Rugăciune pentru Bethleem

RUGĂCIUNE PENTRU BETHLEEM
Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea ortodocşilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu harul Preafântului şi de viaţă dătătorului Mormânt şi al Sfintei Peşteri din Bethleem, cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor netrupeşti Puteri; cu harul şi cu puterea cinstitei şi făcătoarei-de-minuni icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Bethleemiţa", cu rugăciunile cinstitului, măritului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; cu ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru, Pavel, Iacov, Ioan şi Simon Cananeul şi cu ale tuturor celorlaţi Apostoli din cei doisprezece şi din cei şaptezeci; cu ale Sfinţilor slăviţilor Prooroci Moise, văzătorul de Dumnezeu şi Aaron, David şi Iesei, Ilie Tezviteanul, Elisei şi Iona şi cu ale tuturor sfinţilor măriţilor prooroci, cu ale Sfinţilor şi Drepţilor Zaharia şi Elisabeta, cu ale Sfântului Apostol Zaheu din Ierihon, cu ale Sfântului, slăvitului, întru tot lăudatului Apostol Iacov, ruda Domnului, cel dintâi ierarh al Ierusalimului, cu ale celor între sfinţi Părinţilor noştri şi ai lumii mari dascăli şi ierarhi: Simeon, Narcis, Alexandru, Zamuda, Macarie, Maxim al III-lea, Chiril, Iuvenalie, Sofronie, Modest, Andrei Criteanul şi Leontie, patriarhii Ierusalimului, cu ale Sfântului Ierarh Ioan Hozevitul, episcopul Cezareii, Cosma, episcopul Maiumei şi Porfirie, Episcopul Gazei şi cu ale tuturor sfinţilor sfinţiţilor ierarhi; cu ale binecredincioşilor şi de Dumnezeu încoronaţilor Împăraţi Constantin şi maica sa Elena, cei întocmai cu Apostolii, cu ale Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, ale Sf. Sfinţitului Mucenic Cornelie sutaşul, Episcop de Skepsis, cu ale sfinţilor, măriţilor şi marilor Mucenici: Longhin sutaşul, Fotini Samarineanca, Gheorghe, purtătorul de biruinţă, Ecaterina, Panaghiotis, Tunom emirul, Filumen, preotul de la Fântâna lui Iacov şi cu ale tuturor sfinţilor bunilor biruitori mucenici şi muceniţe; cu ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţilor noştri: Sava cel Sfinţit, Teodosie Chinoviarhul, Eftimie cel Mare, Teoctist, Ilarion cel Mare, Hariton Mărturisitorul, Gherasim Iordanitul, Onufrie, Gheorghe Hozevitul, Ieronim, Ioan Casian şi Gherman din Dacia Pontică, Dionisie cel Smerit din Dobrogea, Ioan Moshu, Ioan Damaschin, Xenofont, Maria, Arcadie şi Ioan, Grigorie Decapolitul, Iosif de la Bisericani, Ioan Românul din pustia Hozevei, cu ale cuvioşilor mucenici savaiţi şi hozeviţi şi ale celor ucişi în mănăstirile Cuviosului Teodosie şi Sfântului Nicodim, cu ale Cuvioşilor Părinţi sinaiţi Ioan Scărarul, Ştefan, Nil, Filotei, Anastasie şi Grigorie şi cu ale tuturor Cuvioşilor Părinţi ucişi în Sinai şi Rait, cu ale Preacuvioaselor Maicilor noastre Melania Romana (cea Tânără), Sofia, mama Cuv. Sava, Evloghia, mama Cuv. Teodosie, Teodota, mama Sf. Cosma şi Damian, Maria Egipteanca şi Parascheva de la Iaşi, care au sihăstrit în pustia Iordanului, cu ale sfintelor mironosiţe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, Marta şi Maria, surorile lui Lazăr, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza, Salomeea, mama fiilor lui Zevedeu, Suzana şi Veronica, ale Sfinţilor şi Drepţilor Iosif din Arimateea şi Nicodim, cu ale Sfinţilor 14 000 de Prunci din Bethleem ucişi de Irod, a căror pomenire o săvârşim; cu ale sfinţilor şi drepţilor, dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, ale Sfântului şi Dreptului Iosif Logodnicul şi cu ale tuturor sfinţilor, rugămu-te Mult-Milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm Ţie şi ne miluieşte pe noi, dăruind Sfintelor Locuri pacea Ta, Iubitorule de oameni şi întărind în credinţă, răbdare şi pătimire pe jertfelnicii păzitorii lor.

