege. Numai sa-L rugam…
Planificati copiii cu rugaciunea, nu cu contraceptia!
sursa:ortodoxiatinerilor

Amintiri de la nunta....

.........urmeaza de la botez........cand o randui Domnul!

Stire din lume adunate...

Copiii dăunează mediului înconjurător?

Ideile şi afirmaţiile bizare nu încetează să parvină din Marea Britanie. Ultima a fost publicata recent în Guardian.co.uk unde se afirmă că "cel mai rău lucru pe care eu şi cu tine îl putem face planetei noastre este să avem copii." De ce?
Cu cat sunt mai multe fiinţe pe planeta, cu atat impactul distructiv e mai mare: emanam bioxid de carbon, folosim resursele planetei, cauzam incalzirea globala, etc. Ceea ce Dumnezeu numeste binecuvantare, oamenii numesc blestem. In final, astfel de opinii duc la devalorizarea vietii, avort, sinucidere, eutanasie, controlul populatiei, homosexualitate si alte practici moderne distructive.

www.guardian.co.uk
Obama subminează libertatea religioasă

Un expert american în drept constituţional afirmă că Administraţia Obama începe să facă front comun cu ţările musulmane şi grupurile homosexuale de la ONU pentru restrângerea libertăţii religioase. În principiu, e vorba de subminarea dreptului de exprimare religioasă libera pe probleme de homosexualitate sau critica religiei islamice.

blogs.usatoday.com
Jihadul dragostei" face victime în India



O grupare de tineri musulmani, care acţionează în cel mai bogat stat al Indiei, a găsit o modalitate inedită de a creşte numărul adepţilor islamului. Sub pretextul dorinţei de a întemeia o familie, gruparea determină tinere creştine sau hinduse să renunţe la propria religie şi să treacă la mahomedanism.
La începutul lunii octombrie, Curtea Supremă de Justiţie din Kerala (stat situat în sud-vestul Indiei) a dat dispoziţie Ministerului de Interne şi poliţiei să cerceteze activitatea unei organizaţii musulmane, denumite „Jihadul dragostei" sau „Jihadul lui Romeo".
Scopul acestei presupuse organizaţii ar fi fost convertirea la islamism a unor studente hinduse şi creştine care urmau să fie curtate de tineri musulmani.
„Dragostea" s-ar fi finalizat printr-o căsătorie şi convertirea tinerelor.
Părinţii a două fete s-au adresat justiţiei
Chiar dacă zvonuri legate de existenţa unei astfel de organizaţii circulau de multă vreme în ţară, ele au căpătat un caracter mai „oficial" când părinţii a două tinere - una hindusă şi cealaltă creştină care s-au căsătorit cu tineri musulmani - s-au adresat justiţiei şi au susţinut că „Jihadul dragostei" le-ar fi forţat pe fete să treacă la islamism.
Acuzaţii cu atât mai grave cu cât în Kerala sunt frecvente căsătoriile mixte, fără ca o parte sau cealaltă să ceară convertirea.
Unul dintre cele mai bogate state din India, unde analfabetismul a fost aproape complet lichidat şi corupţia este la nivelul cel mai scăzut, în Kerala trăiesc alături hinduşi (56 la sută), musulmani (24 la sută) şi creştini (20 la sută, respectiv circa şase milioane de persoane).
Peste două milenii aici a existat şi o numeroasă comunitate evreiască (cea mai veche din India), dar în secolul trecut majoritatea a emigrat în Israel.
Legături cu organizaţiile teroriste
Potrivit cotidianului „India Today", care citează surse hinduse, tinerii musulmani din „Jihadul dragostei" ar acţiona pretutindeni în ţară (dar mai vizibil în Kerala), ar fi subvenţionaţi din străinătate şi ar avea legături cu traficul de droguri şi cu terorismul, mai precis cu Frontul Popular Musulman din India. Reprezentanţi ai unor organizaţii naţionaliste hinduse, ca de pildă Vishna Hindu Parishad şi Sri Ram Sene, susţin că în ultimii ani, mii de tinere hinduse ar fi fost astfel convertite.
La rândul lor şi membri ai cultelor creştine s-au plâns şi s-au alăturat acestor organizaţiil indiene, (deşi puternic anticreştine), avertizând tinerele asupra pericolului pe care l-ar reprezenta „Jihadul dragostei".
Într-o primă etapă a investigaţiilor, poliţia a declarat că organizaţia ar furniza membrilor bani pentru ca aceştia să atragă fetele cu cadouri scumpe, spre exemplu cu haine de firmă sau telefoane mobile de ultimul tip, ţintele principale fiind studentele.
Tineri mahomedani, îmbrăcaţi elegant, cu maşini sau motociclete de „fitze" şi-ar „vâna" prada în jurul liceelor sau campusurilor universitare.
Cele două organizaţii hinduse au pretins că în ultimii trei ani ar fi fost convertite între 2000 şi 4000 de studente, printre care 500 în Kerala.
Pentru protejarea lor s-au format chiar „brigăzi de moravuri" care-i atacă pe musulmanii găsiţi în compania unei tinere hinduse.
Grupurile musulmane au răspuns cu aceeaşi monedă şi i-au atacat pe hinduşii care curtau fete musulmane. În Kerala s-a instaurat o atmosferă de isterie care, susţin observatori neutri, ar submina buna înţelegere dintre diferitele confesiuni.
Căsătorie şi sechestru
În faţa judecătorilor Înaltei Curţi din Kerala tânăra hindusă şi cea creştină au povestit că, după ce au fost seduse şi s-au căsătorit cu tinerii musulmani, au fost sechestrate şi obligate, prin forţă, să se convertească la islamism.

