Naşterea. Ce am înţeles eu până acum.

Se apropie momentul. E clar. Stau cu urechile din ce în ce mai ciulite la orice relatari despre nastere.

Cu sarcina ne-am lamurit: daca stai linistita si esti atenta la semnalele trimise cu constiinciozitate de propriul corp, e bine! Cu un doctor bun şi puţin noroc (cum recunosc că am avut eu) totul merge de la sine.
Orice om normal (care nu e însărcinat) ar deduce de aici că şi naşterea va merge la fel: de la sine. Stai acasă, încep contracţiile, te duci la spital, împingi puţin, iese copilul, vine laptele… gata: suntem părinţi!

O să pun neîncrederea mea în acest scenariu pe seama sarcinii. Fie! Sunt eu o gravidă care vrea să ştie tot, dar absolut tot ce se întâmplă în timpul naşterii. Sunt convinsă că lucrurile merg mult mai usor „de la sine“ dacă ştii la ce să te aştepţi.

Aşadar, citesc cu aviditate cărţi de specialitate dar şi relatări personale, subiective, despre naştere. Fiecare gen literar e fascinant în felul său.

La capitolul „literatura de specialitate“ nu pot recomanda nici o carte sau site românesc. Marea revelaţie şi înţelegere a venit citind „Ma grossesse. Mon enfant“ de Frydman & Solal. Faţă de ce am aflat din cartea asta, tot restul „explicaţiilor“ despre naştere par menite să te bage în ceaţă. Cartea asta are explicaţii detaliate despre toate fazele travaliului şi naşterii, folosind termeni tehnici dar explicându-i foarte eficient; în plus are multe desene!
Dar hai să zicem că detaliile tehnice le mai poţi găsi şi în alte părţi. Ce mi-a plăcut în cartea asta este că naşterea nu e descrisă ca o operaţie de apendicită ci ca o naştere: ceva ce nu e nici boală, nici operaţie ci un eveniment natural, resimţit diferit de fiecare mamă care poate şi trebuie să aibă controlul asupra propriului corp. Ce se întămplă în spitalele româneşti este un fel de cedare temporară a drepturilor către personalul medical si para-medical (orice asistentă are dreptul să urle la tine şi să-ţi spună ce să faci, cum să stai şi eventual să nu te mai smiorcăi atâta). Ce am înţeles eu din cartea asta este că naşterea este cu atât mai plăcută (vreau să zic mai puţin traumatizantă pentru mamă şi copil) cu cât femeia este încurajată să participe activ: să ia decizii, să se mişte când vrea, să primească copilul imediat după naştere (dacă vrea), să fie ţinută de mână, să strige, să cânte, să fie însoţită de soţ, iubit, căţel, purcel.

Mâine am consultaţie cu un doctor de la Life Memorial Hospital,vreau sa vad cum este si la un spital privat,daca imi garanteaza doctorul ca va fi langa mine la nastere cred ca voi opta pentru sistemul privat ,este mai sigur si iti ofera respectul care la spitalele de stat lipseste cu desavarsire...

