Merge şi fără Biserică ?

Există o vorbă răspândită printre noi, cum că fiecare are credinţa lui, în inima lui, şi nu are nevoie să meargă la Biserică. E greu să mergi la biserică, e un efort, trebuie să renunţi la o parte din timpul tău. Te doare spatele, te plictiseşti, nu-înţelegi ce se zice, nu-ţi place cum se cântă şi mai durează şi mult.

E mai simplu să stai acasă, să te rogi când ţi-aduci aminte, să faci ce vrei, să nu fii constrâns de nimic.

Unii spun că-l au pe Dumnezeu în suflet şi n-au nevoie de nici un ritual, de nici o slujbă.

Nu e simplu să fie bun şi să respecţi poruncile lui Dumnezeu.

Nu e simplu să-i iubeşti pe ceilalţi oameni şi pe Dumnezeu. Trebuie să renunţi la unele plăceri de zi cu zi, trebuie să-i mai ajuţi şi pe alţii, trebuie să nu te mai superi, să mai şi ierţi. Din când în când trebuie să mergi la preot să-ţi mărturiseşti păcatele şi să te-mpărtăşeşti. Trebuie să-ţi îndeplineşti canonul pe care ţi l-a dat preotul pentru păcatele mărturisite, trebuie să te rogi seara şi dimineaţa.

Când părinţii îşi invită copiii cei mari (toţi la casa lor) la o masă ca să se bucure împreună atunci fiecare din ei se grăbesc să vină în semn de respect şi dragoste pentru părinţii lor. Dar şi pentru că e un moment în care familia se poate reîntâlni după o perioadă de timp. Dar unul din fii va spune că el nu vine pentru că oricum îi iubeşte pe părinţi şi îi respectă, şi-i are tot timpul în sufletul lui.

Dar părinţii se vor întrista căci vroiau să-l vădă pe fiu lor, vroiau să se bucure alături de el şi de ceilalţi copiii. Vroiau să-l întrebe ce mai face, cum se mai descurcă, ce nevoie mai are, cu ce-ar putea să-l ajute. Vroiau să se bucure auzindu-l povestind despre tot ce-i frumos în viaţa lui. Acel fiu se lipseşte de dragostea părinţilor, de ajutorul lor, de bucuria de a sta împreună cu toţi fraţii lui, şi tot refuzând aşa fiecare invitaţie se va-nstrăina.

Aşa face şi Dumnezeu. Îi cheamă pe toţi fiii lui la Biserică ca să se bucure şi să fie împreună. Să vină toţi şi să mulţumească pentru tot ce-i bun în viaţa lor, să ceară ajutor pentru toate necazurile lor, să ceară putere să treacă peste toate obstacolole şi supărările lor. Să vine să-L vadă pe Dumnezeu, care-şi face simţită prezenţa prin persoana preotului dar şi prin chipul tainic al icoanelor. Noi nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, chiar dacă de multe ori ni se pare că da, şi atunci fără să cerem, primim din dragoste sprijinul Lui.

Domnul vrea să ne dea tot ce cerem doar când suntem toţi împreună în casa Lui, când ne-am adunat toţi şi ne-ţelegem bine unii cu alţii, când suntem ca fraţii. Cei ce lipsesc din Biserică aceea nu primesc ajutorul pentru că se manifestă egoist, nu vor să accepte invitaţia Tatălui, ci cred că se vor descurca şi singuri.

Dumnezeu ne dă continuu putere să trăim o viaţă frumoasă şi să trecem peste toate. Această putere ne-o dă prin preoţii Lui în fiecare biserică. Cum avem nevoie de profesori ca să ne lumineze mintea şi să ne-nveţe meserie şi să reuşim în viaţă, aşa avem nevoie de preoţi ca să ne lumineze sufletul şi să ne-nveţe cum să ne comportăm în lume.

Aşa cum profesorii ne dau din inteligenţa şi experienţa lor (din energia persoanei lor) şi ne-nvaţă, la fel preoţii ne dau energia (harul) lui Dumnezeu ca să ne schimbe şi să ne-ntărească oricând.

Cine mă ascultă când plâng?

Cine ma asculta cand ma plang, fara sa se plictiseasca de cuvintele mele?

Cine este aici langa mine, si-mi sterge lacrimile de pe obraz?

Cine imi ofera un dar fara sa-mi ceara ceva in schimb?

Cine cunoaste toate colturile inimii mele?

Gandurile mele, simturile mele, dorintele mele?

Cine imi arata bland unde gresesc?unde vorbesc fara de minte?

Cine nu ma cearta imediat ce am gresit, ci ma lasa sa-mi dau seama…?

Nu ma pedepseste, nu se supara, nu pleaca de langa mine

Cine imi zambeste in fiecare zi si asteapta cu drag sa-l privesc cu inima curata?


Sa-I spun ce simt, sa-mi recunosc greselile si firea mea slaba…

Cine ma ocroteste, sprijina, intareste in zi de tristete si suparare?

Cine imi asculta suferinta ca sic and ar fi trecut prin ea?

Ma tine pe umerii Sai cand eu nu mai pot si ma imbratiseaza

Cine ma astepta in fiecare clipa ca eu sa ma intorc la el

Sa-I spun si bucuriile mele dar si tristetile si nemultumirile?

Cine inchide ochii si pleaca urechea sa la rugaciunea mea?

Cine poate mangaia sufletul meu cand este nelinistit?

Cine imi ofera in fiecare zi mai mult decat cer, decat pot gandi?


Ma rabda, ma smereste, ma lumineaza

Ma intareste, ma asteapta, nu ma amageste

Cine ma iubeste mai mult decat ma pot iubi eu?

Cine ma iubeste asa cum sunt eu?

Cine ma va iubi chiar de voi fi cel mai mare pacatos?

Cine ma iarta pentru ca ma iubeste?

Unul singur…Dumnezeu Iisus Hristos

Iar Dumnezeu este iubire.Permite-mi sa-ti spun ca te iubesc si precum voiesti sa se faca voia Ta!

