Părintele Serafim avea un fiu duhovnicesc pe care l-a văzut căzând în acest exemplu clasic de „convertit nebun” care crede că el „ştie mai bine” decât toţi. Într-un mic paraclis de misiune pe care îl construise în fundul curţii, acest om voia ca enoriaşii să cânte la strană, în loc să se cânte „partitura” de către un cor, separat. În Duminica Rusaliilor, el a avut o confruntare în biserică cu o rusoaică care voia să se cânte partitura.
El a scris Părintelui Serafim: „Astfel i-am spus direct că eu nu am construit un paraclis pentru a se continua greşeala în spatele curţii mele ….” În scrisoarea către Părintele Serafim, el a ridiculizat ideea că o persoană putea să asiste la o Liturghie în timp ce corul cânta şi a zis că asta era „la fel cu a merge să vizitezi pe cineva în casa lui şi a-ţi petrece timpul acolo cu nasul într-o revistă”. „În nici un caz nu vreau să mă compromit cu această problemă,” a declarat el.
În principiu, Părintele Serafim a fost de acord cu fiul său duhovnicesc că era de preferat cântarea enoriaşilor, dar ceea ce l-a afectat mai tare a fost atitudinea omului. „Aveţi grijă!” i-a scris el:
Indiferent cât de „corect” poţi fi în diferite puncte, trebuie să fii şi diplomatic. Primul şi cel mai important lucru nu este nici pe departe „corectitudinea”, ci dragostea creştină şi armonia. Cei mai mulţi „convertiţi nebuni” au fost „corecţi” în criticile lor care i-au dus la cădere; dar lor le lipsea dragostea creştină şi mila şi astfel au căzut în fundul prăpastiei, îndepărtând inutil oamenii din jurul lor şi în cele din urmă s-au găsit singuri cu totul, în corectitudinea lor şi justiţia personală. Nu-i urma pe ei!…
Eşti încă nou în ortodoxie şi totuşi doreşti să-i înveţi credinţa pe cei mai în vârstă (şi din felul cum relatezi, îi „înveţi” destul de nepriceput, fără cel mai mic tact sau milă creştină). O judecată obişnuită simplă ar trebui să-ţi spună că nu se procedează în felul acesta; dragostea creştină ar trebui să te facă să te ruşinezi de comportarea ta şi să fii nerăbdător să înveţi mai multe despre creştinismul de bază înainte de a îndrăzni să înveţi pe oricine orice. Nu am auzit de la nimeni din preajma ta, dar îmi pot imagina cum trebuie să-i supere şi să-i rănească purtarea ta. Nu este nici un mister în faptul că înstrăinezi oamenii; purtarea ta, după cum ai descris-o tu însuţi, este ceea ce îi îndepărtează pe oameni şi duce la lupte în Biserică. Nu te ascunde în spatele „slujbelor englezeşti” şi cântatul fără „nici o partitură”: acestea sunt doar adevăruri pe jumătate pe care mândria ta le foloseşte pentru a evita creştinismul de bază al smereniei şi iubirii.
Priveşte un moment la felul cum trebuie să pară celorlalţi: nu te-ai putut descurca în parohia P. şi a trebuit să pleci; acum, în „propria” ta parohie, îţi alungi oamenii. Pur şi simplu nu se poate că alţii întotdeauna acuză şi tu eşti întotdeauna nevinovat; trebuie să începi să-ţi îndrepţi propriile tale greşeli şi să trăieşti în pace cu creştinii din jurul tău ….