De ce fugi de spovedanie? – o scrisoare cu felii de bucurie…

Doamne ajută. La începutul şi sfârşitul posturilor am discuţii cu tineri care fug de spovedanie. Uneori, cei care fac marele pas spre spovedanie au timp sa imi scrie ce au simţit. Iată o scrisoare primită în Postul Crăciunului 2007. Cred că vă va fi de folos…
“Gata! Am reuşit. m-am dus de dimineaţă şi m-am spovedit şi a fost extraordinar. simţeam aşa că respir, îmi venea să alerg, să plâng de bucurie. am avut mii de “tone” de energie în mine. deşi ştiam că altă cale nu am, îmi era teribil de frică. nu pot să îţi exprim acum cum a fost aseară şi toată noaptea când nu am închis un ochi. nu credeam că diavolul te chinuie în halul ăsta… FIZIC…fizic, Danion, nu îmi vine să cred. am căzut într-o depresie profundă aseară, am plâns, mă durea capul de simţeam că plesneşte. Mă simţeam dintr-o dată atât de mic atât de fragil. chiar dacă m-am pregătit temeinic înainte, aseară totul părea dărâmat, tot ceea ce construisem până atunci. simţeam că nu sunt capabil să mă spovedesc ca o să moor de ruşine… Nici nu pot să îţi spun prin ce am trecut aseară. toată noaptea nu am închis un ochi. eu stau la casă şi îţi spun că e prima dată când am auzit aşa ceva. un zgomot venea din pod. nu ştiu ce era, şoareci pisici, dinozauri…dar făceau un zgomot groaznic. nu atât de tare dar foarte stresant. ai auzit de picătura chinezească? cam aşa era. de dimineaţă am vomat, eram alb la faţă şi tremuram. Danion!!!! nu am păţit aşa ceva în viaţa mea??? tot timpul îmi ziceam că nu pot că nu pot că nu pot. am plecat de acasă f devreme.. era încă întuneric şi cum am intrat în biserică au trecut toate Danion….toate…chiar simţeam că nu mai am răbdare să stau la rând şi că vreau eu primul să mă duc să îmi spun nenorocirile…şi alt lucru de care m-am uimit… Nu m-am bâlbâit!! nici măcar puţin. parcă nu mai vorbeam eu…parcă nu eram eu…vorbele veneau de la sine fără mari eforturi. acum când mă gândesc îmi vine iar să plâng…mulţumesc Danion… pentru tot ce ai făcut pentru mine şi prietena mea… Şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ai venit în calea mea să îmi dai câţiva pumni şi palme să ne trezim… Mă simt atât de uşurat şi parcă miroase altfel Crăciunul acum…e cel mai frumos cadou dat de Moş Crăciun…

Doamne ajută!”

Dau mărturie că, de-a lungul ultimilor ani, am primit multe mărturii similare. Nu am găsit pe nimeni care să regrete că s-a spovedit (am găsit doar pe câţiva nemulţumiţi de duhovnicul la care s-au spovedit, dar atât…) Deci, dacă încă mai şovăiţi să vă spovediţi, gândiţi-vă şi de ce mare bucurie staţi departe… Puteţi primi iertare de păcate… Merită să şovăiţi?

sursa:http://www.danionvasile.ro/blog/2008/03/11/de-ce-fugi-de-spovedanie-o-scrisoare-cu-felii-de-bucurie/

PARACLISUL CELUI INTRE SFINTI PARINTELUI NOSTRU, MARE DASCAL AL LUMII SI IERARH

PARACLISUL CELUI INTRE SFINTI PARINTELUI NOSTRU, MARE DASCAL AL LUMII SI IERARH, GRIGORIE PALAMA, ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI, FACATORUL DE MINUNI

Asculta mai multe audio clasica

Cea mai fericita perioada din viata mea!

Stau si ma gandesc, vorba lui Creanga, ce repede a trecut vremea, si iata ca am implinit deja sase luni de sarcina! Ma uit cu uimire la burtica mea care se rotunjeste din ce in ce mai mult in fiecare saptamana si nu-mi mai permite sa fac cu aceeasi usuruinta miscarile pe care le faceam acum cateva luni.
Dar, trecand peste acest neajuns, imi traiesc cu bucurie perioada asta, care mi se pare cea mai frumoasa din viata mea, pentru ca ma simt speciala si rasfatata de toata lumea, mai ales de sotul meu care se poarta cu mine mai atent ca niciodata. Asadar, mi-am zis sa profit din plin de aceste clipe, pe care le mai intalnesc doar daca o sa vina pe lume si al doilea bebelus, care sper sa fie un baietel . Dar oricum, prima sarcina este unica pentru orice viitoare mamica.
Vineri seara am aflat ca nasa mea este insarcinata si acum trece prin "placuta" perioada de greturi si somnolenta. Dar ceea ce vreau sa subliniez este ca m-am bucurat atat de mult cand am aflat ca si ea va avea un bebelus, pentru ca acest lucru mi-a amintit de toate trairile mele de acumsaseluni, de bucuria aflarii vestii ca voi fi mamica, de greturile pe care le-am avut si eu in primele luni.
Acum sunt mai in masura sa fac o comparatie cu reactia pe care am avut-o anul trecut, cand o alta prietena de-a mea a ramas insarcinata, si am intrebat-o doar de complezenta cum se simte, daca isi doreste baietel sau fetita... fara sa ma sensibilizeze prea mult faptul ca o sa aiba un bebelus.
Cu nasa a fost total diferit, si astfel mi-am dat seama ca o mamica intelege incomparabil mai bine o alta viitoare mamica. Imi place la nebunie perioada asta!

Noul mitropolit al Clujului este ÎPS Andrei

Noul arhiepiscop și mitropolit al Clujului, ales astăzi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este ÎPS Andrei Andreicuţ. Acesta a obținut 29 din cele 46 de voturi exprimate.


