Biserica Ortodoxă îi pomeneşte astăzi pe sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei şi pe Cuviosul Ioan de la Râşca

Mitropolitul Varlaam Moţoc a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, din întreaga sa istorie. S-a născut în judeţul Vrancea, în anul 1580, dintr-o familie de ţărani răzeşi foarte iubitori de Hristos. Din botez se chema Vasile. Deci, fiind chemat să slujească Biserica lui Hristos şi primind o educaţie aleasă, din copilărie a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Apoi, auzind de vestitul egumen Dosoftei de la Schitul lui Zosima şi de petrecerea sihaştrilor de pe valea pârâului Secu, tânărul Vasile Moţoc s-a stabilit aici prin anii 1590-1592. Timp de peste cincisprezece ani a fost întru toate ascultător dascălului său, egumenul Dosoftei, deprinzând de la el dragostea de Dumnezeu şi multă cunoştinţă de carte. În anul 1606, egumenul Dosoftei se mută din viaţa aceasta, iar în anul 1608, ieromonahul Varlaam este ales egumen al Mănăstirii Secu. În toamna anului 1632, arhimandritul Varlaam este ales, hirotonit şi aşezat mitropolit al Moldovei în locul înaintaşului său Atanasie, atunci răposat, păstorind Biserica lui Hristos timp de 21 de ani. Apăsat de bătrâneţe, în anul 1653 se retrage la metanie, iar în 1657, la 19 decembrie, se mută din viaţa aceasta şi este înmormântat alături de biserică. Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august. CUVIOSUL IOAN SIHASTRUL Mănăstirea Râşca (secolele XVI-XVII) Ieroschimonahul Ioan era unul din ucenicii Sfântului Arhiepiscop Ioan de la Râşca. El s-a nevoit mai întâi în mănăstirea de metanie, până ce marele său dascăl şi părinte duhovnicesc s-a mutat din viaţa aceasta. Apoi, dorind viaţă pustnicească, s-a retras în munte, pe valea pârâului Râşcuţa, şi acolo a sihăstrit în cuvioşie şi plăcere de Dumnezeu mai mult de 30 de ani. Acest sihastru a fost un vestit lucrător al rugăciunii lui Iisus şi un mare rugător al neamului românesc. Atât de mult sporise în asceză şi în cugetarea celor dumnezeieşti, că în timpul rugăciunii faţa lui se lumina de darul Duhului Sfânt şi cunoştea cele viitoare. Chilia lui din lemn şi pământ se afla într-o mică poiană retrasă de lume, la 3 km mai sus de mănăstire, numită până azi „Poiana lui Ioan\". Aici avea cuviosul câţiva ucenici, un mic paraclis pentru rugăciune şi o mică grădină de legume. În această poiană au sihăstrit întotdeauna pustnici aleşi, fiind loc de linişte pentru călugării din Mănăstirea Râşca. Se crede că tot aici s-a retras fericitul Arhiepiscop Ioan cu obştea sa, de frica turcilor, pe când era egumen la Râşca. Deci, mult nevoindu-se şi răbdând nu puţine ispite, Cuviosul Ioan Sihastrul şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos şi a fost numărat în ceata cuvioşilor părinţi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la canonizat în sesiunea de lucru din 5-7 martie 2008 cu ziua de pomenire la 30 august.

Jertfa roditoare a Sfinţilor Martiri Brâncoveni – o rechemare la redescoperirea credinţei, la aprofundarea ei şi la trăirea ei mai vie

În fiecare an la 16 august Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache. Despre importanţa jertfei acestor sfinţi pentru noi cei de astăzi şi în mod special pentru credincioşii din Transilvania am aflat de la Părintele Jan Nicolae, care ctitoreşte acum o nouă biserică în Alba Iulia închinată acestor sfinţi: „Jertfa Sfinţilor Martirilor Brâncoveni este o jertfă roditoare ca jertfă a oricărui martir din istoria Bisericii lui Hristos, jertfa petrecută chiar în ziua Adormirii Maicii Domnului are pentru creştinii de pretutindeni o importanţă deosebită fiindcă sărbătoarea aceasta a Adormirii Maici Domnului este o sărbătoare a îndumnezeirii firii omeneşti şi practica tuturor oamenilor. Voievodul martir Constantin Brâncoveanu s-a născut în ziua aceasta sfântă şi iată a trecut la Domnul în aceeaşi zi, în ziua în care ar fii împlinit chiar 60 de ani văzându-şi mai întâi copii săi martiriza-ţi în faţa călăului şi ginerele său sfetnicul Ianache. Este important spun eu pentru că de obicei noi români ne plângem că a existat momente de slăbiciune în istoria noastră moment în care am uitat de demnitate şi atunci când din fruntea ţării avem un astfel de exemplu când voievodul Tării Româneşti Constantin Brâncoveanu refuză lepădare de credinţă pentru a-şi cruţa viaţa lui şi al copiilor săi, cred că nu avem un moment mai sfânt în toată istoria Bisericii noastre şi a neamului nostru. De aceea consider şi eu, că în icoana Sfinţilor Brâncoveni avem practic cel mai frumos exemplu de sfinţenie ridicat din neamul nostru. E importantă în acelaşi timp jertfa brâncovenilor pentru Ortodoxia din Ardeal deoarece ştim bine şi înainte de voievodul Constantin Brâncoveanu şi după, Ortodoxia din Transilvania a aflat un sprijin mare în Valahia, în Ţara Românească. Mitropolitul Ardealului din acea vreme, Atanasie Anghel de la Alba Iulia, a fost sfinţit întru această slujire la Târgovişte în vremea voievodului Brâncoveanu, a aflat sprijin material şi spiritual în acest voievod şi în mitropolitul din acea vreme al Ţării Româneşti, sprijin material referindu-mă chiar la o moşie primită în părţile Argeşului în satul Merişani. Există diplome care atestă acest sprijin material şi spiritual. Ştim că atunci când acest mitropolit a trecut la uniaţie, la catolicism, Voievodul Brâncoveanu la mustrat. Deci, practic, nu numai pentru că el avea interese, să spunem, administrative sau materiale în Transilvania, fiindcă avea o moşie în părţile Făgăraşului unde a zidit o mănăstire, mănăstire care a rămas un focar al ortodoxiei creştine, un bastion al credinţei noastre până astăzi, mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, nu numai pentru că a ajutat cu ctitorirea şi refacerea unor biserici din Ardeal cum ar fii aceea de la Ocna Sibiului, ctitorită mai înainte de către voievodul martir Mihai Viteazul, ci pentru că Constantin Brâncoveanu a fost un adevărat creştin ortodox şi a iubit mai mult decât viaţa lui Ortodoxia. De aceea ne sună nouă celor de astăzi, jertfa brâncovenilor ca o rechemare la redescoperirea credinţei, la aprofundarea ei, la trăirea ei mai vie. Aş puncta încă ceva aproape duios: am avut o colega de facultate care are două surori călugăriţe la ctitoria principală a brâncovenilor, la Mănăstirea Hurez. Aceste maici mi-au mărturisit că, maicile mai bătrâne din mănăstire, cele care trăiesc de zeci de zile în jurământul acesta al călugărie, în rugăciune curată îl văd pe Voievod plimbându-se prin mănăstirea sa. Oricât ar suna de duios acest lucru, eu cred că sfinţii brâncoveni sunt sfinţii cei mai frumos ridicaţi din neamul nostru, sunt printre noi cu rugăciunea, cu îndemnul şi cu ajutorul. Maica stareţă de la Mănăstirea Hurez îmi mărturisea că există o evlavie sinceră faţă de aceşti sfinţi şi ori de câte ori au necazuri şi tulburări citesc acatistul lor şi se simte imediat sprijinul acestor sfinţi.
Prin aceasta, s-a dat cuvenita cinstire celui care, vreme de un sfert de veac, a ştiut să conducă în mod autonom ţara lui, deşi condiţiile vremii erau vitrege, a reuşit să ridice prestigiul cultural al Ţării Româneşti, şi mai ales, a ştiut să moară pentru credinţa străbună, în acest fel dovedind încă o dată întregii lumi că românii au avut parte şi de conducători destoinici, ridicaţi la rangul sfinţeniei.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Astăzi este Odovania Praznicului Schimbării la Faţă şi pomenirea Sfântului Maxim Mărturisitorul

