Stiri ...din lume adunate...

Comunicatul Ierarhiei Bisericii Greciei referitor la dialoguri şi
la „Mărturisirea de credinţă"

Ierarhia Bisericii Greciei în şedinţa ei din după-amiaza zilei de 15 octombrie a.c., ca şi în prima parte a şedinţei de astăzi, la propunerea Preafericitului Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Grecia, a dezbătut tema dialogului dintre ortodocşi şi romano-catolici.
La început s-a citit Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Kir Bartolomeu referitoare la aşa-numita „Mărturisire de Credinţă", care a fost semnată de clerici, monahi şi laici, după care s-au citit de asemenea şi scrisorile Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi către Sfântul Sinod, în care cereau informaţii referitoare la textul care s-a semnat la Ravenna şi la planul care se va dezbate în zilele următoare în Cipru referitor la primatul papal în timpul primului mileniu. Asupra temelor acestora s-a discutat şi în Permanenţa Sfântului Sinod încă din luna septembrie a anului trecut.
După citirea textelor de mai sus, Preafericitul a chemat pe Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi Meletie de Nicopole şi Prevezis, preşedintele Comisiei Sinodale pentru relaţiile interortodoxe şi intercreştine, Hrisostom de Messinia, reprezentantul Bisericii Greciei la dialogul cu romano-catolicii şi Hrisostomos de Peristerios ca şi cunoscător al temelor, deoarece în trecut s-a ocupat cu ele, pentru a informa Ierarhia atât în ceea ce priveşte demersul dialogului de mai sus, cât şi asupra textului de la Ravenna şi asupra întrunirii Comisiei Mixte Teologice care va avea loc în zilele următoare în Pafos (Cipru).
Prin urmare a existat un dialog foarte deschis la care au luat parte mulţi arhierei, care au vorbit despre aceste teme importante cu simţul responsabilităţii şi al cunoştinţei. În timpul dezbaterii s-au formulat următoarele puncte:

1. S-a recunoscut nevoia unei mai mari informări pe viitor a Sfântului Sinod al Ierarhiei asupra acestor teme importante. S-a declarat că de acum înainte Ierarhia va fi informată de toate fazele dialogurilor, altfel nici un text nu se poate impune Bisericii. De altfel acest lucru îl presupune statutul sinodal al Bisericii.
2. Dialogul trebuie să continue, însă în cadrul ecleziologic şi canonic ortodox, întotdeauna după o înţelegere cu Patriarhia Ecumenică, după cum s-a hotărât în mod panortodox.
3. Reprezentanţii Bisericii noastre la dialogul respectiv cunosc foarte bine teologia ortodoxă, ecleziologia şi tradiţia bisericească şi îşi oferă cunoştinţele şi puterile lor „pentru unirea tuturor", „întru adevăr" şi în cadrele teologice indispensabile şi ale hotărârilor Conferinţelor Panortodoxe.
4. Textul de la Ravenna şi textul care trebuie să se elaboreze în Cipru se alcătuiesc cu condiţia supunerii şi aprobării lor de către Bisericile Locale Autocefale, prin urmare şi de către Biserica Greciei, după ce s-a deliberat sinodal. Aceasta înseamnă că practic că nu vor exista paşi decisivi în afara hotărârii sinodale a Ierarhiei. Ierarhii sunt păzitorii Predaniei Ortodoxe, după cum au mărturisit la hirotonia lor în treapta de episcop.
5. În legătură cu textul care se va referi la primatul papei Romei în timpul primului mileniu, text care va fi elaborat în Cipru în zilele următoare, s-a dat o îndrumare reprezentanţilor Bisericii noastre să insiste pentru menţionarea în textul final a poziţiei canonice a primatului papei Romei în primul mileniu raportat la Sinoadele Ecumenice şi cu trimitere la canonul 3 al Sinodului al II - lea Ecumenic şi la canonul 28 al Sinodului al IV - lea Ecumenic.
6. Ierarhia Bisericii Greciei urmăreşte şi va continua să urmărească veghind asupra temei dialogurilor Bisericii Ortodoxe cu eterodocşii, fapt pentru care consideră că un text ca „Mărturisirea de Credinţă" este un excedent. Îi roagă dar pe credincioşi să aibă încredere în Păstorii lor şi să se abţină de la acţiuni, care s-ar putea ca pe viitor să creeze probleme.
Acestea au fost discutate şi hotărâte unanim de către Ierarhia Bisericii Greciei cu simţ de răspundere înaintea lui Dumnezeu, faţă de Neprihănita noastră Credinţă şi Predanie şi faţă de bine-credinciosul popor, spre slava lui Dumnezeu şi mărirea Bisericii.

Din partea Sfântului Sinod al Ierarhiei.



(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)sursa http://www.impantokratoros.gr/6F2C7547.ro.aspx

18 luni de închisoare pentru că a pus un copil de 3 ani să fumeze



Un bărbat de 31 din Newcastle, Anglia, a fost trimis la închisoare pentru 18 luni, după ce a fost pârât că a dat să fumeze unui copil de 3 ani.
Totul a fost filmat cu un telefon mobil de o altă fată, în vârstă de 14 ani, iar înregistrarea a ajuns în mâna unui vecin care a anunţat poliţia.
La început i s-a părut amuzant, iar fetiţei părea să îi placă. Probabil că îi mai dăduse şi altă dată să fumeze. A terminat ţigara şi a pus-o în scrumieră. După aceea a mai cerut una, dar n-a vrut să îi mai dea. Copila a început să plângă şi i-a mai dat o ţigară", este mărturia unei alte fete de 16 ani care a asistat la gluma bărbatului. S-a dovedit că, până să vină cele două fete, copilul de 3 ani fumase alte trei ţigări.
În timpul filmuleţului se face referire şi la marijuana, dar testele făcute copilului au relevat că ţigările nu conţineau droguri. Asta nu l-a salvat pe Graeme Conroy, care a primit 18 luni de închisoare.

