Bucură-te, învăţată, de lumină dătătoare!

Vrednicei de laudă muceniţei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu şi cu învăţătura ei cea preaînaltă a uimit ştiinţa învăţaţilor de atunci şi a întrecut limba ritorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem mulţumire de biruiniţă, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmaşilor şi să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos!

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai

Muntele Sinai – de la Ierusalim pe drumul care trece prin Betania, satul Mariei si al Martei, surorile lui Lazar, cel mort de patru zile si inviat de Domnul ( Hanul Samarineanului milostiv ), istorisire facuta de Sf. Luca, in cap. 10, inainte de a ajunge in Ierihon, spre dreapta, se ajunge la Marea Moarta, o mare sarata in care nu exista vietati. Tinand drumul drept la Masada, ultima fortareata a evreilor, cucerita de romani, la Arad este un popas, unde pelerinii care trec pe aici pot sa se odihneasca, sa se refaca fizic, dupa ce mai intai au avut de infruntat greutatile pustiului Iudeii. In continuare se ajunge la localitatile Sodoma si Gomora, unde a locuit Lot, nepotul lui Avraam, care a fost vestit de ingeri sa fuga din acel loc in Sigor, deoarece Dumnezeu hotarase sa piarda aceste cetati, fiindca in ele se inmultise faradelegea. Un sfat important pe care l-au dat ingerii lui Lot, a fost acela ca nimeni din cei ce vor fugi cu el, sa nu se uite inapoi, ca, cel ce se va uita, va muri. Sotia lui Lot, Sara, curioasa, asa cum sunt de obicei femeile, n-a putut sa rabde ca sa nu priveasca inapoi si cand a intors capul ca sa vada cele doua cetati sortite pierii s-a facut din femeie stana de sare. Lasand in urma Marea Moarta, se poate merge spre Marea Rosie, care aminteste de trecerea poporului israelit (Iesire ,14). Despartita in doua de Moise, dupa ce a insemnat-o cu toiagul, formand un zid, de-o parte si de alta, a trecut poporul evreu, cu picioarele neudate, iar carele lui faraon au pierit in valuri. Toiagul lui Moise cu care a despartit in doua Marea Rosie, simbolizeaza Sfanta Cruce, obiectul pe care a fost rastignit Fiul lui Dumnezeu, devenit simbolul crestinatatii.




Soseaua se vede ca o panglica cenusie, paralel cu Marea Rosie situata in stanga drumului. In partea dreapta a directiei de mers, muntii din desertul Sinai, isi scalda poalele in apele golfului Eliot. Este drumul pe care acum doua mii de ani, Familia Sfanta a trecut pt. a scapa de prigoana lui Irod. Inaintand prin nisipurile din pustiul Egiptului, fara pic de vegetatie, se ajunge la manastirea de la poalele muntelui Horeb. Culoarea nisipurilor este diferita de la un loc la altul: cand rosie, cand cenusie, cand alba ca sarea. Muntii arata ca niste cetati parasite, cu arhitecturi variate si curioase. Pe drum se intalnesc asezari de beduini, un fel de sate de tigani, asezati pe vaile dintre munti, care nu aveau altceva decat cateva oite, sau capre, sau o camila-doua. Se ajunge la granita cu Egiptul si, de la punctul de vama, pana la Sf. Manastire Ecaterina mai sunt 80 de km. Inainte de a se ajunge la manastire, se trece prin locul de tabara, unde Aron, fratele lui Moise, a ramas cu israelitii, in timp ce Moise s-a suit pe muntele Horeb ca sa primeasca Tablele Legii. In asteptarea lui Moise care a stat patruzeci de zile si tot atatea nopti pe munte, in tabara evreilor s-a adunat aurul si toate bijuteriile si au turnat vitelul de aur, facandu-si un idol. Cand Moise a venit si a vazut ce au facut ei, s-a suparat foarte tare, aruncand Tablele, pedepsind cu moartea pe cei ce au facut aceasta nelegiuire. Locul este marcat cu o bisericuta.




Manastirea Sfanta Ecaterina din Muntele Sinai este un unicat in felul ei. A fost si este manastirea unde se aduna toti pustnicii si sihastrii care traiesc prin crapaturile muntilor din imprejurimi. Ei vin aici in duminici si sarbatori, la praznice mari, ca sa participe la Sfanta Liturghie si sa primeasca Sfanta Impartasanie. De la distanta manastirea nu-si dezvaluie silueta din pricina zidurilor de incinta, foarte inalte, ci doar turlele se vad, cu cat depasesc inaltimea zidurilor. Intrarea in manastire se face pe o poarta ingusta si joasa, bine ferecata, apoi o alta poarta, tot asa de ferecata ca prima, si numai la anumite ore. Biserica este asezata in pozitie centrala a zidurilor. De jur-imprejur sunt chiliile, cu doua si trei nivele, unde locuiesc calugarii. Terenul fiind in panta se urca si se coboara mai multe trepte, de la o latura la alta a zidurilor de aparare, depinde de directia in care vrei sa mergi. Altarul sfintei biserici este asezat pe rugul pe care l-a vazut Moise arzand, dar nu se mistuia. Acel rug vegheaza si acum. Ramurile lui sunt pe zidul din spatele bisericii, iar radacina in Sfantul Altar. In Sfantul Altar se afla Sfintele Moaste ale Sfintei Ecaterina. Biserica Sfanta Ecaterina este impodobita cu picturi murale, de mare valoare, cu foarte multe candele agatate de tavan, aproape ca nu se poate vedea partea de sus pictata a bisericii. Cine saruta sfintele moaste ale Sfintei Ecaterina primeste un inel simbol amintire a inelului dăruit Sfintei de către Hristos Domnul.

Între obiectele de mare preţ de care se bucură vieţuitorii mănăstirii, dar şi pelerinii, se numără şi două icoane cu totul deosebite.

