Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

marți, 29 decembrie 2009

Ganduri la sfarsit de an....


Doar o zi si inca un calendar s-a umplut si-i face loc urmatorului. Inca un final urmat de un nou inceput.
Ma gandesc la 2009 ca la anul in care am invatat poate cele mai multe lectii.
A fost anul in care prin proba focului a fost testata adevarata valoare.
A fost anul in care am invatat ca si atunci cand cazi te poti ridica si poti continua sa lupti chiar daca simti ca ceva din tine
nu mai este.
Am invatat ca atunci cand i-a redat orbului vederea, Iisus nu i-a deschis pur si simplu ochii, ci mai intai i-a pus tina pe ei.

Ii numar pe cei pe care ii iubesc si nu-s putini. Ii numar pe cei care imi sunt alaturi si nu-s multi, da-s de calitate. Fie ei aproape sau mai departe. Nu voi insirui nume, prefer sa le pastrez pentru mine.
Iar pentru anul care vine imi doresc liniste in suflet, raspunsuri la intrebari, usi deschise si Oameni langa mine. Imi doresc sa primesc doar ceea ce imi lipseste cu adevarat;-un copil-, nu vreau sa fac risipa de oameni, de sentimente, de lucruri, de vise, de impliniri.
Imi doresc sa fiu mai sensibila fata de cei din jurul meu, imi doresc sa am dragoste multa de daruit, respect si apreciere. Imi doresc sa fiu mai putin incapatanata si mult mai maleabila. Imi doresc sa pot darui mai mult si sa stiu aprecia mult mai mult ceea ce primesc. Imi doresc sa ascult mai mult decat vorbesc si sa actionez mai mult.
De atatea ori ne e usor sa discutam, sa tragem concluzii, sa judecam si sa teoretizam pe diverse teme si cand vine examenul punerii in aplicare ramanem cu totii corigenti.
La multi ani si un 2010 cu multa intelepciune tuturor si multe bucurii duhovnicesti !
“Stăpâne Doamne, Dumezeul nostru, Izvorul vieţii şi al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută şi nevăzută, Care ai pus vremile şi anii întru a Ta stăpânire şi îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească şi întru tot bună, mulţumim Ţie pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră, în toată vremea trecută a vieţii noastre şi Te rugăm, întru tot îndurare, Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta.“

Sa ne rugam pentru pacea Bethleemului!


SA NE RUGAM PENTRU PACEA BETHLEEMULUI!

Conflicte în Biserica Naşterii


In momentul de faţă în Bazilica Naşterii din Betleem au loc conflicte de mare intensitate între clericii greci ortodocsi şi armeni monofiziti. Totul a început atunci când armenii, nerespectând acordul la care au ajuns cele două părţi în urmă cu un an, nu au îngăduit clericilor Patriarhiei Ierusalimului să-şi exercite vechiul lor drept: maturarea acoperişului şi a absidelor Bazilicii.
Când grecii ortodocşi au încercat să măture absida de deasupra paraclisului armean, au fost atacaţi de clericii armeni care nu au ezitat să îi lovească chiar şi pe poliţiştii palestinieni care au încercat să restabilească ordinea. În acest moment în biserică se află patriarhul Teofil al Ierusalimului, ierarhi ai Patriarhiei, încercând să impuna respectarea acordului, iar Obştea Sfântului Mormânt să-şi exercite imprescriptibilele ei drepturi legale din punct de vedere bisericesc şi politic.


Mh Leontie cf. amen.gr

sursa :http://www.impantokratoros.gr/68C61E89.ro.aspx

Rugăciune pentru Bethleem


RUGĂCIUNE PENTRU BETHLEEM
Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea ortodocşilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu harul Preafântului şi de viaţă dătătorului Mormânt şi al Sfintei Peşteri din Bethleem, cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor netrupeşti Puteri; cu harul şi cu puterea cinstitei şi făcătoarei-de-minuni icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Bethleemiţa", cu rugăciunile cinstitului, măritului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; cu ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru, Pavel, Iacov, Ioan şi Simon Cananeul şi cu ale tuturor celorlaţi Apostoli din cei doisprezece şi din cei şaptezeci; cu ale Sfinţilor slăviţilor Prooroci Moise, văzătorul de Dumnezeu şi Aaron, David şi Iesei, Ilie Tezviteanul, Elisei şi Iona şi cu ale tuturor sfinţilor măriţilor prooroci, cu ale Sfinţilor şi Drepţilor Zaharia şi Elisabeta, cu ale Sfântului Apostol Zaheu din Ierihon, cu ale Sfântului, slăvitului, întru tot lăudatului Apostol Iacov, ruda Domnului, cel dintâi ierarh al Ierusalimului, cu ale celor între sfinţi Părinţilor noştri şi ai lumii mari dascăli şi ierarhi: Simeon, Narcis, Alexandru, Zamuda, Macarie, Maxim al III-lea, Chiril, Iuvenalie, Sofronie, Modest, Andrei Criteanul şi Leontie, patriarhii Ierusalimului, cu ale Sfântului Ierarh Ioan Hozevitul, episcopul Cezareii, Cosma, episcopul Maiumei şi Porfirie, Episcopul Gazei şi cu ale tuturor sfinţilor sfinţiţilor ierarhi; cu ale binecredincioşilor şi de Dumnezeu încoronaţilor Împăraţi Constantin şi maica sa Elena, cei întocmai cu Apostolii, cu ale Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, ale Sf. Sfinţitului Mucenic Cornelie sutaşul, Episcop de Skepsis, cu ale sfinţilor, măriţilor şi marilor Mucenici: Longhin sutaşul, Fotini Samarineanca, Gheorghe, purtătorul de biruinţă, Ecaterina, Panaghiotis, Tunom emirul, Filumen, preotul de la Fântâna lui Iacov şi cu ale tuturor sfinţilor bunilor biruitori mucenici şi muceniţe; cu ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţilor noştri: Sava cel Sfinţit, Teodosie Chinoviarhul, Eftimie cel Mare, Teoctist, Ilarion cel Mare, Hariton Mărturisitorul, Gherasim Iordanitul, Onufrie, Gheorghe Hozevitul, Ieronim, Ioan Casian şi Gherman din Dacia Pontică, Dionisie cel Smerit din Dobrogea, Ioan Moshu, Ioan Damaschin, Xenofont, Maria, Arcadie şi Ioan, Grigorie Decapolitul, Iosif de la Bisericani, Ioan Românul din pustia Hozevei, cu ale cuvioşilor mucenici savaiţi şi hozeviţi şi ale celor ucişi în mănăstirile Cuviosului Teodosie şi Sfântului Nicodim, cu ale Cuvioşilor Părinţi sinaiţi Ioan Scărarul, Ştefan, Nil, Filotei, Anastasie şi Grigorie şi cu ale tuturor Cuvioşilor Părinţi ucişi în Sinai şi Rait, cu ale Preacuvioaselor Maicilor noastre Melania Romana (cea Tânără), Sofia, mama Cuv. Sava, Evloghia, mama Cuv. Teodosie, Teodota, mama Sf. Cosma şi Damian, Maria Egipteanca şi Parascheva de la Iaşi, care au sihăstrit în pustia Iordanului, cu ale sfintelor mironosiţe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, Marta şi Maria, surorile lui Lazăr, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza, Salomeea, mama fiilor lui Zevedeu, Suzana şi Veronica, ale Sfinţilor şi Drepţilor Iosif din Arimateea şi Nicodim, cu ale Sfinţilor 14 000 de Prunci din Bethleem ucişi de Irod, a căror pomenire o săvârşim; cu ale sfinţilor şi drepţilor, dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana, ale Sfântului şi Dreptului Iosif Logodnicul şi cu ale tuturor sfinţilor, rugămu-te Mult-Milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm Ţie şi ne miluieşte pe noi, dăruind Sfintelor Locuri pacea Ta, Iubitorule de oameni şi întărind în credinţă, răbdare şi pătimire pe jertfelnicii păzitorii lor.

