Braţele părinteşti....

Această frumoasă cântare inspirată de pilda Fiului Risipitor se cântă la slujba tunderii în monahism.

Cei care părăsesc lumea şi îşi dăruiesc viaţa Domnului sunt primiţi în “braţele părinteşti” şi purtaţi pe aripile îngereşti.

Către o nouă Ferrara - Florentţa

PROTOPREZBITERUL THEODOROS ZISIS:

CĂTRE O NOUĂ FERRARA - FLORENŢA
- Omilie de mare importanţă a părintelui Theodoros Zisis
în cadrul Uniunii Ortodoxe Panelenice - O omilie de mare importanţă, caracterizată de curaj şi cu duh mărturisitor a ţinut luni, 25 ianuarie 2010, în sala plină de credincioşi a Uniunii Ortodoxe Panelenice (Kaningos 10, Atena, Grecia), protoprezbiterul, profesorul emerit al Universităţii Aristotelice din Tesalonic şi unul din protagoniştii luptei împotriva ecumenismului şi a papismului, părintele Theodoros Zisis. Tema omiliei a fost: „Către o nouă Ferrara - Florenţa. Este ignorat sau răstălmăcit Sfântul Marcu Evghenicul?". Pe vorbitor l-a precedat vicepreşedintele Uniunii Ortodoxe Panelenice, domnul Ioannis Karatzenis.

Părintele Theodoros a făcut o retrospecţie a luptei antiecumeniste referindu-se la împotrivirea mărturisitoare a credincioşilor faţă de întâlnirea interreligioasă din Cipru, având ca promotori „Sfântul Munte" al Ciprului, adică Sfânta Mănăstire Stavrovounios, circularea textului „Mărturisirea de Credinţă" şi primirea lui de către mii de credincioşi. Expunând tema omiliei, s-a întemeiat în dezvoltarea ei pe Amintirile lui Silvestru Siropoulos referitoare la cele petrecute la Sinodul de la Ferrara - Florenţa, semnalând mai ales că: „Dacă le-am fi studiat, am fi avut faţă de deschiderile filocatolice de astăzi aceeaşi poziţie pe care a avut-o Sfântul Marcu Evghenicul". A evidenţiat că motoarele sinodului de mai sus au fost politice şi de supremaţie, şi nu religioase, amintind că între anii 1437 - 1439 a avut loc la Basel, în Elveţia, un sinod al cardinalilor care revendica din partea papei reforme, aducându-l într-o situaţie dificilă. De aceea, căuta - precum a semnalat vorbitorul - ultimul sprijin la ortodocşi şi, atunci, a fost momentul în care s-a făcut o mare greşeală diplomatică - o greşeală de credinţă - din partea ortodocşilor. L-au sprijinit pe papă şi nu sinodul cardinalilor, care îl mustra, îl controla şi revendica reforme.

De-a lungul cuvântului său, părintele Theodoros a făcut un paralelism cu condiţiile actuale, în care şi astăzi Grecia este într-o stare jalnică. Hrisostomos al Ciprului aleargă la papa sperând ajutor pentru chestiunea naţională, denigrarea Greciei cu privire la problemele ei economice este universală, iar turcii ameninţă patria ca şi înainte de căderea Constantinopolului.

Chiar şi Ioan al VIII - lea Paleologul - revenind la temă - a semnalat părintele Theodoros, aştepta ca în cadrul sinodului papistaşii să fi denunţat propriile rătăciri, chiar dacă tatăl său, Emanuil Paleologul, i-a lăsat ca testament să dezbată unirea - din motive diplomatice - dar niciodată să nu o facă. Chiar şi patriarhul Constantinopolului de atunci, Iosif, gândea că mergând la sinod, fie vor mărturisi credinţa lor, sau, dacă vor fi constrânşi, ar primi şi martiriul pentru ea. Cu toate acestea, nu doar că asta nu s-a întâmplat, dar episcopii ortodocşi - în afara Sfântului Marcu Evghenicul - au semnat dogmele latine (catolice) şi unii s-au greco-catolicizat.