www.adevarul.ro

Pilda zilei....

Adevărata comoară
Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fără vedere, încerca bie om să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru 1-a ajutat conducându-1 de braţ.

Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la i lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea come cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvor din ea - putere de muncă, bucurie şi voie bună.

Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să va însă clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său. Există şi unii oameni care, păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranţă şi dragoste. Aceştia sunt cu adevărat nefericiţi.

Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă linişte. Ce| rău şi zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă sau un sfat, chiar aceste lucruri nu 1-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalţi!

Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte doar pentru sine. Până şi un copac obişnuit, chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.

„Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri." (Proverb)

Sfanta Ecaterina,, manastirea de la Muntele Sinai....

M-am intors dintr-un loc plin de stralucire ,mi-am indeplinit una dintre cea mai mare dorinta a mea ,de-a ma inchina si de-a lua binecuvantare de la sfanta care mi-a calauzit si m-a ocrotit de-a lungul timpului,este vorba de Marea Mucenita Ecaterina -ocrotitoarea mea .
Rar se se afla in lume persoane care sa fie daruite cu atatea daruri lumesti ca si Ecaterina: nascuta in Alexandria in familie de imparat, bogata, frumoasa si mai ales extraordinar de inteleapta (Homer, Aristotel, Platon, Virgiliu, Hipocrat sunt doar cativa dintre cei al caror mestesug Ecaterina il deprinsese si il stapanea deja la varsta 18 ani ). Chiar imparatul pe care il sfideaza public recunoaste ca ei i se cade sa imparateasca alaturi de el, cerand-o de sotie. Si totusi, Ecaterina renunta la nume si bogatie, acceptand sa fie intemnitata si chinuita public, renunta la frumusetea sa ( "eu sunt pamant si cenusa si toata frumusetea ca o floare se vestejeste si ca visul piere prin boala sau batranete; iar dupa moarte cu totul putrezeste"), renunta la intelepciunea lumeasca ( "am invatat tot mestesugul cartilor ritoricesti, filosofice si masurarii pamantului si alte intelepciuni, dar pe toate acestea le-am tecut cu vederea caci sunt desarte si nefolositoare si am voit a ma face mireasa Stapanului Hristos, care graieste prin proorocul sau acestea: Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta stiutorilor o voi lepada").


