Voi sunteti prietenii Mei…

De multe ori suntem prea orbi sufleteste sa observam Prietenul adevarat.Cati dintre noi am fost raniti sau dezamagiti de prieteni pana acum? Din opiniile adunate, foarte multi.

As vrea sa va vorbesc in cateva randuri…despre un altfel de prieten. El niciodata nu m-a tradat, niciodata nu mi-a intors spatele. Niciodata nu s-a suparat pe mine si nici nu m-a dezamagit vreodata. Nu este numai prietenul meu, ci si al vostru. De fapt…este prietenul celui care-L cauta cu adevarat.
-Iata ce ne spune Parintele Porfirie:

“ Pe Hristos să-l privim ca pe prietenul nostru. Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei…( Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: ” Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!”. Dar în acelaşi timp să simţim că ne iubeşte, că ne primeşte cu gingăşie, cu iubire, şi ne iartă. Să nu ne despartă păcatul de Hristos. Când credem că ne iubeşte şi Îl iubim, atunci nu ne simţim străini şi despărţiţi de El nici când păcătuim. Ne-am încredinţat de iubirea Lui şi, oricum ne-am purta, ştim că ne iubeşte.

Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, nu există teama de a pierde cinstirea pe care I-o dăm. Pe aceasta se sprijină cuvântul Apostolului Pavel: Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea…Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa…nici înălţimea, nici adâncul…nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru( Rom.8,35 şi 38-39). Este o legătură înaltă, unică, legătura sufletului cu Dumnezeu, pe care nu o desface nimic şi nici nu o înfricoşează, nici nu o clinteşte nimic.

Fireşte, Evanghelia spune în cuvinte simbolice despre cel nedrept că se va afla acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor , căci departe de Dumnezeu aşa este. Şi dintre părinţii trezvitori ai Bisericii, mulţi vorbesc despre frica morţii şi despre iad. Spun: ” Să ai necontenit pomenirea morţii”. Aceste cuvinte, dacă le cercetăm adânc, nasc frica de iad. Omul, străduindu-se să fugă de păcat, cugetă la acestea, aşa încât sufletul său să fie stăpânit de frica de moarte, de iad şi de diavol.

Toate au însemnătatea, timpul şi locul lor. Înţelesul fricii este bun pentru primele trepte. Este bun pentru începători, pentru cei în care trăieşte omul cel vechi. Începătorul, care încă nu s-a subţiat, se înfrânează de la rău prin frică. Şi frica este trebuincioasă, de vreme ce suntem oameni materialnici şi ticăloşiţi. Dar aceasta este o altă măsură, o treaptă joasă a legăturii cu cele dumnezeieşti. Mergem ca la schimb, spre a câştiga raiul sau a scăpa de iad. Asta, dacă o cercetăm bine, arată un oarecare interes personal, către un anumit avantaj. Mie nu-mi place felul acesta. Atunci când omul înaintează şi intră în iubirea lui Dumnezeu, la ce-i mai trebuieşte frica? Tot ceea ce face, face din iubire, iar aceasta are o valoare cu mult mai mare. A deveni cineva bun din frică de Dumnezeu şi nu din iubire nu are atâta valoare.

Pe măsură ce înaintăm, ne dă şi Evanghelia să înţelegem că Hristos este bucuria, adevărul, că Hristos este Raiul. Precum spune Evanghelistul Ioan: În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire( 1 Ioan 4,18). Străduindu-ne prin frică, încet-încet intrăm în iubirea lui Dumnezeu. Se duce atunci tot iadul, se duce frica, se duce moartea. Ne îngrijim numai de iubirea lui Dumnezeu. Facem totul pentru această iubire. Tot ceea ce face mirele pentru mireasă.

Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare – ascultarea, smerenia, pacea…”
Părintele PORFIRIE - Ne vorbeşte părintele Porfirie)

Intrebari ....pentru parinti

Un copil il intreba pe tatal sau:

-Tati, parintii sunt mai inteligenti decat copiii?

Tatal ii raspunse:

-Da.

Dupa ceva timp, copilul il intreba din noi:

-Tati, cine a descoperit telefonul?

Tatal ii raspunse:

-Alexander Graham Bell, fiule.

-Atunci, daca parintii sunt mai inteligenti decat copiii, de ce nu l-a descoperit tatal lui Alexander Graham Bell?

Copilul are dreptul la a pune intrebari absurde. Tatal, insa, nu are dreptul de a da raspunsuri absurde.

Copilului trebuie sa-i raspunzi intotdeauna cu adevarul, adevarul pe masura capacitatii sale, fara a pretinde sa epuizezi toata informatia. Copilul nu trebuie inselat. Nici nu trebuie sa nu i se satisfaca curiozitatea. Niciodata sa nu spuna minciuni nici sa se dea raspunsuri care sa nu raspunde la ceea ce se intreaba.

La fel se intampla si cu adevarurile credintei noastre. Important este ca el sa le cunoasca chiar daca, pentru moment, nu poate sa inteleaga intreaga bogatie pe care aceasta o cuprinde. De-a lungul vietii sale, va aprofunda si va descoperi continutul acelor cunostinte pe care le-a dobandit in copilaria sa.
(Articol preluat din foaia duhovniceasca a Parohiei “Manastirea”)

Sfaturi soţilor creştini....