www.libertatea.ro
Campania "Pâine pentru nevoiaşi" la Tulcea, România

Filiala tulceană a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România lansează astăzi proiectul "Pâine pentru nevoiaşi".
Directoarea filialei, Simona Covaliov, a declarat că, începând de astăzi de două ori pe săptămână, în fiecare zi de marţi şi vineri, voluntarii organizaţiei vor oferi câte două pâini unui număr de 70 de persoane. Acest ajutor se va acorda timp de şase luni, iar tulcenii care din motive de sănătate nu se vor putea deplasa, vor primi sprijinul la domiciliu. Proiectul derulat de filiala teritorială este susţinut de trei brutării din municipiu, Vifor, Damona şi Pluto, care vor oferi săptămânal 460 de pâini. Campania "Pâine pentru nevoiaşi" se adresează persoanelor fără venituri sau cu venituri reduse, ea demarând chiar de Ziua Internaţională a Alimentaţiei.

www.libertatea.ro
Situaţie tragică pentru tinerii din Chişinău de Hramul Oraşului

În rezultatul deflagraţiei de ieri, 14 octombrie, din centrul mun. Chişinău, au pătimit 36 persoane, cărora le-a fost acordat ajutor medical, dintre care 12 au fost internate în spital cu leziuni corporale uşoare. O persoană a fost supusă intervenţiei chirurgicale, 3 se află în stare mai puţin gravă, ceilalţi, după acordarea primului ajutor medical, au plecat la domiciliu, transmite serviciul de presă de la MAI.
Explozia a avut loc aproximativ la ora 22.05, în timpul desfăşurării manifestaţiilor dedicate Hramului mun. Chişinău, în scuarul Arcului de Triumf din Paiaţa Marii Adunări Naţionale. Autorităţile de Stat afirmă că acest caz a fost un adevărat act terorist!

www.unimedia.ro

CUM S-A SĂRBĂTORIT „ZIUA CRUCII”ÎN PATRIARHIA IERUSALIMULUI

PREAFERICITUL TEOFIL, PATRIARHUL IERUSALIMULUI A PARTICIPAT SEARA LA VECERNIE, IAR DIMINEAŢĂ LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE CU PRILEJUL PRAZNICULUI ÎNĂLŢĂRII CINSTITEI ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI CRUCI
ÎN PREASFÂNTA BISERICĂ A ÎNVIERII


GREGORIAN 28.09.2009/IULIAN 14.09.2009


PF Teofil, litanie cu Sf. Cruce
A TOATĂ LUMEA ÎNĂLŢARE A CINSTITEI ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI CRUCI

A FOST SĂRBĂTORITĂ CU UN DEOSEBIT FAST ÎN PATRIARHIA IERUSALIMULUI


Conform istorisirilor evanghelice, Domnul nostru Iisus Hristos „ca o oaie spre junghiere s-a adus” (Fapte 8, 33) pentru mântuirea noastră. De la pretoriu a fost condus pe calea martiriului „spre Golgota, care se zice şi Locul Căpăţânii” (Matei 27, 33), „în afara porţii” (Evrei 13, 12) şi acolo a fost răstignit, acolo a fost îngropat într-un mormânt nou (Matei 27, 60), de unde a treia zi a înviat.

Acest loc al martiriului, al îngropării şi al învierii Domnului nostru Iisus Hristos fusese astupat cu pământ şi acoperit cu idoli până în anul 326 d.Hr. În acest an a venit în Sfânta Cetate a Ierusalimului Sfânta Elena, trimisă de fiul ei Constantin cel Mare, care fusese informat despre starea Locurilor de Închinare de către reprezentantul Bisericii Ierusalimului, Arhiepiscopul Macarie, cu un an înainte, în cadrul Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325).


Sfânta Elena, îndrumată de creştinii din Ierusalim, a aflat locul Golgotei şi al Mormântului Domnului, a găsit Cinstita Cruce şi a început lucrarea de ridicare a unei măreţe biserici deasupra acestora.

Această minunată lucrare a durat un deceniu, 326-336 d.Hr. După finalizarea ei, împăratul Constantin cel Mare a chemat pe episcopii ce se adunaseră în Tirul Sidonului şi pe mulţi alţii din diferite regiuni şi s-a săvârşit sfinţirea bisericii.

În timpul slujbei de sfinţire, poporul adunat dorea să vadă Crucea Domnului. La cererea mulţimii, Arhiepiscopul Macarie al Bisericii Ierusalimului împreună cu Sfânta Elena au „înălţat” Cinstita Cruce. Atunci, privind Crucea, poporul a strigat: „Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte…”.
Aceste evenimente care au avut loc atunci, o singură dată, Biserica a rânduit ca să fie sărbătorite în fiecare an. Pe de-o parte, evenimentul sfinţirii pe 13 septembrie, iar pe de altă parte evenimentul Înălţării pe 14 septembrie în fiecare an. Biserica Sionului a prăznuit şi anul acesta conform tipicului ei această sărbătoare a Înălţării Cinstitei Cruci.

Coborârea procesiunii spre locul de închinare al aflării cinstitei Cruci

De cu seară, după citirea Ceasului al IX – lea în Biserica Mănăstirii Sfinţilor Constantin şi Elena, de la poarta centrală a mănăstirii s-a început coborârea oficială a părinţilor aghiotafiţi spre Preasfânta Biserică a Învierii. Odată cu intrarea în Biserică, a avut loc închinarea la locul de pelerinaj numit Piatra Ungerii (sau Pogorârea de pe Cruce) şi la Preasfântul Mormânt, iar în continuare s-a săvârşit Vecernia Mare cu Litie în marea Biserică a Învierii, în prezenţa Preafericitului Teofil, Patriarhul Ierusalimului, după care, arhierei şi preoţi, au intrat în Sfântul Altar şi de acolo au urcat spre înfricoşătoarea Golgotă unde s-au închinat. În noaptea praznicului a avut loc slujba Utreniei, rânduiala Înălţării Sfintei Cruci şi Dumnezeiasca Liturghie, slujba fiind oficiată în sobor de către Egumenul Bisericii Învierii, părintele arhimandrit şi paraschevofilax Isidoros.

