În Sâmbăta Mare la Ierusalim se arată Sfânta Lumina

Sâmbăta Mare, la Ierusalim, se arata Sfânta Lumina, la Mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La rugăciunile Patriarhului Ierusalimului în după-amiaza acestei zile o lumină dumnezeiască necreată coboară din cer şi aprinde vata din jurul lespezii Sfântului mormânt, de unde toţi cei prezenţi acolo îşi aprind cele 33 de lumânări – după anii Mântuitorului. Această Sfântă lumină are nişte calităţi deosebite şi în primele minute nu arde, iar cei prezenţi îşi ating de ea mâinile şi faţa. Sfânta Lumină de la Ierusalim este socotită ca una dintre cele mai mari minuni ale creştinismului.

Sfânta şi Marea Sâmbătă

<Sâmbata Mare. Hristos stã asezat în mormânt nou prin strãdania lui Iosif din Arimateea. Astãzi se cânta: “Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. Cu trupul în mormânt fiind, Hristos coboarã cu sufletul în adâncul iadului, îi sfaramã portile si încuietorile si îi scoate pe Adam si pe Eva si împreunã cu ei pe toti ce ce au adormit în nãdejdea mântuirii. Pogorârea la iad a Mântuitorului este icoana prin excelenta a Învierii în traditia iconograficã bizantinã, pentru cã prin zdrobirea împãratiei mortii, cu moartea pe moarte calcând, Hristos deschide portile raiului tuturor celor ce si-au pus nãdejdea mântuirii în El si dãruieste din nou oamenilor sansa de trãi laolaltã cu Dumnezeu în Împãratia Sa, aici pe pamânt înlãuntrul nostru si desãvârsit, nemijlocit, în viata cea vesnicã, acolo unde “Mielul, Cel ce stã în mijlocul tronului, îi va paste pe ei si-i va duce la izvoarele apelor vietii si Dumnezeu va sterge orice lacrimã din ochii lor” (Apoc. 7,17).

Sfânta şi Marea Vineri

Sfânta si Marea zi de Vineri. Vinerea Neagra, ziua cea mai dureroasã din istoria crestinismului, ziua înfricosãtoarelor Patimi. Hristos este judecat si condamnat pe nedrept la moarte, El Dumnezeul Adevarului, El Domnul iubirii. Spre Golgota, purtând crucea cea mântuitoare, cu ranile batjocoririi de cãtre ostasi, singur si parasit de toti, Hristos înfãtiseaza întregii lumi starea rãutãtii în care se aflã aceasta. Pironit pe cruce, Hristos asteaptã astazi cu bratele larg deschise pe tot omul atins în inima de durerea cumplita a pãcatelor sale, precum pe tâlharul care strigã din adâncul fiintei: “Pomeneste-mã, Doamne când vei veni întru Împãratia Ta” (Lc 23,42) si care primeste vestea cea minunatã a mântuirii: “Adevarat grãiesc tie, astãzi vei fi cu Mine în rai.” (Lc 23, 43).

Cerul se întuncecã, soarele îsi ascunde fata, neputând sa îndure cumplita suferintã, pamântul se cutremura pãtruns de fiorul înfricosãtelor patimi ale lui Hristos, Maica Sfânta priveste coplesita de durere cãtre Fiul ei rãpus de rãutatea si toate pãcatele oamenilor care îl ocãrau pânãîn ultima clipa. Hristos smerindu-Se si iubind pânãîn clipa mortii, rosteste cutremuratoare rugaciune pentru cei ce-L vrajmasesc: “Pãrinte, iarta-le lor, cã nu stiu ce fac.” (Lc 23, 34)
Astazi înceteazã orice jertfã pentru cã Hristos devine Jertfa cea de-a pururea mântuitoare. Astazi nu se sãvârseste Sfânta Liturghie, ci este ziua slujbei de înmormântare a Domnului Iisus. Toti credinciosii pãtrunsi de dragostea pentru Hristos si de suferinta Lui se strâng în jurul epitafului asezat pe masã în mijlocul bisericii, închipuind mormântul Domnului, si dau glas tânguirii îngropãrii, cântând laolalta Prohodul.