Spuneţi tinerei voastre soţii cu glasul cel mai gingaş din lume: “Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să împărţi cu mine sarcinile cele mai cinstitoare şi mai trebuitoare, naşterea de copii, îndrumarea unei case. Ce-ţi voi cere, aşadar?”
Inainte de a-i spune, vorbeşte-i de dragostea ta, căci nimic nu sensibilizează mai mult pe cei care ascultă, în a primi ceea ce li se spune, decât să ştie că totul îi este insuflat de o dragostea arzătoare. Cum îi veţi arăta asemenea dragoste? îi veţi zice: “Aş fi putut lua alte femei, bogate şi de rang înalt, nu le-am ales; de tine m-am îndrăgostit, de felul tău de a fi, de onestitatea ta, de blajinătatea ta, de cumpătarea ta… Şi de ce? Nu fără cumpănire şi fără temei, ci fiindcă ştiu că bogăţia nu-i un bine în sine. Am lasat-o, aşadar, şi am venit spre tine, al cărei suflet plin de virtute nu-l dau pe tot aurul lumii. O tânără înţeleaptă şi cu inimă aleasă, îndeletnicindu-se cu pietatea, face cât toate comorile pământului. De aceea te-am ales, te iubesc şi ţin la tine mai mult ca la viaţa mea. Vieţuirea de aici, de pe pământ, nimic nu este cuprinsul rugăciunilor, cererilor şi al tuturor eforturilor mele este ca să merităm să petrecem în aşa fel încât în viaţa viitoare să putem fi împreună, fără să mai avem a ne mai teme de ceva. Vremea de acum e scurtă – şi moartea-i va pune sfârşit, – de vom merita s-o străbatem fiind plăcuţi lui Dumnezeu, vom fi în veşnicie cu Hristos, şi noi unul cu altul, într-o desăvârşită fericire. Aşez dragostea ta mai presus de toate şi nimic nu mi-ar fi mai împovărător şi mai asupritor decât a fi în vreo împotrivire cu tine, vreodată. De ar fi să pierd totul, să ajung cel mai sărac dintre oameni, să am de înfruntat cele mai grele primejdii, să sufăr orice, totul voi putea să-l duc, atâta vreme cât dragostea mea pentru tine va fi fericită. Venirea copiilor îmi va umple cea mai mare dintre dorinţe, atâta vreme cât vei avea dragoste pentru mine. Asemenea fie şi simţirile tale…”
Adaugă apoi cuvintele apostolului, din care se arată că alcătuirea unei astfel de legături este după voia lui Dumnezeu: “Ascultaţi ce zice Scriptura: “Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa”. Nimic să nu fie pricină de josnicii. Piară bogăţiile, slăvirile acestei lumi, ceea ce iubesc preţuieşte mai mult ca toate”.Cât aur, ce bogăţii ar putea face atâta plăcere soţiei voastre, ca asemenea vorbe? Şi să nu vă temeţi că dragostea voastră îi va da trufie – spuneţi-i cu inimă deschisă că o iubiţi. Femeile stricate, care lasă pe unul şi iau pe altul, vor putea să-şi facă un laţ din asemenea vorbe, pentru amanţii lor – e şi firesc, – dar o femeie de bunăcuviinţă, o tânără de bun neam, nu ar putea să se trufească, ci, mai degrabă, s-ar face mai mlădioasă. Arătaţi-i că vieţuirea cu ea vă este nepreţuit, că din această pricină vă place mai bine să staţi acasă decât să ieşiţi în piaţa publică, daţi-i întâietate asupra prietenilor voştri, asupra copiilor voştri, iar aceştia să fie iubiţi din pricina ei.
Dacă cineva se căsătoreşte în felul acesta şi cu asemenea gânduri, nu va fi deloc mai prejos decât călugării – şi starea de căsătorie va fi mai de preţ decât necăsătoria.
Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul de altul, nimic nu-i va putea mâhni în viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpânesc înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii. Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.
“Femei, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine, în Domnul…” adică din pricina lui Dumnezeu. Pe voi -zice apostolul – vă împodobeşte această supunere nu către un stăpân, ci în supunerea care-şi are singurul temei în fire, în rânduiala cea de la Dumnezeu. “Bărbaţi, iubiţi-vă femeile voastre şi nu vă porniţi împotrivă-le!…”

Vedeţi, aşadar, cum au fost arătate deopotrivă, îndatoririle şi ale unora şi-ale altora. Se poate întâmpla să te tulburi cu toate că iubeşti. El zice aşadar: “Nu vă certaţi” – nimic nu-i mai supărător decât certurile dintre bărbat şi femeie, căci mai supărătoare între toate sunt certurile între cei ce se iubesc. Este o stare de mare amărăciune a te lupta, ca să zic aşa, cu unul din mădularele propriei tale fiinţe.
( Sf.Ioan Gură de Aur ,Sfaturi)

Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina Fecioara – 2 octombrie

Acest Sfant Ciprian a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian (284-305), fiind de neam din Cartagina, si era filosof si vrajitor cumplit, propovaduind in Antiohia Siriei, in slujba paganescului si necuratului zeu Apolon. Ca inca din frageda tinerete, dornic fiind de invatatura, iar parintii lui avand buna stare, Ciprian colindase toate locurile cele mai vestite in acest mestesug, de pe vremea aceea: Atena, Egiptul, Caldeea, India, desavarsindu-se in toate tainele pacatoase ale magiei si citirii in stele, incat Ciprian dobandise, printre pagani, mare faima si era cautat si pentru nelegiuitele lui indeletniciri dracesti, dar mai cu seama pentru dusmania lui fata de crestini, pe care ii batjocorea pretutinderea. Dar Domnul l-a mantuit pe Ciprian din draceasca lui pierzanie.
Tot in acea vreme, traia in Antiohia o fecioara crestina, numita Iustina, care s-a nascut din parinti pagani. Auzind ea odata vorbindu-se de Hristos, cerceta pe ascuns adunarile crestinilor, si, lucrand Duhul Sfant in inima ei, a crezut in Hristos. Deci, aducand la credinta pe tatal ei si pe maica sa, degraba au primit cu totii Sfantul Botez. Si se dusese vestea despre frumusetea si despre viata curata a fecioarei Iustina.
Un tanar de neam grec, Aglaid, s-a aprins de dragoste pentru dansa si a dorit s-o ia de sotie. A cerut-o parintilor ei, dar Iustina s-a impotrivit: jurase sa fie mireasa lui Hristos.
Deci, Aglaid a alergat la Ciprian, tocmindu-se sa-i ajute cu vrajile lui.

