Astăzi suntem în Duminica a IV-a după Rusalii

Astăzi, 20 iunie, Biserica Ortodoxă se află, în Duminica a IV-a după Rusalii. În această zi, Sfinţii Părinţi au rânduit să se citească la Sfânta Liturghie pericopa evanghelică de la Matei capitolul 8, versetele de la 5 la 13, în care ni se relatează minunea vindecării slugii sutaşului. Sfânta Evanghelie de astăzi prezintă cum Mântuitorul, a vindecat pe sluga greu bolnavă a unui conducător de oşti roman care locuia în Capernaum, un mic oraş de lângă Marea Galileei. Această minune însă are câteva caracteristici aparte. Ea s-a săvârşit datorită credinţei dregătorului roman păgân. Apoi este posibil ca şi sluga lui, care zăcea în casă bolnavă, era tot păgân, deci străin de Legea Vechiului Testament. De asemenea vedem că Mântuitorul vindecă bolnavul de la distanţă, fără să fie adus de faţă, ceea ce mai rar se întâmplă. Multora le poruncea pentru bolnav: Aduceţi-l aici la Mine! Iar pe alţii îi întreba: Crezi că pot să fac Eu aceasta? Şi dacă bolnavul sau părinţii şi însoţitorii lui mărturiseau cu tărie credinţa în minunile lui Dumnezeu, îndată minunea se săvârşea şi bolnavul se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Pe sutaşul roman nu l-a întrebat, însă, de crede în Dumnezeirea lui Hristos, căci îi cunoştea credinţa inimii. Ba nici nu l-a aşteptat să-i spună ce doreşte. Ci îndată ce sutaşul s-a apropiat de El şi I-a zis: Doamne, sluga mea zace în casă slăbănog, cumplit chinuindu-se; Mântuitorul, cu multă blândeţe, i-a zis: Venind, Îl voi vindeca (Matei 8, 6-7). Dar sutaşul, pe lângă credinţă mare, avea şi multă smerenie. De aceea răspunde: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea! Aşadar sutaşul, pe lângă credinţă mare, avea şi multă smerenie. Avea credinţa că Dumnezeu există şi are milă de lumea pe care a creat-o, de fiecare dintre noi, şi în acelaşi timp, avea smerenia sincera ,mărturisită că nu suntem vrednici să intre Hristos în casa şi în inima noastră din cauza mulţimii păcatelor pe care le-am făcut. Iată leacul care poate vindeca omul de astăzi. Să creadă cu tărie şi dreaptă credinţă în Iisus Hristos şi să se socotească cel mai păcătos de pe pământ. Acest om, păgân după credinţă, avea inimă de creştin după faptă. Necreştin fiind, era mai credincios ca iudeii de odinioară şi ca mulţi creştini din zilele noastre. De aceea Mântuitorul îl laudă în public, zicând: „Adevărat grăiesc vouă, că nici în Israel n-am găsit atâta credinţă!” Credinţa şi smerenia lui l-a mântuit, i-a vindecat sluga şi l-a făcut nemuritor.

Pe cine a iertat Iisus?