L. Mh.
sursa:http://www.impantokratoros.gr/9F8BB92A.ro.aspx

cuvinte dragi inimii mele....

Mangaietorule Bunule, cu lacrimi Te rog: mangaie inimile intristate ale oamenilor! (Sfantul Siluan)

Cuvinte de invatatura....

„Fiecare dintre noi este pictorul propriei vieţi: sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictam.”
~~Sfântul Grigorie de Nyssa~~

Ce este omul? Împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii; fiară neîmblânzită prin voia ei; către sieşi îşi dă învăţătură; iscusinţă la răutăţi, dibăcie la nedreptate; grăbnicie la strângere de avuţii; nesaţiu la lăcomie; destoinicie la necredinţă; duh mândru; tină obraznică; cenuşă răzvrătitoare; praf îngâmfat; văpaie cu uşurinţă de potolit; lemn lesne putrezitor; iarbă care se usucă degrabă; fire care cu lesniciune piere. Astăzi în bogăţie, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt. Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este. Astăzi se mândreşte, iar peste puţin se tânguie. Nesuferit când este fericit şi nemângâiat in nenorociri. Nu se cunoaşte pe sine, dar cercetează pe cele peste puterile lui. Nu ştie cele de faţă, dar cugetă la cele viitoare. Prin fire muritor, dar cu firea lui cea semeaţă se socoate că-i veşnic. Supus la tot felul de boli, locaş lesne de străbătut de orice fel de patimă, locuinţă bine primitoare a oricărei supărări. Câte am spus şi totuşi n-am găsit nimic mai potrivit decât cuvintele profetice, care spun: “În deşert se tulbură tot muritorul”. [ Sf. Ioan Gura de Aur ]

Mantuirea…
“Cum se explica faptul ca nici un lucru pamantesc, nici cinstea, nici bogatia, nici cunostinta nu ne satisfac inima noastra? Cum se explica faptul ca in toiul fericirii pamantesti noi ne plictisim si simtim un gol in sufletul nostru? Acesta este un glas expresiv al inimii care spune: omule, nu cauta bunatatile satisfacatoare pe pamant, in aceasta vale a desertaciunii si pieirii; fericirea ta nu e decat in unicul Dumnezeu!”
~ Iacov- Arhiepiscopul Nijegorod~

Un preot ucis în suburbia Moscovei: el i-a rugat pe ucigaşi să nu facă mizerie în bloc

Parohul bisericii „Înălţării Domnului” din satul Satino-Ruskoie, regiunea Podolisk din suburbia Moscovei, protoiereul Alexandru Filipov a fost ucis. Informaţia privind circumstanţele morţii sale deocamdată este confuză.

„Părintele Aleksandru a fost omorât pentru că a făcut observaţie unor indivizi ce utilizau scara blocului drept WC" - a spus preoteasa Elena, soţia decedatului părinte. Preotul a lăsat trei fete orfane. Avea 39 de ani.

În ultima lună, acesta este al doilea caz de omor al unui preot în regiunea Moscovei. La 19 noiembrie cu o împuşcătură în cap a fost omorât parohul bisericii „Sf. Apostol Toma" din Moscova, cunoscutul misionar părintele Daniil Sîsoev. Din 1990 până în prezent în Rusia au fost ucişi 26 de preoţi ortodocşi.

sursa :http://www.eph.md

"De doua mii de ani aproape ni se predica sa ne iubim, si noi ne sfasiem", scria Eminescu in ziua de Pasti a anului 1878. "Omul armei si acela al viclesugului" proliferat inspaimantator fata de cel drept si bun, il face pe poet sa raspunda astfel la intrebarea, daca mai suntem crestini: "Putini sunt cei alesi si putini au fost de-a pururi".