Iar acesta, de trei ori trimitand vrajile sale catre Iustina, nimic n-a izbutit: fecioara a ramas nestramutata in hotararea ei. Vazandu-si neputinta mestesugului, pentru care atata se ostenise, Ciprian a impartit averea sa saracilor si, arzandu-si vrajitorestile sale carti, a crezut in Domnul, botezandu-se. Toata viata, de aici inainte, si-a inchinat-o slujirii lui Hristos. Si a fost facut episcop in Cartagina, ostenindu-se in raspandirea credintei si alinarea suferintei saracilor.
Iar, daca au fost prinsi, pe vremea prigoanei lui Diocletian, atat Ciprian cat si Iustina, adusi fiind in fata stapanitorului din Damasc, au fost batuti de moarte si sfasiati cu gheare de fier. Si, neincetand a marturisi pe Hristos si ramanand nevatamati, au fost trimisi in Nicomidia, inaintea imparatului. Si li s-au taiat capetele din porunca lui Diocletian, la 2 octombrie 304, luand cununa mucenicilor.

sursa: (www.ortodoxism.ro)

In sfanta Biserica Zlatari(Sf Ciprian si Iustina) din Bucuresti( pe Calea Victoriei, vis-a vis de CEC-ul mare)se afla o parte din moastele Sf Ciprian (mana).


"O, prea Sfintite Cipriane, ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, imreuna cu Sfanta mucenita Iustina si Sfantul mucenic Teoctist, roaga-te lui Hristos Dumnezeul pentru cei ce pururea te cinstesc si cu cantari maresc sfanta pomenirea ta si cu rugaciunile tale, imblanzeste pe Stapanul Hristos, pentru toti mijlocind iertare de gresale si izbavire de toate cursele si ispitele diavolesti, ca mantuindu-ne sa-i cantam imrepuna cu tine, in vecii nesfarsiti, cantarea ingereasca:Aliluia!''

De când şi de ce serbăm Acoperământul Maicii Domnului?

Pe vremea împăratului Leon (886 - 912), în Constantinopol, într-o sâmbătă spre duminică, noaptea, s-a făcut priveghere în biserica Vlahernei, spre slava Fecioarei Maria. Era 1 octombrie. Biserica era plină de oameni. Pe la ora patru din noapte, Sfântul Andrei (altul decât Sfântul Apostol Andrei) şi ucenicul său, Epifanie, au văzut în biserică pe Maica Domnului stând în văzduh şi rugându-se. Ea strălucea foarte tare şi avea întins acoperământul ei peste toţi cei aflaţi în biserică.

Maica Domnului nu era singură, ci împreună cu mulţi Îngeri şi Sfinţi, dintre care cei mai aproape de ea erau Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan.

- Frate Epifanie, vezi tu pe Maica tuturor cum se roagă pentru toată lumea? a întrebat atunci Andrei.



- O văd, părinte, acoperind oamenii cu veşmântul ei strălucitor! a răspuns Epifanie.

Şi s-a auzit în biserică rugăciunea Maicii Sfinte, astfel:

„Împărate ceresc, primeşte pe omul care Te slăveşte pe Tine şi care cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te slăvesc. Iar rugăciunea celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, primeşte-o! Şi din toate nevoile şi răutăţile scoate-i pe aceia!"

De atunci s-a sărbătorit la 1 octombrie praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, sărbătoare pe care însăşi Preasfânta Fecioară a dorit să o descopere oamenilor, spre a le întări nădejdea de mântuire.

În orice zi a vieţii noastre avem nevoie de Acoperământul ei ocrotitor, dar mai ales în ziua morţii noastre, când se va despărţi sufletul de trup. Acum şi atunci să ne acopere Maica Domnului de duhurile cele rele din văzduh, ca şi în ziua Înfricoşătoarei Judecăţi, care va fi la sfârşitul lumii!

Duhovnicul în viaţa noastră ...

