Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

duminică, 20 decembrie 2009

IPS Laurentiu Streza se exprima despre vaccinuri.


17 Decembrie 2009

Pastorala Inaltpreasfintitulu i Mitropolit Dr. Laurentiu Streza cu ocazia sarbatoririi Sfantului Nicolae



† LAURENŢIU

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOPUL

SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI

Cinului monahal, preacucernicilor protopopi şi preoţi şi tuturor dreptcredincioşilor creştini ortodocşi din de Dumnezeu păzita noastră eparhie: har, milă, pace şi spor întru toate de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierească binecuvântare!



Iubiţii mei fii sufleteşti,

Ne-a învrednicit şi anul acesta Preabunul Dumnezeu să ajungem în binecuvântatul post al Naşterii Domnului, rânduit de Sfânta noastră Biserică ca o perioadă de pregătire pentru înţelegerea şi trăirea misterului negrăit al iubirii lui Dumnezeu arătat în istoria mântuirii neamului omenesc şi actualizat pentru noi la fiecare Sfântă Liturghie. Această Iubire negrăită şi adesea neînţeleasă pentru noi este singura cale prin care ne aflăm creşterea şi adevărata noastră împlinire, ca fiinţe create după chipul lui Dumnezeu şi chemate să ajungem la asemănarea cu El.

Răspunsul la această Iubire l-au dat în mod exemplar sfinţii, care s-au străduit să imite pilda vieţii Mântuitorului în toate zilele vieţii lor, dobândind sfinţenia şi sfinţind pe ceilalţi, după cum îi lăudăm în cântările noastre liturgice. Perioada postului Naşterii Domnului este plină de astfel de exemple de sfinţenie, între care se distinge unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinătăţii, Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei. Prin tot ceea ce a împlinit în viaţa sa cu cuvântul şi cu fapta, Sfântul Nicolae s-a arătat „îndreptător al credinţei”, „pildă a blândeţelor”, „învăţător al înfrânării”, câştigând „cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate”, un ajutor grabnic al celor din nevoi, un liman de întărire pentru toţi credincioşii.



Iubiţi credincioşi,

Pilda vieţii Sfântului Nicolae ne îndeamnă să luăm aminte cu toată seriozitatea la faptele milosteniei, atât trupeşti cât şi sufleteşti. Lipsurile, necazurile materiale sunt legate direct de profunda criza morală prin care trecem.

Sănătatea noastră sufletească şi trupească este tot mai mult periclitată de încercările ce vin asupra noastră din îngăduinţa lui Dumnezeu. În calitate de creştini, putem să ne bucurăm de progresele medicinii şi farmaciei, dar nu trebuie să uităm că viaţa noastră şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu, pe care le încredinţează fiecărei persoane în parte, nu instituţiilor din domeniul sănătăţii. Responsabilitatea pentru ceea ce facem cu aceste daruri revine în primul rând fiecăruia dintre noi. Profesioniştii în medicină nu pot lua în locul nostru deciziile care privesc sănătatea noastră şi a copiilor noştri. Medicina s-a bazat întotdeauna pe consimţământul informat al pacientului şi pe principiul hipocratic „primum non nocere” (mai întâi să nu faci rău).


Din nefericire, în ultimul timp se ridică o serie de întrebări grave cu privire la respectarea acestor principii.

Încă de anul trecut am dorit să atragem atenţia asupra riscurilor pe care le presupune încercarea de a administra populaţiei vaccinuri insuficient testate, care conţin substanţe deosebit de toxice. Chiar în comunitatea medicală există rezerve şi controverse legate de vaccinurile împotriva cancerului de col uterin (atribuit virusului papiloma uman), a gripei noi (porcine), a poliomielitei. Îngrijorător este faptul că producătorii acestora şi autorităţile de resort nu îşi asumă responsabilitatea cuvenită faţă de efectele secundare negative semnalate sau posibile, gestionând crizele medicale prin panică mediatică (cazul gripei aviare) şi invocarea măsurilor coercitive.