Impresionantă este reprezentarea Bunei Vestiri, în care Fecioara Maria ţine în mâna dreaptă, în poală, un medalion care are gravat un embrion, iar în dreptul inimii sale, nevăzut decât sub fascicolul de lumină al lanternei, este desenat fin, cu o culoare fosforescentă, un prunc: Pruncul Iisus, pe care tânăra Fecioară Maria Îl purta deja în inima sa în momentul în care Arhanghelul Gavriil îi aduce vestea.

Deosebită este şi icoana Mântuitorului Iisus Hristos Pantocrator, datând din secolul al VI-lea, care uimeşte prin forţa sa inexplicabilă dată de figura asimetrică. Partea stângă este expresia iubirii lui Hristos, iar partea dreaptă Îl reprezintă pe Iisus Judecător.

O altă comoară de care se bucură mănăstirea este Rugul Aprins prin care Domnul i-a vorbit lui Moise: „Descalţă-te, căci locul pe care te afli este sfânt!” (Ieşirea 3, 5)


Motivul rugului este întipărit pe stâncile din Sinai, atât la suprafaţă, cât şi în interiorul lor. Rugul înverzeşte în fiecare an şi este unicul din necuprinsul pustiu arab, deşi aici există numeroase plante spinoase.

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina 25 noiembrie....

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA
LA POMENIREA
SFÂNTEI ECATERINA
Vom vorbi despre Sfânta Ecaterina care este sărbătorită astăzi.
Sfânta Ecaterina a trăit în veacul al III – lea după Hristos. S-a născut în Alexandria. Tatăl ei Constas, reprezentant al împăratului, şi mama ei erau idolatri. Aşa că şi ea era idololatră. Dar fetiţa avea o mare înclinaţie spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din Alexandria.
Dar şi la înfăţişare era o femeie minunată, pe de-a întregul plăcută. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda tuturor presiunilor alor ei.
Dacă cineva vrea să se căsătorească, este păcat să-l împiedicăm. Dar dacă aceasta este păcat o dată, de 100 de ori este păcat să împiedicăm un om, bărbat sau femeie, care vrea să-şi dea inima lui Dumnezeu. Nunta este de argint, fecioria este de aur. Alege şi ea. Eu, de atâţia ani de când slujesc Domnului, niciodată, dar niciodată nu am împiedicat un om să se căsătorească. Dar întotdeauna am susţinut femei şi bărbaţi care au vrut să se dedice lui Dumnezeu şi să fie persoane misionare şi să se facă monahi. Dumnezeu a dat libertate. Violenţa este interzisă, în special în aceste chestiuni.
Aşadar făceau rele presiuni asupra Sfintei Ecaterina. Ea nu ura nunta, dar ca un spirit superior ce era, voia să fie neîmprăştiată. Şi nu există doar nunta aceasta obişnuită. Unii se căsătoresc cu patria, alţii cu ştiinţa, alţii cu religia.
Sfânta Ecaterina, pentru a scăpa de presiuni, a uneltit un pretext ingenios. Pentru că creştinul este înţelept; trebuie să aibă deşteptăciunea nu a lumii acesteia, ci a lui Dumnezeu. Aşadar spune părinţilor ei:
- De vreme ce mă presaţi atâta, accept să mă căsătoresc, dar cu o condiţie.
- Ce condiţie, copilul meu?
- Dacă se va găsi un tânăr care să fie superior mie în ceea ce priveşte frumuseţea, bogăţia, cunoaşterea şi ştiinţa, îl voi lua.
Au început să caute şi s-au prezentat mulţi. Unii erau bogaţi, dar nu erau frumoşi. Unii erau bogaţi şi frumoşi, dar nu erau învăţaţi. Un lucru rar: şi bogăţie, şi frumuseţe, şi educaţie aleasă să se întâlnească într-o singură persoană. În felul acesta nu s-a putut găsi cineva, iar părinţii erau nemângâiaţi.
Au trimis-o la un oarecare ascet filozof, care trăia într-o peşteră afară din Alexandria. S-a dus şi i-a cerut sfatul ce să facă. Acela i-a spus:
- Copila mea, eu ştiu un tânăr. Nu există altul ca El în lume. Frumos, bogat, puternic, înţelept ca nimeni altul. Ecaterina s-a entuziasmat şi i-a spus:
- Aş vrea să-l văd.
Îi spune ascetul:
- Vei face ce-ţi voi spune?
- Voi face.
- Ascultă deci (a spus ascetul şi a scos din sânul său o icoană a Preasfintei Fecioare cu Domnul nostru Iisus Hristos): Ia această icoană, du-te acasă, închide-te în camera ta şi roagă-te. Şi Preasfânta îţi va arăta ce să faci. Într-adevăr, Ecaterina a luat icoana, s-a închis în casă şi a făcut multă rugăciune, până după miezul nopţii. Obosind a lua-o somnul. Atunci vede o vedenie: a văzut-o pe Preasfânta Fecioară că strălucea ca o lună, iar pe dumnezeiescul Prunc în braţele ei că strălucea ca un soare; dar faţa lui Hristos se întorcea ca să n-o vadă pe Ecaterina. Atunci Maica Domnului spune:
- Copilul meu, priveşte la această fată. A venit de atât de departe, şi cere să afle pe cineva care să o iubească şi să i se dedice.
Dumnezeiescul Prunc a răspuns cu mânie:
- Nu vreau s-o privesc.
- De ce, copilul meu? Aceasta este cea mai frumoasă copilă din Alexandria.
- Nu, Maica lui Dumnezeu, este urâtă (era urâtă, deoarece încă nu era botezată).
Ecaterina a fugit plângând. S-a dus la ascet şi i-a spus vedenia.
- Bine ţi-a spus, zice acela. De aceea, dacă vrei ca Hristos să privească spre tine, trebuie să crezi în El şi să te botezi.
În câteva zile acea mare personalitate a Alexandriei s-a botezat şi devenise de acum creştină. Atunci a văzut iarăşi o vedenie. De această dată dumnezeiescul Prunc o privea şi raiul se sălăşluise în inima ei. Din acel moment Ecaterina s-a dedicat pe de-a întregul lui Hristos. A devenit misionară.
A aflat lucrul acesta împăratul Maximin şi a chemat-o la dialog. La sfârşit a fost nevoit să spună:
- Nu pot s-o scot la capăt cu tine, dar voi chema pe înţelepţi şi pe oamenii de ştiinţă, pe matematicieni şi fizicieni şi astronomi, pentru ca să discuţi cu ei.
A doua zi, 150 de înţelepţi erau la palatul lui Maximin. De cealaltă parte Sfânta Ecaterina singură. A început discuţia şi a durat toată ziua. Argumentele înţelepţilor erau demontate. Duhul Sfânt a luminat-o pe Sfântă Ecaterina, iar ea le-a închis gura. Unul după altul spuneau:
- Sunt de acord cu Ecaterina. Cred în Dumnezeul Ecaterinei.