L. Mh.
sursa:http://www.impantokratoros.gr/9F8BB92A.ro.aspx

luni, 28 decembrie 2009

cuvinte dragi inimii mele....


Mangaietorule Bunule, cu lacrimi Te rog: mangaie inimile intristate ale oamenilor! (Sfantul Siluan)

Cuvinte de invatatura....


„Fiecare dintre noi este pictorul propriei vieţi: sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictam.”
~~Sfântul Grigorie de Nyssa~~

Ce este omul?
Împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii; fiară neîmblânzită prin voia ei; către sieşi îşi dă învăţătură; iscusinţă la răutăţi, dibăcie la nedreptate; grăbnicie la strângere de avuţii; nesaţiu la lăcomie; destoinicie la necredinţă; duh mândru; tină obraznică; cenuşă răzvrătitoare; praf îngâmfat; văpaie cu uşurinţă de potolit; lemn lesne putrezitor; iarbă care se usucă degrabă; fire care cu lesniciune piere. Astăzi în bogăţie, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt. Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este. Astăzi se mândreşte, iar peste puţin se tânguie. Nesuferit când este fericit şi nemângâiat in nenorociri. Nu se cunoaşte pe sine, dar cercetează pe cele peste puterile lui. Nu ştie cele de faţă, dar cugetă la cele viitoare. Prin fire muritor, dar cu firea lui cea semeaţă se socoate că-i veşnic. Supus la tot felul de boli, locaş lesne de străbătut de orice fel de patimă, locuinţă bine primitoare a oricărei supărări. Câte am spus şi totuşi n-am găsit nimic mai potrivit decât cuvintele profetice, care spun: “În deşert se tulbură tot muritorul”. [ Sf. Ioan Gura de Aur ]

Mantuirea…
“Cum se explica faptul ca nici un lucru pamantesc, nici cinstea, nici bogatia, nici cunostinta nu ne satisfac inima noastra? Cum se explica faptul ca in toiul fericirii pamantesti noi ne plictisim si simtim un gol in sufletul nostru? Acesta este un glas expresiv al inimii care spune: omule, nu cauta bunatatile satisfacatoare pe pamant, in aceasta vale a desertaciunii si pieirii; fericirea ta nu e decat in unicul Dumnezeu!”
~ Iacov- Arhiepiscopul Nijegorod~

duminică, 27 decembrie 2009

Un preot ucis în suburbia Moscovei: el i-a rugat pe ucigaşi să nu facă mizerie în bloc


Parohul bisericii „Înălţării Domnului” din satul Satino-Ruskoie, regiunea Podolisk din suburbia Moscovei, protoiereul Alexandru Filipov a fost ucis. Informaţia privind circumstanţele morţii sale deocamdată este confuză.

„Părintele Aleksandru a fost omorât pentru că a făcut observaţie unor indivizi ce utilizau scara blocului drept WC" - a spus preoteasa Elena, soţia decedatului părinte. Preotul a lăsat trei fete orfane. Avea 39 de ani.

În ultima lună, acesta este al doilea caz de omor al unui preot în regiunea Moscovei. La 19 noiembrie cu o împuşcătură în cap a fost omorât parohul bisericii „Sf. Apostol Toma" din Moscova, cunoscutul misionar părintele Daniil Sîsoev. Din 1990 până în prezent în Rusia au fost ucişi 26 de preoţi ortodocşi.

sursa :http://www.eph.md

"De doua mii de ani aproape ni se predica sa ne iubim, si noi ne sfasiem", scria Eminescu in ziua de Pasti a anului 1878. "Omul armei si acela al viclesugului" proliferat inspaimantator fata de cel drept si bun, il face pe poet sa raspunda astfel la intrebarea, daca mai suntem crestini: "Putini sunt cei alesi si putini au fost de-a pururi".

vineri, 25 decembrie 2009

Hristos s-a Nascut!


Nasterea Pruncului Iisus in ieslea inimilor noastre ne aduce pace, liniste si bucurii in casa si sufletele noastre.
Va doresc tuturor Sarbatori fericite !

miercuri, 23 decembrie 2009

Astazi e Ajunul ....


24decembrie 2009... e vremea bilantului... cat am agonisit,cat am risipit, in anul ce se pregateste sa ne paraseasca???...pentru unii dintre noi a fost un an bun, cu roade pe toate planurile.. pentru altii poate ca a fost cel mai trist an... unii dintre noi si-au pierdut tot ce-au avut mai drag: mame, tati,copii, rude si prieteni iubiti, care acum le zambesc de Sus...altii s-au bucurat sa intampine in familia lor un nou membru,un prunc drag.... altii sunt macinati de boli si suferinte trupesti si sufletesti ....
Lacrimi de bucurie sau tristete.......
Un colind din Ardeal ne indeamna :
"Voi, acum, copiilor,
Si, voi, buni, parintilor,
Laudati Si cantati,
Si va bucurati.
Ca ni s'a nascut Hristos,
Sa ne fie de folos".

Sărbători cu bucurie şi lumină izvorâtă din raza stelei călăuzitoare magilor, şi nouă, spre mântuire!

...meditații în prag de sărbători....