Părintele Theodoros a semnalat cu acest prilej că ortodocşii în cadrul Întrunirii Mixte de Dialog cu catolicii au reuşit condamnarea uniaţiei la Freising din Monaco (1990), şi deşi aceasta a fost semnată şi de către catolici, mai apoi textul a dispărut şi până astăzi nu se mai face nicio trimitere la el. Desigur că, în 1993, în urma intervenţiilor, ortodocşii „de neînduplecat" au fost îndepărtaţi din Comisia de Dialog - primul fiind părintele Theodoros Zisis - la Balamant, în Liban, reprezentanţii ortodocşilor au semnat disculparea uniaţiei.

Apoi, părintele Theodoros a semnalat că papa a scos din titlul său de „patriarh al Apusului", determinarea: „al Apusului", susţinând clar pe de-o parte, dar ignorând istoria şi în mod nedemonstrabil pe de alta, că are primat universal. S-a întrebat apoi cum reprezentanţa Bisericii Greciei, adică Hrisostomos de Messinia şi episcopul Athanasios de Ahaia suportă să mai dialogheze cu catolicii, când papa în comunicatul său îi numeşte pe ortodocşi „Biserică deficitară, cu lipsuri", deoarece nu acceptă primatul său. În continuare, vorbitorul s-a referit la cele petrecute la Sinodul de la Ferrara - Florenţa, adică la trădarea - apostazia lui Visarion al Niceei şi a lui Isidor al Kievului, - sigur, primul „a fost răsplătit" cu titlul de cardinal - şi a semnalat că şi astăzi dialogul a fost preluat de ecumenişti de profesie, clerici şi teologi, fără ca Sinodul Ierarhiei să fie informat asupra evoluţiei lui. A semnalat şi faptul că în cadrul Sinodului recent al Ierarhiei s-a descoperit că şi mitropolitul de Peristerios a fost înlocuit în Dialogul Teologic - în urma unor presiuni - drept „incomod" şi „greu de manipulat".

De-a lungul cuvântului său, părintele Theodoros a citit fragmente din Memoriile lui Silvestru Siropoulos, care descopereau curajul şi cugetul mărturisitor al Atlas-ului Ortodoxiei, Sfântul Marcu Evghenicul, Episcopul Efesului. El a luat asupra sa greutatea Mărturisirii la sinodul cu pricina şi el l-a obligat chiar şi pe papă să i se plece, spunând: „Marcu nu a semnat; prin urmare nu am făcut nimic".

Sumbră este şi situaţia de astăzi şi multe mesaje sunt de rău augur - a semnalat vorbitorul, spunând că atunci, poporul ţinea Ortodoxia şi nu a acceptat în niciun chip pe arhiereii semnatari ai falsei uniri, dar astăzi poporul nu stă - în totalitatea lui - alături de păstorii luptători. Un fapt de rău augur este şi „cucerirea" Facultăţilor de Teologie de către ecumenişti, care prin orice mijloc împiedică şi evoluţia tinerilor cu morală ortodoxă şi cu duh mărturisitor în gradele superioare universitare. Desigur, şi-a exprimat regretul că teologii Institutului Pedagogic, care propun transformarea orei de religie într-o materie de Istorie a religiilor, sunt în paralel şi colaboratorii Arhiepiscopului Ieronim.

Chiar şi Sfântul Munte este divizat la nivelul egumenilor, a semnalat vorbitorul. Din 20 de Mănăstiri ale Sfântului Munte doar cinci au semnat „Mărturisirea de Credinţă".

Părintele Theodoros a făcut referire şi la semnarea „Mărturisirii de Credinţă" de către mulţi părinţi aghiotafiţi (din Obştea Sfântului Mormânt). I-a informat pe credincioşi că la întâlnirea întregii obşti aghiotafite, pe care a convocat-o Patriarhul Ierusalimului, pentru a-i linişti pe părinţi, în special pe aghiosavaiţi (pe monahii din Mănăstirea Sf. Sava), domnul profesor emerit G. Galitis a folosit o selecţie de texte din cuvintele Sfântului Marcu Evghenicul. S-a referit adică la cuvântarea politicoasă a sfântului către papă, trecând cu vederea mustrările foarte virulente care i-au urmat. Părintele Theodoros - care a ascultat înregistrarea omiliei profesorului Galitis - a condamnat cu tărie acţiunea lui şi a accentuat că fapta aceasta constituie o falsificare a adevărului.