Hristos s-a Nascut!

Nasterea Pruncului Iisus in ieslea inimilor noastre ne aduce pace, liniste si bucurii in casa si sufletele noastre.
Va doresc tuturor Sarbatori fericite !

Astazi e Ajunul ....

24decembrie 2009... e vremea bilantului... cat am agonisit,cat am risipit, in anul ce se pregateste sa ne paraseasca???...pentru unii dintre noi a fost un an bun, cu roade pe toate planurile.. pentru altii poate ca a fost cel mai trist an... unii dintre noi si-au pierdut tot ce-au avut mai drag: mame, tati,copii, rude si prieteni iubiti, care acum le zambesc de Sus...altii s-au bucurat sa intampine in familia lor un nou membru,un prunc drag.... altii sunt macinati de boli si suferinte trupesti si sufletesti ....
Lacrimi de bucurie sau tristete.......
Un colind din Ardeal ne indeamna :
"Voi, acum, copiilor,
Si, voi, buni, parintilor,
Laudati Si cantati,
Si va bucurati.
Ca ni s'a nascut Hristos,
Sa ne fie de folos".
Sărbători cu bucurie şi lumină izvorâtă din raza stelei călăuzitoare magilor, şi nouă, spre mântuire!

...meditații în prag de sărbători....

...în fiecare an peste tot vezi cum dinainte de Nașterea Domnului toți oamenii își fac griji pt cadouri, brazi, ș.m.a. Dar nu îi vezi atât de agitați să meargă la Sf.Taină a Spovedaniei și a Împărtășaniei; pentru copii aleargă în toate părțile să le cumpere cadouri, nu că ar fi un lucru greșit, dar ar putea să fie duși mai întâi la Sf.Euharistie, cel mai Prețios Cadou pentru toate vârstele. Vedem această secularizare peste tot în lume!
Nu se mai cântă colinde ce vestesc Nașterea Domnului, sau bucuria îngerilor sau a păstorilor pt „Evanghelia” Cerească! Numesc Nașterea Domnului Evanghelie dupa sfinții Apostoli, care numesc „vestea cea buna” Nașterea Fiului lui Dumnezeu!
Acum se cântă mai mult Bradul... se cântă mai mult neaua... se cântă mai mult iarna si clopoțeii...
Daca întrebi un copil ce se întâmplă de „Crăciun”, spune ca vine Moș Crăciun! Mulți nu știu că Se naște Domnul nostru Iisus Hristos!
Mulți așteaptă Crăciunul pt petreceri... Dacă vezi mulți creștini la Biserică, asta se datorează credinței lor puternice în Dumnezeu.
În ajun de Nașterea Domnului dimneața se fac la Biserică Slujba Ceasurilor Împărătești, Sf.Liturghie a Sf.Vasile cel Mare unită cu Vecernia Praznicului Nașterii Domnului! iar seara se face Pavecernița Mare cu Litia.
Câți creștini stiu de asta? Și câți merg la aceste minunate slujbe? Din păcate nici unii dintre preoți nu mai fac... cam așa e pe la sate! E grija porcului mai mare! De „porc”-ul din noi o să dăm și noi seama lui Hristos!
Oare nu are dreptate Pruncul Iisus sa Se nască într-o peșteră înghețată? Inimile noastre sunt așa! Pe câți dintre noi nu ne prinde Nașterea Domnului cu inimile înghețate de ură și dușmănie pe aproapele sau chiar pe soț(ie) sau pe copii? Câte suflete nu zac în durere în azile sau spitale.. sau câte suflete nu au nici ce mânca... sau măcar o casă caldă...
Un dar de Crăciun ca să Îl încălzim pe Pruncul Iisus facem noi unui suflet sărman! Sunt acei creștini care fac Bucurie în inimele pline de gheață... întuneric... dar sunt puțini...
Lumea nu S-a bucurat de Nașterea Domnului... numai 3 Crai ce li s-a descoperit... și numai câtorva ciobani, ce au primit vestea cu Bucurie!!!
Imparatul cerului si al pamantului S-a nascut intr-o iesle, in saracie. De mic ne-a aratat calea de urmat, calea lepadarii de sine.