Alegerile au avut loc astăzi în sala Sinodală a reședinței patriarhale.

Candidații la scaunul vacant de arhiepiscop și mitropolit al Clujului au fost Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, Preasfinţitul Irineu Pop-Bistriţeanul. Sfântul Sinod nu a mai adăugat un al treilea candidat. Din 46 de voturi, arhiepiscopul Andrei Andreicuț a obținut 29, iar episcopul-vicar Irineu Pop-Bistrițeanul 17.

Arhiepiscopul Andrei Andreicuţ s-a născut în 1949 la Oarţa de Sus, pe teritoriul judeţului Sălaj din perioada interbelică. A absolvit Facultatea de Construcţii CFR a Politehnicii din Bucureşti, iar ulterior Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu.

A fost hirotonit preot în 1978 şi şi-a început slujirea în Turda, unde a amenajat o capelă şi a desfîăşurat o misiune bogată, din punct de vedere pastoral şi social. În 1985 a fost mutat în Episcopia de Alba-Iulia, în parohia Maieri I. A fost hirotonit episcop-vicar al Alba-Iuliei în 1990, devenind la scurt timp episcop titular.

A fost ridicat la rangul de arhiepiscop în 1998, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat Episcopia de Alba-Iulia la rangul de Arhiepiscopie. Arhiepiscopia de Alba-Iulia este considerată foarte activă din punct de vedere duhovnicesc şi social. A fost ales candidat la alegerea mitropolitului Ardealului, în 2005, a câştigat după primul tur, dar în urma celui de-al doilea tur a fost ales actualul mitropolit Laurenţiu Streza. Acest fapt a contribuit la iniţierea de către mitropolitul Bartolomeu Anania a unui proiect mai vechi, de înfiinţare a Mitropoliei Clujului, votat de Sfântul Sinod al BOR. Arhiepiscopul Andrei este considerat în acest sens ca un continuator firesc al misiunii mitropolitului Bartolomeu.



sursa:http://www.ziuadecj.ro

Începe slujba Sfăntului Antrei Criteanul

În prima săptămână a Postului Mare în care ne aflăm acum, se săvârşeşte în toate bisericile ortodoxe slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte în prima şi în a cincea săptămână din Postul Mare; în prima săptămână, în seara zilelor de luni, marţi, miercuri şi joi, în cadrul slujbei numite Pavecerniţa Mare (slujba de după Vecernie), când strofele Canonului sunt împărţite în patru părţi, corespunzătoare celor patru zile; miercuri în săptămâna a cincea din Post, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului celui Mare", când se cântă integral.
Canonul este alcătuit din nouă secţiuni numite „cântări", compuse, la rândul lor, din strofe (tropare), între care se intercalează rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!".

Troparul care deschide fiecare din cele nouă cântări, numit „irmos", adică „legătură", se cântă o dată la început şi se repetă după parcurgerea troparelor cântării respective. De fiecare dată când se rosteşte rugăciunea „Miluieşte-mă...", se face şi o metanie - o plecăciune până la pământ - , rostul metaniilor fiind acela de a angaja în rugăciune persoana umană, în integralitatea sa: trup şi suflet. (În mănăstiri se fac trei metanii pentru fiecare din cele aproape 300 de tropare).

Canonul este numit „cel Mare", atât pentru lungimea lui, cât şi pentru înălţimea şi fineţea ideilor pe care le cuprinde. Dacă un canon liturgic obişnuit cuprinde până la 30 de strofe, canonul Sfântului Andrei are peste 250. În privinţa conţinutului, Canonul cel Mare împleteşte marile teme bibilice (Adam şi Eva, raiul şi căderea în păcat, Noe şi potopul, David, pământul făgăduinţei, Hristos şi Biserica) cu mărturisirea păcatului şi pocăinţa.

Mai mult, aşa după cum spune Părintele Alexander Schmemann, în lucrarea sa, „Postul cel Mare", „evenimentele istoriei sfinte sunt dezvăluite ca evenimente ale vieţii mele, faptele lui Dumnezeu din trecut, ca fapte îndreptate spre mine şi mântuirea mea, tragedia păcatului şi a trădării, ca drama mea personală".
Credinciosul care participă la slujba Canonului este luat parcă de mână şi purtat într-o lungă călătorie, care începe cu facerea lumii şi continuă până dincolo de pragul acestei vieţi, în veşnicie; pe parcursul întregii călătorii este invitat să privească şi să cugete la diferitele momente ale istoriei mântuirii. În cadrul acestui proces, descoperă că nu este un simplu spectator, ci se vede pe sine participând direct la fapte şi întâmplări pe care mai înainte le-ar fi considerat exterioare, străine lui.
Să ne grăbim cu sufletele pline de bucurie și râvnă către Domnul și să creștem cât mai mult duhovnicește în acest post.