Iar împăratul? S-a sălbăticit şi mai mult şi a poruncit să taie capetele sofiştilor în faţa lui. Astfel, acei 150 de înţelepţi au mărturisit pe Hristos şi au fost martirizaţi. După aceasta Maximin a aruncat-o pe Sfânta Ecaterina în închisoare. Şi în temniţă fiind ea repurta noi biruinţe. Acolo a adus la credinţă pe mulţi care veneau să o viziteze. Printre ele era şi femeia lui Maximin, împărăteasa Faustina, şi garda de corp a ei, demnitarul Porfirie, împreună cu 200 de soldaţi ai săi. Toţi aceştia, ascultând cuvintele ei, au crezut în Hristos. Dar Maximin, cuprins de o pizmă satanică, nu numai că a rămas neînduplecat, dar a şi poruncit ca şi aceştia să fie decapitaţi. Nu i-a fost milă nici de femeia sa! O sută cincizeci cu două sute şi cu doi fac trei sute cincizeci şi doi (352), trei sute cincizeci şi două de suflete a prins în mreaja lui Hristos predica Sfintei Ecaterina!
După puţin s-a apropiat şi sfârşitul ei. Nu vă povestesc detaliile. Este lung şirul chinurilor, din care cel mai groaznic este roata. Şi piatră să fii, te vei emoţiona dacă vei citi sfârşitul Sfintei Ecaterina. După ce a îngenunchiat, şi-a înălţat mâinile şi s-a rugat pentru întreaga lume. Apoi şi-a plecat capul şi a fost decapitată. Aşa şi-a dat sfântul ei suflet, care ca un porumbel alb a zburat la ceruri.
Sfintele ei moaşte se păstrează nestricate. Câţi nu cred să se ducă să le vadă. Se află în Muntele Sinai. Pe acest cuib îl păstrează de-a lungul veacurilor monahii greci. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru asta. Poate că ei sunt ultimii monahi, deoarece copiii Eladei nu mai merg să se facă monahi în Sinai sau în Sfântul Munte; au alte aspiraţii...

Ca închinători merg acolo şi israeliţi, şi egipteni, şi beduini, şi germani, şi ruşi ca să sărute sfintele moaşte ale sfintei pe care a încununat-o Dumnezeu cu trei cununi: a fecioriei, a martiriului şi a înţelepciunii şi ştiinţei.

Dacă ne uităm la icoana ei, vedem că are un inel. Ce înseamnă acesta? În a doua vedenie pe care a avut-o, Hristos i-a dat un inel, adică au devenit atunci logodnici. Logodnici care se deosebesc de logodnicii de pe pământ. În clipa în care o fată se dedică lui Dumnezeu, de acolo înainte ea se logodeşte cu Hristos, care este „Mirele cel împodobit cu frumuseţea mai mult decât toţi oamenii” (Stihoavna Laudelor din Sfânta şi Marea Marţi).

***

Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le e doar la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a clericilor, deoarece nu aducem suflete aproape de Hristos cum a făcut Sfânta Ecaterina, ci mai degrabă le gonim.
Închei şi doresc ca din rândul femeilor să se ridice mame care să crească eroi, iar din rândul bărbaţilor să se ridice martiri. Cununa aceasta o nădăjduiesc de la mamă, de la femeie. Amin.
+ Episcopul Augustin
(Omilie de seară din biserica Sfintei Treimi Ptolemaida,
duminică, 26.11.1978)

(traducere din elină de monahul Leontie)

Monologul lui Dumnezeu.....

M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui
doua trei cuvinte, multumindu-mi pentru cele ce ti s-au intamplat,
cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi. Am observat
ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a
merge la seviciu. Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna
dimineata! Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt
alaturi, Am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele.
Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea. Te-am privit plecand
grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de
ocupat, nu ai avut timp nici acum sa-Mi spui doua vorbe. Cand te
intorceai de la munca, ti-Am vazut oboseala si stresul si ti-am trimis
o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca
facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb,
suparat , M-ai injurat . Doream atat de mult sa-Mi vorbesti. Oricum
ziua era, inca, lunga. Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai
programul preferat, Eu am asteptat. Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu
ti-ai adus aminte de Mine. Vazandu-te atat de obosit, am inteles
tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu
te-am lasat in bezna.. Am lasat veghetori pentru tine o multime de
stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat… Dar nu conteaza!
Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine. Am mai
multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata. Vreau sa ti-o
arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau.
Te iubesc atat de mult incat te voi rabda. Acum esti pe punctul de a te
trezi din nou. Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi
Imi vei acorda putin timp din timpul tau.
Iti urez o zi buna!

Al tau Tata, Dumnezeu.


sursa:tanarulortodox.

E vremea colindelor.....

Imi place sa ascult colinde chiar de la inceputul postului si chiar si in timpul anului ...Imi transmit o pace ,imi amintesc de copilarie ,de zapada mare care imi ajungea pana la brau,de nerabdarea cu care il asteptam pe pruncul Hristos sa se nasca ca sa primim eu si sora mea cate un dar de la magi,caci asa ne spunea bunica ...
Voi posta cate un colind pana in ajunul Nasterii Domnului....
Hristos Se naşte, Slaviti-L!