Înălţarea Sfintei Cruci pe Înfricoşătoarea Golgotă
La orele 7 dimineaţă, în ziua praznicului, a avut loc din nou coborârea oficială în Preasfânta Biserică a Învierii. În sunetul clopotelor, după îmbrăcarea în veşminte a patriarhului şi a arhiereilor, a început Dumnezeiasca Liturghie plină de smerenie, dar şi de măreţie, deopotrivă. Au slujit Preafericitul, arhierei co-liturghisitori ai Tronului, Mitropolitul Procopie de Filippi, Neapole şi Thasos (din Grecia), Episcopul Nicandru de Banat (din Patriarhia Serbiei), mulţi ieromonahi şi preoţi în prezenţa multor pelerini care au participat cu multă umilinţă, pelerini de diferite naţionalităţi, dar de o singură credinţă şi de o singură mărturisire, cea ortodoxă; într-un singur Trup, Trupul Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos. După apolisul Dumnezeieştii Liturghii, a început rânduiala Înălţării Sfintei Cruci de pe treptele Bisericii Mari, după ce mai întâi Preafericitul a binecuvântat Sfânta Intrare pentru procesiune.


PF Teofil purtând cinstita cruce

Procesiunea a început de la „Buricul Pământului” – din centrul Bisericii Mari, s-a îndreptat spre Kuvuklionul Sfântului Mormânt, apoi spre Piatra Ungerii (a Pogorârii de pe Cruce), a trecut prin faţa Paraclisului lui Adam şi a Paraclisului „Coroanei de Spini” şi a coborât la locul aflării Cinstitei Cruci, unde a avut loc Înălţarea Cinstitei Cruci de către Preafericitul în cele patru puncte cardinale, conform tipicului.

Înălțarea Cinstitei Cruci pe locul descoperirii ei

În continuare, procesiunea a urcat înapoi, a trecut prin faţa Paraclisului numit „Împărţit-au hainele Mele loruşi”, a Paraclisului Sfântului Longhin Sutaşul, al Celor Şapte Cămări, a Locului de Închinare numit „Nu te atinge de Mine”, a înconjurat de trei ori Sfântul Kuvuklion al Preasfântului Mormânt şi din nou a trecut pe lângă locul Piatra ungerii (a Pogorârii de pe Cruce), a urcat treptele spre Golgota, iar deasupra Sfintei Mese de pe Golgota a fost aşezată Cinstita Cruce împreună cu ramuri de busuioc. Patriarhul Teofil al Ierusalimului a luat-o şi a înălţat-o în cele patru puncte cardinale conform rânduielii tipiconale. După aceasta, Prefericitul şi arhiereii s-au închinat locului de sub Sfânta Masă – în care a fost înfiptă Crucea Domnului nostru Iisus Hristos – precum şi Crucii Domnului înălţate pe Sfânta Masă. Credincioşii, la fel, apropiindu-se, s-au închinat şi au primit din busuiocul care a împodobit Cinstita Cruce spre sfinţirea sufletelor şi a trupurilor, a pâinilor, a terenurilor şi caselor.

PF Teofil rostind un cuvânt în Sala Tronului

La sfârşit, Preafericitul şi obştea sa, ca şi majoritatea pelerinilor au urcat în Sala Tronului. Aici, Preafericitul a luat cuvântul şi a spus următoarele:

„Înaltpreasfinţia Voastră Procopie, Mitropolit de Filippi, Neapole şi Thasos,

Excelenţa Voastră, Consule General al Greciei,

Cinstiţi părinţi şi fraţi în Hristos, membri respecatbili ai Sfintei Biserici Ortodoxe a Domnului nostru şi ai tagmei spudeilor, evlavioşi închinători, copii iubiţi în Domnul ai smereniei noastre, bucuraţi-vă în Domnul pururea, dar mai ales veseliţi-vă astăzi, la sfânta şi marea sărbătoare a Înălţării în toată lumea a Cinstitei Cruci, sărbătoare indisolubil legată de Ţara Sfântă şi de Sfânta şi Cinstita noastră Obşte a Sfântului Mormânt,

Zice Apostolul Pavel: «Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită mie şi eu lumii (Galateni 6, 14)». Cu alte cuvinte: Să nu se întâmple niciodată ca eu să mă laud cu ceva, ci doar cu aceea că pentru mine Iisus Hristos a luat chip de rob şi s-a răstignit pentru mântuirea mea. Singura mea laudă este moartea pe cruce a Domnului, iar prin credinţă în moartea aceasta, lumea a fost omorâtă şi şi-a pierdut puterea asupra mea. Dar şi eu am murit faţă de lume.

Prin aceste cuvinte pauline, se exprimă în cel mai exact şi mai limpede mod sensul şi importanţa Cinstitei Cruci atât pentru Sfânta Biserică a lui Hristos şi pentru membri ei credincioşi, cât şi pentru lume. Iar pentru Biserică şi pentru membri ei credincioşi Crucea constituie o laudă. Pentru lumea care se leapădă de Cel Răstignit ea constituie o nebunie şi o sminteală. Marele Pavel spune: „Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, iudeilor sminteală, iar elinilor nebunie” şi adaugă Apostolul Pavel zicând: „Dar celor chemaţi, şi iudei şi elini, pe Hristos Dumnezeu, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1: 23-24). Sfânta noastră Biserică, prin sărbătoarea de astăzi şi prin adunarea euharistică la Înălţarea Cinstitei Cruci chiar pe acest loc al Golgotei, adică al răstignirii lui Hristos, arată exact această putere şi înţelepciune a lui Hristos cel Răstignit. Iar în mod deosebit cinsteşte Sfânta Cruce, deoarece ea s-a făcut pricina, prilejul îndumnezeirii tuturor, şi cu atât mai mult a noastră.

„Bucură-te, cerule”, cântă imnograful, „şi, pământule, veseleşte-te, căci Preasfânta Cruce vine sfinţindu-ne prin har, pe care să o sărutăm ca pe un izvor de sfinţire şi îndumnezeire al nostru şi al tuturor oamenilor”.

Şi noi, Egumeni prin mila lui Dumnezeu ai Obştii Sfântului Mormânt, care ne-am învrednicit să slujim Cinstitei Cruci, pricinii îndumnezeirii tuturor, ne rugăm ca harul ei sfinţitor şi puterea ei să întărească, să lumineze şi să apere pe toţi care cu credinţă se închină ei.

