Viclenia vine din necredinţă!

Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug“. (Ioan 1, 47)

Când am citit prima oară acest lucru în Sfânta Scriptură, nu înţelegeam de ce Hristos a spus aceste cuvinte cu atâta admiraţie, cu atâta preţuire. Nici acum nu cred că înţeleg cât de profundă şi cât de minunată este preţuirea pe care o are Dumnezeu pentru oamenii lipsiţi de gândurile răutăţii, de perversitate, aşa cum ne exprimăm în limbajul cotidian. Dar mă gândesc că dacă răsplata acestor oameni curaţi este darul de a-L vedea pe Dumnezeu, precum se zice, “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8), atunci virtutea curăţiei inimii este cea mai înaltă.
Pe de altă parte, acesta este şi un indiciu clar de ce oamenii nu Îl văd pe Dumnezeu! Vicleşugul din inimile noastre ne împiedică! Minciuna cu care ne amăgim că suntem mari şi tari, că noi le ştim pe toate, răutatea cu care reacţionăm faţă de ceilalţi, minciuna cu care încercăm să ne ridicăm deasupra aproapelui nostru, răutatea cu care ne duşmănim aproapele, chiar şi pe cei care nu ne-au făcut nimic! Iată, vicleşugul este dedublarea omului! Jucăm pe 2 fronturi!
Viclenia face să crească sub pielea noastră de oi un lup cu dinţii ascuţiţi! Viclenia ne umple de viermii răutăţii! E moarte sufletească răutatea, e puterziciune, nu are cum să nu se transforme în viermi! Şi viermii aceştia vor deveni şi ei veşnici împreună cu noi în iadul răutăţii, acolo “unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge” (Marcu 9,44). E focul răutăţii care se va întoarce împotriva sufletului nostru, e răutatea care ne ţine departe de iubire! Şi cine nu dăruieşte iubire acum în lumea aceasta, nu va avea parte de iubire nici în lumea cealaltă!
De unde vine viclenia? Viclenia vine în primul rând din mândrie! Un om mândru este un om viclean, pentru că nu îi place adevărul, el însuşi trăieşte în înşelare crezând că este important, mai important decât ceilalţi, pentru că uită că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii indiferent de ranguri sau capacităţi. Viclenia vine din teamă! Omul se teme de nesiguranţă! Şi atunci, neavând încredere în pronia cerească, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, crede că îşi poate rezolva singur probleme şi fără ajutor dumnezeiesc. Şi chiar le rezolvă, însă prin fărădelege, prin viclenie, prin minciună, prin răutate, prin surparea celuilalt! Se ridică prin minciună, deşi este conştient că valoarea lui este mult prea mică în comparaţie cu ceea ce crede el despre sine însuşi! Şi Hristos îl lasă, pentru ca judecata Lui să fie dreaptă, de aceea spune: “Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui “( Apocalipsa, 22, 11-12).
Viclenia vine din necredinţă! Dacă te-ai teme de Dumnezeu, ai avea un frâu în gândurile rele! Ai pune lângă gândul acela rău, un gând bun! Şi te-ai îngriji ca prin gândul bun, să-l scoţi pe cel rău! Că doar îngrijindu-ne să creştem în bunătate, putem să ne întărim şi să devenim mai puţin răi! Dacă am avea un pic de credinţă, atunci am începe cu adevărat să lucrăm în grădina inimii noastre şi să facem adevărată curăţenie şi ne-am pune paznic de seamă la poarta sufletului ca să nu mai arunce nimeni sămânţă rea înlăuntrul nostru!
De ce nu avem credinţă? Pentru că nu avem voinţă! Da, Doamne vreau să cred in Tine mai mult, mai sincer, mai devotat! Dă-mi să cred, căci Eu nu pot să cred! Credinţa este darul Tău pentru tot omul care vine cu smerenie înaintea Ta şi îţi mărturiseşte că nu are credinţă, că nu poate crede, dar că vrea, vrea să afle adevărul, vrea să nu mai trăiască în minciună, vrea să nu mai fie un mormânt văruit, mereu un actor care nici el însuşi nu mai ştie ce rol să mai joace ca să fie în siguranţă! Dă-ne, Doamne, să înţelegem că siguranţa nu vine decât de la Tine, că niciun lucru care nu ne ajută să dobândim Împărăţia Ta nu ne este de folos!
Curăţeşte, Doamne, inimile noastre de răutate şi de vicleşug ca să Te vedem pe Tine domnind în sufletele noastre, ca să ne împărtăşim de mângâierea şi binecuvântarea Ta acum şi în veşnicia la care suntem chemaţi!