De astazi a început Postul cel Mare

De astazi am intrat in Postul Mare, o perioadă de şapte săptămâni pe care Biserica a rânduit-o pentru pregătirea credincioşilor in vederea întâmpinării cum se cuvine a celei mai mari sărbători a creştinătăţii: Învierea Domnului. Este cel mai aspru post din cele patru posturi mari de durată de peste an, dându-se dezlegare la peşte doar de doua ori: la Buna Vestire şi la Duminica Floriilor. Perioada aceasta de post durează 7 săptămâni, din care 6 săptămâni este Postul propriu-zis, iar săptămâna a VII-a este numită Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se distinge de cele 40 de zile de post printr-un post şi mai sever şi printr-o intensificare şi mai mare a pregătirii duhovniceşti pentru Înviere. În timpul Sfinţilor Apostoli, această Săptămână a Patimilor a fost săptămâna de post cea mai intensă, iar Biserica Ortodoxă a păstrat Săptămâna Patimilor ca fiind distinctă de restul perioadei de post. Cele 40 de zile de post au fost adăugate mai târziu şi ca pregătire rituală, ca o şcoală de pregătire duhovnicească a celor care urmau să fie botezaţi. În această perioadă de post Biserica ne invită la curăţire sufletească şi trupească prin participarea la sfintele slujbe, prin spovedanie şi Împărtăşanie şi la săvârşirea cu mai multă râvnă a faptelor bune.

Slujbe specifice primei săptămâni şi Postului celui Mare

Din această primă săptămână a postului mare în bisericile noastre se oficiază mai multe slujbe specifice. Astfel seara se oficiază Pavecernița Mare împreună cu Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul. O altă rugăciune specifică perioadei Postului Mare este Rugăciunea Sf. Efrem Sirul, rugăciune care este prezentă în cadrul slujbelor din post, de luni până vineri. Liturghia Darurilor mai înainte sfințite săvârșită în Postului Mare. Această liturghie este una dintre slujbele specifice Postului mare și ea se va oficia în zilele de peste săptămână, de luni până vineri, sâmbătă și duminică oficiindu-se liturghii depline: a Sfântului Ioan Gură de Aur (sâmbăta) și a Sfântului Vasile Cel Mare (în primele 5 duminici din Post).

Postul cel mare - semnul libertăţii şi al biruinţei

În înţelepciunea ei Biserica a rânduit înaintea fiecărei mari sărbători să fie o perioadă specială, de pregătire a creştinului, prin post şi rugăciune. Pentru noi, cei de astăzi, a posti este tot mai greu. De ce? În primul rând pentru că nu mai cunoaştem sensul adevărat al postirii. A posti nu înseamnă doar să nu mănânci carne, lapte, brânză, ouă sau băuturi alcoolice, ci mult mai mult. E nevoie de o înţelegere mai profundă a omului – trup şi suflet; trupul exprimă persoana, este templu al Duhului Sfânt, pe care suntem chemaţi să-l curăţim şi să-l transfigurăm împreună cu sufletul A posti înseamnă a ne îngriji în aceiaşi măsură de trup şi de suflet. Postul cel adevărat, zice Biserica în cântările sale, este înstrăinarea de răutate, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Pentru a ajunge la această măsură a postului duhovnicesc o treaptă absolut necesară este împlinirea postului trupesc. Acesta nu este un simplu regim alimentar, ci este mai ales un mijloc de disciplinare a simţurilor, a instinctelor şi a întregii noastre fiinţe. Temeiul acestui post (trupesc) îl avem din exemplul vieţii edenice (rai) şi din experienţa de veacuri a Bisericii. Ce ne propune Biserica pentru înţelegerea sensului duhovnicesc al postului: 1. Ocolirea pricinilor de cădere 2. Paza simţurilor: mai puţin tv, radio, presă, mai puţină mâncare – chiar şi de post - , mai multă grijă pentru ce vorbim sau ascultăm 3. Disciplinarea vieţii noastre prin participarea la slujbele Bisericii, programul de viaţă duhovnicească, milostenie Nu putem să ajungem la bunătate dacă mai înainte nu am stârpit răutatea din noi, nu putem să-L iubim pe Dumnezeu dacă nu ne interesează cel de lângă noi. Pe de altă parte, se uită un lucru esenţial: postul este prin excelenţă o stare a Bisericii, o împreună lucrare a tuturor şi a fiecăruia în parte pentru dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi nu în ultimul rând – acum Postul cel Mare – este vremea în care trebuie şi putem să ne înmulţim rugăciunile şi să ne curăţăm sufletul mărturisindu-ne păcatele, greşelile şi neputinţele prin Taina Spovedaniei. Astfel fiind pregătiţi sufleteşte şi trupeşte să putem primi înăuntru fiinţei noastre pe Hristos cel viu, arvuna învierii noastre. Doar aşa înţeles postul îşi justifică sensul şi exprimă în acelaşi timp semnul libertăţii şi al biruinţei. Îndrăzniţi, acesta este îndemnul lui Hristos. Pr. Sabin Vodă