Vinerea Mare – scoaterea Sfântului Epitaf, amenajarea Mormântului Domnului şi slujba Prohodului

Vinerea Mare este o zi aliturgică în care nu se oficiază Sfânta Liturghie. În această zi în care pomenim răstignirea Mântuitorului şi moartea Lui în bisericile noastre se oficiază slujbe speciale. Astfel, dimineaţa se oficiază ceasurile Împărăteşti, Obedniţa şi Vecernia specială în cadrul căreia, la Stihoavnă, se scoate Epitaful, sau Sfântul Aer şi se aşează pe o masă mijlocul bisericii, având în faţă Sfânta Cruce scoasă din Joia Mare. În această zi se ajunează până seara. Seara se va oficia slujba Prohodului Domnului, în timpul căreia preoţii şi credincioşii vor înconjura bisericile de trei ori într-o procesiune cu Sfântul Epitaf. La reintrarea în biserică preoţii vor aşeza Epitaful pe Sfânta Masă din Altar unde va rămâne până în miercurea din ajunul Înălţării Domnului.

Patima Mântuitorului – supremul gest de iubire al lui Dumnezeu – meditaţie a părintelui Dumitru Stăniloae la Vinerea Mare

Părintele Dumitru Stăniloae, patriarhul teologiei româneşti ne va pune la suflet o meditaţie despre Patima Domnului nostru Iisus Hristos, într-o înregistrare din anul 1990: „Patima Mântuitorului este dovada celei mai mari iubiri a lui Dumnezeu faţă de oameni. Fiul lui Dumnezeu, Însuşi, văzându-ne scufundaţi într-o viaţă lipsită de sens, într-o viaţă egoistă, într-o dezmembrare chinuitoare între noi a venit şi ne-a arătat drumul prin care putem scăpa din această situaţie. S-a făcut El Însuşi om, dar S-a făcut om fără de păcat, pentru că S-a născut dintr-o fecioară curată, neluând păcatul nostru. Deci, de la început El este deasupra noastră. Dar iubirea Lui nu s-a arătat numai prin această smerire de-a Se fi făcut om şi de-a ne arăta o pildă de om, ci S-a arătat şi-n jertfa pe care a adus-o pentru noi, primind moartea pe Cruce, căci numai acela iubeşte până la capăt care este în stare să şi moară pentru ceilalţi. Patima lui Hristos este semnul celei mai mari iubiri a Fiului lui Dumnezeu Însuşi pentru oameni, după ce a primit să se facă om ca ei, şi rămâne om în vecii vecilor. El S-a dus cu starea Lui de jertfă, cu trăirea jertfei Lui pentru noi S-a dus în veşnicie, S-a dus la Dreapta Tatălui, a adus jertfă Tatălui pentru noi ca să ne dea şi nouă pildă de cum trebuie să trăim şi până unde trebuie să mergem cu iubirea Lui, jertfindu-ne unii pentru alţii şi jertfindu-ne lui Dumnezeu Tatăl unii pentru alţii, ca Tatăl să ne ierte păcatele noastre şi ca să arătăm şi noi prin jertfa noastră faţă de El cât de mult depăşim cele ale vieţii noastre de aici. De aceea Crucea este mijlocul prin care ne-a ridicat Mântuitorul, prin care a putut învinge moartea, pentru că numai prin iubirea supremă arătată în jertfa Lui, jertfă a Unuia Născut Fiul lui Dumnezeu a putut învinge moartea.”

Sfânta şi Marea Joi

Sfânta si marea zi de Joi. Ziua Cinei cele de Tainã, ziua întemeierii celei mai mari Taine de pe pãmânt: Sfânta Euharistie prin care Hristos se dãruieste întregii lumii cu adevarat Trupul Sãu si cu adevarat Sângele Sau. “Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine si binecuvântând, a frânt si, dând ucenicilor, a zis: Luati, mâncati, acesta este trupul Meu. Si luând paharul si multumind, le-a dat, zicând: Beti dintru acesta toti, Ca acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsã spre iertarea pãcatelor.” (Matei 26, 26-28).


