Sfânta Chinotită a Sfântului Munte despre Dialogul cu romano-catolicii

Special
Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos a adoptat astăzi o poziţie oficială cu privire la întrunirea Comisiei Mixte de Dialog între ortodocşi şi romano-catolici în Cipru. Sfânta Chinotită a hotărât următoarele:
1. Sfântul Munte, de-a lungul veacurilor, rămâne prin harul lui Hristos păzitor credincios al Sfintei Credinţe Ortodoxe, pe care de Dumnezeu propovăduitorii Apostoli au predat-o Bisericii şi de Dumnezeu purtătorii noştri Părinţi, prin Sfintele Sinoade Ecumenice au păstrat-o de-a lungul veacurilor nefalsificată. Această Predanie au păzit-o cu fidelitate şi părinţii aghioriţi dinaintea noastră.
2. Fiind informaţi că are să se întrunească foarte curând, în Cipru, Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Romano-Catolici, ce va dezbate tema „Rolul episcopului Romei în comuniunea bisericilor în primul mileniu”, Sfânta noastră Chinotită, necunoscând tematologia exactă a Dialogului respectiv, îşi exprimă profunda nelinişte şi problematizare pentru faptul că se discută primatul papal înainte ca papismul să fi renunţat la dogmele lui eretice şi la caracterul său lumesc (Statul Vatican). Singura condiţie pentru discutarea temei primatului este revenirea romano-catolicilor la credinţa ortodoxă şi la sistemul sinodal al Bisericii Ortodoxe şi nu „unitate în diversitatea” dogmelor.
3. „Biserica Ortodoxă este acea singură Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, precum a declarat aceasta, în preacinstita şi Sfânta Biserică a Protatului, şi Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Kir Bartolomeu, pe 21.08.2008, în timpul vizitei sale în Sfântul Munte. Acelaşi lucru îl credem şi noi şi vom rămâne statornici în toate câte Sfinţii noştri Părinţi au propovăduit.
Toţi reprezentanţii şi Întâistătătorii celor douăzeci de Mănăstiri din Sfântul Munte Athos, adunaţi în Sinaxă Comună.
(traducere: ierom. Fotie; sursa: romfea.gr)(preluat http://www.impantokratoros.gr/DFBD17D6.ro.aspx)

Auzi-mă pe mine, păcătoasa ....

Suntem săraci, goi, bolnavi, suntem răi, ne mâniem repede, ne supărăm, ne dăm cu părerea…ne plângem de orice lucru mărunt. Vrem bani, vrem sănătate, ne simţim neîndreptăţiţi, vrem ce e mai bun, vrem să fim în faţă, ne mândrim, vrem să arătăm bine trupeşte, suntem ispitiţi Doamne, nu cunoaştem judecăţile Tale, unii oameni mor nevinovaţi, alţii săracii se sinucid, alţii nu cunosc dragostea, alţii se nasc bolnavi…unii dintre noi afla că au boli incurabile, unele femei nu pot face copii, altele îi leapădă…

Plângem Doamne, când dăm de greu, suferim şi ne întoarcem la Tine, şi nu avem răbdare, nu ştim să fim smeriţi, ţipăm unii la alţii, căutăm explicaţii, ne răzvrătim, uităm de cuvântul Tău, muncim şi uităm să ne rugăm. Vorbim urât Doamne…şi tare Te întristăm, şi cât aş vrea să nu mai pot face aceste lucruri niciodata şi să văd oamenii fericiţi. Ne este frică de moarte, suntem neputincioşi, o zi fără Tine este dureroasă….Ne ierţi Bunule? Cum să facem să fim mai buni? Cum să fim mai milostivi? Doamne oamenii suferă, şi din pricina păcatelor noastre, ne este frică de necunoscut, alţii trăiesc fără să Te fi cunoscut, alţii Te aşteaptă şi acum. Suntem mici, sărmani, fără Tine nimic nu putem, nu Te întreb de ce lucrurile se petrec cum se petrec. Vreau Doamne, să se întoarcă toţi la Tine, să ne iubim unii pe alţii…

Doamne iarta-ne! Bunule, întăreşte-ne în iubirea Ta, îmbrăţişează-ne. Apa, pământul vor trece, dar Cuvântul tău niciodată nu se va şterge, va sta scris în ceruri mereu. Cum am putea să fim mai buni, cum am putea să Te iubim foarte mult, încât nicio clipă să nu ne despartă de tine? Doamne Iisuse Hristoase, neputincioşi suntem, ajută-ne să ne rugăm mai mult, să avem lacrimi de pocăinţă. Doamne iubeşte-ne şi iartă-ne! De ce nu Te chemăm mereu? Dacă aş afla mâine că peste o lună vom muri, cu siguranţă toţi spre Tine am nădăjdui. Aş vrea să se facă voia Ta, să alegi Doamne ce este mai bun pentru noi, să fii în mintea noastră, să nu mai gândim răul, să vorbească inima noastră despre Tine, să Te iubim Dumnezeul nostru, în veci…amin.

Apăraţi ortodoxia!

Vineri dupamiaza am primit pe strada un fluturas cu o invitatie la un film, cu intrare libera. Si m-am dus. Era la cineva acasa, intr-o camera mare, un fel de mini sala de cinema, improvizata, iar filmul era pus la un videoproiector. N-am stat pana la sfarsit pentru ca a intervenit o problema si cand sa ies, ma opreste o fata si prietenul ei sa ma intrebe daca cred in Dumnezeu si in viata vesnica.