În scrisori anterioare ai spus că tu şi soţia ta v-aţi putea risipi, că fiul vostru ar putea să nu meargă până la capăt cu ortodoxia – dar cum poate un soţ şi tată creştin să-şi dea seama de asemenea lucruri cumplite şi să nu se umple de râvna de a se îndrepta înainte de a se întâmpla acest dezastru? (Dacă se întâmplă aceste lucruri, tu vei fi acuzat: pentru că tu nu ai dat familiei tale o pildă de vieţuire creştină care să-i insufle şi să-i încălzească, ci doar un fel de „corectitudine” legalistă, fără-suflet care nu face altceva decât să hrănească eul.) …
Am spus destul, poate mai mult decât poţi digera odată. Nu-ţi cer să-ţi „abandonezi toate ideile”, sau să devii un om total diferit peste noapte. Vreau doar să începi să te sileşti şi să fii mai milostiv cu alţii şi să slăbeşti eforturile încercând să fii atât de „corect”. Asta nu este atât de imposibil şi cred că nu vei găsi niciodată fericirea şi pacea duhovnicească dacă nu faci aşa.
Se pare că avertizarea Părintelui Serafim n-a fost luată în considerare. Opt luni mai târziu, după cum se temuse Părintele Serafim, fiul şi-a părăsit tatăl, nemaiputând să trăiască sub opresiunea unei astfel de „corectitudini” reci. „Trebuie să admit un sentiment de uşurare acum că el este plecat,” a scris omul părinţilor.
Părintele Serafim i-a răspuns la scrisoare:
Ce pot să spun? Te-am pierdut ca părinte duhovnicesc, necomunicându-ţi măcar abecedarul de bază al vieţii duhovniceşti creştine. În anul care a trecut ai mers din rău în mai rău, înstrăinându-te chiar mai mult decât înainte, prin comportarea ta necreştină … comunitatea ortodoxă, preoţii care vin în vizită şi chiar propriul tău fiu – care reprezintă în mare măsură ceea ce i-ai făcut lui, aparent mai mult inconştient. Acuzaţia pentru toate acestea cade în mod cinstit pe umerii tăi. Nu te porţi creştineşte cu nici unul dintre oamenii aceştia şi pari total inconştient de faptul ….
Dacă doreşti să fii creştin ortodox trebuie să începi acum, chiar din ziua şi ceasul şi clipa aceasta, să-L iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele. Asta înseamnă să nu te porţi arbitrar sau capricios cu oamenii, nici măcar să nu spui primul lucru care îţi trece prin cap, nici să nu te lupţi sau cerţi cu oamenii pentru orice, important sau mărunt, fiind oricând gata să le ceri iertare (şi să o ceri mai mult decât pentru că este necesar), să ai milă pentru ei şi să te rogi fierbinte pentru ei ….
Dacă ai avea asemenea milă pentru fiul tău, pe o bază obişnuită, el nu te-ar fi părăsit. El te iubeşte, în caz că nu ştii asta.
Dacă încă îmi mai accepţi autoritatea ca părinte duhovnicesc, îţi dau o regulă de rugăciune diferită: în locul Rugăciunii lui Iisus, spune în fiecare noapte 100 de rugăciuni pe şiragul de metanii, folosind cam aceste cuvinte (sau echivalentul lor în cuvintele tale): Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte pe fratele meu (nume) … pomenind numele tuturor oamenilor care îţi sunt apropiaţi, începând cu familia restrânsă. Cu fiecare cerere fă o închinăciune (plecăciuni pentru membrii familiei tale restrânse). Opreşte-te la 100 (repetând numele dacă este necesar) şi lasă ultima ta cerere să fie pentru toţi. Prin aceasta vreau să te trezeşti şi să începi să-ţi iubeşti fraţii şi surorile, atât cei de credinţă cât şi cei fără ….
Fac plecăciune înaintea ta şi te rog să mă ierţi pentru păcatele mele cele multe şi greşelile mele faţă de tine. Dumnezeu să ne ierte şi să ne miluiască pe noi toţi …. Te asigur că, oricare ar fi atitudinea ta faţă de mine, a mea faţă de tine nu s-a schimbat câtuşi de puţin.
Cu dragoste întru Hristos,
Nevrednicul Ieromonah Serafim
Postări