În ceea ce priveşte lupta împotriva ecumenismului şi a papismului există şi mesaje de bun augur, a semnalat vorbitorul. Profesori universitari ca părintele Gheorghios Metallinos, I. Kornarakis, Dimitrios Tselenghidis şi Sterghios Sakkos se luptă în prima linie. Mulţi arhierei, în antiteză cu ce se întâmpla sub (Arhiepiscopul) Hristodoulos, sunt împotriva ecumenismului, în prima linie fiind Mitropolitul de Pireu (Serafim). Unele comunicate ale Mitropolitului de Pireu au fost caracterizate chiar mai severe decât cele ale fostului Mitropolit de Florina, Augustin Kantiotis.

În plus, majoritatea monahilor athoniţi este alături de părinţii luptători şi aceasta o demonstrează scrisorile lor şi telefoanele lor. Este uriaşă lucrarea care se face şi pe internet. Nu îndrăzneşte vreun ecumenist - a accentuat părintele Theodoros - să facă o postare în direcţia opusă, deoarece poziţia sa ar fi imediat combătută de către mulţimea teologilor credincioşi-nevoitori.

Alt lucru încurajator este nava amiral - precum a spus vorbitorul - a luptei antieretice şi antiecumeniste: săptămânalul „Ὀρθόδοξος Τύπος". De asemenea, importanta redactare de articole de către credincioşi nevoitori precum I. Tatsi, Panaghiotis Televantos, părinţi aghiotafiţi, precum şi editarea de cărţi, precum cea a părintelui An. Gotsopoulos (a fost prezent la omilie) cu titlul „Rugăciunea în comun cu ereticii", constituie o nădejde puternică în lupta antiecumenistă. Dar şi sinaxa atipică a clericilor şi monahilor constituie o barieră puternică.

Încheind omilia, părintele Theodoros a semnalat că lucrul de cel mai bun augur şi aducător de nădejde în această luptă sunt credincioşii, care îi susţin pe părinţii nevoitori. I-a sfătuit pe fraţi să-şi continue lupta cutezători.

A.K.

(tradus din greacă de ierom. Fotie după Ορθόδοξος Τύπος, 29/1/2010)

sursa:
http://www.impantokratoros.gr/38D6BEE5.ro.aspx

Nu trebuie să fie trădată nepreţuita comoară a credinţei

Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Văi de cei cîţi murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!

Atunci, la a doua venire a Domnului, se va cere de la fiecare din noi mărturisirea credinţei şi unirea Botezului. Şi dacă am păstrat credinţa curată de orice eres şi pecetea neştearsă şi haină neîntinată… Se cuvine ca toţi cei ce se apropie de Dumnezeu şi vor să se învrednicească vieţii celei veşnice, să păzească mai înainte de toate Credinţa Ortodoxă neîntinată. Dar nu trebuie să fie trădată nepreţuita comoară a credinţei nici în schimbul dobândirii vreunei vrednicii, nici pentru linguşirile ocârmuitorilor, nici pentru a evită frica de ei.”

Cuvine-se deci, să dispreţuim orice osteneală pentru dreapta mărturisire a Domnului nostru Iisus Hristos… Să fugi de purtarea familiară faţă de schismatici şi eretici! Mai mult, să te fereşti de erezia acelora care Îl despart în două pe unicul nostru Domn Iisus Hristos! Aceştia cred în chip contrar celor 318 Sfinţi Părinţi care s-au întrunit la Niceea.

Pe eretici, ca pe nişte blasfemiatori şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci câini şi lupi şi porci şi antihrişti, după cum zice Domnul: Nu daţi cele sfinte câinilor! (Matei 7:6). Şi Ioan zice că mulţi antihrişti s-au arătat (I Ioan 2:18). Pe aceştia deci, nu se cuvine să-i iubim, nici să ne întreţinem cu ei, nici să ne rugăm împreună cu ei, nici să mâncăm împreună, nici să-i primim în casă, nici să-i salutăm, ca să nu ne facem părtaşi faptelor lor celor viclene.