Mi-au spus ca ei sunt un grup de tineri crestini si ca organizeaza in fiecare sambata astfel de intalniri la care vizioneaza filme de la care sa poate dezvolta ulterior discutii despre mantuire si relatia cu Dumnezeu. Am stat, cred ca vreo 30-40 de minute, acolo in curte cu ei si am vorbit despre astfel de lucruri. Multe erau adevarate, cum ar fi ca ar trebui sa fim mai recunoscatori pentru jertfa Lui Iisus, sa incercam sa nu mai revenim la pacatele noastre dupa ce ne-am cerut iertare, si ca ar trebui sa avem o relatie mai apropiata cu Dumnezeu. Ei erau foarte de treaba si prietenosi, dar mi-au tot spus si destule lucruri care nu mi s-au parut tocmai bune, ci mai degraba departe de adevar.

Cum ar fi: ca nu conteaza ce religie ai, atata timp cat crezi in Iisus, ca nu trebuie sa te duci la biserica ca sa te rogi, ca n-ai nevoie de spovedit la preot ca sa-ti fie iertate pacatele, ci e suficient sa-I spui Lui Dumnezeu ca-ti pare rau si poti face asta oriunde si cu oricine, si altele dar nu prea imi mai aduc aminte. Mi s-a mai parut nepotrivit si ca ei nu aveau o religie anume, au spus ca sunt crestini, dar unul a zis ca e ortodox, altul penticostal si asa mai departe… m-au invitat si la biserica la ei, despre care au spus ca e acolo in curte… si ca e o biserica crestina, desi eu n-am vazut nici o cruce ,nici o icoana, nimic, doar o curte obisnuita, o camera mare, cu multe scaune, un videoproiector si niste tobe.

Iar cel mai nepotrivit mi s-a parut faptul ca au insistat de cateva ori sa ma rog cu ei, acolo in curte , pentru a ma pocai de pacatele mele si a cere iertarea Lui Dumnezeu. Din invatatura mai multor parinti atoniti , stiam ca nu e bine sa te rogi impreuna cu cei de alte religii, si n-am vrut, am incercat sa evit fara sa-i fac sa se simta prost.

Problema e ca toata chestia asta mi se pare cam ecumenista, un pas maricel spre unificarea religiilor…si partea rea e ca multi sunt atrasi de atitudinea foarte prietenoasa, de generozitatea lor si pe motivul ca “in bisericile ortodoxe nu gasesti atata prietenie si solidaritate intre oameni”, se indeparteaza de adevar si se ratacesc prin astfel de “bisericute”. Daca aveti de a face cu astfel de intamplari sau altele asemanatoare, va sfatuiesc sa marturisiti ortodoxia si sa o sustineti. Nu zic sa va izolati de oamenii care sunt de alte religii, sugerez doar sa nu va lasati prinsi de ale lor. Parintele Serafim Rose considera ca aceste actiuni ecumeniste prin care se incearca unirea bisericilor crestine (si nu numai) au rolul de a nimici trairea duhovniceasca in Hristos si de a-i pregati terenul lui Antihrist.
Am mai cunoscut tot de curand o persoana care era “intre credinta si tagada”, motivand indoielile sale prin faptul ca de fiecare data cand a suferit si s-a rugat , n-a primit nici un raspuns, “parca Dumnezeu n-ar auzi sau nu i-ar pasa”. Asa ca a ajuns la concluzia ca “Dumnezeu e pana la urma universul, ca nu exista pedeapsa pentru greseli sau recompense pentru fapte bune, ci e doar o lege a universului, prin care o fapta atrage dupa ea alta la fel”. Mai credea ca omul are puterea de a face orice si ca totul depinde doar de propria gandire ce are o mare influenta asupra vietii omenesti si o putere nelimitata.”

Astfel de idei mi se par si mai periculoase, intrucat par sa-l scoata pe Dumnezeu complet din viata omului, duc spre ateism. Feriti-va de oameni care incearca sa va convinga de astfel de lucruri. Priviti in jur si slaviti-L pe Dumnezeu pentru toate. Inchinati-va in Treime si simtiti acea caldura din suflet , care devine aproape materiala , prin iubirea Lui Dumnezeu. Nu stiu metode de “imunizare” impotriva ecumenismului, decat conversatia cat mai deasa cu Dumnezeu, marturisirea ortodoxiei, si eventual inarmarea cu “un pistol duhovnicesc”, asa cum numea Parintele Paisie mataniile, ce ne ajuta sa ne amintim de rugaciunea mintii de mai multe ori pe zi.

Capcanele ecumenismului sunt multe, si care mai de care mai ademenitoare, printr-un ambalaj de vorbe si fapte placute. Deci, sa avem atentie, grija si ne aparam darul primit prin jerta de la Dumnezeul nostru, ortodoxia!(preluat de pe ortodoxiatinerilor)

Scrisoarea Mitropolitului Serafim

Scrisoarea Mitropolitului Serafim de Pireu către Mitropolitul Ieremia de Gortina
Mitropolitul Serafim de Pireu a trimis o scrisoare Mitropolitului Ieremia de Gortina ca răspuns la Enciclica lui Kir Ieremia referitoare la retragerea semnăturii sale de pe textul „Mărturisirii de Credinţă împotriva Ecumenismului". Merită de menţionat că Agenţia de Ştiri Bisericeşti Romfea.gr a publicat textul despre retragerea semnăturii Mitropolitului Ieremia de Gortina.