Frumoasa-i tineretea prin naivitatea si optimismul ei, frumoasa este pentru ca nici nu realizam cat este de scurta si mai cu seama este frumoasa caci nu o avem decat o singura data. Pot asemana tineretea cu un mielusel care zburda pe campie printre alti mielusei, intrecandu-se in nazdravanii, dand fericit din picioare prin aer si scuturand cornitele de bucuria a tot ce-l inconjura.Cateva lucruri ne lipsesc la tinerete insa, dintre care trei sunt esentiale: rabdarea, ascultarea si cunoasterea.
Tanarul trebuie îndrumat de părinţi să îşi găsească un duhovnic care îi va fi un părinte spiritual, alături de care îşi v-a construi drumul duhovnicesc.Duhovnicul nu se alege la întâmplare şi cu mentalitatea să ne dea canoane uşoare sau să nu mă întrebe multe. Primul pas este sa ne rugăm pentru el, să ni-l scoată Maica Domnului şi Hristos în cale.Un duhovnic te poate ajuta sa te formezi ca om.Apoi, trebuie să-l cercetăm pe duhovnic, să mergem la Biserică, sa-i ascultăm predicile, şi vom simţi imediat dacă sufletul nostru se ataşează de Biserica în care el slujeşte. La duhovnic trebuie să mergem cu inima deschisă, să fim sinceri şi să ne rugăm înainte ca Dumnezeu să pună în graiul lui învăţătura de care avem nevoie. Este bine, să ne spovedim de mici la un singur părinte pentru că pe parcurs el ajunge să ne cunoască, ne devine prieten, ne cunoaşte sufletul şi ştie ce sfat să ne dea.
Cine nu are duhovnic este ca şi mort sufleteşte, nu îşi găseşte odihna şi liniştea. Mulţi spun că nu merg să se spovedească pentru că preotul e tot om şi păcătos. Dar să ştiţi că voi nu preotului vă spovediţi, ci Domnului Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care este în ceruri şi vrea ca noi să ne mântuim.
Duhovnicul niciodată nu te va primi să te certe, el se poartă cu blândeţe şi iubire, toate le înţelege şi e dispus să se roage pentru tine şi pentru familie, pentru că însuşi Iisus Hristos este iubirea şi mângâierea noastra: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi dezlega păcatele, acelea vor fi dezlegate, cărora le veţi ţine, acelea vor fi ţinute”.Spovedania la duhovnic nu se face în grup, ci individual, vorbind sincer despre orice problema am avea. E bine să ne scriem toate păcatele pe o foaie, şi să le spunem ca nu cumva să uitam ceva apoi să uităm de ele şi să nu le mai spunem la următoarea spovedanie. Dacă ne este ruşine de păcatele noastre, îi dăm foaia duhovnicului nostru s-o citească şi el ne va întreba cât de mult ne pare rău.

Un alt lucru destul de important este ascultarea de duhovnicul nostru. Trebuie să avem ascultare de el, altfel vom cădea din noi. Ţi-a spus să nu mai faci, păi să nu mai faci că altfel îţi va fi mai rău. Însuţi Domnul Iisus Hristos i-a spus slăbănogului „Te-ai vindecat, acum să nu mai faci, că mai rău îţi va fi!”.

„Ascultarea de duhovnic este viaţă veşnică, scară cerească, bogăţie de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire grabnică şi călătorie la cer. Ascultarea împlineşte toate poruncile, pe toate le îndreaptă, pe toate le face şi le zideşte, iar pe suflet, în chip nevăzut şi neştiut, cu mare grijă îl îmbogăţeşte şi îl aşează în visterie necontenit, ridicându-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat şi înfrumuseţat în taină” Sfăntul Grigorie Sinaitul

Numai cel rău ştie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul să zici Tatăl nostru de 10 ori, păi aşa să faci. Ai făcut ascultare mergi în Rai, nu ai făcut cazi din nou.

„Să ştiţi că diavolul nu se teme de noi, nici măcar nu ne ia în seamă. El fuge de noi când vede Harul lui Dumnezeu pe care îl avem datorită ascultării de duhovnic”.
Din experienţă proprie, vă spun că eu de la 14 ani merg să mă spovedesc, pentru mine duhovnicul e ca un tată. Orice nelămurire am avut, el mi-a deschis ochii şi mi-am dat seama că lucrurile pe care el mi le spunea se adevereau. Când nu ascultam, rău îmi era şi nu înţelegeam unde greşeam.
La tinerete avem privirea scurta, nu prea ne razbate privirea duhovniceasca pana in spatele hotararilor si actiunilor noastre. Deci duhovnicul este ca un binoclu duhovnicesc pentru noi…de care, cu timpul, constati ca ai nevoie toata viata.
Mult lucreaza Domnul prin duhovnic in viata noastra, iar lipsa acestuia este esecul mantuirii.

Ca o concluzie pot spune ca tanarul fara duhovnic este ca oaia fara pastor.

Sileşte-te pe cât poţi să iubeşti pe tot omul, sau cel puţin să nu urăşti pe nimeni

Sileşte-te pe cât poţi să iubeşti pe tot omul. Iar dacă nu poţi încă, cel puţin să nu urăşti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta dacă nu vei dispreţui lucrurile lumii.
Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăşti pe el, ci blestemul şi pe dracul care a pus la cale blestemul. Căci dacă urăşti pe cel ce te-a blestemat, ai urât un om şi ai călcat porunca. Şi ceea ce a făcut acela cu cuvîntul, tu faci cu fapta. Iar de păzeşti porun­ca, arată semnele dragostei; şi de poţi face ceva ajută-l, ca să-l izbăveşti de rău.

Hristos nu vrea ca tu să porţi vreunui om ură sau supă­rare, sau mânie, sau să ţii minte răul în nici un chip şi pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o strigă cele patru evanghelii.
Mulţi suntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem. Dar nimenea nu trebuie să strice cuvîntul lui Dumnezeu pentru ne-grija proprie, ci să-şi mărturisească neputinţa sa, nu să ascun­dă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca nu cumva să ne facem vinovaţi, pe lîngă călcarea poruncilor, şi de răstălmăci­rea cuvîntului lui Dumnezeu.

Iubirea şi înfrînarea slobozesc sufletul de patimi; citirea şi contemplarea izbăvesc mintea de neştiinţă; iar starea de ru­găciune o înfăţişează lui Dumnezeu însuşi.

Cînd ne văd dracii că dispreţuim lucrurile lumii, ca să nu mai urâm pentru ele pe oameni şi să cădem din dragoste, stârnesc împotriva noastră defăimări ca, nerăbdând supărarea, să urâm pe cei ce ne defaimă.


(Sfântul Maxim Mărturisitorul)
(preluat de pe
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/)

Alintă-te pe lângă Dumnezeu!