Pe langa mesele îmbelșugate, sa punem pe masa bunatatilor si virtutile: blandetea, rabdarea, iertarea, post si milostenie, ca in clipa cand Oaspetele cel asteptat va intra in casa noastra; in clipa cand Il vom primi prin Sf. Impartasanie pe Pruncul Iisus, el sa Se odihneasca in ieslea inimii noastre, sa Se nasca in noi, sa-L vedem fata catre fata, sa cinam cu El. In clipa aceea vom deveni o Biserica vie, trupul pestera, mintea Fecioara si vom putea canta slavoslovii impreuna cu ingerii.

Chemare la rugaciune!

Pr. Iustin Parvu este grav bolnav. Maicile de la dansul au facut apel la TV sa se faca metanii pentru insanatosirea Sfintiei Sale si Al Doilea Paraclis.
Doamne miluieste-l si mantuieste-l!

sursa :http://jurnalulanei.blogspot.com/2009/12/chemare-la-rugaciune.html

Cuviosul Sofronie din Sfântul Munte,

În Mânăstirea Sf. Sava a trăit cu 50 ani în urmă un Ieromonah cu numele Ioachim Spiţaru. Era un om învăţat şi cu viaţă sfântă. El a scris multe istorii din viaţa cuvioşilor Părinţi pe cari i-a cunoscut în Mânăstirea Sf. Sava şi în Sihăstriile din Sfântul Munte. Tot el a scris şi viaţa Cuvioasei Fotini, care a sihăstrit pe malul Iordanului, aproape de locul unde se află azi Schitul românesc. Între alte istorisiri, acest Ieromonah aminteşte şi despre un Duhovnic Sofronie din Sfântul Munte, care s-a proslăvit în zilele noastre. Iată ce povesteşte despre Cuviosul Sofronie:
Am cunoscut şi pe un alt bărbat sfânt şi îmbunătăţit, pe egumenul Mânăstirii Sf. Pavel, cu numele Sofronie Galliga. În vremea când l-am cunoscut eu, el era aproape de 80 de ani. S-a născut în satul Calligata, din insula Ghefalinia.
Din tinereţe a iubit chipul monahicesc. Mergând în Sfântul Munte s-a călugărit, apoi a fost preoţit şi mulţi ani de zile a fost Egumen în Mânăstirea Sfântul Pavel. Era foarte simplu şi avea atâta blândeţe, încât niciodată n-a mustrat pe călugări, nimeni nu l-a văzut pe el mânios şi n-a auzit cineva cuvânt aspru din gura lui. Din cauză că era prea îngăduitor şi fără răutate, mulţi îl vorbeau de rău şi ziceau că din cauza lui călugării sunt fără rânduială. El însă urma pilda Mântuitorului, care primea cu faţă blândă pe cei păcătoşi.
Când l-am cunoscut eu (zice scriitorul) pe Egumenul Sofronie, era acum bătrân şi totdeauna zicea că răceşte. Chiar în luna Iulie, la el în cameră ardea zi şi noapte focul în sobă, iar când dormea, era îmbrăcat cu o haină groasă (blană), însă totdeauna tremura.
Pe atunce eu eram încă tânar (zice Ioachim) şi trăiam în aceeaşi mânăstire (la Sf. Sava). De multe ori cercetam pe bătrânul Egumen Sofronie şi ascultam cu luare aminte frumoasele lui sfaturi. Însă nu puteam să zăbovesc mult la el, căci era peste măsură de cald în camera lui.
A murit în anul 1881, când împlinise vârsta de 82 de ani. Mulţi călugări din mânăstirea lui (între care şi însuşi egumenul ce a urmat după el) ziceau că răposatul Sofronie nu se mântuieşte. Aşteptau să vadă un semn pentru aceasta, atunci când vor face mutarea osemintelor (după cum este tradiţia în Sf. Munte). Ei ziceau aceasta, pentru că nu cunoşteau faptele cele îmbunătăţite ale Egumenului.
La trei ani după săvârşirea lui, când s-au dezgropat osemintele, s-au adunat la cimitir, aproape toţi călugării din Mânăstirea Sf. Pavel, apoi de la Schitul Nou, de la Sf. Ana, de la Gareia, precum şi din alte părţi, anume ca să vadă cum anume arată osemintele răposatului Egumen Sofronie.