Scrisoarea Mitropolitului Serafim de Pireu are următorul conţinut:

Înaltpreasfinţite Stăpâne,

Am primit Scrisoarea Voastră Enciclică comunicată şi nouă, datată în 28.09.2009 şi trimisă către preoţii şi Sfintele Mănăstiri din de-Dumnezeu-păzita Voastră Mitropolie, (scrisoare) referitoare la retragerea semnăturii Voastre de pe textul pus în circulaţie şi cu iubire frăţească purced în a-mi exprima către Înalpreasfinţia Voastră smeritele mele gânduri despre acesta.
În Preasfânta noastră Biserică Nedespărţită, Apostolică şi Universală, Cap şi Adevăr şi Viaţă şi Cale şi Canon al dreptei judecăţi nu este niciun om, ci Însuşi Hristos Cel viu Care trăieşte în veci.
Iar noi toţi fraţi suntem, după cuvântul scripturistic şi, conform aceluiaşi, nimeni nu este exclus de la ospăţul credinţei şi de la cina Mielului, atâta vreme cât este mădular preacinstit al Trupului Lui.

Din acest motiv în Teologia şi în Viaţa Bisericii, niciodată nu nu s-a putut însinua „statulul sacru" al Romei celei căzute, ci dimpotrivă, buna rânduială a sistemului ierarhic şi a coabitării tuturor persoanelor.
Prin urmare, expunerea de către nişte fraţi trezvitori a unui text cu adevărat ortodox şi cu perspectivă ortodoxă, după cum este aşa numita „Mărturisire de Credinţă împotriva ecumenismului" (sincretist), nu împiedică întru nimic desfăşurarea normală a vieţii bisericeşti, ci dimpotrivă, o întăreşte şi o dinamizează şi, prin urmare, reclamaţiile unor fraţi care s-au arătat deranjaţi - membri ai Trupului Bisericii - din păcate, se dovedesc neîntemeiate şi aparente, fiind alimentate de oportunism şi interese meschine.
Şi aceasta o susţinem întru cunoştinţă, după ce am cercetat cuvânt cu cuvânt textul menţionat.
Din păcate, cei deranjaţi denaturează cele cuprinse în el (în textul Mărturisirii de Credinţă), prezentându-l ca şi cum s-ar opune celor conglăsuite şi hotărâte în mod panortodox referitor la desfăşurarea dialogurilor cu eterodoxia.
Cu siguranţă în text este stigmatizată nu hotărârea panortodoxă despre desfăşurarea dialogurilor cu semenii noştri ţinuţi de fiara cea din adânc, ci diminuarea conştiinţei de sine ortodoxe din timpul întreţinerii acestora prin diferite acţiuni sau omisiuni.



Încheind frăţeşte, mă rog ca să dobândiţi pacea întru toate.

+ SERAFIM, Mitropolit de Pireu


(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa:www.romfea.gr) (preluat de pe http://www.impantokratoros.gr/F4CA9F05.ro.aspx)

Arhim. Ioil: Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii

Arhim. IOIL Konstantaros,
Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa:

Cuvânt la Duminica a II-a a lui Luca

(sau a XIX-a după Rusalii)

