ARHIM. IOIL KONSTANTAROS:
Lectura apostolică din Duminica fiului risipitor
I Corinteni 6: 12 -20Între multele teme pe care le dezbate Apostolul neamurilor (în epistolele) către corinteni se află şi tema foarte serioasă a trupului omenesc. Şi aceasta, pentru că existau unii care, evident marcaţi de viaţa lor de mai înainte, credeau că erau „liberi” să trăiască cum vor, cu consecinţa ca trupul să şi-l transforme în obiect al cochetăriei şi al exploatării păcatului.
Însă să vedem textul apostolic în traducere şi apoi să ne concentrăm atenţia asupra unui punct foarte serios, pentru că după cum se pare şi în acest caz istoria se repetă:
„12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.
13. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
14. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa.
15. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!
16. Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânată este un singur trup cu ea? "Căci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur trup".
17. Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.
18. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.
19. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?
20. Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”
Aşadar, aceste adevăruri le propovăduieşte dumnezeiescul Pavel dinamic şi incontestabil. Însă, fraţii mei, zici că nu au trecut atâtea veacuri cu modele de vieţuire creştină, zici că nu au fost martirizaţi oameni pentru a rămâne neprihăniţi şi curaţi, zici că mesajul autentic al Sfintei Evanghelii s-a pierdut cu desăvârşire pentru unii, fără doar şi poate falşi creştini. Şi iată, din nou, îşi fac apariţia, în spaţiul mai larg al Bisericii, oameni, chiar şi clerici (?), care propovăduiesc exact cele pe care le condamnă atât de clar Duhul Sfânt prin Apostolul Pavel.
Nu înţelegem tema atât de importantă a postului, care pentru credincioşii creştini (când nu este vorba de boală) este obligatorie. Nu ne vom opri asupra faptului că însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a legiuit postul, nici asupra faptului că Sfinţii Părinţi menţinând tradiţia apostolică, au consfinţit cu acrivie această convingere în cadrul Sinoadelor Ecumenice. Ne vom opri asupra a altceva. Vom vădi şi condamna în baza cuvântului celui viu al lui Dumnezeu teoriile „neonicolaite”; teoriile, chiar şi ale unor „profesori de teologie”, care susţin – sărmanii - că aşa-numitele păcate trupeşti constituie o cale de cunoaştere a lui Dumnezeu.
Da, incredibil, şi totuşi adevărat, oameni care vor să se numească creştini şi, desigur, le place să susţină că doar ei exprimă în forma ei corectă Ortodoxia, au ajuns într-un punct atât de inimaginabil şi demonic, încât susţin că prin jegoşenia morală a păcatelor trupeşti pot ajunge la cel mai înalt grad al unirii cu Dumnezeu. (Doamne miluieşte!) Iubiţilor, o astfel de teorie este realmente un fenomen de denaturare în sensul strict al cuvântului.
Desigur, faptul că aceste teorii sunt inadmisibile, demonice şi, prin urmare, respingătoare şi condamnate de către însuşi cuvântul lui Dumnezeu şi de către toţi cei care se străduiesc prin pocăinţă şi prin viaţă de nevoinţă şi cu participare la Sfintele Taine, să împlinească ortopraxia, nu este neapărat nevoie să dezvoltăm. În punctul acesta, să accentuăm doar acestor domni că, dacă erau valabile aceste demonice credinţe ale lor, atunci fiul risipitor şi-ar fi îndeplinit deja scopul prin păcat şi prin „roşcove”. Să adăugăm şi faptul că, în acest caz, teologii Bisericii noastre nu ar mai fi fost iubitori de feciorie şi ucenici iubiţi, ca şi toate sfintele, feciorelnicele şi neprihănitele chipuri, ci nişte neruşinaţi şi stricaţi Don Juani şi Cassanove...