Ne rugăm, de asemenea, ca puterea biruitoare a Crucii, care a nimicit duşmănia dintre cele cereşti şi cele părinteşti, să nimicească şi duşmănia dintre oameni şi dintre popoare spre răspândirea reconcilierii şi a păcii pe pământ şi mai ales în Ţara Sfântă. Amin”.
Înaintea praznicului Înălţării Cinstitei Cruci, s-a sărbătorit pomenirea Înnoirii Bisericii Învierii în Marea Biserică a Învierii prin Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de către Înaltpreasfinţitul Aristarh, Arhiepiscop de Constantina.

Înălțarea Sf Cruci în Ramalla de către IPS Aristarh

În ziua Înălţării Cinstitei Cruci, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Aristarh de Constantina a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi Rânduiala Înălţării Cinstitei Cruci în comunitatea elin-ortodoxă arabofonă din Ramalla, al cărei Întâistătător este epitropul patriarhal, Arhimandritul Galaction, care a predicat credincioşilor care au umplut biserica lui Dumnezeu cuvânt de folos despre Cinstita Cruce .



IPS Aristarh cu Sf Cruce în Birzet

În seara aceleiaşi zile, a avut loc aducerea Cinstitului Lemn al Crucii, luat din Preasfânta Biserică a Învierii, în oraşul Birzet, din apropiere de Ramalla, de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Aristarh de Constantina. Participarea creştinilor, indiferent de confesiune, a fost emoţionantă şi grăitoare pentru evlavia lor faţă de Cinstita Cruce a Domnului.
(text preluat de pe situl oficial al Patriarhiei Ierusalimului şi tradus din greceşte de monahul Leontie)

Pilda zilei....

Puterea jertfei
Într-o seară, la un han, doi călători vorbeau despre drumul lung pe care îl lai aveau de străbătut, cinstindu-se cu un pahar de vin. Deodată, lumea afară începe să ţipe. Alarmaţi, cei doi stranii ies în uliţă, unde văd o casă cuprinsă de flăcări, iar alături o femeie ţipând:

- Copilul meu, copilul meu este în casă!

Fără să stea pe gânduri, unul din cei doi călători intră printre flăcări şi, după ceva timp, iese cu pruncul în braţe. Femeia îi mulţumeşte cu lacrimi în ochi, în timp ce lumea îl priveşte cu admiraţie, pentru fapta sa. în tot acest timp, prietenul său nici nu se mişcase, ci aştepta liniştit în faţa hanului, întorşi amândoi la masă, acesta îi spune:

- Eşti nechibzuit. Puteai să mori, ce te-a făcut să-ţi rişti viaţa?

- Am sărit în flăcări pentru a salva copilul. N-am făcut nimic deosebit. Dacă te uiţi cu atenţie în jurul tău, vezi că toate se jertfesc unele pentru altele: până şi grăun­tele din pământ putrezeşte pentru ca din el să răsară o plantă nouă, o mlădiţă care să ducă viaţa mai departe, mama îşi sacrifică tinereţea pentru a-şi creşte copiii şi a-i educa, soldatul moare apărându-şi ţara şi aşa mai departe; toate trăiesc unele pentru celelalte.

- Bine, dar dacă ai fi murit şi tu, ce realizai?

- Atunci, poate că aş fi fost şi eu asemenea grăuntelui...

Lumea toată este călăuzită de exemplul Mântuitorului Care S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Omul trebuie să urmeze şi el acest exemplu fără de căre viaţa nu are sens. Cel cu sufletul curat caută binele celorlalţi şi nu pe al său; se roagă pentru toţi şi nu pentru sine; deci, prin tot ceea ce face, trăieşte pentru ceilalţi, nu doar pentru el însuşi.

"Când vă veţi curăţa sufletele voastre, atunci ele vor străluci şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, îndreptate spre lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire. "

(Sfântul Dionisie Areopagitul )

Stiri ...din lume adunate...

Bucureştiul - oraşul cu cele mai multe biserici aflate sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva
Şaptesprezece biserici parohiale şi paraclisul unei mănăstiri din Capitală îşi vor serba hramul, mâine, 14 octombrie, cu prilejul sărbătoririi Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceste locaşuri de cult aparţin Mănăstirii „Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Reşedinţa Patriarhală şi următoarelor parohii: în Protoieria I Capitală - Bariera Rahovei, Cotroceni, Galileea Străuleşti, Militari II, Cuvioasa Parascheva (str. Iacobeni, sectorul 5), Sfânta Vineri Drumul Taberei, Sfânta Vineri Nouă, Sfânta Vineri Pajura, în Protoieria II Capitală - Batiştei, Doamna Oltea, Sfânta Vineri Colentina, în Protoieria III Capitală - Cuvioasa Parascheva (str. soldat Ghe. Lică, sectorul 4), Dobroteasa, Mihai Bravu, Titan, Sfânta Vineri Berceni, Sfânta Vineri Hereasca.
Anul acesta, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la slujba Vecerniei, oficiată astăzi, 13 octombrie, începând cu orele 18.00, la biserica parohiei cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva din cartierul Mihai Bravu (str. Cerceluş, nr. 18, sect. 3, Bucureşti), iar apoi la Vecernia de la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Reşedinţa Patriarhală. Mâine, 14 octombrie, Patriarhul României va participă la Sfânta Liturghie, oficiată de la orele 10.00, la biserica cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a parohiei Sfânta Vineri Nouă din bulevardul Nicolae Titulescu, nr. 157, sect. 1, Bucureşti.

www.basilica.ro
Hillary Clinton invitată să acţioneze contra persecuţiilor religioase din Iran


O comisie guvernamentală americană l-a invitat pe secretarul de stat Hillary Clinton să ceară socoteală Iranului pentru persecutiile religioase din această ţară, relatează Agerpres. USCIRF a denunţat represiunea sistematică ale cărei ţinte sunt minorităţile religioase bahaiste, sufiţii, evreii şi creştinii.Iranul trebuie să fie tras la răspundere pentru încălcările flagrante ale libertatii religioase, a scris Comisia Statelor Unite ale Americii ...