...în fiecare an peste tot vezi cum dinainte de Nașterea Domnului toți oamenii își fac griji pt cadouri, brazi, ș.m.a. Dar nu îi vezi atât de agitați să meargă la Sf.Taină a Spovedaniei și a Împărtășaniei; pentru copii aleargă în toate părțile să le cumpere cadouri, nu că ar fi un lucru greșit, dar ar putea să fie duși mai întâi la Sf.Euharistie, cel mai Prețios Cadou pentru toate vârstele. Vedem această secularizare peste tot în lume!
Nu se mai cântă colinde ce vestesc Nașterea Domnului, sau bucuria îngerilor sau a păstorilor pt „Evanghelia” Cerească! Numesc Nașterea Domnului Evanghelie dupa sfinții Apostoli, care numesc „vestea cea buna” Nașterea Fiului lui Dumnezeu!
Acum se cântă mai mult Bradul... se cântă mai mult neaua... se cântă mai mult iarna si clopoțeii...
Daca întrebi un copil ce se întâmplă de „Crăciun”, spune ca vine Moș Crăciun! Mulți nu știu că Se naște Domnul nostru Iisus Hristos!
Mulți așteaptă Crăciunul pt petreceri... Dacă vezi mulți creștini la Biserică, asta se datorează credinței lor puternice în Dumnezeu.
În ajun de Nașterea Domnului dimneața se fac la Biserică Slujba Ceasurilor Împărătești, Sf.Liturghie a Sf.Vasile cel Mare unită cu Vecernia Praznicului Nașterii Domnului! iar seara se face Pavecernița Mare cu Litia.
Câți creștini stiu de asta? Și câți merg la aceste minunate slujbe? Din păcate nici unii dintre preoți nu mai fac... cam așa e pe la sate! E grija porcului mai mare! De „porc”-ul din noi o să dăm și noi seama lui Hristos!
Oare nu are dreptate Pruncul Iisus sa Se nască într-o peșteră înghețată? Inimile noastre sunt așa! Pe câți dintre noi nu ne prinde Nașterea Domnului cu inimile înghețate de ură și dușmănie pe aproapele sau chiar pe soț(ie) sau pe copii? Câte suflete nu zac în durere în azile sau spitale.. sau câte suflete nu au nici ce mânca... sau măcar o casă caldă...
Un dar de Crăciun ca să Îl încălzim pe Pruncul Iisus facem noi unui suflet sărman! Sunt acei creștini care fac Bucurie în inimele pline de gheață... întuneric... dar sunt puțini...
Lumea nu S-a bucurat de Nașterea Domnului... numai 3 Crai ce li s-a descoperit... și numai câtorva ciobani, ce au primit vestea cu Bucurie!!!
Imparatul cerului si al pamantului S-a nascut intr-o iesle, in saracie. De mic ne-a aratat calea de urmat, calea lepadarii de sine.


Pe langa mesele îmbelșugate, sa punem pe masa bunatatilor si virtutile: blandetea, rabdarea, iertarea, post si milostenie, ca in clipa cand Oaspetele cel asteptat va intra in casa noastra; in clipa cand Il vom primi prin Sf. Impartasanie pe Pruncul Iisus, el sa Se odihneasca in ieslea inimii noastre, sa Se nasca in noi, sa-L vedem fata catre fata, sa cinam cu El. In clipa aceea vom deveni o Biserica vie, trupul pestera, mintea Fecioara si vom putea canta slavoslovii impreuna cu ingerii.

marți, 22 decembrie 2009

Chemare la rugaciune!




Pr. Iustin Parvu este grav bolnav. Maicile de la dansul au facut apel la TV sa se faca metanii pentru insanatosirea Sfintiei Sale si Al Doilea Paraclis.
Doamne miluieste-l si mantuieste-l!


sursa :http://jurnalulanei.blogspot.com/2009/12/chemare-la-rugaciune.html

luni, 21 decembrie 2009

Cuviosul Sofronie din Sfântul Munte,


În Mânăstirea Sf. Sava a trăit cu 50 ani în urmă un Ieromonah cu numele Ioachim Spiţaru. Era un om învăţat şi cu viaţă sfântă. El a scris multe istorii din viaţa cuvioşilor Părinţi pe cari i-a cunoscut în Mânăstirea Sf. Sava şi în Sihăstriile din Sfântul Munte. Tot el a scris şi viaţa Cuvioasei Fotini, care a sihăstrit pe malul Iordanului, aproape de locul unde se află azi Schitul românesc. Între alte istorisiri, acest Ieromonah aminteşte şi despre un Duhovnic Sofronie din Sfântul Munte, care s-a proslăvit în zilele noastre. Iată ce povesteşte despre Cuviosul Sofronie:
Am cunoscut şi pe un alt bărbat sfânt şi îmbunătăţit, pe egumenul Mânăstirii Sf. Pavel, cu numele Sofronie Galliga. În vremea când l-am cunoscut eu, el era aproape de 80 de ani. S-a născut în satul Calligata, din insula Ghefalinia.
Din tinereţe a iubit chipul monahicesc. Mergând în Sfântul Munte s-a călugărit, apoi a fost preoţit şi mulţi ani de zile a fost Egumen în Mânăstirea Sfântul Pavel. Era foarte simplu şi avea atâta blândeţe, încât niciodată n-a mustrat pe călugări, nimeni nu l-a văzut pe el mânios şi n-a auzit cineva cuvânt aspru din gura lui. Din cauză că era prea îngăduitor şi fără răutate, mulţi îl vorbeau de rău şi ziceau că din cauza lui călugării sunt fără rânduială. El însă urma pilda Mântuitorului, care primea cu faţă blândă pe cei păcătoşi.
Când l-am cunoscut eu (zice scriitorul) pe Egumenul Sofronie, era acum bătrân şi totdeauna zicea că răceşte. Chiar în luna Iulie, la el în cameră ardea zi şi noapte focul în sobă, iar când dormea, era îmbrăcat cu o haină groasă (blană), însă totdeauna tremura.
Pe atunce eu eram încă tânar (zice Ioachim) şi trăiam în aceeaşi mânăstire (la Sf. Sava). De multe ori cercetam pe bătrânul Egumen Sofronie şi ascultam cu luare aminte frumoasele lui sfaturi. Însă nu puteam să zăbovesc mult la el, căci era peste măsură de cald în camera lui.
A murit în anul 1881, când împlinise vârsta de 82 de ani. Mulţi călugări din mânăstirea lui (între care şi însuşi egumenul ce a urmat după el) ziceau că răposatul Sofronie nu se mântuieşte. Aşteptau să vadă un semn pentru aceasta, atunci când vor face mutarea osemintelor (după cum este tradiţia în Sf. Munte). Ei ziceau aceasta, pentru că nu cunoşteau faptele cele îmbunătăţite ale Egumenului.
La trei ani după săvârşirea lui, când s-au dezgropat osemintele, s-au adunat la cimitir, aproape toţi călugării din Mânăstirea Sf. Pavel, apoi de la Schitul Nou, de la Sf. Ana, de la Gareia, precum şi din alte părţi, anume ca să vadă cum anume arată osemintele răposatului Egumen Sofronie.
Căci după cum se crede, atunci la dezgropare se arată în ce stare este cel răposat.
După ce s-au cetit rugăciunile cuvenite, au deschis mormântul, în care se afla trupul răposatului Egumen.
Din cauză că fusese înfăşurat în mantie de mătase, mantia n-a putrezit şi se vedea umflată, ca şi cum ar fi fost în ea trupul întreg. Văzând aceasta cei care aveau presupusuri, au crezut că trupul lui a rămas neputred (din cauza îngăduielii lui prea mari).
Deci pogorânduse în groapă monahul Serafim (Iconomul Mânăstirii) a spintecat mantia cu briceagul şi îndată a ieşit din mormânt o mireazmă de moaşte Sfinţite, încât au rămas cu toţii uimiţi.
Pipăind mai cu dinadinsul Iconomul Serafim, a cunoscut că trupul răposatului era putrezit, iar din osemintele lui ieşea mireazmă cerească, ca semn pentru sfinţenia lui.
Toţi cei cari erau de faţă au căutat să ia blagoslovenie câte o bucăţică din moaştele Egumenului Sofronie.
Iar Prostoşii Mânăstirii au adunat într-o raclă toate osemintele şi le-au aşezat cu cinste la jertfelnicul Bisericii Mari, ca pe nişte adevărate moaşte de sfânt.
Au cunoscut atunci toţi că bunătatea lui a adus roade plăcute înaintea lui Dumnezeu.
Căci fiii lui duhovniceşti s-au căit pentru neregula lor şi umilindu-se şi-au schimbat viaţa, iar cel răposat şi-a dobândit plata ostenelilor lui.
Din povestea aceasta, fraţilor, putem înţelege că deşi uneori Duhovnicii şi Egumenii sunt prea îngăduitori faţă de fiii lor duhovniceşti, însă Dumnezeu nu-i osândeşte dacă fiii lor se căiesc şi fac rugăciune pentru uşurarea celor răposaţi.
De aceea şi noi care ştim bunătatea cea mare a Părintelui Sava şi pogorământul pe care îl făcea pentru noi, să ne sârguim a ne îndrepta viaţa prin pocăinţă curată, pentru ca nu cumva să fim noi piedică pentru mântuirea şi fericirea lui.
Văzând Bunul Dumnezeu pocăinţa noastră, va dărui mai multă plată celui răposat, care s-a ostenit pentru noi, iar noi înşine vom dobândi mai multă nădejde de mântuire prin rugăciunile lui.
Câtă vreme cel răposat are vreo legătură sau vreo împiedicare sufletească, el nu se poate ruga pentru nimeni.
Iar când sufletul lui se uşurează prin rugăciunile şi prin pocăinţa fiilor duhovniceşti, atunci răposatul capătă îndrăzneală şi se roagă cu tot dinadinsul pentru cei rămaşi în viaţă.
Şi nu se lasă până când nu-i face şi pe dânşii părtaşi la fericirea lui.
Aceasta este taina pentru care mulţi oameni cu viaţă sfântă, nu se proslăvesc (adică nu se sfinţesc) îndată după moarte, ci după trecere de mai mulţi ani, iar alţii abia după a doua venire.
Cele semănate de ei pe pământ, de multe ori rodesc cu întârziere şi pentr aceasta ei sunt mereu în aşteptare.
Acum aşteaptă cu nerăbdate şi răposatul nostru Părinte, ca să rodească ceva şi grădina lui cea duhovnicească, pe care a semănat-o şi a îngrijit-o aici pe pământ.
Grădina aceasta suntem noi toţi, fiii şi fiicele lui duhovniceşti, pentru care s-a ostenit şi de multe ori a suferit ocară şi ruşine pentru noi nevrednicii.
Acum în vremea Sf. Post (deşi la Biserică nu se fac pomeniri) dar la chilie poate să facă fiecare o mică rugăciune şi mai ales o roadă vrednică de pocăinta.