Aceste situaţii regretabile constituie pentru noi, credincioşii, un motiv în plus să ne îndreptăm mai hotărât atenţia spre Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al sănătăţii. Este regretabil faptul că facem cozi mai mari la ghişeele farmaciilor decât în faţa sfântului altar, unde putem primi Leacul nemuririi, adică Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie. Să promovăm igiena şi să apelăm la medicină, dar să ne temem mai mult de epidemiile de păcate, decât de epidemiile de gripă. Păcatele sunt adevărata cauză a tuturor suferinţelor noastre, atât sufleteşti cât şi trupeşti.


Iubiţi credincioşi,

Exemplul Sfântului Ierarh Nicolae se cuvine să fie urmat şi de către noi, creştinii de astăzi. Să-i urmăm lui în credinţă, în nădejde, dar mai ales în dragoste.

A devenit o frumoasă tradiţie organizarea cu prilejul acestui praznic a Colectei generale pentru constituirea Fondul Filantropic Eparhial, destinat operei sociale şi misionare, mai ales în aceste vremuri de criză pe care le trăim şi în care destui semeni ai noştri sunt lipsiţi de cele necesare traiului, solicitându-ne ajutorul.

În acest an, ca şi în cei anteriori, au fost acordate prin sectorul de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei noastre ajutoare substanţiale familiilor sărace şi nevoiaşe, oamenilor bolnavi care aveau nevoie de sprijin pentru procurarea de medicamente, elevilor şi studenţilor cu o situaţie materială precară.

Suntem pe deplin convinşi că şi în acest an generozitatea Dumneavoastră va fi mare, că veţi jertfi cu dragoste pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoi, bine ştiind că „Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă de bună voie” (II Corinteni 9, 7).

Sfântul Ierarh Nicolae să ne fie tuturor cald folositor şi rugător către Domnul, iar prin mijlocirea lui să ne învrednicim cu pace, cu sănătate şi cu bucurie multă, să petrecem aceste sfinte zile ale postului Crăciunului, spre folosul nostru sufletesc şi trupesc, şi să ajungem şi la ziua cea sfântă şi luminoasă a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava în vecii vecilor. Amin.



Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

† Dr. LAURENŢIU STREZA

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

sursa:http://www.mitropol ia-ardealului. ro/actualitati/ act.php?id= 1206

Predă-te lui Dumnezeu!


În ciuda faptului că ceea ce i se întâmplă omului este cercetarea lui Dumnezeu, el nu poate să o vadă astfel. Se gândeşte că nu rezistă, socoteşte că durerea este prea mare, că necazurile sunt copleşitoare, că chinurile sunt irezistibile şi zice: "Ce să mă fac? Nu mai pot!" Lucrurile nu stau însă aşa. Tocmai pentru că suferi, pentru că eşti constrâns, că ai înlăuntrul tău răni, că vin asupra ta toate, că nu mai există nici o nădejde, nici o cale de ieşire, nici sprijin sau mângâiere, tocmai pentru că ţi se întâmplă toate acestea, nu este numai un indiciu, ci însăşi dovada prezenţei lui Dumnezeu. Dovada că se preocupă de tine, că El se apropie de tine şi chiar te atinge. Te vede, te ştie, te înţelege şi vrea să te miluiască. Deci, opreşte-te o clipă, ai puţină răbdare şi pune-ţi nădejdea în Dumnezeu!
De ce suferi atât de mult, de ce te simţi atât de rănit, atât de descurajat, de ce crezi că te sufoci, că te pierzi? De ce? Nu din altă pricină, ci pentru că înlăuntrul tău este multă împotrivire.
***
Şi iată cum lucrează împotrivirea aceasta... Fie că înţelege cineva, fie că nu înţelege - deşi nu este îndreptăţit să nu înţeleagă; în realitate nu doreşte să înţeleagă - acolo, în străfundul omenesc, există ego-ul, plăcerea de sine, egoismul, în general toată tendinţa de autonomie a omului faţă de Dumnezeu. Deşi simţi, într-un fel sau altul că pe toate le îngăduie Dumnezeu pentru tine, tocmai ca să intre înlăuntrul tău harul Lui, tu te împotriveşti şi zici: "Nu, nu pot!" Nu poţi? Cu atât mai bine! Predă-te lui Dumnezeu! Spune-i "da!" lui Dumnezeu! Şi vei vedea cum se va uşura grabnic durerea. Dar nu numai atât, ci şi încetul cu încetul vei vedea cu ochii şi vei simţi lucrarea harului lui Dumnezeu înlăuntrul tău. Suferinţa va începe să se îndulcească, să devină cerească, aşa cum şi este de fapt. Se va manifesta ca har al lui Dumnezeu, ca minune a Lui, ca atingere dumnezeiască şi ca dulceaţă divină." (Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina suferinţei)

Sfanta Teosevia ,Slujitoarea Lui Dumnezeu si a oamenilor......