sursa:ortodoxiatinerilor

„Nu există gimnastică mai bună decât metaniile“

Cea mai potrivită metodă de întărire a muşchilor abdominali o constituie metaniile. Nu râde, aşa este! Când cineva face metanii folosul este dublu, şi pentru sufletul şi pentru trupul celui care le face. Sufletul se foloseşte pentru că, prin metanii, cere iertare şi milă Domnului, iar trupul, pentru că, astfel, îşi întăreşte muşchii abdominali şi se fortifică. Îţi recomand să faci cât mai multe metanii. Începe cu un număr redus, apoi adaugă altele în fiecare zi, până ajungi în punctul în care să simţi că poţi rezista. Însuşi organismul ne înştiinţează limitele rezistenţei lui şi, atunci, stabilim numărul de metanii în funcţie de rezistenţă.
Apoi, deşi nu e obligatoriu, putem menţine constant numărul de metanii în fiecare zi. Aceasta depinde de numeroşi factori, ca dispoziţia sufletească, oboseala, starea de sănătate etc. Important este începutul, pe de o parte, iar pe de altă parte, e importantă şi pocăinţa care trebuie să însoţească metaniile, pocăinţa pentru multele noastre păcate, pentru care trebuie să ne cerem iertare de la Domnul cu toată puterea sufletului şi a trupului. Dacă putem, să zicem în timp ce facem metaniile: Doamne, Iisuse, miluieşte-mă! Aşa este cel mai bine. Şi Domnul nu numai că ne va auzi, dar ne va şi ierta, întrucât cerem iertarea nu doar cu buzele, ci şi cu trupul şi din tot sufletul, indiferent dacă acesta e aproape de Hristos ori prins în mrejele păcatului. Căci Hristos nu S-a răstignit pentru credincioşi şi oameni fără pată, ci pentru ne-credincioşi şi păcătoşi ca noi.
Prin metanii, şi trupul participă la rugăciune, rezultând astfel unitatea sufletului cu trupul, element care este esenţial în existenţa, forma şi tămăduirea bolilor.
Nu există gimnastică mai bună decât metaniile. După ce ne-am făcut cruce îngenunchem, atingem pământul cu fruntea, apoi ne ridicăm, făcând aceasta iar şi iar, în timp ce sufletul suspină în faţa lui Dumnezeu, rostind rugăciunea vameşului: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Sau orice altă rugăciune pe care ne va lumina Duhul Sfânt să o rostim. După metanii urmează bucurie mare, uşurare, pace în suflet, iar trupului nu-i va mai rămâne nici un singur mădular nefolosit şi nepus la lucru. Părintele, pentru a accentua importanţa metaniilor, spunea că după cum ne-o arată Evanghelistul, Hristos Însuşi a făcut şi El metanii când Se afla în grădina Ghetsimani, căzând cu faţa la pământ şi apoi ridicându-Se. Metaniile fac bine şi sufletului şi trupului. De aceea asceţii nu păţesc cu una cu două infarcte ori alte boli de inimă, întrucât, prin metanii, arterele şi vasele de sânge se păstrează excelent, iar sufletul se linişteşte, spulberând supărările. Metaniile nu sunt de la om, ci descoperire dumnezeiască, şi nefericit este omul care nu a aflat taina lor. Cei ce fac metanii noaptea, înainte de a adormi, alungă din minte grijile de zi cu zi, se liniştesc şi dorm mult mai bine.
Să faceţi la rugăciune câte metanii puteţi, chiar dacă obosiţi. Când rugăciunea e însoţită şi de jertfă, devine mai eficientă şi mai plăcută lui Dumnezeu, sfătuia părintele.
Părintele Porfirie – Antologie de sfaturi şi îndrumări

Sus să avem inimile!

Un călător rătăcit prin pustiul deşertului s-a ascuns de arşiţa cerului într-o peşteră. Acolo a găsit un părinte duhovnicesc, ce-şi trăia viaţa numai în acel perimetru al peşterii, şi l-a întrebat: Părinte, cum poţi să-ţi iroseşti viaţa în acest fel? Părintele i-a răspuns: Dragă, vezi tu crăpătura acestei stânci? Pe aici eu văd mereu un petic de cer. Aceasta este cea mai mare comoară a inimii mele, pentru care îi mulţumesc Domnului în fiecare zi.
În fiecare Sfântă Liturghie cerul ne este restituit, devine din nou posibilă trăirea raiului. Prin Sfânta Împărtăşanie, Hristos trăieşte în noi şi ne sfinţeşte în întregime, trup şi suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: ”Ce-mi este mie de cer, când eu contemplu pe Stăpânul cerului, când eu însumi devin cer?” Mai măsurăm noi astăzi pământul cu pasul mărturisirii venite din cer? Mai suntem mânaţi de curajul mărturisirii identităţii noastre de neam şi credinţă?
Mai răsună în sângele conştiinţei noaste de neam îndemnul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, când şi-a încurajat fiii spre a nu-şi lepăda credinţa: ”Copiii mei, fiţi cu curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta, să ne mântuim cel puţin sufletul, spălându-ne păcatele în sângele nostru!”? Era ziua de 15 august 1714, când voievodul Brâncoveanu împlinea 60 de ani, iar doamna Maria pătimea alături de fiicele şi ceilalţi gineri ai săi, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, trecerea la Domnul a soţului său împreună cu cei patru fii, dar şi a ginerelui Ianache, prin martiriul credinţei mărturisite cu viaţa. Versurile baladei copleşitoare redau pe deplin hotărârea mărturisirii brâncoveneşti: ”Facă Domnul ce o vrea,/ Chiar pe toţi de ne-aţi tăia,/ Nu mă las de legea mea.“
Astăzi nu ni se mai cere viaţa pentru a ne mărturisi credinţa, putem merge la biserică, dar societatea actuală ne impune din ce în ce mai pregnant o viaţă fără de Hristos. Gesturile mărunte, dar pline de mărturisire a credinţei – a te însemna cu semnul sfintei cruci, a posti miercurea şi vinerea, a avea un duhovnic, a avea un colţ de rugăciune în casă, a pune icoana lui Hristos la loc de cinste în casă sau în şcoală – sunt prezentate fie ca „demodate”, fie ca gesturi de „agresiune”, care atentează la „democraţia” în plină desfăşurare. Astăzi suntem liberi să credem mai degrabă în puterea Pământului şi a deşertăciunii lui (consumăm fără raţiune resursele sale, ba chiar se nasc războaie pentru ele) decât în năzuinţa Cerului din noi (să ne purtăm cu demnitate faţă de natura creată de Dumnezeu, să ne ridicăm din libertinajul toleranţei păcatului şi să iubim virtutea sfinţeniei ce ţine această creaţie).
Ascultând chemarea liturgică „Sus să avem inimile!”, dacă starea noastră creştină, în deplinătatea fiinţei noastre, îşi doreşte să trăiască la înălţimea chemării lui Dumnezeu, în ciuda jertfei la care suntem supuşi zilnic, atunci să mărturisim cu deplin curaj: „Avem către Domnul!”
sursa: apostolatintarafagarasului

Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiaţi-i pe părinţi ....

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

(Adrian Păunescu - Rugă pentru părinţi)
Era o dată un bătrân căruia, murindu-i soţia, copiii i-au propus să-şi vândă casa, averea şi să se mute la ei. O vreme a dus-o bine, dar cum banii bătrânului s-au cheltuit, cei din casă nu-l mai băgau în seamă, ba mai mult, le-a căzut silă şi într-o bună zi s-au hotărât să-l izgonească de acasă. Bătrânul şi-a luat trăistuţa la spinare şi la plecare i-a zis fiului: „Dragul moşului, o ultimă rugăminte mai am la tine: mergi şi mă însoţeşte pân’ la sprânceana dealului, că şi eu, cu ani în urmă, am alungat pe tatăl meu de acasă şi acolo m-am despărţit de el. Fiul, înţelegând că tot ceea ce ai făcut ţi se întoarce într-o bună zi, a spus tatălui cu lacrimi în ochi: „Iartă-ne, tată, pentru ce ţi-am făcut, şi vino din nou acasă.”

Sf. Scriptură despre cei care nu îşi respectă părinţii
Dacă ne aplecăm cu luare aminte asupra poruncii a 5-a, observăm că Dumnezeu a așezat-o chiar la mijlocul Decalogului, i-a conferit așadar un loc central, de legătură, de trecere de la poruncile ca datorii față de Dumnezeu, la cele ce-l privesc pe aproapele.
Cuvintele Sfintei Scripturi sunt extrem de dure la adresa copiilor care nu-şi respectă părinţii: „Cel ce se poartă rău cu tatăl său şi alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară şi de ruşine” (Pilde 19,26). „Ochiul care îşi bate joc de părintele său şi nu ia în seamă ascultarea (ce este dator) maicii sale, să-l scoată corbii care sălăşluiesc lângă un curs de apă, iar puii de vultur să-l mănânce” (Pilde 30,17). „Ca un hulitor este cel care îşi părăseşte tatăl şi blestemat de Domnul este cel care o ocărăşte pe mama sa”(Sir 3, 16). Iar Sf. Apostol Pavel îi scrie lui Timotei că neascultarea de părinţi va fi unul din semnele care prevestesc sfârşitul lumii (II Tim 3,1-5).
Ce presupune respectul?
Cinstea sau respectul datorat părinţilor înseamnă recunoştinţă faţă de cei care, prin dăruirea vieţii, a iubirii şi muncii lor, şi-au adus copiii pe lume şi i-au ajutat să crească. "Din toată inima cinsteşte-l pe tatăl tău şi nu uita niciodată durerile mamei tale. Aminteşte-ţi că ei ţi-au dat viaţa; ce le vei da tu în schimb pentru ceea ce au făcut ei pentru tine?" (Isus Sirah 7, 28-29).Respectul faţă de părinţi impune şi anumite fapte pozitive, anumite atenţii: măcar o urare, un buchet de flori de onomastică, de ziua de naştere, cu ocazia anumitor evenimente importante din viaţa lor.
Respect nu înseamnă numai recunoştinţă. Mai înseamnă a evita tot ce ar putea întrista, ar putea indispune pe părinţi şi pe cei care le ţin locul, le-ar leza onoarea: cuvinte lipsite de cuviinţă şi de bun simţ, porecle, epitete, glume deplasate, băşcălii pe seama lor, expresii spuse în prezenţa sau în absenţa lor, ca: "băi, tatule!", "babacul" ş.a.m.d.; gesturi lipsite de bun simţ, de pildă, a fuma în faţa părinţilor care nu fumează şi te-au îndemnat să nu faci acest lucru.
A respecta pe părinţi înseamnă a le cere iertare atunci când, prin cuvinte sau prin comportarea ta, ai dat dovadă de lipsă de respect.

Respectul încetează după ce ne căsătorim?
După căsătorie, într-o oarecare măsură ascultarea încetează pentru copii, dar respectul niciodată. Oricât de înaltă ar fi poziţia noastră socială şi oricât ar fi de multă ştiinţa noastră de carte, nu putem renunţa la sfaturile părinţilor noştri: „Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu dispreţui îndemnurile mamei tale… Ele te vor călăuzi când vei vrea să mergi; în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deştepta vor grăi cu tine" (Pilde 6, 20-22).
Porunca de a cinsti pe tata şi pe mama a fost dată de Dumnezeu nu numai pentru copiii mici, pentru minori, ci în primul rând pentru copilul adult care este, la rândul său, tată şi mamă: „Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viaţa lui” (Isus Sirah 3,12). „Nu o dispreţui pe mama ta când ea a ajuns bătrână” (Pilde 23, 22).
O poruncă de bază
Porunca cinstirii părinţilor aminteşte copiilor deveniţi adulţi datoria de a-i ajuta material şi moral în anii bătrâneţii şi în timp de boală, de singurătate sau de suferinţă. Potrivit unei tradiţii, porunca de a da cinstea cuvenită părinţilor este superioară poruncii de a da slavă lui Dumnezeu, fiindcă în Vechiul Testament Scriptura pe sărac nu îl obliga să plătească zeciuiala şi să aducă o jertfă la templu. În schimb, spuneau rabinii, pe părinţi trebuie să-i cinsteşti „indiferent că eşti sărac sau bogat, chiar dacă eşti nevoit să cerşeşti din poartă în poartă”. „Cel care îşi cinsteşte tatăl se va curăţi de păcat. Şi ca unul care strânge comori, aşa este cel care îşi cinsteşte mama" (Isus Sirah 3, 3-4).
Porunca „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta" e atât de importantă, atât de delicată, încât criza ei se reflectă în mod negativ asupra întregului spectru social, civil şi bisericesc, aruncând o lumină sinistră asupra viitorului atâtor tineri de astăzi.
Binecuvântaţi sunt cei care îşi cinstesc şi îşi respectă părinţii potrivit învaţăturilor Sf. Scripturi!

Pr. Alexandru Stanciu

Sursa:http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com

Putem să o imitam pe Sfânta Isidora?

Ce femeie minunata a fost sfanta Isisdora! Era considera de cei din jur o faptura care poate fi exploatata dupa bunul plac. Ca si cum n-ar fi fost in toate mintile, ca si cand ar fi fost un animal domestic. Sfanta Isidora se afla la o manastire cu multe monahii, cam patru sute, si ajuta la bucatarie. In bucatarie se purtau urat cu ea deoarece se prefacea a fi nebuna si toti o considerau iesita din minti. Si ce patea, sarmana! Cat era de batjocorita! O exploatau toate. Nici cainele pe care-l aveau la manastire nu era atata de chinuit.

Sfantul Pitirun, care traia in pustie, i-a aparut un inger care l-a instiintat ca exista o femeie care l-a intrecut in virtute. “Du-te , i-a spus ingerul, la manstirea de femei din Tavenisiot. Acolo vei gasi o monahie care are aura deasupra capului”. Sfantul s-a ridicat numaidecat si a pornit spre manastire. Era cunoscut sfantul, caci era vestit pentru virtutea lui. I-a cerut staretei sa vada toate monahiile. Au venit toate, dar nu a vazut-o pe cea aratata de inger. A spus Avva :”Nu cumva mai este vreuna?”. “Ei, Avva, mai este una nebuna, care sta la bucatarie!”. Cand au adus-o Avaa Pitirun a privit-o cu atentie, a vazut aura pe care o avea in jurul capului si a cazut la picioarele eu punand metanie .

Stareta si celelalte monahii au alergat sa-l ridice “Ce faci, Avva? aceasta este o nebuna!”. “Nu este nebuna, a raspuns, nebune sunteti voi!”. Nu puteau nega cuvintele lui, nu se puteau impotrivi si au acceptat cele spune de el. Au inceput toate sa planga, mai ales cele care erau in bucatarie, sa se vaite si sa se marturiseasca ce i-au facut atatia ani, cum o batjocoreau, cum o bateau si nu le pasa de ea. Sfanta Isisdora nu era atinsa de toate acestea si nici nu avea sentimente de inferioritate. Dimpotriva, cu cat mai mult rau i-ar fi facut, cu atat mai bine ar fi fost pentru ea.

Putem sa o imitam pe Sfanta Isidora?

Asa trebuie sa gandeasca fiecare crestin. Sa fie gata sa accepte ceea ce ingaduie Dumnezeu. Dumnezeu va ingadui fiecaruia dupa dupa masura lui. Dar toti trebuie sa avem aceeasi smerenie. Daca ai smerenie, nici complexe nu poti avea, nici altceva. Sfanta Isisdora nu a avut complexe de inferioritate. Ea venise sa se nevoiasca.

Sa nu-mi spuneti : “Ei, parinte, putem face noi cum a facut Sfanta Isidora?” Nu faceti, dar fiecare om trebuie sa treaca prin astea. Cand va lua lucrurile astfel, sentimentele de inferioritate vor pleca de la el, iar defectele lui vor fi harisme si-l vor ajuta. Unii dintre mucenici doreau mult sa muceniceasca si iconomia lui Dumnezeu ii conducea repede la mucenicie. Asa si omul. Trebuie sa se bucure de defectele lui si sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru ca acestea sunt margaritarele pe care le detine.

Sufletul meu, Temnita mea (Arhim. Simeon Kraiopoulos)

Pilda zilei....

Dresorul
O veche istorioară povesteşte despre un pustnic care se tot scuza înaintea pelerinilor că are cam mult de lucru, că e tare ocupat... Oamenii se mirau, căci îl ştiau că are o viaţă sfântă şi nu este absorbit de cele materiale, de aceea îl întrebă cu ce se ocupă. Pustnicul le răspunse: "Am de îmblânzit doi şoimi, de dresat doi vulturi, să stăpânesc doi iepuri, să am grijă de un şarpe, să încarc un măgar, să pun şaua pe cai şi să dresez un leu". "Într-adevăr, spuseră oamenii, ai mult de lucru. Timpul îţi este încărcat. Dar unde îţi sunt animalele de care vorbeşti, căci nu vedem pe lângă chilia sfinţiei tale nimic din toate acestea?" Pustnicul le explică într-un mod foarte simplu, ca să înţeleagă cu toţii, căci aşa ceva aveau şi ei acasă. De altfel şi noi avem în grijă astfel de “jivine”.

"Cei doi şoimi sunt ochii noştri care se reped asupra oricărui lucru, câteodată sunt ca nişte săgeţi care se înfig ici-colo şi aşa rămân. Uneori este greu să le îmblânzeşti.
Cei doi vulturi sunt mâinile noastre care apucă, şi ceea ce prind nu mai lasă liber. Câteodată scapă de sub control. Ele ar putea face altceva, ar putea mângâia, ajuta, deschide...
Cei doi iepuri sunt picioarele noastre care merg, lovesc, ologesc şi ne fac să rătăcim.
Cel mai greu lucru de stăpânit însă se află în spatele dinţilor noştri: limba (şarpele). Cineva spunea că cei 32 de dinţi sunt neputincioşi în faţa unei singure limbi. Ea ar putea însă să mângâie, să spună lucruri frumoase, să-l slăvească pe Dumnezeu, să spună adevărul...
Şi apoi avem de încărcat un măgar: trupul nostru. Cât de des nu se aseamănă cu un astfel de animal! Totdeauna i se pare că e prea încărcat şi se împotriveşte, face năravuri, refuză, este încăpăţânat ca un măgar. Şi totuşi avem nevoie de el.
Apoi mai avem de dresat un leu. Despre leu se spune că este regele animalelor, aşa cum inima este centrala puterii, reşedinţa curajului şi a tuturor sentimentelor nobile, dar poate fi şi celula germenului urii şi al revoltei. « Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule ». (Mt. 15,19)
…dar să mai ai pe lângă acestea şi un « ţap » puturos sau un « porc » leneş şi lacom, care să guiţe toată ziua de sete şi foame…

Pilda zilei....

Preţul lucrurilor

Un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş, că nu făcea nimic toată ziua, dar ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumpere dulciuri şi i jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-1 lecuiască şi, când băiatul a venit iarăşi să-i ceară bani, i-a spus:

- Fiule, eu ţi-aş da banii aceştia, dar mă tem că tu nu ştii să-i preţuieşti. Nu ştii valoarea lor şi îi cheltuieşti fără rost.

- Cum să nu, tată? Ştiu foarte bine că banii se câştigă greu şi nu îi voi mai risipi.

Dar în timp ce băiatul tot încerca să-şi convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînţelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru.

- Acum să ştii că eşti pedepsit! - a mai spus tatăl. Pleacă din casa mea şi să nu te mai întorci până nu vei fi şi tu în stare să câştigi un ban.

Băiatul nu a mai avut ce face şi s-a dus la brutarul din colţul străzii, rugându-1 să-1 primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit cărând sacii cu făină, frământând coca şi trebăluind prin brutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani.

Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă.

- Tată, tată - a strigat el, intrând val-vârtej - am câştigat şi eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt şi doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!

- Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le şi mie să văd câte sunt...

După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-şi mâinile în flăcări să scoată banii pentru care muncise atât.

- Vezi fiule, de-abia acum ştii valoarea banilor. Şi doar cine le cunoaşte valoarea ştie cu adevărat şi cum să-i cheltuiască - îi mai spuse tatăl cu dragoste.

"Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul de a trăi: Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare. "
( Sfântul Ioan Gură de Aur)

Stiri ...din lume adunate...

Comunicatul Ierarhiei Bisericii Greciei referitor la dialoguri şi
la „Mărturisirea de credinţă"

Ierarhia Bisericii Greciei în şedinţa ei din după-amiaza zilei de 15 octombrie a.c., ca şi în prima parte a şedinţei de astăzi, la propunerea Preafericitului Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Grecia, a dezbătut tema dialogului dintre ortodocşi şi romano-catolici.
La început s-a citit Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Kir Bartolomeu referitoare la aşa-numita „Mărturisire de Credinţă", care a fost semnată de clerici, monahi şi laici, după care s-au citit de asemenea şi scrisorile Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi către Sfântul Sinod, în care cereau informaţii referitoare la textul care s-a semnat la Ravenna şi la planul care se va dezbate în zilele următoare în Cipru referitor la primatul papal în timpul primului mileniu. Asupra temelor acestora s-a discutat şi în Permanenţa Sfântului Sinod încă din luna septembrie a anului trecut.
După citirea textelor de mai sus, Preafericitul a chemat pe Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi Meletie de Nicopole şi Prevezis, preşedintele Comisiei Sinodale pentru relaţiile interortodoxe şi intercreştine, Hrisostom de Messinia, reprezentantul Bisericii Greciei la dialogul cu romano-catolicii şi Hrisostomos de Peristerios ca şi cunoscător al temelor, deoarece în trecut s-a ocupat cu ele, pentru a informa Ierarhia atât în ceea ce priveşte demersul dialogului de mai sus, cât şi asupra textului de la Ravenna şi asupra întrunirii Comisiei Mixte Teologice care va avea loc în zilele următoare în Pafos (Cipru).
Prin urmare a existat un dialog foarte deschis la care au luat parte mulţi arhierei, care au vorbit despre aceste teme importante cu simţul responsabilităţii şi al cunoştinţei. În timpul dezbaterii s-au formulat următoarele puncte:

1. S-a recunoscut nevoia unei mai mari informări pe viitor a Sfântului Sinod al Ierarhiei asupra acestor teme importante. S-a declarat că de acum înainte Ierarhia va fi informată de toate fazele dialogurilor, altfel nici un text nu se poate impune Bisericii. De altfel acest lucru îl presupune statutul sinodal al Bisericii.
2. Dialogul trebuie să continue, însă în cadrul ecleziologic şi canonic ortodox, întotdeauna după o înţelegere cu Patriarhia Ecumenică, după cum s-a hotărât în mod panortodox.
3. Reprezentanţii Bisericii noastre la dialogul respectiv cunosc foarte bine teologia ortodoxă, ecleziologia şi tradiţia bisericească şi îşi oferă cunoştinţele şi puterile lor „pentru unirea tuturor", „întru adevăr" şi în cadrele teologice indispensabile şi ale hotărârilor Conferinţelor Panortodoxe.
4. Textul de la Ravenna şi textul care trebuie să se elaboreze în Cipru se alcătuiesc cu condiţia supunerii şi aprobării lor de către Bisericile Locale Autocefale, prin urmare şi de către Biserica Greciei, după ce s-a deliberat sinodal. Aceasta înseamnă că practic că nu vor exista paşi decisivi în afara hotărârii sinodale a Ierarhiei. Ierarhii sunt păzitorii Predaniei Ortodoxe, după cum au mărturisit la hirotonia lor în treapta de episcop.
5. În legătură cu textul care se va referi la primatul papei Romei în timpul primului mileniu, text care va fi elaborat în Cipru în zilele următoare, s-a dat o îndrumare reprezentanţilor Bisericii noastre să insiste pentru menţionarea în textul final a poziţiei canonice a primatului papei Romei în primul mileniu raportat la Sinoadele Ecumenice şi cu trimitere la canonul 3 al Sinodului al II - lea Ecumenic şi la canonul 28 al Sinodului al IV - lea Ecumenic.
6. Ierarhia Bisericii Greciei urmăreşte şi va continua să urmărească veghind asupra temei dialogurilor Bisericii Ortodoxe cu eterodocşii, fapt pentru care consideră că un text ca „Mărturisirea de Credinţă" este un excedent. Îi roagă dar pe credincioşi să aibă încredere în Păstorii lor şi să se abţină de la acţiuni, care s-ar putea ca pe viitor să creeze probleme.
Acestea au fost discutate şi hotărâte unanim de către Ierarhia Bisericii Greciei cu simţ de răspundere înaintea lui Dumnezeu, faţă de Neprihănita noastră Credinţă şi Predanie şi faţă de bine-credinciosul popor, spre slava lui Dumnezeu şi mărirea Bisericii.

Din partea Sfântului Sinod al Ierarhiei.



(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)sursa http://www.impantokratoros.gr/6F2C7547.ro.aspx

18 luni de închisoare pentru că a pus un copil de 3 ani să fumeze



Un bărbat de 31 din Newcastle, Anglia, a fost trimis la închisoare pentru 18 luni, după ce a fost pârât că a dat să fumeze unui copil de 3 ani.
Totul a fost filmat cu un telefon mobil de o altă fată, în vârstă de 14 ani, iar înregistrarea a ajuns în mâna unui vecin care a anunţat poliţia.
La început i s-a părut amuzant, iar fetiţei părea să îi placă. Probabil că îi mai dăduse şi altă dată să fumeze. A terminat ţigara şi a pus-o în scrumieră. După aceea a mai cerut una, dar n-a vrut să îi mai dea. Copila a început să plângă şi i-a mai dat o ţigară", este mărturia unei alte fete de 16 ani care a asistat la gluma bărbatului. S-a dovedit că, până să vină cele două fete, copilul de 3 ani fumase alte trei ţigări.
În timpul filmuleţului se face referire şi la marijuana, dar testele făcute copilului au relevat că ţigările nu conţineau droguri. Asta nu l-a salvat pe Graeme Conroy, care a primit 18 luni de închisoare.

www.libertatea.ro
Campania "Pâine pentru nevoiaşi" la Tulcea, România

Filiala tulceană a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România lansează astăzi proiectul "Pâine pentru nevoiaşi".
Directoarea filialei, Simona Covaliov, a declarat că, începând de astăzi de două ori pe săptămână, în fiecare zi de marţi şi vineri, voluntarii organizaţiei vor oferi câte două pâini unui număr de 70 de persoane. Acest ajutor se va acorda timp de şase luni, iar tulcenii care din motive de sănătate nu se vor putea deplasa, vor primi sprijinul la domiciliu. Proiectul derulat de filiala teritorială este susţinut de trei brutării din municipiu, Vifor, Damona şi Pluto, care vor oferi săptămânal 460 de pâini. Campania "Pâine pentru nevoiaşi" se adresează persoanelor fără venituri sau cu venituri reduse, ea demarând chiar de Ziua Internaţională a Alimentaţiei.

www.libertatea.ro
Situaţie tragică pentru tinerii din Chişinău de Hramul Oraşului

În rezultatul deflagraţiei de ieri, 14 octombrie, din centrul mun. Chişinău, au pătimit 36 persoane, cărora le-a fost acordat ajutor medical, dintre care 12 au fost internate în spital cu leziuni corporale uşoare. O persoană a fost supusă intervenţiei chirurgicale, 3 se află în stare mai puţin gravă, ceilalţi, după acordarea primului ajutor medical, au plecat la domiciliu, transmite serviciul de presă de la MAI.
Explozia a avut loc aproximativ la ora 22.05, în timpul desfăşurării manifestaţiilor dedicate Hramului mun. Chişinău, în scuarul Arcului de Triumf din Paiaţa Marii Adunări Naţionale. Autorităţile de Stat afirmă că acest caz a fost un adevărat act terorist!

www.unimedia.ro

CUM S-A SĂRBĂTORIT „ZIUA CRUCII”ÎN PATRIARHIA IERUSALIMULUI

PREAFERICITUL TEOFIL, PATRIARHUL IERUSALIMULUI A PARTICIPAT SEARA LA VECERNIE, IAR DIMINEAŢĂ LA DUMNEZEIASCA LITURGHIE CU PRILEJUL PRAZNICULUI ÎNĂLŢĂRII CINSTITEI ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI CRUCI
ÎN PREASFÂNTA BISERICĂ A ÎNVIERII


GREGORIAN 28.09.2009/IULIAN 14.09.2009


PF Teofil, litanie cu Sf. Cruce
A TOATĂ LUMEA ÎNĂLŢARE A CINSTITEI ŞI DE VIAŢĂ FĂCĂTOAREI CRUCI

A FOST SĂRBĂTORITĂ CU UN DEOSEBIT FAST ÎN PATRIARHIA IERUSALIMULUI


Conform istorisirilor evanghelice, Domnul nostru Iisus Hristos „ca o oaie spre junghiere s-a adus” (Fapte 8, 33) pentru mântuirea noastră. De la pretoriu a fost condus pe calea martiriului „spre Golgota, care se zice şi Locul Căpăţânii” (Matei 27, 33), „în afara porţii” (Evrei 13, 12) şi acolo a fost răstignit, acolo a fost îngropat într-un mormânt nou (Matei 27, 60), de unde a treia zi a înviat.

Acest loc al martiriului, al îngropării şi al învierii Domnului nostru Iisus Hristos fusese astupat cu pământ şi acoperit cu idoli până în anul 326 d.Hr. În acest an a venit în Sfânta Cetate a Ierusalimului Sfânta Elena, trimisă de fiul ei Constantin cel Mare, care fusese informat despre starea Locurilor de Închinare de către reprezentantul Bisericii Ierusalimului, Arhiepiscopul Macarie, cu un an înainte, în cadrul Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325).