Al vostru smerit întru Hristos frate,
Ioan Ieroschimonah

sursa:de la un frate drag intru Hristos....

duminică, 20 decembrie 2009

IPS Laurentiu Streza se exprima despre vaccinuri.


17 Decembrie 2009

Pastorala Inaltpreasfintitulu i Mitropolit Dr. Laurentiu Streza cu ocazia sarbatoririi Sfantului Nicolae



† LAURENŢIU

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOPUL

SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI

Cinului monahal, preacucernicilor protopopi şi preoţi şi tuturor dreptcredincioşilor creştini ortodocşi din de Dumnezeu păzita noastră eparhie: har, milă, pace şi spor întru toate de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierească binecuvântare!



Iubiţii mei fii sufleteşti,

Ne-a învrednicit şi anul acesta Preabunul Dumnezeu să ajungem în binecuvântatul post al Naşterii Domnului, rânduit de Sfânta noastră Biserică ca o perioadă de pregătire pentru înţelegerea şi trăirea misterului negrăit al iubirii lui Dumnezeu arătat în istoria mântuirii neamului omenesc şi actualizat pentru noi la fiecare Sfântă Liturghie. Această Iubire negrăită şi adesea neînţeleasă pentru noi este singura cale prin care ne aflăm creşterea şi adevărata noastră împlinire, ca fiinţe create după chipul lui Dumnezeu şi chemate să ajungem la asemănarea cu El.

Răspunsul la această Iubire l-au dat în mod exemplar sfinţii, care s-au străduit să imite pilda vieţii Mântuitorului în toate zilele vieţii lor, dobândind sfinţenia şi sfinţind pe ceilalţi, după cum îi lăudăm în cântările noastre liturgice. Perioada postului Naşterii Domnului este plină de astfel de exemple de sfinţenie, între care se distinge unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinătăţii, Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei. Prin tot ceea ce a împlinit în viaţa sa cu cuvântul şi cu fapta, Sfântul Nicolae s-a arătat „îndreptător al credinţei”, „pildă a blândeţelor”, „învăţător al înfrânării”, câştigând „cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate”, un ajutor grabnic al celor din nevoi, un liman de întărire pentru toţi credincioşii.



Iubiţi credincioşi,

Pilda vieţii Sfântului Nicolae ne îndeamnă să luăm aminte cu toată seriozitatea la faptele milosteniei, atât trupeşti cât şi sufleteşti. Lipsurile, necazurile materiale sunt legate direct de profunda criza morală prin care trecem.

Sănătatea noastră sufletească şi trupească este tot mai mult periclitată de încercările ce vin asupra noastră din îngăduinţa lui Dumnezeu. În calitate de creştini, putem să ne bucurăm de progresele medicinii şi farmaciei, dar nu trebuie să uităm că viaţa noastră şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu, pe care le încredinţează fiecărei persoane în parte, nu instituţiilor din domeniul sănătăţii. Responsabilitatea pentru ceea ce facem cu aceste daruri revine în primul rând fiecăruia dintre noi. Profesioniştii în medicină nu pot lua în locul nostru deciziile care privesc sănătatea noastră şi a copiilor noştri. Medicina s-a bazat întotdeauna pe consimţământul informat al pacientului şi pe principiul hipocratic „primum non nocere” (mai întâi să nu faci rău).


Din nefericire, în ultimul timp se ridică o serie de întrebări grave cu privire la respectarea acestor principii.

Încă de anul trecut am dorit să atragem atenţia asupra riscurilor pe care le presupune încercarea de a administra populaţiei vaccinuri insuficient testate, care conţin substanţe deosebit de toxice. Chiar în comunitatea medicală există rezerve şi controverse legate de vaccinurile împotriva cancerului de col uterin (atribuit virusului papiloma uman), a gripei noi (porcine), a poliomielitei. Îngrijorător este faptul că producătorii acestora şi autorităţile de resort nu îşi asumă responsabilitatea cuvenită faţă de efectele secundare negative semnalate sau posibile, gestionând crizele medicale prin panică mediatică (cazul gripei aviare) şi invocarea măsurilor coercitive.