Căci după cum se crede, atunci la dezgropare se arată în ce stare este cel răposat.
După ce s-au cetit rugăciunile cuvenite, au deschis mormântul, în care se afla trupul răposatului Egumen.
Din cauză că fusese înfăşurat în mantie de mătase, mantia n-a putrezit şi se vedea umflată, ca şi cum ar fi fost în ea trupul întreg. Văzând aceasta cei care aveau presupusuri, au crezut că trupul lui a rămas neputred (din cauza îngăduielii lui prea mari).
Deci pogorânduse în groapă monahul Serafim (Iconomul Mânăstirii) a spintecat mantia cu briceagul şi îndată a ieşit din mormânt o mireazmă de moaşte Sfinţite, încât au rămas cu toţii uimiţi.
Pipăind mai cu dinadinsul Iconomul Serafim, a cunoscut că trupul răposatului era putrezit, iar din osemintele lui ieşea mireazmă cerească, ca semn pentru sfinţenia lui.
Toţi cei cari erau de faţă au căutat să ia blagoslovenie câte o bucăţică din moaştele Egumenului Sofronie.
Iar Prostoşii Mânăstirii au adunat într-o raclă toate osemintele şi le-au aşezat cu cinste la jertfelnicul Bisericii Mari, ca pe nişte adevărate moaşte de sfânt.
Au cunoscut atunci toţi că bunătatea lui a adus roade plăcute înaintea lui Dumnezeu.
Căci fiii lui duhovniceşti s-au căit pentru neregula lor şi umilindu-se şi-au schimbat viaţa, iar cel răposat şi-a dobândit plata ostenelilor lui.
Din povestea aceasta, fraţilor, putem înţelege că deşi uneori Duhovnicii şi Egumenii sunt prea îngăduitori faţă de fiii lor duhovniceşti, însă Dumnezeu nu-i osândeşte dacă fiii lor se căiesc şi fac rugăciune pentru uşurarea celor răposaţi.
De aceea şi noi care ştim bunătatea cea mare a Părintelui Sava şi pogorământul pe care îl făcea pentru noi, să ne sârguim a ne îndrepta viaţa prin pocăinţă curată, pentru ca nu cumva să fim noi piedică pentru mântuirea şi fericirea lui.
Văzând Bunul Dumnezeu pocăinţa noastră, va dărui mai multă plată celui răposat, care s-a ostenit pentru noi, iar noi înşine vom dobândi mai multă nădejde de mântuire prin rugăciunile lui.
Câtă vreme cel răposat are vreo legătură sau vreo împiedicare sufletească, el nu se poate ruga pentru nimeni.
Iar când sufletul lui se uşurează prin rugăciunile şi prin pocăinţa fiilor duhovniceşti, atunci răposatul capătă îndrăzneală şi se roagă cu tot dinadinsul pentru cei rămaşi în viaţă.
Şi nu se lasă până când nu-i face şi pe dânşii părtaşi la fericirea lui.
Aceasta este taina pentru care mulţi oameni cu viaţă sfântă, nu se proslăvesc (adică nu se sfinţesc) îndată după moarte, ci după trecere de mai mulţi ani, iar alţii abia după a doua venire.
Cele semănate de ei pe pământ, de multe ori rodesc cu întârziere şi pentr aceasta ei sunt mereu în aşteptare.
Acum aşteaptă cu nerăbdate şi răposatul nostru Părinte, ca să rodească ceva şi grădina lui cea duhovnicească, pe care a semănat-o şi a îngrijit-o aici pe pământ.
Grădina aceasta suntem noi toţi, fiii şi fiicele lui duhovniceşti, pentru care s-a ostenit şi de multe ori a suferit ocară şi ruşine pentru noi nevrednicii.
Acum în vremea Sf. Post (deşi la Biserică nu se fac pomeniri) dar la chilie poate să facă fiecare o mică rugăciune şi mai ales o roadă vrednică de pocăinta.