sursa:mail

Femeie ,nu-ti omori pruncul!

Foarte puţine persoane ştiu ce se întâmplă în timpul unui avort şi că avortul este o crimă! Majoritatea femeilor ştiu, sau au auzit că în primele 3 luni nu este păcat să faci avort şi că fătul nici măcar nu a prins viaţa. Nimic mai neadevărat! Viaţa pruncului începe din momentul zămislirii! Unul din Sfinţii noştri Ortodocşi, spunea foarte frumos: ”În momentul în care copilul prinde viaţă în pântecele mamei, sufletul îşi face cruce în faţă Lui Dumnezeu!”

Aşadar, către femeile care se gândesc să avorteze,s ă se gândească că în momentul în care avortează, ele comit o crimă! Este păcat că aceste fiinţe nevinovate nu mai sunt în siguranţă nici măcar în pântecul mamelor lor. Oare aceste fiinţe nu au şi ele dreptul la viaţă, nu au şi ele dreptul la lumina? Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol spunea că până şi animalele îşi apăra puii cu preţul vieţii, iar oamenii aleg să-i omoare.

Şi lumea ar trebui să mai cunoască un “mic amănunt”: Ştiaţi că din copii avortaţi se extrage colagen? Şi că acest colagen este folosit în industria cremelor anti-rid şi în industria parfumurilor? Dar haideţi mai bine să urmărim mărturia din viaţa unei mame care a avortat, o mărturie cu adevărat impresionantă:

“Nu vreau decât o chestie să spun; am făcut un avort săptămâna asta. Eram în 19 săptămâni ,deja aveam lapte în sâni şi fătul mişca, da nu mi-a păsat. Eu vroiam avort şi într-un fel sau altul l-am făcut, şi nu îmi părea rău până am văzut ceea ce a ieşit din mine: era un bebeluş, era mic, dar perfect.. ştiam de dinainte ca era şi băieţel, dar nu mă aşteptăm să fie un copilaş în adevăratul sens al cuvântului, şi era aşa frumos, cel mai frumos copil pe care l-am văzut în viaţa mea, avea şi păr pe cap, si cel mai tare mi s-a rupt sufletul când am observat că stătea ghemuit şi îşi ţinea cordonul în braţe ca şi cum ar fi trecut prin mari chinuri. Am îndrăznit să mă uit mai atent la el ,avea degetele, si la mâini, şi la picioare, un năsuc perfect.. şi i se vedea un zâmbet pe faţă…ş i mai dureros era că semăna cu mine la gură… . Astea le povestesc pentru toate femeile care fac avort ,în special după 3 luni, multe care fac.. îl fac, se ridica şi pleaca, dar niciodată nu se uită la ce lasă în urma. Eu acum sunt distrusă, din punct de vedere psihic, şi ştiu că niciodată nu voi mai fi la fel şi că niciodată nu voi putea săruta şi alintă copilaşul meu frumos, după care plâng în fiecare seară. Poate voi mai avea copii dar nu pe el.” (Nicoleta)
Aşadar mamelor, să vă ganditi mai bine înainte de a face un avort, că poate pe moment vreţi să faceţi acest lucru ca să scăpaţi de orice problemă, dar mai târziu s-ar putea să aveţi mari regrete şi viata să vi se transforme într-un calvar şi mai important decât acest lucru, gândiţivă că faceţi un mare păcat şi că atrageţi mânia Lui Dumnezeu asupra voastră! Dumnezeu să vă ajute să luaţi decizia înţeleaptă şi să vă dea putere să treceţi peste toate problemele care intervin în momentul în care aţi aflat că sunteţi însărcinate! Rugaţivă Lui Dumnezeu căci el ne scoate din orice situaţie chiar dacă noi nu vedem nici o cale de scăpare,dacă avem credinţă şi dragoste Dumnezeu ne rezolvă orice problemă în chip minunat! Doamne ajută!