Aceste situaţii regretabile constituie pentru noi, credincioşii, un motiv în plus să ne îndreptăm mai hotărât atenţia spre Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al sănătăţii. Este regretabil faptul că facem cozi mai mari la ghişeele farmaciilor decât în faţa sfântului altar, unde putem primi Leacul nemuririi, adică Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie. Să promovăm igiena şi să apelăm la medicină, dar să ne temem mai mult de epidemiile de păcate, decât de epidemiile de gripă. Păcatele sunt adevărata cauză a tuturor suferinţelor noastre, atât sufleteşti cât şi trupeşti.


Iubiţi credincioşi,

Exemplul Sfântului Ierarh Nicolae se cuvine să fie urmat şi de către noi, creştinii de astăzi. Să-i urmăm lui în credinţă, în nădejde, dar mai ales în dragoste.

A devenit o frumoasă tradiţie organizarea cu prilejul acestui praznic a Colectei generale pentru constituirea Fondul Filantropic Eparhial, destinat operei sociale şi misionare, mai ales în aceste vremuri de criză pe care le trăim şi în care destui semeni ai noştri sunt lipsiţi de cele necesare traiului, solicitându-ne ajutorul.

În acest an, ca şi în cei anteriori, au fost acordate prin sectorul de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei noastre ajutoare substanţiale familiilor sărace şi nevoiaşe, oamenilor bolnavi care aveau nevoie de sprijin pentru procurarea de medicamente, elevilor şi studenţilor cu o situaţie materială precară.

Suntem pe deplin convinşi că şi în acest an generozitatea Dumneavoastră va fi mare, că veţi jertfi cu dragoste pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoi, bine ştiind că „Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă de bună voie” (II Corinteni 9, 7).

Sfântul Ierarh Nicolae să ne fie tuturor cald folositor şi rugător către Domnul, iar prin mijlocirea lui să ne învrednicim cu pace, cu sănătate şi cu bucurie multă, să petrecem aceste sfinte zile ale postului Crăciunului, spre folosul nostru sufletesc şi trupesc, şi să ajungem şi la ziua cea sfântă şi luminoasă a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava în vecii vecilor. Amin.



Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

† Dr. LAURENŢIU STREZA

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

sursa:http://www.mitropol ia-ardealului. ro/actualitati/ act.php?id= 1206

Predă-te lui Dumnezeu!


În ciuda faptului că ceea ce i se întâmplă omului este cercetarea lui Dumnezeu, el nu poate să o vadă astfel. Se gândeşte că nu rezistă, socoteşte că durerea este prea mare, că necazurile sunt copleşitoare, că chinurile sunt irezistibile şi zice: "Ce să mă fac? Nu mai pot!" Lucrurile nu stau însă aşa. Tocmai pentru că suferi, pentru că eşti constrâns, că ai înlăuntrul tău răni, că vin asupra ta toate, că nu mai există nici o nădejde, nici o cale de ieşire, nici sprijin sau mângâiere, tocmai pentru că ţi se întâmplă toate acestea, nu este numai un indiciu, ci însăşi dovada prezenţei lui Dumnezeu. Dovada că se preocupă de tine, că El se apropie de tine şi chiar te atinge. Te vede, te ştie, te înţelege şi vrea să te miluiască. Deci, opreşte-te o clipă, ai puţină răbdare şi pune-ţi nădejdea în Dumnezeu!
De ce suferi atât de mult, de ce te simţi atât de rănit, atât de descurajat, de ce crezi că te sufoci, că te pierzi? De ce? Nu din altă pricină, ci pentru că înlăuntrul tău este multă împotrivire.
***
Şi iată cum lucrează împotrivirea aceasta... Fie că înţelege cineva, fie că nu înţelege - deşi nu este îndreptăţit să nu înţeleagă; în realitate nu doreşte să înţeleagă - acolo, în străfundul omenesc, există ego-ul, plăcerea de sine, egoismul, în general toată tendinţa de autonomie a omului faţă de Dumnezeu. Deşi simţi, într-un fel sau altul că pe toate le îngăduie Dumnezeu pentru tine, tocmai ca să intre înlăuntrul tău harul Lui, tu te împotriveşti şi zici: "Nu, nu pot!" Nu poţi? Cu atât mai bine! Predă-te lui Dumnezeu! Spune-i "da!" lui Dumnezeu! Şi vei vedea cum se va uşura grabnic durerea. Dar nu numai atât, ci şi încetul cu încetul vei vedea cu ochii şi vei simţi lucrarea harului lui Dumnezeu înlăuntrul tău. Suferinţa va începe să se îndulcească, să devină cerească, aşa cum şi este de fapt. Se va manifesta ca har al lui Dumnezeu, ca minune a Lui, ca atingere dumnezeiască şi ca dulceaţă divină." (Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina suferinţei)

Sfanta Teosevia ,Slujitoarea Lui Dumnezeu si a oamenilor......


Sfânta Teosevia (10 ianuarie) a fost soţia Sf. Grigorie de Nyssa. Datorită curăţiei vieţii sale şi dorinţei de a sluji oamenilor, a intrat în rândul diaconiţelor, după rânduiala bisericească a vremii (sec IV)

Era binecunoscută locuitorilor din cetatea Nyssei, regiunea Capadociei, prin viaţa sa plină de nevoinţe şi dedicată slujirii aproapelui. Ca diaconiţă, în biserica din Nyssa, îi îngrijea pe cei bolnavi, dădea hrană celor săraci, se ocupa de creşterea orfanilor şi catehiza femeile în vederea primirii botezului creştin. Întocmai cum arată şi numele, Teosevia şi-a închinat viaţa slujirii Bisericii, preamărindu-L şi adorându-L pe Hristos. Atunci când Sfântul Grigorie a trebuit să ia calea exilului vreme de trei ani, Sfânta Teosevia l-a urmat cu aceeaşi credincioşie şi dăruire de sine ce i-a caracterizat mereu trăirea.

Trecerea la Domnul, din anul 395, a Sfintei Teosevia a îndurerat întreaga comunitate creştină. La moartea Sfintei Teosevia, Sfântul Grigorie de Nazians îi scria Sfântului Grigorie, pentru a-i uşura suferinţa: "... Ea, care a gustat din binecuvântările vieţii, a scăpat de amărăciunile acesteia prin scurtarea anilor şi, mai înainte ca ea să fie obligată să poarte doliu pentru tine, a fost cinstită de către tine prin acea solemnă slujbă de înmormântare. Crede-mă că şi eu plâng după ea, dar, dacă nu ca tine, ceea ce ar fi o exagerare, atunci o plâng cu o întristare mai mică doar decât a ta. Dar trebuie să simţim prezenţa atotprezentei pronii Dumnezeieşti, cea care acum a luat-o pe Teosevia mea (şi o numesc 'a mea' fiindcă a trăit o viaţă înduhovnicită iar înrudirea spirituală e mai puternică decât cea trupească). Teosevia, slava Bisericii, podoaba lui Hristos, sprijinul generaţiei noastre, speranţa femeilor; Teosevia, cea mai frumoasă şi mai slăvită dintre toate toate frumuseţile din Brethren; Teosevia, cu adevărat sfântă, cu adevărat soţie, de preot de o egală cinstire şi vrednicie faţă de Sfintele Taine..."