Evanghelia prezintă o imagine inedită a lui Dumnezeu! Dumnezeu Se coboară printre oameni şi pătrunde în toate mediile sociale, de la mai marii poporului până la cei mai decăzuţi oameni, desfrânate, tâlhari, hoţi. Iisus mănâncă şi bea cu toţi aceştia, nu precum mâncau şi beau ei, ci precum se cuvine să mănânce şi să bea un om cuvios, dându-le astfel pildă de purtare şi simţire.
Dar iată că ceea ce aveau mulţi hoţi şi multe desfrânate, nu aveau mai marii farisei! Ceea ce aveau oamenii simpli, nu aveau cei care se credeau mari slujitori ai lui Dumnezeu, cei care credeau că-L cunosc şi-L urmează pe Dumnezeu. Şi ce anume nu aveau? Nu aveau POCĂINŢĂ! Se credeau drepţi, n-aveau nevoie să îi înveţe nimeni! Din această trufie, mândire, din acest orgoliu stupid s-a născut rezistenţa faţă de Cuvântul Adevărului!
Toţi suntem păcătoşi, mai mult sau mai puţin! Diferenţa dintre noi o face starea de păcătoşenie şi pocăinţa! Cu cât pocăinţa este mai mare, cu atât şi starea de păcătoşenie se minimalizează. Şi ce este pocăinţa? Pocăinţa provine de la cuvântul grecesc metanoia şi înseamnă schimbarea minţii! Iată, pocăinţa începe de la gândire! Să nu mai gândesc aşa, să nu mai gândesc minciuna că păcatul mă face fericit! Să nu mai gândesc că fără Dumnezeu viaţa mea se va împlini! Să nu mai gândesc rău despre fratele meu! Să nu mai poftesc tot felul de lucruri rele în mintea mea! Apoi, toate aceste gânduri trebuie să ajungă la nivelul inimii, să simt din inimă părerea de rău pentru ceea ce am făcut şi să simt cu toată inima că vreau să fiu un om nou! Întărit prin gând şi simţire încep lupta cu păcatul prin spovedanie, rugăciune şi ajutat de Sfintele Taine ale Bisericii.
Atât Evanghelia cât şi vieţile sfinţilor sunt pline de astfel de exemple! Ele ilustrează cum un om poate să se înnoiască! Să devină un om nou, un alt om! Nu a fost om care să se pocăiască, să se întoarcă la o viaţă nouă, curată, împreună cu Dumnezeu, pe care să nu-L fi primit Dumnezeu, pe care să nu-L fi iertat Dumnezeu şi căruia Dumnezeu să nu îi fi dat bucuria cea adevărată!
Domnul Iisus Hristos a arătat chiar şi pe cruce cum se poate mântui un om şi care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de oamenii păcătoşi. Între cei doi tâlhari răstigniţi dăruieşte mântuirea celui ce o voieşte şi se pocăieşte din adâncul inimii! Mişcat de dumnezeirea lui Iisus, de bunătatea Lui, unul dintre tâlhari şi-a recunoscut vinovăţia, păcatul pentru care primea pe bună dreptate moartea! Şi în acelaşi timp, şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, în Împărăţia Sa! Pe acesta l-a iertat Iisus! Pe cel care şi-a cunoscut păcatul său, şi-a mărturisit vinovăţia şi dreptatea pedepsei şi care a cerut iertare şi mântuire!
Celălalt tâlhar nu a primit nimic, pentru că nu a cunoscut nicio clipă de pocăinţă! L-a batjocorit pe Dumnezeu prin mândria lui, prin cuvântul lui, deşi moartea îi înghiţea trupul şi sufletul! Şi a murit în păcatul său, căci nu a voit să-L dea lui Hristos ca să nu mai fie păcatul acela! Nu s-a mărturisit! Iată aşadar puterea mărturisirii cu pocăinţă şi smerenie! Aduce iertarea! Singura cale de a dobândi iertarea!

“Şi cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici. Că Tu pe poporul cel smerit îl vei mântui, şi ochii mândrilor îi vei smeri” ( Ps 17,29-30).

Timpul de împărtășit îl stabilește numai conștiința curată!

,,Precum v-am spus adesea, s-ar cuveni ca pentru împărtășit să țineți seama nu de sărbători, ci de curăția conștiinței și atunci să vă atingeți de Sfânta Jertfă. Căci cel vinovat și pătat nu se cuvine să se împărtășească nici sărbătoarea cu acest sfânt și înfricoșător Trup, cel care însă este curat și spălat de păcatele sale prin căință desăvârșită, acela e vrednic să se împărtășească cu dumnezeieștile taine și să se bucure de darurile lui Dumnezeu, atât în zi de sărbătoare, cât și în orice alt timp, de vreme ce timpul de împărtășit îl stabilește numai conștiința curată. Te poți împărtăși rareori, odată în an, sau chiar odată la doi ani, dar dacă te-ai împărtășit cu nevrednicie, totul este în zadar, pe când dacă te apropii deseori, dar cu vrednicie, poți fi sigur de mântuire”.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia V, la I Timotei

Zic unii: iată facem porunca Domnului şi ne împărtăşim de două şi de trei ori pe an şi aceasta este de ajuns pentru apărarea noastră.

