În ciuda faptului că ceea ce i se întâmplă omului este cercetarea lui Dumnezeu, el nu poate să o vadă astfel. Se gândeşte că nu rezistă, socoteşte că durerea este prea mare, că necazurile sunt copleşitoare, că chinurile sunt irezistibile şi zice: "Ce să mă fac? Nu mai pot!" Lucrurile nu stau însă aşa. Tocmai pentru că suferi, pentru că eşti constrâns, că ai înlăuntrul tău răni, că vin asupra ta toate, că nu mai există nici o nădejde, nici o cale de ieşire, nici sprijin sau mângâiere, tocmai pentru că ţi se întâmplă toate acestea, nu este numai un indiciu, ci însăşi dovada prezenţei lui Dumnezeu. Dovada că se preocupă de tine, că El se apropie de tine şi chiar te atinge. Te vede, te ştie, te înţelege şi vrea să te miluiască. Deci, opreşte-te o clipă, ai puţină răbdare şi pune-ţi nădejdea în Dumnezeu!
De ce suferi atât de mult, de ce te simţi atât de rănit, atât de descurajat, de ce crezi că te sufoci, că te pierzi? De ce? Nu din altă pricină, ci pentru că înlăuntrul tău este multă împotrivire.
***
Şi iată cum lucrează împotrivirea aceasta... Fie că înţelege cineva, fie că nu înţelege - deşi nu este îndreptăţit să nu înţeleagă; în realitate nu doreşte să înţeleagă - acolo, în străfundul omenesc, există ego-ul, plăcerea de sine, egoismul, în general toată tendinţa de autonomie a omului faţă de Dumnezeu. Deşi simţi, într-un fel sau altul că pe toate le îngăduie Dumnezeu pentru tine, tocmai ca să intre înlăuntrul tău harul Lui, tu te împotriveşti şi zici: "Nu, nu pot!" Nu poţi? Cu atât mai bine! Predă-te lui Dumnezeu! Spune-i "da!" lui Dumnezeu! Şi vei vedea cum se va uşura grabnic durerea. Dar nu numai atât, ci şi încetul cu încetul vei vedea cu ochii şi vei simţi lucrarea harului lui Dumnezeu înlăuntrul tău. Suferinţa va începe să se îndulcească, să devină cerească, aşa cum şi este de fapt. Se va manifesta ca har al lui Dumnezeu, ca minune a Lui, ca atingere dumnezeiască şi ca dulceaţă divină." (Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina suferinţei)
Postări