Pentru toţi cei care studiază nemincinosul cuvânt al lui Dumnezeu, tema este atât de simplă şi clară, încât s-ar mira cineva de o asemenea nerozie şi neruşinare, ce chinuie aceste sărmane victime ale desfătărilor simţurilor. Cu toate acestea, Epistola Apostolului Iuda, primele capitole ale cărţii Apocalipsei împreună cu lectura apostolică de astăzi, dar şi, în general, întregul cuvânt al lui Dumnezeu îl face pe orice credincios să se cutremure în faţa groaznicei decăderi a acestor „creştini” rătăciţi care au ajuns „valuri sălbatice ale mării, spumegându-şi ruşinea în ei înşişi…” (Iuda 13).
Oricine, n-ar putea decât să se întristeze pentru gradul de apostazie şi să se îndurereze cu inima pentru prăpastia înăuntrul căreia se poate prăbuşi şi strivi omul, când pierde din conştiinţa sa salvatoarea frică de Dumnezeu.
Fraţii mei, această creaţie de Dumnezeu plăsmuită, adică trupul nostru, este templu al Preasfântului Duh. Este nevoie ca acest adevăr să-l înţelegem bine şi să-l clarificăm în inima noastră. Trupul nu ne aparţine în înţelesul că putem trăi samavolnic şi să păcătuim. Este un templu răscumpărat cu nepreţuitul Sânge al Dumnezeului-Om, Domnul nostru Iisus Hristos; templu care a fost sfinţit în momentul Sfântului Botez. Iar ceea ce este cutremurător şi minunat totodată, este faptul că el devine (trebuie să devină) nu doar templu, ci şi un sfânt potir însufleţit de fiecare dată, când cu permisiunea duhovnicului nostru şi cu zdrobire, ne apropiem ca să devenim părtaşi la Trupul şi la Sângele lui Hristos.
Şi dacă chiar foarte puţin ar studia cineva cum privesc şi cum interpretează tema trupului omenesc Sfinţii noştri Părinţi, va simţi teamă înaintea acestei taine înfricoşătoare.
Aşadar, este nevoie, pe de-o parte, ca fraţii noştri neîntăriţi încă în credinţă să-şi astupe urechile în faţa învăţăturilor rătăcite, eretice şi condamnabile ale neo-ortodocşilor şi ecumeniştilor, iar, pe de altă parte, păstorii Bisericii noastre, dacă vor să se numească păstori adevăraţi şi buni şi nu „năimiţi”, să lovească cu toate puterile lor această ciumă spirituală a neo-nicolaitismului, care a luat din păcate proporţii uriaşe.
Să fie lovit acest demon (mai bine zis legheon al demonilor, deoarece despre o astfel de stare este vorba), nu în mare şi nedefinit, vag, ci concret şi determinat şi, desigur, persoanele domnilor ce le susţin, fie că aceştia sunt clerici sau laici. Doar atunci păstorii vor fi cu adevărat iubitori de Dumnezeu şi nu plăcând oamenilor şi lumeşti. Doar atunci marii duhovnici vor fi faruri strălucitoare care vor lumina, vor salva şi vor călăuzi pe calea cea dreaptă şi nu vor ajunge să fie recifuri pricinuitoare de dezastru pentru toţi cei care vor avea nefericirea să dea peste ei, cu consecinţa de a sfârşi ei înşişi blestemaţi şi aducători de blestem peste cei numiţi „fii ai gheenei îndoit…” (Matei 23, 15).
Iubiţii mei, atenţie la templul care găzduieşte sufletul nostru, cât trăim în această viaţă vremelnică.
Ni se dă încă o dată prilejul, ca în perioada binecuvântatului Triod, să ne stăpânim trupul prin asceza sfântului post, a privegherii şi a contactului cu cerul, adică prin rugăciune.
Să ne păzim mintea şi trupul curate, pentru că acest lucru este porunca lui Dumnezeu, pentru că altfel, vai!: „Înfricoşător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10:31). Amin.
(
tradus din greacă de ierom. Fotie via e-mail)
Postări