(Luca 6:31-36)
Dacă într-adevăr oamenii ar vrea să studieze şi să aplice Sfânta Evanghlie, atunci nu doar societatea noastră ar fi deosebită şi cu adevărat umană, ci ne-am fi apropiat şi de virtuţile pe care le are Însuşi Părintele nostru cel Ceresc.
Exact acest adevăr ne învaţă şi pericopa evanghelică pe care o vom auzi duminică în sfintele noastre biserici. Prin deosebita sa harismă literară şi prin darul excepţional al dumnezeieştii insuflări de care a dispus, Sfântul Evanghelist Luca descrie cuvintele pe care Domnul nostru Iisus Hristos le dezvăluie în Predica de pe Munte.
Fără doar şi poate nu trebuie să existe credincios care să ignore aceste cuvinte din „Predica de pe Munte", care rezumă Revelaţia evanghelică şi-l povăţuiesc pe om în a deveni copil adevărat al lui Dumnezeu.
Acum, să ne oprim înaintea unui diamant ceresc şi să încercăm să aruncăm câteva priviri asupra lui, însă cu hotărârea statornică să împlinim în viaţa noastră îndrumările pe care ni le dăruieşte. „După cum voiţi să vă facă vouă oamenii, şi voi faceţi lor asemenea" (Luca 6:31).
Nu ştiu, fraţii mei - chiar dacă noi vrem să ne numim creştini credincioşi - nu dacă împlinim acest cuvânt, ci dacă măcar am conştientizat înălţimea şi adâncimea lui...
Evident că nu! Cel puţin nu la dimensiunea la care ar trebui. Din nefericire, şi acest text face parte dintre acele cuvinte ale Domnului pe care noi le-am dispreţuit.
Şi nu este rupt de realitate şi nici exagerat cuvântul unui sfânt contemporan că: „Dacă oamenii ar împlini acest cuvânt ceresc, nu numai înfricoşătoarele războaie (cel puţin dintre „creştinii" civilizaţi) ar înceta această acţiune distructivă a lor, ci chiar şi scările tribunalelor ar fi înverzit (în sensul de a creşte verdeaţă pe ele), deoarece nimeni (cel puţin dintre credincioşi) nu ar fi trecut porţile lor pentru a calomnia sau a păgubi pe fratele său".
Ce aţi vrea, iubiţii mei? Este un mare adevăr expresia înţelepţilor noştri strămoşi: „Unde sunt multe legi, acolo e şi multă fărădelege!".
Căutaţi să aflaţi numărul mare al celei din urmă legi care a fost promulgată în ţara noastră şi vă veţi îngrozi de miile de legi care au fost promovate şi există, desigur, constituind în realitate un nesfârşit imperiu de hârtii, în care ele însele îşi pierd cursul lor logic!
Şi toate acestea, desigur, pentru a înlesni pe om, pe cetăţean, societatea...
Într-adevăr, când va înţelege în sfârşit omul, cu o simplitate de copil mic, că bucuria şi fericirea sa le va găsi doar lângă Dumnezeu, împlinind sfânta şi mântuitoarea Lui Lege?
Să vorbim acum despre ce au câştigat societăţile noastre, în mod oficial atee şi, în plus, satanice, atunci când ajung să voteze (sub o mantie democratică) legi care se împotrivesc direct poruncilor promulgate de Dumnezeu? De unde să începem şi unde să ne oprim? Divorţuri, înţelegeri de liberă convieţuire, avorturi şi culmea stricăciunii şi a apostaziei, legalizarea homosexualităţii cu toate cele asociate acesteia, care provoacă sărmanului om dezgust şi scârbă, iar în cele din urmă îl dovedesc şi mai rău chiar decât animalele necuvântătoare, care, în cele din urmă, rămân şi se mişcă în limitele firii lor. Dar acestea sunt o altă realitate tragică a societăţilor îndepărtate de Dumnezeu, realitate care răneşte profund şi aduce dreapta urgie şi pedeapsă a lui Dumnezeu.
Să încheiem acum prin cuvântul : „După cum voiţi să vă facă vouă oamenii, şi voi să faceţi lor asemenea"; acesta trebuie să constituie pentru credincioşi o regulă de viaţă şi de comportament, regulă pe care o înţelege şi cel mai simplu om, o consideră corectă şi o poate împlini cu uşurinţă.
Împlinirea acestei porunci ne va conduce la toate celelate pe care le menţionează pericopa evanghelică şi în cele din urmă ne va duce spre gustarea dulceţii îndurărilor. Este foarte important că Domnul Iisus încheie acest canon (regulă) al comportamentului social perfect printr-un îndemn de o mare importanţă:"Fiţi dar voi milostivi, precum şi Tatăl vostru Cel ceresc milostiv este" (Luca 6:36). Adică: Fiţi îndurători faţă de aproapele vostru, compătimitori în necazurile lui, oricine ar fi acesta, ca şi Dumnezeu, Tatăl vostru Cel ceresc, să fie îndurător faţă de toţi şi faţă de voi înşivă.
Există într-adevăr vreo îndoială că dacă societatea noastră ar fi împlinit această regulă şi dacă oamenii şi-ar fi ritmat comportamentul lor cu acest desăvârşit criteriu, cu cuvintele lui Hristos, viaţa noastră ar fi fost armonioasă, paşnică şi în toate binecuvântată?



(traducere din limba greacă: monahul Leontie; sursa: p.ioil@freemail.gr)(preluat http://www.impantokratoros.gr/A9DD7FA5.ro.aspx)

Iubeste-ti si vrajmasii.....

Cred ca nu este om care sa nu fie luptat, in decursul vietii, de duhul urii fata de aproapele, de la cele mai subtile forme pana la cele mai vadite si hotarate.
Si oricine a avut un conflict de durata cu cineva, chiar daca nu a considerat acea persoana un dusman, constata pe propria piele faptul ca starea aceea de conflict te macina si te sacaie mereu ca o durere de masea de care vrei sa scapi si nu poti.

Sa iubesti pe vrajmasi...E cu putinta?Este ....dar greu si cu multa rugaciune poti ajunge sa ierti ,sa treci cu vederea .Se spune ca a gresi e omeneste, iar a ierta este ingereste” si din aceasta se vede clar ca, a nu ierta pe cineva, chiar daca avem toata dreptatea de partea noastra, este un pacat…pentru ca pacatul chinuie.Si multi dintre noi, invatam lectia “iubeste-ti si vrajmasii” greu tare, printre multe suspine, caci ce usor este a raspunde la rau cu rau si cat de imposibil pare sa poti raspunde la rau cu bine!
Dar cine iarta din inima pe cineva care i-a gresit, cunoaste si usurarea care-l cuprinde, povara care i se ia din spate si simte libertatea de care avea atata nevoie.
Asadar, a-l iubi pe vrajmasul tau, nu este o porunca mai speciala pentru cei care au teluri inalte in viata ci este chiar singurul medicament care ne elibereaza de ura din noi ce ne macina atunci cand suntem in conflict cu cineva.
Este adevarat ca pentru a ierta pe cineva care ne-a nedreptatit avem nevoie de Domnul, pentru ca singuri nu putem face nimic, dar asa realizam ca porunca iubirii de vrajmasi nu este o porunca care ne sileste sa facem binele, ci este porunca care ne vindeca in primul rand de ura din noi, pentru ca toate poruncile Domnului sunt menite de a ne scoate din menghina pacatului care ne apasa. Prin poruncile care ni le-a dat, Dumnezeu ne invata sa iesim din umbra pacatului pentru a nu mai suferi, pentru a ne elibera de el…pentru a fi asemenea Lui prin trairi.





Parintele Dumitru Staniloaie in Dogmatica sa : '' omul il descopera pe Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii.Imprejurarile dificile care se infig ca niste cuie in fiinta noastra ne imping la rugaciune mai simtita. Iar in cursul rugaciunii de acest fel prezenta lui Dumnezeu ni se face si mai evidenta. In acest sens, vrajmasii sunt niste binefacatori ai nostri''.