Astăzi este odovania sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, slujbă prin care se încheie serbarea liturgică a acestui praznic împărătesc. În tradiţia Bisericii noastre fiecare mare praznic împărătesc este precedat de o perioadă de pregătire, numită înainte-prăznuire şi este urmat apoi de o altă perioadă numită după-prăznuire. În cazul praznicului Schimbării la Faţă a Domnului a fost o zi de înainte-prăznuire şi încă 8 zile după prăznuire. În tot acest interval de timp, în cadrul slujbelor din biserică s-au cântat stihiri ale praznicului, iar astăzi în ziua odovaniei, slujba este aproape identică cu cea din ziua de 6 august. Următorul praznic care are înainte-prăznuire şi după-prăznuire este Adormirea Maicii Domnului, sărbătorit la 15 august. An de an, Biserica Ortodoxă pomeneşte, pe data de 13 august, mutarea moaştelor Sfântului Maxim Mărturisitorul, un sfânt din veacul al VII-lea, unul dintre cei mai mari şi profunzi teologi ai Răsăritului creştin. Sfântul Maxim, marele mărturisitor pentru dreapta credinţă, a fost surghiunit de împăratul Constanţiu al II-lea, în anul 662, pe coasta de răsărit a Mării Negre. Acolo, Sfântul, cu limba şi mâna dreaptă tăiate, s-a mutat la Domnul, în acelaşi an, la 13 august, în urma chinurilor suferite, la vârsta de 83 de ani, şi a fost înmormântat într-o mănăstire din acele locuri. Mai târziu, când ereticii au fost înfrânţi şi pacea domnea în sânul Bisericii, moaştele Sfântului au fost aduse, cu mare cinste la Constantinopol. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne-a lăsat ca moştenire mai multe scrieri teologice şi duhovniceşti. Ele pot fi regăsite în volumele 2 şi 3 din Filocalie, precum şi în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti.

Daruieste Doamne minunea de a fi parinte!

Indraznesc sa-ti cer mila pentru cei care vor sa devina parinti .La Tine indraznesc ,sa scriu ruga mea , pentru ca Maica Domnului fiind intelegi suferinta acestor oameni .Sunt si ei copii,unii alearga la Tine ,altii la doctori ,altii la diferiti vindecatori ,dar iarta-i ca inca nu au gasit calea spre Tine.
Te rog Maicuta draga pentru cei ce vor sa devina parinti ,sa-I spui Mantuitorului despre ei ...Sa daruiasca din iubirea Lui ,sa le aduca un copil ,sa fie ca un crampei de soare zămislit într-un pântece firav, să umple inima de fericire părinţilor.

Mama lui îl va aduce la Fiul Tau, îl va împărtăşi , va vedea toate frumuseţile naturii create de Dumnezeu...dă-le Măicuţa acestor oameni posibilitatea de a fi părinţi. Tu cunoşti cel mai bine bucuria aceasta, şi înţelegi că bucuria venirii pe lume a unui copil, poate schimba multe lucruri.

Roagă-L pe Mântuitorul să creeze o viaţă acolo unde ea lipseşte, unde este dorită cu lacrimi şi suspine. Dă-le lor, bucuria pe care o simt părinţii mei când vreau să-i îmbrăţişez. Dă-le lor să cunoască bucuria de a fi împreună, de a înconjura lumea aceasta ştiind că El este iubirea şi Cel care ne-a dat viaţă.

Poate sunt nevrednică când cer acest lucru..ştiu de păcatele noastre şi de neascultarea noastră faţă de Tine...dar Doamne cum eu cunosc atâtea bucurii de la Tine, dăruieşte această bucurie şi celor care îşi doresc atât de mult un copilaş, să vadă şi el minunile Tale...

Fie voia Ta, dar nu ne lăsa pe noi, nu-Ţi ştiu judecăţile, dar îndrăznesc să Te rog să faci o minune în viaţa celor care vor să devină părinţi!

Postul Maicii Domnului, scara spre Poarta Cerului

A trecut deja o saptamana din postul Adormirii Maicii Domnului.Postul Sfintei Marii sau Postul Sîntămariei a fost rînduit să fie ţinut în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, care, înainte de Adormirea sa, a petrecut în neîncetată rugăciune şi post. Timp de două săptămîni, pînă pe 14 august inclusiv, ne înfrînăm trebuinţele biologice, curatindu-ne la trup şi suflet. Ne aducem aminte de virtuţile Fecioarei încercînd să ne apropiem de ele prin propriul comportament.

Mi-e foarte greu sa ma gandesc la Adormirea Maicutei Domnului, insa acest post ne invata sa o cinstim mai mult, sa o iubim, sa o apreciem... ne invata sa fim ca ea. De ce o numim Poarta Cerului? Numai cei ce o cunosc si o recunosc pe Fecioara Maria ca Poarta a Cerului vor intra in Imparatia Cerului. Tot pe ea o numim si Casa lui Dumnezeu pentru ca in Ea a salasluit Dumnezeu spre mantuirea sufletelor noastre. Postul Adormirii Maicii Domnului are un rol foarte important pe drumul nostru.

Atunci cand suntem slabi, lipsiti de iubirea celor din jur, tristi sau prigoniti Maica Domnului vede osteneala noastra, vede smerenia, vede postul si rugaciunea ce o facem si vine imediat in ajutorul nostru.Sfanta Fecioara Maria nu este o femeie de rand, ci este mai presus de toate femeile, este o fecioara aleasa mai inainte ca sa fie Maica lui Dumnezeu, plina de Duh Sfant si de Har si binecuvantata intre femei mai mult decat toate femeile. Nu este vorba aici de o femeie pe care moartea ar fi rapit-o ca pedeapsa pentru pacatele sale, caci ea nu s-a patat in toata viata sa,ci e vorba de o fecioara al carei trup n-a fost supus putreziciunii in mormant, ci a iesit indata ca sa se inalte la cer impreuna cu sufletul, la slava lui Dumnezeu si a Fiului Sau.

