IPS Bartolomeu, a plecat la Domnul!+

Frati ortodocsi, am pierdut un om si un pastor minunat!
Supranumit "Leul Ardealului", pentru intransigenţa şi conservatorismul privind apărarea valorilor ortodoxe, un om cu coloana vertebrala, nobil si demn, un model de netagaduit a ceea ce inseamna sa fii ortodox adevarat in zilele de astazi.

Intr-una din cartile sale, IPS Bartolomeu spunea ca "Imparatia Cerurilor este o realitate despre care, dupa doua milenii de teologie crestina, cunoastem mai putin decat talharul de pe cruce". Iata, a venit vremea ca sfintia sa sa cunoasca lamurit ceea ce noi inca vedem "ca prin ghicitura".
Laudele deşarte nu-şi au rostul, nu l-am cunoscut decât din vedere, de la distanţă, din TV l-am mai ascultat la câteva Sfinte Liturgii cuvinte duhovniceşti la sfârşitul liturghiei şi la radio de câteva ori. E trist că am rămas mai singuri, ca nişte copii carora ne-a murit străbunicul. Nu ştiu dacă l-am iubit sau nu cu adevărat. Că aşa doar vorbe deşarte, e uşor a spune, dar inima, inima mea nu ştiu cât de mult a fost alături de dansul, nu doar acum la final, ci în toată viaţa lui, căci ştiu de dansul de prin 2000, când l-am văzut la Catedrală si de atunci l-am urmărit de la distanţă, aşa din curiozitate, ce mai face şi ce mai spune,i-am ascultat predicile , multe lucruri bune a făcut, şi a spus... taine cu mult tâlc...Chiar şi acum pe patul de moarte a spus o proorocie în ceea ce-l priveşte, încă de pe patul de spital din străinătate... ''Aş vrea să mor acasă'', adică în România... Şi Domnul a hotărât ceea ce e mai bine pentru sfintia sa , căci nu vrea Domnul jertfe şi suferinţă şi chinuri, căci Inaltul a suferit multe chinuri pentru Hristos la viaţa sa, hăituiala comunistă, temniţă, batjocuri, umilinţe, şi nu mai avea sens să-l lase Domnul să mai sufere iarăşi, şi iarăşi căci crucea lui a fost înaltă şi de fier, cruce grea şi cumplită... Aşa că nu am ce să plâng, nu am ce, şi nici nu ştiu dacă nu cumva ar trebui să mă bucur şi să mă veselesc, să dănţuiesc înaintea Domnului, aşa ar fi, doar că nu se cuvine... şi eventual aş plânge mai mult pentru noi cei rămaşi de izbelişti... căci el iubea şi mângâia pe toţi ciungii şi cocoşaţii şi bolnavii şi piticii şi urâţii... Am fost martora odată la catedrală şi mult m-am mirat cum voiau ei sărmanii să fie mângâiaţi de Inaltul ... Şi dansul i-a mângâiat fără aere de mitropolit,cum vedem azi , ci era aşa ca un frate mai mare şi mai bătrân, dar în aceiaşi durere cu ei... m-am mirat mult atunci... si ma minunez si azi cand vad cum mai marii nostri au uitat sa mai iubeasca pe cel in suferinta ,poate isi amintesc de Craciun ,dar doar pentru as satisface orgoliile personale...Ce să spun, de faptul că întotdeauna a fost demn şi serios şi smerit? Că a avut atitudinea cea mai dârză în această perioadă de 20 de ani de aiureală politică, iar în cei 42 de ani de dinainte de '89 a fost mereu stindardul răbdării ciumei comuniste până la sfârşit... căci primind un vis ca să nu ajungă povară, el nu şi-a scos amândoi ochii aşa cum a avut intenţia în puşcăria cea mai grea în care a fost băgat pe nedrept, ci sora lui cea oarbă ce trecuse la Domnul i-a apărut în vis şi amândoi pe o plută ce urca râul Bistriţa i-a spus că nu e bine să fii povară nimănui, şi iată nici pe ultima sută de metri Domnul nu a lăsat ca să ne fie povară. O ce dulce povară... Doar că nu mai au astăzi copiii responsabilitatea cea sfântă pentru străbunici şi bunici, aşa că el şi Dumnezeu ştiind acest lucru, au hotărât să nu ne mai apese cu un bătrân bolnav şi neputincios.
Cu adevarat a plecat la Domnul...
.. trecându-l cu demnitate Domnul la cele de sus, la cele cereşti.
ÎnaltpreasfinȚitul BARTOLOMEU
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului Și Clujului
Și Mitropolitul Clujului, Albei, CriȘanei şi MaramureȘului
18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011)


''Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.


Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”,i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.

Sfanta Ecaterina

In Cetatea Alexandriei a rasarit
Un crin alb cu miros duhovnicesc
Din neam imparatesc odraslit,
Sub lumina cereasca inflorind firesc.
Fecioara purtand numele Ecaterina,
A fost inzestrata cu daruri neasemuite,
Si la pagani le-a aratat lumina
Punand apa la sufletele ofilite…
Intelepciunea ei intrecea inchipuirea
Aprofundase in Virgiliu, Aristotel, Homer
Prin Hipocrate, Asclipie a avut pornirea,
Intelepciunea lumeasca a ingradit-o cu fier!
Cand familia ei a dorit sa o logodeasca
Cu vreun tanar intelept, bogat si frumos,
Fecioara nu a vrut sa se pangareasca
Ci s-a afierosit cu iubire lui Hristos!
Frumusetea si intelepciunea i-au indemnat
Pe multi sa o ceara in casatorie
Dar la nunta lumeasca nu a visat
Ci a cautat nesfarsita,cereasca bucurie.
Dupa ce a fost botezata in dreapta credinta
Ecaterina slujea cu drag Domnului Hristos,
Si tasnea intelepciunea din a ei fiinta
Era ca si crinul cel mai tamaios.
Cand imparatul Maximin cel pagan
Jertfea idolilor ducand la ratacire
Ea i-a descoperit bezna lumescului stapan
Si pentru aceasta a fost pusa in osandire.
Prin multe viclesuguri a vrut sa o intoarca
Nebunul imparat de la a ei neclintita credinta,
Dar inima ii batea ca a manastirii toaca
Si vibra pentru Hristos din intreaga-i fiinta.
Din lanturile reci si grele ale intemnitarii
A adus multe,multe suflete la credinta
Imparatesei Augusta i-a daruit credinta eliberarii
I-a strecurat in inima cereasca dorinta.
Cu darul ritoricesc pe filozofi i-a biruit
Aratandu-le Calea cea imparateasca
Si din ei mucenici Domnului i-a facut
Fiindca Maximin in foc i-a pus sa-i topeasca.
Nu i-a stat impotriva nici un intelept
Cu stiinta cea desarta, pamanteasca

Ia-i invins demonstrandu-i ca este nedrept
Cand pe idoli vroiau sa ii cinsteasca.
Nesuferind imparatul a ta intelepciune
Nici frumusetea ta cea cucernica
Prin chinuri grele au vrut a te rapune
Dar te-ai oferit lui Iisus Hristos mucenita
Acum in Cer slujesti si te inchini
Slavitului imparat si Sfintei Nascatoare
Prin rugaciuni vino sa ne alini
Ca sa primim cereasca indurare.

sursa:de Maria-Lucia Cornea

Despre viața ascunsă în Dumnezeu,...