Hristos, împreunã cu ucenicii Sãi, petrece ultimele clipe de dinaintea Patimilor Sale. Seara tainicã, tristã, plina de durere. Astazi, Domnul le da ucenicilor exemplu desavârsit al slujirii, spãlându-le picioarele, învãtându-i cã “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35). Este de asemenea seara de adâncã rugaciune. Mântuitorul se roagã pentru toti ucenicii Sãi si pentru toti cei care vor crede în Cuvântul Lui “ca toti sã fie una, dupa cum Tu, Parinte, întru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia în Noi sa fie una, ca lumea sã creadã cã Tu M-ai trimis” (In 17,21) si le încredinteazãa porunca cea mai mare: porunca iubirii. “Porunca nouã dau vouã: Sã va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sã vã iubiti unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaste toti cã sunteti ucenicii Mei, dacã veti avea dragoste unii fatã de altii.” ( In 13, 34-35). Si El Însusi împlineste aceastã poruncã prin acceptarea chinurilor mortii la care va fi supus începând din aceasta searã. Joia Mare este noaptea petrecuta de Iisus în gradina Ghetsimani, cu rugaciune si sudoare prefacutã în picãturi de sânge, noaptea în care este prins si dus înaintea Sinedriului.

În Sfânta şi Marea Joi prăznuim patru lucruri şi anume: sfânta spălare, Cina cea de Taină, Rugăciunea din Ghetsimani şi prinderea Domnului

Sfânta spălare ne arată taina cea necuprinsă de minte a smereniei Domnului, care, din nemăsurata Sa bunatate, ne-a arătat calea cea mai bună de urmat -smerenia- când a spălat picioarele ucenicilor Săi. Aici se află o taină ascunsă deoarece se descoperă că Domnul venise pentru a spăla pe toţi oamenii de întinăciunea păcatului, iar El Curăţia desăvârşită nu avea nevoie de spălare. Omenirea fără de spălarea Lui nu putea avea parte de Dânsul. La sfârşitul Sfintei Liturghii se face rânduiala spălării picioarelor, care se practică mai ales în mănăstiri şi catedrale. Lecţia cea mare de smerenie pe care ne-a dat-o Domnul spălând picioarele ucenicilor acum începe omenirea să o înveţe. Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Şi-a dezbrăcat hainele şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi: \"Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor\" (Marcu 9, 35), dându-Se El însuşi pildă. La Cina cea de Taină încep deja Sfintele Patimi: „ Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi la fel si paharul, zicând: \"Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea\" (Matei 26, 26-28).Acum începe trupul să se frângă şi sângele să se verse şi nu va conteni până la sfârşitul veacurilor căci Domnul a zis: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”. La sfârşitul mesei aduce vorba şi despre vânzarea Lui. După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: \"Întristat este sufletul meu până la moarte\" (Matei 26, 38) şi S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunoştea locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaşte. Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Sfânta şi Marea Miercuri

Miercurea cea mare, ziua tradarii. Iuda Iscarioteanul slujeste satanei prin vânzarea Mântuitorului. Pentru treizeci de arginti, Iuda Îl vinde pe Hristos si devine prizonier al iadului. Zi de adâncã întristare pentru fapta cea necugetatã a celui care, desi vãzând minunile si dragostea cea fara margini a lui Hristos, a rãmas de piatra. Zi de adâncã întristare pentru fiecare suflet care Îl tradeazã pe Hristos, devenind prizonierul pãcatului. Miercurea cea mare este însã si o zi de nadejde pentru tot sufletul care se pocaieste. Este ziua de pomenire a femeii pãcatoase.