Păcatul fără iertare e faptă care se îndreaptă împotrivă Duhului Sfânt şi păcatele tuturor ereticilor, pentru că au blasfemiat şi blasfemiază pe Duhul Sfânt. Acestora nu li se va ierta păcatul nici în viaţa această, nici în viaţa ce va să fie, pentru că s-au opus lui Dumnezeu Însuşi, de la Care se dă izbăvirea.

Sfântul Efrem Sirul (+379)

Fotografie de o mie de cuvinte: Boboteaza la Ierusalim!

Agenţia de Ştiri bisericeşti “Romfea.gr”, publică pentru cititorii ei încă o fotografie care, realmente, vă va impresiona mult. Fotografia este realizată în timpul slujbei de Bobotează la râul Iordan, pe care a săvârşit-o zilele acestea Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea.
Comentariile vă aparţin…

Update: Alte două fotografii – La Iordan în ajun de Bobotează 2010 cu patriarhul Ierusalimului Teofil III -


sursa:http://acvila30.wordpress.com/2010/01/23/fotografie-de-o-mie-de-cuvinte-boboteaza-la-ierusalim/

Luptă se termină doar când "vom închide ochii''

M-am lăsat înşelata de multe ori în ultima vreme, diavolul e mult mai viclean decât îmi închipuiam. Şi mai rău decât atât, diavolul e şi foarte răbdător, nu se grăbeşte deloc, ci duce o luptă susţinută împotriva noastră clipă de clipă. Imediat am impresia, după ce fac o faptă bună, că n-am cum să ajung în iad, că o să mă mântuiască Dumnezeu. Şi din cauza asta mă las pe o ureche şi nu mai lupt aşa cum trebuie, nu mai stau împotriva răului din mine aşa cum s-ar cuveni.

Cel rău caută ispite adecvate fiecărui om. Pe unii îi aruncă în pacate mari din prima, şi nu se mai pot ridica din ele. Pe alţii îi impinge înainte să facă fapte bune ca să se poată lăuda şi preamări. Pe cei căldicei îi răceşte şi mai tare cu fel de fel de ispite şi plăceri. Dar ce face oare cu credincioşii care stau aproape de Dumnezeu şi merg la Biserică, şi se-mpărtăşesc de harul lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin Sfintele Taine, prin fapte bune, etc ? Ce plan are împotriva lor?

Diavolul ştie că cei credincioşi nu pot fi ispitiţi să cadă în păcate grele, pentru că-şi vor da seama imediat, şi vor alunga ispita. Unora ca acestora le pregăteşte ceva mai deosebit: îi împinge să cadă în păcate mici. Azi vreo câteva, mâine la fel, poimâine iarăşi...săptămâna viitoare îi va împinge în acelaşi păcate, dar mai accentuat. Diavolul nu se grăbeşte, are mare răbdare. Lupta împotriva răului e ca o partidă de şah, câteva mutări bune nu-ţi garantează victoria, ci doar cel care dă mat e declarat învingător. Aşa şi cu noi, câteva fapte bune nu-l sperie pe cel rău, ci el continuă lupta, mutare de mutare, dărămând cărămidă cu cărămidă sufletul nostru. Scopul lui este să ne despartă de Dumnezeu şi să ne arunce în iad, ca să suferim şi noi acolo unde suferă şi el.

Necuratul aşteaptă şi un an... şi zece... atâta timp cât îşi va îndeplini scopul.

Au fost vremuri când eram aproape de Dumnezeu, mă bucuram alături de El şi reuşeam să mă feresc de ispite, evitam să caut plăcerile în mod excesiv, dar astăzi lucrurile s-au schimbat. Puţin câte puţin observ cum alunec în păcate... mici... dar multe. Uşor, uşor mă răcesc. Răceala asta e o premiză să cad în păcate şi mai grele.

M-am lăsat păcălita, am crezut ca dacă sunt în Biserică totul e rezolvat, nu mai trebuie să lupt că totul vine de la sine.

Am crezut că dacă sunt aproape de Dumnezeu nu e mare păcat să mă dau şi eu după cele lumeşti.... M-am înşelat amarnic. Orice slăbiciune a fost speculată de cel rău, orice cădere într-un păcat, cât de mic, a fost speculată de diavol şi folosită ca să mă arunce într-un rău şi mai mare. Dacă continui aşa... nu e departe să zic şi eu ca psalmistul: "Viaţa mea de iad s-a apropiat".>Luptă continuu, nu te lăsa înşelat căzând în păcatele mici... cât de mici ar fi... se adună fără să-ţi dai seama, sufletul se răceşte, răul se pune între tine şi Dumnezeu, necazurile încep să apară, supărările vin, slăbiciunile se înteţesc.

"Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ceasul sau ora în care va veni Domnul".
Nu renunţaţi la rugăciune niciodată, nici dimineaţa, nici seara, nici în timpul zilei, nici înainte sau după masă. Nu evitaţi să mergeţi la Sfânta Liturghie sau la spovedanie.
Sa nu ne lasam după cele lumeşti... ne furam singuri căciula!

Luptă se termină doar când "vom închide ochii".

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutăţile prin care vom trece, dar ne-ai şi învăţat să stăm împotriva lor cu băr­bă­ţie: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. O, sfântă îndrăzneală care dai pu­tere iubitorilor de Hristos şi ruşinezi lumea iubitoare de plăceri!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strigăm către Ti­ne: Scoate din stricăciune vieţile noastre, Mult-Milostive!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Să ducem lupta cea bună, ca să auzim şi noi glasul cel preadulce: “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la înte­me­ierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Relatiile in cuplurile tinerilor casatoriti

Admiratia mea pentru parintele Constantin Coman si pentru felul lui de a ne descoperi frumusetea, accesibilitatea si simplitatea vietii crestine.
Daca imi permiteti, va recomand sa ascultati o conferinta sustinuta de sfintia sa despre Relatiile in cuplurile tinerilor casatoriti. Conferinta dureaza doua ore, dar merita ascultata cu atentie si cu deschidere.
Conferinta o gasiti la adresa de mai jos...
http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/410/Pr-Coman-relatiile-tinerior-casatoriti

Femei tematoare.....

Am auzit vorbind doamne foarte ''evlavioase'' ca le este teama sa se impartaseasca cu aceeasi lingurita ,sa sărută o icoană după altcineva fără s-o şteargă sau sa sărută moaştele unui sfânt ca ar fi posibil să ia o boală pe care orală,respectiv ,gripa porcina.

Eu cred că acele femei nu sunt din biserică, pentru că de când merg la slujbe, de când mă-nchin în faţa icoanelor, în faţa sfintelor moaşte, şi de când mă împărtăşesc nu mi s-a întâmplat niciodată nimic, n-am luat nici un herpes, nici o boală contagioasă, şi chiar mai mult decât atât, n-am auzit pe nimeni care merge la biserică si crede cu adevarat in Tainele Bisericii zicând lucrul acesta.


Aţi auzit vreodată de cineva că s-a îmbolnăvit împărtăşindu-se din Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Hristos la Sfânta Liturghie? Eu nu. Cum poate Dumnezeu, izvorul sfinţeniei să împrăştie boala? El care ne cheamă mereu în Biserică ca să ne dea sfinţenia lui prin preoţi ca să ne vindece, să ne ierte, să ne dea putere, îngăduie El oare să primim boala?

Câte mii şi mii de oameni nu s-au împărtăşit din aceeaşi linguriţă la o Biserică de-a lungul unui an şi totuşi nimic rău nu se aude ci dimpotriva, oamenii pleacă cu mare bucurie, oamenii primesc putere, oamenii se schimbă, oamenii devin mai buni, oamenii degajă fericire, pentru că oamenii îl primesc pe Dumnezeu.

Cum poate să se murdărească Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Hristos de urâciunea bolii? Cum poate deveni izvorul bucuriei, izvor de boală? Cum pot fi trupurile sfinţilor pline de Duhul Sfânt (moaştele) focare de infecţie ?
Exact cum în legile fizicii transferul de temperatură se face întotdeauna de la cald la rece (şi niciodată invers) astfel şi Trupul şi Sângele Domnului trasferă sfinţenia sa bolii (vindecând-o, eliminând-o) şi niciodată invers.

Astăzi, se spune că nu mai există oameni credincioşi

Astăzi toţi spuneţi că nu mai există oameni credincioşi, că lumea s-a înrăutăţit, că mai greu îţi găseşti pe cineva cu care poţi întemeia o familie, parţial adevărat, dar toate aceste afirmaţii sunt spuse din punctul nostru de vedere, din experienţa noastră lăuntrică cu oamenii.