Deci, dacă darurile aduse pe jertfelnic, pâinea și vinul, prefăcute de preoții bine-cinstitori/drept-credincioși (eusebon) în Trupul și Sângele lui Hristos prin venirea Preasfântului Duh sunt și se numesc cu adevărat Trupul și Sângele lui Hristos sfințite de preoți ortodocși credincioși, dar cineva nu le primește, nici nu vine la ele, ci se abține de la împărtășirea lor, oare nu le socotește scârboase? Oare nu are despre ele bănuieli rătăcite? Oare nu-L socotește din această pricină rătăcitor pe Hristos Însuși, ca iudeii? Prin faptul că se abține de la Sfintele Daruri nu se separă oare în chip evident de Hristos, judecându-l și osândindu-L pe Hristos? Oare nu-L pălmuiește, nu-L lovește, nu-și râde și nu-și bate joc de El? Înțelegeți limpede fărădelegea, frații mei rogu-vă. Luați seama întocmai la cele spuse de mine. Sfintele daruri săvârșite de preoții ortodocși se fac Trupul și Sângele lui Hristos, ajungând aceasta prin invocarea rugăciunilor și venirea Duhului Sfânt. Așa stând lucrurile și așa cugetând și crezând noi, cine nu se împărtășește din această Împărtășanie mântuitoare, ci le întoarce spatele, nu fuge oare de ele în chip vădit ca de o pâine comună și un vin comun? Nu calcă în picioare Trupul și Sângele Domnului? Nu le socotește incapabile de a primi sfințire?
,,Haine” ale lui Hristos sunt creștinii care prin petrecerea lor aici încercuiesc de jur-împrejur trupul lui Hristos, adică Biserica, și-L acoperă prin păzirea celor dumnezeiești potrivit predaniei (tradiției). Iar ,,cămașa” lui Hristos e arhieria țesută de sus până jos și lucrată de harul Duhului Sfânt. Prin urmare, toți să știe în mod exact că aceia care în vremuri de ortodoxie opresc pe creștini să intre în biserică și-i îndeamnă să se abțină de la împărtășirea dumnezeieștilor Taine și de la celelalte sfințiri și nesocotesc preoția și, pe cât pot, depun preoții vrednici și-și arogă preoția ca pe un sorț rezervat lor înșiși și se numesc preoți numai pe ei înșiși, aceștia loviți de lancea iubirii de slavă și a iubirii de câștig, nu sunt monahi, nu sunt preoți, nu sunt arhierei, ci rătăciți și călcători de poruncă, dușmani și oșteni care au socotința și purtarea iudeilor. Căci așa cum cei ce L-au batjocorit pe Hristos s-au separat de El, tot așa și cei ce întorc spatele Sfintelor Daruri sfințite de preoți ortodocși ca unor lucruri comune, s-au făcut străini de Hristos ca unii care ocărăsc și ei ca niște bețivi pe Hristos Însuși.
sursa:Sf. Teolipt al Filadelfiei, ''Despre viața ascunsă în Dumnezeu.''