“Si iatã era în cetate o femeie pãcatoasã si, aflând ca sade la masã, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Si, stând la spate, lânga picioarele Lui, plângând, a început sa ude cu lacrimi picioarele Lui, si cu pãrul capului ei le stergea. Si saruta picioarele Lui si le ungea cu mir. Si vãzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar sti cine e si ce fel e femeia care se atinge de El, ca este pãcatoasã. Si raspunzând, Iisus a zis catre el: Simone, am sa-ti spun ceva. Învãtãtorule, spune, zise el. Un cãmãtar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celalãlt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce sa plãteasca, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, rãspunzând, a zis: Socotesc ca acela cãruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Si întorcându-se catre femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta si apa pe picioare nu Mi-ai dat; ea însa, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele si le-a sters cu pãrul ei. Sãrutare nu Mi-ai dat; ea însã de când am intrat, n-a încetat sã-Mi sarute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însa cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îti zic: Iertate sunt pãcatele ei cele multe, cãci mult a iubit. Iar cui se iarta putin, putin iubeste. Si a zis ei: Iertate îti sunt pãcatele. Si au început cei ce sedeau împreunã la masã sã zicã în sine: Cine este Acesta care iartã si pãcatele? Iar cãtre femeie a zis: Credinta ta te-a mântuit; mergi în pace.” ( Luca 7, 37-50)
Cu lacrimile pocãintei, cu mirul dragostei de Dumnezeu, cu sãrutarea nãdejdii femeia cea pacatoasã se aseazã la picioarele Mântuitorului. Datoria ei e mare, gresalele ei sunt multe, însa pocainta ei e mai mare decât pãcatele ei, iubirea ei pentru Dumnezeu copleseste agoniseala ei cea rusinoasã, credinta ei îi aduce mângâierea iertãrii. Nu se teme de ceea ce spun ceilalti, se daruieste lui Hristos cu toata suferinta pe care pacatul a înmultit-o în inima ei, dar si cu pocãinta nãscuta prin primirea luminii lui Hristos. Si nu numai cã Iisus îi iartã pãcatele, ci face amintirea ei nestearsã din constiinta oricarui om care primeste cuvântul Evangheliei

Sfânta zi de Marţi

Sfânta zi de Marti din Saptamâna mântuitoarelor Patimi ale Domnului ne aduce aminte de ziua judecatii prin cele doua pilde: pilda celor zece fecioare si pilda talantilor. Pilda celor zece fecioare ne pune în gând si în inima dreptatea lui Dumnezeu la a doua Sa venire.



“Împaratia cerurilor se va asemana cu zece fecioare, care luând candelele lor, au iesit în întâmpinarea mirelui. Cinci însa dintre ele erau fara minte, iar cinci întelepte. Caci cele fara de minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele întelepte au luat untdelemn în vase, odatã cu candelele lor. Dar mirele întârziind, au atipit toate si au adormit. Iar la miezul noptii s-a facut strigare: Iatã, mirele vine! Iesiti întru întâmpinarea lui! Atunci s-au desteptat toate acele fecioare si au împodobit candelele lor. Si cele farã de minte au zis cãtre cele întelepte: Dati-ne din untdelemnul vostru, cã se sting candelele noastre. Dar cele întelepte le-au rãspuns, zicând: Nu, ca nu cumva sa nu ne ajunga nici nouã si nici vouã. Mai bine mergeti la cei ce vând si cumparati pentru voi. Deci plecând ele ca sã cumpere, a venit mirele si cele ce erau gata au intrat cu el la nunta si usa s-a închis. Iar mai pe urmã, au sosit si celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne noua. Iar el, raspunzând, a zis: Adevarat zic voua: Nu vã cunosc pe voi. Drept aceea, privegheati, cã nu stiti ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.” (Matei 25, 1-13)
Cele cinci fecioare întelepte sunt personificarea tuturor oamenilor care, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, se îngrijesc de lumina cea sufleteascã (candela). Aceastã luminã sufleteascã nu se poate aprinde decât prin faptele milostivirii (untedelemnul), prin dragostea fata de aproapele nostru. Cele cinci fecioare nebune reprezintã sufletele care au dat uitãrii faptele iubirii de Dumnezeu si de oameni. Si iatã ziua adormirii, ziua în care fiecare merge la întâlnire cu Hristos. Dar iatã si usa care se închide precum si sufletele noastre s-au închis la nevoile aproapelui nostru. Precum rãmâne fãrã folos bataia suferintei oamenilor aflati în nevoi la usa inimii noastre, asa ramâne si bataia noastrã la usa Împaratiei lui Hristos fãrã niciun fel de raspuns, primind si noi dupã dreptate toate câte le meritam. Pilda talantilor este în legaturã directã cu pilda celor zece fecioare si ne aratã cât de importantã este înmultirea darurilor noastre prin faptele cele bune, puse în slujba bucuriei aproapelui nostru.