Alintă-te pe lângă Mântuitorul şi pe lângă Maica lui Dum­nezeu ca un fiu adevărat (sau ca o fi­ică adevărată) – alintă-te, îţi zic, ci­tind canoanele, acatistele care merg la inimă ale Preadulcelui Iisus şi Maicii lui Dumnezeu, alintă-te şi pe lângă sfinţi prin rugăciuni fierbinţi şi prin canoanele şi acatistele rânduite – şi nu vei fi ruşinat, ci degrabă vei simţi în inima ta alintare cerească de la Duhul Sfânt.

Însă nici nu te descu­raja dacă inima ta e rece în urma în­tunecatelor adieri ale vrăjmaşului netrupesc. Domnul vede totul şi ni­meni nu pleacă de la Dânsul cu mâ­na goală, ci degrabă dă fiecăruia du­pă merite. Rabdă, fiindcă s-a zis: în­tru răbdarea voastră veţi dobândi sufle­tele voastre (Lc. 21,19).
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

Icoana Noilor Martiri ai Pamantului Romanesc.

Un articol foarte frumos preluat de pe blogul domnului Răzvan Codrescu căruia îi mulţumesc pentru îngăduinţa sa de a-l posta şi eu aici.
Dacă ochiul nostru e curat, nici mintea noastră nu va răstălmăci nimic din cele scrise de domnia sa.


In timp ce noi ne înfruntăm steril pe bloguri şi oferim lumii largi imaginea stînjenitoare a unei Ortodoxii româneşti dezbinate în sine, primitive şi clevetitoare, incapabile şi să-şi unească într-un duh viii, şi să-şi cinstească în mod cuviincios morţii, prefăcînd zestrea de sfinţenie a neamului într-o răfuială între “găşti” şi într-o miză a trufiilor ulcerate, iată că obştea Sfintei Mănăstiri Diaconeşti continuă să lucreze cu har, temeinicie şi discreţie la adevărata cinstire şi înviere publică a memoriei martirilor de la Aiud şi din toate temniţele comuniste din România.
După ce în anii anteriori, în afară de alte realizări mai mărunte, a îngrijit exemplar două volume de memorii ale lui Ioan Ianolide şi unul al părintelui Gheorghe Calciu, iar în toamna trecută a scos splendidul album-documentar fotografic Fericiţi cei prigoniţi. Martiri ai temniţelor româneşti, obştea de la Diaconeşti ne oferă în vara aceasta, în excepţionale condiţii grafice, albumul iconografic Icoana Noilor Martiri ai Pămîntului Românesc (alcătuit din detalii mărite ale icoanei şi din extrase corelative din memorialistica şi poezia închisorilor).

Icoana întreagă

Marea icoană care dă titlul albumului a fost realizată, în decurs de mai mulţi ani, în atelierul de pictură al mănăstirii, iar vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Calciu (1925-2006), care a avut cu Diaconeştiul o relaţie sufletească şi duhovnicească aparte, mai ales în ultimul său an de viaţă pămîntească, n-a închis ochii fără bucuria de a contempla îndelung viitoarea icoană în stadiu de schiţă, vorbind cu emoţie pe marginea ei, atît cu maicile, cît şi cu părintele duhovnic Amfilohie.
Îmbinare unică de har, meşteşug şi evlavie dreptmăritoare, Icoana Noilor Martiri concepută şi pictată la Diaconeşti este, fără nici o îndoială, cea mai importantă şi mai desăvîrşită realizare artistic-religioasă din plastica românească a ultimelor decenii.

Supliciile de la Aiud
Ea rămîne, pe de altă parte, o pildă impresionantă de cinstire ortodoxă a trecutului nostru recent, iar în faţa acestui adevărat monument iconic al rîvnei mărturisitoare eu unul simt nevoia să mă smeresc admirativ şi să-mi cer public iertare pentru puţina mea vrednicie şi pentru neînţeleapta risipă în cuvinte acolo unde singure faptele s-ar cuveni să fie măsură.
Lucrarea Diaconeştilor, în ansamblul ei, nu-i doar un ales dar duhovnicesc sau artistic, ci şi o mare lecţie pentru noi toţi, un apel tăcut la o învrednicire cu care am rămas datori şi în lipsa căreia nimic nu se leagă şi nu rodeşte.


Părintele Calciu în atelierul de la Diaconeşti,
pe vremea cînd icoana era numai o schiţă (2006, toamna)
Mă rog lui Dumnezeu şi Sfintei Sale Maici, ca şi Sfinţilor noştri mai vechi sau mai noi, să ne unească pe toţi în duhul veghetor şi lucrător al Diaconeştilor. Din ceasul acesta întorc spatele vrajbei şi las “căpuşele Ortodoxiei” – care şi cîte or fi ele de fapt – judecăţii lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Neamului, mijlocitori în strălumina de Sus ca pămîntul să ne mai rabde şi Cerul să ne mai rămînă deschis.
Lăudat să fie Dumnezeu, în toate şi pentru toate!
Răzvan CODRESCU (preluat de pe http://corinanegreanu.blogspot.com/)

Fericirea sta in lucrurile mici....

Fericirea sta in lucrurile mici, constientizezi ca ai avut fericirea atunci cand esti nefericit, fericirea se invata….cateva exemple de fraze care au devenit sabloane in timp.

Dar ce inseamna fericirea pentru un crestin, pentru o persoana ce cauta sa se desavarseasca?
Cred ca esti fericit atunci cand ajungi sa reusesti sa ii fericiesti pe altii, cand te oglindesti in zambetele lor, cand dobandesti pace. “Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul?” (Ev. Marcu 8:36).