Maica Domnului este o femeie mai presus de oameni si de ingeri, iar mai presus de ea nu este decat Dumnezeu-Tatal, Sfantul Duh si Iisus Hristos, Fiul ei dupa trup. Ea este scara prin care s-a legat pamantul cu cerul si pe aceasta scara s-a coborat Dumnezeu Iisus Hristos intrupandu-se in pantecele fecioarei.Maica Domnului este cu totul deosebita. Desi imi doresc s-o descriu in mai multe cuvinte, nu reusesc. Nu ne putem imagina bunatatea fecioarei, curatia, milostivirea si blandetea sa. Sfanta Fecioara Maria a fost inaltata ,de Fiul sau, de pe pamant la ceruri cu trupul si cu sufletul;ea este maica noastra in primejdii, necazuri, este mangaietoarea noastra in suferinte.

Insa tot ea este Usa Luminii si a Bucuriei, cea care ne lumineaza si ne bucura de fiecare data cand ii cerem ajutorul.Sunt foarte multi tineri care inca nu au cunoscut-o cu adevarat, si nu au cunoscut ceea ce inseamna Postul. Probabil cu totii stim ca trebuie sa ne abtinem de la anumite alimente, dar de ce sa nu ne abtinem si de la pacate? Maica Domnului se mahneste pentru ca stie ce-i asteapta pe cei nelegiuiti.

Ea vede de acolo, de pe Tronul Slavei Sale, pe oamenii lepadati si condamnati la temnitele iadului pe vecii vecilor, pentru aceste nelegiuri si pacate strigatoare la cer.Sa ne lepadam de pacate, sa ne spovedim si sa ne impartasim cu scumpul Sange si Trupul Domnului Iisus Hristos. Sa pornim cu pasi repezi spre bunatatea Maicutei Domnului. Sa cautam bucuria, curatia si smerenia Ei. Sa impreunam mainile cu totii in locasul lui Dumnezeu cel sfant si sa cerem sprijinul si apararea pasilor nostrii, sub povatuirea si acoperamantul Preacuratei Fecioare Maria, slavind-o si cinstind-o prin post si rugaciune.


,,Bucura-te,Bucuria tuturor!"

Ce voi spune la Mărturisire?

Când mergi la duhovnic trebuie să-ţi spui păcatele, iar nu virtuţile. Însă păcatele tale şi nu ale altora. Să nu mergi la duhovnic şi să începi a-i spune ce a făcut unul şi altul. Nu, ci ceea ce ai făcut tu. Iar pentru a face o mărturisire bună, trebuie să ai în vedere următoarele:
a) Mai înainte de a merge la duhovnic, trebuie să te pregăteşti. Iar atunci când spun că trebuie să te pregăteşti, am în vedere faptul că mai înainte de toate trebuie să te rogi.
b) După aceea, caută să-ţi aminteşti toate păcatele tale pe care va trebui să le mărturiseşti ca să nu te străduieşti să ţi le aminteşti în clipa aceea şi astfel să devii obositor pentru duhovnic.
c) Când te vei afla înaintea duhovnicului tău, lasă-ţi inima să mărturisească păcatele tale cu sinceritate şi fără îndreptăţire de sine.
d) Să mărturiseşti numai păcatele tale, iar nu pe cele străine. Să spui toate păcatele tale, nu pe unele să le spui, iar pe altele să le tăinuieşti. Să ştii că păcatul nedescoperit rămâne neiertat, iar pe deasupra, îl mâniem şi pe Dumnezeu. Dacă ai de gând să mergi la duhovnic şi să ascunzi păcatele, mai bine să nu mergi deloc. Sfântul Cosma Etolianul spune: Dacă ai o sută de păcate şi spui la duhovnic numai nouăzeci şi nouă, tăinuind unul, atunci toate păcatele tale rămân neiertate.
e) Să nu te ruşinezi, nici să te temi, deoarece unii din pricina ruşinii şi a fricii îşi spun păcatele cele mici şi neînsemnate, iar pe cele mari şi de moarte le ascund.
f) Să mărturiseşti păcatele tale aşa cum au fost săvârşite, deoarece mulţi creştini, în străduinţa lor de a se îndreptăţi, le înfăţisează în mod diferit faţă de felul în care au fost săvârşite.
g) De asemenea, la duhovnic să spui păcatele tale, iar nu să-i povesteşti diferite întâmplări din viaţa ta. Acestea să i le povesteşti altă dată, când duhovnicul va avea timp şi nu va aştepta pe alţii pentru Mărturisire.
h) Atunci când te mărturiseşti la duhovnic să spui nu numai ce ai făcut, ci şi ce ai spus, ce gânduri rele ai avut, ce ai poftit şi, în general, tot ceea ce este păcătos. Să spunem nu virtuţile şi lucrurile bune pe care le-am făcut, ci păcatele noastre.

i) Ia aminte, ca nu cumva să te asemeni cu acei creştini care merg la duhovnic şi spun nu păcate concrete – de exemplu: am furat, m-am mâniat, am hulit, am desfrânat şi altele, – ci: "Eu, părinte, sunt cel mai mare păcătos". Şi nu spun ce au făcut de au devenit atât de păcătoşi. Sau iarăşi: "Eu, părinte, am făcut toate păcatele". Însă nu mărturisesc nici unul. Iar alţii, atunci când duhovnicul le spune să mărturisească ceea ce le îngreuiază conştiinţa, ei răspund: "Nu am nimic pe conştiinţă" sau "întrebaţi-mă Sfinţia Voastră, Părinte!"

Tu, fratele meu, atunci când mergi la duhovnic, nu aştepta să te întrebe el dacă ai făcut cutare sau cutare păcat, ci spune tu mai întâi păcatele tale cu zdrobire de inimă. Descrie tu singur duhovnicului starea ta sufletească, exact aşa cum faci pentru trupul tău atunci când mergi la medic, în sfârşit, niciodată să nu mergi la duhovnic numai ca să îţi citească rugăciunea de iertare. Fără Mărturisire, rugăciunea de iertare nu poate fi citită. Toate acestea să le ai în vedere, atunci când vrei să faci o Mărturisire bună.
Şi acum să vedem consecinţele unei Mărturisiri bune.
PRIMEJDIA AMÂNĂRII


Amânarea mărturisirii este o primejdie de moarte. Un proverb zice: "Drumul de mâine ne conduce în ţara lui niciodată". Cu amânarea necontenită te osândeşti pe tine însuţi şi în această viaţă, dar mult mai mult în cealaltă, în viaţa veşnică. Mai bine ar fi dacă am spune: "Mâine voi păcătui, astăzi mă voi pocăi".Ştiu ce îmi vei spune: că ai de gând să mergi să te mărturiseşti, însă nu acum, ci atunci când vei mai îmbătrâni puţin. Atunci când vor trece puţin anii tinereţilor tale, când se vor sfârşi treburile care te preocupă în acest moment şi care te ţin cu sila în viaţa cea plină de ticăloşii a păcatului, încă îmi vei mai spune că ai de gând să te îndrepţi şi să devii un bun creştin, că vei purta grijă de suflet însă nu acum, ci mai târziu, când vei ieşi cu bine la pensie, atunci când vor începe bătrâneţile. Aşadar, te vei mărturisi când vor lua sfârşit treburile tale, când vei îmbătrâni, când va sosi timpul potrivit etc.