Sfânta Teosevia (10 ianuarie) a fost soţia Sf. Grigorie de Nyssa. Datorită curăţiei vieţii sale şi dorinţei de a sluji oamenilor, a intrat în rândul diaconiţelor, după rânduiala bisericească a vremii (sec IV)

Era binecunoscută locuitorilor din cetatea Nyssei, regiunea Capadociei, prin viaţa sa plină de nevoinţe şi dedicată slujirii aproapelui. Ca diaconiţă, în biserica din Nyssa, îi îngrijea pe cei bolnavi, dădea hrană celor săraci, se ocupa de creşterea orfanilor şi catehiza femeile în vederea primirii botezului creştin. Întocmai cum arată şi numele, Teosevia şi-a închinat viaţa slujirii Bisericii, preamărindu-L şi adorându-L pe Hristos. Atunci când Sfântul Grigorie a trebuit să ia calea exilului vreme de trei ani, Sfânta Teosevia l-a urmat cu aceeaşi credincioşie şi dăruire de sine ce i-a caracterizat mereu trăirea.

Trecerea la Domnul, din anul 395, a Sfintei Teosevia a îndurerat întreaga comunitate creştină. La moartea Sfintei Teosevia, Sfântul Grigorie de Nazians îi scria Sfântului Grigorie, pentru a-i uşura suferinţa: "... Ea, care a gustat din binecuvântările vieţii, a scăpat de amărăciunile acesteia prin scurtarea anilor şi, mai înainte ca ea să fie obligată să poarte doliu pentru tine, a fost cinstită de către tine prin acea solemnă slujbă de înmormântare. Crede-mă că şi eu plâng după ea, dar, dacă nu ca tine, ceea ce ar fi o exagerare, atunci o plâng cu o întristare mai mică doar decât a ta. Dar trebuie să simţim prezenţa atotprezentei pronii Dumnezeieşti, cea care acum a luat-o pe Teosevia mea (şi o numesc 'a mea' fiindcă a trăit o viaţă înduhovnicită iar înrudirea spirituală e mai puternică decât cea trupească). Teosevia, slava Bisericii, podoaba lui Hristos, sprijinul generaţiei noastre, speranţa femeilor; Teosevia, cea mai frumoasă şi mai slăvită dintre toate toate frumuseţile din Brethren; Teosevia, cu adevărat sfântă, cu adevărat soţie, de preot de o egală cinstire şi vrednicie faţă de Sfintele Taine..."

Să luăm aminte aşadar la viaţa jertfelnică a Sfintei Teosevia, soţie preacinstită, diaconiţă devotată Bisericii, plină de iubire faţă de Hristos şi faţă de oameni. Să medităm la deosebita preţuire şi veneraţie pe care marii Părinţi ai Bisericii au arătat faţă de parfumata floare întru virtuţi a Capadociei. (Sinaxarul Sfinţilor Capadocieni, Ed. Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2009)

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Vremea colindelor......

Haideţi cu toţii să ne bucurăm de marea sărbătoare a Crăciunului. Vestind prin cântările noastre Naşterea lui Hristos tuturor.

Ştefan Hruşcă – Deschide uşa creştine



Stefan Hrusca -O CE VESTE MINUNATA


Să vă dea Domnul Hristos multă bucurie şi sfinţenie în suflete!

Caminul crestinului...