Cuvântul 13
Acestora le răspundem că si acest lucru este bun şi folositor; dar a se împărtăşi cineva mai des este mult mai folositor. Căci cu cât se apropie cineva de lumină, se luminează; cu cât de apropie de foc, cu atât mai mult se încălzeşte; cu cât se apropie de sfinţenie, cu atât mai mult se sfinţeşte, cu cât se apropie cineva de Dumnezeu, prin sfânta împărtăşanie, cu atât mai mult se luminează, se încălzeşte şi se sfinţeşte. Fratele meu, dacă eşti vrednic să te împărtăşeşti de două şi de trei ori pe an, eşti vrednic să te împărtăşeşti şi mai des, precum spune dumnezeescul Gură de Aur, păstrând aceeaşi pregătire şi vrednicie. Dar ce ne împiedecă să ne împărtăşim? Lenevirea şi nepăsarea noastră, de care fiind biruiţi, nu ne pregătim pe cât este cu putinţă pentru a ne împărtăşi.
Iar în alt chip răspundem, că aceştia nu fac, precum socotesc ei, după porunca lui Dumnezeu. Căci unde a poruncit Dumnezeu sau vreunul din sfinţi ca să ne împărtăşim de două sau de trei ori pe an? Nicăieri nu se află acest lucru. Trebue deci să ştim ca atunci când facem vreo poruncă, să fim atenţi să o facem şi cum trebue. Adică să avem în vedere şi locul, şi timpul, şi scopul şi modul şi toate celelalte împrejurări în care trebue să se facă şi aşa să fie desăvârşit întru toate acel lucru bun şi bineplăcut lui Dumnezeu.
Tot aşa trebue să procedăm şi la Sfânta împărtăşanie. Adică a ne împărtăşi des este şi necesar, şi foarte folositor de suflet, şi după porunca lui Dumnezeu, şi lucru desăvârşit şi bineplăcut; iar a ne împărtăşi numai de trei ori pe an, nu este nici după poruncă, nici un bine deplin, deoarece nu este lucru bun, ceea ce nu se face bine.
De aceea, aşa cum toate celelalte porunci ale lui Dumnezeu au fiecare timpul cuvenit, precum zice Eclesiastul: "Este vreme pentru tot lucrul" (3,17), tot aşa şi cu porunca sfintei împărtăşanii, trebue să-i dăm timpul cuvenit, iar timpul potrivit este acela în care preotul zice: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi" Iar aceasta numai de trei ori pe an se aude? Vai şi vai! Si dacă pentru a trăi trupul cel material, trebue omul să mănânce de două şi de trei ori pe zi, nenorocitul suflet ca să-şi trăiască viaţa sa duhovnicească, numai de trei ori sau şi o singură dată să mănânce hrana cea dătătoare de viaţă? Si nu este aceasta o mare nebunie? Iar dacă se face altfel, mă tem, mă tem ca nu cumva să nu ne folosim din lucrarea poruncilor. Pentru că le falsificăm şi le stricăm şi nu suntem împlinitori ai Legii, ci împotrivitori. Si în timp ce postind adeseori socotim că împlinim porunca lui Dumnezeu, dimpotrivă noi păcătuim, precum zice dumnezeescul Gură de Aur: "Să nu-mi spui aceea că postesc, ci să-mi arăţi dacă postesc şi după porunca lui Dumnezeu. Pentru că dacă nu este după voia lui Dumnezeu, postul acela este mai rău decât beţia. Deoarece nu trebue să vedem numai ceea ce fac, ci şi pentru ce o fac; Pentru că ceea ce se face după rânduiala lui Dumnezeu, chiar rău dacă ar părea că este, totuşi este mai bun decât toate; iar ceea ce nu se face după voia lui Dumnezeu, chiar de se pare că este foarte bun, este cu totul rău şi preanelegiuit. Căci lucrurile nu sunt bune sau rele de la sine, ci alegerea şi hotărîrea lui Dumnezeu le fac să fie bune sau rele".

Sfântul Nicodim Aghioritul

Conform hotărârii Sfântului Sinod, de 15 ani, prima duminică din luna iunie este închinată sărbătoririi mamei şi copilului

Duminică, 06 iunie, prima din această lună, este închinată sărbătoririi mamei şi copilului. Cu această ocazie, în toate bisericile din România, preoţii ortodocşi se vor ruga pentru sănătatea şi bunăstarea copiilor din ţară şi din întreaga lume, pentru a fi feriţi de primejdii şi necazuri. În urmă cu 15 ani, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în cadrul şedinţei din 22 martie 1994, ca "prima duminică din luna iunie să fie închinată sărbătoririi mamei şi copilului" (Temei 1775/1994).