Sfantu Siluan Athonitul (”Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei“)ne indeamna:
Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmaşi. Sufletul învăţat să se roage de harul lui Dumne­zeu iubeşte şi-i este milă de fiece făptură şi mai cu seamă de om, pentru care Domnul a pătimit pe cruce, şi a suferit cu sufletul pentru noi toţi.

Domnul m-a învăţat să iubesc pe vrăjmaşi. Fără harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmaşi, dar Duhul Sfânt ne învaţă iubirea, şi atunci ne va fi milă chiar şi de de­moni, pentru că s-au dezlipit de bine şi au pierdut smere­nia şi iubirea de Dumnezeu.
Omul bun gândeşte: „Tot cel ce rătăceşte de la adevăr piere” şi, de aceea, îi este milă de el[/b]. Dar cine n-a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela nu se va ruga pentru vrăjmaşi. Cine a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela se întristează toată viaţa pentru oamenii care nu se mântuiesc şi varsă multe lacrimi pentru popor, şi harul lui Dumnezeu îi dă puterea de a iubi pe vrăjmaşi.

Dacă nu-i iubeşti, măcar nu-i ponegri şi nu-i înjura; şi acesta va fi un lucru bun. Dar dacă cineva îi blestemă şi-i înjură, e limpede că un duh rău viază în el şi, dacă nu se pocăieşte, va merge după moarte acolo unde sălăşluiesc duhurile cele rele. Să izbăvească Domnul orice suflet de o asemenea nenorocire!

Inţelegeţi! E atât de simplu. Sunt vrednici de milă oa­menii care nu cunosc pe Dumnezeu sau care se împotri­vesc Lui. Inima mea suferă pentru ei şi lacrimi curg din ochii mei. Pentru noi şi raiul şi chinurile sunt limpezi: le cunoaştem prin Duhul Sfânt. Aceasta a spus-o şi Domnul: „Impărăţia lui Dumnezeu e înăuntrul vostru” [Lc. 17, 22]! Aşa că încă de aici începe viaţa veşnică; şi chinurile veş­nice încep şi ele tot încă de aici.
Domnul ne-a dat porunca: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” [Mt 5, 44]. Dar cum să-i iubim când ei ne fac rău? Sau cum să-i iubim pe cei ce prigonesc Sfânta Biserică?

Când Domnul mergea spre Ierusalim şi samarinenii n-au vrut să-L primească, Ioan Teologul şi Iacob erau gata să facă să se pogoare foc din cer şi să-i nimicească pentru aceasta; dar Domnul le-a spus cu milă: „N-am venit să pierd, ci să mântui” [Lc. 9, 54-56]. Aşa şi noi trebuie să avem un singur gând: ca toţi să se mântuiască. Sufletul să aibă milă de vrăjmaşi şi să se roage pentru ei, pentru că au rătăcit de la adevăr şi merg în iad. Aceasta e iubirea faţă de vrăjmaşi. Atunci când Iuda se gândea să vândă pe Dom­nul, Domnul i-a răspuns cu milă [Mt. 26, 50]; tot aşa şi noi trebuie să fim cu milă faţă de cei ce se rătăcesc şi se pierd, şi atunci ne vom mântui prin milostivirea lui Dumnezeu“.

Rugaciunea Sfantului Nicolae Velimirovici pentru vrajmasi mi se pare foarte frumoasa :
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

„N-ai nevoie să laşi impresie bună duhovnicului“

Nu faceţi cu nici un chip o spovedanie aşa, tradiţională, raţională, ci afectivă. Să spuneţi păcatul cu gustul lui, cu mustul lui, că de multe ori chiar mărturisirea după un îndreptar de spovedanie poate fi o spovedanie raţională. Deci, să fiţi bine spovediţi! Asta-i taină care mântuieşte! Păcatele dezlegate nu se mai iau în vedere, spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur, nici la Vămile Văzduhului, nici la Judecată de Apoi, unde cel mai mare lucru cu care trebuie să ne prezentăm este dezlegarea de păcate.

Dă-ţi seama ce uşor poţi să te mântuieşti! Şi te duci la un semen de-al tău să-i spui, la un om, nu la un înger.

Nu trebuie să existe ruşine la spovedit. Aceasta este o armă foarte eficace a diavolului, să-ţi dea ruşine la spovedit.

O spovedanie bună înseamnă să spui tot. Dacă te ruşinezi, ascunzi din păcate. Apoi, să vă cercetaţi oriunde, să vă controlaţi, că e mare greşeală să nu fii înregistrat în tot ce faci. Urmăriţi-vă pe voi înşivă, înregistraţi-vă paşii şi mintea. Pentru că se poate să te speli pe faţă şi să te speli numai la o subţioară, dar pe una să nu te speli, uiţi.

N-ai nevoie să laşi impresie bună duhovnicului. Duhovnicul se simte bine când îi spui cele mai urâte păcate, pentru că are bucuria că te-a uşurat şi te-a scos din adânc de ape. Tu eşti la doi metri adâncime în apă, de ce îi spui că eşti numai la jumătate de centimetru?

Spovedeşte-te curat. N-are nevoie duhovnicul ca să te lauzi tu pe tine. Şi pe urmă, vă mai spun şi altceva, el este plin de har şi te simte, nu este prost, îşi dă seama. Credeţi că Dumnezeu a făcut duhovnic pe oricine? Şi atunci, te simte şi, delicat, poate să-ţi spună: „De ce mă minţi, mai frate?” Pentru că duhovnicul nu poate să-ţi lase impresia că-ţi cunoaşte ţie păcatele. Îi descoperă Dumnezeu într-un fel, că te dai tu de gol. Puneţi mâna pe creionaş şi notaţi păcatele. Altfel, ţi-l poate dilua mai târziu satana. Dar, dacă nu te-ai pregătit, şi te-ai dus întâmplător, şi te-ai lăsat pe seama duhovnicului, şi ai omis o serie întreagă de păcate pe care nu le-ai spus, acelea nu sunt iertate.

