Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

miercuri, 10 martie 2010

Lupta cu gândurile


Gândurile….primul atac! Primul nivel al păcatului! Primul obiectiv de atac al vrăjmaşului! Primul obiectiv de păzit al nostru! Dacă vom păzi poarta gândurilor atunci suntem în foarte mare siguranţă!
Gândurile sunt hrana minţii noastre! Cu ce ne hrănim, cu aceea trăim, de aceea atenţie asupra gândurilor pe care trebuie să le cultivăm în mintea şi inima noastră! Gândul este prima etapă a păcatului. Cine reuşeşte să lupte hotărât cu gândul cel rău, reuşeşte să biruiască ispita de la început. Dacă gândurile bune au prins rădăcină în inima noastră, atunci acestea ne vor ajuta şi când vom trece prin momente dificile! Îşi vor face auzit glasul şi ne vor întări pe drumul spre biruinţă! Dacă însă am lăsat să crească în inima noastră gândul deznădejdii, al răutăţii, al invidiei, al păcatului, atunci acestea ne vor îngreuna mult inima şi lupta.
Cum ne luptăm împotriva gândurilor rele? Cultivându-le pe celel bune! Să ne întărim în gândurile bune continuu! Şi când ne este bine şi când ne este rău! Să luăm mereu partea cea bună! Optimismul acesta, forţa gândirii pozitive, este dobândită prin exerciţiu. E vorba de o hrănire cu cuvintele vieţii veşnice! Fundamentul creştin al nădejdii este credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Cum deosebim gândurile? Prin rugăciune: “Doamne, arată-mi dacă acest gând este de folos”, prin ascultare atunci când duhovnicul ne va spune să îndepărtăm gândul, prin firea lucrurilor, atunci când gândurile respective sunt fără îndoială rele, prin lectura duhovnicească prin care aflăm tipurile de gânduri şi modurile de a lupta cu ele.
Gândurile rele se scot cu gândurile bune, dar mai ales cu rugăciunea! Rugăciunea este vântul care împrăştie răutatea noastre şi aduce pe Dumnezeu să umple inima noastră de pacea gândurilor. “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!” este adevărată armă împotriva muşcăturilor gândurilor păcătoase! Precum cei ce priveau în pustie la şarpele de aramă înălţat de Moise şi se vindecau de muşcăturile şerpilor, tot aşa şi ce ce ridică inima lor spre Iisus Hristos prin această rugăciune se vor menţine departe de vrăjmăşia gândurilor rele.
Să nu ne îndreptăţim gândurile oricât de motivaţi am fi să gândim în acel fel! Iubirea e mai mare decât dreptatea! Să dăruim chiar şi acolo unde nu ar fi “drept”! Dumnezeu nu ne dăruieşte viaţa după dreptate, ci după Iubirea Sa cea nemărginită! Să ne asemănăm şi noi Lui, căci noi suntem chemaţi să fim “lumina lumii”! Şi noi să dăruim iertarea noastră necondiţionat, să dăruim răbdare dobândită prin rugăciune, lasând pe Dumnezeu să folosească şi puţina noastră iertare, răbdare, dăruire ca să facă minuni cu ele! Doar El poate schimba ceva şi de aceea trebuie să ne predăm Voii Sale, ştiind că aceasta ne va aduce eliberarea sufletului pe care-l ţinem legat cu dorinţele noastre şi-l împiedicăm de la mântuire cu gândurile noastre nefolositoare.