“În Creştinătate nu există nu se poate,cu Hristos se poate orice!” (Părintele Arsenie Papacioc)

De astăzi începe Săptămâna brânzei

Săptămâna pe care am început-o astăzi, este o săptămână specială, numită de Biserică Săptămâna Brânzei sau săptămâna albă. Este o săptămână pregătitoare pentru Postul cel Mare care o succede. În această săptămână se posteşte parţial, adică cu peşte, lapte, ouă şi brânză, iar zilele de miercuri şi vineri sunt zile aliturgice, în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Tot ca o pregătire pentru Postul cel Mare din această săptămână se anticipează câteva rânduieli de slujbă specifice postului: Pavecerniţa mare cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul şi metaniile. Miercuri şi vineri dimineaţa în locul liturghiei se vor oficia Utrenia, Ceasurile şi Obedniţa.

Sfanta Liturghie...

Dupa multe duminici in care nu am putut lua parte la Sfanta liturghie,ieri cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la biserica ,l-am slavit pe Hristos impreuna cu bebita care este foarte energica in biserica .Aceste saptamani in care nu am putut iesi din casa ,am inteles ca cele mai importante lucruri sunt absolut necesare în drumul pe Cale Vietii:duhovnicul,Sf. Liturghie,Sf. Împărtăşanie.Dacă le avem pe acestea 3 restul vor veni de la sine. Ascultarea de duhovnic ne ajută să nu greşim, să nu o luăm pe arătură de capul nostru şi să rămânem în voia Domnului. Participarea la Sf. Liturghie este iarăşi o condiţie indiscutabilă în viaţa unui creştin. În Sf. Liturghie ne întâlnim cu Dumnezeu în chipul cel mai plenar aici, în viaţa aceasta, prin Sf. Împărtăşanie.Participarea la Sf. Liturghie în fiecare Duminică (şi sărbătoare, pe cât permite locul de muncă) este absolut necesară pentru un creştin. Porunca a 4-a ne cere să respectăm ziua Domnului şi cum am putea-o respecta lipsind de la Întâlnirea pe care El ne-o propune în Sf. Liturghie?
Problema cu care se confruntă mulţi dintre noi, mai ales cei la începutul drumului credinţei, dar nu numai, este că nu trăim/nu înţelegem ce se întâmplă acolo. Văd asta în primul rând la mine, pt.că de multe ori îmi surprind gândul zburând sau ochii îndreptându-se spre neatenţia altora, ceea ce, aşa cum spune duhovnicul meu, nu mi s-ar întâmpla dacă aş trăi cu adevărat ce se întâmplă acolo, în Sf. Liturghie.
Din pacate ieri am fost foarte dezamagita de predica pe care am ascultat-o la sfarsitul slujbei,parintele care a predicat nu a spus nimic despre Infricosatoarea judecata ,a vorbit despre cupidon ,de sf valentin ,nu a spus nimic despre lasata de sec de carne ,pacat caci multi oameni din biserica nu au inteles importanta Evangheliei de ieri.Nu doresc sa-l critic pe preotul predicator,dar sa afirmi ca limbajul folosit in credinta ortodoxa este sec ,in alb si negru ,cred ca ar trebui sa mai citeasca sa vada bogatia limbajului ,nu cred ca putem avea pretentia ca limbajul bisericesc sa fie invadat de tot felul de neologisme, de termeni intalniti in prezent in mass-media, cu care suntem astazi atat de familiarizati. Trebuie sa intelegem ca limbajul bisericesc si mai ales limba romana, asa cum s-au pastrat in cartile de cult, au nu doar un farmec deosebit, ci si o profunzime aparte. Desigur, de noi tine sa ne familiarizam cu acest limbaj. Acest lucru nu se poate realiza in scurt timp, ci presupune prezenta noastra frecventa in biserica si, desigur, efortul de a cauta sa nu fim nepasatori fata de cele ce auzim.