Adevaratul camin nu este o cladire unde se intalnesc oamenii,ci un camin unde se amesteca flacarile diferite ale sufletelor,care,cu cat se unesc,cu atat mai mult stralucesc si cu atat mai mult se misca.
Caminul nu este locul unde sa te dezbraci de haine sau acela unde sa scapi de griji.Caminul este fortareata in in batalia vieti,in care,in fiecare dimineata o femeie se ocupa de gospodarie si in fiecare seara,vindeca ranile.
Hrana caminului nu este numai mancarea,ci bunavointa si devotamentul,care arata bucuria de a trai.
Bautura adevarata nu este numai apa si vinul,ci dragostea,singurul lucru care sa fie totodata si hrana si filtru imbatator.
Patul,pe care te odihnesti,nu trebuie sa fie numai puf si saltele moi,ci un cuget curat fata de Dumnezeu si de oameni.
Lumina,nu trebuie sa fie numai a soarelui ziua si a electricitatii noaptea,ci si aceleia a afectiunii sincere,care straluceste in ochi si tremura in inimi.Frumusetea caminului este armonia.Siguranta lui este cinstea.Belsugul lui este numarul copiilor.Legea lui este devotamentul unora catre ceilalti.Linistea lui este multimea sufletului.Arhitectul unui adevarat camin este Dumnezeu Insusi.
In lume ,nu este decat o putere,dragostea.Nu este decat o vedere limpede:aceea a dragostei.Dragostea singura este creatoare.Dragostea este Dumnzeu,zice Sf Evanghelie.
Pamantul este facut pentru cei ce se iubesc si acela care nu iubeste este mort,cu toate ca-l vedem ca vine si pleaca.
In lume,nu este decat o singura tragedie moartea dragostei.
Sursa:Articol preluat din cartea:

"Oglinda Duhovniceasca"
de Protosinghel Nicodim Mandita
VOL 6
pag 297-298

vineri, 18 decembrie 2009

Postul Naşterii lui Hristos în Betleemul inimii


Postul Naşterii lui Hristos în Betleemul inimii
Fiecare posteşte cât iubeşte. Fiecare posteşte cât se iubeşte. Căci cine se iubeşte cu o iubire nepătimaşă şi fără egoism ştie din cercare că postul este maica sănătăţii sufleteşti şi trupeşti.
Canoanele şi sfintele rânduieli de post ale Bisericii noastre nu sunt „bariere ruginite" cum susţin unii, dar nici scopuri în sine şi nici obiecte ale adorării idolatre, cum înţeleg alţii. Sfintele Canoane şi sfintele rânduieli de asceză respiră de o integrală şi autentică „libertate a Duhului". Tocmai de aceea, cartea bisericească de căpătâi care le însumează se numeşte „Pidalion" sau „Cârmă". Oricine ştie că o cârmă nu este rigidă, ci mobilă. Ea reclamă vigilenţa, înţelepciunea şi îndemânarea cârmaciului pentru a feri corabia de o eventuală zdrobire de stânci. În plan duhovnicesc, sfintele canoane şi sfintele rânduieli ascetice constituie o cârmă duhovniceacă, nişte „bariere elastice", nu rigide, care, sub îndrumarea bunului cârmaci duhovnicesc, ne oferă posibilitatea ca în spaţiul libertăţii Duhului să ne manifestăm iubirea faţă de Mirele sufletelor noastre, păstrând-o curată şi ferind-o de orice pervertire egoistă.

Chiar dacă Postul Crăciunului este pe sfârşite, mă simt dator cu nişte răspunsuri şi explicaţii faţă de creştinii care mi-au adresat anumite întrebări şi şi-au exprimat anumite nelămuriri legate de felul de a posti cât mai corect, cât mai „matematic", deşi - cu siguranţă - ar trebui să insistăm mai mult pe „matematica unui post duhovnicesc" continuu.

O doua perioadă de post ca lungime după Postul Mare (Marea Patruzecime) este Postul Naşterii Domnului, cunoscut şi ca Postul Crăciunului. Şi acest post numără 40 de zile, însă nu reclamă asprimea Postului Marii Patruzecimi. Începe pe 15 noiembrie şi se termină pe 24 decembrie.

Sărbătoarea Naşterii după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos constituie a doua mare sărbătoare împărătească din calendarul creştin. Până la jumătatea veacului al IV - lea Biserica Răsăritului sărbătorea Naşterea şi Botezul lui Hristos împreună sub denumirea de „Epifania" în aceeaşi zi, pe 6 ianuarie. „Epifania" sau „Teofania" este un plural în limba greacă şi înseamnă „Arătările", respectiv „Arătările lui Dumnezeu", desemnând desigur „Arătarea" Domnului ca prunc în peştera Bethleemului şi „Arătarea" Domnului la Iordan la vârsta de treizeci de ani, pentru a primi botezul lui Ioan, dar şi „Arătarea" sau manifestarea Sfintei Treimi în timpul botezului Mântuitorului.