Depărtarea de Euharistie din motiv de ,,nevrednicie" primejduiește împărtășirea cu Hristos în veșnicie!

În predicile sale părintele Ioan accentua necesitatea desei împărtășiri după practica Bisericii vechi, insistând pe valoarea unică a Sfintei Euharistii în dobândire sfințeniei, și pe ipocrizia pretextului avansat, chipurile din ,,smerenie”, de cei ce refuzau să se împărtășească mai des pentru că n-ar fi ,,pregătiți”' sau ,,vrednici”. Acestora el le răspundea astfel:
,,Această idee poate uneori ieși dintr-o smerenie autentică, și atunci ea nu va vătăma, desigur, unirea unor asemenea suflete cu Hristos, așa cum aceasta n-a fost vătămată de smerita judecată a lui Petru care I-a spus lui Hristos: ,,Ieși de la mine, căci sunt om păcătos" (Luca 5, 8). Însă trebuie să luăm aminte ca nu cumva sub acoperământul smereniei să se ascundă de fapt răceala noastră față de credință și neînclinarea noastră de a ne schimba viața. Dacă nu ești pregătit, nu fi zăbavnic în a te pregăti. Dacă ești nevrednic, nimeni nu este vrednic de împărtășirea cu Cel Atotsfânt, fiindcă nimeni nu este fără de păcat. Însă ți s-a dat prilejul de a crede, de a te căi, a te schimba, a fi iertat și a nădăjdui în bunăvoința Mântuitorului celor păcătoși și a Căutătorului celor pierduți. Spui că ești nevrednic. Zadarnic însă iei asupra ta răspunderea altuia: a da sau a nu da Tainele e datoria săvârșitorului nu a primitorului Tainelor. Poate ești nevrednic, dar oare vrei să rămâi nevrednic? Dacă rămâi din nepăsare nevrednic de împărtășirea cu Hristos în această viață, nu te expui primejdiei vădite de a rămâne nevrednic de împărtășirea cu El și în viața viitoare? Și dacă te temi de nevrednicia ta, cum se și cade, și vrei să scapi de ea, vei face aceasta depărtându-te de Hristos, de harul Său, de viața Lui? Nu e mai bine, nu e mai drept, să-ți îndrepți nevrednicia cât mai mult cu putință și să te apropii de Hristos în Sfintele Taine ca să primești de la El tărie pentru o îndreptare mai desăvârșită, și izbândă în a bineplăcea lui Dumnezeu? Trăiește, creștine, așa ca să primești recunoaștere de la Iisus Hristos în fiecare zi, fiindcă cel ce nu merită să-L primească zilnic, acela nu e vrednic să-L primească nici o dată pe an. Domnul gătește cu mărinimie Ospățul Său în Biserica Sa cea sfântă și ne chemă la Cina Sa, iar nouă ar trebui să ne fie rușine să răspundem chemării Lui cu nerecunoștință: ,,Mă rog să mă ierți" (Luca 14, 18). Trebuie să ne fie teamă de osânda: ,,Nunta e gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici" (Matei 22, 8). De aceea, fiecare să se ridice să ia parte cât mai des cu putință la Ospățul Domnului cu frică pentru nevrednicia lui, dar cu credință în har și milă, cu dragoste din inimă pentru Preadulcele Iisus al Cărui Trup și Sânge sunt Pâinea cea adevărată.”


Sfântul Ioan de Kronștadt, Liturghia - cerul pe pământ

De astăzi Biserica intră într-o nouă perioadă liturgică, a Octoihului

De astăzi Biserica a intrat într-o nouă perioadă liturgică numită perioada Octoihului. Numele ei vine de la cartea de slujbă care se foloseşte acum - „Octoih”. Această perioadă se desfăşoară pe parcursul anului bisericesc din lunea de după Duminica Tuturor Sfinţilor până la Duminica Vameşului şi a Fariseului din anul următor. Durata sau lungimea acestei perioade variază de la an la an, fiind în legătură cu data Paştilor care se schimbă de la an la an. Cu cât Sfintele Paşti dintr-un an oarecare cad mai devreme iar în anul următor mai târziu, cu atât perioada Octoihului este mai mare (poate să cuprindă cel mult 40 de săptămâni) şi dimpotrivă, cu cât Sfintele Paşti dintr-un an oarecare cad mai târziu iar cele din anul următor mai devreme, cu atât perioada Octoihului se scurtează (până la cel mult 26 de săptămâni). Celelalte două perioade bisericeşti sunt: Triodul, care ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până în Sâmbăta Mare şi Penticostarul care începe la Duminica Paştilor şi se termină cu Duminica Tuturor Sfinţilor.