Prăznuirea sărbătorii Tronului Patriarhiei Ierusalimului

05.11.2009 Gregorian/ 23.10.2009 Iulian

Prăznuirea sărbătorii Tronului Patriarhiei Ierusalimului


POMENIREA SFÂNTULUI IACOV,
FRATELUI LUI DUMNEZEU,
SE PRĂZNUIEŞTE PANIGIRIC
DE CĂTRE PATRIARHIA IERUSALIMULUI
CA SĂRBĂTOARE A TRONULUI EI

Sfântul Iacov, fratele după trup al Domnului, pentru care se şi numeşte „fratele lui Dumnezeu", este primul ierarh al Bisericii Ierusalimului.
Este cel pe care însuşi Domnul l-a aşezat în vrednicia episcopală a păstoririi Maicii Bisericilor. Acest lucru îl confirmă Biserica în condacul sărbătorii Sfântului Iacov: „Dumnezeu, Cuvântul Cel Unul-Născut al Tatălui, Care a venit la noi în zilele mai de pe urmă te-a arătat pe tine, minunate Iacove, întâi păstor şi dascăl al Ierusalimului şi credincios iconom al tainelor duhovniceşti, pentru aceea pe tine toţi te cinstim, apostole".
Din acest motiv, Patriarhia Ierusalimului deţine din cele mai îndepărtate vremuri o sfântă biserică în cinstea Sfântului Iacov, fratele lui Dumnezeu, lângă Biserica Învierii. Prin treptele acestei biserici Frăţia Sfântului Mormânt are propriul acces interior spre Biserica Învierii. Această biserică a fost cedată de către Patriarhie comunităţii ei ortodoxe din Ierusalim vorbitoare de limbă arabă, pentru a fi folosită ca biserica ei catedrală cu slujbe în limba arabă. Din acest motiv, odată cu încheierea sărbătorii în patriarhie, epitropul Sfântului Iacov înmânează cheile bisericii patriarhului ca semn de cerere şi ascultare, iar patriarhul i le dă iarăşi înapoi.
În această biserică şi anul acesta s-a prăznuit festiv de către Patriarhia Ierusalimului pomenirea Sfântului Iacov.
De cu seară s-a săvârşit Vecernia Mare cu Litie prezidând Preafericitul Patriarh Teofil al III - lea al Ierusalimului.
În ziua sărbătorii s-a săvârşit Utrenia şi Dumnezeiasca Liturghie prezidând Sanctitatea Sa, Patriarhul Teofil şi arhiereii Tronului coliturghisitori, Preasfinţitul Mitropolit Isihie de Kapitoliada şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Metodie de Tabor, ieromonahi aghiotafiţi şi preoţi slujitori ai sfintei biserici, părintele iconom Issa Fuad şi părintele presbiter Farah Dambur.
Dumnezeiasca Liturghie a fost plină de umilinţă, mistagogică şi sfinţitoare prin modul de slujire al Patriarhului şi al coliturghisitorilor, graţie melosului bizantin al corului patriarhiei în limba greacă şi al sfintei biserici în arabă şi graţie evlaviei pleromei hristonimice elinofone, arabofone şi rusofone, împărţită prin limbă, dar unită într-un gând în credinţa ortodoxă.
Acestei turme a propovăduit cuvântul dumnezeiesc Preafericitul:
„Bucură-te, Sioane sfinte, Maica Bisericilor, locaşul lui Dumnezeu, căci tu ai primit întâi iertarea păcatelor prin înviere" (Stihira Învierii pe glasul al 8 - lea).
Iubiţii mei fraţi, binecredincioşi creştini, evlavioşi închinători,
Se bucură astăzi Sfântul Sion, Sfânta cetate a Ierusalimului, pentru că Biserica Ierusalimului s-a dovedit locaşul lui Dumnezeu şi Maica tuturor Bisericilor. Se bucură Biserica Ierusalimului la sărbătoarea de astăzi a pomenirii Sfântului, slăvitului Apostol Iacov, fratele lui Dumnezeu şi primul ei ierarh. Se bucură Sfânta Biserică a Ierusalimului, pentru că locaşul lui Dumnezeu, dumnezeiasca zidire, care este temeluită pe sângele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar şi pe sângele împreună-pătimitor al Sfântului Apostol Iacov îşi extinde fără întrerupere misiunea sa luminătoare, sfinţitoare şi mântuitoare în lume şi pentru lume în veci. Iar locaşul şi zidirea lui Dumnezeu nu este altceva decât Unul-Născut, Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, Care a venit în vremurile mai de pe urmă către noi oamenii, Hristos, Care l-a arătat pe Iacov minunatul, întâi păstor al Ierusalimului şi dascăl şi credincios iconom al tainei celei duhovniceşti.
Pe acest sfânt apostol Hristos l-a aşezat pe Tronul împărăţiei şi al dreptăţii Lui după Apostolul Pavel, care urmează psalmistului: „Iar către Fiul zice: Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; toiagul dreptăţii, toiagul Împărăţiei Tale; iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceasta te-a uns pe tine, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşii Tăi" (Evrei 1, 8-9). Exact acest Tron al Împărăţiei lui Dumnezeu, iubiţii mei fraţi, dar şi al dreptăţii Lui, l-a împodobit Sfântul Iacov cinstit astăzi, care a fost primul episcop al Ierusalimului, hirotonit de către însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Acesta a scris şi a expus primul Dumnezeiasca Liturghie, fiind învăţat aceasta de către însuşi Hristos, după cum ne informează sinaxarul său. Acesta a fost cel dintâi care a convocat şi primul Sinod al Sfinţilor Apostoli în Ierusalim, temeluind astfel sistemul sinodal al conducerii Bisericii lui Hristos în Duhul Sfânt. „Legea vieţii ai pus în Biserica lui Hristos, prin de viaţă făcătorul Duh, împreună legiuind şi propovăduind", spune imnograful său.
Şi această lege, legea vieţii Bisericii, a pecetluit-o Sfântul Iacov prin sângele său martiric, făcându-se astfel propovăduitor şi următor al Patimii Domnului nostru Iisus Hristos: „Pe Tine, Doamne", strigă imnograful, „cu glas slobod Te-a propovăduit fratele Tău cel drept, următor patimii Tale făcându-se".
Legea vieţii Bisericii, care este Mântuitorul şi Izbăvitorul Hristos, a binevestit-o şi o binevesteşte Apostolul Iacov cu fapta şi cu cuvântul, atât prin mucenicia sa, cât şi prin Epistola sa Sobornicească. „Pe care L-ai născut cu trup, Fecioară Maică" - glăsuieşte iarăşi imnograful, „strălucind din Tatăl, pe Acesta, Curată, Iacov L-a propovăduit şi L-a mărturisit ca Dumnezeu al tuturor".
Pe acest apostol al lui Dumnezeu şi al Mântuitorului nostru Hristos, care a fost însuşi văzător şi martor al tainei Bisericii arătate în spaţiu şi în timp şi, desigur, a tainei Bisericii Ierusalimului, îl rugăm noi credincioşii, sărbătorind cinstita lui pomenire, ca să ne elibereze pe noi de patimi şi de căderile noastre, iar prin mijlocirile sale să ne învrednicească de împărtăşirea de sus şi de Lumina cea neînserată. Amin".
La Liturghie a participat şi Consulul General al Eladei în Ierusalim, domnul Sotirios Athanasiou.
După Dumnezeiasca Liturghie, în sunetul clopotelor Bisericii Învierii, Patriarhul şi coliturghisitorii îmbrăcaţi în veşminte şi cântând, s-au suit interior pe treptele Sfântului Iacov spre curtea Bisericii Mănăstireşti a Sfinţilor Constantin şi Elena. Aici, după tipic, au aşteptat arhiereii Patriarhiei, care s-au unit cu sinodia patriarhală, ce s-a îndreptat spre Patriarhie prin poarta mănăstirii centrale, de-a lungul căreia s-au dat binecuvântările cuvenite fiecăruia din cei ce au luat parte la sărbătoare.
În Patriarhie, după urcarea în Sala Tronului, a avut loc o ectenie şi s-a cântat polihroniu. În continuare a avut loc cuvântarea patriarhului Teofil al Ierusalimului:

„Cuvântul cel mai înainte de veci, născut negrăit din Tatăl, sălăşluindu-se în pântecele tău, Fecioară Maică, sub vremi, l-a arătat pe Iacov Apostol" - spune imnograful Bisericii.
Pe apostolul Iacov, cel numit şi „fratele lui Dumnezeu" ni l-a arătat şi nouă astăzi şi pomenirea sa săvârşită panegiric şi euharistic în Biserica ce-i poartă numele, care este lângă Biserica Învierii.
„Ce minte omenească poate să-ţi împletească imne de laudă, Iacove, care eşti luminat cu harurile virtuţilor"? - se întreabă prin glasul imnografului Sfânta noastră Biserică a Ierusalimului.
Şi aceasta, pentru că Sfântul Apostol Iacov cinstit astăzi ne-a dăruit prin Mântuitorul nostru Hristos sfânta comoară a succesiunii apostolice, ca şi a sfântului şi dumnezeiescului aşezământ al Bisericii numit - sinodalitate.
Sfânta noastră Biserică, străvechea Patriarhie a Ierusalimului, urmând primului Ei Ierarh, păstor şi dascăl, care a pecetluit cu cinstitul său sânge mărturia şi comuniunea apostolică a lui Hristos în Sfintele Locuri, rămâne fidelă şi neclintită în predania strămoşească şi mântuitoare a primului Ei Ierarh, rugându-ne neîncetat pentru mila, viaţa, sănătatea şi bunăstarea străvechii noastre Frăţii a Sfântului Mormânt, pentru pace şi dreptate în lume şi cu precădere în tulburata noastră regiune. Mulţi ani tuturor. Amin".
A urmat urarea praznicală când toţi au dat slavă şi au mulţumit lui Dumnezeu, Care dăruieşte Ortodoxiei astfel de prilejuri de sfinţire şi de îmbogăţire duhovnicească.

(traducere din elină de monahul Leontie
cf. http://www.jerusalem-patriarchate.info)
sursa:http://www.impantokratoros.gr/DA9E745A.ro.aspx

Iubirea lor...

Căsătoria este un legământ binecuvântat de Dumnezeu între două persoane care se iubesc sufleteşte , dar cel mai important îl iubesc pe Hristos şi îl doresc mereu aproape. Căsătoria este o taină duhovnicească, o legătură spirtuală, un trup, şi o prietenie deosebită. Această taină are în mijlocul ei pe Hristos şi Apărătoare şi Sfânt Acoperământ pe Maica Domnului.
…Ea se roagă pentru El,se simte protejată în preajma lui, iubită, şi frumoasă. Ea ştie că Maica Domnului i-a adus împreună…s-a rugat mult, acum este fericită. O prietenie frumoasă îi leagă, se cunosc sufleteşte destul de bine şi se privesc în ochi cu sinceritate când vorbesc. El este tandru, o ajută de fiecare dată ...si El este ocupat dar asta nu-l împiedică să nu o ajute pe scumpa lui soţie.Dimineaţa îi mulţumeşte Bunului Dumnezeu pentru o nouă zi cu soare şi se gândeşte să-i aducă un mic cadou. Hristos le zâmbeşte…Ea îl vede un om puternic, îi calcă mereu cămaşa când pleacă la servici, îi iubeşte părinţii…lângă el se simte elegantă, copilăroasă, feminină…În timpul zilei se gândesc unul la altul, şi îşi spun în gând o mică rugăciune către Maica Domnului să se iubească mereu şi să aibă copii frumoşi la suflet… Împreună merg la Biserică, se spovedesc şi îşi cer iertare unul altuia când greşesc.Vizitează mănăstiri, fac poze, îşi zâmbesc, ajută oamenii care au nevoie de sprjin, se bucură de soare, de flori, de toată natura. Sunt toleranţi şi nu se supără unul pe altul.
Ea devine umărul pe care El se sprijină când este supărat. De aceea o protejează şi îi mulţumeşte Bunului pentru darul Său.Amândoi ştiu că iubirea dintre Ei se bazează pe o prietenie frumoasă, respect şi dragostea Lui Dumnezeu.
Spera ca intr-o zi sa-i spuna ca rodul iubirii lor a luat fiinţă,ca vor fi părinţi buni şi mult îl vor învăţa despre iubirea Lui Hristos.
Şi Maica Domnului îi binecuvântează cu multă dragoste!