Naşterea Domnului ca sărbătoare separată, pe 25 decembrie, a fost adusă în Răsărit din Apus spre sfârşitul veacului al IV - lea. Sfântul Ioan Gură de Aur, care cel dintâi vorbeşte despre sărbătoarea Naşterii Domnului, o numeşte „maică a tuturor sărbătorilor" şi ne informează în anul 386 că „Nu sunt încă zece ani de când ni s-a făcut cunoscută ziua aceasta (a sărbătorii)".

Prin divizarea sărbătorii odinioară unite şi consacrarea celor trei sărbători separate, a Naşterii pe 25 decembrie, a Tăierii-împrejur pe 1 ianuarie şi a Botezului pe 6 ianuarie, s-a creat şi aşa-numita perioadă de „Dodekaimeron" („Cele-12-zile"), adică perioada praznicală de pe 25 decembrie până pe 6 ianuarie. Aşa se face că în felul acesta s-a salvat vechea unitate a celor două mari sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului.

Marea importanţă pe care a câştigat-o în conştiinţa Bisericii, odată cu trecerea timpului, noua sărbătoare a Naşterii lui Hristos, evlavia credincioşilor şi în mod deosebit a monahilor, au constituit condiţiile pentru consacrarea postului dinaintea Naşterii Domnului. Cu siguranţă, în acest proces un rol deosebit l-a avut şi postul Marii Patruzecimi (Postul Mare), care anticipează cea mai mare sărbătoare a creştinilor - Sfintele Paşti.

Ca şi sărbătoarea, la fel şi postul, ca pregătire pentru întâmpinarea Naşterii Domnului, a apărut la început în Apus, unde acest post se numea „Patruzecimea Sfântului Martin", deoarece începea de la sărbătoarea acestui sfânt al Bisericii Apusene. Acelaşi lucru s-a repetat şi la noi, unde mulţi numeau Postul Naşterii Domnului „Postul Sfântului Filip", deoarece începea în ziua următoare pomenirii Apostolului.

Primele mărturii istorice, pe care le avem despre postul dinaintea Naşterii Domnului, se urcă în Apus până în veacul al V - lea, iar în Răsărit până în veacul al VI - lea. Dintre scriitorii răsăriteni se referă la el Anastasie Sinaitul, Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Teodor Studitul, precum şi Teodor Balsamon, Patriarhul Antiohiei.


Se pare că la început acest post era de o perioadă mică. Teodor Balsamon, care scrie în veacul al XII - lea - şi în consecinţă ne informează despre cele care erau în uz în timpul său -, îl numeşte „epta-imeron" (adică şapte zile). Însă sub înrâurirea Postului Mare s-a extins la 40 de zile şi Postul Crăciunului, dar fără a prelua asprimea celui dintâi. Poate că această notă istorică ar trebui să dea de gândit duhovnicilor care nu împărtăşesc pe credincioşii care nu au postit nu postesc 40 de zile. Să nu uităm că unii - din majoritatea botezată, dar necatehizată - au „dinţii înţelegerii de lapte", sunt la nivelul „abecedarului" vieţuirii creştine, dar au intenţii bune, nu trăiesc în păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie şi nu cred că avem dreptul de a le rezerva un „Crăciun cu ieslea goală".

Cum ar trebui să postim înainte de Crăciun? Pe toată perioada celor 40 de zile nu mâncăm carne, lactate şi ouă. Dar este permis să mâncăm peşte şi fructe de mare în toate zilele - fireşte, în afară de miercuri şi de vineri - de la început până pe 17 decembrie. De asemenea, dezlegăm la peşte şi de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică în orice zi ar cădea.

De pe 18 până pe 24 decembrie, ajunul sărbătorii, este permisă dezlegarea doar la untdelemn şi la vin - desigur, cu excepţia zilelor de miercuri şi vineri, care s-ar întâmpla, şi în timpul cărora ţinem post fără ulei. De asemenea, ar trebui să postim cu mâncare uscată în prima zi de post, 15 noiembrie, precum şi în ajunul praznicului, desigur, în afara cazului în care ar cădea sâmbătă sau duminică.