''Comunismul a umplut cerul de sfinţi!",

''Comunismul a umplut cerul de sfinţi!", spunea părintele Arsenie Papacioc. Dar românii nu i-au trecut încă în calendar, sfinţii temniţelor. În timp ce Rusia a canonizat peste 1.000 de noi martiri ai perioadei comuniste, în frunte cu ţarul Nicolae şi familia sa exterminată de comunişti, noi aşteptăm.Biserica Ortodoxă Română este mai prudentă în a declara sfinţi, lăsând vremea să arate roadele sfinţeniei acestora. Încet-încet, dincolo de prudenţa eclesială, începe să se manifeste în popor cultul martirilor pentru Hristos din închisorile comuniste. Se fac pelerinaje la locurile unde ei au îndurat o viaţă de chin omenesc, dar plină de dragoste creştină faţă de colegii lor şi faţă de torţionarii lor. Se pictează icoanele lor, se scriu cărţi despre vieţile lor. Există acatistul Sfântului Nou Mucenic Valeriu (Gafencu), dar şi unul al tuturor martirilor din comunism, s-au pictat icoane ale sfinţilor din închisorile comuniste.
La Râpa Robilor de la Aiud, unde erau îngropaţi la comun deţinuţii care îşi dădeau duhul în bătăi şi alte chinuri, s-a ridicat o mănăstire spre pomenirea lor. Osemintele deshumate au fost aşezate într-un osuar al mănăstirii, dar încă nu sunt cinstiţi cu slujbe, nu sunt în racle, pentru că trebuie recunoscut oficial cultul lor. Aceste rămăşite pământeşti au început să facă miracole.
Nu există carte de memorii ale temniţelor comuniste care să nu îl amintească pe Valeriu Gafencu. Cel care a lansat despre el sintagma „sfântul închisorilor" a fost părintele Nicolae Steinhardt, în „Jurnalul fericirii", părintele de la Rohia fiind şi el unul dintre pătimitorii de atunci. Preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, închis în mai multe rânduri de comunişti, spunea că „nu avem alt sfânt mai mare decât Valeriu Gafencu".
ÎPS Bartolomeu Anania afirma că Valeriu era un trăitor „pe cele mai înalte culmi ale spiritualităţii creştine, stâlp al rezistenţei spirituale româneşti din timpul opresiunii comuniste".
Avea 20 de ani în 1941, când a fost arestat şi con­damnat la 25 de ani de temniţă pentru vina de fi avut legături cu Frăţiile de Cruce. Valeriu venea din Basarabia, născut în comuna Sângerei, judeţul Băl­ţi. Tatăl său fusese deputat în Sfatul ţării şi vo­ta­se Unirea Basarabiei cu România în 1918, iar la ocu­pa­rea Basarabiei de ruşi, şi-a adus familia în Ro­mânia, iar el s-a întors la Chişinău, din patriotism. A fost deportat în Siberia, unde a murit după un an.
Ioan Ianolide, care l-a cunoscut foarte bine, scrie despre Gafencu: „El avea o orientare şi atitudine, dar nu făcea propriu-zis politică. Nu a ocupat niciodată o funcţie publică. Guvernanţii de atunci nu s-au obosit să se intereseze de problemele ce-l frământau (...). În 1941 a început războiul germano-sovietic, cu participarea românilor. A fost dată o lege severă care condamna orice activitate subversivă. Valeriu a fost arestat împreună cu un grup de tineri elevi din Iaşi şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Nu era acuzat decât de educaţia morală şi naţională pe care o susţinea; prin urmare s-a simţit liber de orice vinovăţie. În ianuarie 1942 a fost adus la Penitenciarul Aiud, cu lanţuri la mâini şi la picioare, pentru a executa nemiloasa pedeapsă".
În închisoare, Valeriu s-a dedicat cu totul vieţii religioase, a avut lecturi teologice, a făcut cercetări ale spiritualităţii ortodoxe româneşti, s-a adâncit în rugăciune. În regimul antonescian, în temniţa de la Aiud erau condiţii ceva mai lejere, întemniţaţii aveau voie să meargă la capela închisorii duminica. Aşa se face că s-a creat acolo o adevărată „lavră" monahală. Dacă înainte de a intra în închisoare Valeriu Gafencu era un om credincios, în detenţie a devenit un adevărat trăitor al ortodoxiei. Era atât de preocupat de starea sa lăuntrică, încât pe mulţi îi şoca.
Programul zilnic al lui Valeriu Gafencu era cam acesta: „Noaptea citea Paraclisul Maicii Domnului, iar ziua acatiste. Mergea regulat la slujbe, se spovedea smerit, se cumineca cu bucurie. Respecta preoţii, deşi n-a găsit un duhovnic pe potriva dimensiunilor sufletului său. Îi plăcea să cânte rugăciuni şi psalmi. Bătea metanii, în funcţie de starea fizică. Liniştea era deplină, izolarea de lume aproape totală, deci condiţii prielnice lucrării duhovniceşti", povesteşte Ianolide.

