Sfinţii Părinţi afirmă în unanimitate că nimeni nu este vrednic de împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului. Şi într-adevăr cine este acela fără de păcat care se poate atinge lipsit de orice întinare de Preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos? Nimeni!
Şi atunci ce înseamnă pregătirea cu vrednicie? Hristos nu poate fi întâmpinat oricum! Cred că unul dintre cele mai frumoase exemple de pregătire a întâlnirii cu Hristos este cea a lui Zaheu. Zaheu s-a dus să-L întâlnească pe Hristos, s-a urcat cât mai sus posibil pentru el ca să-L vadă pe Iisus şi L-a primit acasă la el cu mare bucurie şi cu hotărârea de a părăsi păcatul şi de a răsplăti cu bine tuturor celor pe care i-a nedreptăţit, adică cu hotărârea de pocăinţă.
Aşa se cuvine să ne pregătim şi noi pentru Împărtăşanie, care este întâlnirea mistică, tainică, negrăită cu Hristos. Să ne ridicăm cât putem de mult ca să-L vedem pe Hristos. Acest lucru presupune ridicarea deasupra dorinţelor noastre păcătoase, ridicarea deasupra patimilor care ne fac mici de statură duhovnicească. Apoi, să ne urcăm în copacul credinţei cu smerenia ascultării şi cu inima curăţită de gândurile răutăţii, ale mândriei, ale clevetirii şi atunci înălţaţi tocmai prin abţinerea de la aceste păcate, vom reuşi să-L întrezărim pe Hristos.
De această pregătire depinde şi roadele Împărtăşirii. Căci ce roadă să aducă această binecuvântată sământă a Trupului şi Sângelui lui Hristos dacă ea cade pe un pământ neroditor din pricina voinţei păcătoase şi a lipsei de pocăinţă? Nu sămânţa e problema, ci pământul neroditor, uscat de patimi, de păcate, de mândrie, de răutate, de cleveteală şi judecarea aproapelui.
Pregătirea cu vrednicie pentru Împărtăşanie are mai mulţi paşi:
1. judecarea sinelui cu asprime şi identificarea bolilor sufleteşti care dau naştere păcatelor
2. părerea de rău şi rugăciune de pocăinţă
3. hotărârea de a înceta săvârşirea păcatului şi de a ne curăţi pentru a ne înălţa spre Dumnezeu
4. mărturisirea păcatelor înaintea preotului duhovnic
5. împlinirea canonului înţeles nu ca pedeaspă pentru păcate, ci ca medicament de revigorare sufletească
6. ascultare de duhovnic şi întărirea sufletească prin rugăciune, citiri duhovniceşti
Vrem să ne apropiem de Dumnezeu şi să simţim în adevăr puterea harului Său? Atunci să scăpăm de păcatele care ne ţin pe loc. Păcatele constituie o forţă care ne împiedică să evoluăm duhovniceşte. Lupta împotriva păcatului reprezintă de fapt lupta împotriva bolii care ne slăbeşte orice putere de a ne apropia de Dumnezeu. Păcatul este piedica cea mai mare care ne depărtează de cunoaşterea înaltă a lui Dumnezeu şi forţa care ne trage în jos în încercarea noastră de a urca spre înălţimi duhovniceşti.
Moise când a ajuns în locul cel sfânt, Dumnezeu i-a poruncit să se descalţe. Nu putea păşi oricum pe acest loc. Nici noi nu putem să păşim oricum pe tărâmul cunoaşterii lui Dumnezeu, al harului. Vrem să simţim bucuria harului sfânt? Atunci să intrăm hotărât în lupta pentru despătimire, O dată începută această luptă, susţinută prin toate Tainele Bisericii, dar mai ales prin Spovedanie şi Împărtăşanie, viaţa noastră va intra într-un proces de transfigurare care ne va asigura trecerea de la o credinţă moartă, rece, la o trăire vie a credinţei, la o percepere reală a harului lui Dumnezeu în noi. Atunci vom vorbi din experienţă şi nu doar din cele auzite. Atunci toată învăţătura Sfinţilor Părinţi se va desfăşura desluşit înaintea ochilor inimii şi minţii noastre şi vom înţelege experienţa de veacuri a Bisericii.
De ce nu ajung mulţi să cunoască pe Dumnezeu şi să simtă puterea Duhului Sfânt? Răspunsul este unul singur: pentru că nu există lepădarea de sine, adică lepădarea de tot răul care trăieşte în noi ca un parazit ce ne lipseşte de virtutea lucrării poruncilor dumnezeieşti. Să se lepede omul de sine înseamnă să se lepede de toată dorinţa păcătoasă, de toată voia cea alimentată cu iluziile pământeşti şi să-L urmeze pe Hristos. Urmarea lui Hristos presupune ascultarea de prouncile Sale. Această ascultare are ca rezultat cunoaşterea lui Dumnezeu şi trăirea în Duhul Sfânt, Care ne povăţuieşte spre tot adevărul.
Să ne hotărâm să lăsăm păcatul pentru a afla adevărul care se descoperă atunci când omul nu mai ascultă de păcat, ci de Dumnezeu. Să ne mărturisim curat, făcând înaintea duhovnicului propria judecată, scăpând astfel de judecata cea nemilostivă a lui Dumnezeu. Să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie, având dezlegarea primită de la duhovnic, cu conştiinţa nevredniciei noastre şi cu mulţumirea că Dumnezeu ne-a dăruit încă o dată şansa primirii Trupului şi Sângelui iubitului Său Fiu.
Postări