Însă în ultimă instanţă POSTUL înseamnă ÎNDEPĂRTAREA DE ORICE PĂCAT şi asta nu trebuie să uităm!!! Postul adevărat este îndoit: de bucate şi de păcate. Postul bineplăcut Domnului este înstrăinarea de răutăţi.

Sfântul Dorotei al Gazei scrie despre post următoarele: „De asemenea, suntem datori să ţinem nu numai rânduiala postului referitoare la mâncăruri, ci să ne abţinem de la orice păcat, aşa încât, precum postim cu pântecele, să postim şi cu limba, ferindu-ne de vorbirea împotrivă, de minciună, de vorbirea în deşert, de batjocură, de mânie şi, în general, de orice păcat pe care-l facem prin limbă. De asemenea, este nevoie să postim şi cu ochii, să nu privim la deşertăciuni. Să nu agonisim îndrăzneală prin ochi. Să nu examinăm cu de-amănuntul pe cineva prin neruşinare. De asemenea, ar trebui să ne oprim mâinile şi picioarele de la orice lucru rău. În acest fel postind cu un post bine- plăcut lui Dumnezeu, ferindu-ne de orice fel de răutate care se lucrează prin fiecare din simţurile noastre, ne vom apropia, precum am spus, de Sfânta Zi a Învierii renăscuţi, curaţi şi vrednici de împărtăşirea cu Sfintele Taine".

Aceste cuvinte ale Sfântului Dorotei despre postul pascal, ar trebui să le scriem cu toţii pe tablele de carne ale inimii şi să le „citim" ori de câte ori începem un post - din nefericire atât de doar general-alimentar - fie el chiar de o singură zi. Asta ca nu cumva să alergăm în zadar, păcălindu-ne că postim aşa cum trebuie, după literă, matematic, dar de fapt, pierzând esenţa şi folosul postului bineplăcut Domnului, sau cum a zis Mântuitorul, strecurând ţânţarul şi înghiţind cămila... Să nu se întâmple aşa, fraţii mei, cu nici unul din noi, iar pentru aceasta,Tu, Doamne, luminează-ne şi ne învaţă îndreptările Tale.



Monahul Leontie


sursa:http://www.impantokratoros.gr/FCD5669F.ro.aspx

Pierderea unui copil.....


Avortul spontan este denumirea medicala data pierderii unui copil inainte ca sarcina sa ajunga la termen. De multe ori oamenii privesc acest lucru ca pe o nesansa, mai ales daca se intampla in primele saptamani de sarcina.

Pentru multi insa este destul de dificil de inteles suferinta femeii aflata in aceasta situatie. Si mai putine persoane inteleg ca legatura dintre mama si copil incepe sa se dezvolte din momentul in care femeia ramane insarcinata.

Chiar si in cazul in care avortul spontan se produce in prima parte a sarcinii, parintii simt un profund sentiment de pierdere. Ei au investit deja emotii in acest copil si si-au rearanjat viata pentru a primi noul membru al familiei.

Pierderea increderii
Adesea, mama isi pierde increderea in ea insasi si in convingerile ei de mama pentru ca simte ca a esuat in a-si proteja copilul, in ciuda eforturilor de a se ingriji si de a se mentine intr-o stare cat mai sanatoasa.

Avortul spontan o forteaza sa realizeze ca nu poate garanta siguranta unui copil nenascut si ca lucrurile nu merg intotdeauna dupa cum au fost planificate.
Pentru cea care nu a trecut prin asa ceva, povestea poate parea fara implicatii prea mari. Dar cele care au trait asa ceva stiu bine cat te doare sufletul, cate intrebari apar „de ce?”. „sunt eu de vina?”, „de ce tocmai mie?”, senzatia de singuratate si abandon, parca nu faci parte din tagma femeilor ci esti pe undeva pe langa ea, defecta si uitata.


Cand hotarasti sa ramai insarcinata sau pur si simplu afli ca esti insarcinata, posibilitatea pierderii copilului nici nu este luata in considerare. Dimpotriva, iti imaginezi un copil frumos si sanatos ce iti provoaca o mare bucurie.
Se spune ca atunci cand o sarcina s-a oprit din evolutie, sau a avut loc un avort spontan, sufletul acelui copil a ales sa plece, sa paraseasca acea mama si acel tata ......