www.meme.ro

Secta Moon, o moştenire de miliarde de dolari


Reverendul Sun Myung Moon a încredinţat celor trei fii gestionarea imperiului financiaro-religios fondat acum mai mult de jumătate de secol. Controversatul lider spiritual, astăzi miliardar, vrea să rămână, totuşi, „Adevăratul părinte" al comunităţii supranumite Biserica Unificării.
Conform dorinţei lui Moon, care a împlinit 90 de ani, de „problemele religioase" urmează să se ocupe mezinul, Moon Hyung-jin, 30 de ani, în timp ce fiul mijlociu, Moon Kook-jin, va administra afacerile sectei în Coreea de Sud, iar fiul cel mare va superviza operaţiunile internaţionale.
Moon Hyung-jin declară că responsabilitatea atribuită de tatăl său „este prea grea", dar promite o transparenţă mai mare în privinţa activităţii de colectare a fondurilor pentru gruparea religioasă.
De la fondarea sa în 1954, la New York, de către coreeanul Sun Myung Moon, Biserica Unificării a devenit un adevărat imperiu financiar compus din sute de societăţi, universităţi, spitale, publicaţii, o staţiune de schi în Coreea de Sud, ba chiar o echipă de fotbal şi o trupă de balet.
Mariaje la grămadă
Secta a devenit faimoasă în special datorită practicii spectaculoase a „căsătoriilor în masă", oficiate simultan pe marile stadioane din diverse oraşe ale lumii.
Ultima ceremonie de acest gen a avut loc chiar ieri, când 40.000 de persoane din Coreea de Sud, Brazilia, Venezuela şi SUA şi-au unit destinele în acelaşi moment, cu „binecuvântarea" reverendului Moon, care i-a îndemnat pe miri „să construiască o lume multiculturală".
Familia Moon susţine că numărul adepţilor este de ordinul milioanelor, dar cifrele oficiale arată că aceştia nu depăşesc 180.000. În timpul Războiului Rece Sun Myung Moon a susţinut că secta fondată de el a militat împotriva comunismului.
Politică duplicitară
Documente din 1998 ale US Defence Intelligence Agency arată însă că liderul spiritual l-a finanţat pe dictatorul nord-coreean Kim Ir Sen, apoi şi pe urmaşul acestuia, Kim Jong Il. În 1974, Moon i-a luat apărarea preşedintelui Nixon în timpul scandalului Watergate.
Polemici şi controverse
În anii '70, grupuri de părinţi şi foşti membri ai sectei, care promovează obedienţa absolută faţă de Moon (foto), l-au acuzat pe acesta de tehnici de spălare a creierului pentru recrutarea de adepţi.
Ei sunt obligaţi să se supună directivelor venite de sus până în cele mai mărunte detalii ale vieţii personale. De regulă, sunt determinaţi să rupă legăturile cu „familia neiluminată".

www.adevărul.ro
Fotbal lovit de islam

Fotbalistele din Iran sunt forţate să joace acest sport îmbrăcate din cap până în picioare. În Iran, fotbalul este un înlocuitor pentru tot ceea ce lipseşte şi, în primul rând, pentru libertatea după care tânjesc 70 de milioane de oameni.
Doar în Iran şi în Liban fotbalistele sunt nevoite să joace îmbrăcate cu pantaloni şi tricouri lungi, dar şi cu tradiţionalul hijab pe cap Foto: Afp
Deşi s-a bucurat mereu de popularitate şi în rândul sexului slab, odată cu revoluţia islamică din 1979, fotbalul feminin a fost interzis în Iran. Motivul?
Echipamentul nu corespunde normelor religioase potrivit cărora o femeie trebuie să-şi acopere în întregime corpul atunci când iese pe stradă sau când practică, în public, orice fel de activitate, fie ea şi sportivă.
A trebuit să treacă mai bine de 14 ani de la revoluţie pentru ca femeile să primească din nou dreptul de a da cu piciorul în minge. În 1993, după mari presiuni făcute de organizaţiile ce luptă pentru drepturile femeilor, s-a organizat un campionat pentru femei.
Totul s-a desfăşurat sub un control strict, într-o sală acoperită, unde accesul bărbaţilor sau al camerelor de luat vederi a fost interzis. Zece formaţii au participat în această competiţie, iar după alţi opt ani, în 2001, Ministerul Educaţiei şi Sportului a aprobat formarea unui campionat oficial de futsal pentru femei.
Vor avea un stadion de 40.000 de locuri
Din 2005, Iranul are şi o naţională feminină de fotbal (locul 49 FIFA, în vreme ce România ocupă locul 36) în care jucătoarele intră pe teren acoperite din cap până în picioare!
Având în vedere succesul de care se bucură fotbalul în rândul reprezentantelor sexului frumos, guvernul iranian a aprobat construirea unui stadion de 40.000 de locuri destinat femeilor.
Regulile jocului rămân însă neschimbate: fotbalistele trebuie să intre pe teren complet acoperite, iar accesul bărbaţilor pe arenă este interzis.
Au forţat intrarea pe stadion
Adversarele nu sunt deranjate de costumaţia iraniencelor Tot după revoluţia islamică din 1979 a fost blocat şi accesul femeilor pe stadioanele din Iran. „Limbajul dur folosit de bărbaţi în timpul meciurilor creează un mediu nepotrivit pentru femei" a fost explicaţia oficială.
Femeile străine sunt însă primite pe arenele din Iran pe motiv că „nu înţeleg înjurăturile scandate de bărbaţi". Singura dată când iraniencele au putut asista la un meci a fost în 2005, la Iran - Bahrein, meci după care perşii s-au calificat la CM 2006. 100 de femei au oprit maşina preşedintelui de atunci, Mohammad Khatami, iar la ordinul acestuia ele au urmărit meciul chiar din loja prezidenţială.
Doi ani mai târziu un imens scandal a zguduit fotbalul iranian. Un club a organizat, în mare secret, un amical între echipa feminină şi cea masculină de tineret, iar autorităţile au intrat în posesia unor imagini filmate cu telefonul mobil. Clubul a fost nevoit să-şi desfiinţeze formaţia feminină, iar mai mulţi oficiali au primit suspendări şi amenzi usturătoare.
Ce obligaţii au femeile islamice
Să-şi menţină tot timpul castitatea. Nu trebuie să aibă relaţii extramaritale.
Să se îmbrace modest şi să poarte hijab (basma de acoperire) când ies din casă.
Nu au voie să poarte haine bărbăteşti.
Să crească copiii conform nevoilor Islamului.
Pot lua de soţ un singur bărbat, pe când un bărbat se poate căsători cu patru soţii.
Nu se pot căsători cu un nemusulman.
Partea de moştenire este mai mică decât cea a bărbatului.

www.adevărul.ro

Roaga-te si fa ce vrei!