Astăzi Biserica a intrat în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Biserica a intrat în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Postul Sâmpetrului, care precede sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din 29 iunie. Despre vechimea acestui post mărturisesc în secolul al IV-lea Constituţiile Apostolice iar Leon cel Mare numeşte acest post: „postul de vară” sau al Cincizecimii. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă acest post are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui e în funcţie de data variabilă a Paştilor. Acest post a fost instituit în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante. Prin ţinerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se numea în vechime Postul Cincizecimii. Din punctul de vedere al modului de postire acest post este cel mai uşor Biserica dezlegând la untdelemn şi vin Marţi şi joi iar sâmbăta şi duminica la peşte. Vă doresc post cu folos duhovnicesc!

Desprinderea de Euharistie înseamnă îndepărtarea de Izvorul vieții

Pentru părintele Ioan, Sfintele Taine au fost până la moarte adevărata și singura hrană zilnică nu numai a sufletului, ci și a trupului; erau zile întregi, mai ales când era bolnav, când nu gusta nimic altceva. Dar părintele Ioan era conștient de valoarea unică a Împărtășirii nu numai pentru persoanele credincioșilor luate în parte, ci și de semnificația ei comunitară, de act liturgic și pascal prin care se zidește Biserica în calitate de trup al lui Hristos și anticipare a ospățului eshatologica Împărăției veșnice a lui Dumnezeu – patria adevărată a umanității. Cu timp și fără timp el s-a străduit să retrezească în popor conștiința indispensabilității participării cât mai frecvente la viața sacramental-euharistică a Bisericii pentru o adevărată viață creștinească. Desprinderea de Euharistia Bisericii echivalează cu îndepărtarea de Izvorul vieții harice dumnezeiești: ,,Sărmani oameni – obișnuia să spună – dacă ați ști voi de ce comoară mare, de ce dar vă lipsiți ținându-vă departe de Sfântul Potir! De ce ajutor de-viață-făcător în neputințele voastre, în nevoile voastre sufletești! Iată de ce nu este viață adevărată între creștinii ortodocși, după Duhul lui Hristos. Iată de ce împotriva voastră s-a întrarmat toată firea, toate stihiile, aerul, apa, focul, moartea, pedepsind în tot chipul pe cei ce s-au lepădat de Izvorul vieții!” ,,Bieți sărmani, nenorociți oameni! De ce vă lipsiți voi sub pretexte zadarnice ale grijilor lumești! Zici: ,Eu sunt păcătos, nevrednic!' Căiește-te! Aici e curăția, aici e Fiul lui Dumnezeu Care a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși, iar nu pe cei drepți! Zici: ,Sunt ocupat, n-am timp'. Șase zile lucrează și fă în ele toate lucrurile tale, însă măcar o zi pe săptămână, a șaptea, dă-o Domnului tău! Dați Cezarului ce e al Cezarului, și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu! Curățiți-vă și cunoașteți adevărul!”
Sfântul Ioan de Kronștadt, Liturghia – Cerul pe pământ

Rugaciune catre Sfantul Ioan Rusul

O, Sfinte Ioane, intru tot laudate si de minuni facatorule, primeste aceasta umila rugaciune de la noi, nevrednicii tai robi, caci catre tine ca la un grabnic folositor alergam noi, chemandu-te cu evlavie: vino, Sfinte, si vezi ranile si durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, ca stim, Sfinte al lui Dumnezeu, ca desi ai patimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin vietuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta la viata cea vesnica a nazuit la ajutorul tau si ti s-a rugat cu credinta, nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat si tu l-ai trebut cu vederea? Sau cine s-a rugat tie si nu l-ai auzit?