Să luăm aminte aşadar la viaţa jertfelnică a Sfintei Teosevia, soţie preacinstită, diaconiţă devotată Bisericii, plină de iubire faţă de Hristos şi faţă de oameni. Să medităm la deosebita preţuire şi veneraţie pe care marii Părinţi ai Bisericii au arătat faţă de parfumata floare întru virtuţi a Capadociei. (Sinaxarul Sfinţilor Capadocieni, Ed. Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2009)

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Vremea colindelor......

Haideţi cu toţii să ne bucurăm de marea sărbătoare a Crăciunului. Vestind prin cântările noastre Naşterea lui Hristos tuturor.

Ştefan Hruşcă – Deschide uşa creştine



Stefan Hrusca -O CE VESTE MINUNATA


Să vă dea Domnul Hristos multă bucurie şi sfinţenie în suflete!

Caminul crestinului...


Adevaratul camin nu este o cladire unde se intalnesc oamenii,ci un camin unde se amesteca flacarile diferite ale sufletelor,care,cu cat se unesc,cu atat mai mult stralucesc si cu atat mai mult se misca.
Caminul nu este locul unde sa te dezbraci de haine sau acela unde sa scapi de griji.Caminul este fortareata in in batalia vieti,in care,in fiecare dimineata o femeie se ocupa de gospodarie si in fiecare seara,vindeca ranile.
Hrana caminului nu este numai mancarea,ci bunavointa si devotamentul,care arata bucuria de a trai.
Bautura adevarata nu este numai apa si vinul,ci dragostea,singurul lucru care sa fie totodata si hrana si filtru imbatator.
Patul,pe care te odihnesti,nu trebuie sa fie numai puf si saltele moi,ci un cuget curat fata de Dumnezeu si de oameni.
Lumina,nu trebuie sa fie numai a soarelui ziua si a electricitatii noaptea,ci si aceleia a afectiunii sincere,care straluceste in ochi si tremura in inimi.Frumusetea caminului este armonia.Siguranta lui este cinstea.Belsugul lui este numarul copiilor.Legea lui este devotamentul unora catre ceilalti.Linistea lui este multimea sufletului.Arhitectul unui adevarat camin este Dumnezeu Insusi.
In lume ,nu este decat o putere,dragostea.Nu este decat o vedere limpede:aceea a dragostei.Dragostea singura este creatoare.Dragostea este Dumnzeu,zice Sf Evanghelie.
Pamantul este facut pentru cei ce se iubesc si acela care nu iubeste este mort,cu toate ca-l vedem ca vine si pleaca.
In lume,nu este decat o singura tragedie moartea dragostei.
Sursa:Articol preluat din cartea:

"Oglinda Duhovniceasca"
de Protosinghel Nicodim Mandita
VOL 6
pag 297-298

vineri, 18 decembrie 2009

Postul Naşterii lui Hristos în Betleemul inimii


Postul Naşterii lui Hristos în Betleemul inimii
Fiecare posteşte cât iubeşte. Fiecare posteşte cât se iubeşte. Căci cine se iubeşte cu o iubire nepătimaşă şi fără egoism ştie din cercare că postul este maica sănătăţii sufleteşti şi trupeşti.
Canoanele şi sfintele rânduieli de post ale Bisericii noastre nu sunt „bariere ruginite" cum susţin unii, dar nici scopuri în sine şi nici obiecte ale adorării idolatre, cum înţeleg alţii. Sfintele Canoane şi sfintele rânduieli de asceză respiră de o integrală şi autentică „libertate a Duhului". Tocmai de aceea, cartea bisericească de căpătâi care le însumează se numeşte „Pidalion" sau „Cârmă". Oricine ştie că o cârmă nu este rigidă, ci mobilă. Ea reclamă vigilenţa, înţelepciunea şi îndemânarea cârmaciului pentru a feri corabia de o eventuală zdrobire de stânci. În plan duhovnicesc, sfintele canoane şi sfintele rânduieli ascetice constituie o cârmă duhovniceacă, nişte „bariere elastice", nu rigide, care, sub îndrumarea bunului cârmaci duhovnicesc, ne oferă posibilitatea ca în spaţiul libertăţii Duhului să ne manifestăm iubirea faţă de Mirele sufletelor noastre, păstrând-o curată şi ferind-o de orice pervertire egoistă.

Chiar dacă Postul Crăciunului este pe sfârşite, mă simt dator cu nişte răspunsuri şi explicaţii faţă de creştinii care mi-au adresat anumite întrebări şi şi-au exprimat anumite nelămuriri legate de felul de a posti cât mai corect, cât mai „matematic", deşi - cu siguranţă - ar trebui să insistăm mai mult pe „matematica unui post duhovnicesc" continuu.

O doua perioadă de post ca lungime după Postul Mare (Marea Patruzecime) este Postul Naşterii Domnului, cunoscut şi ca Postul Crăciunului. Şi acest post numără 40 de zile, însă nu reclamă asprimea Postului Marii Patruzecimi. Începe pe 15 noiembrie şi se termină pe 24 decembrie.

Sărbătoarea Naşterii după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos constituie a doua mare sărbătoare împărătească din calendarul creştin. Până la jumătatea veacului al IV - lea Biserica Răsăritului sărbătorea Naşterea şi Botezul lui Hristos împreună sub denumirea de „Epifania" în aceeaşi zi, pe 6 ianuarie. „Epifania" sau „Teofania" este un plural în limba greacă şi înseamnă „Arătările", respectiv „Arătările lui Dumnezeu", desemnând desigur „Arătarea" Domnului ca prunc în peştera Bethleemului şi „Arătarea" Domnului la Iordan la vârsta de treizeci de ani, pentru a primi botezul lui Ioan, dar şi „Arătarea" sau manifestarea Sfintei Treimi în timpul botezului Mântuitorului.

Naşterea Domnului ca sărbătoare separată, pe 25 decembrie, a fost adusă în Răsărit din Apus spre sfârşitul veacului al IV - lea. Sfântul Ioan Gură de Aur, care cel dintâi vorbeşte despre sărbătoarea Naşterii Domnului, o numeşte „maică a tuturor sărbătorilor" şi ne informează în anul 386 că „Nu sunt încă zece ani de când ni s-a făcut cunoscută ziua aceasta (a sărbătorii)".

Prin divizarea sărbătorii odinioară unite şi consacrarea celor trei sărbători separate, a Naşterii pe 25 decembrie, a Tăierii-împrejur pe 1 ianuarie şi a Botezului pe 6 ianuarie, s-a creat şi aşa-numita perioadă de „Dodekaimeron" („Cele-12-zile"), adică perioada praznicală de pe 25 decembrie până pe 6 ianuarie. Aşa se face că în felul acesta s-a salvat vechea unitate a celor două mari sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului.