Ah, ticăloase suflete, cât de bine ţi-a întins diavolul cursa amânării şi cât de uşor te-a prins! Acum am aflat de ce nu mergi să te mărturiseşti şi de ce amâni aceasta pentru ziua de mâine, pentru mai târziu, pentru viitor. Însă aş vrea să te întreb: Ia spune-mi, tot astfel amâni şi treburile cu care te ocupi, precum şi obligaţiile tale familiale? Cu siguranţă că nu. Aşadar, pentru lucrurile cele pământeşti şi trecătoare nu îngădui nici o amânare, însă pentru mântuirea sufletului tău şi pentru lucrurile cele veşnice şi netrecătoare amâni necontenit. Ai spus că vei purta grijă şi de suflet, dar mai târziu, atunci când vei îmbătrâni. Bine, dar eşti încredinţat că vei apuca să îmbătrâneşti? Ai făcut învoială cu moartea? Nu vezi că mor mai mulţi tineri decât cei bătrâni? Nu vezi cine sunt cei care mor în accidentele de circulaţie? Nu vezi cine sunt ucişi în războaie? Aşadar, să nu te batjocorească diavolul cu astfel de sfat pierzător că, adică, vei purta grijă de suflet atunci când vei îmbătrâni. Diavolul va avea şi atunci cursa pregătită. Să presupunem că vei îmbătrâni şi tu ca şi ceilalţi. Dar atunci vei putea, oare, să porţi grijă de sufletul tău? Crezi că vârsta bătrâneţii este potrivită pentru pocăinţă? Atunci de ce atâţia bătrâni şi atâtea bătrâne trăiesc departe de Dumnezeu? De ce arată şi aceştia atâta nepăsare pentru mântuirea sufletelor lor? Dar să ştii, fratele meu, că Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Află că atunci când vei îmbătrâni, – dacă vei mai apuca să îmbătrâneşti – nu vei lăsa tu păcatul, ci păcatul te va lăsa pe tine, după ce îşi va fi făcut lucrarea sa distrugătoare în sufletul tău. Să nu crezi că este lucru uşor ca să treci dintr-odată de la o viaţă trăită atâţia ani în păcat la o viaţă de sfinţenie. Păcatul pe care l-ai slujit atâţia ani s-a înrădăcinat adânc în sufletul tău şi nu va lăsa nici voinţa, nici inima, nici trupul şi nici mintea să râvnească cele cereşti. Nu te va lăsa să te pocăieşti şi să-ţi plângi păcatele. Împreună cu trupul îţi va îmbătrâni şi sufletul în păcat.

După toate acestea mai continui să gândeşti în acest chip? Vei continua să amâni? Nu-L vezi pe Hristos, Care te cheamă să mergi lângă El? Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Nu auzi cât de tare bate la uşa sufletului tău şi aşteaptă să-I deschizi? Iată, stau la uşă şi bat. Dacă va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra şi voi cina cu el şi el cu Mine. Nu auzi cuvintele de Dumnezeu insuflate ale Apostolului Pavel? Noaptea a trecut, ziua s-a apropiat. Să lepădăm, aşadar, lucrurile întunericului şi să ne întrarmăm cu armele luminii. Nu mai amâna mântuirea sufletului tău. Nu mâine, deoarece ziua de mâine nu este a ta; nu mâine, ci astăzi. Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre.
Acum, iar nu mai târziu. Acum cât eşti tânăr să trăieşti o viaţă creştinească şi duhovnicească, ca să poţi şi la bătrâneţe să duci o astfel de viaţă. Acum este timpul potrivit şi nu mai târziu. Iată vreme bine-primită, iată acum ziua mântuirii. După toate acestea, fratele meu, să te adresezi sufletului tău nepăsător şi împreună cu imnograful Bisericii noastre să spui: Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi ai să te tulburi. Deşteaptă-te, dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni şi toate le plineşte.


Ieromonahul Cosma
sursa:www.ortodoxia.md

Postul Adormirii Maicii Domnului

În fiecare an la 1 august începe Postul Adormirii Maicii Domnului, un post de 2 săptămâni rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile Maicii Domnului şi de postul cu care ea însăşi s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Acest post este unul dintre cele 4 mari posturi de peste an, iar ca vechime primele menţiuni despre el apar în secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului a început să se dezvolte. Postul Adormirii Maicii Domnului este mai uşor decât Postul Mare, dar puţin mai aspru decât Postul Crăciunului şi cel închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Cu toate acestea va fi dezlegare la peşte şi vin de praznicul Schimbării la faţă a Domnului Iisus Hristos.Timp de două săptămâni, până în data de 14 august, credincioşii vor mânca mâncare de post şi se vor angaja şi în postirea duhovnicească prin înfrânare de la toate patimi şi păcate, dar şi prin lucrarea virtuţilor şi a faptelor bune. Perioada acestui post de 2 săptămâni este un răstimp potrivit pentru înmulţirea rugăciunii, pentru spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, la care se poate adăuga lectura mai sistematică a Sfintei Scripturi şi a cărţilor duhovniceşti.

La 1 august,este sărbătorită scoaterea Sfintei Cruci

Sărbătoarea „Scoaterii lemnului Sfintei Cruci” provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o părticică din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul Palatului împărătesc şi purtată, cu sobor de sărbătoare, la Biserica „Sfânta Sofia”, unde rămânea, spre mângâierea şi cinstirea credincioşilor, până la 14 august, când era readusă la palat. Aceasta se făcea, se pare, în amintirea arătării Sfintei Cruci, la biruinţa marelui Constantin asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe râul Tibru (312), precum şi a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de către Sfânta Elena, la Ierusalim. După o altă tradiţie, această sărbătoare este legată şi de biruinţa, în aceeaşi zi de 1 august, în secolul al XII-lea, a binecredinciosului împărat al Imperiului Bizantin, Manuil Comnenul, asupra turcilor, cu puterea şi lumina cinstitei Cruci a Domnului. În această zi Sfânta Cruce a fost purtată de către armatele împăratului bizantin Manuil în războiul contra turcilor. Tot în această zi, ţarul Rusiei, Adrian, a purtat icoana Maicii Domnului şi Sfânta Cruce în războiul contra bulgarilor. Atât armata bizantină, cât şi armata rusă, au obţinut victorii. Atunci, Patriarhul Constantinopolului Luca şi Mitropolitul Kievului, Constantin au hotărât, ca la 1 august, să fie sărbătorită scoaterea Sfintei Cruci, cea care a adus victorii celor două armate. Împreună cu celelalte sărbători ale cinstitei Cruci - Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie şi Duminica a treia, a Crucii din Postul Mare - scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheamă la o întâlnire duhovnicească cu taina Crucii şi la purtarea, în umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, dată nouă, în viaţă, de către Dumnezeu.

Biserica Mănăstirii Suceviţa a fost inclusă în patrimoniul UNESCO

Biserica Reînvierii de la Mănăstirea Suceviţa a fost adăugată duminică patrimoniului UNESCO, care a extins astfel sit-ul generic al Bisericilor din Moldova, inclus pe lista UNESCO încă din 1993. \"Cu pereţii exteriori în întregime acoperiţi cu fresce pictate din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, inspirate direct din arta bizantină, aceste şapte biserici din nordul Moldovei sunt unice în Europa. Aceste picturi oferă o acoperire sistematică a tuturor faţadelor, iar compoziţia lor excepţională, eleganţa personajelor şi armonia culorilor se combină perfect cu peisajul înconjurător\", explică UNESCO. Organizaţia aminteşte că Bisericile din Moldova au fost înscrise pe lista patrimoniului mondial din 1993. \"Biserica Mănăstirii Suceviţa completează acest complex\", spune UNESCO. \"Pereţii ei interiori şi exteriori sunt decoraţi în întregime cu picturi murale datând de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Este situată în incinta fortificată a Mănăstirii şi este singura care are o reprezentare a scării Sfântului Ioan Climax\", precizează UNESCO. Celelalte biserici din Moldova incluse pe lista patrimoniului mondial sunt cele de la Moldoviţa, Humor, Voroneţ, Probota, Arbore, Pătrăuţi şi biserica Sfântul Gheorghe din Suceava. Din România, pe lista patrimoniului UNESCO mai figurează Ansamblul bisericilor de lemn din Maramureş, Mănăstirea Horezu, fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei, situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania, centrul istoric Sighişoara şi rezervaţia biosferei Delta Dunării. Decizia de includere a bisericii Mănăstirii Suceviţa în patrimoniul mondial a fost luată cu oca zia reuniunii Comitetului pentru patrimoniul UNESCO, care se desfăşoară din 25 iulie până la 3 august în capitala Braziliei. Această a 34-a reuniune a Comitetului analizează cereri depuse de 33 de state-părţi pentru includerea de noi sit-uri pe lista patrimoniului mondial. În afară de mănăstirea din România, Comitetul a mai inclus duminică pe lista patrimoniului mondial un castel din Austria şi o gravură preistorică în stâncă din regiunea Castilla y Leon, din Spania. Obiectivele adăugate nu sunt sit-uri noi de sine stătătoare, ci mai degrabă extinderi ale unora deja incluse în patrimoniu, precizează UNESCO.
Sursa: www.realitatea.net

Ascultarea de duhovnic este viața veșnică

„Ascultarea de duhovnic este viata vesnica, scara cereasca, suire grabnica, bogatie de cununi, lucru ingeresc, lupta nepatimirii, suire si calatorie la cer. Ascultarea implineste toate poruncile, pe toate le indreapta, pe toate le face si le zideste, iar pe suflet, in chip nevazut si nestiut, cu mare grija il imbogateste si il asaza in vistierie necontenit, ridicandu-l spre Dumnezeu ca sa stea inainte incununat si infrumusetat in taina". Ascultarea fata de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mica neascultare alunga harul. Duhovnicul este, oarecum, in locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare. Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic.Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugaciunea. Nu ne mantuie rugaciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mantuie.Un demonizat a intrat la ascultare la doi batrani si prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el insusi cum vedea demonul inaintea lui si cand zicea o data rugaciunea lui Iisus demonul se tulbura. Cand zicea rugaciunea a doua oara, demonul incepea sa tremure. A treia oara cand zicea rugaciunea, demonul disparea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, esti pentru rai. Sa stiti ca diavolul nu se teme de noi, nici macar nu ne ia in seama. El fuge de noi cand vede Harul lui Dumnezeu pe care il avem datorita ascultarii de duhovnic.Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fa ce vrei: rugaciune, post, asceza, etc. – nu mantuiesc. Numai ascultarea mantuieste. Cel care face ascultare se aseamana cu Hristos, Care S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte pe Cruce.Duhovnicul poate sa cada. Cel care face ascultare nu cade niciodata. Duhovnicul va da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru dansul, dar cel care face ascultare nu.Prin duhovnic vorbeste Hristos. Se poate oare sa cada cineva cata vreme se aseamana in ascultare cu Hristos? Chiar daca porunca duhovnicului e ratacita, Dumnezeu, pentru ascultare, o va intoarce in folos sufletesc. Pe duhovnicul tau, asadar, sa-l vezi ca pe Hristos. Sa nu-l intristezi. L-ai intristat pe duhovnic, L-ai intristat pe Dumnezeu. Eu am experienta personala a neascultarii si a constrangerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrans zicandu-i: „Daca nu facem aceasta... plec." Parintele Nichifor a fost nevoit sa accepte. Cand m-am intors la chilia noastrã, parintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit sa facem lucrul asta? Dupa ce mor eu, vei putea sa faci ce vrei".Cu aceste cuvinte ale lui, infricosatoare si biciuitoare, mi-a aratat ca m-am indepartat de Dumnezeu. Am pierdut rugaciunea pentru mult timp. Nu numai ca am pierdut harul rugaciunii, insa am fost si „biciuit" de Dumnezeu.Stii ce canon se primeste daca-l fortezi, daca-l obligi pe duhovnic sa faca ceva? E cu adevarat infricosator.Cel ce face ascultare e ca o hartie alba. Nu are nimic scris pe ea care sa fie luat de diavol.Cat valoreaza duhovnicul, cu frica de Dumnezeu, nu valoreaza intreaga lume, nu valoreaza tot Sfantul Munte.Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu si la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a facut desavarsita ascultare la Tatal Ceresc te primeste, te aude, te face asemanator Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dubla cununa in slava vesnica.Daca te trimite duhovnicul pe luna si te duci, esti in ascultare. Il odihnesti pe duhovnic? Il odihnesti pe Dumnezeu.Cand m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era incepator. Parintele Iosif mereu il incerca, dar duhovnicul vostru nu stia nimic decat blagosloviti si sa fie blagoslovit. Adesea parintele Iosif ii striga cand mergeam eu pe acolo: „Vavuli fa-ne cafea", si duhovnicul vostru Efrem raspundea: „Sa fie blagoslovit" si fugea sa indeplineasca porunca. Cum se indeparta, parintele Iosif zicea incet: „Fii binecuvantat intotdeauna!" si se ruga pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorita ascultarii la parintele Iosif.Demonizatul acela care a facut desavarsita ascultare la cei doi batrani si care s-a tamaduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi sopteau demonii: „Pleaca de la batranii la care esti si coboara pe tarm, pe stanci. Batranii astia mananca, dorm, se roaga prea putin. Ca sa iesim trebuie multa rugaciune si post." Si desigur ziceau adevarul, insa era o cursa a diavolilor pentru ca sa-l scoata de sub ascultare. Siliti de o alta putere au marturisit: „Daca reuseam sa te scoatem de la batrani si sa te facem sa cobori pe stanci, spre tarm, te-am fi aruncat incet-incet in deznadejde si te-am fi facut sa sari in mare, adica sa te sinucizi". Prin ascultarea lui a invins demonii si s-a vindecat.Numai diavolul stie ce e duhovnicul, ce inseamna duhovnicul, ce inseamna ascultarea de duhovnic!Facandu-mi eu odata voia si plantand pomi, toti s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvantarea parintelui Nichifor s-au prins, desi parintele Nichifor nu era dintre monahii rugatori.Nu trebuie sa tolerezi sa-l judece cineva pe duhovnicul tau. Sa te opui, sa te impotrivesti cand auzi ca se spune ceva impotriva duhovnicului tau. Asa e corect si asa trebuie sa faci. O intamplare asemanatoare cu cea in care acel monah a zis: „am duhovnic" si prin aceasta au disparut dracii i s-a intamplat si tatalui parintelui Amfilohie. Parintele Amfilohie si-a adus tatal la Sfantul Munte, l-a facut monah si-l ingrijea. Ca sa vezi, copilul si-a facut tatal calugar!... Cand tatal lui tragea sa moara, parintele Amfilohie a intrat in camera muribundului si vazandu-l foarte tulburat il intreba:

- De ce esti, tata, atata de tulburat?

- Au venit diavolii si mi-au spus, inspaimantandu-ma, ca-mi vor lua sufletul. Iar parintele Amfilohie i-a spus:

- Nu-ti fie frica pentru ca nu-ti pot face nimic, pentru ca esti sub ascultare. Daca mai vin la tine sa le zici: Ce aveti cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultator".

Au venit din nou demonii in ziua urmatoare cu mai mult zgomot, cu sabii, cu topoare, cu furci, speriindu-l ca-l vor lua. Cum le-a zis ca are duhovnic, demonii s-au fãcut nevãzuti. Numai diavolul stie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urca-te pe luna, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te intereseaza. Nu intereseaza decat ascultarea. Ai facut ascultare, mergi in Rai, nu ai facut, mergi in Iad.N-ai venit sa te impartasesti de zece ori pe zi, sa faci rugaciunea mintii, privegheri sau posturi. Toate nu valoreaza nimic fara ascultare. Ai facut ascultare, mergi in rai, ai facut neascultare, mergi in Iad! Adam a facut neascultare si a ajuns in iad! Noi calugarii spunem putine cuvinte: ASCULTARE DE DUHOVNIC = VIATA, NEASCULTARE = MOARTE. Ai facut ascultare, ai facut totul. Eu nu spun ca celelalte nu ne folosesc, insa sunt pe planul doi. Imi amintesc ca odata, pe cand traia duhovnicul Iosif, l-am judecat intr-o problema. M-am dus seara sa ma rog si nu puteam de loc sainaintez in rugaciune: „Doamne Iisuse....Doamne Iisuse..." mai mult nu puteam.„Undeva am gresit" m-am gandit. „Undeva am pacatuit". Ia sa vedem in ziua precedenta, unde am mers, ce am facut, ce am spus. Am gasit: l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua urmatoare era duminica si trebuia sa slujesc la Sfantul Altar. Acum ce era sa fac? Rugaciune! „Dumnezeul meu, iarta-ma caci mi-am judecat duhovnicul. Am gresit, imi cer iertare" Dar nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tagaduit de trei ori si l-ai iertat. Eu nu Te-am tagaduit, ci doar l-am judecat pe duhovnicul meu. Acum ma pocaiesc si-mi cer iertare". Nimic! Iau din nou metaniile, dar rugãciunea nu inainteaza. Au inceput lacrimile. Am varsat rauri de lacrimi. „Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o cand s-a pocait si pe multi pacatosi ai iertat. Pentru mine nu exista mila, nu exista iertare?"Au trecut asa trei ore. In sfarsit simt o pace, o dulceata, o bucurie inlauntrul meu. Atunci incepe si rugaciunea, singura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma". Deci nu-i acelasi lucru sa judeci un strain cu a-l judeca pe duhovnicul tau. Vai tie! L-ai judecat pe Insusi Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit si singurul om de care m-am temut a fost parintele Iosif. Duhovnicul poate sa-ti spuna un cuvant mandru sau sucit. Tu fa-ti ascultarea ta, fa ascultare desavarsita. Rodul desavarsitei ascultari l-am incercat la duhovnicul Iosif. O sa ma intrebi desigur care este? Nu ma temeam de Dumnezeu, nici macar nu ma temeam. Gura duhovnicului ce zice? Sa fie blagoslovit...fa ascultare fara deosebire.Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Sa faci ce spune duhovnicul fara sa analizezi, fara sa cercetezi si fara sa murmuri. Construieste pe smerenie. A zis duhovnicul asa? Sa fie blagoslovit. De nimic sa nu te ingrijesti de vreme ce faci ascultare. Te vei mantui, o sa mergi in Rai.Un diacon ii zice duhovnicului: „Parinte vreau sa merg sa fac baie in mare pentru sanatate". „Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv". „Ba ma duc sa fac baie". Si se duse...Facu baie si in timp ce se scalda un rechin l-a omorat. Mai tarziu i-a scos marea trupul sfasiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?Ascultarea aduce iluminare, lacrimi si rugaciune. Daca n-ai ascultare, chiar daca le ai pe acestea, le vei pierde. Cat de mult il cinstesti si il iubesti pe duhovnic, atat de mult primesti. Harul ascultarii il inconjoara pe ascultator ca o flacara si de aceea nu-l poate prinde diavolul. Daca lipseste aceasta flacara, diavolul ne va devora.Teologia (cuvantarea de Dumnezeu) este rezultatul rugaciunii, iar rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand faci ascultare o sa gasesti si rugaciune si teologie (cuvantare de Dumnezeu). Cand insa nu faci ascultare nu gasesti nimic. Primul lucru, sau mai bine zis radacina, este ascultarea. Ai facut ascultare? O sa gasesti rugaciune. Se poate sa o gasesti acum sau sa o gasesti maine.

Intrebare: Si daca duhovnicul da o porunca gresita?

Raspuns: Niciodata nu ajungi tu rau, pentru ca la mijloc este ascultarea.