Iata un titlu care mi-a stranit interesul ''Roaga-te si fa ce vrei'',si articolul este interesant si datator de nadejde, mai ales ca eu cad in deznadejde de multe ori gandindu-ma la pacatele mele.


Roaga-te si gandeste ce vrei, iar gandurile tale se vor curati prin rugaciune.

Roaga-te si fa ce vrei, si faptele tale vor fi placute lui Dumnezeu, iar tie-ti vor fi folositoare si mantuitoare.

Roaga-te si nu incerca sa birui patimile doar prin propriile puteri. Rugaciunea le va darama, in timp: "Caci mai mare este Cel ce e in voi decat cel ce este in lume", spune Sfanta Scriptura.

Roaga-te si nu te teme de nimic, nu te infricosa de necazuri, nu te inspaimanta de napaste, caci rugaciunea te va apara, inlaturandu-le.

Roaga-te oricum, insa mereu si nu te nelinisti de nimic, fii vesel si linistit cu duhul, caci rugaciunea va randui toate si te va intelepti.

Sa ne rugam, prin urmare, cat mai des cu putinta, inchinandu-ne intreaga viata rugaciunii! Practica deasa ne va invata sa fim cu luare-aminte, cantitatea ne va conduce negresit la calitate. "Ca sa invatam sa facem un lucru bun, trebuie sa-l savarsim cat se poate mai des", a spus un scriitor duhovnicesc plin de experienta."
Daca v-au placut aceste sfaturi puteti citi intregul articol la adresa: http://www.crestinortodox.ro/nodes/articol/96713/slug:roaga-te-si-fa-ce-vrei

Sfânt pentru o zi .....

V-aţi gândit vreodată cum ar fi să fii sfânt pentru o zi?

Sfinţii nu sunt basme, nu sunt personaje inventate, nu sunt de pe altă planetă, ci sunt oameni simpli ca noi. Cel mai mult am realizat acest lucru când am văzut poze cu Sfântul Ioan de Kronstadt. Mi se parea aşa de interesant şi în acelaşi timp ciudat. Cum să vezi poze cu un sfânt ? Poţi să vezi icoane cu un sfânt sau poţi să-l vezi pictat pe pereţii unei biserici, dar cum poţi vedea poze din viaţa acelui sfânt?
În mintea mea sfinţii sunt oameni care au trăit de mult, acum sute de ani, a căror viaţă o citesc în sinaxare, departe de a fi oameni simpli. Mare surpriză am avut când am văzut acele poze din viaţa Sfântului Ioan de Kronstadt, când l-am văzut că era om simplu ca şi noi, când am citit viaţa lui şi am văzut ca a fost bolnav când era mic, că era slab la învăţătură şi nu ieşea cu nimic în evidenţă atunci am realizat că sfinţii sunt oameni de rând.

Ce om era şi ce sfânt a ajuns! căutat de zeci de mii de oameni aşa cum îl căutau oamenii pe Mântuitorul Hristos. Veneau la Sfântul Ioan de Kronstadt ca să se vindece ca la un izvor al tămăduirii, veneau mii şi mii de oameni zilnic ca să se spovedească, ca să primească sfaturi, ca să se-mpărtăşească şi să-i audă predicile.

Sfânt poate fi şi cineva care locuieşte la bloc, şi un taximetrist, şi un profesor, şi-un cerşetor….Sfânta pot fi şi eu. Dar oare vreau să fiu sfânta?

Ce-ar fi ca într-o zi să-mi propun să fiu sfânta, să-i cer ajutorul lui Dumnezeu să nu fac nici un păcat. Îmi fac un plan dinainte şi-L rog pe Domnul Hristos pe tot timpul zilei să mă-ntărească să-l ţin.

Chiar dacă în ziua aceea voi mai greşi, îmi voi cere iertare şi o voi lua de la capăt. Creştin nu e cel ce nu cade ci cel ce se ridică, important este să relizez că Domnul e lângă mine, şi-n cădere şi-n bucurie. Important este să-nvăţ să mă raportez mereu la El, să-i cer mereu sfatul şi ajutorul, să-nvăţ să nu fiu egoist pentru că fără El nu pot face nimic.
A fi sfânt nu înseamnă să nu greşeşti ci înseamnă să-ţi vezi mereu păcatele şi să-ncerci să le părăseşti, pentru că cel care-şi vede păcatele e mai mare decât cel ce învie morţii.

Cum ar fi să fim sfinţi pentru o zi?

“Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.”

Nu-i interesează pe ierarhii noştri temele credinţei?

Nu-i interesează pe ierarhii noştri temele credinţei?



S-a încheiat şi a treia şedinţă a Ierarhiei cu referate privind temele dreptului eclezial şi alegerea episcopilor vicari. Şi în timp ce Ierarhia îşi continuă lucrările mâine şi poimâine, deja se creează o reflectare rezonabilă referitoare la planurile Arhiepiscopului şi la poziţia ierarhilor în chestiunea dialogului cu catolicii şi a „Mărturisirii de Credinţă". Aceste două teme, deşi sunt de mai mare importanţă decât alegerile episcopilor vicari sau citirea referatelor care poate avea loc şi mai târziu, totuşi nu s-au supus deloc spre dezbatere până în prezent.

După cum arată toate, Arhiepiscopul nu doreşte dezbaterea despre dialogul cu catolicii, nici să deschidă subiectul despre „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului".

Însă mirarea tuturor credincioşilor nevoitori este de ce ceilalţi arhierei nu intervin dinamic în şedinţele Ierarhiei pentru a se dezbate ca desăvârşită prioritate aceste două teme ale credinţei.

Chiar dacă lucrările Ierarhiei se vor termina fără dezbaterea în jurul acestor două teme foarte importante (a dialogului cu catolicii şi a „Mărturisirii de Credinţă"), atunci, cel dintâi, Arhiepiscopul va purta profunda responsabilitate şi pe bună dreptate va fi considerat drept „complice" al patriarhului Bartolomeu în deschiderile ecumeniste. Pentru că şi tăcerea în ceasul în care este necesar glasul şi cuvântul Adevărului înseamnă complicitate.