Din destăinuirile lui Ianolide mai aflăm:
„În 1946-1947 am fost duşi să muncim la Galda, la o vie, bucurându-ne de un regim de lagăr, deci cu oa­re­care libertate. Munca era epuizantă, mâncarea in­su­ficientă. Ţara se socializa. Valeriu muncea şi se ruga. Muncea şi cânta. Muncea şi-L slăvea pe Dum­ne­zeu (...). Îl văd pe Valeriu la Galda, seara pe dea­luri, cântând, culegând flori, unind albastrul ochilor săi cu albastrul cerurilor. Îl văd ziua şi noaptea îngenuncheat în bisericuţă, rugându-se ră­pit în duh, cu mâinile împreunate precum copiii, cu ochii strălucind de bucurie. Îl văd dăruindu-şi bucata de pâine unuia mai slab ca el. Îl văd jucându-se cu copiii şi încercând să fie ca ei. Îl văd adâncit în si­ne, pregătindu-se de spovedanie. Îl văd strălucind de bucurie după ce s-a împărtăşit. Îl aud vorbind cu în­sufleţire tuturor celor care căutau cuvântul lui Dum­­nezeu".
În 1948, un politruc sovietic a venit să-l ducă în URSS pe Valeriu cu pretextul că acesta este originar din Basarabia, dar el a răspuns că ade­vă­­­­rata libertate a lui este în suflet.

Valeriu a fost dus din nou la Aiud, apoi mutat la Piteşti, unde elita studenţimii româneşti urma să fie „reeducată". În timpul anchetelor spunea senin că este creştin şi că nu există mântuire fără Hristos.

Valeriu reuşise să salveze la primele percheziţii o Biblie. A desfăcut-o în fascicule şi a înmânat pe căi riscante câte unul pentru mai multe celule, iar deţinuţii au memorat toată Scriptura, iar când supraveghetorii au căutat sub saltele şi au luat tot ce au găsit, ei aveau totul în minte şi în suflet.

În toamna lui 1949, Valeriu Gafencu a avut o primă criză de hemoptizie cauzată de un TBC pulmonar şi a căzut la pat. A fost dus la Spitalul-penitenciar Văcăreşti, apoi la Târgu-Ocna.
În mărturiile consemnate de monahul Moise de la Mănăstirea Oaşa (Alba), în cartea „Sfântul închisorilor", găsim un episod vrednic de Vieţile Sfinţilor. Dacă era numai această întâmplare, şi Valeriu Gafencu tot ar fi fost un sfânt.

Valeriu Gafencu şi-a dăruit medicamentele care l-ar fi salvat unui evreu. Familia îi trimisese lui Leonida Stratan, un coleg de detenţie, streptomicina salvatoare şi de care ar fi avut nevoie toţi cei de acolo. Acesta se mai însănătoşise puţin şi a hotărât să i-o dea lui Valeriu. La rândul lui, deşi bolnav, el a dat-o lui Richard Wurmbrand, care era plin de puroi şi de caverne în plămâni. Acesta s-a salvat, fiind atât de emoţionat de gestul colegului pe moarte, încât ar fi vrut să treacă la ortodoxie, dar până la urmă a renunţat. A povestit însă în scris despre fapta salvatorului său, pe care îl consideră un sfânt.

Valeriu i-a povestit lui Ianolide că i s-a arătat Maica Domnului şi i-a spus că ea este dragostea lui şi să aibă credinţă tare în Hristos Domnul. Valeriu s-a stins în pace, cu deplină nădejde în Hristos, iertându-i pe toţi. Şi-a cunoscut sfârşitul cu două săptămâni înainte.

