<Sâmbata Mare. Hristos stã asezat în mormânt nou prin strãdania lui Iosif din Arimateea. Astãzi se cânta: “Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. Cu trupul în mormânt fiind, Hristos coboarã cu sufletul în adâncul iadului, îi sfaramã portile si încuietorile si îi scoate pe Adam si pe Eva si împreunã cu ei pe toti ce ce au adormit în nãdejdea mântuirii. Pogorârea la iad a Mântuitorului este icoana prin excelenta a Învierii în traditia iconograficã bizantinã, pentru cã prin zdrobirea împãratiei mortii, cu moartea pe moarte calcând, Hristos deschide portile raiului tuturor celor ce si-au pus nãdejdea mântuirii în El si dãruieste din nou oamenilor sansa de trãi laolaltã cu Dumnezeu în Împãratia Sa, aici pe pamânt înlãuntrul nostru si desãvârsit, nemijlocit, în viata cea vesnicã, acolo unde “Mielul, Cel ce stã în mijlocul tronului, îi va paste pe ei si-i va duce la izvoarele apelor vietii si Dumnezeu va sterge orice lacrimã din ochii lor” (Apoc. 7,17).
Postări