Minunile si ajutorul tau, Sfinte, ne-au facut si pe noi, pacatosii, sa alergam la ajutorul tau. Am auzit de minunea pe care ai facut-o trimitand prin rugaciune o farfurie de mancare din Procopie pana la Mecca. Am aflat de vindecarile tale minunate, de multimea de bolnavi care au aflat izbavire din suferintele lor. Credem ca Dumnezeu te-a proslavit prin minuni fara de numar. Oare pe noi ne vei lasa fara ajutor? Sa nu fim noi lepadati de la dragostea ta, Sfinte, chiar daca vietile noastre sunt pline de faradelegi.

Aducandu-ne aminte de mijlocirile tale binecuvantate, credem ca tu acelasi esti, Sfinte, astazi ca si atunci, si ca nimeni din cei ce se roaga tie nu ramane fara ajutor. Pentru aceea si noi, fiind scarbiti si in pagube, alergam la tine cu credinta si lacrimi, ingenunchind, si ne rugam tie, Sfinte Ioane, sa te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea jertfelnica, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri, Roaga-L sa departeze de la noi dreapta Sa manie, sa apere orasele, satele si toata tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi.

Mijloceste, Sfinte Ioane, pastoritilor nostri ravna fierbinte catre Dumnezeu, purtare de grija pentru mantuirea sufleteasca a pastoritilor, intelepciune in purtare si invatatura, cucernicie si tarie in ispite; tuturor carmuitorilor purtare de grija fata de supusi, iar supusilor indeplinirea cu sarguinta a tuturor indatoririlor lor, ca astfel, in pace si cu cucernicie, sa petrecem veacul acesta. Sa ne invrednicim de impartasirea bunatatilor celor vesnice in Imparatia Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si inchinaciune, impreuna cu Tatal cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

SFÂNTUL IOAN RUSUL

Dupa cum stiti deja,crestinii ortodocsi praznuiesc astazi pe Sf. Ioan Rusul; este un sfant drag mie, si m-am gandit sa postez tot ce am cu Sfantul.
Cea mai probabila data a nasterii Sfantului Ioan Rusul este anul 1690. Si aceasta pentru ca, la razboaiele care au inceput la 1711 si s-au terminat in 1718, a fost soldat in Armata Tarista a lui Petru cel Mare al Rusiei.

Oastea otomana neinvinsa, trecand din victorie in victorie, raspandise frica in toate neamurile. Sf. Ioan Rusul, alaptat cu izvorul Ortodoxiei de catre parintii sai crestini, lupta acum sa-si apere tara - Rusia, fiind profund zguduit de oroarea razboiului - miile de tineri, femei, copii, batrani, care raman morti acolo pe unde trece vijelia, nebunia vrajmasilor iubitori de razboi.

PRIZONIER DE RAZBOI

In luptele pentru dezrobirea Azofului este facut prizonier impreuna cu mii de alti compatrioti si dus la Constantinopol, iar de aici in tinutul Procopie, aproape de Cezareea Palestinei, in Asia Mica, si este dat in stapanirea unui Aga (ofiter superior) turc, care conducea o tabara militara de ieniceri.

ESTE SILIT A SE LEPADA DE HRISTOS

Osandit sufleteste la dispret, pentru ura turcilor, el nu este decat un "ghiaur", un "necredincios" vrednic de aspre chinuri: il bat cu bete groase de lemn, il lovesc cu picioarele, il scuipa, ii ard parul si pielea capului, il arunca in gunoiul grajdului si il obliga sa traiasca cu animalele.