Al vostru smerit întru Hristos frate,
Ioan Ieroschimonah

sursa:de la un frate drag intru Hristos....

IPS Laurentiu Streza se exprima despre vaccinuri.

17 Decembrie 2009

Pastorala Inaltpreasfintitulu i Mitropolit Dr. Laurentiu Streza cu ocazia sarbatoririi Sfantului Nicolae



† LAURENŢIU

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOPUL

SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI
Cinului monahal, preacucernicilor protopopi şi preoţi şi tuturor dreptcredincioşilor creştini ortodocşi din de Dumnezeu păzita noastră eparhie: har, milă, pace şi spor întru toate de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierească binecuvântare!



Iubiţii mei fii sufleteşti,

Ne-a învrednicit şi anul acesta Preabunul Dumnezeu să ajungem în binecuvântatul post al Naşterii Domnului, rânduit de Sfânta noastră Biserică ca o perioadă de pregătire pentru înţelegerea şi trăirea misterului negrăit al iubirii lui Dumnezeu arătat în istoria mântuirii neamului omenesc şi actualizat pentru noi la fiecare Sfântă Liturghie. Această Iubire negrăită şi adesea neînţeleasă pentru noi este singura cale prin care ne aflăm creşterea şi adevărata noastră împlinire, ca fiinţe create după chipul lui Dumnezeu şi chemate să ajungem la asemănarea cu El.

Răspunsul la această Iubire l-au dat în mod exemplar sfinţii, care s-au străduit să imite pilda vieţii Mântuitorului în toate zilele vieţii lor, dobândind sfinţenia şi sfinţind pe ceilalţi, după cum îi lăudăm în cântările noastre liturgice. Perioada postului Naşterii Domnului este plină de astfel de exemple de sfinţenie, între care se distinge unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinătăţii, Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei. Prin tot ceea ce a împlinit în viaţa sa cu cuvântul şi cu fapta, Sfântul Nicolae s-a arătat „îndreptător al credinţei”, „pildă a blândeţelor”, „învăţător al înfrânării”, câştigând „cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate”, un ajutor grabnic al celor din nevoi, un liman de întărire pentru toţi credincioşii.



Iubiţi credincioşi,

Pilda vieţii Sfântului Nicolae ne îndeamnă să luăm aminte cu toată seriozitatea la faptele milosteniei, atât trupeşti cât şi sufleteşti. Lipsurile, necazurile materiale sunt legate direct de profunda criza morală prin care trecem.

Sănătatea noastră sufletească şi trupească este tot mai mult periclitată de încercările ce vin asupra noastră din îngăduinţa lui Dumnezeu. În calitate de creştini, putem să ne bucurăm de progresele medicinii şi farmaciei, dar nu trebuie să uităm că viaţa noastră şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu, pe care le încredinţează fiecărei persoane în parte, nu instituţiilor din domeniul sănătăţii. Responsabilitatea pentru ceea ce facem cu aceste daruri revine în primul rând fiecăruia dintre noi. Profesioniştii în medicină nu pot lua în locul nostru deciziile care privesc sănătatea noastră şi a copiilor noştri. Medicina s-a bazat întotdeauna pe consimţământul informat al pacientului şi pe principiul hipocratic „primum non nocere” (mai întâi să nu faci rău).


Din nefericire, în ultimul timp se ridică o serie de întrebări grave cu privire la respectarea acestor principii.

Încă de anul trecut am dorit să atragem atenţia asupra riscurilor pe care le presupune încercarea de a administra populaţiei vaccinuri insuficient testate, care conţin substanţe deosebit de toxice. Chiar în comunitatea medicală există rezerve şi controverse legate de vaccinurile împotriva cancerului de col uterin (atribuit virusului papiloma uman), a gripei noi (porcine), a poliomielitei. Îngrijorător este faptul că producătorii acestora şi autorităţile de resort nu îşi asumă responsabilitatea cuvenită faţă de efectele secundare negative semnalate sau posibile, gestionând crizele medicale prin panică mediatică (cazul gripei aviare) şi invocarea măsurilor coercitive.

