Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

luni, 7 martie 2011

De astazi a început Postul cel Mare

De astazi am intrat in Postul Mare, o perioadă de şapte săptămâni pe care Biserica a rânduit-o pentru pregătirea credincioşilor in vederea întâmpinării cum se cuvine a celei mai mari sărbători a creştinătăţii: Învierea Domnului. Este cel mai aspru post din cele patru posturi mari de durată de peste an, dându-se dezlegare la peşte doar de doua ori: la Buna Vestire şi la Duminica Floriilor. Perioada aceasta de post durează 7 săptămâni, din care 6 săptămâni este Postul propriu-zis, iar săptămâna a VII-a este numită Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se distinge de cele 40 de zile de post printr-un post şi mai sever şi printr-o intensificare şi mai mare a pregătirii duhovniceşti pentru Înviere. În timpul Sfinţilor Apostoli, această Săptămână a Patimilor a fost săptămâna de post cea mai intensă, iar Biserica Ortodoxă a păstrat Săptămâna Patimilor ca fiind distinctă de restul perioadei de post. Cele 40 de zile de post au fost adăugate mai târziu şi ca pregătire rituală, ca o şcoală de pregătire duhovnicească a celor care urmau să fie botezaţi. În această perioadă de post Biserica ne invită la curăţire sufletească şi trupească prin participarea la sfintele slujbe, prin spovedanie şi Împărtăşanie şi la săvârşirea cu mai multă râvnă a faptelor bune.

Slujbe specifice primei săptămâni şi Postului celui Mare

Din această primă săptămână a postului mare în bisericile noastre se oficiază mai multe slujbe specifice. Astfel seara se oficiază Pavecernița Mare împreună cu Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul. O altă rugăciune specifică perioadei Postului Mare este Rugăciunea Sf. Efrem Sirul, rugăciune care este prezentă în cadrul slujbelor din post, de luni până vineri. Liturghia Darurilor mai înainte sfințite săvârșită în Postului Mare. Această liturghie este una dintre slujbele specifice Postului mare și ea se va oficia în zilele de peste săptămână, de luni până vineri, sâmbătă și duminică oficiindu-se liturghii depline: a Sfântului Ioan Gură de Aur (sâmbăta) și a Sfântului Vasile Cel Mare (în primele 5 duminici din Post).

Postul cel mare - semnul libertăţii şi al biruinţei

În înţelepciunea ei Biserica a rânduit înaintea fiecărei mari sărbători să fie o perioadă specială, de pregătire a creştinului, prin post şi rugăciune. Pentru noi, cei de astăzi, a posti este tot mai greu. De ce? În primul rând pentru că nu mai cunoaştem sensul adevărat al postirii. A posti nu înseamnă doar să nu mănânci carne, lapte, brânză, ouă sau băuturi alcoolice, ci mult mai mult. E nevoie de o înţelegere mai profundă a omului – trup şi suflet; trupul exprimă persoana, este templu al Duhului Sfânt, pe care suntem chemaţi să-l curăţim şi să-l transfigurăm împreună cu sufletul A posti înseamnă a ne îngriji în aceiaşi măsură de trup şi de suflet. Postul cel adevărat, zice Biserica în cântările sale, este înstrăinarea de răutate, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Pentru a ajunge la această măsură a postului duhovnicesc o treaptă absolut necesară este împlinirea postului trupesc. Acesta nu este un simplu regim alimentar, ci este mai ales un mijloc de disciplinare a simţurilor, a instinctelor şi a întregii noastre fiinţe. Temeiul acestui post (trupesc) îl avem din exemplul vieţii edenice (rai) şi din experienţa de veacuri a Bisericii. Ce ne propune Biserica pentru înţelegerea sensului duhovnicesc al postului: 1. Ocolirea pricinilor de cădere 2. Paza simţurilor: mai puţin tv, radio, presă, mai puţină mâncare – chiar şi de post - , mai multă grijă pentru ce vorbim sau ascultăm 3. Disciplinarea vieţii noastre prin participarea la slujbele Bisericii, programul de viaţă duhovnicească, milostenie Nu putem să ajungem la bunătate dacă mai înainte nu am stârpit răutatea din noi, nu putem să-L iubim pe Dumnezeu dacă nu ne interesează cel de lângă noi. Pe de altă parte, se uită un lucru esenţial: postul este prin excelenţă o stare a Bisericii, o împreună lucrare a tuturor şi a fiecăruia în parte pentru dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi nu în ultimul rând – acum Postul cel Mare – este vremea în care trebuie şi putem să ne înmulţim rugăciunile şi să ne curăţăm sufletul mărturisindu-ne păcatele, greşelile şi neputinţele prin Taina Spovedaniei. Astfel fiind pregătiţi sufleteşte şi trupeşte să putem primi înăuntru fiinţei noastre pe Hristos cel viu, arvuna învierii noastre. Doar aşa înţeles postul îşi justifică sensul şi exprimă în acelaşi timp semnul libertăţii şi al biruinţei. Îndrăzniţi, acesta este îndemnul lui Hristos. Pr. Sabin Vodă

sursa:mail

miercuri, 2 martie 2011

Femeie ,nu-ti omori pruncul!