Suporta toate chinurile cu o staruinta si o barbatie vrednica de mirare. Straluceste astfel pretiosul sau caracter crestin, lumineaza asemenea soarelui frumusetea cea dinlauntru a celui ce din copilarie s-a predat lui Hristos. La loviturile cu bete, la ocarile si la loviturile cu picioarele ale turcilor, raspunde cu cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Cine poate sa ma desparta de dragostea Hristosului meu? Tristetea sau stramtoarea, prigoana, goliciunea sau robia? Am convingere, credinta si dragoste catre Domnul meu Iisus Hristos, unul nascut Fiu al lui Dumnezeu si nimic nu ma va desparti de dragostea Lui. Ca rob ascult poruncile Tale, in treburile slugarniciei" - spune Sfantul ofiterului care il silea sa se lepede de Hristos. "Insa in credinta mea in Mantuitorul Hristos, nu-mi esti stapan".
"Imi amintesc coroana de spini, scuiparile, loviturile, palmuirile si moartea pe cruce si sunt bucuros sa primesc si eu cele mai mari si cumplite chinuri; de al meu Iisus Hristos insa nu ma lepad."
Astfel, Sf. Ioan primeste asprele conditii ale vietii martirice, torturile, sederea impreuna cu animalele in staulul care ii amintea de staulul Betleemului, nevointele, posturile, privegherile, rugaciunile fara de numar, incat a imblanzit salbaticia turcilor care, uimiti, il numesc "Sfant".

Prin ingerul Domnului a trimis mancare intr-o farfurie de arama din Procopie, din Asia Mica, la stapanul taberei, Aga, care in acea vreme se afla la Mecca, in Arabia, iar acesta a mancat-o acolo calda. Intorcandu-se dupa 3 luni, acesta a aratat celorlalti ofiteri farfuria cu insemnele taberei pe ea.

SFARSITUL
Un reazim avea sfantul la toate luptele si o mangaiere in aspra viata a torturilor. Se retragea la rugaciuni, inghenuncheri, privegheri si se impartasea pe ascuns, fata de turci, cu Preacuratele Taine ale Domnului. Sfanta impartasanie din fiecare sambata era marea lui odihna. Stiind ca i s-a apropiat sfarsitul acestei vieti trecatoare, la 27 mai 1730 l-a instiintat pe preotul care avea grija de el, iar acesta i-a adus Sfanta Impartasanie inlauntrul unui mar pe care il scobise. S-a impartasit acolo in grajd pentru ultima data. Robia lui trecatoare si cumplita patimire au luat sfarsit. Sfantul Ioan a trecut catre vesnica bucurie si fericire de indata ce a primit Preacuratele Taine.

INMORMANTAREA
Preotii si crestinii mai de vaza din Procopie au luat trupul sfantului cu invoirea turcilor. Cu emotie si cu lacrimi de adanca cucernicie si evlavie, cel pana mai ieri rob si sclav este ingropat de crestini, turci, armeni asemeni unui stapan. Au ridicat pe umeri acel mult trudit trup si cu lumanari si tamaieri, cu atentie si evlavie l-au dus in cimitirul crestin, la mormantul pregatit, intorcand astfel trupul pamantului mama.
VEDENIA DUMNEZEIASCA

Batranul preot care in fiecare sambata ii asculta suferinta si torturile si care il impartasea cu Sfintele Taine, a vazut in vis pe Sfantul Ioan in noiembrie 1733. Acesta i-a spus ca trupul sau a ramas, cu harul lui Dumnezeu, intact, intreg, neputrezit asa precum il ingropasera; sa-l scoata si sa il aiba ca binecuvantare vesnica a lui Dumnezeu. Dupa sovaielile preotului, din ingaduinta lui Dumnezeu, o lumina cereasca a stralucit deasupra mormantului, asemeni unui stalp de foc. Crestinii au deschis mormantul si o, minune! Trupul sfantului se gasea intact, neputrezit, inmiresmat cu acel parfum dumenzeiesc pe care continua sa-l aiba pana astazi. Cu mare bucurie sufleteasca si evlavie l-au ridicat, au luat in bratele lor acest dar dumnezeiesc - sfintele moaste si l-au dus in biserica unde obisnuia sa privegheze sfantul.

OSAMA PASA ARDE SFINTELE MOASTE
Intr-o infruntare dintre Sultan si Ibrahim al Egiptului, Osama Pasa, trecand prin Procopie - ca trimis al sultanului, arde sfintele moaste, vrand a se razbuna pe crestini. Vazand insa Sfantul trup miscandu-se in mijlocul focului, turcii s-au ingrozit si au fugit, parasind acest lucru nelegiuit pe care il faceau. Dupa plecarea turcilor, in cealalta zi, crestinii au imprastiat carbunii si cenusa si au gasit trupul sfant intreg. Nu patise nimic, era tot mladios si inmiresmat ca si mai inainte. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care o pastreaza pana astazi.
Dupa multe peregrinari, moastele Sfintului Ioan au ajuns pe insula Evvia, in actualul oras Procopie. Aici s-a ridicat o noua biserica, a carei constructie s-a terminat in anul 1951 si care adaposteste astazi racla cu sfintele moaste ce izvorasc tuturor celor ce alearga cu credinta la ajutorul Sfintului, nesecat riu de tamaduiri si alinari ale suferintelor celor trupesti si sufletesti.