Aceste situaţii regretabile constituie pentru noi, credincioşii, un motiv în plus să ne îndreptăm mai hotărât atenţia spre Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al sănătăţii. Este regretabil faptul că facem cozi mai mari la ghişeele farmaciilor decât în faţa sfântului altar, unde putem primi Leacul nemuririi, adică Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie. Să promovăm igiena şi să apelăm la medicină, dar să ne temem mai mult de epidemiile de păcate, decât de epidemiile de gripă. Păcatele sunt adevărata cauză a tuturor suferinţelor noastre, atât sufleteşti cât şi trupeşti.


Iubiţi credincioşi,

Exemplul Sfântului Ierarh Nicolae se cuvine să fie urmat şi de către noi, creştinii de astăzi. Să-i urmăm lui în credinţă, în nădejde, dar mai ales în dragoste.

A devenit o frumoasă tradiţie organizarea cu prilejul acestui praznic a Colectei generale pentru constituirea Fondul Filantropic Eparhial, destinat operei sociale şi misionare, mai ales în aceste vremuri de criză pe care le trăim şi în care destui semeni ai noştri sunt lipsiţi de cele necesare traiului, solicitându-ne ajutorul.

În acest an, ca şi în cei anteriori, au fost acordate prin sectorul de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei noastre ajutoare substanţiale familiilor sărace şi nevoiaşe, oamenilor bolnavi care aveau nevoie de sprijin pentru procurarea de medicamente, elevilor şi studenţilor cu o situaţie materială precară.

Suntem pe deplin convinşi că şi în acest an generozitatea Dumneavoastră va fi mare, că veţi jertfi cu dragoste pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoi, bine ştiind că „Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă de bună voie” (II Corinteni 9, 7).

Sfântul Ierarh Nicolae să ne fie tuturor cald folositor şi rugător către Domnul, iar prin mijlocirea lui să ne învrednicim cu pace, cu sănătate şi cu bucurie multă, să petrecem aceste sfinte zile ale postului Crăciunului, spre folosul nostru sufletesc şi trupesc, şi să ajungem şi la ziua cea sfântă şi luminoasă a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava în vecii vecilor. Amin.



Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

† Dr. LAURENŢIU STREZA

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

sursa:http://www.mitropol ia-ardealului. ro/actualitati/ act.php?id= 1206

Predă-te lui Dumnezeu!

În ciuda faptului că ceea ce i se întâmplă omului este cercetarea lui Dumnezeu, el nu poate să o vadă astfel. Se gândeşte că nu rezistă, socoteşte că durerea este prea mare, că necazurile sunt copleşitoare, că chinurile sunt irezistibile şi zice: "Ce să mă fac? Nu mai pot!" Lucrurile nu stau însă aşa. Tocmai pentru că suferi, pentru că eşti constrâns, că ai înlăuntrul tău răni, că vin asupra ta toate, că nu mai există nici o nădejde, nici o cale de ieşire, nici sprijin sau mângâiere, tocmai pentru că ţi se întâmplă toate acestea, nu este numai un indiciu, ci însăşi dovada prezenţei lui Dumnezeu. Dovada că se preocupă de tine, că El se apropie de tine şi chiar te atinge. Te vede, te ştie, te înţelege şi vrea să te miluiască. Deci, opreşte-te o clipă, ai puţină răbdare şi pune-ţi nădejdea în Dumnezeu!
De ce suferi atât de mult, de ce te simţi atât de rănit, atât de descurajat, de ce crezi că te sufoci, că te pierzi? De ce? Nu din altă pricină, ci pentru că înlăuntrul tău este multă împotrivire.
***
Şi iată cum lucrează împotrivirea aceasta... Fie că înţelege cineva, fie că nu înţelege - deşi nu este îndreptăţit să nu înţeleagă; în realitate nu doreşte să înţeleagă - acolo, în străfundul omenesc, există ego-ul, plăcerea de sine, egoismul, în general toată tendinţa de autonomie a omului faţă de Dumnezeu. Deşi simţi, într-un fel sau altul că pe toate le îngăduie Dumnezeu pentru tine, tocmai ca să intre înlăuntrul tău harul Lui, tu te împotriveşti şi zici: "Nu, nu pot!" Nu poţi? Cu atât mai bine! Predă-te lui Dumnezeu! Spune-i "da!" lui Dumnezeu! Şi vei vedea cum se va uşura grabnic durerea. Dar nu numai atât, ci şi încetul cu încetul vei vedea cu ochii şi vei simţi lucrarea harului lui Dumnezeu înlăuntrul tău. Suferinţa va începe să se îndulcească, să devină cerească, aşa cum şi este de fapt. Se va manifesta ca har al lui Dumnezeu, ca minune a Lui, ca atingere dumnezeiască şi ca dulceaţă divină." (Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina suferinţei)

