“Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.
Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.”
(Evanghelia după Luca, capitolul 18, versetele de la 18 la 27)
Câţi tineri mai sunt ca tânărul din Evanghelie? Ce tineri îşi cinstesc părinţii, nu fură, nu urăsc pe nimeni şi nu se dedau desfrânării? Ce tineri făcând totuşi toate acestea simt în inimă că tot le mai lipseşte ceva?
Ce tânăr înţelept!!!, din tinereţile lui a păzit toate poruncile lui Dumnezeu, dar tot simţea că nu e de ajuns. Oare ne mai punem noi astăzi întrebarea: Eu ce fac după moarte ? , oare ne mai gândim câteodată ce o să se-ntâmple după viaţa aceasta de pe pământ?
Îşi mai pun tinerii întrebari existenţiale astăzi sau trăiesc doar în superficialitate? Eu cred că prea puţini fac asta. Dar am văzut mulţi tineri înconjuraţi de bogăţii (case, maşini, haine, bijuterii) care caută să se distreze, caută plăceri, faimă şi popularitate. Când ai de toate şi nu-ţi lipseşte nimic nu-ţi pui niciodată problema că poţi muri sau unde anume vei ajunge după moarte. Când ai burta plină nu-l crezi pe cel de pe stradă care-ţi spune că îi e foame.
Dacă eu mă desfătez în plăceri şi altul suferă înseamnă că ceva nu este în regulă. Dacă alţii mor la propriu de foame iar eu mănânc zilnic la restaurant înseamnă că echilibrul undeva e stricat. Dacă alţii au de toate şi unii nici măcar strictul necesar înseamnă că cineva perturbează acest echilibru.
De aceea spune Mântuitorul că foarte greu vor intra bogaţii în împărăţia cerurilor. Bogaţia ta e sărăcia altora. Abudenţa ta e lispa celorlalţi, egoismul tău provoacă suferinţă. Răul este absenţa binelui. Zgârcenia mea duce la acumulare, la creşterea avuţiilor. Dar ce sunt averile pe care le am? Sunt “datorii” pe care trebuie să le plătesc, căci le-am primit de la Dumnezeu să le dăruiesc celorlalţi, le-am primit ca să-mi fac prieteni prin ele.
Ce frumos zice Sfântul Apostol Pavel: ”Ce ai tu, şi să nu fi primit?” Şi chiar aşa, bogatule! ce ai tu şi să nu fi primit de la Dumnezeu? Şi dacă le-ai primit de la Dumnezeu înseamnă că le-ai primit cu un scop.
De aceea bogaţii vor intra cu greu în împărăţia lui Dumnezeu, pentru că n-au dat averile lor săracilor, pentru că nu şi-au câştigat dragostea lor, ci şi-au mărit egoismul.
Ce frumos este a dărui! Ce bucurie ai când poţi ajuta pe cineva!
E postul Naşterii Domnului, e postul darurilor, haideţi să dăm şi noi din averile noastre săracilor ca să avem şi noi comoară în cer şi să-l urmăm pe Domnul Hristos.
sursa:ortodoxiatinerilor
Postări