(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)
sursa:http://www.impantokratoros.gr/117D2685.ro.aspx

Casatoria e o minune pe pamant

Intr-o lume unde toti si toate sunt in dezbinare, casatoria e locul unde doi oameni, multumita faptului ca s-au indragit unul pe celalalt, devin una; locul unde se termina dezbinarea, unde incepe infaptuirea vietii in unire. Si in aceasta consta cea mai mare minune a relatiilor omenesti: doi devin dintr-o data o singura personalitate; dintr-o data, doua persoane, intrucat s-au indragit una pe alta si s-au acceptat una pe alta pana la capat, desavarsit, ajung ceva mai mare decat o pereche, decat pur si simplu doi oameni - ajung una.

A trai in dezbinare este chinuitor, este greu, iar impreuna este usor, este ceva cu care suntem deprinsi. Interesele intelectuale, gusturile se deosebesc, si, ca atare, este foarte usor sa-ti spui: „vreau sa traiesc prin ceea ce ma intereseaza: unii traiesc pentru castig, altii pentru cultura, altii cauta un ideal, insa eu sunt o unitate autosuficienta, imi sunt de ajuns eu insumi…”. De fapt insa, aceasta naste dezagregarea societatii, dezagregarea umanitatii. In ultima instanta, nu mai ramane nimic din minunata unire care ar fi putut sa fie intre oameni. Si casatoria reprezinta minunea refacerii unitatii acolo unde aceasta nu poate fi refacuta prin puterile omenesti.

Taina iubirii fata de om incepe in clipa cand ne uitam la el fara dorinta de a-l poseda, fara dorinta de a stapani asupra lui. Cand ma aflu fata in fata cu un om pe care il vad cu ochii iubirii, nu cu ochii nepasarii sau cu ai urii, atunci ma impartasesc de omul acela, intre noi incepe ceva comun, o viata comuna. Receptarea omului are loc la o profunzime care se afla dincolo de cuvinte, dincolo de emotii. Un credincios ar zice: „Cand il vad pe om in aceasta lumina, in lumina iubirii curate, vad in el chipul lui Dumnezeu, o icoana”.

Cat de des nu se intampla ca celui indragostit sa i se spuna: „Ce ai gasit la el? Ce ai gasit la ea?” - si omul da raspunsul absolut delirant: „Dar nu vezi ce minunata este, ce frumos este?” Si se dovedeste ca, da, asa si este, omul cu pricina e minunat, pentru ca cel care iubeste vede frumusetea, iar cel care nu iubeste, sau e nepasator, sau uraste vede doar ranile. Este extrem de important sa ne amintim ca dragostea este realista pana la capat, ca ea il cuprinde in intregime pe om si ca ea vede, ea este vazatoare, insa in loc sa osandeasca, in loc sa se lepede de om, ea plange pentru schilodirea lui si este gata sa isi dea viata pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat sa fie indreptat si tamaduit.

Casatoria trupeasca reprezinta, dupa invatatura unuia dintre Parintii Bisericii, o taina asemenea Euharistiei, impartasirii credinciosilor. In ce sens? In acela ca in Euharistie, prin puterea lui Dumnezeu, prin minunea iubirii care uneste si a credintei reciproce, credinciosul si Hristos devin una. Si in casnicie (bineinteles, la alt nivel si in alt fel), datorita credintei reciproce si a iubirii reciproce, doi oameni depasesc orice dezbinare si devin o singura fiinta, o singura personalitate in doua persoane. Cei doi se raporteaza unul la celalalt ca la ceva sfant si preschimba toate relatiile lor, inclusiv cele trupesti, intr-o taina, in ceva care se inalta mai presus de pamant si se ridica la vesnicie.

Intr-un vechi manuscris al Evangheliei este un pasaj unde Hristos este intrebat: „Cand va veni imparatia lui Dumnezeu?” Si Hristos raspunde: „imparatia lui Dumnezeu a venit deja acolo unde nu mai sunt doi, ci unul…”.
Credinciosii, ca si necredinciosii, sunt ingrijorati in zilele noastre de lipsa de trainicie a casatoriilor si de suferinta pe care aceasta lipsa de trainicie o aduce atat sotilor, cat si copiilor. Multi sunt ingrijorati de dezagregarea familiilor si de lipsa de bucurie a vietii familiale, lipsa de bucurie care domneste acum peste tot. Asta se intampla, intr-o anumita masura, deoarece idealul casatoriei, ce exista candva, a devenit acum de neinteles pentru oameni. Multi privesc casatoria pur si simplu ca pe o intelegere particulara. Ei se simt oameni aparte, in afara societatii, si ca atare li se pare ca au dreptul sa se poarte asa cum vor.

Multi privesc casatoria din punct de vedere pur social-politic. In acest caz, familia devine nu mai mult decat o particica, o foarte mica particica din aparatul social-politic, care ii impune o povara considerabila, iar aceasta povara este cateodata cu neputinta de suportat. Daca e sa aprofundam cauzele acestui fapt sau felul cum oamenii se casatoresc in ziua de astazi, ei ar putea fi impartiti, si se pare, in cateva categorii.

Unii se casatoresc (mai bine zis traiesc impreuna) pentru ca se plac, pentru ca intre ei exista o atractie fizica sau psihologica. Acestia nu cauta in casatorie infaptuirea vreunui scop, nu vor sa ajunga undeva, li se pare ca daca pot sa se satisfaca unul pe celalalt trupeste ori sufleteste au obtinut deja totul. Pentru asta ei nu cauta nici binecuvantarea lui Dumnezeu, nici sa se incorporeze in societatea omeneasca si sa aduca in ea ceva nou.

Altii cauta casatoria pentru ca intre ei exista o potrivire sufleteasca, trupeasca, dar totodata au si un ideal in comun. Ei vor sa stea nu fata catre fata, ci umar la umar; nu vor sa isi petreaca viata in contemplare reciproca si in satisfacere reciproca, ci vor sa paseasca impreuna in viata si sa creeze viata. In functie de convingerile lor, unii – cei necredinciosi – vor construi o societate fara Dumnezeu, insa vor cauta in ea toata profunzimea accesibila lor in privinta omului; altii – cei credinciosi – vor cauta o alta dimensiune.