Verigheta, o purtam sau nu?

Verighetele sau inelele sunt purtate de miri ca semn al iubirii, al credincioşiei şi al legăturii trainice pe care o făureşte Taina Căsătoriei între viitorii soţi. Ele se pun în degetul mirelui şi al miresei în timpul slujbei de Logodnă. Logodna - cuvânt de origine slavă ce înseamnă “a face făgăduinţă de căsătorie”- este rânduită tocmirii sau aşezării nunţii a doi tineri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvantează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare Sfintei Taine a Cununiei. Slujba logodnei de cele mai multe ori se face împreună cu slujba cununiei, săvârşindu-se imediat înaintea acesteia. Sunt şi cazuri sau localităţi în care , prin tradiţie, logodna se face cu mai mult timp înainte de Cununie. Dar întrucât Biserica consideră pe cei logodiţi ca fiind obligaţi unul faţă de altul ca şi prin căsătorie, astăzi de cele mai multe ori logodna se săvârşeşte chiar înainte de cununie.
Logodna binecuvântată de Biserica are o deosebită valoare prin legătura ei cu căsătoria, cu Sfânta Taină a Nunţii, de aceea ea nu se poate strica sau desface ca orice învoială omenească.
Partea cea mai importantă a slujbei logodnei e punerea inelelor în degetele logodnicilor de către preot şi apoi schimbarea acestor inele de către naşi, după ce preotul i-a însemnat cu ele în semnul crucii. Indicaţiile tipiconale din Molitfelnic spun că după ce sunt însemnaţi cei doi cu inelele şi aud cuvintele: “Se logodeşte robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, preotul face acelaşi ritual şi pentru femeie, spunându-i şi ei pe nume, ca să se arate egalitatea personală a lor şi libertatea fiecăruia în săvârşirea acestui act. Trebuie să observăm că la fiecare se aminteşte şi numele celuilalt şi cu fiecare inel e însemnat la frunte fiecare din ei, ca să se arate că prin inele ei sunt legaţi unul de altul pe toata viaţa în numele Sfintei Treimi, aşa cum au şi fost botezaţi .
Inelele sunt puse în degetul logodnicilor de către preot şi naş ( la bărbat) şi de preot şi naşă ( la femeie) şi apoi se citeşte o rugăciune de binecuvântare: “… binecuvintează logodna robilor tăi acestora (N) şi întăreşte cuvântul ce şi-au dat… Întăreşte logodna lor în credinţă, în înţelegere, în adevăr şi în dragoste. … Însuţi dar şi acum, Stăpâne, binecuvintează această punere a inelelor cu binecuvântare cerească şi îngerul Domnului să meargă înaintea lor în toate zilele vieţii lor.”
Încă de la începutul slujbei de logodnă, bărbatul şi femeia (în unele părţi ale ţării), dar de obicei naşii, ţin câte o lumânare aprinsă, arătând că viitorii miri vor umbla în lumina lui Hristos şi vor urma voia Lui.
Inelul, având formă de cerc, şi ne având nici început şi nici sfârşit, simbolizează încrederea pe care soţii şi-o acordă reciproc.
Toti oamenii casatoriti ar trebui sa poarte verigheta,fiind o dovada a faptului ca ei doi au devenit un trup si ca nu vor cunoaste sfarsit in a se iubi (asa cum verigheta nu are un punct in care se termina).

Pilda zilei....

Despre recunoştinţă
Un ţăran dintr-un sat se bucura foarte mult că recolta i-a fost bogată. Unul dintre copiii săi a auzit pe tatăl său că mulţumeşte vecinului pentru că i-a ajutat la căratul bucatelor. Deodată zise tatălui său:

- Tată, dar lui Dumnezeu când îi mulţumeşti pentru că ţi-a dat bucate multe?

Acel tată rămase ruşinat, căci niciodată nu mulţumise lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Tu eşti recunoscător lui Dumnezeu?

(Grigorie Comşa, O mie de pilde)

Hristos Se naşte, Măriţi-L, Hristos din Cer, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ înălţaţi-vă...!”