“Si mai este ca un om care, plecând departe, si-a chemat slugile si le-a dat pe mâna avutia sa. Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, altuia unul, fiecãruia dupã puterea lui si a plecat. Îndatã, mergând, cel ce luase cinci talanti a lucrat cu ei si a câstigat alti cinci talanti. De asemenea si cel cu doi a câstigat alti doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a sãpat o groapã în pamânt si a ascuns argintul stapânului sau. Dupa multã vreme a venit si stãpânul acelor slugi si a facut socoteala cu ele. Si apropiindu-se cel care luase cinci talanti, a adus alti cinci talanti, zicând: Doamne, cinci talanti mi-ai dat, iatã alti cinci talanti am câstigat cu ei. Zis-a lui stapânul: Bine, slugã bunã si credincioasã, peste putine ai fost credincioasã, peste multe te voi pune; intra întru bucuria domnului tau. Apropiindu-se si cel cu doi talanti, a zis: Doamne, doi talanti mi-ai dat, iatã alti doi talanti am câstigat cu ei. Zis-a lui stapânul: Bine, slugã bunã si credincioasã, peste putine ai fost credincioasã, peste multe te voi pune; intrã întru bucuria domnului tau. Apropiindu-se apoi si cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai împrãstiat. Si temându-mã, m-am dus de am ascuns talantul tãu în pamânt; iata ai ce este al tau. Si raspunzând stãpânul sãu i-a zis: Slugã vicleanã si lenesã, stiai ca secer de unde n-am semãnat si adun de unde n-am împrãstiat? Se cuvenea deci ca tu sa pui banii mei la zarafi, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobândã. Luati deci de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanti. Cãci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnicã aruncati-o întru întunericul cel mai din afarã. Acolo va fi plângerea si scrâsnirea dintilor. Matei 25, 14-30)
Domnul nostru Iisus Hristos ne aminteste de ziua cea mare a Judecatii de Apoi când doar dreptatea lui Dumnezeu îsi va spune cuvântul. Dumnezeu a dãruit fiecaruia anumite posibilitãti, dupã Voia Lui cea sfântã a rânduit fiecarui om anumite daruri (talantii), pentru a le folosi spre slujirea aproapelui si, prin aceasta, spre dobândirea mântuirii. Spre deosebire de cei ce au fãcut sa rodeascã darurile lor, cel ce a primit un singur talant, l-a îngropat, ignorând porunca lui Dumnezeu de a-l înmulti. Asa se întâmpla si cu noi atunci când uitãm ca tot ceea ce avem Îi datoram Domnului si cã, dãruind din darurile noastre aproapelui nostru, de fapt nu le pierdem, ci, dimpotrivã, le redobândim însutit în ziua neînseratã a Împãratiei lui Hristos. Atunci când ne închidem în noi însine, uitãm cã a noastrã chemare este aceea de a ne împãrtasi de Hristos si de împãrtasi totul cu Hristosul care se aflã în fiecare dintre aproapele nostru, pe care, slujindu-l, ne înmultim darurile mântuitoare: credinta, dragostea, nãdejdea, rãbdarea, milostenia, iertarea, curãtia inimii si toate celelalte. Iar cel ce slujeste lui Dumnezeu prin faptele cele bune creste neîncetat în roada mântuirii si la ziua Judecatii aflã bogatia milostivirii lui Dumnezeu, regasindu-si darurile sporite în timpul vietii prin faptele iubirii.

Astăzi este ziua soţului meu!

Nu-mi găsesc cuvintele pentru a-I mulţumi Domnului că sunt atât de binecuvântată alături de el!
Astăzi vreau să îi mulţumesc pentru dragostea lui, pentru răbdarea lui, pentru înţelepciunea lui şi pentru faptul că îmi este mereu alături!
Ii multumesc Domnului meu că m-a binecuvantat cu un sot care iubeste mult pe Stapanul inimii lui, si ar da totul pentru a-I arata dragostea.
Ii multumesc Tatalui pentru ca prin Nicolae mi-a dat mai mult decat ma asteptam sa am.

