„Cred că 90% din cazurile de preoţie ratată se datorează eşecului în a-ţi alege preoteasa”

„Am găsit "întâmplător" acest site şi doresc să las un scurt gând legat de slujirea preoteselor. Cu siguranţă, aşa cum un preot este ales din pântecele mamei lui spre această slujire, la fel şi o preoteasă adevărată. O preoteasă poate influenţa şi influenţează foarte mult pastoraţia soţului ei. Dacă sunt foarte multe cazuri de preoţie ratată, cred că 90% din acestea se datorează eşecului în a-ţi alege preoteasa mai întâi. O preoteasă care nu-şi înţelege misiunea şi nu şi-o asumă este o reală CATASTROFĂ pentru preot. Amintesc aici doar un aspect şi anume acela al asumării crucii de mamă. Câte preotese mai nasc toţi copiii?? Câte preotese lasă pe planul al doilea cariera, comoditatea etc. pentru a aduce pe lume toţi copiii pe care Domnul vrea să-i trimită în lume?
Iată de ce mesajul ortodox pe care preotul are datoria de a-l transmite, adică faptul că ferirea de a face copii este un foarte mare păcat, se loveşte de exemplul propriu negativ. Acesta e doar un exemplu de sminteală a credincioşilor la care contribuie decisiv preoteasa "făcută" iar nu "născută".
sursa:Petru Preotul(via mail)

Părintele Iustin Popovici, Omilie la Duminica a V - a din Post (1965)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Iată a V - a Duminică din Marea Patruzecime, duminica [care pecetluieşte săptămâna] marilor privegheri şi marilor nevoinţe, săptămâna marilor tânguiri şi suspine, Duminica celei mai mari sfinte între sfintele femei, a Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca...

Patruzeci şi şapte de ani a vieţuit în pustie, şi Domnul i-a dăruit ceea ce rareori dăruieşte cuiva dintre sfinţi. Ani întregi nu a gustat pâine şi apă. La întrebarea Avvei Zosima, ea a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul" (Matei 4, 4). Domnul a hrănit-o într-un mod deosebit şi a îndrumat-o la viaţa pustnicească, la nevoinţele pustniceşti.

Şi care a fost urmarea? Sfânta a preschimbat iadul ei în rai! L-a biruit pe diavol şi a urcat sus la Dumnezeu! Cum, cu ce? Cu postul şi cu rugăciunea, cu postul şi cu rugăciunea! Pentru că postul, postul împreună cu rugăciunea, este o putere care biruieşte totul. Un imn minunat din Marea Patruzecime spune: „Să urmăm Mântuitorului sufletelor noastre, Care prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului". Prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului... Nu există o altă armă, nu există un alt mijloc.

Postul! Iată mijlocul pentru a-l birui pe diavolul, pe orice diavol. Exemplu de biruinţă, Sfânta Maria Egipteanca. Ce putere dumnezeiască este postul! Postul nu este nimic altceva decât să-ţi răstigneşti trupul, să-ţi răstigneşti trupul, să te răstigneşti singur pe tine însuţi.

De vreme ce există crucea, biruinţa este sigură. Trupul fostei desfrânate din Alexandria, Maria, prin păcat s-a predat robiei diavolului. Dar când a îmbrăţişat crucea lui Hristos, când a luat această armă în mâinile ei, l-a biruit pe diavol. Postul este învierea sufletului din morţi. Postul şi rugăciunea deschid ochii omului, ca să se zărească şi să se înţeleagă după adevăr pe el însuşi, să se vadă pe el însuşi. Vede atunci că fiecare păcat în sufletul lui este mormântul lui, mormântul, moartea lui. Înţelege că păcatul în sufletul lui nu face nimic altceva decât să transforme în leşuri toate câte aparţin sufletului: gândurile lui, sentimentele lui şi dispoziţiile lui; un şir de morminte. Şi atunci..., se dezlănţuie din suflet un strigăt jalnic: „Înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă". Acesta este strigătul nostru în această sfântă săptămână: Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă. Astfel ne-am rugat în această săptămână Domnului, astfel de strigăte rugătoare ne-a predat, în Canonul său cel Mare, marele sfânt părinte al nostru Andrei Criteanul.

„Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă". Acest strigăt ne priveşte pe noi toţi, pe toţi câţi avem păcate. Cine nu are păcate? Este imposibil să priveşti în tine însuţi şi să nu afli undeva, în vreun ungher al sufletului tău, să nu localizezi în vreun colţ al lui un păcat poate uitat. Şi... fiecare păcat, pentru care nu te-ai pocăit, este mormântul tău, este moartea ta. Şi tu, ca să poţi să te mântuieşti şi să te înviezi pe tine însuţi din mormântul tău, strigă cu strigătele tânguitoare şi rugătoare ale Marii Patruzecimi: „Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă".

Să nu ne batem joc de noi înşine, fraţilor, să nu ne lăsăm înşelaţi. Şi chiar dacă un singur păcat ar rămâne în sufletul tău, şi tu nu te pocăieşti şi nu-l mărturiseşti, ci îl laşi înăuntrul tău, acest păcat te va duce în împărăţia iadului. Pentru păcat nu există loc în raiul lui Dumnezeu. Pentru păcat nu există loc în Împărăţia Cerurilor. Pentru a te învrednici de Împărăţia Cerurilor, îngrijeşte-te să izgoneşti din tine orice păcat, să dezrădăcinezi din tine prin pocăinţă orice păcat. Pentru că nimic nu izbăveşte decât pocăinţa omului. O astfel de putere a dat Domnul Sfintei Pocăinţe.

Priviţi! Dacă pocăinţa a putut să mântuiască o femeie atât de desfrânată, cum a fost odată Maria Egipteanca, cum să nu mântuiască şi pe alţi păcătoşi, pe fiecare păcătos, şi pe cel mai mare păcătos şi criminal? Da, Sfânta şi Marea Patruzecime este câmpul de luptă pe care noi, creştinii, cu postul şi cu rugăciunea îl biruim pe diavolul, biruim toate păcatele, biruim toate patimile şi ne asigurăm nouă înşine nemurirea şi viaţa veşnică. În Vieţile sfinţilor şi ale adevăraţilor creştini există nenumărate exemple care arată că, într-adevăr, doar cu rugăciunea şi cu postul noi creştinii biruim pe demoni, pe toţi cei care ne chinuiesc şi vor să ne târască în împărăţia răului, în iad. Chiar, Sfântul Post...! Este postul sfintelor noastre virtuţi. Fiecare sfântă virtute înviază sufletul meu şi sufletul tău din morţi.

Rugăciune! Ce este rugăciunea? Este marea virtute care te înviază şi care mă înviază. Sculându-te la rugăciune, n-ai strigat către Domnul să îţi curăţească sufletul de păcate, de orice rău, de orice patimă? Atunci mormintele tale şi mormintele mele se deschid şi morţii înviază. Tot ce este păcătos fuge, tot ce târăşte spre rău dispare. Sfânta rugăciune îl înviază pe oricare dintre noi, când este sincer, când îşi aduce tot sufletul în cer, când tu cu frică şi cutremur spui Domnului: Vezi, vezi mormintele mele, nenumărate sunt mormintele mele, Doamne! În fiecare din aceste morminte, iată sufletul meu, iată-l mort, departe de Tine, Doamne! Spune un cuvânt şi îi înviază pe toţi morţii mei! Pentru că Tu, Tu, Doamne, ne-ai dăruit multe puteri dumnezeieşti ca să ne învieze prin Sfânta Înviere, să ne învieze din mormântul trândăviei.

Da, prin păcat, prin patimile noastre, murim sufleteşte. Sufletul moare când se desparte de Dumnezeu. Păcatul este puterea care desparte sufletul de Dumnezeu. Şi noi, când iubim păcatul, când iubim plăcerile trupeşti, în realitate ne iubim moartea, iubim mormintele, mormintele rău mirositoare în care sufletul nostru se descompune.

Dimpotrivă, când ne trezim, când prin fulgerul pocăinţei lovim în inima noastră, atunci..., atunci morţii noştri înviază. Atunci sufletul nostru îi biruieşte pe toţi criminalii săi, îl biruieşte pe creatorul prin excelenţă al tuturor păcatelor, pe diavolul, îl biruieşte cu puterea Domnului Iisus Hristos cel înviat.

De aceea, pentru noi creştinii nu există păcat mai puternic ca noi. Să fi sigur că întotdeauna eşti mai puternic decât orice păcat care te chinuieşte, întotdeauna eşti mai puternic decât orice patimă care te chinuieşte. Cum? - întrebi. Prin pocăinţă! Şi ce este mai uşor decât ea? Întotdeauna poţi înăuntrul tău, în sufletul tău, să strigi: „Doamne, înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă". Ajutorul lui Dumnezeu nu te va trece cu vederea. Te vei învia pe tine însuţi din morţi şi vei trăi în această lume ca unul care a venit din cealaltă lume, care a fost înviat şi trăieşte o nouă viaţă, viaţa Domnului celui înviat, înăuntrul căreia există toate dumnezeieştile puteri, aşa încât niciun păcat de acum să nu poată să te ucidă. Poate vei cădea din nou, dar de acum cunoşti, cunoşti arma, cunoşti puterea cu care te înviezi din morţi. Dacă de cincizeci de ori pe zi păcătuieşti, dacă de cincizeci de ori te ruşinezi, dacă cincizeci de morminte îţi sapi astăzi, strigă doar: „Doamne, dă-mi pocăinţă. Mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă".

Domnul cel Bun, care cunoaşte slăbiciunea şi neputinţa sufletului omenesc şi a voinţei omeneşti, a spus: Vino, frate. Chiar dacă de şaptezeci de ori câte şapte păcătuieşti pe zi, vino iar şi spune: Am păcătuit (Matei 18, 21-22). Domnul asta ne porunceşte nouă, oamenilor slabi şi neputincioşi. Îi iartă pe păcătoşi. De aceea a şi declarat că bucurie mare se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte pe pământ (vezi Luca 15, 7). Întreaga lume cerească priveşte la tine, frate şi soră, cum trăieşti pe pământ. Cazi în păcat şi nu te pocăieşti? Iată, îngerii plâng şi se tânguiesc în cer din pricina ta. Doar ce începi să te pocăieşti, frate, îngerii în cer se bucură şi dănţuiesc ca nişte fraţi ai tăi cereşti...

Iată Maria Egipteanca, marea sfântă de astăzi. Cât de păcătoasă a fost! Din ea Domnul a făcut o fiinţă sfântă ca heruvimii. Prin pocăinţă s-a făcut întocmai cu îngerii, prin pocăinţă a distrus iadul în care se afla, şi s-a suit întreagă în raiul lui Hristos. Nu există creştin neputincios în această lume, chiar dacă îl atacă cele mai groaznice păcate şi ispite ale acestei lumi. Însă este suficient doar ca creştinul să nu uite marile lui arme: pocăinţa, rugăciunea, postul; să se dedea vreunei nevoinţe evanghelice, vreunei virtuţi: fie rugăciunii, fie postului, fie iubirii evanghelice, fie îndurării. Să ne amintim de marii sfinţi ai lui Dumnezeu, să ne amintim de marea sfântă sărbătorită astăzi, de Cuvioasa Maica noastră Maria Egipteanca, şi să fim siguri că Domnul va fi ajutorul nostru la vreme. Sfânta Maria a experiat atât de mult ajutorul minunat din partea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, încât s-a mântuit din groaznicul ei iad, de groaznicii ei demoni. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi astăzi şi pururea ne ajută în toate virtuţile noastre evanghelice: în rugăciune, în post, în priveghere, în iubire, în îndurări şi în răbdare şi în orice altă virtute. Mă rog să ne ajute întotdeauna şi să ne călăuzească...

De aceea, niciodată să nu oboseşti în lupta şi în războiul cu păcatele tale... În toate greutăţile tale, în cele mai mari căderi ale tale să-ţi aminteşti de acest strigăt al sfintei săptămâni, care are putere să te învieze: „Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă".

[Traducere (în elină) de către părinţii Sfintei Mănăstiri Cuviosul Grigorie din Sfântul Munte din cartea PASHALNE BESEDE (Omilii Pascale), Belgrad, 1998,

iar în româneşte de monahul Leontie după http://www.imkby.gr/greek/sarakosti/week/e_week/eweek_5.htm

Astăzi, în toate bisericile ortodoxe se va oficia Denia Acatistului Maicii Domnului

În vinerea din săptămâna a V-a a Postului Mare, în toate Bisericile Ortodoxe se săvârşeşte Denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu, unică din cursul anului bisericesc, rânduită de Sfinţii Părinţi în această perioadă pentru a ne pune şi nouă în atenţie ajutorul şi mijlocirea Maicii Domnului. Acest acatist este săvârşit în Postul Mare ca o mulţumire adusă Maicii Domnului, fiind un imn de laudă şi cinstire pe care credincioşii ortodocşi îl închină Născătoarei de Dumnezeu. Imnul Acatist al Maicii Domnului este unul dintre cele mai frumoase şi des folosite în Biserică. Compus în inima Imperiului Bizantin, s-a răspândit pretutindeni, devenind un etalon imnografic. Prin această rânduială liturgică, Biserica ne pune în faţa conştiinţei noastre o altă minune săvârşită de Maica Domnului, în veacul al VII-lea, cu creştinii din Constantinopol. După ce au reuşit să recupereze Sfânta Cruce furată de perşi şi au prăznuit înălţarea ei la Ierusalim, creştinii din capitala imperiului bizantini s-au văzut înconjuraţi de inamicii şi în pericol să piardă Constantinopolul. Atunci, patriarhul Serghie înălţând rugăciuni fierbinţi împreună cu tot poporul către Maica Domnului şi făcând procesiune cu icoana Mântuitorului cea nefăcută de mână şi a Maicii Domnului, au fost martorii unei minuni a Maicii Domnului, care a salvat întreaga cetate. În noaptea care a urmat, patriarhul şi întregul popor credincios au înălţat rugăciuni fierbinţi către Maica Domnului în biserica cea mare Sfânta Sofia. Aceste rugăciuni au stat la baza canonului Bunei Vestiri care apoi s-a dezvoltat şi a rămas în cultul creştin până astăzi. Denia Acatistului Maicii Domnului ne aduce aminte, în fiecare an, de faptul că Maica Domnului este întotdeauna împreună cu noi şi ne izbăveşte de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ori de câte ori îi cerem ajutorul, cu nădejde şi credinţă.

IPS Bartolomeu la venerabila vârstă de 89 de ani

La implinirea a 89 de ani ma alatur si eu celor care Va ureaza Intru multi, fericiti, binecuvantati si sanatosi ani, Inaltpreasfintite Parinte Mitropolit, drept invatand Cuvantul adevarului lui Hristos! Domnul sa va aiba in paza sa!

INITIUM, o otrava aprobata oficial pentru agricultura romaneasca

Ceea ce spune senatorul de PDL Iulian Urban astăzi, se ştia deja din 3 februarie 2010. Atunci deja se făcea referinţă la o declaraţie a ministrului agriculturii, Mihail Dumitru, făcută la televiziunea naţională, prin care era recunoscut faptul că, INIŢIUM, otrava cancerigenă, cu care, noi ştiam că urmează să fie tratate - începînd din acest an - fructele şi legumele împotriva dăunătorilor, ar fi ajuns în farfuriile românilor încă din 2007! Ceea ce atunci părea de necrezut, astăzi are confirmarea oficială a Ministerului Agriculturii. Mulţi dintre români (şi nu doar, pentru că şi Republica Moldova consumă spre exemplu cartoafe, importate din România) au fost cobai, fără să ştie, consumînd fructe şi legume tratate cu otrava cancerigenă, cunoscută sub denumirea generică de INIŢIUM!!!
Senatorul PDL de Ilfov, Iulian Urban scrie pe blogul său, imediat ce a intrat în posesia răspunsului de la Ministerului Agriculturii, cu privire la testarea pestcidului INIŢIUM în România că "răspunsul este ....NAUCITOR! La ce dar mai platesc taxe si impozite? Ce mai caut eu în Parlament?
Nu pot să nu îmi pun aceste întrebari citind răspunsul ministrului Mihai Dumitru," se întreabă retoric parlamentarul.
Redau mai jos, integral postarea de pe blogul senatorului PDL Urban Iulian
"Carelevasăzică..... Institutul "Gheorghe Ionescu Siseşti" din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice care cu ce credeţi că ar trebui să se ocupe: cu cercetări care să îmbunătăţească calităţile nutriţionale şi parametrii de sănătate a fructelor româneşti, ei bine acest institut a început în 2007, sub Guvernul Tăriceanu, testarea pesticidului INIŢIUM, fără să anunţe public acest lucru, fără nici o informare publică.
Citiţi să vedeţi că aceste două componente cancerigene ORVEGO şi ENERVIN au fost DEJA!!!!!! testate în Romania în 2007-2009 , pe ascuns, iar acum ni se spune că o sumedenie de instituţii publice au autorizat testele şi se trece direct la folosirea acestuia în agricultura românească.
Aşadar crima s-a produs deja, iar acum se pare ca nu vom mai avea cum să aflăm dacă fructele de pe masa noastră sînt sau nu alterate iremediabil prin folosirea celor doua produse cancerigene care conţin INIŢIUM.
PS - ştiţi că am cerut oficial Comisiei de Agricultură din Senat să înceapă o anchetă parlamentară în acest sens [fiind comisie de specialitate] însă.... am primit tăcere şi indiferenţă faţă de acest subiect. Mai mult ce mai pot face?"

INITIUM este un produs toxic
Numele provizoriu al produsului INITIUM este ametoctradin. Acesta este un fungicid din clasa Pyrimidylamine/Triazolopyrimidine extraordinar de puternic, a cărui structură chimică o puteţi consulta. Produsul este toxic pentru organismul uman, este carcinogen, reproductiv şi dezvoltă toxicitate, neurotoxicitate, şi toxicitate acută.
Faptul că nu s-au făcut publice date concrete cu privire la efectele acestei substanţe asupra organismului uman, aşa cum ar fi fost normal să existe în orice raport de cercetare şi evaluare, este foarte îngrijorător. Dar în felul acesta nimeni nu poate fi făcut responsabil de efectele grave care ar putea să apară mai târziu la oameni în urma consumării alimentelor care au fost injectate cu INITIUM.
Este foarte dubios faptul că raportul de evaluare pe care se bazează concluziile Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), NU fusese analizat în mod independent şi de alţi cercetători – aşa cum o cer normele – la momentul la care aceştia au tras concluziile şi au dat recomandarea. Acest lucru este menţionat chiar în raportul respectiv:
Deoarece raportul de evaluare nu a fost încă analizat şi de alţi cercetători, concluziile la care s-a ajuns în urma rezultatelor obţinute trebuie să fie considerate provizorii şi vor putea fi reconsiderate o dată cu finalizarea rapoartelor suplimentare, conform Directivei 91/414/EEC.
Deci, din datele oficiale existente la ora actuală nu reiese decât că există această substanţă şi că ea va fi testată în România. În rest, trebuie să-i credem pe cuvânt pe cei de la EFSA că substanţa este inofensivă pentru organismul uman. Dar nu există dovezi clare pentru aceasta.
Modalitatea extrem de facilă şi totodată criminală prin care s-au făcut aceste recomandări, pentru introducerea acestei substanţe în circuitul alimentar fără existenţa unor studii şi evaluări riguroase prealabile, este la fel de „ştiinţifică“ precum vaccinarea oamenilor cu un vaccin netestat. Un vaccin îl mai poţi refuza… încă. Dar cum te fereşti de astfel de experimente criminale, în condiţiile în care legea cu privire la utilizarea acestei substanţe nu impune avertizarea consumatorilor…
Perspective sumbre
- în 30 de ani ar putea muri trei miliarde de oameni: unul din lipsa hranei, alte două din cauza bolilor cauzate de substanţele toxice introduse în alimentaţie
- directive: eliminarea suplimentelor naturale, a mineralelor şi a vitaminelor
- animalele vor fi tratate cu hormoni şi iradiate, iar plantele vor fi modificate genetic
- cine va folosi produse naturale va face închisoare
- usturoiul, menta şi alte astfel de plante comune vor fi considerate droguri
- medicina naturistă şi medicinile alternative vor fi eliminate treptat
- produsele alimentare BIO vor fi interzise
De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat să înceapă implementarea Codexului, alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei). Codex Alimentarius este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de la principiul că Tera nu mai poate hrăni pe toată lumea în mod natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din produse chimice, cea modificată genetic etc. Această măsură nu este altceva decât una de exterminare, care va reduce populaţia globului la cca două miliarde, o masă mult mai uşor de hrănit şi de manipulat.
România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură produse pe bază de INITIUM, furnizate de compania germană BASF şi care vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă. Pentru publicul larg se spune că „beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata de obţinere a recoltei.“
Conform cercetătorilor care combat Codex Alimentarius, folosirea produselor cu INITIUM sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă, care intra rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism. Aşa cum INITIUM ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce şi la mărirea tumorilor maligne.

Cunoaşterea ca premiză a iubirii

Primul pas spre iubirea de Dumnezeu este un act de cunoaştere. Nu poţi iubi în adevăr pe cineva pe care nu-l cunoşti. Altminteri repeţi o experienţă dureroasă a multor persoane care au „iubit” o imagine falsă a unei persoane, gândind că iubirea nu trebuie să fie şi lucidă.

Faptul că Dumnezeu doreşte mai întâi să fie cunoscut este o dovadă de seriozitate. El nu vrea să ne angajeze într-o iubire oarbă, într-un joc bazat pe aparenţe.

Iubirea adevărată se naşte înlăuntrul nostru. De aceea tocmai în adâncul nostru ne dă Dumnezeu întâlnire pentru a-L cunoaşte. Aici Dumnezeu Se descoperă nu ca o forţă impersonală, ca o simplă putere supranaturală ci ca Persoană, o persoană cu care putem comunica, pe care o putem cunoaşte şi iubi.

Cunoaşterea lui Dumnezeu este direct proproţional legată de cunoaşterea de sine Cu cât Îl cunoaştem mai mult pe Dumnezeu, cu atât ne cunoaştem mai bine şi pe noi înşine. Cunoaşterea de sine trebuie să fie urmată mai apoi de efortul de eliberare de sub stăpânirea oricărei patimi, neputinţe pentru ca astfel să putem dobândi libertatea lăuntrică a inimii care să-L poate primi curat pe Dumnezeu.

Care este imaginea mea în lumina cuvântului lui Dumnezeu? Ce pot afla eu despre mine din învăţăturile Bisericii? Ce trebuie să fac ca sa pot ajunge la adevărata valoare pe care Dumnezeu a sădit-o în mine? Iată câteva întrebări cu care omul poate porni pe drumul cunoaşterii creştine. Pe acest drum rugăciunea şi îndrumarea duhovnicească sunt condiţii esenţiale pentru reuşită. Reuşita: cunoaşterea lui Dumnezeu şi a sinelui şi începutul celei mai frumoase experienţe existenţiale.

Mâine se va săvârşi prima denie din anul bisericesc

În perioada 15 – 21 martie, Biserica Ortodoxă se află în Săptămâna a V-a din Postul Sfintelor Paşti. În această săptămână se vor săvârşi două slujbe speciale, unice în cursul anului bisericesc numite denii. Prima denie va fi săvârşită mâine, 17 martie, când în bisericile ortodoxe se va citi integral Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Totalizând peste 250 de stihuri, Canonul Sfântului Andrei Criteanul este unul din cele mai frumoase imnuri liturgice şi cel mai amplu dintre toate canoanele Bisericii Ortodoxe, fiind numit şi Canonul cel Mare, şi a fost alcătuit de Sfântul Andrei, Episcopul Cretei, în secolul al VIII-lea. El este un adevărat compendiu de pocăinţă, în care ni se pun în faţă modele din Vechiul şi Noul Testament, unele pe care să le urmăm, altele de care să ne ferim. Specifică Postului Mare, această slujbă invită credincioşii la rugăciune, post şi pocăinţă. Părţi din Canonul Sfântului Andrei Criteanul s-au citit şi la slujbele săvârşite în prima săptămână din Postul Mare. Biserica a rânduit ca astăzi în timpul rostirii Marelui Canon al Sfântului Andrei Criteanul să se citească şi viaţa Sfintei Maria Egipteanca, un minunat model de pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu. Vineri, 19 martie, se va săvârşi Denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu. Acest acatist este săvârşit în Postul Mare ca o mulţumire adusă Maicii Domnului, fiind un imn de laudă şi cinstire pe care credincioşii ortodocşi îl închină Născătoarei de Dumnezeu.

Chemarea la iubire.....

De multe ori imaginea lui Dumnezeu este greşit identificată cu cea a unui personaj mai degrabă negativ, mereu pregătit să ne pedepsească pentru greşelile noastre. Cei care susţin această concepţie despre Dumnezeu sunt adesea oameni care n-au avut niciodată posibilitatea să se apropie în mod real de El, care nu au reuşit să pătrundă taina prezenţei Sale atotmântuitoare.

Dumnezeul pe care-L mărturisim este un Dumnezeu al Iubirii. De aceea chemarea Sa este o chemare la trăirea tainei iubirii, o taină revelatoare şi dătătoare de sensuri, în care ne adâncim prin credinţă, dragoste pentru Dumnezeu şi oameni şi prin legătură neîntreruptă cu Sfânta Sa Biserică.

Trăirea autentică a profunzimii credinţei creştine face ca omul să se împărtăşească de dragostea lui Dumnezeu şi să devină purtător de bucurie divină. Astfel, el încetează să mai rătăcească pe calea căutărilor ostenitoare ale unei fericiri pământeşti iluzorii, se opreşte la auzul sfintei chemări, îi dă curs şi se cufundă într-o frumoasă poveste de iubire, în care greutăţile şi necazurile vieţii nu pot niciodată să-l biruiască, întrucât noi suntem deja biruitori prin învierea lui Hristos.
Depinde însă de fiecare dintre noi modul în care ne însuşim roadele învierii Domnului. Purtarea biruinţei laolaltă cu Hristos presupune căutarea neîncetată a lui Dumnezeu prin rugăciune şi faptele credinţei. În rugăciunea personală şi cea liturgică se aprinde lumina care ne călăuzeşte paşii spre împlinirea chemării la bucuria ce vine din iubire, iar prin faptele credinţei mărturisim bucuria de a fi ai lui Hristos.

A murit pe masa ginecologului când făcea avort

Melec Curtmula, o femeie de 41 de ani, din Mangalia, Constanţa, a murit, zilele trecute, pe masa ginecologului care îi făcea un avort. Potrivit medicilor, complicaţiile au apărut pentru că sarcina era foarte avansată.
"Melec avea o sarcină avansată, dar se simţea rău şi a vrut să facă avort. Din ceea ce ne-a spus o asistentă, ea a început să respire greu şi a prezentat semnele unui atac de cord după anestezie.
Medicii au stabilizat-o şi apoi au continuat intervenţia, dar Melec a suferit un nou atac de cord, care i-a fost fatal", a declarat Aydan Cadir, o prietenă a femeii. Potrivit autopsiei, fătul avea circa 16 săptămâni, în condiţiile în care legea permite întreruperile de sarcină doar până la 12 săptămâni. Doctoriţa e acum anchetată.
Despre gravitatea acestui păcat, presupun nu mai e nevoie de vorbit! Dacă o femeie moare în încercarea de a da naştere se consideră muceniţă, apoi aceasta omorând...
sursa:www.libertatea.ro

Omilie la Duminica a IV-a din Post(Duminica Sf. Ioan Scărarul)

Părintele Iustin Popovici:
De ce Biserica îl aşează pe acest sfânt în mijlocul Postului, ca pe cea mai sfântă icoană, ca să privească toţi la el? Sfântul Ioan Scărarul. Cine este acesta?
Este omul care a trăit şi a scris "Scara Raiului", care a trăit suişul omului din iad până în cer, până în rai. El a trăit Scara de pe pământ până la cer, scara care se întinde din adâncul iadului omului până în culmea raiului. A trăit şi a scris. Om foarte învăţat, foarte citit. Om care şi-a dus sufletul pe calea lui Hristos, care l-a ndus cu totul din iad în rai, de la diavol la Dumnezeu, de la păcat la nepăcătuire şi care, cu dumnezeiască înţelepciune, ne-a descris toată această cale, adică ce trăieşte omul luptându-se cu orice diavol care se află în spatele păcatului.
Cu păcatul ne luptă diavolul, şi pe mine, şi pe tine, fratele meu şi sora mea. Te luptă cu orice păcat. Nu rătăci, nu te înşela! Nu crede că vreo putere mică se aruncă asupra ta. Nu! El te atacă, el se aruncă asupra ta! Chiar dacă este doar un gând necurat, doar un gând, să ştii că el se năpusteşte asupra ta. Gând de mândrie, de poftă rea, de iubire de argint... O mulţime nenumărată de gânduri vin asupra ta din toate părţile. Şi tu, ce eşti tu?
O, Scară a Raiului! Cum, părinte Ioane, ai putut să aşezi această Scară a Raiului între pământ şi cer? Demonii nu au rupt-o, nu au tăiat-o, nu au spart-o? Nu!... Postul lui era o flacără, un foc, un incendiu. Ce diavol l-ar fi răbdat? Toţi fugeau panicaţi, toţi demonii fugeau vânaţi de slăvita şi dumnezeiasca lui rugăciune, toţi demonii fugeau de postul lui, toţi demonii dispăreau la rugăciunea lui înflăcărată.
Scara Raiului!
Ce înseamnă ea? Ea reprezintă sfintele virtuţi evanghelice: smerenia, credinţa, postul, blândeţea, răbdarea, bunătatea, frumuseţea, îndurarea, iubirea de adevăr, iubirea lui Hristos, mărturisirea lui Hristos, pătimirile pentru Hristos. Acestea şi altele multe sfinte virtuţi nou-testamentare. Fiecare poruncă a lui Hristos, fraţii mei; aceasta este virtutea. O păzeşti? O împlineşti? De pildă, porunca lui despre post o păzeşti, o împlineşti? Postul este o sfântă virtute, este o treaptă a scării de pe pământ la cer. Postul, binecuvântatul post, precum şi toată Scara de pe pământ la cer.
Fiecare virtute este un mic rai! Fiecare virtute nutreşte sufletul tău, îl face fericit, coboară în sufletul tău odihna dumnezeiască, cerească. Fiecare virtute este o treaptă de aur şi de diamant pe Scara mântuirii tale, pe Scara care uneşte pământul cu cerul, care se întinde din iadul tău până în raiul tău. De aceea, nici una din ele nu este niciodată singură. Credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos nu este niciodată singură. Se manifestă prin rugăciune, prin post, prin milostenie, prin smerenie, prin pătimirile pentru aproapele. Nu doar se manifestă, dar fiecare virtute trăieşte, pentru că există o altă virtute. Credinţa trăieşte prin rugăciune, rugăciunea trăieşte prin post, postul se nutreşte cu rugăciunea, postul se nutreşte cu iubirea, iubirea cu îndurarea. Astfel, fiecare virtute trăieşte prin alta. Şi atunci când o virtute se sălăşluieşte în sufletul tău, toate celelalte vor urma, toate încet-încet de la ea vor proveni şi se vor dezvolta prin ea şi împreună cu ea.
Da! Scara Raiului. Depinde de tine. Spui că postesc cu frică de Dumnezeu, cu evlavie, cu plâns, cu lacrimi. După aceea însă le părăsesc. Iată, am început să construiesc Scara şi eu însumi am dărâmat-o, am spart-o. Tu iarăşi, tu posteşti deseori, te înfrânezi de la orice hrană trupească, dar iată, în vremea postirii laşi să se sălăşluiască în sufletul tău păcatul, să se semene în sufletul tău diferite gânduri, dorinţe necurate. De tine ţine să le izgoneşti imediat departe de tine cu rugăciunea, cu plânsul, cu citirea sau cu orice altă nevoinţă. Dar, dacă tu în timp ce posteşti îţi hrăneşti sufletul cu vreun păcat sau cu vreo patimă ascunsă, iată!, tu, deşi începi să zideşti una câte una treptele postirii de pe pământ la cer, tu însuţi iarăşi le dărâmi, le distrugi.
Postul pretinde îndurare, smerenie, blândeţe! Toate acestea merg împreună. Este ca o colaborare între zidari al căror superior este rugăciunea. Ea este marele zidar, arhitectul, marele meşter al vieţii noastre duhovniceşti, al dorinţelor noastre duhovniceşti, al Scării pe care o vom aşeza între cer şi pământ. Rugăciunea deţine primul loc. Când rugăciunea se va sălăşlui în inima ta şi aceasta arde de setea neîntreruptă după Domnul, când pe El Îl va privi continuu, pe El Îl va simţi continuu, atunci prin rugăciune introduci în sufletul tău toate celelalte virtuţi. Atunci, meşterul (rugăciunea) are cei mai buni zidari. Zideşte repede-repede minunate scări de pe pământ la cer, scările urcuşurilor tale treptate către Dumnezeu, către desăvârşirea Lui. Când ai putere, rugăciune puternică, atunci nici un post nu-ţi va fi greu, nici o iubire nu-ţi va fi cu neputinţă. Sfântă iubire evanghelică! Rugăciunea sfinţeşte toate înlăuntrul tău, fiecare nevoinţă a ta, fiecare gând al tău, fiecare simţământ al tău, fiecare dispoziţie a ta. Rugăciunea! Puterea dumnezeiască pe care ne-a dat-o Domnul spre a ne sfinţi orice este înlăuntrul nostru, în sufletul nostru. Rugăciunea te uneşte cu Domnul cel Atotîndurător şi El varsă în inima ta împreună-pătimirea pentru tot omul, pentru păcătos, pentru fratele care este neputincios ca şi tine, care cade ca şi tine, dar care se poate scula ca şi tine; care are nevoie însă de ajutorul tău frăţesc, de ajutorul tău în rugăciune, de ajutorul tău bisericesc. Atunci, când dai un ajutor, fără îndoială îţi vei zidi Scara ta, Scara care te duce din iadul tău în raiul tău. Atunci, cu siguranţă, în inimă vei urca din treaptă în treaptă, din virtute în virtute şi vei ajunge astfel în vârful scării, în cer, te vei muta în cer, te vei muta în raiul ceresc.
Toate le avem! Şi tu, şi eu: nouă Fericiri, nouă Sfinte Virtuţi evanghelice. Aceasta este Evanghelia Postului, Evanghelia Sfântului Ioan Scărarul. Virtuţi, fraţilor, mari virtuţi. Nevoinţele grele ale postirii, rugăciunii, smereniei, Domnul le-a prezentat ca fericiri. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăţia Cerurilor. (Matei 5, 3).
Smerenia! Aceasta este începutul vieţii creştine, aceasta este începutul credinţei noastre, aceasta este începutul virtuţii noastre, aceasta este începutul ridicării noastre la cer, aceasta este temelia Scării noastre. Doamne, eu sunt un nimic, Tu eşti Totul! Eu nimic, Tu totul! Mintea mea este nimic înaintea Minţii Tale. Duhul meu este nimic înaintea Duhului Tău, inima mea, cunoaşterea mea... O! nimic, nimic înaintea cunoaşterii Tale, Doamne! Eu, nimic, nimic... Şi după aceste nenumărate nimicuri, alte nimicuri. Acesta sunt eu înaintea Ta, Doamne!
Smerenia! Aceasta este prima sfântă virtute, prima virtute creştină! Toate încep de la ea...
Dar noi, creştinii lumii acesteia, care construim Scara mântuirii noastre, întotdeauna suntem în pericol din partea puterilor necurate. Cine sunt acestea? Păcatele, păcatele noastre, patimile noastre. Şi în spatele acestora, diavolul... După cum sfintele virtuţi zidesc Scara cerească între cer şi pământ, aşa şi păcatele noastre fac o Scară către iad. Fiecare păcat. Dacă există păcat în sufletul tău, ia aminte! Dacă ţii ură în sufletul tău una, două, cincizeci de zile, ia aminte pentru a vedea în ce iad s-a transformat sufletul tău. La fel dacă ţii mânie, iubire de arginţi, vreo dorinţă ruşinoasă. Şi tu... Ce faci? Într-adevăr, singur îţi pregăteşti o Scară către iad.
Dar Domnul nostru Cel Bun ne dăruieşte un exemplu minunat. Iată, în mijlocul Postului, ne pune înainte pe minunatul Sfânt Ioan Scărarul, cel cu nume mare. În întregime străluceşte de sfintele virtuţi evanghelice. Îl vedem cum se urcă repede şi cu înţelepciune pe Scara Raiului, pe care a pus-o între cer şi pământ. Ca dascăl, ca sfânt călăuzitor, ne dăruieşte Scara lui nouă, creştinilor, pentru a urca de la iad la Rai, de la diavol la Dumnezeu, de pe pământ la cer.
Doresc ca milostivul şi marele Sfânt al nostru, Ioan Scărarul, să ne ducă de mână în luptele noastre împotriva păcatelor noastre, având ca ţintă sfintele virtuţi. Să zidim şi noi, cu ajutorul său, Scara noastră proprie şi urmându-l, să ajungem în Împărăţia Cerurilor, în Rai, unde există toate odihnele cele cereşti, toate bucuriile cele veşnice, unde împreună cu el, acolo, Îl vom slăvi pe Împăratul tuturor acelor bunătăţi, pe Împăratul Cel veşnic al Împărăţiei cereşti, pe Domnul Iisus Hristos, Căruia slava şi cinstea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(traducere din elină: monahul Leontie; sursa: http://aktines.blogspot.com/2010/03/blog-post_6645.html)

Lectura apostolică din Duminica a IV – a din Post

ARHIM. IOIL KONSTANTAROS:
Cu cât studiază cineva mai mult cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai mult se încredinţează că dreapta credinţă în Dumnezeu dăruieşte omului şi binecuvântare şi fericire.
Dimpotrivă, atunci când omul nu cunoaşte voia lui Dumnezeu, sfârşeşte nefericit, deoarece nu are printre altele, pe ce să-şi întemeieze viaţa.
Dacă cel credincios se sprijină pe Dumnezeu şi pe Evanghelie şi pe făgăduinţele Lui, cel necredincios se chinuie în golurile sale existenţiale şi în greutăţile de zi cu zi.
Tocmai aceste adevăruri, adică al sprijinirii, al întemeierii şi al speranţei omului credincios, ni le subliniază şi apostolul în lectura din Duminica a IV – a din Post.
Dacă studiem textul, vom vedea că dumnezeiescul apostol vorbeşte despre patriarhul Avraam şi spune că acestuia Dumnezeu i-a făgăduit că va avea o mulţime de urmaşi. Fireşte, lucrul acesta depăşea hotarele firii, de vreme ce Avraam era bătrân, iar soţia lui Sarra nu era doar stearpă, ci şi la o vârstă înaintată. Când însă Dumnezeu promite ceva, nu se poate ca acel lucru să nu se realizeze totalmente, „căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”. Aşadar, tot aşa, şi în acest caz pe care-l analizăm, Avraam a primit ceea ce credea şi aştepta neclintit de la Dumnezeu. A dobândit adică pe fiul său Isaac şi în consecinţă urmaşii lui trupeşti au fost foarte numeroşi, generaţii întregi. Dar urmaşii trupeşti din Isaac, adică cei care vor moşteni şi credinţa strămoşului Avraam, au fost nenumăraţi ca şi stelele cerului. Şi aceştia sunt toţi credincioşii şi sfinţii care constituie „norul sfinţilor şi al celor mântuiţi”, dar şi nenumăraţii membri ai Bisericii noastre luptătoare, de la începutul până la sfârşitul veacurilor.
Am spus la început, iubiţii mei, că dreapta credinţă în Dumnezeu dăruieşte omului binecuvântare şi fericire. De ce oare? Pentru că creştinul credincios are importante puncte de sprijin pe care îşi întemeiază viaţa în mod autentic. Şi precum Avraam a avut făgăduinţele lui Dumnezeu, aşa şi fiecare om, care se încredinţează pe el însuşi iubirii lui Dumnezeu, primeşte dumnezeieştile făgăduinţe, atât în prezent, cât şi în viitor.
Această dispoziţie, adică încredinţarea în atotputernicia lui Dumnezeu şi lupta conştientă pentru împlinirea dumnezeieştilor porunci, dăruieşte omului preţioasa binecuvântare cu toate manifestările ei cereşti.
Tocmai această stare îl face pe om să nu se împiedice de greutăţile pe care, fără îndoială, însăşi viaţa i le aduce, ci îl ajută să-şi îndrepte privirea către însuşi Domnul şi să contemple urmările încercărilor, pregustând fericirea de care se va desfăta în întregime la sfârşitul luptei.
Dar poate că va întreba acum cineva: Care sunt aceste făgăduinţe şi promisiuni pe care ni le-a făcut Dumnezeu şi pe care credinţa noastră le poate traduce în viaţă? Sunt două feluri de promisiuni: cele care se referă la viaţa de aici şi cele care au a face cu viitorul nostru; cu veşnicul, binecuvântatul şi fericitul nostru viitor. Şi în ceea ce priveşte această viaţă vremelnică, avem de pildă făgăduinţa chiar din partea Domnului Iisus, că El ne va dărui întotdeauna tot ce ne este necesar şi în consecinţă nu va trebui să ne îngrijim şi să ne neliniştim cum fac cei necredincioşi; în general, toţi aceia care nu trăiesc conştient viaţa harului. Iar în ceea ce priveşte acum viitorul nostru, nu ar trebui să uităm niciodată că El însuşi, Domnul, va veni iarăşi întru slavă „să judece viii şi morţii” şi „împărăţiei Lui nu este sfârşit”.
Fraţii mei, multe şi mişcătoare sunt făgăduinţele lui Dumnezeu faţă de noi oamenii. Însă tema nu este atât promisiunile şi dumnezeieştile făgăduinţe care cu siguranţă se vor împlini. Ceea ce ar trebui să înţelegem este faptul că tema suntem noi înşine. Adică, dacă credem cu desăvârşire şi dacă încercăm să trăim preasfânta şi mântuitoare voie a Dumnezeului nostru. De asemenea, un alt element de bază în capitolul vieţii duhovniceşti este să dispunem de răbdare şi să nu ne neliniştim. Adică să învăţăm să aşteptăm fără să ne clătinăm. Să rămânem netulburaţi şi paşnici când vedem că toate lângă noi îşi pierd echilibrul şi se prăbuşesc. Iar în mod deosebit în epoca cu două feţe în care trăim, când vedem „că sunt înşelaţi chiar şi cei aleşi”, noi să rămânem desigur prin harul lui Dumnezeu - tari şi neclintiţi în Dogma Dreaptă şi în morala evanghelică. Din nefericire, mediul nostru este de rea credinţă şi superficial din punct de vedere moral şi dezorientat dogmatic. Aşadar, este nevoie de credinţa noastră. Credinţa noastră Ortodoxă să fie continuă, răbdătoare şi fierbinte, ca prin binecuvântarea lui Dumnezeu să simţim în fiinţa noastră pace, iubire, putere şi rezistenţă.
Dacă se va întâmpla asta, atunci şi „cealaltă vreme a vieţii noastre” o vom străbate „în pace şi întru pocăinţă”, dar şi atunci când va veni binecuvântatul nostru ceas, însuşi Începătorul credinţei noastre, Domnul Iisus Hristos, ne va dărui veşnica Sa împărăţie, adică desfătarea slavei celei cereşti. Amin.

(traducere din elină: monahul Leontie)

Lupta cu gândurile

Gândurile….primul atac! Primul nivel al păcatului! Primul obiectiv de atac al vrăjmaşului! Primul obiectiv de păzit al nostru! Dacă vom păzi poarta gândurilor atunci suntem în foarte mare siguranţă!
Gândurile sunt hrana minţii noastre! Cu ce ne hrănim, cu aceea trăim, de aceea atenţie asupra gândurilor pe care trebuie să le cultivăm în mintea şi inima noastră! Gândul este prima etapă a păcatului. Cine reuşeşte să lupte hotărât cu gândul cel rău, reuşeşte să biruiască ispita de la început. Dacă gândurile bune au prins rădăcină în inima noastră, atunci acestea ne vor ajuta şi când vom trece prin momente dificile! Îşi vor face auzit glasul şi ne vor întări pe drumul spre biruinţă! Dacă însă am lăsat să crească în inima noastră gândul deznădejdii, al răutăţii, al invidiei, al păcatului, atunci acestea ne vor îngreuna mult inima şi lupta.
Cum ne luptăm împotriva gândurilor rele? Cultivându-le pe celel bune! Să ne întărim în gândurile bune continuu! Şi când ne este bine şi când ne este rău! Să luăm mereu partea cea bună! Optimismul acesta, forţa gândirii pozitive, este dobândită prin exerciţiu. E vorba de o hrănire cu cuvintele vieţii veşnice! Fundamentul creştin al nădejdii este credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Cum deosebim gândurile? Prin rugăciune: “Doamne, arată-mi dacă acest gând este de folos”, prin ascultare atunci când duhovnicul ne va spune să îndepărtăm gândul, prin firea lucrurilor, atunci când gândurile respective sunt fără îndoială rele, prin lectura duhovnicească prin care aflăm tipurile de gânduri şi modurile de a lupta cu ele.
Gândurile rele se scot cu gândurile bune, dar mai ales cu rugăciunea! Rugăciunea este vântul care împrăştie răutatea noastre şi aduce pe Dumnezeu să umple inima noastră de pacea gândurilor. “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!” este adevărată armă împotriva muşcăturilor gândurilor păcătoase! Precum cei ce priveau în pustie la şarpele de aramă înălţat de Moise şi se vindecau de muşcăturile şerpilor, tot aşa şi ce ce ridică inima lor spre Iisus Hristos prin această rugăciune se vor menţine departe de vrăjmăşia gândurilor rele.
Să nu ne îndreptăţim gândurile oricât de motivaţi am fi să gândim în acel fel! Iubirea e mai mare decât dreptatea! Să dăruim chiar şi acolo unde nu ar fi “drept”! Dumnezeu nu ne dăruieşte viaţa după dreptate, ci după Iubirea Sa cea nemărginită! Să ne asemănăm şi noi Lui, căci noi suntem chemaţi să fim “lumina lumii”! Şi noi să dăruim iertarea noastră necondiţionat, să dăruim răbdare dobândită prin rugăciune, lasând pe Dumnezeu să folosească şi puţina noastră iertare, răbdare, dăruire ca să facă minuni cu ele! Doar El poate schimba ceva şi de aceea trebuie să ne predăm Voii Sale, ştiind că aceasta ne va aduce eliberarea sufletului pe care-l ţinem legat cu dorinţele noastre şi-l împiedicăm de la mântuire cu gândurile noastre nefolositoare.