Grăitoare pentru întreaga lui viaţă sunt ultimele cuvinte: „În primul rând, gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Vă rog mult să-L urmaţi, să-L slăviţi şi să-L slujiţi. Sunt fericit că mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea, o misiune sfântă. În măsura în care voi putea, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi. (...) Ateismul va fi învins, dar fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!".
A fost îngropat cu o cruciuliţă de argint în gură, cum i-a fost dorinţa, pentru a fi recunoscut vreodată când îl vor dezgropa. Deocamdată, trupul lui zace neştiut într-o groapă comună la Târgu-Ocna.
Valeriu Gafencu a plecat la Domnul la 18 februarie 1952. Sperăm să îl putem chema în rugăciuni drept Sfântul Mucenic Valeriu.

Saptamana a 18a...

Saptamana a18a...Oboseala nu imi da pace, am ameteli .. am arsuri tot timpul , burta a crescut ..de o saptamana nu am putut iesi deloc din casa ,am racit ,si nu o sa pot iesi nici in zilele urmatoare ...dar nu ma plang ...merita sacrificiul .Abia astept sa vina primavara ,…asta implica sa ma apropii vertiginos si de momentul nasterii …dar scot din nou un parfum de uitare..si ma aplec spre visare….Peste 5 luni vom avea un bebelus, o minune, o viata.....un pui de om O banalitate…..de cand e pamantul asta femeile fac copii, strabunica mea a avut 5, bunica 4, mama 2...toate au trecut prin asta dar niciuna nu mi-a spus ca asta e secretul fericirii lor, In ochii fiecareia vedeam sclipiri cand isi vedeau copii ..desi adulti . Si cu toate astea ma simt unica femeie pe pamant in starea asta si cea mai fericita.Loviturile din burtica sunt din ce in ce mai puternice, am citit ca bebelusul acum are cam 20 de cm , destul de mare…dar si burtica a crescut multisor. Am refacut cateva analize, saptamana viitoare merg iar la doctor... abia astept sa ma reintalnesc cu micul om. E ca si cum as avea o intalnire cu cineva important desi suntem tot timpul impreuna. Peste cateva saptamani voi face si ecografia morfologica atunci vom afla si sexul bebelusului…..eu sunt intr-o mare dilema…ce nume sa-i pun .Daca e fata am o lista dar daca e baiat sunt in mare incurcatura. Ma complic? Asta pentru ca nu ma cunosti nu as fi eu daca nu as complica lucrurile. Orice lucru obtinut prea usor nu poate fi apreciat la maxima lui valoare.E inca devreme, avem timp iar daca ai vreo idée te rog sa mi-o transmiti.
Te pup, te iubesc si nu uita ca saptamana viitoare ne vedem la doctor, sa-mi faci cu mana .....

Către o femeie însărcinată: Mai întâi uşuraţi-vă de păcate

Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!
Iată că Domnul încă vă dă rod pântecelui… Vă felicit! Domnul, Care 1-a dat, să-i dea şi venire bună pe lumea lui Dumnezeu. Fireşte, fără greutăţi asta nu se întâmplă. Aşa a rânduit Dumnezeu dintru început, spre aducere-aminte de ceea ce a făcut prima femeie – mama noastră, a tuturor. Oricum, Domnul pune şi în greutăţi măsură. Fie ca El să facă milă cu Dumneavoastră şi să facă aceste greutăţi cât mai puţin simţite, pe cât se poate.
Vreţi să meritaţi o asemenea uşurare ?! Mai întâi uşuraţi-vă de păcate. Acum, de nevoie, staţi mult timp nemişcată, în tihnă… Şi aveţi mai multă vreme pentru îndeletnicirea cu sine şi cercetarea de sine. Cercetaţi-vă ca anchetatorul cel mai sever, apoi osândiţi toate câte nu-s drepte, pocăiţi-vă pentru ele şi să vă pară rău că v-aţi îngăduit aşa ceva, apoi spovediţi-vă, primiţi dezlegare şi, în cele din urmă, împărtăşiţi-vă cu Sfintele lui Hristos Taine. Prin toate acestea veţi merita să primiţi aşteptata şi dorita uşurare.
Două lucruri aduc asupra noastră mânia lui Dumnezeu, care apasă şi strâmtorează: neiubirea faţă de ceilalţi şi pofta, iar prima dintre acestea are mult loc în noi. Binevoiţi a vă osteni să scoateţi la iveală şi să tăiaţi fără să staţi pe gânduri toate cele prin care se vădeşte ea în Dumneavoastră, oricât de greu vi s-ar părea, întoarceţi-vă neiubirea nu asupra oamenilor, ci asupra lucrurilor prin care obişnuia ea să se arate în Dumneavoastră, scoţându-le afară. Nu vi s-a întâmplat să citiţi ori să ascultaţi cuvintele Apostolului: Lărgitu-s-a inima mea spre voi (II Cor. 6, 11) ? Aşa să vă lărgiţi şi Dumneavoastră inima, iar în schimb veţi primi ceea ce doriţi şi căutaţi.
Vă doresc toate cele bune în toate privinţele!
Domnul să vă dea binecuvântare!