Noi oamenii suntem chipul şi asemănarea Domnului, avem un înger de la Botez care ne însoţeşte pretudindeni. Eu mă gândesc aşa, când întâlnesc pe cineva, mă întâlnesc cu chipul Lui Dumnezeu, îngeraşul meu se întâlneşte cu fratele lui, îngeraşul fratelui meu. Eu trebuie să văd în fratele meu lucrurile cu adevărat importante şi frumoase. Păcatul nu este acelaşi lucru cu omul, trebuie să învăţăm să facem această distincţie. Dumnezeu urăşte păcatul din om, dar nu pe om, şi El vede rugăciunea fiecăruia şi faptele bune. Cine sunt eu, să-l judec pe el, pe fratele meu? De unde ştiu eu că el este necredincios, sau de unde ştiu eu câtă rugăciune face la Domnul fata dată cu rimel şi creion pe ochi?

O vezi machiată şi tu deja i-ai pus o etichetă, că nu este ortodoxă, că ispiteşte, dar nu-i ştii pocăinţa. Dumnezeu vrea ca să-l iubim din tot cugetul nostru, iar pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Dacă eu o judec pe ea, ca este machiată, sau pe el că fumează, asta nu-mi demonstreză decât faptul că eu nu pot să iubesc, că nu am iubire faţă de ei, atunci cum îl pot iubi pe Dumnezeu, fiinţă nevăzută? Mai mult, dacă trec indiferent cu vederea, o problemă a unui frate de-al meu, care pentru el este dureroasă, oricât de mică ni s-ar părea nouă, cum avem oare pretenţia ca Dumnezeu să ne asculte şi cea mai mică rugăminte?

Când întâlneşti pe cineva, nu te gândeşti imediat la acea persoana ca la un potenţial iubit sau iubită. Noi fetele aşa facem în general. Spre exemplu, se duce o fata la întâlnire după ce a socializat în destul pe internet,şi are impresia că l-a cunoscut destul, iar când se întâlneşte cu el, în parc, este dezamăgită...de ce? Pentru că ea singură şi-a făcut deja o imagine despre acea persoană care nu corespunde cu realitatea. La fel se întâmplă şi la băieţi. Dar ce este realitatea? Realitatea ne-o construim noi înşine şi credem noi că aceea este realitatea adevărată. Dar nu este aşa, noi singuri dăm semnificaţii tuturor lucrurilor din perspectiva experienţei noastre cu obiectul, sau subiectul.

De exemplu ai avut o decepţie recentă, l-ai cunoscut prin internet, v-aţi întâlnit, v-ţi plăcut. Aţi descoperit că aveaţi puncte comune, vă plăceaţi foarte mult unul pe altul şi aţi lăsat ca lucrurile să decurgă de la sine, aşa cum spunem noi, scopul final fiind „v-aţi combinat". Pe parcurs, imaginea pe care la început v-aţi făcut-o despre acea persoană, nu mai corespunde cu persoana care este alături de voi. La alţii, comparaţi persona cu fostul sau fosta, şi la asta m-am referit când am spus că depindem de experienţa noastră cu subiectul. Prieteniile dintre un băiat şi o fată nu se construiesc pe internet. Care sunt prietenii voştrii cu care comunicaţi cel mai des?

Dragii mei, ca să ieşim la lumină trebuie mai întâi să mergem la spovedanie, să iertăm, să ne iertăm şi să fim deschişi ca oameni, zâmbitori. Să punem început bun, chemându-l pe Domnul în ajutor, căci fără El nu putem face nimic. Ne dorim soţ sau soţie cuminte, bun la suflet, iubitor de Dumnezeu, dar trebuie răbdare. Acum suntem singuri pentru că aşa trebuie, această singurătate trebuie s-o folosim într-un mod cât mai constructiv, să ne analizăm greşelile din trecut, să devenim mai buni, mai curaţi, să fim mai aproape de Domnul, şi când va venii vremea potrivită, ne vom căsători.

Alergaţi la Domnul că este bun, că în veac este mila Lui asupra noastră!

De ce Dumnezeu permite moartea celor dragi?