Pacea inimii, înseamnă pacea cu oamenii! Pacea inimii, înseamnă pacea cu îngerul păzitor! Pacea inimii inseamna pacea cu Dumnezeu ! Voltaire afirma cum ca pacea inimii noastre este cea mai mare bogatie. Pentru cei mai multi dintre noi, bogatia, avutia, belsugul si indestularea reprezinta fericirile extreme la care pot visa. Dar odata dobandite acestea, putem afirma ca am dobandit si pace ? Sau ne trezim prinsi intr-un iures nebunesc, robiti de griji, legati de lucrurile pamantesti, ingroziti de competitie si competitori si de faptul ca am putea pierde bogatia lumeasca ?!
Depinde de fiecare, de cum se raporteaza la lucrarea divina si implicit la Dumnezeu.
Doarece nu toti putem face lucruri mari, este bine sa incepem a face mai intai lucruri mici, dar sa punem in acestea toata daruirea si iubirea de care suntem capabili.

Pacea, bucuria, multumirea si belsugul de viata pe care le simte inima dupa impartasanie sunt de neegalat. Cred cu tarie ca prin Sf. Taine te impaci cu tine, cu constiinta ta, cu trecutul si hotarasti sa pui inceput bun in toate. Te cobori pe tine, spre a te inalta! De aceea nadajduiesc ca de fiecare data cand mergem spre a ne impartasi cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos si cand trecem prin dreptul icoanei care-l infatiseaza ca Drept Judecator, sa ne simtim cei mai bogati si fericiti oameni, impacati cu noi insine si sa ne amintim, asa dupa cum spunea P.S. Calinic – Episcop al Argeşului şi Muscelului : Pacea inimilor noastre este, după cum spun cei ce au gustat-o, cea mai mare bogăţie si fericire pe acest pamant !

Sa ne iubim Sfintii Romani.....

Sa ne iubim sfintii romani, sa ni-i cunoastem si sa ni-i luam ca mijlocitori.
Printre hotărârile luate, Sfântul Sinod a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie.

Sfantul Ioanichie Schimonahul de la Cetatuia - viata sfantului "zavorat"
Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul este unul din cei mai renumiti sihastri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al XVII-lea. Se crede ca acesta era cu metania din Manastirea Cetatuia Negru Voda de alaturi, unde s-a nevoit la sfarsitul secolului al XVI-lea.

Ravnind fericitei vieti pustnicesti si arzand pentru dragostea lui Hristos, Sfantul Ioanichie a trait in pestera sa mai bine de 30 de ani, vreme in care acesta nu a vazut chip de om, numai ucenicul sau aducandu-i paine si apa, o data pe saptamana.

Din pricina inaccesibilitatii locului, ucenicul ii dadea hrana coborand-o, pana la gura pesterii, intr-un cos legat cu sfoara. Tot prin ucenicul sau credincios, egumenul de la Manastirea Negru Voda din Campulung ii trimitea, din cand in cand, Sfinte Taine spre Impartasire.

Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, cate ispite a rabdat si la ce masura duhovniceasca a ajuns, singur Dumnezeu stie. Sfantul Ioanichie, in urma marilor sale nevointe pentru Hristos, si-a cunoscut din-nainte sfarsitul sau, astfel incat, si-a sapat singur mormantul in pestera in care a vietuit. Apoi, culcandu-se in mormant, si-a dat sufletul in mainile Domnului.. iar pestera a ramas parasita vreme prea indelungata.

Cu trecerea anilor, numele Sfantului Cuvios Ioanichie s-a uitat, iar pestera lui s-a parasit din cauza muntelui abrupt. In primele decenii ale secolului al XX-lea, coborandu-se egumenul schitului cu o franghie in pestera, a descoperit osemintele intregi ale acestui mare sihastru, asezate cu bunacuviinta in fundul pesterii. Erau galbene, binemirositoare si acoperite cu o panza de paianjen. Deasupra mormantului erau sapate in piatra aceste cuvinte: "Ioanichie Schimonah, 1638".

Sfantul Ioanichie Schimonahul de la Cetatuia - descoperirea sfintelor moaste
Monahul Pimen Barbieru s-a nascut in comuna Matca din judetul Galati, intr-o familie de oameni credinciosi, ca cel mai mare dintre cei 6 copii ai familiei - 6 baieti si o fata. Ramas orfan de tata in urma Primului Razboi Mondial, in urma luptei de la Marasesti, tanarul Pimen va ramane, in scurt timp, orfan si de mama, aceasta murind in urma unei grave boli - tifos. In urma mortii si celui mai mic dintre frati, la frageda varsta de numai 2 ani, cei ramasi in viata ajung in grija rudelor acestora.

Ravnitorul de cele sfinte, Pimen, ia calea manastirii. Putin mai tarziu, acestuia ii calca pe urme si alti doi frati ai sai: arhimandritul Nifon, ajuns staret la Manastirea Cernica, si Maica Doroteea de la Manastirea Pasarea.

Din randuiala lui Dumnezeu, monahul Pimen ajunge staret al Manastirii Cetatuia. Pentru evlavia si smerenia de care va da dovada, acestuia i se va randui sa traiasca o minune. Ca urmare a ravnei spre cele sfinte, inainte de Postul Mare, parintele Pimen hotaraste sa petreaca cele 40 de zile intr-una din pesterile Muntelui Cetatuia, urmand astfel marilor nevoitori de odinioara.

Tot din randuiala lui Dumnezeu, care nu lasa necinstiti si ascunsi pe sfintii Sai, parintele Pimen patrunde intr-o pestera cu buna mireasma. Aici se aflau, neatinse de stricaciune, placute la vedere si frumos mirositoare, moastele Sfantului Schimonah Ioanichie, adormit in Domnul la anul 1638.