Taina Pocăinţei cuprinde patru elemente:

1. Să nu mai faci păcatul.

2. Să-l mărturiseşti.

3. Să te dezlege duhovnicul.

4. Canonul.

Iar dacă nu puteţi să faceţi canonul pe care vi l-a dat, sunteţi în culpă. Trebuie să vă spovediţi că nu aţi putut să faceţi canonul sau nu aţi vrut. De ce să nu se poată face? Chestia asta că-l fac sau nu-l fac, mai ales că nu-l fac, trebuie s-o discutaţi cu duhovnicul care vi l-a dat. E singurul care poate să vi-l uşureze.

(arhim. Arsenie PAPACIOC, Sfânta Taină a Spovedaniei)

Sursa(femeiaortodoxa.wordpress)

Lenea e o ispita....

In ultima vreme mi-e lene să mă rog lui Dumnezeu, dar îmi place să trândăvesc în pat. Câteodată mi-e lene să citesc din Sfânta Scriptură dar citesc cu mare uşurinţă articole pe internet. Uneori mi-e lene să mă trezesc să mă duc la serviciu, dar mă trezesc uşor când trebuie să plec într-o călătorie. Mi-e lene să fac mătănii şi îmi e mai uşor să mă aşez în genunchi în pat şi să-mi cer iertare. Mi-e lene să fac ce trebuie, dar fac uşor ceea ce vreau.

Oare de ce lenea se leagă doar de ce-i bun ? De ce nu mi-e lene să fac păcatul? De ce nu mi-e lene să mănânc mult?, să vorbesc aiurea, să mă mândresc, să judec, să bârfesc ? E clar că lenea e de la trup şi de la diavol. Lenea e o ispită…

Oliver Clement spunea “Trandavia înseamna uitarea, adica neputinţa de a se uimi, de a se minuna, sau pur şi simplu de a vedea… de a nu mă mai opri, cuprins de emoţie, la auzul unei melodii sau la vederea unui trandafir, de a nu mai da slavă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru ele pentru că totul mi se cuvine. Când nu-mi pasă că totul este înradacinat în taină şi că taina locuieşte în mine. Când uit de Dumnezeu şi de creaţia Lui. Când nu mai ştiu să mă accept ca o creatură cu destin veşnic. Când uit de moarte şi de ceea ce i-ar putea urma.”
In ultima perioada vad in jurul meu oameni ,ma vad pe mine ,cum murim incet ,incet pe nesimtite,alegem comfortul ,ne ascundem in spatele oboselii dar totul este o inselare si pierdem cei mai important apropierea de Hristos.
''Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi''.

Voi sunteti prietenii Mei…

De multe ori suntem prea orbi sufleteste sa observam Prietenul adevarat.Cati dintre noi am fost raniti sau dezamagiti de prieteni pana acum? Din opiniile adunate, foarte multi.

As vrea sa va vorbesc in cateva randuri…despre un altfel de prieten. El niciodata nu m-a tradat, niciodata nu mi-a intors spatele. Niciodata nu s-a suparat pe mine si nici nu m-a dezamagit vreodata. Nu este numai prietenul meu, ci si al vostru. De fapt…este prietenul celui care-L cauta cu adevarat.
-Iata ce ne spune Parintele Porfirie:

“ Pe Hristos să-l privim ca pe prietenul nostru. Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei…( Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: ” Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!”. Dar în acelaşi timp să simţim că ne iubeşte, că ne primeşte cu gingăşie, cu iubire, şi ne iartă. Să nu ne despartă păcatul de Hristos. Când credem că ne iubeşte şi Îl iubim, atunci nu ne simţim străini şi despărţiţi de El nici când păcătuim. Ne-am încredinţat de iubirea Lui şi, oricum ne-am purta, ştim că ne iubeşte.

Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, nu există teama de a pierde cinstirea pe care I-o dăm. Pe aceasta se sprijină cuvântul Apostolului Pavel: Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea…Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa…nici înălţimea, nici adâncul…nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru( Rom.8,35 şi 38-39). Este o legătură înaltă, unică, legătura sufletului cu Dumnezeu, pe care nu o desface nimic şi nici nu o înfricoşează, nici nu o clinteşte nimic.

Fireşte, Evanghelia spune în cuvinte simbolice despre cel nedrept că se va afla acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor , căci departe de Dumnezeu aşa este. Şi dintre părinţii trezvitori ai Bisericii, mulţi vorbesc despre frica morţii şi despre iad. Spun: ” Să ai necontenit pomenirea morţii”. Aceste cuvinte, dacă le cercetăm adânc, nasc frica de iad. Omul, străduindu-se să fugă de păcat, cugetă la acestea, aşa încât sufletul său să fie stăpânit de frica de moarte, de iad şi de diavol.

Toate au însemnătatea, timpul şi locul lor. Înţelesul fricii este bun pentru primele trepte. Este bun pentru începători, pentru cei în care trăieşte omul cel vechi. Începătorul, care încă nu s-a subţiat, se înfrânează de la rău prin frică. Şi frica este trebuincioasă, de vreme ce suntem oameni materialnici şi ticăloşiţi. Dar aceasta este o altă măsură, o treaptă joasă a legăturii cu cele dumnezeieşti. Mergem ca la schimb, spre a câştiga raiul sau a scăpa de iad. Asta, dacă o cercetăm bine, arată un oarecare interes personal, către un anumit avantaj. Mie nu-mi place felul acesta. Atunci când omul înaintează şi intră în iubirea lui Dumnezeu, la ce-i mai trebuieşte frica? Tot ceea ce face, face din iubire, iar aceasta are o valoare cu mult mai mare. A deveni cineva bun din frică de Dumnezeu şi nu din iubire nu are atâta valoare.