Da, Hristos se naşte, cred că toţi ştim asta, dar oare toţi ne bucurăm? Oare mai ştim noi să ne bucurăm, oare mai ştim noi să plângem?
Hristos vine pe calea smeritei smerenii, pe calea Stelei de la Răsărit, El Însuşi Stea şi Răsărit. El, căruia lumea toata şi chiar Cerul tot nu este vrednic să-I deschidă sandaua înţelesului Supra-Naşterii Sale Minunate. Ce nu a înţeles lumea astăzi, sau poate că a uitat: Că El se dăruieşte şi cum “se-nparte focul multora, fără să se împartă el însuşi, tot aşa şi harul se împarte neîmpărţit”, grăieşte Sf. Grigorie Palama.Gândirea religioasă (Jaspers, Lacroix) distinge între “origine“ şi “început”: Originea este în afara timpului; începutul se situează în timp, e o dimensiune a naturii. Alt mare gânditor creştin zice: “Orice început se mişcă între bucurie şi sacrificiu” (L. Laveile). Odinioara cei vechi se întrebau: “Ce a dat pământul dumnezeirii? Cruce, piroane, palme, scuipat, batjocură...”. Cei noi, plini de Duhul care Se poartă şi acum pe “ape” de suflet răspund: ”Am dat-O pe Maica Domnului, Floare florilor şi Gingaşa gingăşiilor!” Iată ce am dat şi ce nu vom mai da! Multe suflete curate se vor perinda prin fata Mântuitorului, precum odinioară Magii de la Răsărit, dar niciuna ca Ea, Drăguţă, Scaunul şi Tronul prea încăpător al lui Dumnezeu-Omul. Ca şi atunci, la Buna Veste, şi acum Dumnezeu vrea să Se nască în inimile de Maică ale creştinilor, de aceea El bate mai mult ca un gentleman (Steinhardt) şi dacă I Se va deschide, va intra să Se nască neapărat. Aşadar, asemenea Maicii Domnului să ştim că Vrednicia, învredniceşte; dar şi învrednicirea vredniceşte (vredniceşte nu este aici adverb, ci verb, a cărui acţiune substantivează, crează un “a fi” = “fire”, ca în Axionul Adormirii: “Naşterea fecioreşte, moartea arvuneşte viaţa”), de aceea să fim noi, acum (că numai acest “acum” ne aparţine!) Maicile lui Dumnezeu (mereu discutatul aspect mariologic al Bisericii, parcă machiavelic ocolit)!
Să ştim că opusul naşterii este moartea sufletească, cine nu naşte, nu se naşte şi nu-L naşte, moare! (“Păcatul înseamnă în acelaşi timp şi afirmarea şi pierderea libertăţii” - J. Gait) Pendulăm dramatic toată viaţa între “o iubire de sine” rea (Filaftia - “care urăşte totul”, Sf Ioan Damaschin) şi una bună (“Cine s-a urât vreodată pe sine însuşi?”; “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!” zice Hristos). Ce alegem? Fiecare aduce răspunsul său personal şi unic în marea simfonie umană. “Nici un adânc al satanei (Apoc 2, 24) nu poate desfiinţa “fiinţa”, căci fiinţa e anterioară oricărei negaţii şi unitatea e anterioară oricărei dedublări”, zice Paul Evdochimov. Apoi, dragilor dacă este aşa să râdem în nas luceafărului căzut, satanei şi să ştim că noi avem drumul nostru, drumul Stelei de la Răsărit. Ce căutaţi prin curţile altor religii? Au nu ştiţi voi că chenoza Mântuitorului, Taina Întrupării de care se miră tot Cerul această expresie maximă a dăruirii lui Dumnezeu prin smerenie, reprezintă cu adevărat antinomia fundamentală a Sfintei Scripturi şi a omenirii întregi? Dumnezeu e nevăzut în Fiinţa Sa şi Dumnezeu s-a descoperit în chip văzut în persoana lui Iisus Hristos. Ce vreţi mai mult, se poate mai mult? Pe lângă Taina asta, metempsihoza şi celelalte sunt glume ieftine de tot. Creaţia şi Întruparea nu sunt decât două momente complementare ale aceluiaşi unic elan, “primul vestind pe al doilea şi cel din urmă desăvârşind pe cel dintâi şi depăşindu-l în chip infinit” (Sf Grigore de Nyssa). De la Newman şi până la Nicolae Cabasilas toţi mărturisesc că: “Crăciunul este moartea vechilor noastre deznădejdi”. Dacă urmărim firul proorocirilor Vechi Testamentare o să constatăm cu uimire că: ”Posterior în durată, dar anterior ca şi eternitate faţă de timp, Hristos ne apare precedat de umbre şi figuri, pe care El le-a proiectat din El Însuşi în istoria poporului evreu” (H. de Lubac).
“Sema Israel!” (“Adu-ţi aminte, Israele...!”) “Să nu uiţi Darie,...!” de acestea toate, că sub obroc le-ai avut şi acum pe faţă şi sub stea!
“Dacă primul Adam a dat trup femeii, acum noul Adam îşi ia trup din Fecioară!” (Vl. Lossky). Dacă nu vom avea măcar “disponibilitatea” totală, curată a sufletului şi a trupului, degeaba postim şi ne înşelăm că suntem pregătiţi pentru Crăciun (Crăciun - Creatio, creare din nou. Fecioara singură este misterul jertfei curate, numai prin Ea ne putem prezenta, noi lumenul în faţa Judecătorului, de aceea să nu o luăm înaintea Maicii Domnului niciodată în rugile noastre. Maica Domnului şi-a justificat jertfa, deoarece ea a rodit, nu a fost iubire sterilă cu beculeţe şi păpuşi luminoase în staule de plastic. Revelaţia creştină nu omagiază “capcana” fecioriei neroditoare în nici un fel, nici iubirea platonică, neîntrupată, ci fecioria care se nevoieşte pentru a fi vas curat unui dar divin (ispita de-a dreapta zic Nepticii: să posteşti de dragul postului, ca scop în sine, să iubeşti platonic, rece, distant, occidental aş zice). Acesta feciorie neroditoare duce la nebunie, cum se cânta la Taina Sfântului Maslu (Evanghelia cu fecioarele nebune şi fără undelemn în candele). “Ele rămân afară în solipsism”, zice Părintele Galeriu. Nu degeaba vechii creştini sărbătoreau Crăciunul împreună cu Botezul Domnului, deoarece sunt strâns legate:” Duhul care plutea dintru început ca o pasăre peste ape (Fac I, 2) dând viaţă primei creaţii coboară acum ca un porumbel peste Iisus Hristos, Care iese din valurile Iordanului (F.X.Durrwell), întemeind o nouă creaţie a naşterii din duh, a slujirii în duh şi adevăr, a infierii“ Deci iată motivul, iată minunea, din păcate ne depărtăm nu numai calendaristic ci şi ontologic de aceste momente strict legate oarecând, fără să înţelegem de ce... trist!
Minunea Naşterii din Fecioară nu “e încălcarea legilor lumii căzute (cum crede tot Occidentul protestant), ci restaurarea legilor împărăţiei lui Dumnezeu” (Mitropolitul Antonie de Surog).
Ne mai recunoaştem noi în acestea?
Mai pregustăm noi acestea?
Mai auzim noi de la amvoane aceste adevăruri?
De altfel, ne lamentăm dramatic şi nu-nţelegem că, Crăciunul este mai mult decât politica şchioapă, decât ritual masonic, decât beţie şleampătă, decât cozonaci şi excursii, chiar decât Colinde . El este, deoarece este Creaţie din Nou! Este pentru că ne-recrează, de vrem, de mai putem şi de are cine să ne explice această Taină la care a fost martor, Magul Trac, odinioară.
Să ne încălzim la lumina suprafirească a Stelei şi să lăsăm măcar o rază să pătrundă şi în peştera udă şi plină de orătăniile acestei lumi a inimii noastre.
Să “suflăm” suflare de căldură, cum au făcut vrednicele dobitoace din vecinătatea Pruncului-Împărat peste Cel ce a suflat “suflare de viaţă” nouă... acum să-I întoarcem suflarea de dragoste înveşnicită de mireasma duhului românesc şi creştin.
Hristoase, vino Tu, Cel singur, la Cei singuri!
sursa:mail....