O întrebare, care necesită mai multe răspunsuri, mai multe lucruri de înţeles, unul dintre care, eu zic, este esenţial: Dumnezeu nu este autorul, sau creatorul răului de pe pământ! Prin suferinţa prin copil, omul, de cele mai multe ori se apropie de Dumnezeu. "Aceia care trec printr-o astfel de suferinţă şi au o credinţă mică spun "Iartă-mă, Doamne!", fac pocăinţă şi îşi văd păcatele. Sunt, însă, şi părinţi, care intră într-un "război", dacă doriţi, cu Dumnezeu şi manifestă în continuare aceeaşi credinţă mică, s-au se pierd cu totul. Părinţii credincioşi, după faza de şoc, îşi dau seama că păcatele lor, văzute de Dumnezeu primesc un răspuns. Aceşti oameni îşi cer iertare. Un lucru, însă, trebuie ştiut: Dumnezeu nu este răzbunător, ci jertfelnic". Într-adevăr, a existat un caz, ca multe altele, când părinţii unui copil, mai puţini credincioşi, au venit la părintele Peiu şi i-au spus că micuţului i se apropie sfârşitul. Preotul a stat de vorbă cu ei şi a încercat să-i convingă de existenţa lui Dumnezeu. După ce micuţul s-a stins, părinţii lui au continuat să vină la biserică. Dar, nu întotdeauna se întâmplă aşa... De multe ori, lumea se leapădă de Dumnezeu şi de cele sfinte, învinuindu-i pe toţi şi pe toate, dar uitând să cerceteze adâncul sufletului său, care nu de puţine ori, este şi rădăcina tuturor relelor din viaţa omului! În fine, găsesc de cuviinţă, că oamenii trebuie să înţeleagă, că tot ceea ce face Bunul nostru Dumnezeu, din dragoste nemărginită faţă de oameni o face, iar fiecare dintre noi multe lucruri astăzi nu le înţeleg! Unicul lucru, pe care trebuie să-l facă, e să aştepte până mâine, cu răbdare, iar Domnul, la timpul potrivit va avea neapărat grijă să le descopere adevărul, neştiut de ei până atunci şi motivul, pentru care Domnul a lucrat anume aşa!
Vă propun în contunuare un filmuleţ, care, sunt sigura,ca va răspunde încă la o mare întrebare legată de titlul iniţial: De ce Dumnezeu permite moartea celor dragi şi de ce Dumnezeu permite moartea copilaşilor! Nu neapărat cazurile să coincidă! E neapărat, ca să înţelegem, că Dragostea lui Dumnezeu şi motivul pentru care El ia pe cineva din rândurile noastre.

Blogurile - noul instrument papal

Pentru a-şi face mesajele cunoscute, Papa Benedict al XVI-lea îi îndeamnă pe preoţii catolici să scrie pe bloguri, informează catholicnewsagency.com.
Într-un material publicat pe blogul său oficial, suveranul Pontif a cerut preoţilor catolici să utilizeze toate tehnologiile disponibile pentru a-şi face simţită prezenţa şi a se afirma ca lideri comunitari pe web. Cu toate acestea Papa îi îndeamnă să să „asculte mai mult de inima lor preoţească, decît de chemările media". Acest mesaj vine în contextul organizării celei de-a 44-a ediţie a Zilei Mondiale pentru Comunicaţii Sociale, care va avea loc la data de 16 mai, sub genericul „Preoţii şi autoritatea pastorală în lumea digitală: new media în serviciul lumii".
Papa Benedict al XVI-lea crede că orice preot care vrea să îndeplinească priorităţile fundamentale de construire a comuniunii cu Dumnezeu, trebuie să folosească neapărat şi tehnologiile de comunicaţii noi.
„Preoţii se află la începutul unei ere noi, unei ere în care noile tehnologii creează forme mai sofisticate de comunicare la distanţă", a menţionat suveranul Pontif.
Papa Benedict insistă că întregul arsenal tradiţional de comunicare bisericească poate fi transpus în spaţiul virtual, preoţii păstrîndu-şi rolul de lideri spirituali ai comunităţilor chiar şi într-o lume digitală. În plus, o astfel de abordare ar lărgi cercul de audienţă, slujitoruii bisricii avînd posibilitatea să ducă cuvântul lui Dumnezeu şi mai departe. Anume acest pas al bisericii catolice, crede Papa, va aduce acel suflu spiritual comunicării pe Internet.
Acest mesaj este cu atît mai notabil, cu cît reprezintă o adevărată „schimbare la faţă" a liderului Bisericii Catolice faţă de noile tehnologii informaţionale. Anterior Suveranul Pontif a criticat frecvent tehnologiile new media, avertizînd asupra tendinţelor nocive precum trivializarea sexului şi promovarea violenţei.
Sursa: Jurnal.MD

Mai ştim ce înseamnă „fariseu"?

