Postul Paştelui începe, de fapt, de la Vecernia din această Duminică a Izgonirii lui Adam din Rai sau Duminica Iertării. Slujba începe solemn, preotul fiind îmbrăcat în vesminte luminoase. Stihirile care urmează după “Doamne, strigat-am…” anunţă venirea postului si, dincolo de Post, apropierea Paştelui. Urmează apoi vohodul cu cântarea “Lumină lină”. Preotul slujitor înaintează către “locul cel mai înalt” din spatele altarului pentru a vesti Prochimenul de seară, care întotdeauna anunţă sfârşitul unei zile si începutul alteia. Repetăm de cinci ori Prochimenul si iată că Postul a sosit! Vesmintele luminoase sunt puse deoparte, preotul îmbracă vesminte de culoare închisă. Luminile se sting si se intră în atmosfera Postului Mare, acea “tristeţe strălucitoare” caracteristică. Se citeşte pentru prima oară rugăciunea de post a Sf. Efrem Sirul, însoţită de metanii. La sfârşitul slujbei credincioşii se apropie de preot, cerându-si iertare unii altora. Ostenelile pentru virtute, postul si toate celelalte, deşi sunt trebuitoare pentru mântuire, totuşi Dumnezeu le primeşte nu numai ca un lucru datorat, ci si ca pe o faptă bună, ca pe un dar. Darul pentru a putea fi însă primit trebuie să îndeplinească condiţia evanghelică a darului, să fim împăcaţi cu aproapele nostru. De aici vine aşa de frumoasa rânduială a iertării obşteşti când ne spunem unii altora: “Iartă-mă frate!”, “Dumnezeu să te ierte!”. Acum ne iertăm cu cei din casă, cu vecinii si cu cei cu care avem vreo pricină. Ştergem astfel toată răutatea cea de la inimă si putem aduce în pace si cu bună nădejde lui Dumnezeu darul ostenelilor postului. Aşadar ritualul iertării care se săvârşeşte la sfârşitul vecerniei nu este doar un ritual exterior ci ne pregăteşte efectiv pentru a intra în Post împăcaţi cu semenii, în relaţie de frăţietate, de unitate. Această iertare pe care o cerem unii altora nu este altceva decât prima încercare de a sparge fortăreaţa păcatului si reîntoarcerea la unitate, la solidaritate, la iubire. A ierta este a pune între mine si semenul meu iertarea lui Dumnezeu însuşi. Această vecernie a iertării se săvârşeşte în bisericile noastre si este de datoria noastră de a participa la această slujbă pentru a primi iertare unii de la alţii spre a intra împăcaţi în Post. Chiar si cei care de obicei nu participă la slujbele de seară, se cuvine să fie prezenţi la slujba de început a Postului Mare, deoarece, precum spunea părintele Schmemann: “nimic nu destăinuie mai bine «tonalitatea» Postului Mare în Biserica Ortodoxă: nicăieri nu se manifestă mai bine chemarea sa profundă de către om.” Vom rătăci patruzeci de zile prin desertul Postului, dar la capăt străluceşte deja lumina Paştelui, lumina împărăţiei lui Dumnezeu.
Postări