Pe măsură ce înaintăm, ne dă şi Evanghelia să înţelegem că Hristos este bucuria, adevărul, că Hristos este Raiul. Precum spune Evanghelistul Ioan: În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire( 1 Ioan 4,18). Străduindu-ne prin frică, încet-încet intrăm în iubirea lui Dumnezeu. Se duce atunci tot iadul, se duce frica, se duce moartea. Ne îngrijim numai de iubirea lui Dumnezeu. Facem totul pentru această iubire. Tot ceea ce face mirele pentru mireasă.

Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare – ascultarea, smerenia, pacea…”
Părintele PORFIRIE - Ne vorbeşte părintele Porfirie)

Intrebari ....pentru parinti

Un copil il intreba pe tatal sau:

-Tati, parintii sunt mai inteligenti decat copiii?

Tatal ii raspunse:

-Da.

Dupa ceva timp, copilul il intreba din noi:

-Tati, cine a descoperit telefonul?

Tatal ii raspunse:

-Alexander Graham Bell, fiule.

-Atunci, daca parintii sunt mai inteligenti decat copiii, de ce nu l-a descoperit tatal lui Alexander Graham Bell?

Copilul are dreptul la a pune intrebari absurde. Tatal, insa, nu are dreptul de a da raspunsuri absurde.

Copilului trebuie sa-i raspunzi intotdeauna cu adevarul, adevarul pe masura capacitatii sale, fara a pretinde sa epuizezi toata informatia. Copilul nu trebuie inselat. Nici nu trebuie sa nu i se satisfaca curiozitatea. Niciodata sa nu spuna minciuni nici sa se dea raspunsuri care sa nu raspunde la ceea ce se intreaba.

La fel se intampla si cu adevarurile credintei noastre. Important este ca el sa le cunoasca chiar daca, pentru moment, nu poate sa inteleaga intreaga bogatie pe care aceasta o cuprinde. De-a lungul vietii sale, va aprofunda si va descoperi continutul acelor cunostinte pe care le-a dobandit in copilaria sa.
(Articol preluat din foaia duhovniceasca a Parohiei “Manastirea”)

Sfaturi soţilor creştini....

Spuneţi tinerei voastre soţii cu glasul cel mai gingaş din lume: “Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să împărţi cu mine sarcinile cele mai cinstitoare şi mai trebuitoare, naşterea de copii, îndrumarea unei case. Ce-ţi voi cere, aşadar?”
Inainte de a-i spune, vorbeşte-i de dragostea ta, căci nimic nu sensibilizează mai mult pe cei care ascultă, în a primi ceea ce li se spune, decât să ştie că totul îi este insuflat de o dragostea arzătoare. Cum îi veţi arăta asemenea dragoste? îi veţi zice: “Aş fi putut lua alte femei, bogate şi de rang înalt, nu le-am ales; de tine m-am îndrăgostit, de felul tău de a fi, de onestitatea ta, de blajinătatea ta, de cumpătarea ta… Şi de ce? Nu fără cumpănire şi fără temei, ci fiindcă ştiu că bogăţia nu-i un bine în sine. Am lasat-o, aşadar, şi am venit spre tine, al cărei suflet plin de virtute nu-l dau pe tot aurul lumii. O tânără înţeleaptă şi cu inimă aleasă, îndeletnicindu-se cu pietatea, face cât toate comorile pământului. De aceea te-am ales, te iubesc şi ţin la tine mai mult ca la viaţa mea. Vieţuirea de aici, de pe pământ, nimic nu este cuprinsul rugăciunilor, cererilor şi al tuturor eforturilor mele este ca să merităm să petrecem în aşa fel încât în viaţa viitoare să putem fi împreună, fără să mai avem a ne mai teme de ceva. Vremea de acum e scurtă – şi moartea-i va pune sfârşit, – de vom merita s-o străbatem fiind plăcuţi lui Dumnezeu, vom fi în veşnicie cu Hristos, şi noi unul cu altul, într-o desăvârşită fericire. Aşez dragostea ta mai presus de toate şi nimic nu mi-ar fi mai împovărător şi mai asupritor decât a fi în vreo împotrivire cu tine, vreodată. De ar fi să pierd totul, să ajung cel mai sărac dintre oameni, să am de înfruntat cele mai grele primejdii, să sufăr orice, totul voi putea să-l duc, atâta vreme cât dragostea mea pentru tine va fi fericită. Venirea copiilor îmi va umple cea mai mare dintre dorinţe, atâta vreme cât vei avea dragoste pentru mine. Asemenea fie şi simţirile tale…”
Adaugă apoi cuvintele apostolului, din care se arată că alcătuirea unei astfel de legături este după voia lui Dumnezeu: “Ascultaţi ce zice Scriptura: “Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa”. Nimic să nu fie pricină de josnicii. Piară bogăţiile, slăvirile acestei lumi, ceea ce iubesc preţuieşte mai mult ca toate”.Cât aur, ce bogăţii ar putea face atâta plăcere soţiei voastre, ca asemenea vorbe? Şi să nu vă temeţi că dragostea voastră îi va da trufie – spuneţi-i cu inimă deschisă că o iubiţi. Femeile stricate, care lasă pe unul şi iau pe altul, vor putea să-şi facă un laţ din asemenea vorbe, pentru amanţii lor – e şi firesc, – dar o femeie de bunăcuviinţă, o tânără de bun neam, nu ar putea să se trufească, ci, mai degrabă, s-ar face mai mlădioasă. Arătaţi-i că vieţuirea cu ea vă este nepreţuit, că din această pricină vă place mai bine să staţi acasă decât să ieşiţi în piaţa publică, daţi-i întâietate asupra prietenilor voştri, asupra copiilor voştri, iar aceştia să fie iubiţi din pricina ei.
Dacă cineva se căsătoreşte în felul acesta şi cu asemenea gânduri, nu va fi deloc mai prejos decât călugării – şi starea de căsătorie va fi mai de preţ decât necăsătoria.
Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul de altul, nimic nu-i va putea mâhni în viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpânesc înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii. Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.
“Femei, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine, în Domnul…” adică din pricina lui Dumnezeu. Pe voi -zice apostolul – vă împodobeşte această supunere nu către un stăpân, ci în supunerea care-şi are singurul temei în fire, în rânduiala cea de la Dumnezeu. “Bărbaţi, iubiţi-vă femeile voastre şi nu vă porniţi împotrivă-le!…”

