Nu ne gândim aici la fariseii despre care ne spune Sfânta Scriptură, ci la fariseism în general, la duplicitatea consimţită din noi... Găsim cuvinte lămuritoare la Mitropolitul Antonie Plămădeală, în „Cuvinte duhovniceşti".
Sfinţia sa, pornind de la o experienţă a Avvei Serapion (povestită de Sfântul Casian în „Convorbiri cu părinţii din pustie"), care, atunci când era tânăr ucenic, a tăinuit obiceiul de a ascunde o pâine la fiecare masă, pentru a o mânca în ascuns - şi asta, până când a dat la iveală obiceiul său şi s-a vindecat, cu ajutorul unui duhovnic chibzuit; ne spune următoarele:
Ascunderea păcatului, tăinuirea, repetarea, mai întâi fiindcă păcatul rămâne necunoscut în afară, asigură pentru o vreme o oarecare liniştire şi totul pare să meargă bine, dar apoi începe să se strice totul în interior. Căci tăinuind mereu, ajungi să fii una înăuntru, şi alta în afară. Te dedublezi. Te străduieşti să pari ceea ce nu mai eşti. Îţi construieşti astfel, încetul cu încetul, un foarte îngrijit chip de fariseu. De acum încolo poarta compromisurilor cu tine însuţi e larg deschisă. Efortul de a părea bun ajunge să fie mai mare decât efortul de a fi bun.
Ce e de făcut în asemenea cazuri, când cineva se trezeşte fariseu? Nu-l ştie încă nimeni, dar de la un moment dat cu toate eforturile pe care le va face, va începe să se vadă. Aşa ceva se vede. Sigur. Transpiră într-o vorbă, într-un gest. E greu autocontrolul desăvârşit al aparenţelor. Fariseul îşi dă în petic repede. Devine formalist, moralist pentru alţii, riguros în faptele din afară şi cu alţii, dar ceea ce e înăuntrul lui începe să miroasă. Vălul alb de pe cadavre nu e impermeabil.
Ce e de făcut în astfel de împrejurări? Mai există ieşire? Mai există, dar trebuie căutată. Primul gând trebuie să fie acela al întoarcerii la adevăr. Hotărârea de ieşire din duplicitate. Trebuie să renunţi cel puţin la postura de complicitate cu tine însuţi, dacă nu-i poţi învinge slăbiciunile dintr-o dată. Nici nu se poate. Dar să nu mai fii de acord cu ele, se poate. De ce să crezi că Îl poţi înşela pe Dumnezeu? Știi bine că nu se poate. Și ce folos ai că înşeli oamenii? Mai ales că această înșelăciune nu durează. Nu durează nici la Dumnezeu. Ca fariseu pierzi de două ori mai mult decât ca om cu slăbiciuni. De aceea e bine să începi tu însuţi curăţenia. O poţi face mai discret decât o vor face alţii. Dar să n-o faci mai cu milă. Și când vezi că nu poţi singur - şi niciodată nu poţi singur, pentru că lupţi cu tine însuţi şi nu loveşti ca în altul - atunci caută ajutorul unuia mai iscusit decât tine. Eliberează-te în faţa lui. Descrie-te. Şi descrie-te critic. Fă-ţi o analiză deschisă şi apoi începe cu metodă vindecarea rănilor.
Unde e rana, şi remediul. Dă-te pe mâna unui doctor bun. Fereşte-te de iscoditorul curios. Alege-l pe dreptul milostiv. Alege-l pe cel care vrea şi ştie să te împace cu Dumnezeu. Pe duhovnic nu-l face părul alb, zice Sfântul Casian Romanul, ci mintea înţeleaptă şi inima bună.
Postări