Rugaciune pentru nasterea de prunci...


Rugaciunea sotilor care nu au copii"Binecuvantat esti Tu, Dumnezeul parintilor nostri, si binecuvantat este numele Tau cel sfant si slavit intru toti vecii! Sa Te binecuvanteze pe Tine cerurile si toate fapturile Tale! Tu ai facut pe Adam si Tu ai facut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor si sprijin, si din ei s-a nascut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem un ajutor asemenea lui". Si acum, Doamne, nu placerea o caut, luand pe femeia mea, ci o fac cu inima curata. Binevoieste de a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete!", s-a rugat Tie Tobie, iar Tu i-ai umplut casa de binecuvantare si i-ai daruit copii ca raspuns la cererile sale.Doamne, pustii sunt casele fara copii, si triste inimile sotilor care nu au urmasi. Chiar daca nu avem credinta dreptilor, care pentru rugaciunile lor s-au invrednicit sa aiba copii, pentru mila Ta cea nemasurata nu ne lasa, Atotputernice Doamne, ci vezi suspinul inimilor noastre. Umple-ne casa de bucuria pe care o aduc copiii, iar pe noi intareste-ne ca sa ii crestem pe ei cu dragoste si intelepciune in dreapta credinta, spre slava Numelui Tau si a Sfintei Tale Biserici. Amin !

luni, 14 decembrie 2009

Experienta personala….


…am invatat:

1.Sa-mi pazesc limba…sa nu spun tot ce gandesc….

2.Sa promit putin….sa-mi implinesc promisiunile.

3.Sa nu pierd prilejul sa spun o vorba buna.

4.Sa arat preocupare fata de ceilalti,dorintele lor,activitatea lor,familiile lor.

5.Sa gandesc pozitiv,sa nu ma las dominata de nemultumiri si dezamagiri marunte.

6.Sa-mi pastrez mintea limpede….sa discut,nu sa ma cert..

7.Sa nu incurajez barfa…Este distrugatoare.

8.Sa fiu atenta fata de sentimentele celorlalti.

9.Sa nu dau atentie criticilor rautacioase la adresa mea…sa traiesc in asa fel incat nimeni sa nu le creada.

10.Sa nu alerg dupa increderea altora…sa muncesc cum pot eu mai bine si sa am rabdare.....

Copilul in burtica....


Vorbeam despre cum apare bebelusul in burtica… Si i-am spus Ilenei ca e la inceput fara forma, mic cat un bob de orez, dupa care incepe sa creasca… si sa creasca…

- Si ii apare capul? ma intreba ea.

- A, nuuu, capul ii apare mai incolo…

- Dar ce-i apare la inceput?

- Hmm… cred ca inima e prima…

- Inima? Eu cred ca sufletul!





sursa:http://copilaria.wordpress

duminică, 13 decembrie 2009

Preacurata Maica Pururea Fecioara...



Ana Hoza-Preacurata Maica Pururea Fecioara
Asculta mai multe audio Muzica
Ana Hoza-Preacurata Maica Pururea Fecioara
Originea acestei sfinte icoane nu se cunoaste decat din traditie. Calugarii batrani, localnicii, ca si ,,Istoricul Manastirii Dalhauti" din anul 1932, pag. 9-11, marturisesc ca icoana ar fi de origine chiar apostolica, o copie dupa icoanele pictate de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca.
Staretul acestei sihastrii, anume Anufie monahul, ducandu-se la Ierusalim, a luat de binecuvantare o icoana a Maicii Domnului, care data din timpul iconoclastilor, apre a o aduce in Romania. Apropiindu-se cu icoana de Constantinopol, a fost prins de o ceata de turci, care I-a furat tot, iar icoana a batjocorit-o cum nu se poate descrie si apoi a asezat-o intr-un grajd de cai. Noaptea insa grajdul a inceput a vui, caii din el s-au omorat intre ei, muscandu-se si lovindu-se cu picioarele.

Grajdarii care intrau la cai erau omorati. In acest timp, Anufie se odihnea afara pe niste paie si, vazand minunile, a spus turcilor de icoana, dar acestia au vrut sa-l omoare. Condamnat la moarte, a fost dat unui ienicer sa-l execute, dar ienicerul era un roman robit. Acesta I-a dat drumul sa plece in tara, cu conditia sa nu mai vina la Constantinopol. Anufie s-a intors acasa trist ca a pierdut sfanta icoana. Aici a gasit un frate mai mic, scapat cu viata. Turcii ii omorasera parintii. Dupa putin timp a plecat pe malul Marii Negre sa-si aline durerea. Pe malul marii a intarziat pana seara.