Doamne, te rog să îl BINECUVÂNTEZI cu noian de binecuvântări alese!
Doamne, pentru soţul meu,
am o rugă, un dor, o şoaptă...
ceva ce Te-am rugat mereu...
Fă-mă mireasmă pentru trandafirul ce i-l pun în palmă!
Fă-mă rouă pentru crinul ce-l aştern pe tâmpla obosită...
Fă-mă adiere lină cu mireasma florile de tei...
Fă-mă zâmbet de înger pentru el şi pentru toţi ai mei!
Fă din mine ceea ce încă n-am fost...o fiinţă calmă...
Ce ştie al blândeţii rost,
Un vers şoptit cu dor...
o poezie doar pentru el rostită,
Pentru cel ce mi-e dar şi împlinire,
Şi lecţie de iubire şi de jertfire...
Pentru el, fă-mă ce n-am fost încă,
Fă-mă valul îmbrăţişat de stâncă,
Şi fă-mă cunună pe fruntea-i senină,
Ca vorba de la ,,porţi" să fie bună!

Începe Săptămâna Patimilor!

Astăzi, este prima zi, din marea săptămână a patimilor! Evenimentele pe care le retrăieşte Biserica în aceste zile sunt cu totul şi cu totul excepţionale, după părerea mea, aceasta fiind cea mai cutremurătoare săptămână de pe parcursul întregului an bisericesc. Din păcate, cu durere în suflet ne aducem aminte despre faptul că făptura, sa ridicat asupra Făcătorului! Sluga, a pretins să fie mai mare ca Stăpânul, iar Stăpânul, nu cu pedepse, ci cu însuşi viaţa sa, a găsit de cuviinţă să şteargă păcatul slugii... Slavă îndelung răbdării Tale Doamne, Slavă Patimilor Tale, Slavă Ţie!
Să retrăim patimile şi Jertfa Stăpânului să o apreciem la justa valoare, să mulţumim Domnului...


Sfânta zi de Luni



Luni, prima zi a Sãptãmânii Patimilor, ne înfãtiseazã pilda smochinului neroditor.


“Si lasându-i, a iesit afara din cetate la Betania, si noaptea a ramas acolo. Dimineata, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flamânzit; Si vazând un smochin lânga cale, S-a dus la el, dar n-a gasit nimic în el decât numai frunze, si a zis lui: De acum înainte sa nu mai fie rod din tine în veac! Si smochinul s-a uscat îndatã. “ (Matei 21, 17-19).

Iatã un lucru pe care Hristos nu l-a fãcut niciodatã cu oamenii: a blestemat! Prin aceasta El îsi aratã puterea de a pedepsi într-adevăr orice pom care nu aduce roadã, prin aceasta se arată dreptatea şi rasplata lui Dumnezeu faţã de neascultarea fãpturii Sale, fie ea însufleţitã, fie neînsufleţitã. Orice om, care rămâne insensibil la venirea lui Dumnezeu şi la chemarea iubirii Sale, se aseamanã acestui smochin fără roade, iar blestemul abătut asupra lui nu este nicidecum un blestem al lui Dumnezeu ca în cazul smochinului, ci însãsi uscăciunea fireascã a oricãrui suflet care nu se adapã cu apa cea vie, adicã cu Hristos.

Duminica Floriilor – puntea de trecere spre Săptămâna Mare

Duminica stâlpărilor este puntea de trecere de la Postul cel Mare de 40 de zile la Săptămâna Sfintelor Patimi. Domnul Hristos intră în Ierusalim cu intrare smerită şi triumfală totodată. Smerită, pentru că „cel ca are scaun cerul şi aşternut picioarelor, pământul”, se smereşte şi încalecă pe mânz necuvântător. Dar şi triumfală, pentru că mulţimea poporului recunoaşte pe Cel ce vine, pe Stăpânul vieţii şi al morţii, iar pruncii cei fără de răutate Îl întâmpină ca pe un Împărat, cu stâlpări de finic şi cu strigăte de Osana aşternându-şi înainte hainele pe cale. Şi noi Israelul cel nou şi înduhovnicit, ne pregătim să întâmpinăm pe Domnul, care vine bând şi smerit să intre în Ierusalimul sufletelor noastre.