Agheasma mare se săvârşeşte la Bobotează, în amintirea botezării Domnului de către Ioan în Iordan. Ea se săvârşeşte atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele, dar şi în însăşi ziua Bobotezei, când se sfinţeşte agheasma pe care credincioşii o iau pe la casele lor, pentru tot anul. Se spune Agheasmă mare, pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o dublă epicleză, iar sfinţirea are loc în însăşi ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a sfinţit apele, prin botezul Său în apa Iordanului. De aceea, şi slujba Agheasmei mari este mai dezvoltată şi mai solemnă ca la Agheasma mică, iar cântările şi rugăciunile din cursul ei pomenesc şi proslăvesc îndeosebi Botezul Domnului în apele Iordanului. În ziua ajunului Bobotezei, sfinţirea ape, se face de obicei chiar în biserică (în pronaos), dimineaţa, după Utrenie, cu mai puţină solemnitate, fiindcă, după unii, ea aminteşte atunci de botezul cu care boteza Sfântul Ioan Botezătorul în pustiul Iordanului; în ziua Bobotezei, ea se face după Liturghie, în biserică sau în faţa bisericii, şi aminteşte de însuşi botezul Mântuitorului în apele Iordanului; de aceea se face de obicei în chip mai solemn, prin ieşirea afară din biserică. În cadrul acestei slujbe speciale de sfinţire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 şi XII, 3-6), după care urmează Apostolul (din I Cor. X, 1-4) şi Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), în care se istoriseşte pe scurt evenimentul botezului Domnului. După ectenia mare începe o mare şi frumoasă rugăciune de sfinţire a apei, adresată Sfintei Treimi: („Treime mai presus de fire…”) şi compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului. Cuvintele: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale…” le rosteşte preotul de trei ori la rând, cu glas mai puternic ca de obicei. La finalul slujbei preotul slujitor afundă de trei ori crucea şi busuiocul în apă cântând troparul Praznicului. „În Iordan botezându-Te Tu Doamne …” Efectele Agheasmei mari asupra credincioşilor care sunt de faţă sau care se vor stropi şi vor gusta din ea le arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei şi al rugăciunii de sfinţire (după epicleză), unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”. De aceea, Agheasma mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust, ca şi atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti. În casele credincioşilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase (sticle) curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Credincioşii gustă dintr-însa pe nemâncate, zilnic, până la odovania praznicului (13 ianuarie), dar şi în tot restul anului.
"Aghiasma cea mare ( de la Boboteaza ),se pastreaza in biserica intr-un vas numit aghiasmatar si e folosita de preto la o multime de slujbe ( ierugii ). Cu dansa se stropesc persoanele si lucrurile care trebuiesc exorcizate, curatite sau sfintite. Se intrebuinteaza de pilda: la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durere de cap, la randuiala la curatirea fantanei spurcate, la binecuvantarea inceperii semanaturilor, la vasul cel spurcat, la tarinile (holdele). viile si gradinile bantuite de lacuste si gandaci, la sfintirea crucii si a troitei, a clopotului si vesmintelor bisericesti...
Cand ne impartasim Aghiasma se ia dupa impartasire, fiind mai mica decat Sfanta Impartasanie, iar cand luam numai anafora, Aghiasma se ia inainte de aceasrta, fiind mai mare ca anafora.
Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. In caz de boli, putem, de asemenea, sa gustam din ea cu credinta. Caci apa aceasta, avand intr-ansa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si primejdii."
Sursa: Liturgica specială, Pr. Ene Branişte
Postări