Foarte puţine persoane ştiu ce se întâmplă în timpul unui avort şi că avortul este o crimă! Majoritatea femeilor ştiu, sau au auzit că în primele 3 luni nu este păcat să faci avort şi că fătul nici măcar nu a prins viaţa. Nimic mai neadevărat! Viaţa pruncului începe din momentul zămislirii! Unul din Sfinţii noştri Ortodocşi, spunea foarte frumos: ”În momentul în care copilul prinde viaţă în pântecele mamei, sufletul îşi face cruce în faţă Lui Dumnezeu!”

Aşadar, către femeile care se gândesc să avorteze,s ă se gândească că în momentul în care avortează, ele comit o crimă! Este păcat că aceste fiinţe nevinovate nu mai sunt în siguranţă nici măcar în pântecul mamelor lor. Oare aceste fiinţe nu au şi ele dreptul la viaţă, nu au şi ele dreptul la lumina? Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol spunea că până şi animalele îşi apăra puii cu preţul vieţii, iar oamenii aleg să-i omoare.

Şi lumea ar trebui să mai cunoască un “mic amănunt”: Ştiaţi că din copii avortaţi se extrage colagen? Şi că acest colagen este folosit în industria cremelor anti-rid şi în industria parfumurilor? Dar haideţi mai bine să urmărim mărturia din viaţa unei mame care a avortat, o mărturie cu adevărat impresionantă:

“Nu vreau decât o chestie să spun; am făcut un avort săptămâna asta. Eram în 19 săptămâni ,deja aveam lapte în sâni şi fătul mişca, da nu mi-a păsat. Eu vroiam avort şi într-un fel sau altul l-am făcut, şi nu îmi părea rău până am văzut ceea ce a ieşit din mine: era un bebeluş, era mic, dar perfect.. ştiam de dinainte ca era şi băieţel, dar nu mă aşteptăm să fie un copilaş în adevăratul sens al cuvântului, şi era aşa frumos, cel mai frumos copil pe care l-am văzut în viaţa mea, avea şi păr pe cap, si cel mai tare mi s-a rupt sufletul când am observat că stătea ghemuit şi îşi ţinea cordonul în braţe ca şi cum ar fi trecut prin mari chinuri. Am îndrăznit să mă uit mai atent la el ,avea degetele, si la mâini, şi la picioare, un năsuc perfect.. şi i se vedea un zâmbet pe faţă…ş i mai dureros era că semăna cu mine la gură… . Astea le povestesc pentru toate femeile care fac avort ,în special după 3 luni, multe care fac.. îl fac, se ridica şi pleaca, dar niciodată nu se uită la ce lasă în urma. Eu acum sunt distrusă, din punct de vedere psihic, şi ştiu că niciodată nu voi mai fi la fel şi că niciodată nu voi putea săruta şi alintă copilaşul meu frumos, după care plâng în fiecare seară. Poate voi mai avea copii dar nu pe el.” (Nicoleta)
Aşadar mamelor, să vă ganditi mai bine înainte de a face un avort, că poate pe moment vreţi să faceţi acest lucru ca să scăpaţi de orice problemă, dar mai târziu s-ar putea să aveţi mari regrete şi viata să vi se transforme într-un calvar şi mai important decât acest lucru, gândiţivă că faceţi un mare păcat şi că atrageţi mânia Lui Dumnezeu asupra voastră! Dumnezeu să vă ajute să luaţi decizia înţeleaptă şi să vă dea putere să treceţi peste toate problemele care intervin în momentul în care aţi aflat că sunteţi însărcinate! Rugaţivă Lui Dumnezeu căci el ne scoate din orice situaţie chiar dacă noi nu vedem nici o cale de scăpare,dacă avem credinţă şi dragoste Dumnezeu ne rezolvă orice problemă în chip minunat! Doamne ajută!