Sfanta Teosevia ,Slujitoarea Lui Dumnezeu si a oamenilor......

Sfânta Teosevia (10 ianuarie) a fost soţia Sf. Grigorie de Nyssa. Datorită curăţiei vieţii sale şi dorinţei de a sluji oamenilor, a intrat în rândul diaconiţelor, după rânduiala bisericească a vremii (sec IV)

Era binecunoscută locuitorilor din cetatea Nyssei, regiunea Capadociei, prin viaţa sa plină de nevoinţe şi dedicată slujirii aproapelui. Ca diaconiţă, în biserica din Nyssa, îi îngrijea pe cei bolnavi, dădea hrană celor săraci, se ocupa de creşterea orfanilor şi catehiza femeile în vederea primirii botezului creştin. Întocmai cum arată şi numele, Teosevia şi-a închinat viaţa slujirii Bisericii, preamărindu-L şi adorându-L pe Hristos. Atunci când Sfântul Grigorie a trebuit să ia calea exilului vreme de trei ani, Sfânta Teosevia l-a urmat cu aceeaşi credincioşie şi dăruire de sine ce i-a caracterizat mereu trăirea.

Trecerea la Domnul, din anul 395, a Sfintei Teosevia a îndurerat întreaga comunitate creştină. La moartea Sfintei Teosevia, Sfântul Grigorie de Nazians îi scria Sfântului Grigorie, pentru a-i uşura suferinţa: "... Ea, care a gustat din binecuvântările vieţii, a scăpat de amărăciunile acesteia prin scurtarea anilor şi, mai înainte ca ea să fie obligată să poarte doliu pentru tine, a fost cinstită de către tine prin acea solemnă slujbă de înmormântare. Crede-mă că şi eu plâng după ea, dar, dacă nu ca tine, ceea ce ar fi o exagerare, atunci o plâng cu o întristare mai mică doar decât a ta. Dar trebuie să simţim prezenţa atotprezentei pronii Dumnezeieşti, cea care acum a luat-o pe Teosevia mea (şi o numesc 'a mea' fiindcă a trăit o viaţă înduhovnicită iar înrudirea spirituală e mai puternică decât cea trupească). Teosevia, slava Bisericii, podoaba lui Hristos, sprijinul generaţiei noastre, speranţa femeilor; Teosevia, cea mai frumoasă şi mai slăvită dintre toate toate frumuseţile din Brethren; Teosevia, cu adevărat sfântă, cu adevărat soţie, de preot de o egală cinstire şi vrednicie faţă de Sfintele Taine..."

Să luăm aminte aşadar la viaţa jertfelnică a Sfintei Teosevia, soţie preacinstită, diaconiţă devotată Bisericii, plină de iubire faţă de Hristos şi faţă de oameni. Să medităm la deosebita preţuire şi veneraţie pe care marii Părinţi ai Bisericii au arătat faţă de parfumata floare întru virtuţi a Capadociei. (Sinaxarul Sfinţilor Capadocieni, Ed. Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2009)