Ce anume poate fi cauza unei asemena radicale intoarceri de la lumesc la duhovnicesc? Ce anume poate determina o tanara fata, constienta de calitatile sale neasemuite si care este indreptatita sa ceara orice favoruri lumesti, sa renunte la ele, dandu-si in final drept jertfa suprema, chiar propriul trup? Ce anume a inteles tanara Ecaterina, cea care cu mintea ei stralucita a atins limitele stiintelor vremii ei, de a oferit totul pentru nimic din cele vazute? "Ravniti insa la darurile cele mai bune. Si va arat inca o cale care le intrece pe toate: dragostea si bunurile ei" spune Apostolul! Doar puterea dragostei dumnezeiesti, doar Duhul Sfant pogorat prin Botez, doar atingerea lui Dumnezeu care este iubire puteau sa o transforme pe Ecaterina in Mireasa vesnica a Domnului Iisus. "Eu stiu un tanar minunat, care fara asemanare te intrece pe tine in darurile care ai zis ca le ai; pentru ca frumusetea Lui intrece stralucirea soarelui, iar intelepciunea Lui indrepteaza toate fapturile si pe cele simtite si pe cele gandite. Apoi vistieria bogatiei Lui se imparte in toata lumea si niciodata nu se imputineaza, ci cu cat este impartita, tot mai mult se inmulteste; iar neamul Lui cel bun este negrait, neajuns, nestiut" ii spune batranul cel intelept la care ea a fost dusa de mama crestina, pentru alinarea sufletului ei. Din momentul in care cunoaste, cu mintea si cu inima, invatatura Fiului lui Dumnezeu, Ecaterina devine una dintre cele mai frumoase si mai patetice propavaduitoare ale crestinismului intr-o epoca de mare prigoana, dar si plina dovezi minunate ale prezentei adevaratului Dumnezeu alaturi de fiii Sai.

Participand la o confruntare publica cu primii 50 de intelepti ai imperiului, chemati de imparat sa-i combata argumentele pro-crestine, torturata apoi fizic de catre cei care pot ucide doar trupul, Sfanta Ecaterina reuseste prin stralucita sa pledoarie si prin exemplul sau sa-i aduca la Hristos pe toti carurarii cu care discuta, pe sotia imparatului Maximin - prigonitorul sau, pe bunul si viteazul dregator Porfirie impreuna cu 200 de ostasi, precum si mare parte din poporul care o urma, jelind-o. Moare bucurandu-se ca Il vede pe iubitul sau Mire chemand-o la El, " ca sa imparateasca impreuna cu Dansul si sa se veseleasca in veacul cel fara de sfarsit".

In ultima sa rugaciune, Sfanta Ecaterina spune: " Doamne Iisuse Hristoase... primeste sufletul meu, pe care l-am adus Tie ca jertfa pentru dragostea Ta. Adu-Ti aminte, Doamne, caci trup si sange sunt, si nu lasa greselile mele cele facute din nestiinta, ca sa fie aratate de cumplitii ispititori la infricosata Ta judecata, ci spala-le cu sangele pe care-l vars pentru Tine si randuieste ca trupul acesta, care ranindu-se se taie cu sabia, sa fie nevazut de vrajmasii Tai cei ce ma prigonesc. Cauta dintru inaltimea Ta, Doamne, si asupra poporului acestuia care sta inainte si-l povatuieste la lumina cunostintei Tale. Si acelora care vor chema prin mine numele Tau cel preasfant, da-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toti sa se laude maririle Tale in veci" (Sinaxar)In 25 noiembrie 305, la taierea capului sau nu a curs sange ci lapte, iar ingerii au ridicat trupul sfintei Ecaterina si l-au dus in Muntele Sinai, in locul in care Moise vazuse Rugul Aprins.



Marii sale iubiri pentru Mirele Iisus, Acesta i-a raspuns cu masura dumnezeiasca! A proslavit-o peste veacuri, dedicandu-i cea mai veche (actualmente) manastire activa din lume, situata la poalele muntelui sfant in care Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii, inaltata chiar pe locul in care a Moise a vazut Rugul Aprins.


Prezentand-o, actualul Arhiepiscop al Sinaiului, Damianos, spune:" Manastirea Sfanta Ecaterina este un centru monastic crestin grec-ortodox de rit bizantin, a carui viata monahala se deruleaza neintrerupt de saptesprezece secole. De 1400 ani in inima desertului Sinai, aceasta si-a pastrat caracteristicile initiale din vremea Imparatului Justinian ( 257-565 d.h.). De la Mahomed, fondatorul islamului, pana la califii musulmani si sultanii turci, trecand prin epoca lui Napoleon, toti au preluat manastirea sub protectia lor, ferind-o inclusiv de jafuri. In lunga sa istorie, Manastirea Sfanta Ecaterina nu a fost niciodata cucerita, pagubita sau distrusa. Traversand toate epocile, si-a pastrat intacta imaginea de loc sacru al Bibliei, asezandu-si lumina asupra evenimentelor Vechiului Testament precum si asupra continuitatii proslavirii Sfintei Fecioare Maria si a Domnului nostru Iisus Hristos."