“În Creştinătate nu există nu se poate,cu Hristos se poate orice!” (Părintele Arsenie Papacioc)

luni, 28 februarie 2011

De astăzi începe Săptămâna brânzei

Săptămâna pe care am început-o astăzi, este o săptămână specială, numită de Biserică Săptămâna Brânzei sau săptămâna albă. Este o săptămână pregătitoare pentru Postul cel Mare care o succede. În această săptămână se posteşte parţial, adică cu peşte, lapte, ouă şi brânză, iar zilele de miercuri şi vineri sunt zile aliturgice, în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Tot ca o pregătire pentru Postul cel Mare din această săptămână se anticipează câteva rânduieli de slujbă specifice postului: Pavecerniţa mare cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul şi metaniile. Miercuri şi vineri dimineaţa în locul liturghiei se vor oficia Utrenia, Ceasurile şi Obedniţa.

duminică, 27 februarie 2011

Sfanta Liturghie...


Dupa multe duminici in care nu am putut lua parte la Sfanta liturghie,ieri cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la biserica ,l-am slavit pe Hristos impreuna cu bebita care este foarte energica in biserica .Aceste saptamani in care nu am putut iesi din casa ,am inteles ca cele mai importante lucruri sunt absolut necesare în drumul pe Cale Vietii:duhovnicul,Sf. Liturghie,Sf. Împărtăşanie.Dacă le avem pe acestea 3 restul vor veni de la sine. Ascultarea de duhovnic ne ajută să nu greşim, să nu o luăm pe arătură de capul nostru şi să rămânem în voia Domnului. Participarea la Sf. Liturghie este iarăşi o condiţie indiscutabilă în viaţa unui creştin. În Sf. Liturghie ne întâlnim cu Dumnezeu în chipul cel mai plenar aici, în viaţa aceasta, prin Sf. Împărtăşanie.Participarea la Sf. Liturghie în fiecare Duminică (şi sărbătoare, pe cât permite locul de muncă) este absolut necesară pentru un creştin. Porunca a 4-a ne cere să respectăm ziua Domnului şi cum am putea-o respecta lipsind de la Întâlnirea pe care El ne-o propune în Sf. Liturghie?
Problema cu care se confruntă mulţi dintre noi, mai ales cei la începutul drumului credinţei, dar nu numai, este că nu trăim/nu înţelegem ce se întâmplă acolo. Văd asta în primul rând la mine, pt.că de multe ori îmi surprind gândul zburând sau ochii îndreptându-se spre neatenţia altora, ceea ce, aşa cum spune duhovnicul meu, nu mi s-ar întâmpla dacă aş trăi cu adevărat ce se întâmplă acolo, în Sf. Liturghie.
Din pacate ieri am fost foarte dezamagita de predica pe care am ascultat-o la sfarsitul slujbei,parintele care a predicat nu a spus nimic despre Infricosatoarea judecata ,a vorbit despre cupidon ,de sf valentin ,nu a spus nimic despre lasata de sec de carne ,pacat caci multi oameni din biserica nu au inteles importanta Evangheliei de ieri.Nu doresc sa-l critic pe preotul predicator,dar sa afirmi ca limbajul folosit in credinta ortodoxa este sec ,in alb si negru ,cred ca ar trebui sa mai citeasca sa vada bogatia limbajului ,nu cred ca putem avea pretentia ca limbajul bisericesc sa fie invadat de tot felul de neologisme, de termeni intalniti in prezent in mass-media, cu care suntem astazi atat de familiarizati. Trebuie sa intelegem ca limbajul bisericesc si mai ales limba romana, asa cum s-au pastrat in cartile de cult, au nu doar un farmec deosebit, ci si o profunzime aparte. Desigur, de noi tine sa ne familiarizam cu acest limbaj. Acest lucru nu se poate realiza in scurt timp, ci presupune prezenta noastra frecventa in biserica si, desigur, efortul de a cauta sa nu fim nepasatori fata de cele ce auzim.

vineri, 25 februarie 2011

Cuvantul IPS Teofan la trecerea la Domnul a parintelui Petroniu Tanase


Protosinghelul Petroniu Tănase din Sfântul Munte Athos a plecat la cer. Domnul Dumnezeu a chemat la Sine una din cele mai frumoase flori răsărite în veacul trecut pe pământul românesc. Întreaga sa viaţă a fost o jertfă continuă în duh de rugăciune. De foc i-a fost rugăciunea cât a trăit pe pământ. Nădăjduim că focul rugăciunii pentru noi, cei din lume, va fi şi mai intens după plecarea părintelui Petroniu în veşnicie.
Îl plâng călugării din Moldova şi din ţară, îl plâng părinţii atoniţi, îl plâng miile de pelerini veniţi din Ţara Carpaţilor să se odihnească pentru o clipă în incinta sacră a Schitului Prodromul. Îl plângem cu toţii, dar „nu ca cei ce nu au nădejde”. Om al Învierii, părintele Petroniu cel răstignit prin smerenie de-a lungul întregii sale vieţi, se odihneşte acum în lumina Celui răstignit şi înviat. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi, acolo sus, să aibă grijă, prin rugăciune, de noi răstigniţii, îndureraţii acestei lumi, doritori ca şi el de lumina Învierii. Veşnică să-i fie pomenirea ! În Domnul să-i fie odihna ! Împărăţia Cerurilor să-i fie moştenirea ca răsplată pentru viaţa ce a dus-o pe pământ !

† Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
sursa: site-ul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei

miercuri, 23 februarie 2011

Părintele Protosinghel Pertoniu Tănase a trecut la Domnul

Obştea Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos a pierdut ieri, 22 februarie, una dintre figurile sale emblematice. Părintele Petroniu Tănase, fostul egumen al Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, a plecat la Domnul, ieri, în jurul orei 16:00, ora României în timpul slujbei Vecerniei, fără să sufere de vreo boală. Părintele a împlinit anul acesta 33 de ani de la intrarea în acest schit şi 22 de ani în calitate de stareţ. Slujba de înmormântare a părintelui Petroniu Tănase va fi oficiată joi, 24 februarie, de stareţul mănăstirii Marea Lavră, considerată prima mănăstire din Sfântul Munte, fiind aşteptaţi şi alţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Petroniu Tănase s-a născut în anul 1914, în comuna Fărcaşa din judeţul Neamţ. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Neamţ, iar mai târziu a intrat la Antim din Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie, dar a făcut şi studii în matematică şi filosofie. Dorul după o viaţă îmbunătăţită l-a îndreptat spre Muntele Athos, la schitul unde a vieţuit din 1978 încoace, dar acolo părintele Petroniu a avut şi rolul de a revigora administrativ şi spiritual obştea ocrotită de Sfântul Ioan Botezătorul. Apreciat şi iubit deopotrivă în Grecia şi România, Părintele Petroniu a fost duhovnic, bibliotecar şi stareţ al aşezământului românesc de la Sfântul Munte. Din cauza slăbiciunii, însă, în ultimele săptămâni Părintele Petroniu Tănase s-a retras din stăreţia schitului. În locul său a fost ales, pe 6 februarie, părintele ieromonah Atanasie Floroiu. Veşnică pomenire şi Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii Săi!
Sursa: Basilica.ro

Câte nume se pun copiilor la Botez?


La Botez, fiecare copil primeşte un singur nume, căci şi omul are o singură naştere şi un singur suflet. Numele de Botez reprezintă sufletul omului unit cu Dumnezeu prin Botez, prin credinţă dreaptă şi fapte bune.

Este oprit a se pune copiilor două şi chiar trei nume la Botez, după moda de astăzi a lumii. Numele unui sfânt, care se dă copilului la Botez, îl face pe noul botezat ucenicul acelui sfânt al cărui nume îl poartă. Prin aceasta, sfântul devine rugător, ajutător şi protector al copilului creştin înaintea lui Dumnezeu, atât în această viaţă, cât şi după moarte şi la înfricoşătoarea Judecată de Apoi. Un creştin fără nume de sfânt în viaţă rămâne fără protector şi mijlocitor permanent la Dumnezeu. Şi ce este mai rău decât aceasta?

Numele cele mai potrivite pentru fetiţe este numele Maicii Domnului, al Sfintei Ana şi ale sfintelor muceniţe şi cuvioase din calendar. Iar pentru băieţi, numele cele mai frumoase este cel al Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfinţilor Apostoli, urmate de numele sfinţilor ierarhi, mucenici şi cuvioşi, dintre care unii s-au nevoit pe pământul ţării noastre şi se roagă pentru noi toţi.

Să li se pună copiilor nume de sfinţi din calendarul nostru ortodox, de obicei numele sfântului din ziua naşterii pruncului sau din zilele dinainte sau de după ziua naşterii, cum doresc părinţii, rudele şi preotul de parohie, care este şi duhovnicul familiei. Se mai poate pune numele al cărui hram îl are biserica de care aparţine copilul sau nume de sfinţi români, ierarhi, mucenici şi cuvioşi. Se mai obişnuieşte a se pune primilor copii şi numele părinţilor care i-au născut sau i-au botezat.