Pomenirea Sfintului Ioan se savirseste in fiecare an la data de 27 mai.

Sfinte Mucenice Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Una dintre minunile Sfantului...

"Sfinte Ioane, ma urasti?"
Au trecut 8 ani de la ziua nuntii lor. In zadar au asteptat insa domnul Ghiorgos K. si sotia sa sa le vina pe lume un copil. Inima lor este arsa de o tristete adinca si de nevindecat. Ce jalnica este viata pentru o femeie care nu are copii, care nu este mama! Sotul, intristat si el, incearca sa-i dea curaj: "Ai rabdare, ii spune, asta-i voia Domnului; cu lacrimi si suparare nu poti sa schimbi nimic. Scopul nuntii nu este numai dobindirea copiilor, ci si cresterea noastra duhovniceasca, unirea aici si in vesnicie cu Dumnezeu ".

Doamna Arhondula staruia insa sa se roage, sa se roage din toata puterea sufletului ei. De mica, mama o invatase sa se roage totdeauna pentru ca, spunea, adevaratii oameni se roaga din toata inima si rugaciunea ii inarmeaza cu rabdare si perseverenta in luptele grele ale vietii. Mersese de multe ori cu familia si la biserica Sfintului Ioan. Dupa casatorie se ruga adesea:

"Mare Sfinte Ioane, te rog, te implor, mijloceste catre Domnul nostru si roaga-L sa ma invredniceasca sa devin si eu mama. Oamenii si stiinta lor mi-au spus ca eu nu voi fi niciodata mama. Bratele mele vor ramine goale, casa intunecoasa, inima mea indurerata. Eu, Sfinte Ioane, voi astepta raspunsul din Ceruri, sa-mi daruiasca Dumnezeu un copilas, sa-mi umple casa, inima si viata intreaga de bucurie. O sa astept, Mare Sfinte Ioane..."
Iarna lui 1979. Posomorita, doamna Arhondula incearca sa-si adune gindurile si sa se roage. Nu poate insa, este istovita si simte ceva urit inauntrul ei. Ar vrea sa plinga, sa strige, sa ameninte. Se intoarce, vede pe perete icoana Sfintului Ioan si izbucneste in lacrimi: "Ce ti-am facut eu, Sfinte Ioane, de ce ma urasti? De ce Dumnezeu nu vrea sa-mi dea aceasta bucurie? Sfinte Ioane, ma urasti?"
Noaptea urmatoare se aud pasi urcind scarile ce duc catre casa lor si cineva bate la usa. S-au trezit amindoi, si ea si sotul. A iesit doamna sa deschida. In intunericul de afara vede o lumina avind chipul Sfintului Ioan:

"Arhondula, ce rugaciune a fost aceea pe care ai facut-o aseara? Sfintii nu urasc pe nimeni. Nu este insa voia lui Dumnezeu sa dobindesti acum copii. Vor mai trece doi ani si va veni si aceasta bucurie".
A disparut lumina, s-a stins si ecoul glasului Sfintului. Au trecut cei doi ani, apoi a venit si bucuria de la Dumnezeu: primul, al doilea si al treilea copil. Glasurile lor duioase au umplut de fericire casa si inimile parintilor.

"Strigat-au dreptii si Domnul i-a auzit, si din toate necazurile lor i-a izbavit." (Psalmul 33,16)

Astăzi şi vineri sunt zile de harţi în Biserica Ortodoxă

In această săptămână zilele de astăzi, şi vineri sunt cu dezlegare la mâncare de dulce în Biserica Ortodoxă. Această rânduială a statornicit-o Biserica noastră înaintea începerii Postului închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care anul acesta vă ţine 4 săptămâni şi va începe luni, 31 mai 2010. Postul închinat sfinţilor Apostoli începe întotdeauna în lunea de după Duminica Tuturor Sfinţilor, prima după Rusalii.