Manastirea Sfanta Ecaterina a traversat istoria ca oaza de crestinism, manastire libera, independenta, autocefala, nesubordonata nici unei patriarhii ortodoxe si nici unui sinod. Este, practic, cea mai mica patriarhie ortodoxa din lume, conducatorul ei fiind in acelasi timp si egumenul manastirii de calugari.

Cu ziduri de fortareata de 10-20 m. inaltime, de aceeasi culoare cu roca arida din zona, manastirea ridicata in secolul al VI-lea, pe locul unei biserici construite de Sfanta Elena, mama Sfantului Imparat Constantin, cuprinde inestimabile valori de arta crestina, dar cele mai impresionante dintre comorile sale sunt moastele Sfintei Ecaterina.
Biserica Manastirii Sfanta Ecaterina, o biserica ortodoxa adevarata, cum nu mai vazusem de ceva vreme, este plina de candele mari, care atarna ca si ciorchinii din inaltul tavanului plat, atasat in secolul al XVIII-lea constructiei care dateaza din anul 551 ! In dreapta altarului se afla, pe iconostas, mare, cunoscuta icoana a Sfintei Ecaterina cu rochie rosie, iar in fata ei preotul care ne binecuvanteaza imbracat in vesmintele cunoscute de noi ( preotii bisericii copte au cu totul alt tip de vesminte) tine in maini o punga din care scoate si daruieste fiecarui pelerin care saruta sfintele moaste, cate un inel. Acesta aminteste de inelul pe care Ecaterina l-a gasit pe deget dimineata, trezindu-se din visul in care, dupa primirea Botezului crestin, Stapanul Hristos i-a spus" Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mea vesnica; deci sa pazesti arvuna aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum arvuna de la alt mire pamantesc".
Emotionati, inaintam in tacere, dar surpriza vine cand ajungi sa vezi sfintele moaste: intr-o racla mica de argint si sticla, mana stanga a Sfintei Ecaterina ... ca vie! Gratioasa ca a unei balerine, fina, delicata, mana este plina de inele subtiri, care parca plutesc pe degetele usor rasfirate... nici urma de trecere a timpului ( 1700 de ani!), este o mana perfecta, care te duce cu gandul la neasemuita frumusete a sfintei... frumusete trupeasca, frumusete sufleteasca, frumusete a spiritului... Raman uimita, dar trebuie sa-mi revin repede, pentru ca randul inainteaza, sarut racla cu mana, sarut racla cu capul sfintei si abia ulterior aflu ca la moartea sa, indeplinindu-i o ultima dorinta, Mirele sau a trimis ingerii ca sa-i ia corpul martirizat, care a disparut pur si simplu si a fost descoperit datorita unei viziuni a unui calugar, trei secole mai tarziu in Muntele Sinai. Atunci, manastirea care deja exista si era inchinata Sfintei Fecioare Maria a fost redenumita Manastirea Sfanta Ecaterina.


Este o minune, intr-adevar: un arbust ca o cascada, verde mereu, cu frunze dar fara flori si fructe, traversand secolele... Acesta este Rugul Aprins, prin care Domnul i-a vorbit lui Moise prin foc. "Descalta-te, caci locul pe care te afli este sfant!" ( Exodul, 3,5) Acesta este locul cel mai binecuvantat din Manastirea Sfanta Ecaterina... Cu radacina sub altarul capelei, afinul inaltat spre Cer sfideaza legile firii. Este uimitor, ca si minunea "gravarii" pe orice piatra de pe muntele Sinai a desenului acestui rug, caci indiferent cum ai sectiona granitul dur, rosiatic, tot profilul rugului il vei gasi.

"Bucura-te, piatra scumpa a Bisericii crestinesti;
Bucura-te, grabnica izbavire a celor cuprinsi de suparari;
Bucura-te, vindecatoare tare a celor plini de rani si dureri;
Bucura-te Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!"