Vedeţi, aşadar, cum au fost arătate deopotrivă, îndatoririle şi ale unora şi-ale altora. Se poate întâmpla să te tulburi cu toate că iubeşti. El zice aşadar: “Nu vă certaţi” – nimic nu-i mai supărător decât certurile dintre bărbat şi femeie, căci mai supărătoare între toate sunt certurile între cei ce se iubesc. Este o stare de mare amărăciune a te lupta, ca să zic aşa, cu unul din mădularele propriei tale fiinţe.
( Sf.Ioan Gură de Aur ,Sfaturi)

Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina Fecioara – 2 octombrie

Acest Sfant Ciprian a trait pe vremea imparatiei lui Diocletian (284-305), fiind de neam din Cartagina, si era filosof si vrajitor cumplit, propovaduind in Antiohia Siriei, in slujba paganescului si necuratului zeu Apolon. Ca inca din frageda tinerete, dornic fiind de invatatura, iar parintii lui avand buna stare, Ciprian colindase toate locurile cele mai vestite in acest mestesug, de pe vremea aceea: Atena, Egiptul, Caldeea, India, desavarsindu-se in toate tainele pacatoase ale magiei si citirii in stele, incat Ciprian dobandise, printre pagani, mare faima si era cautat si pentru nelegiuitele lui indeletniciri dracesti, dar mai cu seama pentru dusmania lui fata de crestini, pe care ii batjocorea pretutinderea. Dar Domnul l-a mantuit pe Ciprian din draceasca lui pierzanie.
Tot in acea vreme, traia in Antiohia o fecioara crestina, numita Iustina, care s-a nascut din parinti pagani. Auzind ea odata vorbindu-se de Hristos, cerceta pe ascuns adunarile crestinilor, si, lucrand Duhul Sfant in inima ei, a crezut in Hristos. Deci, aducand la credinta pe tatal ei si pe maica sa, degraba au primit cu totii Sfantul Botez. Si se dusese vestea despre frumusetea si despre viata curata a fecioarei Iustina.
Un tanar de neam grec, Aglaid, s-a aprins de dragoste pentru dansa si a dorit s-o ia de sotie. A cerut-o parintilor ei, dar Iustina s-a impotrivit: jurase sa fie mireasa lui Hristos.
Deci, Aglaid a alergat la Ciprian, tocmindu-se sa-i ajute cu vrajile lui.

Iar acesta, de trei ori trimitand vrajile sale catre Iustina, nimic n-a izbutit: fecioara a ramas nestramutata in hotararea ei. Vazandu-si neputinta mestesugului, pentru care atata se ostenise, Ciprian a impartit averea sa saracilor si, arzandu-si vrajitorestile sale carti, a crezut in Domnul, botezandu-se. Toata viata, de aici inainte, si-a inchinat-o slujirii lui Hristos. Si a fost facut episcop in Cartagina, ostenindu-se in raspandirea credintei si alinarea suferintei saracilor.
Iar, daca au fost prinsi, pe vremea prigoanei lui Diocletian, atat Ciprian cat si Iustina, adusi fiind in fata stapanitorului din Damasc, au fost batuti de moarte si sfasiati cu gheare de fier. Si, neincetand a marturisi pe Hristos si ramanand nevatamati, au fost trimisi in Nicomidia, inaintea imparatului. Si li s-au taiat capetele din porunca lui Diocletian, la 2 octombrie 304, luand cununa mucenicilor.

sursa: (www.ortodoxism.ro)

In sfanta Biserica Zlatari(Sf Ciprian si Iustina) din Bucuresti( pe Calea Victoriei, vis-a vis de CEC-ul mare)se afla o parte din moastele Sf Ciprian (mana).


"O, prea Sfintite Cipriane, ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule prea tare, imreuna cu Sfanta mucenita Iustina si Sfantul mucenic Teoctist, roaga-te lui Hristos Dumnezeul pentru cei ce pururea te cinstesc si cu cantari maresc sfanta pomenirea ta si cu rugaciunile tale, imblanzeste pe Stapanul Hristos, pentru toti mijlocind iertare de gresale si izbavire de toate cursele si ispitele diavolesti, ca mantuindu-ne sa-i cantam imrepuna cu tine, in vecii nesfarsiti, cantarea ingereasca:Aliluia!''