Troparul Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Astăzi înainte-însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i cântam: Bucură-te plinirea rânduielii Ziditorului.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Pe lângă mama pe care am primit-o fiecare dintre noi, Dumnezeu ne-a mai dat şi o Mamă care are grijă şi se roagă pentru noi toţi. Este vorba chiar de Mama Lui, Maica Domnului.
Ne gîndim la Maica Domnului în timpul sfintelor slujbe, cînd auzim: „Pe preasfînta, curata, preabinecuvîntata, mărita, Stăpîna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim“. Ne gîndim la Maica Domnului cînd auzim la sfintele slujbe: „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cîntări cinstindu-o, să o mărim”. Ne gîndim la Maica Domnului cînd ni se spune: „Pe tine, preacuratul palat al Împăratului Ceresc, cea ce eşti multlăudată”. Ne gîndim la Maica Domnului cînd se spun cuvintele: „De tine se bucură, cea ce eşti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc si neamul omenesc; cea ce eşti biserică sfinţită şi rai cuvîntător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat si prunc S-a făcut Cel ce este mai înainte de veci. Că braţul tău, scaun l-a făcut şi pîntecele tău mai desfătat decît cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, cea ce eşti plină de har, toată făptura, mărire ţie!”. Mine, 21 noiembrie, in prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului, ne gîndim la legătura Maicii Domnului cu Templul din Ierusalim.
Maria înseamnă alinare, împlinire şi făgăduinţă.
În Vechiul Testament, familia fără copii era socotită blestemată.
Părinţii Maicii Domnului sunt Sfinţii Ioachim şi Ana. Aceştia erau nişte oameni buni, milostivi şi foarte credincioşi. Însă aveau o mare tristeţe: deşi erau căsătoriţi de foarte mulţi ani, Dumnezeu nu le dăduse niciun copil. Cu toate că erau înaintaţi în vârstă, Ioachim şi Ana nu şi-au pierdut nădejdea şi continuau să se roage mult, pentru ca Dumnezeu să îi binecuvânteze şi pe ei. În rugăciunile sale Ana Îl ruga pe Domnul să îi dăruiască marea cinste de a fi mamă, făgăduind că dacă va avea un copil îl va închina Lui. Domnul a văzut credinţa lor şi le-a dăruit o fetiţă, căreia i-au pus numele Miriam (Maria). Numele Maria înseamnă alinare, împlinire şi făgăduinţă. Spre sfîrşitul vieţii, părinţii Mariei au dus-o la Templul din Ierusalim. Cînd au ajuns în faţa Templului, Fecioara a început să urce singură treptele, fără a se opri pe fiecare treaptă după cum era rînduiala. Preotul Zaharia, tatăl Sfîntului Ioan Botezătorul, a luat-o de mînă şi a dus-o direct în Sfînta Sfintelor. Acolo, niciodată nu intra parte femeiască şi nici preoţii, ci numai arhiereul, o dată pe an. Fecioara Maria a fost încredinţată preoţilor şi unor fecioare mai în vîrstă. Petrecea cea mai mare parte din viaţa ei în rugăciune. Ducea o viaţă îngerească. Dimineaţa se ruga în Sfînta Sfintelor, apoi lucra cu celelalte fecioare lucru de mînă. A stat acolo pînă la vîrsta de 15 ani, curăţindu-se şi sfinţindu-se ca vas ales al Domnului. În timp ce se afla la templu, a primit vestea că va fi mama Mîntuitorului nostru.

O primim pe Maica Domnului aşa cum ne-o prezintă Biserica, o ţinem în sufletul nostru cu evlavia cîtă o avem şi ne silim să urmăm exemplul Maicii Domnului în supunerea faţă de Mîntuitorul, în grija faţă de oameni, în tăcerea care se desprinde din faptul că avem atît de puţine cuvinte ale Maicii Domnului în Sfînta Evanghelie. O avem pe Maica Domnului ca exemplu de milostivire pentru cei ce au trebuinţă de ajutorul ei şi, ştiind că Maica Domnului nu este numai mama Mîntuitorului, ci şi mama noastră, ne gîndim şi la însuşirile de mamă pe care le are preasfînta Fecioară Maria faţă de credincioşii care fac ceea ce a zis ea să facă, adică ascultă de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos.
Intrarea în biserică a Maicii Domnului este una dintre marile praznice închinate Maicii Domnului, maica noastră, a tuturor. Să ne rugăm îmtodeuna la Ea: „Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi !