Cuvânt al Înaltpreasfinţitului Pantelimon,
Mitropolit de Antinoe
(Patriarhia Alexandriei şi a toată Africa) Între datoriilor noastre de ucenici ai Întâiului Martir şi Arhipăstor Hristos este şi mărturisirea prin viaţă şi martiriul credinţei noastre în Hristos. Domnul nostru Iisus Hristos a confirmat aceasta prin următoarele cuvinte: Dacă lumea vă prigoneşte, dacă vă aruncă în temniţă, dacă vă supune la înfricoşătoare şi groaznice chinuri, ca să vă lepădaţi de numele Meu, atunci să ştiţi că mai înainte de a vă prigoni pe voi, M-a prigonit mai înainte de toţi pe Mine.
Domnul îi cheamă pe toţi cei care vor să-L urmeze să păşească pe calea cea strâmtă şi cu necazuri, care, în ciuda greutăţilor şi contradicţiilor ei, duce la viaţa veşnică şi în Împărăţia Cerească a lui Dumnezeu.
Lumea şi în mod deosebit omul lumesc, omul păcatului, cel care rămâne nepocăit în faţa dumnezeieştii chemări la pocăinţă şi la mântuire, este vrăjmaş faţă de Dumnezeu, faţă de Biserica Lui şi faţă de acei creştini binecinstitori care se luptă în viaţa lor de zi cu zi să trăiască voia lui Dumnezeu. Lumea păcatului îi iubeşte doar pe acei oameni care sunt asemănători ei. Pe omul moral, virtuos şi sfânt îl respinge şi îl urăşte, pentru că viaţa sfinţilor este o mustrare foarte înţepătoare pentru ei. Din acest motiv sfinţitul psalmist îl prezintă foarte semnificativ pe păcătos că se adună cu alţi oameni fără de lege şi le propune să ridice de pe faţa pământului pe cel drept, să-l îngroape în cele mai dinăuntru ale pământului până ce-l va şterge din amintirea oamenilor.
Dar lucrurile nu sunt după cum vor păcătoşii, chiar dacă în multe situaţii ale vieţii ni se pare că domină cei nedrepţi, hoţii, înşelătorii, escrocii, proxeneţii, oamenii drogurilor, ai comerţului ilegal, ai nedreptăţii şi ai atâtor altor situaţii păcătoase. Voia păcătosului nu poate să împiedice voia Sfântului Dumnezeu, pentru că „pomenirea drepţilor este cu laude”. „Drepţii în veac vor fi vii” şi „dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul din Liban se va înmulţi”. De aceea şi proorocul-împărat David strigă: „Fericitul bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut. Ci în Legea Domnului e voia lui şi la Legea Lui va cugeta ziua şi noaptea”.
Ceea ce deosebeşte pe omul sfânt de omul păcătos este dispoziţia sa de a urma şi de a împlini voia lui Dumnezeu în viaţa sa. Sfântul nu este cel fără de păcat, pentru că fără de păcat este doar Sfântul Dumnezeu. Sfântul, creştinul corect, este acela care se luptă zi de zi să-şi învingă patimile cele păcătoase şi obişnuinţele cele rele ale vieţii omeneşti. Se rupe de lumea păcatului prin pocăinţă şi se uneşte cu Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. Iar prin această unire esenţială a omului cu Creatorul său, el îşi află adevărata identitate. Scopul existenţei lui i se redescoperă. Şi vocaţia finală a prezenţei lui în această lume a confuziei şi a tulburărilor continue este definită de cuvintele Dumnezeului-Om, Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Fiţi sfinţi precum Tatăl vostru cel ceresc sfânt este”. „De aceea, fiţi dar voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este”.
Iată deci, care este scopul şi vocaţia noastră! Să devenim oameni sfinţi ai lui Dumnezeu, care trăim pe pământ, dar privim la cer, având întotdeauna în vedere cuvintele Apostolului Pavel: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare”.
Insuflată de această învăţătură a Domnului, a Proorocilor şi a Apostolilor, Sfânta Ecaterina sărbătorită astăzi a primit cu bună dispoziţie şi râvnă înflăcărată să îndure înfricoşate chinuri pentru dragostea ei faţă de Mântuitorul Hristos. S-a învrednicit să fie numită Mare Muceniţă, Fecioară şi Mireasă a lui Hristos, titluri pe care puţini sfinţi ai Bisericii Ortodoxe s-au învrednicit să le primească.
Dar ziua de astăzi ne impune să ne întoarcem pentru puţin în anii prigoanelor Bisericii Creştine. În Alexandria, pe la sfârşitul secolului al III – lea se naşte Ecaterina, fiica împăratului Konsta. Dată fiind poziţia ei socială, s-a bucurat de o educaţie desăvârşită şi multilaterală. Stăpânea literatura latină şi greacă, filozofia, retorica, astronomia, matematica şi alte ştiinţe. Se distingea, în afara înţelepciunii şi a virtuţii, şi prin frumuseţea trupească. Arăta o neobişnuită evlavie şi un mare ataşament faţă de cele dumnezeieşti. Într-o vedenie a primit un inel de logodnă duhovnicească de la însuşi Hristos, care era purtat ca Prunc de către Maica Sa, Preasfânta şi Pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maria.
Împăratul Maximin, când a aflat despre însuşirile, modul de viaţă şi despre faptul că Ecaterina era creştină, a însărcinat pe 150 de renumiţi filozofi să-i schimbe părerea şi să demonstreze netemeinicia credinţei creştine. Dar ea, prin harul lui Hristos şi prin înţelepciunea care îi fusese dăruită de către Înţelepciunea cea de sus, „a tăiat în chip luminat meşteşugirile necredincioşilor cu sabia Duhului”. Şi nu numai atât, ci i-a convins pe toţi filozofii idolatri să îmbrăţişeze noua religie a lui Hristos. Maximin mâniindu-se, a poruncit să fie aprins un foc în mijlocul cetăţii Alexandriei şi să fie aruncaţi în el filozofii, iar pe Ecaterina a aruncat-o în închisoare.
În zilele ce au urmat a suferit cu răbdare chinuri înfricoşătoare. Maximin a poruncit să se pregătească o roată cu cuie, aşa încât prin ea să rupă în bucăţi trupul muceniţei. Când însă au adus roata pregătită, prin minune ea s-a sfărâmat, iar bucăţile ei s-au împrăştiat. Atunci a poruncit ca muceniţa lui Hristos să fie decapitată. Cei ce se aflau acolo ca martori oculari au urmărit decapitarea sfintei. Au văzut că în loc să curgă din grumazul sfintei sânge, a curs lapte spre dovada curăţiei şi a vieţii fecioreşti a muceniţei.
Trupul ei preacurat a fost dus de către îngeri în Muntele Sinai, unde a rămas vreme de mai bine de trei secole neîngropat, până când monahii mănăstirii Sinai au fost înştiinţaţi printr-o vedenie şi au îngropat trupul sfintei în Sfânta Biserică a Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos.
Sfânta Ecaterina sărbătorită astăzi trebuie să ne dea prilejul de a-i imita viaţa, virtuţile şi credinţa ei înflăcărată şi statornică. În faţa greutăţilor şi a prigoanelor, a răbdat cu vitejie. În faţa ispitelor vieţii lumeşti, s-a opus cu puterea virtuţii şi a moralităţii. În faţa măririlor lumeşti şi deşarte ale lumii acesteia, a opus slava cea cerească pe care Hristos o oferă tuturor celor care rabdă până la sfârşit.
Astăzi deci, întreaga lume creştină încearcă un sfânt cutremur şi o sfântă laudă, că în cetatea elenă a Alexandriei din Egipt s-au arătat Mari Mucenici ai Credinţei noastre. Să avem deci ca ocrotitoare a noastră pe Marea Muceniţă a lui Hristos, Ecaterina. S-o rugăm toţi cu credinţă fierbinte să ne acopere cu harul ei. Să o implorăm să ne dăruiască mult dorita sănătate sufletească şi trupească. Să o rugăm să mijlocească pentru mântuirea noastră.(traducere din elină de monahul Leontie, cf. http://vatopaidi.wordpress.com/2009/11/25/στην-αγια-μεγαλομαρτυρα-αικατερινα-25-ν/)
Postări