In interiorul pesterii, pe peretele de piatra, sfantul si-a cioplit doar numele si anul adormirii sale, spre vesnica pomenire, astfel: "Ioanichie Schimonah 1638." Moastele au fost mutate, cu mare evlavie in biserica manastirii. Acestea sunt singurele moaste intregi ale unui sfant cuvios roman din secolul al XVII-lea pastrate pana in zilele noastre.

Sfantul Ioanichie Schimonahul - sfantul ocrotitor din Carpatii Romaniei
Prea Sfintitul Calinic al Argesului, vorbind despre Sfantul Ioanichie, spune urmatoarele: "Cand citim in Scripturile batrane ca "al Domnului este pamantul si plinirea lui!" (Psalmul 23, 1), inima ne tresalta de bucurie si sufletul inalta marire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.

Pe intinsul Pamantului, vai, campii, dealuri si munti, zidirea lui Dumnezeu, faptura mainilor Sale, omul, a umplut vazduhul cu bucuria lui de a fi, in frumusetea lumii vazute. Din plamada mainilor Sale, Dumnezeu a ridicat eroii credintei, nadejdii si dragostei, sihastrii si eroii pe drumul desavarsirii rasariti si la noi, de la picioarele muntilor pana-n crestetul lor mangaiati de lumina si caldura soarelui.

"Coloana vertebrala" a Romaniei, Carpatii, plini de pesteri, ape, flori si cant de pasari cu ponoare si poieni pline de ghiocei, narcise si brazi, candelabre atarnate de taria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii si monahiile, unii preoti si arhierei si-au cuprins fiinta intru marirea lui Dumnezeu, cea nevestejita de trecerea timpului, intru sfanta sihastrie si veghere neadormita. De mii de ani, Carpatii si spatiile romanesti au cantat imaginea lui Dumnezeu in culori si lumini neapuse. Templul cel maret, indreptat cu fruntea spre soare, Carpatii romanesti, si-a deschis ferestrele de veghe, rugaciune si virtuti.

Carpatii Moldovei, Ceahlaul cel sihastresc, daca ne gandim doar la sihastrii nevoitori din secolele XVI-XVII, vom aminti pe Melania si Sofia schimonahiile, cuviosii Vucol, Ghedeon si Gherman; cuviosul Lazar Sihastrul din Sihastria Putnei, Silvestru, Chiriac, Iov si Agaton, sihastrii din chinovia Tazlau, Chiriac, celebru nevoitor din muntii Bisericani, Partenie si Pavel, ctitorii Sihastriei Nemtene, Varlaam, Mitropolitul sfant, de curand canonizat, Epifanie si Daniil de la Voronet, Atanasie Crimca, mitropolitul Moldovei si Sucevei, episcopul Efrem al Radautilor, Pangratie arhimandritul de la Sucevita, Dosoftei Dascalul de la Schitul Zosima Secul Neamtului; cuviosii Evloghie, Pimen, Misail, Vasile si Paisie, Partenie si Rafael, din Sihastria Agapiei Vechi; Filotei Dascalul de la Manastirea Putna, Isaia Pustnicul de la Manastirea Moldovita si Ioan Arhiepiscopul de la Rasca. O parte dintre sihastrii mentionati vor fi canonizati anul acesta, la propunerea Parintelui Patriarh Daniel si cu aprobarea Sfantului Sinod.

In Carpatii Tarii Romanesti si ai Ardealului s-au nevoit Meletie si Neofit, sihastrii din pesterile Manastirii Stanisoara, Daniil si Misail, ctitorii Manastirii Turnu; Sfintii Ierarhi Sava si Iorest marturisitorul, Iosif de la Partos si Ioan Valahul. O, Doamne, si cati sihastrii sfinti n-or mai fi pe acest sfant pamant romanesc pe care noi nu-i stim, dar pe care Dumnezeu ii va scoate la lumina atunci cand va crede El.

In Tara Campulungului Muscel se afla o sihastrie unica in felul ei, numita Valea Chiliilor, in vechea asezare dacica denumita Cetateni, de la care si-a luat numirea si Manastirea Cetatuia Negru Voda.

In acest loc mirific - Valea Chiliilor -, in secolele trecute, zeci de sihastri ridicau marire lui Dumnezeu in postiri si rugaciuni cu foc dumnezeiesc. In chip cu totul minunat, in anul 1944, egumenul Schitului Cetatuia, Pimen Barbieru, dimpreuna cu monahul Isidor, din indemn dumnezeiesc, au descoperit o pestera sapata in peretele muntelui, aproape de bisericuta din piatra, in care se aflau, pe un pat de piatra, moastele unui sfant sihastru. Ele erau acoperite de o panza fina tesuta de paianjeni, iar deasupra, pe perete scris in piatra: "Schimonahul Ioanichie + 1638."

Din marturiile de atunci, transmise prin viu grai mai mult, osemintele marelui sihastru Ioanichie au fost duse in biserica schitului si asezate la loc de cinstire, unde se afla pana in ziua de astazi.

Vietuitorii Manastirii Cetatuia Negru Voda, staretul Modest, crestinii evlaviosi si clericii mireni, dau marturii despre minunile ce le savarseste Schimonahul Ioanichie. Cea mai aspra sihastrie din Tara Romaneasca, Valea Chiliilor, este un tezaur duhovnicesc unde s-au sihastrit in post si rugaciune, in decursul veacurilor, multime de calugari.

Pana acum, cu voia lui Dumnezeu, s-au descoperit moastele Schimonahului Ioanichie, trecut la cele vesnice in anul 1638, dupa cum s-a citit inscriptia sapata in piatra, pe peretele din pestera, poate chiar de mana sa.