Unii cred pur si simplu intr-o divinitate nedefinita, intr-o putere suprema, si pe de o parte vor cauta binecuvantarea acestei puteri, un cuvant bun spus in numele acestei divinitati, iar pe de alta se vor gandi cum sa creeze o casatorie care sa fie mai mare decat omul, care sa fie atat de mare, incat sa devina atotomeneasca.

Cei ce cred intr-un Dumnezeu definit (acum voi vorbi din punctul de vedere al crestinului) vor cauta infaptuirea casatoriei dupa modelele care ni s-au dat in Biserica crestina: casatoria ca unire, casatoria ca imagine a vietii vesnice - pe care poate ca cel mai bine a exprimat-o scriitorul francez Gabriel Marcel . Acesta scrie: „A-i spune omului: te iubesc inseamna a-i spune: vei trai vesnic, niciodata nu vei muri…”.
Mitropolitul Antonie de Suroj

sursa:http://www.crestinortodox.ro/nunta/97071-casatoria-e-o-minune-pe-pamant

Stiri ...din lume adunate...

Culte sataniste, inregistrate oficial in Bulgaria
Ministrul bulgar al cultelor, Bojidar Dimitrov (foto), a sustinut ideea deputatilor din partidul „Ataka", cu privire la reоnregistrarea cultelor religioase оn Bulgaria, dupa ce a constatat ca in tara sunt inscrise nu mai putin de 101 culte, printre care
si unele sataniste, informeaza Lacasuri Ortodoxe.


Cuvioasa Maica Parascheva
Puţină lume ştie că moaştele Sfintei Parascheva, protectoarea Moldovei, sunt apărate, fiind "legate" printr-un greu blestem încă de la aducerea lor la Iaşi în 1641, în vremea domniei lui Vasile Lupu.În ciuda faptului că mai multe biserici sau mânăstiri se laudă cu rămăşiţe sau părticele ale Sfintei Parascheva, moaştele se află la Iaşi, în Catedrala Mitropolitană. Confuzia provine, după cum susţin teologii, din încurcătura care se face între Sfân ta Cuvioasă Parascheva, din Epivat, şi Sfânta Parascheva Muceniţa.Spre deosebire de Sfânta Cuvioasă Parascheva, care a trăit la o mie de ani după Hristos, Muceniţa a vieţuit în secolele III-IV, în Grecia, nu departe de Salonic. Aceasta a trăit în timpul persecuţiei păgâne şi a murit ca un martir, iar în icoane e reprezentată ţinându- şi ochii într-o mână. Moaştele ei sunt răspândite în mai multe locuri, iar părticele mai mari din rămăşiţele Muceniţei au fost adăpostite la Mânăstirea Miclăuşeni.

Blestemul lui Vasile Lupu şi al lui Varlaam
În schimb, moaştele Cuvioasei sunt protejate datorită blestemului rostit în urmă cu 400 de ani de domnitorul Vasile Lupu şi de mitropolitul Varlaam şi care e înscris sub forma unui sigiliu pe pânză de in în care sunt învelite moaştele de atunci.
Rămăşiţele Sfintei Cuvioase Parascheva nu se află nici ele intacte în racla la care milioane de credincioşi s-au închinat, de-a lungul anilor, la Catedrala Mitropolitană. Din moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva s-au luat, dintru început, tălpile, care au rămas la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol şi care se află acum la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena". Însă, în afară de tălpi, din sfintele moaşte lipseşte şi nasul. Acesta ar fi fost smuls în timpul Primului Război Mondial de un credincios atunci când s-a aplecat să le sărute, neştiindu- se nici azi unde se află acea parte.

Au stat în frig ca să atingă racla
Până ieri, 100.000 de pelerini din întreaga ţară au ajuns la Iaşi, pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva, depuse la Catedrala Mitropolitană. Mii de pelerini au stat şi noaptea trecută la rând, la temperaturi de -8 grade C, pentru a ajunge la racla Cuvioasei. Din cauza oboselii însă, cinci credincioşi au leşinat şi au ajuns la spital, de luni seară şi până ieri.

Pilda zilei....

Cei doi vecini
Un ţăran cam rău la suflet a găsit într-o zi pe păşunea sa vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care 1-a legat şi 1-a dus înapoi, spunându-i vecinului său:

- Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să ştii că o bat şi mai rău, ai auzit?

A doua zi însă, vecinul cel dintâi găsi şi el, în bătătura sa, două oi ale celuilalt, ce se strecuraseră printr-o spărtură a gardului. S-a apucat omul şi a reparat gardul, după care a luat frumos oile şi le-a dus stăpânului lor, celui crud, spunându-i:

- Am găsit la mine-n curte două dintre oile dumitale. Le-am adăpat şi ţi le-am adus acasă. Dacă am să le mai găsesc şi altă dată în curtea mea, să ştii că am să fac la fel: am să le port de grijă şi am să ti le aduc nevătămate.

- îţi mulţumesc - i-a răspuns ţăranul - puteai să faci la fel ca mine, dar acum îmi dau seama că eu am greşit. Vei vedea că a doua oară nu se va mai întâmpla! Şi, într-adevăr, ţăranul s-a ţinut de cuvânt.

Când vrei să-i arăţi cuiva că a greşit, nu trebuie să o faci cu răutate, ci cu blândeţe şi răbdare şi, atunci, cu siguranţă, vei reuşi.

"Învăţătura din constrângere nu e făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă, aceea rămâne acolo pentru totdeauna. "(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Rugaciunea de Joi....

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.
Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.

Pilde....

Pilda zilei:

Cheia potrivită

La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă.

- Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul?

- Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l.

- Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut?

- Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi 1-am certat. Şi de

fiecare dată am făcut la fel.

Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei şi dându-i una femeii a rugat-o să deschidă uşa din faţa lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie.

- Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!

Dar oricât s-a străduit femeia, nu a putut deschide.

- Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi aflu eu care-i cea potrivită - 1-a rugat aceasta. Privind-o cu căldură, duhovnicul i-a răspuns:

- Acum înţelegi ce-am vrut să-ţi dovedesc? Cum nu poţi tu deschide acea uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot aşa nu poţi deschide sufletul bărbatu­lui tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!

"învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi. "

( Sfântul Vasile cel Mare )