În nici un caz nu se pun nume de sfinţi catolici, nume de protestanţi, de sectanţi, de artişti sau nume păgâne, luate de la popoarele nebotezate, care nu cred în Hristos. Nu se pun nume de animale, de păsări, de eroi necreştini şi nume de zei, precum Diana, Afrodita, Venera etc. Este păcat să dăm copiilor nume străine de Hristos, în loc să le punem nume de sfinţi care şi-au dat viaţa pentru credinţă şi se roagă neîncetat în ceruri pentru noi.

Numele copilului dat în clipa scufundării întreite în apa Botezului nu mai poate fi schimbat decât la tunderea în călugărie, care se mai numeşte şi al doilea botez.

(Călăuză ortodoxă în familie şi societate, arhim. Ioanichie BĂLAN)

Baietel sau fetita? Dezamagita sau vesela?


Majoritatea viitorilor parinti au preferinte in privinta sexului pe care il va avea viitorul lor copil. De multe ori, insa, dorintele lor nu sunt satisfacute si poate sa apara dezamagirea.Dintotdeauna, unul dintre visele viitorilor parinti a fost acela de a putea alege sexul pe care sa il aiba copilul. Din punct de vedere genetic, sexul este determinat de perechea 23 de cromozomi. La fetite, acesti doi cromozomi sunt identici (XX), iar la baietei sunt diferiti (XY).

Cercetatorii spun ca taticul este cel care influenteaza sexul copilului: daca spermatozoidul care va fecunda ovulul contine cromozomul X, se va naste o fetita, iar daca el contine cromozomul Y, se va naste un baietel.

Dorinte si asteptari

Ieri am facut ecografia morfologica. Am aflat ca esti fetita ,asa ca dorinta mamei mele s-a concretizat.Eu as fi vrut sa fii baiat ,iti alesesem si nume dar Dumnezeu a hotarat sa fii fetita ,si ma conformez ,dau slava ca esti sanatoasa si iti cautam un nume care sa te reprezinte.Am aflat ca inimioara si alte organe vitale sunt in regula ,te miscai permanent; am vazut cum te joci cu mainile si cu picioarele, am vazut ca ai toate degetelele si am inteles ca ai 530 de grame...cam grasunica a spus d-l doctor ...dar e bine ca semeni cu tati si este foarte incantat de asta..In sfarsit te-am putut vedea in intregime. Ai tot echipamentul unui omulet in miniatura.Ai doua manute, din care dadeai intr-una. Te-am prins chiar cand bagai degetelul mare de la mana stanga in gurita. Cu cea dreapta te tot frecai la ochisor, la ureche, la nasuc. Ai doua picioruse, pe care le tineai incrucisate. Gurita se misca neincetat. Inimioare are 4 camarute si bate cu putere, celelalte organe sunt toate normale. Acum trebuie sa -ti alegem numele....tati vrea Maria ,ca spune ca esti un dar al Maicii Domnului ,eu nu-s hotarata ...mai avem pana pe 1 iulie cand te vom strange in brate....Eu ma bucur nespus ca vei veni pe lume …o sa fie mai greu cu zestrea dar daca suntem sanatosi o rezolvam si p-asta.Am vazut dvd-ul cu tine ..inca nu te-ai nascut dar déjà ai un film ...

joi, 17 februarie 2011

Prognoza meteo pentru primavara 2011


Daca nu ati aflat deja, va prezint prognoza meteo pentru primavara 2011:
Cerul va fi acoperit cu Slava lui Dumnezeu. Vor cădea ploi cu haruri peste voi; pe tot parcursul anului vântul va sufla puternic toate îngrijorările. Pe alocuri se vor semnala descărcări de încercare a credinţei, dar Soarele Dumnezeiesc va birui. Temperatura răbdării şi a bunătăţii va fi crescută la maxim, iar pacea şi speranţa vor domni în casa voastră.


Sper ca prognoza asta sa tina atat pentru anul acesta cat si pentru anii care vor veni…. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa trecem peste toate necazurile si incercarile, sa avem puterea sa vedem ce e cu adevarat important in viata noastra, sa apreciem ceea ce avem, sa ajutam cat mai mult, sa iubim cat mai mult!


Va doresc sa aveti o primavara fara planuri si sa-L lasati pe Domnul sa planuiasca pentru voi, drum spre mantuire… Spor la fapte bune!

Miracolul de a vedea o viata noua,creata de Dumnezeu....



Imagini obţinute cu ajutorul ultrasonografiei 4D prezintă copii nenăscuţi de la 8 la 34 de săptămâni. În aceste 16 stadii ale dezvoltării copilul se rostogoleste ,rade,se intinde ,isi suge degetul se stramba si se pregateste sa i-a prima decizie din viata lui :''Cand ies de aici ?Poate e ceva frumos pe cealalta parte..''