Dintr-odata a zarit o lumina mare pe apa , care se apropia de el. A doua zi a venit iar la locul cu pricina si nu mica I-a fost bucuria cand, in locul luminii, a vazut sfanta icoana a Maicii Domnului , plutind in picioare pe mare. Recunoscand sfanta icoana Anufie a sarit intr-o barca, a vaslit pana la icoana si a adus-o la mal. Aici a observat ca fata icoanei Maicii Domnului si a Pruncului Iisus fusese zgariata de turci cu iataganele in vreo trei locuri. Marginile zgarieturilor se astupasera ca o rana in carne, cum se vad si astazi.

Astfel , Anufie a adus icoana In casa parintilor, unde era fratele mai mic. Apoi au vandut amandoi mostenirea, au dus sfanta icoana la Manastirea Dalhauti si au pus temelia bisericii ,,Izvorul Tamaduirii" in 1464-1469.

Sursa CrestinOrtdox.ro
Icoana facatoare de minuni de la Manastirea Dalhauti va fi dusa spre inchinare la Manastirea Ciolanu in jud.Buzau in perioada 18,19,20 decembrie 2009.

Cuvântare la molitvă


„E ultimul cuvânt pe care vi-l spun. Nu te simţi mai aproape de Dumnezeu şi de oameni ca de pe Cruce (dupa ce ai trecut prin calvarul „crucii”). Dar nouă nu ne-a fost rînduită, pentru că nu suntem vrednici.

Am vrut să ţin „ieri” acest cuvânt, dar am vrut să aleg oamenii care vin pentru mîntuirea sufletului, pentru ca să nu-l spun în vânt.

Eu nu vă dau neapărat canoane, mătănii, rugăciuni şi post, ci vă îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru crucea pe care v-a dat-o, că Sfânta Biserică, Sfânta Împărtăşanie le ştiţi – dar faptul acesta l-am găsit de cuviinţă să vi-l spun mai mult.

Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, că mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările vă veţi bucura. O veţi face?

Unii cred că rugăciunea însemnează a sta în genunghi sau a rosti din gură sau gînd „ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Dar rugăciunea cea adevărată este a te simţi mulţumit şi a-ţi deschide sufletul să te simţi aproape de Dumnezeu. Iar care o fac pe aceea, Dumnezeu să le ajute.

Cei care au dureri şi suferinţe sunt cei distinşi, pe care i-a ales Dumnezeu pentru Împărăţia lui cea veşnică, căci veşnic e orice om-dar care veşnicie?


Dometie, un călugăr tânăr de la Muntele Athos, era foarte vesel, tot timpul cânta. Într-o zi l-am găsit în chilie plîngînd şi l-am întrebat, de ce plânge. Mi-a răspuns că l-a părăsit Dumnezeu. Eu l-am întrebat, cum? Şi a zis: – Nu mai am niciun necaz, „sunt scutit de supărări”. Care dintre voi aţi plînge, pentru faptul că v-a părăsit Dumnezeu, în cazul că v-a luat crucea? Căci nu v-a bătut nimeni piroane în mâini şi nici cunună de spini nu v-a pus pe cap. Sfântul Apostol Pavel zice aşa: „Roagă-te neîncetat, munceşte neîncetat şi mulţumeşte lui Dumnezeu neîncetat pentru toate bucuriile şi durerile pe care ţi le-a dăruit”( I Tesaloniceni 5, 16-18).

Viaţa aceasta nu este numai pentru a strânge averi, sau numai pentru a te îmbrăca, căci nu aceştia sunt oamenii fericiţi, ci aceia care au o cruce de purtat. Mă doare faptul că sunt unii care se supără pentru suferinţele pe care le au din cauza bolilor, pentru că nu sunt înţeleşi în familie, dar puţini sunt aceia care vin pentru mântuirea sufletului. Amin”

(Părintele Arsenie Boca – Ucigaşa cetate)
sursa:ortodoxiatinerilor