Al Dumneavoastră voitor de bine, Episcopul Teofan

sursa:apostolatintarafagarasului.

Rugaciunile pruncilor...

Ce ziceti de niste rugaciuni pentru copii? Eu zic sa ne invatam copii sa-L iubeasca pe Dumnezeu si sa fie cat mai aproape de El. Imi aduc aminte ca pe mine ma punea mama in fiecare seara in genunchi, in pat, cu fata la icoana si ma rugam. Haideti sa ne amintim rugaciuni pentru copii si sa-i invatam si pe ei si sa le amintim si celor mari care nu le-au invatat cand trebuia si acum habar nu au ce rugaciuni sa-si invete copii sau sa-i sfatuiasca pe cei mici....

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ai primit pe copiii ce veneau la Tine, primeste si din buzele mele, ale copilulul Tau, aceasta rugaciune de seara. Acopera-ma cu acoperamantul aripilor Tale, ca in pace sa ma culc si sa dorm. Si ma ridica, la vremea potrivita, spre slavirea Ta, ca Cela ce singur esti bun si de oameni iubitor.

Inger, ingerasul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Si ma invata sa fac bine.

Eu sint mic, tu fa-ma mare;
Eu sunt slab, tu fa-ma tare;
In tot locul ma insoteste
Si de rele ma fereste.

Doamne, ingerasii Tai
Fie pazitorii mei
Si in zi si in noapte
Pana in ceasul cel de moarte.
Amin.







Doamne, Doamne, ceresc Tata,
Noi pe Tine Te rugam,
Lumineaza a nostra minte
Lucruri bune sa-nvatam.
Caci Tu esti Stapanul lumii
Si al nostru Tata esti
Si pe toate cele bune
Numai Tu le implinesti!
Amin.



Doamne, cat este de bine
Cand e mama langa mine;
Doamne, cat este de rau,
Cand nu vad pe tatal meu.
Tata, mama ma iubesc
Si de mine ingrijesc;
Tine-i, Doamne, indurate,
La multi ani cu sanatate;
Fa-le parte tot de bine
Sa aibe grija de mine!
Amin.

Toti cu inima curata
Tie Doamne-ti multumim;
Tu, cu harul Tau Prea Sfinte
Ne ajuti oameni buni sa fim;
De greseli sa ne ferim,
Tara noastra s-o iubim.
Amin.

Parintele Justin despre propunerea de canonizare a Mc. Valeriu Gafencu de catre rusi...

Împărtășirea conștientă

Mitropolitul Neofit Cretanul al Țării Românești (1738-1753) evocă în termeni lipsiți de echivoc nivelul scăzut al practicii sacramentale în rândul credincioșilor români, pe care-i amenință cu excomunicarea în caz de neîndreptare a acestei ,,rătăciri” și ,,căderi în pierzanie”:


,,Întâi că cei mai mulți din norod nici ar fi știind ce este Sfânta Priciaștenie (Împărtășanie) ci numai la ziua Sfintelor Paști ar fi mergând la biserică și nu doar ca să asculte slujba Sfintei Liturghii și să se împărtășească cu Sfintele Taine fiind mai înainte spovediți și gătiți pentru acea Taină Sfântă, ci numai ca să ia pâine și vin, paximan ce se numește de voi Paști, iar alții cu ani îndelungați nu s-au spovedit, și alții în toată vremea vieții lor după cum am înțeles Spovedania și Sfânta Priciaștenie (Împărtășanie) ce este nu o știu, fără decât aleargă în ziua de Paști pe la bisericile lor de iau atunci acea pâine și acel vin nesfințit sau iau agheasmă numind că este Paști.”
(Pastorală adresată de mitropolit monahilor și preoților din Țara Românească cu prilejul Postului Mare din 1738)

(Fragment din Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine, p. 7)

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu este tratat de pneumonie şi continuă investigaţiile

Înaltpreasfinţitul Bartolomeu, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, este în continuare în stare bună, medicii vienezi având ca prioritate în momentul de faţă tratarea unei pneumonii şi stabilizarea respiraţiei. Abia apoi vor decide care este soluţia cea mai potrivită pentru afecţiunea cardiacă a ierarhului. Cert este că nu se pune problema unei operaţii. „Starea de sănătate a Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu al Clujului este stabilă. Aşa cum se cunoaşte el este internat de vineri noaptea într-o clinică din Viena. Aceasta întrucât echipa de medici clujeni care l-au avut sub supraveghere în ultimele două săptămâni au considerat că în România nu există aparatură specializată astfel încât să fie posibil un tratament sau o posibilă deocamdată ipotetică intervenţie chirurgicală. Înaltpreasfinţia Sa este bine şi la Viena, în cursul zilelor de sâmbătă şi de luni s-au făcut mai multe expertize, în special în ceea ce priveşte cordul. Cel puţin în faza actuală dânsul este şi într-un tratament în special pentru eliminarea unei pneumonii. Nu se cunoaşte deocamdată nici un element cert cu privire la vreo posibilă intervenţie pe cord şi ac est lucru urmează să fie stabilit zilele viitoare în urma expertizelor cardiace şi în general analizelor medicale făcute acolo”, a declarat Pr. Ştefan Iloaie, Consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu va împlini pe 18 martie venerabila vârstă de 90 de ani.
Sursa: www.radiorenasterea.ro

Cel care intreaga viata si-a dedicat-o oamenilor, are nevoie acum de rugaciunea noastra

Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!
Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea.
Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii.
Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.
Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.
Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin
SURSA:http://bartolomeuanania.blogspot.com/

SA FACEM RUGACIUNI PENTRU SANATATEA INALTULUI BARTOLOMEU ANANIA!

Va chemam pe toti, in primul rand preoti si monahi sau monahii, dar si pe toti mirenii care tin la Vladica Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, sa ne unim din nou, cu mic cu mare, in rugaciuni arzatoare si umilite, din toata inima, pentru sanatatea si inmultirea zilelor Inalt PreaSfintiei sale, daca Domnul binevoieste.

Din informatiile noastre, chiar daca stirile oficiale vorbesc doar de un “control medical” la Viena, IPS Bartolomeu, care in luna martie ar putea implini 90 de ani, se afla in stare destul de grava, din cauza agravarii problemelor sale cardiace si, din aceasta cauza, a fost transportat in aceasta seara la un spital din Viena. Nadajduim insa ca Domnul va binevoi asupra rugaciunilor intetite ale robilor Sai pentru “leul” duhovnicesc care a trecut in tinerete prin “temnita crunta a Aiudului” si care, dupa 1990, a luptat, a slujit si a aparat din rasputeri Biserica si Ardealul, ca arhiepiscop si ca mitropolit al Clujului. Unde este dragoste si durere adevarata a fiilor pentru Parintele lor, Dumnezeu se poate indura si poate face minuni.
sursa:www.razbointrucuvant.