Sfânta Elena, îndrumată de creştinii din Ierusalim, a aflat locul Golgotei şi al Mormântului Domnului, a găsit Cinstita Cruce şi a început lucrarea de ridicare a unei măreţe biserici deasupra acestora.

Această minunată lucrare a durat un deceniu, 326-336 d.Hr. După finalizarea ei, împăratul Constantin cel Mare a chemat pe episcopii ce se adunaseră în Tirul Sidonului şi pe mulţi alţii din diferite regiuni şi s-a săvârşit sfinţirea bisericii.

În timpul slujbei de sfinţire, poporul adunat dorea să vadă Crucea Domnului. La cererea mulţimii, Arhiepiscopul Macarie al Bisericii Ierusalimului împreună cu Sfânta Elena au „înălţat” Cinstita Cruce. Atunci, privind Crucea, poporul a strigat: „Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte…”.
Aceste evenimente care au avut loc atunci, o singură dată, Biserica a rânduit ca să fie sărbătorite în fiecare an. Pe de-o parte, evenimentul sfinţirii pe 13 septembrie, iar pe de altă parte evenimentul Înălţării pe 14 septembrie în fiecare an. Biserica Sionului a prăznuit şi anul acesta conform tipicului ei această sărbătoare a Înălţării Cinstitei Cruci.

Coborârea procesiunii spre locul de închinare al aflării cinstitei Cruci

De cu seară, după citirea Ceasului al IX – lea în Biserica Mănăstirii Sfinţilor Constantin şi Elena, de la poarta centrală a mănăstirii s-a început coborârea oficială a părinţilor aghiotafiţi spre Preasfânta Biserică a Învierii. Odată cu intrarea în Biserică, a avut loc închinarea la locul de pelerinaj numit Piatra Ungerii (sau Pogorârea de pe Cruce) şi la Preasfântul Mormânt, iar în continuare s-a săvârşit Vecernia Mare cu Litie în marea Biserică a Învierii, în prezenţa Preafericitului Teofil, Patriarhul Ierusalimului, după care, arhierei şi preoţi, au intrat în Sfântul Altar şi de acolo au urcat spre înfricoşătoarea Golgotă unde s-au închinat. În noaptea praznicului a avut loc slujba Utreniei, rânduiala Înălţării Sfintei Cruci şi Dumnezeiasca Liturghie, slujba fiind oficiată în sobor de către Egumenul Bisericii Învierii, părintele arhimandrit şi paraschevofilax Isidoros.

Înălţarea Sfintei Cruci pe Înfricoşătoarea Golgotă
La orele 7 dimineaţă, în ziua praznicului, a avut loc din nou coborârea oficială în Preasfânta Biserică a Învierii. În sunetul clopotelor, după îmbrăcarea în veşminte a patriarhului şi a arhiereilor, a început Dumnezeiasca Liturghie plină de smerenie, dar şi de măreţie, deopotrivă. Au slujit Preafericitul, arhierei co-liturghisitori ai Tronului, Mitropolitul Procopie de Filippi, Neapole şi Thasos (din Grecia), Episcopul Nicandru de Banat (din Patriarhia Serbiei), mulţi ieromonahi şi preoţi în prezenţa multor pelerini care au participat cu multă umilinţă, pelerini de diferite naţionalităţi, dar de o singură credinţă şi de o singură mărturisire, cea ortodoxă; într-un singur Trup, Trupul Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos. După apolisul Dumnezeieştii Liturghii, a început rânduiala Înălţării Sfintei Cruci de pe treptele Bisericii Mari, după ce mai întâi Preafericitul a binecuvântat Sfânta Intrare pentru procesiune.


PF Teofil purtând cinstita cruce

Procesiunea a început de la „Buricul Pământului” – din centrul Bisericii Mari, s-a îndreptat spre Kuvuklionul Sfântului Mormânt, apoi spre Piatra Ungerii (a Pogorârii de pe Cruce), a trecut prin faţa Paraclisului lui Adam şi a Paraclisului „Coroanei de Spini” şi a coborât la locul aflării Cinstitei Cruci, unde a avut loc Înălţarea Cinstitei Cruci de către Preafericitul în cele patru puncte cardinale, conform tipicului.

Înălțarea Cinstitei Cruci pe locul descoperirii ei

În continuare, procesiunea a urcat înapoi, a trecut prin faţa Paraclisului numit „Împărţit-au hainele Mele loruşi”, a Paraclisului Sfântului Longhin Sutaşul, al Celor Şapte Cămări, a Locului de Închinare numit „Nu te atinge de Mine”, a înconjurat de trei ori Sfântul Kuvuklion al Preasfântului Mormânt şi din nou a trecut pe lângă locul Piatra ungerii (a Pogorârii de pe Cruce), a urcat treptele spre Golgota, iar deasupra Sfintei Mese de pe Golgota a fost aşezată Cinstita Cruce împreună cu ramuri de busuioc. Patriarhul Teofil al Ierusalimului a luat-o şi a înălţat-o în cele patru puncte cardinale conform rânduielii tipiconale. După aceasta, Prefericitul şi arhiereii s-au închinat locului de sub Sfânta Masă – în care a fost înfiptă Crucea Domnului nostru Iisus Hristos – precum şi Crucii Domnului înălţate pe Sfânta Masă. Credincioşii, la fel, apropiindu-se, s-au închinat şi au primit din busuiocul care a împodobit Cinstita Cruce spre sfinţirea sufletelor şi a trupurilor, a pâinilor, a terenurilor şi caselor.

PF Teofil rostind un cuvânt în Sala Tronului

La sfârşit, Preafericitul şi obştea sa, ca şi majoritatea pelerinilor au urcat în Sala Tronului. Aici, Preafericitul a luat cuvântul şi a spus următoarele:

„Înaltpreasfinţia Voastră Procopie, Mitropolit de Filippi, Neapole şi Thasos,

Excelenţa Voastră, Consule General al Greciei,

Cinstiţi părinţi şi fraţi în Hristos, membri respecatbili ai Sfintei Biserici Ortodoxe a Domnului nostru şi ai tagmei spudeilor, evlavioşi închinători, copii iubiţi în Domnul ai smereniei noastre, bucuraţi-vă în Domnul pururea, dar mai ales veseliţi-vă astăzi, la sfânta şi marea sărbătoare a Înălţării în toată lumea a Cinstitei Cruci, sărbătoare indisolubil legată de Ţara Sfântă şi de Sfânta şi Cinstita noastră Obşte a Sfântului Mormânt,

Zice Apostolul Pavel: «Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită mie şi eu lumii (Galateni 6, 14)». Cu alte cuvinte: Să nu se întâmple niciodată ca eu să mă laud cu ceva, ci doar cu aceea că pentru mine Iisus Hristos a luat chip de rob şi s-a răstignit pentru mântuirea mea. Singura mea laudă este moartea pe cruce a Domnului, iar prin credinţă în moartea aceasta, lumea a fost omorâtă şi şi-a pierdut puterea asupra mea. Dar şi eu am murit faţă de lume.

Prin aceste cuvinte pauline, se exprimă în cel mai exact şi mai limpede mod sensul şi importanţa Cinstitei Cruci atât pentru Sfânta Biserică a lui Hristos şi pentru membri ei credincioşi, cât şi pentru lume. Iar pentru Biserică şi pentru membri ei credincioşi Crucea constituie o laudă. Pentru lumea care se leapădă de Cel Răstignit ea constituie o nebunie şi o sminteală. Marele Pavel spune: „Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, iudeilor sminteală, iar elinilor nebunie” şi adaugă Apostolul Pavel zicând: „Dar celor chemaţi, şi iudei şi elini, pe Hristos Dumnezeu, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1: 23-24). Sfânta noastră Biserică, prin sărbătoarea de astăzi şi prin adunarea euharistică la Înălţarea Cinstitei Cruci chiar pe acest loc al Golgotei, adică al răstignirii lui Hristos, arată exact această putere şi înţelepciune a lui Hristos cel Răstignit. Iar în mod deosebit cinsteşte Sfânta Cruce, deoarece ea s-a făcut pricina, prilejul îndumnezeirii tuturor, şi cu atât mai mult a noastră.

„Bucură-te, cerule”, cântă imnograful, „şi, pământule, veseleşte-te, căci Preasfânta Cruce vine sfinţindu-ne prin har, pe care să o sărutăm ca pe un izvor de sfinţire şi îndumnezeire al nostru şi al tuturor oamenilor”.

Şi noi, Egumeni prin mila lui Dumnezeu ai Obştii Sfântului Mormânt, care ne-am învrednicit să slujim Cinstitei Cruci, pricinii îndumnezeirii tuturor, ne rugăm ca harul ei sfinţitor şi puterea ei să întărească, să lumineze şi să apere pe toţi care cu credinţă se închină ei.

Ne rugăm, de asemenea, ca puterea biruitoare a Crucii, care a nimicit duşmănia dintre cele cereşti şi cele părinteşti, să nimicească şi duşmănia dintre oameni şi dintre popoare spre răspândirea reconcilierii şi a păcii pe pământ şi mai ales în Ţara Sfântă. Amin”.
Înaintea praznicului Înălţării Cinstitei Cruci, s-a sărbătorit pomenirea Înnoirii Bisericii Învierii în Marea Biserică a Învierii prin Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de către Înaltpreasfinţitul Aristarh, Arhiepiscop de Constantina.

Înălțarea Sf Cruci în Ramalla de către IPS Aristarh

În ziua Înălţării Cinstitei Cruci, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Aristarh de Constantina a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi Rânduiala Înălţării Cinstitei Cruci în comunitatea elin-ortodoxă arabofonă din Ramalla, al cărei Întâistătător este epitropul patriarhal, Arhimandritul Galaction, care a predicat credincioşilor care au umplut biserica lui Dumnezeu cuvânt de folos despre Cinstita Cruce .



IPS Aristarh cu Sf Cruce în Birzet

În seara aceleiaşi zile, a avut loc aducerea Cinstitului Lemn al Crucii, luat din Preasfânta Biserică a Învierii, în oraşul Birzet, din apropiere de Ramalla, de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Aristarh de Constantina. Participarea creştinilor, indiferent de confesiune, a fost emoţionantă şi grăitoare pentru evlavia lor faţă de Cinstita Cruce a Domnului.
(text preluat de pe situl oficial al Patriarhiei Ierusalimului şi tradus din greceşte de monahul Leontie)

Pilda zilei....

Puterea jertfei
Într-o seară, la un han, doi călători vorbeau despre drumul lung pe care îl lai aveau de străbătut, cinstindu-se cu un pahar de vin. Deodată, lumea afară începe să ţipe. Alarmaţi, cei doi stranii ies în uliţă, unde văd o casă cuprinsă de flăcări, iar alături o femeie ţipând:

- Copilul meu, copilul meu este în casă!

Fără să stea pe gânduri, unul din cei doi călători intră printre flăcări şi, după ceva timp, iese cu pruncul în braţe. Femeia îi mulţumeşte cu lacrimi în ochi, în timp ce lumea îl priveşte cu admiraţie, pentru fapta sa. în tot acest timp, prietenul său nici nu se mişcase, ci aştepta liniştit în faţa hanului, întorşi amândoi la masă, acesta îi spune:

- Eşti nechibzuit. Puteai să mori, ce te-a făcut să-ţi rişti viaţa?

- Am sărit în flăcări pentru a salva copilul. N-am făcut nimic deosebit. Dacă te uiţi cu atenţie în jurul tău, vezi că toate se jertfesc unele pentru altele: până şi grăun­tele din pământ putrezeşte pentru ca din el să răsară o plantă nouă, o mlădiţă care să ducă viaţa mai departe, mama îşi sacrifică tinereţea pentru a-şi creşte copiii şi a-i educa, soldatul moare apărându-şi ţara şi aşa mai departe; toate trăiesc unele pentru celelalte.

- Bine, dar dacă ai fi murit şi tu, ce realizai?

- Atunci, poate că aş fi fost şi eu asemenea grăuntelui...

Lumea toată este călăuzită de exemplul Mântuitorului Care S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Omul trebuie să urmeze şi el acest exemplu fără de căre viaţa nu are sens. Cel cu sufletul curat caută binele celorlalţi şi nu pe al său; se roagă pentru toţi şi nu pentru sine; deci, prin tot ceea ce face, trăieşte pentru ceilalţi, nu doar pentru el însuşi.

"Când vă veţi curăţa sufletele voastre, atunci ele vor străluci şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, îndreptate spre lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire. "

(Sfântul Dionisie Areopagitul )

Stiri ...din lume adunate...

Bucureştiul - oraşul cu cele mai multe biserici aflate sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva
Şaptesprezece biserici parohiale şi paraclisul unei mănăstiri din Capitală îşi vor serba hramul, mâine, 14 octombrie, cu prilejul sărbătoririi Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceste locaşuri de cult aparţin Mănăstirii „Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Reşedinţa Patriarhală şi următoarelor parohii: în Protoieria I Capitală - Bariera Rahovei, Cotroceni, Galileea Străuleşti, Militari II, Cuvioasa Parascheva (str. Iacobeni, sectorul 5), Sfânta Vineri Drumul Taberei, Sfânta Vineri Nouă, Sfânta Vineri Pajura, în Protoieria II Capitală - Batiştei, Doamna Oltea, Sfânta Vineri Colentina, în Protoieria III Capitală - Cuvioasa Parascheva (str. soldat Ghe. Lică, sectorul 4), Dobroteasa, Mihai Bravu, Titan, Sfânta Vineri Berceni, Sfânta Vineri Hereasca.
Anul acesta, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la slujba Vecerniei, oficiată astăzi, 13 octombrie, începând cu orele 18.00, la biserica parohiei cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva din cartierul Mihai Bravu (str. Cerceluş, nr. 18, sect. 3, Bucureşti), iar apoi la Vecernia de la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Reşedinţa Patriarhală. Mâine, 14 octombrie, Patriarhul României va participă la Sfânta Liturghie, oficiată de la orele 10.00, la biserica cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a parohiei Sfânta Vineri Nouă din bulevardul Nicolae Titulescu, nr. 157, sect. 1, Bucureşti.

www.basilica.ro
Hillary Clinton invitată să acţioneze contra persecuţiilor religioase din Iran


O comisie guvernamentală americană l-a invitat pe secretarul de stat Hillary Clinton să ceară socoteală Iranului pentru persecutiile religioase din această ţară, relatează Agerpres. USCIRF a denunţat represiunea sistematică ale cărei ţinte sunt minorităţile religioase bahaiste, sufiţii, evreii şi creştinii.Iranul trebuie să fie tras la răspundere pentru încălcările flagrante ale libertatii religioase, a scris Comisia Statelor Unite ale Americii ...

www.meme.ro

Secta Moon, o moştenire de miliarde de dolari


Reverendul Sun Myung Moon a încredinţat celor trei fii gestionarea imperiului financiaro-religios fondat acum mai mult de jumătate de secol. Controversatul lider spiritual, astăzi miliardar, vrea să rămână, totuşi, „Adevăratul părinte" al comunităţii supranumite Biserica Unificării.
Conform dorinţei lui Moon, care a împlinit 90 de ani, de „problemele religioase" urmează să se ocupe mezinul, Moon Hyung-jin, 30 de ani, în timp ce fiul mijlociu, Moon Kook-jin, va administra afacerile sectei în Coreea de Sud, iar fiul cel mare va superviza operaţiunile internaţionale.
Moon Hyung-jin declară că responsabilitatea atribuită de tatăl său „este prea grea", dar promite o transparenţă mai mare în privinţa activităţii de colectare a fondurilor pentru gruparea religioasă.
De la fondarea sa în 1954, la New York, de către coreeanul Sun Myung Moon, Biserica Unificării a devenit un adevărat imperiu financiar compus din sute de societăţi, universităţi, spitale, publicaţii, o staţiune de schi în Coreea de Sud, ba chiar o echipă de fotbal şi o trupă de balet.
Mariaje la grămadă
Secta a devenit faimoasă în special datorită practicii spectaculoase a „căsătoriilor în masă", oficiate simultan pe marile stadioane din diverse oraşe ale lumii.
Ultima ceremonie de acest gen a avut loc chiar ieri, când 40.000 de persoane din Coreea de Sud, Brazilia, Venezuela şi SUA şi-au unit destinele în acelaşi moment, cu „binecuvântarea" reverendului Moon, care i-a îndemnat pe miri „să construiască o lume multiculturală".
Familia Moon susţine că numărul adepţilor este de ordinul milioanelor, dar cifrele oficiale arată că aceştia nu depăşesc 180.000. În timpul Războiului Rece Sun Myung Moon a susţinut că secta fondată de el a militat împotriva comunismului.
Politică duplicitară
Documente din 1998 ale US Defence Intelligence Agency arată însă că liderul spiritual l-a finanţat pe dictatorul nord-coreean Kim Ir Sen, apoi şi pe urmaşul acestuia, Kim Jong Il. În 1974, Moon i-a luat apărarea preşedintelui Nixon în timpul scandalului Watergate.
Polemici şi controverse
În anii '70, grupuri de părinţi şi foşti membri ai sectei, care promovează obedienţa absolută faţă de Moon (foto), l-au acuzat pe acesta de tehnici de spălare a creierului pentru recrutarea de adepţi.
Ei sunt obligaţi să se supună directivelor venite de sus până în cele mai mărunte detalii ale vieţii personale. De regulă, sunt determinaţi să rupă legăturile cu „familia neiluminată".

www.adevărul.ro
Fotbal lovit de islam

Fotbalistele din Iran sunt forţate să joace acest sport îmbrăcate din cap până în picioare. În Iran, fotbalul este un înlocuitor pentru tot ceea ce lipseşte şi, în primul rând, pentru libertatea după care tânjesc 70 de milioane de oameni.
Doar în Iran şi în Liban fotbalistele sunt nevoite să joace îmbrăcate cu pantaloni şi tricouri lungi, dar şi cu tradiţionalul hijab pe cap Foto: Afp
Deşi s-a bucurat mereu de popularitate şi în rândul sexului slab, odată cu revoluţia islamică din 1979, fotbalul feminin a fost interzis în Iran. Motivul?
Echipamentul nu corespunde normelor religioase potrivit cărora o femeie trebuie să-şi acopere în întregime corpul atunci când iese pe stradă sau când practică, în public, orice fel de activitate, fie ea şi sportivă.
A trebuit să treacă mai bine de 14 ani de la revoluţie pentru ca femeile să primească din nou dreptul de a da cu piciorul în minge. În 1993, după mari presiuni făcute de organizaţiile ce luptă pentru drepturile femeilor, s-a organizat un campionat pentru femei.
Totul s-a desfăşurat sub un control strict, într-o sală acoperită, unde accesul bărbaţilor sau al camerelor de luat vederi a fost interzis. Zece formaţii au participat în această competiţie, iar după alţi opt ani, în 2001, Ministerul Educaţiei şi Sportului a aprobat formarea unui campionat oficial de futsal pentru femei.
Vor avea un stadion de 40.000 de locuri
Din 2005, Iranul are şi o naţională feminină de fotbal (locul 49 FIFA, în vreme ce România ocupă locul 36) în care jucătoarele intră pe teren acoperite din cap până în picioare!
Având în vedere succesul de care se bucură fotbalul în rândul reprezentantelor sexului frumos, guvernul iranian a aprobat construirea unui stadion de 40.000 de locuri destinat femeilor.
Regulile jocului rămân însă neschimbate: fotbalistele trebuie să intre pe teren complet acoperite, iar accesul bărbaţilor pe arenă este interzis.
Au forţat intrarea pe stadion
Adversarele nu sunt deranjate de costumaţia iraniencelor Tot după revoluţia islamică din 1979 a fost blocat şi accesul femeilor pe stadioanele din Iran. „Limbajul dur folosit de bărbaţi în timpul meciurilor creează un mediu nepotrivit pentru femei" a fost explicaţia oficială.
Femeile străine sunt însă primite pe arenele din Iran pe motiv că „nu înţeleg înjurăturile scandate de bărbaţi". Singura dată când iraniencele au putut asista la un meci a fost în 2005, la Iran - Bahrein, meci după care perşii s-au calificat la CM 2006. 100 de femei au oprit maşina preşedintelui de atunci, Mohammad Khatami, iar la ordinul acestuia ele au urmărit meciul chiar din loja prezidenţială.
Doi ani mai târziu un imens scandal a zguduit fotbalul iranian. Un club a organizat, în mare secret, un amical între echipa feminină şi cea masculină de tineret, iar autorităţile au intrat în posesia unor imagini filmate cu telefonul mobil. Clubul a fost nevoit să-şi desfiinţeze formaţia feminină, iar mai mulţi oficiali au primit suspendări şi amenzi usturătoare.
Ce obligaţii au femeile islamice
Să-şi menţină tot timpul castitatea. Nu trebuie să aibă relaţii extramaritale.
Să se îmbrace modest şi să poarte hijab (basma de acoperire) când ies din casă.
Nu au voie să poarte haine bărbăteşti.
Să crească copiii conform nevoilor Islamului.
Pot lua de soţ un singur bărbat, pe când un bărbat se poate căsători cu patru soţii.
Nu se pot căsători cu un nemusulman.
Partea de moştenire este mai mică decât cea a bărbatului.

www.adevărul.ro