Cu cat mai mult devotament, abnegatie, iubire si credinta ai in suflet, cu atat nu ai impotriviri launtrice. Cand insa ai ceva cu duhovnicul tau, sa stii ca nu esti una cu el, ca nu-l iubesti si n-ai credinta in el. Cu cat ai mai multa credinta in duhovnic, ca atat ai mai putina grija. Cand nu esti unit cu duhovnicul simti o impotrivire, ai un „spin" inlauntrul tau.Cu cat ai mai mult devotament si ascultare fata de duhovnicul tau, cu atat o sa ai mai multa ravna.Cel mai bun zel e la inceputul vietii calugaresti. Esti devotat duhovnicului. Cand te unesti cu duhovnicul e zelul cel mai bun. Cand vezi fata duhovnicului ca pe a lui Hristos, totul merge bine. Cand vezi greseli la duhovnic, e vai de tine!Odata mi-a zis cineva: „Parinte staret vreau sa merg la duhovnic sa ma spovedesc pentru asta si asta. Sfintia ta ce zici?" „Fa 1000 de metanii". „Sa fie blagoslovit". Si n-a mai zis nimic la duhovnic. Asta e, sa zicem, credinta, atasamentul, unirea custaretul.Ah, fericita ascultare! Parintilor, eu ce sa zic? Cand eram sub ascultare alt har aveam, alta rugaciune. Pluteam, ca sa spun asa in aer. Acum sunt staret. O sa ziceti ca nu am cautat asta, ca Dumnezeu mi-a dat. Da, insa imi amintesc starea de ucenic. Cea mai buna stare pentru monah este starea de ucenic, de ascultator. Puterea ascultarii se vede din urmatoarea intamplare. Era intr-o marti si spre seara mi-au venit niste ganduri contra duhovnicului meu, parintele Iosif, pentru ca ne-a pus sa semnam o scrisoare. Avea si dreptate, dupa cum s-a dovedit ulterior. Sambata merg la slujba cu parintele. Cum mã vede imi zice: „Parinte, ai ceva contra mea, ceva te separa de mine, ai ceva inlauntru. Nu te desparti de duhovnic, nu te rupe de mine!" Eu uitasem ca l-am judecat, uitasem gandurile. „Parinte, zic, nu-mi amintesc sa am un gand care sa ma separe de sfintia ta." „Si totusi ai ceva care te separa de mine. Cum te-am vazut, am stiut. A stiut sufletul meu ca ai ceva ganduri care te separa de mine." „Parinte, nu-mi amintesc nimic!" "Sa incerci sa-ti amintesti!"Dupa ce am terminat Sfanta Liturghie am plecat. Mergand spre chilia mea si urmarind ce ganduri am avut in aceste zile, mi-am amintit de judecata pe care i-am facut-o in legatura cu scrisoarea. M-am intors inapoi si mi-am cerut iertare cu lacrimi.Calugarul trebuie, deci, sa faca ascultare orbeste, sa nu faca deosebire. Imi amintesc ca, alta data, m-am dus la chilie sa ma rog. Ma gaseam intr-o stare harica. Deodata, parintele Procopie, care era ucenic impreuna cu mine, bate la usa si ma cheama la lucru. Pentru ca stiu ca harul poate sa vina sa te bucure fie cinci minute, fie o ora, fie doua, m-am gandit ca acum cand ma gasesc sub lucrarea harului sa profit si cand se va sfarsi sa merg la lucru. Parintilor, nici nu am apucat sa termin de gandit ce am zis, ca am si pierdut harul! N-a fost asta neascultare? Ba neascultare a fost, chiar daca parintele Procopie nu era duhovnicul meu. Si mi-am zis atunci in sine: „Si neascultarea am facut-o si rugaciunea am pierdut-o". De aceea zic: Fa ascultare si vei gasi rugaciunea. Nu urmari rugaciunea ca ea vine din ascultare.Primul lucru pe care l-am intalnit noi la parintele Iosif a fost ca Dumnezeu te mantuieste prin rugaciunile duhovnicului. Ce putem spune e ca pe cat de unit esti cu duhovnicul, pe atata de mult har primesti. Ca fierul in foc, se face si el foc. Pe cat il indepartezi de foc, cu atata se raceste.Rugaciunea izvoreste din ascultare, nu ascultarea din rugaciune. Fa ascultare acum si in continuare va veni harul. Parintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va iesi bine numai si numai pentru ascultare! Nu are importanta cine e duhovnicul. Ce i-a folosit lui Iuda ca L-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam ca L-a avut staret pe Dumnezeu si ca era in Rai? Nimic! Nu s-a folosit de Rai, caci a facut neascultare. Cu ce l-a impiedicat de la sfintenie pe marele Acachie faptul ca duhovnicul sau era sucit si nebun si il batea zilnic? Cu nimic!


Intrebare: Dumnezeu ne-a dat putere de judecata. Asta e alba, asta e neagra. Daca iti spune duhovnicul ca albul e negru si invers, nu elimini judecata?

Raspuns: Asta este ascultarea, parintele meu, asta este ascultarea. Sa te incredintezi ca e negru si nu alb cum il vezi tu... Tu vezi lucrul alb, iar duhovnicul il vede negru. El vede corect, el vede drept! Asta este ascultarea! Sa te straduiesti sa vezi ca nu este cum spui tu, adica alb, sa nu crezi nici macar ceea ce vad ochii tai.

Cand esti unit cu duhovnicul te inunda harul. Imi amintesc anii aceia: suvoi venea harul. Mi-a spus intr-o zi: „N-o sa primesti nimic pana sambata viitoare". Cu adevarat moarte a fost pentru mine. Ne minunam cum se implineste cuvantul duhovnicului, cum il pecetluieste Dumnezeu. Odata, niste crestini ne-au adus un sac cu cartofi, la arsana. Un ucenic de-al meu, incepator (acum nu mai este la noi) mi-a spus ca este obosit si ca nu vrea sa mearga sa-l aduca si m-am dus eu. Jos era oprit un camion, i-am facut semn. Inauntru erau doi profesori universitari care imi zic: „Parinte, nu stiti unde sta parintele Efrem?" „Eu sunt", le raspund. Iar unul dinre ei imi zice: „Voi monahii sunteti cu adevarat fericiti, pentru ca traiti cu adevarat viata crestina". Cand m-am intors la chilie, i-am povestit ucenicului intamplarea, la care el mi-a zis cu multa nerusinare: „Mda, cand vin aici ii izgonesti, iar jos ii inviti aici". „Ce sa ma fac, mai copile, asa mi-a venit atunci sa le zic, ii raspund. Acum hai sa ne rugam o ora la chilie". Dupa o ora vine la mine si ma intreaba: „Cate rugaciuni ai facut?" „Atatea", ii raspund. „Doar atatea? Eu am facut cu mult mai mult si inca mai pot sa mai fac". Mi-a zis toate astea cu nerusinare. M-am intors intristat la mine la chilie. Numai ca nu am plans pentru comportamentul copilului aceluia. Se duse ucenicul sa doarma. Cum insa sa poata dormi cand diavolii au inceput sa-l atace? Si numai ce vine la mine la chilie speriat si-mi spune ce i se intampla. Ii raspund: „Asta ti se intampla pentru ca l-ai suparat pe duhovnicul tau". I-am citit o rugaciune, au trecut toate si s-a culcat linistit.Cand te faci prost pe tine insuti, pentru ascultare, si daca esti asa cum iti spun si intrebi pentru toate, incepe Dumnezeu sa-ti dea har. Parintele Procopie a plecat o data, facand neascultare de parintele Nichifor. Cand a ajuns la o anumita stare de lepadare a simtit deodata lipsa harului. Se simtea ca si cum ar fi un alt Procopie care-l intreaba: „De ce ai plecat?" „De asta si asta!" – ii raspund. „De ce ai lasat ascultarea si pe duhovnicul tau? Du-te inapoi la ascultarea ta!" Si s-a intors Procopie. Nu are importanta cine este duhovnicul. Metania pe care o pui duhovnicului e lucru mare. Facand ascultare la parintele Nichifor in anii aceia, am vazut minuni. Parintele Iosif spunea: „Nici preotia, nici Sfanta Impartasanie, nici rugaciunea mintii, nici postul, nici privegherea nu mantuiesc fara ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!" „Caci implinind cineva voia altuia si nu pe a sa, infaptuieste nu numai lepadarea de sufletul sau, ci si rastignire fata de toata lumea.Cel ce contrazice pe parintele sau, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereste pana la moarte, se minuneaza ingerii. Caci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemanandu-se Fiului lui Dumnezeu, Care a implinit ascultarea de Parintele Sau pana la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)".