Osteneala Parintelui Ioanichie Balan, marele cautator, prin munti si vai, de sfinte sihastrii, unde au vietuit in aspra asceza si sfintenie, cu candela aprinsa intru priveghere neadormita, isi gaseste acum mangaiere, intalnindu-se cu toti sfintii romani, cuviosi si ierarhi, despre care a scris cu credinta, nadejde si iubire, aprinse de focul Duhului Sfant.

Daca nu era voia lui Dumnezeu, Duhul Sfant nu-l indemna pe egumenul Pimen Barbieru sa descopere pestera din peretele abrupt al muntelui din Valea Chiliilor si sfintele moaste ale Schimonahului Ioanichie care au rezistat timpului 370 de ani."


Dupa descoperirea acestora, ramasitele Cuviosului Ioanichie au fost aduse din pestera in Manastirea Cetatuia si inhumate cu mare grija, dupa o cuvenita slujba, in asteptarea canonizarii ce va urma.

In anul 1997, la mutarea cimitirului intr-o latura a curtii, actuala obste monahala a gasit osemintele in aceeasi stare placut mirositoare. Sfintele Moaste au fost spalate si unse cu mir, dupa care au fost reinhumate intr-o racla, asteptandu-se in continuare hotararea Sfantului Sinod.

Cand s-a construit pridvorul cel nou al bisericii, prin daniile cititorilor revistei Formula As, parintele staret Modest Ghinea a primit binecuvantarea Preasfintitului Calinic Argesanul de a-l picta pe sfant pe peretele exterior. Singurul impas a fost acela ca nu se stia chipul cuviosului.

Intr-o noapte, unul dintre frati l-a visat pe Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul, si trasaturile chipului sau i s-au intiparit in memorie. Astfel, sfantul a fost zugravit in fresca dupa aratarea minunata din visul ucenicului. Astăzi ne putem închina la acest odor din Valea Chiliilor, din care ies mulţime de minuni, unele consemnate de vieţuitorii mănăstirii, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Preacuvioase Parinte Ioanichie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !(>preluat de pe http://www.crestinortodox.ro/vietile-sfintilor/73086-sfantul-ioanichie-schimonahul-de-la-valea-chiliilor-cetatuia)

La petrecere…sau mă împărtăşesc cu Hristos?

Duminica trebuia sa ma unesc cu Hristos ,dar din cauza neglijentei,a lenei nu s-a mai intamplat ,am inteles ca trebuie sa lupt cu mintea mea ,cu familia ,pentru a nu alege sa ma unesc cu lumea si sa-L uit pe Hristos.Am ales sa particip la o petrecere in familie ,dar oare asta este fericirea mea?Oare asa voi castiga fericirea vesnica?
Din cauza nenumaratelor pacate suferim atatea, dar este si normal daca nu ne unim cu Hristos, nu il primim pe Dumnezeu in inimile noastre, in viata noastra vom suferi chinuri si mai groaznice in iadul cel de veci. Trupul acesta al nostru este trecator, dar sufletul traieste in veci, va trai vesnic in rai sau in iad in functie de pacatele pe care le-am facut aici pe pamant, dupa moartea trupeasca sufletul nu mai poate face nimic pentru mantuirea sa.
Haideti sa ne trezim! Sa ne trezim la realitate cat mai avem timp aici pe pamant, sa nu zicem ca suntem tineri caci nu vom sti cat mai avem de trait. Sa ne unim cu Hristos aici pe pamant ca apoi dupa moarte sa fim uniti cu Hristos in veci.
Sa-L iubim pe Dumnezeu caci si El va avea grija de noi si mai mult. Va avea grija de mantuirea noastra, de familia noastra, de sanatatea noastra, de tot ceea ce avem nevoie aici pe pamant dar si in cer.
Când se pot împartasi credinciosii?




In veacul apostolic si în cele imediat urmatoare, în fiecare comunitate toti crestinii participau la Sfânta Liturghie si se împartaseau. Cu timpul, participarea la Sf. Liturghie, si odata cu aceasta primirea Sfintei Impartasanii, a început sa piarda din ritmul de odinioara. In aceasta privinta Biserica a precizat prin hotarâri canonice datoria tuturor crestinilor de a participa la fiecare Sfânta Liturghie. Cel care lipsea trei duminici consecutiv era excomunicat, adica scos din comuniunea celor care se împartaseau.
Desi Sf. Impartasanie este administrata credinciosilor mai ales în timpul posturilor, ea nu este legata de post ci de oficierea Sfintei Liturghii. Scopul principal al Sfintei Liturghii este sfintirea darurilor, iar scopul final este împartasirea credinciosilor. Cuvintele “Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati” nu reprezinta doar o simpla formula liturgica, ci o invitatie adresata credinciosilor participanti la Sfânta Liturghie si care cere un raspuns din partea acestora. Si cum Sfânta Liturghie se oficiaza în aproape toate zilele de peste an, deci si în afara perioadelor de post, apropierea de Sfântul Potir se poate face ori de câte ori se adreseaza chemare“Cu frica de Dumnezeu...”. Singurul criteriu în primirea Sfintei Impartasanii este cel al vredniciei, dobândita de cei nevrednici prin osteneli duhovnicesti si prin ascultare deplina de duhovnic. Oprirea de la Sfânta Impartasanie apare drept cel mai aspru canon numai în cazul în care participantul la Sfânta Liturghie îsi doreste comuniunea deplina cu Hristos prin Sf. Impartasanie.Impartasirea credinciosilor se poate face la fiecare Sfânta Liturghie, frecventa ei pentru fiecare credincios în parte fiind rânduita de preotul duhovnic. De asemenea, credinciosii se pregatesc si primesc Sf. Impartasanie înaintea unor evenimente importante din viata lor (calatorii, casatorie, examene, interventii chirurgicale etc.).