“Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” ( Marcu 8, 34).
Urmarea lui Hristos nu poate fi decât rezultatul voinţei omului. Oricât de constrâns ar fi omul să-L urmeze pe Hristos, nu va putea să fie un adevărat creştin decât în momentul în care Îl va urma pe Dumnezeu din proprie voinţă, din convingerea că doar alături de Hristos îşi împlineşte sufletul chinuit de iluzia împlinirii pământeşti.
Dorinţa de a-L urma pe Dumnezeu trebuie să fie una mistuitoare, e focul pe care Hristos l-a aruncat pe pământ şi pe care îl vrea aprins în inimile noastre. O astfel de dorinţă ne transpune într-o stare de jertfă! Puşi în mişcare de aceasta energie dătătoare de viaţă, care este rod al libertăţii noastre şi al dragostei de adevăr, vom fi în stare să renunţăm la orice doar pentru trăi în şi din adevăr. Atunci când omul află că împlinirea nu este în el însuşi ci în afara lui şi îşi doreşte această împlinire cu orice preţ, SE LEAPĂDĂ DE SINE şi ÎNFRUNTĂ ORICE GREUTATE pentru a ajunge acolo unde îşi doreşte.
Aşa se întâmplă cu orice om cuprins întru totul de dorinţa de a se împlini alături de Dumnezeu, de a se împlini în bucuria adevărului dumnezeiesc, de a-şi împlini sufletul cu fericirea care nu depinde de lucruri materiale. Acest om dăruit înfruntă orice încercare, orice ispită şi durere, uită de sine şi se pierde în dorinţa de a fi mereu alături de Hristos, oriunde este Hristos, acolo voieşte şi el să fie.
Orice creştin dornic să afle bucuria adevărată promisă de Dumnezeu, trăirea aceea intensă pe care o mijloceşte doar Duhul lui Dumnezeu trebuie să se mărturisească curat: Vreau să Te urmez, ajută-mă să mă lepăd de mine şi dă-mi puterea să îmi înţeleg crucea, suferinţa, să o transform în înviere sufletească!
Postări