Staretul Efrem Katunakiotul

Se împlinesc 251 de ani de la naşterea Sfântului Serafim de Sarov

Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759, in orasul Kursk. Parintii sai erau niste crestini ortodocsi evlaviosi, pilde de adevarata duhovnicie. La varsta de 10 ani, Serafim a fost tamaduit in chip minunat dintr-o boala grea cu ajutorul icoanei Nascatoarei de Dumnezeu din Kursk. De copil, i-au plăcut scrierile si slujbele bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. A fost tuns calugar cand avea 27 de ani si, curand dupa aceea, hirotonit diacon. Profunzimea si curatia participarii Sfantului Serafim in slujbele dumnezeiesti sunt vadite, deoarece i s-a ingaduit sa vada ingerii, si in timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare l-a vazut pe Domnul Insusi. La 34 de ani a fost hirotonit preot, si a fost numit duhovnic al manastirii de maici Diveievo. In acelasi timp, a primit si blagoslovenie pentru a incepe o viata de pustnic in padurea ce inconjoara Sarovul. Traia intr-o cabana mica, daruindu-se in intregime rugaciunii, postului si citirii Scripturii si a scrierilor Sfintilor Parinti. Sfantul Serafim obisnuia sa mearga la manastire Duminicile pentru a primi Sfanta Impartasanie; apoi se intorcea in padure. In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte. Ranile provocate de acest atac l-au facut sa umble de acum inainte aplecat de spate, avand trebuinta de un toiag pentru a merge. Dupa aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai buna parte a timpului său in genunchi pe o piatra de langa chilia sa si strigand “Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Apoi a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani. Ascultand de o vedenie dumnezeiasca, Sfântul Serafim si-a incetat tacerea si a inceput sa vorbeasca, spre folosul celorlalti. Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale “Hristos a Inviat!”. Îi numea pe toti “bucuria mea”. In 1825 s-a intors la chilia sa din padure, unde primea mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea tuturor mangaiere si povaţă. Sfantul Serafim s-a mutat la Domnul în data de 2 ianuarie 1833, ingenuncheat fiind in fata icoanei Nascatoarei de Dumnezeu. O pilda al harului Duhului Sfant lucrator in viata si cuvintele Sfantului Serafim a ajuns la noi când, in noiembrie 1831, un crestin ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a intalnit cu Sfantul Serafim, notând convorbirea avută. Notele lui Motovilov au fost transcrise si publicate de catre Serghei Nilus. „Adevaratul scop al vietii crestine, spune Sfântul Serafim de Sarov, constă in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: “Cel ce nu adună cu Mine risipeste” (Luca 11:23). De la Sfântul Serafim ne-au rămas mai multe scrieri, iar în limba română au apărut mai multe cărţi cu viaţa,minunile şi învăţăturile lui. “Cand Sfantul Serafim din Sarov a fost intrebat daca lipsea crestinilor din vremea lui vreo conditie pentru ca acestia sa dea aceleasi roade de sfintenie care erau atat de abundente in trecut, el a raspuns: nu lipseste decat o singura conditie - hotararea“. Mai spunea Sf. Serafim: „Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui.”

Viziunea Bisericii Ortodoxe faţă de păcatul sinuciderii

Biserica Ortodoxă condamnă sinuciderea ca fiind un păcat greu şi nu admite, pentru cei care-şi iau viaţa, oficierea obişnuitei slujbe de înmormântare. Cu toate acestea, din motive de ordin pastoral, pentru consolarea familiilor îndurerate se oficiază o rânduială specială de înhumare.

„Nu se face slujba înmormântării obişnuită, ci o slujbă redusă. Nu se ţin cuvântări, deoarece nu ai ce să spui despre viaţa celui care a murit, ci poţi doar să-ţi exprimi regretul şi compasiunea faţă de cei rămaşi, iar lucrul acesta se poate face. De asemenea, sunt reduse din alcătuirea aceasta liturgică foarte amplă care este o slujbă pascală toate aceste cântări pascale şi se citesc din Evanghelii, se pot intona anumite cântări, însă slujba ca atare nu poate fi săvârşită. Se poate trage o dată clopotul pentru adunare, iar la adunarea aceasta se poate citi o pericopă evanghelică, o pericopă din Apostol. Pe drum, dacă se fac opriri, se poate citi din pericopele evanghelice de la 'stâlpi' care sunt foarte multe. Toate acestea se fac numai pentru credincioşii rămaşi, pentru mângâierea lor", a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, după cum ne informează TRINITAS TV.

Păcatul sinuciderii este unul dintre cele trei păcate cunoscute în Evanghelii şi în Tradiţia Bisericii sub denumirea de „păcate împotriva Duhului Sfânt", adică necredinţa, ura şi deznădejdea. Toate acestea sunt expresia refuzului deliberat al comuniunii cu Dumnezeu, sinuciderea fiind înţeleasă de Părinţii Bisericii ca necredinţă şi deznădejde asumate.

„Avem porunca foarte precisă în Decalog 'Să nu ucizi!'. Cu alte cuvinte, să nu ucizi nici viaţa semenului tău, iar pe de altă parte, să nu atentezi la propria ta viaţă încât să o faci să nu mai existe. Dat fiind faptul că nu noi suntem cei care ne-am dat viaţa, ci Dumnezeu Însuşi este Cel Care ne-a dat-o. El ne-o dă şi o ia atunci când crede de cuviinţă El în planul Lui etern. Prin urmare, nu pot dispune de bunul altuia. Pe baza acestui raţionament s-a tras concluzia că atâta vreme cât tu atentezi la bunul altuia consecinţa este pe măsură. Iar viaţa este bunul lui Dumnezeu. Nu putem atenta la bunul lui Dumnezeu. Atâta vreme cât tu Îl percepi pe Dumnezeu ca Realitate vie în viaţa ta lucrurile se schimbă completamente. Atâta vreme cât pentru tine Dumnezeu este o abstracţiune la care faci referinţă în anumite momente, abstracţiune care îţi dă satisfacţii mai degrabă intelectuale, tu nu te găseşti în comuniune cu Cel Care este prin excelenţă Viaţă şi Viaţă eternă. Tu nu te găseşti în comuniune cu Cel Care poate să-ţi dea putere în momentele în care simţi că limitele biologice se impun foarte categoric şi foarte dur. Noi ştim, din nefericire, că omul postmodern a făcut o adevărată profesiune de credinţă din a nu crede", a spus Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Un rol important în redresarea vieţii spirituale a omului deznădăjduit îl are duhovnicul, cel care îi aduce înainte exemplul iubirii şi Sensul adevărat al existenţei, pe Iisus Hristos: „În momentul în care tu te-ai ancorat în Dumnezeu ai în faţă posibilitatea unor tipuri de succese care îţi dau satisfacţie, putere şi care te entuziasmează. De aceea, spun că una din cauzele fundamentale ale sinuciderii o constituie, aş zice, lipsa sentimentelor de comuniune cu persoane care sunt de nivelul tău, cu care poţi comunica şi cu care poţi fi în comuniune, şi lipsa de comuniune cu Dumnezeu Însuşi, acest Noian de Viaţă, de putere, în care ne resursăm de fiecare dată când simţim că rezervele noastre simple omeneşti sunt epuizate. Este o criză a lumii moderne şi a necredinţei acestei lumi, cu tot ceea ce decurge din această necredinţă", a mai precizat Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă.

Deşi Biserica nu are slujbe pentru cei care l-au refuzat pe Dumnezeu luându-şi viaţa, totuşi, în Ziua Pogorârii Duhului Sfânt, în cadrul Vecerniei speciale care se oficiază după Sfânta Liturghie, Părinţii au rânduit să se citească o rugăciune în care sunt pomeniţi şi sinucigaşii.

sursa http://www.infoportal.ro/presa~info-1840510.html