Întreaga Evanghelie este un îndrumar pentru a ne ajuta să biruim în lupta cu noi înşine. Această luptă a noastră se dă pe mai multe planuri, uneori este o luptă atât de crâncenă, atât de intensă şi atât de complexă, încât ne mirăm că o putem încă purta. Mirarea aceasta se transformă în bucurie şi în mulţumire către Dumnezeu în sufletul oricărui om credincios şi sensibil la harul dumnezeiesc.
Dar oare de ce trebuie să ne luptăm cu noi înşine? Suntem oare vrăjmaşi nouă? Oare Dumnezeu ne-a făcut să fim într-o permanentă tensiune cu propriul nostru suflet? Răspunsul este categoric: NU! Dumnezeu ne-a creat ca noi să avem parte de comuniunea cu El. Această comuniune înseamnă a trăi în armonie cu Dumnezeu şi în dragoste, a ne bucura de toate darurile Sale şi a ne lăsa surprinşi de bunătatea şi frumuseţea Lui. Şi cel mai minunat lucru: admirând frumuseţea lui Dumnezeu şi petrecând împreună cu El, devenim noi înşine frumoşi, începem să ne asemănăm Lui. Şi iată, această comuniune devine condiţia necesară ca noi să ne împlinim scopul pentru care am fost creaţi: să ne împărtăşim de frumuseţea şi bunătatea lui Dumnezeu în veşnicie.
Dar omul cel dintâi a nesocotit această chemare şi prin căderea lui a transmis mai departe slăbiciunea firii, moştenită de toţi urmaşii săi, precum se moştenesc genetic bolile unui neam. Şi cum tot neamul omenesc se trage din Adam şi Eva, o realitate care pentru mulţi necredincioşi nu reprezintă decât o poveste, noi toţi ne-am împărtăşit de boala pe care o aduce cu sine această înzestrare genetică atât trupească, cât şi sufletească. Şi cu cât omul s-a depărtat mai mult de Dumnezeu, cu atât s-a îmbolnăvit tot mai grav, s-a pierdut, nu a mai ştiut cu ce se poate umple sufletul pentru a se bucura de pace şi de împlinire. Şi aşa a pătruns într-un labirint al nefericirii, fără a mai cunoaşte calea de ieşire.
De aceea, Hristos, singurul care putea sfărâma acest labirint al morţii, S-a întrupat, a murit, a fost îngropat şi a înviat! O viaţă înecată în suferinţă şi în moarte ca să învieze în biruinţă! Această viaţă a vibrat în fiecare clipă de Jertfa Iubirii singura capabilă să nască Învierea, ca omul să înţeleagă că Dumnezeu Se coboară şi luptă pentru el ca să-l scoată din lanţurile amărăciunii. Şi astfel calea de ieşire din labirintul nefericirii s-a aflat prin Hristos! Prin Hristos şi cu Hristos, omul parcurge drumul înapoi către starea cea dintâi. Şi astfel se angajează în lupta cu tot ce parazitează sufletul omenesc şi-l îmbolnăveşte: patimile! Lupta aceasta este cu atât mai uşoară cu cât omul se predă voii dumnezeieşti, cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu. Apropierea de Dumnezeu înseamnă cunoaşterea lui, iar cunoaşterea Lui este viaţa veşnică:”Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17,3).
Cunoaşterea lui Dumnezeu înseamnă teologie. Deci, fiecare dintre noi suntem chemaţi să facem teologie. Iar “ teolog este cel care se roagă, iar cel care se roagă este teolog” (Evagrie Ponticul), căci nu ştiinţa despre Dumnezeu mântuieşte, ci comuniunea cu El, iar comuniunea cu Dumnezeu presupune comunicarea cu El, vorbirea cu Dumnezeu care nu se face decât prin rugăciune! Fără rugăciune, nu există teologie, adică cunoaşterea lui Dumnezeu, Care L-a trimis pe Hristos să dezvăluie omului taine divine şi să redeschidă larg porţile Raiului, izbăvindu-ne de moartea cea veşnică.
Şi iată Hristos, uşa prin care omul scapă din moarte la viaţă, stă El Însuşi la uşa inimii noastre! Şi bate! Şi bate! Cine Îi aude glasul să deschidă! Să deschidă îndată! E Hristos! E Domnul Bucuriei! E Hristos cu braţele deschise, la fel deschise precum le-a ţinut pe Cruce! E Hristos încărcat cu daruri multe: iertarea, mila, întărirea, harul dumnezeiesc! E Hristos, darul cel mai scump pe care Dumnezeu ni L-a dat spre a ne aduce din nou acasă, la bucuria Tătălui ceresc! Să zicem cu toată puterea sufletului, cu ultima strigare a inimi noastre copleşită de atâtea griji, de atâta necredinţă şi neputinţă: INTRĂ, DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU! Intră cu binecuvântarea Ta cea sfântă! Intră, Iisuse iubite, cu medicamentul preaslăvit al Trupului şi al Sângelui Tău şi izbăveşte-mă din neputinţă! Atinge-te de mine cum Te-ai atins de cel slăbănog ca să mă scol şi să Te slujesc pe Tine în veci! Fă-ţi, Doamne, locaş aici în cămara sufletului meu şi fă din ea Împărăţia cerurilor! Intră, Iisuse Hristose şi dă-mi mie bucuria biruinţei în lupta cu tot ce mă depărtează de Tine şi mă împiedică să aud bătaia Ta la uşa inimii Mele! Intră, Doamne, aici în smeritul meu sufletul pentru totdeauna!
Postări