Nu ne gândim aici la fariseii despre care ne spune Sfânta Scriptură, ci la fariseism în general, la duplicitatea consimţită din noi... Găsim cuvinte lămuritoare la Mitropolitul Antonie Plămădeală, în „Cuvinte duhovniceşti".

Sfinţia sa, pornind de la o experienţă a Avvei Serapion (povestită de Sfântul Casian în „Convorbiri cu părinţii din pustie"), care, atunci când era tânăr ucenic, a tăinuit obiceiul de a ascunde o pâine la fiecare masă, pentru a o mânca în ascuns - şi asta, până când a dat la iveală obiceiul său şi s-a vindecat, cu ajutorul unui duhovnic chibzuit; ne spune următoarele:



Ascunderea păcatului, tăinuirea, repetarea, mai întâi fiindcă păcatul rămâne necunoscut în afară, asigură pentru o vreme o oarecare liniştire şi totul pare să meargă bine, dar apoi începe să se strice totul în interior. Căci tăinuind mereu, ajungi să fii una înăuntru, şi alta în afară. Te dedublezi. Te străduieşti să pari ceea ce nu mai eşti. Îţi construieşti astfel, încetul cu încetul, un foarte îngrijit chip de fariseu. De acum încolo poarta compromisurilor cu tine însuţi e larg deschisă. Efortul de a părea bun ajunge să fie mai mare decât efortul de a fi bun.


Ce e de făcut în asemenea cazuri, când cineva se trezeşte fariseu? Nu-l ştie încă nimeni, dar de la un moment dat cu toate eforturile pe care le va face, va începe să se vadă. Aşa ceva se vede. Sigur. Transpiră într-o vorbă, într-un gest. E greu autocontrolul desăvârşit al aparenţelor. Fariseul îşi dă în petic repede. Devine formalist, moralist pentru alţii, riguros în faptele din afară şi cu alţii, dar ceea ce e înăuntrul lui începe să miroasă. Vălul alb de pe cadavre nu e impermeabil.


Ce e de făcut în astfel de împrejurări? Mai există ieşire? Mai există, dar trebuie căutată. Primul gând trebuie să fie acela al întoarcerii la adevăr. Hotărârea de ieşire din duplicitate. Trebuie să renunţi cel puţin la postura de complicitate cu tine însuţi, dacă nu-i poţi învinge slăbiciunile dintr-o dată. Nici nu se poate. Dar să nu mai fii de acord cu ele, se poate. De ce să crezi că Îl poţi înşela pe Dumnezeu? Știi bine că nu se poate. Și ce folos ai că înşeli oamenii? Mai ales că această înșelăciune nu durează. Nu durează nici la Dumnezeu. Ca fariseu pierzi de două ori mai mult decât ca om cu slăbiciuni. De aceea e bine să începi tu însuţi curăţenia. O poţi face mai discret decât o vor face alţii. Dar să n-o faci mai cu milă. Și când vezi că nu poţi singur - şi niciodată nu poţi singur, pentru că lupţi cu tine însuţi şi nu loveşti ca în altul - atunci caută ajutorul unuia mai iscusit decât tine. Eliberează-te în faţa lui. Descrie-te. Şi descrie-te critic. Fă-ţi o analiză deschisă şi apoi începe cu metodă vindecarea rănilor.

Unde e rana, şi remediul. Dă-te pe mâna unui doctor bun. Fereşte-te de iscoditorul curios. Alege-l pe dreptul milostiv. Alege-l pe cel care vrea şi ştie să te împace cu Dumnezeu. Pe duhovnic nu-l face părul alb, zice Sfântul Casian Romanul, ci mintea înţeleaptă şi inima bună.