Marea importanţă pe care a câştigat-o în conştiinţa Bisericii, odată cu trecerea timpului, noua sărbătoare a Naşterii lui Hristos, evlavia credincioşilor şi în mod deosebit a monahilor, au constituit condiţiile pentru consacrarea postului dinaintea Naşterii Domnului. Cu siguranţă, în acest proces un rol deosebit l-a avut şi postul Marii Patruzecimi (Postul Mare), care anticipează cea mai mare sărbătoare a creştinilor - Sfintele Paşti.

Ca şi sărbătoarea, la fel şi postul, ca pregătire pentru întâmpinarea Naşterii Domnului, a apărut la început în Apus, unde acest post se numea „Patruzecimea Sfântului Martin", deoarece începea de la sărbătoarea acestui sfânt al Bisericii Apusene. Acelaşi lucru s-a repetat şi la noi, unde mulţi numeau Postul Naşterii Domnului „Postul Sfântului Filip", deoarece începea în ziua următoare pomenirii Apostolului.

Primele mărturii istorice, pe care le avem despre postul dinaintea Naşterii Domnului, se urcă în Apus până în veacul al V - lea, iar în Răsărit până în veacul al VI - lea. Dintre scriitorii răsăriteni se referă la el Anastasie Sinaitul, Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Teodor Studitul, precum şi Teodor Balsamon, Patriarhul Antiohiei.


Se pare că la început acest post era de o perioadă mică. Teodor Balsamon, care scrie în veacul al XII - lea - şi în consecinţă ne informează despre cele care erau în uz în timpul său -, îl numeşte „epta-imeron" (adică şapte zile). Însă sub înrâurirea Postului Mare s-a extins la 40 de zile şi Postul Crăciunului, dar fără a prelua asprimea celui dintâi. Poate că această notă istorică ar trebui să dea de gândit duhovnicilor care nu împărtăşesc pe credincioşii care nu au postit nu postesc 40 de zile. Să nu uităm că unii - din majoritatea botezată, dar necatehizată - au „dinţii înţelegerii de lapte", sunt la nivelul „abecedarului" vieţuirii creştine, dar au intenţii bune, nu trăiesc în păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie şi nu cred că avem dreptul de a le rezerva un „Crăciun cu ieslea goală".

Cum ar trebui să postim înainte de Crăciun? Pe toată perioada celor 40 de zile nu mâncăm carne, lactate şi ouă. Dar este permis să mâncăm peşte şi fructe de mare în toate zilele - fireşte, în afară de miercuri şi de vineri - de la început până pe 17 decembrie. De asemenea, dezlegăm la peşte şi de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică în orice zi ar cădea.

De pe 18 până pe 24 decembrie, ajunul sărbătorii, este permisă dezlegarea doar la untdelemn şi la vin - desigur, cu excepţia zilelor de miercuri şi vineri, care s-ar întâmpla, şi în timpul cărora ţinem post fără ulei. De asemenea, ar trebui să postim cu mâncare uscată în prima zi de post, 15 noiembrie, precum şi în ajunul praznicului, desigur, în afara cazului în care ar cădea sâmbătă sau duminică.

Însă în ultimă instanţă POSTUL înseamnă ÎNDEPĂRTAREA DE ORICE PĂCAT şi asta nu trebuie să uităm!!! Postul adevărat este îndoit: de bucate şi de păcate. Postul bineplăcut Domnului este înstrăinarea de răutăţi.

Sfântul Dorotei al Gazei scrie despre post următoarele: „De asemenea, suntem datori să ţinem nu numai rânduiala postului referitoare la mâncăruri, ci să ne abţinem de la orice păcat, aşa încât, precum postim cu pântecele, să postim şi cu limba, ferindu-ne de vorbirea împotrivă, de minciună, de vorbirea în deşert, de batjocură, de mânie şi, în general, de orice păcat pe care-l facem prin limbă. De asemenea, este nevoie să postim şi cu ochii, să nu privim la deşertăciuni. Să nu agonisim îndrăzneală prin ochi. Să nu examinăm cu de-amănuntul pe cineva prin neruşinare. De asemenea, ar trebui să ne oprim mâinile şi picioarele de la orice lucru rău. În acest fel postind cu un post bine- plăcut lui Dumnezeu, ferindu-ne de orice fel de răutate care se lucrează prin fiecare din simţurile noastre, ne vom apropia, precum am spus, de Sfânta Zi a Învierii renăscuţi, curaţi şi vrednici de împărtăşirea cu Sfintele Taine".

Aceste cuvinte ale Sfântului Dorotei despre postul pascal, ar trebui să le scriem cu toţii pe tablele de carne ale inimii şi să le „citim" ori de câte ori începem un post - din nefericire atât de doar general-alimentar - fie el chiar de o singură zi. Asta ca nu cumva să alergăm în zadar, păcălindu-ne că postim aşa cum trebuie, după literă, matematic, dar de fapt, pierzând esenţa şi folosul postului bineplăcut Domnului, sau cum a zis Mântuitorul, strecurând ţânţarul şi înghiţind cămila... Să nu se întâmple aşa, fraţii mei, cu nici unul din noi, iar pentru aceasta,Tu, Doamne, luminează-ne şi ne învaţă îndreptările Tale.



Monahul Leontie


sursa:http://www.impantokratoros.gr/FCD5669F.ro.aspx

Pierderea unui copil.....


Avortul spontan este denumirea medicala data pierderii unui copil inainte ca sarcina sa ajunga la termen. De multe ori oamenii privesc acest lucru ca pe o nesansa, mai ales daca se intampla in primele saptamani de sarcina.

Pentru multi insa este destul de dificil de inteles suferinta femeii aflata in aceasta situatie. Si mai putine persoane inteleg ca legatura dintre mama si copil incepe sa se dezvolte din momentul in care femeia ramane insarcinata.

Chiar si in cazul in care avortul spontan se produce in prima parte a sarcinii, parintii simt un profund sentiment de pierdere. Ei au investit deja emotii in acest copil si si-au rearanjat viata pentru a primi noul membru al familiei.

Pierderea increderii
Adesea, mama isi pierde increderea in ea insasi si in convingerile ei de mama pentru ca simte ca a esuat in a-si proteja copilul, in ciuda eforturilor de a se ingriji si de a se mentine intr-o stare cat mai sanatoasa.

Avortul spontan o forteaza sa realizeze ca nu poate garanta siguranta unui copil nenascut si ca lucrurile nu merg intotdeauna dupa cum au fost planificate.
Pentru cea care nu a trecut prin asa ceva, povestea poate parea fara implicatii prea mari. Dar cele care au trait asa ceva stiu bine cat te doare sufletul, cate intrebari apar „de ce?”. „sunt eu de vina?”, „de ce tocmai mie?”, senzatia de singuratate si abandon, parca nu faci parte din tagma femeilor ci esti pe undeva pe langa ea, defecta si uitata.


Cand hotarasti sa ramai insarcinata sau pur si simplu afli ca esti insarcinata, posibilitatea pierderii copilului nici nu este luata in considerare. Dimpotriva, iti imaginezi un copil frumos si sanatos ce iti provoaca o mare bucurie.
Se spune ca atunci cand o sarcina s-a oprit din evolutie, sau a avut loc un avort spontan, sufletul acelui copil a ales sa plece, sa paraseasca acea mama si acel tata ......

Rugaciune pentru nasterea de prunci...


Rugaciunea sotilor care nu au copii"Binecuvantat esti Tu, Dumnezeul parintilor nostri, si binecuvantat este numele Tau cel sfant si slavit intru toti vecii! Sa Te binecuvanteze pe Tine cerurile si toate fapturile Tale! Tu ai facut pe Adam si Tu ai facut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor si sprijin, si din ei s-a nascut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem un ajutor asemenea lui". Si acum, Doamne, nu placerea o caut, luand pe femeia mea, ci o fac cu inima curata. Binevoieste de a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete!", s-a rugat Tie Tobie, iar Tu i-ai umplut casa de binecuvantare si i-ai daruit copii ca raspuns la cererile sale.Doamne, pustii sunt casele fara copii, si triste inimile sotilor care nu au urmasi. Chiar daca nu avem credinta dreptilor, care pentru rugaciunile lor s-au invrednicit sa aiba copii, pentru mila Ta cea nemasurata nu ne lasa, Atotputernice Doamne, ci vezi suspinul inimilor noastre. Umple-ne casa de bucuria pe care o aduc copiii, iar pe noi intareste-ne ca sa ii crestem pe ei cu dragoste si intelepciune in dreapta credinta, spre slava Numelui Tau si a Sfintei Tale Biserici. Amin !

luni, 14 decembrie 2009

Experienta personala….


…am invatat:

1.Sa-mi pazesc limba…sa nu spun tot ce gandesc….

2.Sa promit putin….sa-mi implinesc promisiunile.

3.Sa nu pierd prilejul sa spun o vorba buna.

4.Sa arat preocupare fata de ceilalti,dorintele lor,activitatea lor,familiile lor.

5.Sa gandesc pozitiv,sa nu ma las dominata de nemultumiri si dezamagiri marunte.

6.Sa-mi pastrez mintea limpede….sa discut,nu sa ma cert..

7.Sa nu incurajez barfa…Este distrugatoare.

8.Sa fiu atenta fata de sentimentele celorlalti.

9.Sa nu dau atentie criticilor rautacioase la adresa mea…sa traiesc in asa fel incat nimeni sa nu le creada.

10.Sa nu alerg dupa increderea altora…sa muncesc cum pot eu mai bine si sa am rabdare.....

Copilul in burtica....


Vorbeam despre cum apare bebelusul in burtica… Si i-am spus Ilenei ca e la inceput fara forma, mic cat un bob de orez, dupa care incepe sa creasca… si sa creasca…

- Si ii apare capul? ma intreba ea.

- A, nuuu, capul ii apare mai incolo…

- Dar ce-i apare la inceput?

- Hmm… cred ca inima e prima…

- Inima? Eu cred ca sufletul!





sursa:http://copilaria.wordpress

duminică, 13 decembrie 2009

Preacurata Maica Pururea Fecioara...



Ana Hoza-Preacurata Maica Pururea Fecioara
Asculta mai multe audio Muzica
Ana Hoza-Preacurata Maica Pururea Fecioara
Originea acestei sfinte icoane nu se cunoaste decat din traditie. Calugarii batrani, localnicii, ca si ,,Istoricul Manastirii Dalhauti" din anul 1932, pag. 9-11, marturisesc ca icoana ar fi de origine chiar apostolica, o copie dupa icoanele pictate de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca.
Staretul acestei sihastrii, anume Anufie monahul, ducandu-se la Ierusalim, a luat de binecuvantare o icoana a Maicii Domnului, care data din timpul iconoclastilor, apre a o aduce in Romania. Apropiindu-se cu icoana de Constantinopol, a fost prins de o ceata de turci, care I-a furat tot, iar icoana a batjocorit-o cum nu se poate descrie si apoi a asezat-o intr-un grajd de cai. Noaptea insa grajdul a inceput a vui, caii din el s-au omorat intre ei, muscandu-se si lovindu-se cu picioarele.

Grajdarii care intrau la cai erau omorati. In acest timp, Anufie se odihnea afara pe niste paie si, vazand minunile, a spus turcilor de icoana, dar acestia au vrut sa-l omoare. Condamnat la moarte, a fost dat unui ienicer sa-l execute, dar ienicerul era un roman robit. Acesta I-a dat drumul sa plece in tara, cu conditia sa nu mai vina la Constantinopol. Anufie s-a intors acasa trist ca a pierdut sfanta icoana. Aici a gasit un frate mai mic, scapat cu viata. Turcii ii omorasera parintii. Dupa putin timp a plecat pe malul Marii Negre sa-si aline durerea. Pe malul marii a intarziat pana seara.

Dintr-odata a zarit o lumina mare pe apa , care se apropia de el. A doua zi a venit iar la locul cu pricina si nu mica I-a fost bucuria cand, in locul luminii, a vazut sfanta icoana a Maicii Domnului , plutind in picioare pe mare. Recunoscand sfanta icoana Anufie a sarit intr-o barca, a vaslit pana la icoana si a adus-o la mal. Aici a observat ca fata icoanei Maicii Domnului si a Pruncului Iisus fusese zgariata de turci cu iataganele in vreo trei locuri. Marginile zgarieturilor se astupasera ca o rana in carne, cum se vad si astazi.

Astfel , Anufie a adus icoana In casa parintilor, unde era fratele mai mic. Apoi au vandut amandoi mostenirea, au dus sfanta icoana la Manastirea Dalhauti si au pus temelia bisericii ,,Izvorul Tamaduirii" in 1464-1469.

Sursa CrestinOrtdox.ro
Icoana facatoare de minuni de la Manastirea Dalhauti va fi dusa spre inchinare la Manastirea Ciolanu in jud.Buzau in perioada 18,19,20 decembrie 2009.

Cuvântare la molitvă


„E ultimul cuvânt pe care vi-l spun. Nu te simţi mai aproape de Dumnezeu şi de oameni ca de pe Cruce (dupa ce ai trecut prin calvarul „crucii”). Dar nouă nu ne-a fost rînduită, pentru că nu suntem vrednici.

Am vrut să ţin „ieri” acest cuvânt, dar am vrut să aleg oamenii care vin pentru mîntuirea sufletului, pentru ca să nu-l spun în vânt.

Eu nu vă dau neapărat canoane, mătănii, rugăciuni şi post, ci vă îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru crucea pe care v-a dat-o, că Sfânta Biserică, Sfânta Împărtăşanie le ştiţi – dar faptul acesta l-am găsit de cuviinţă să vi-l spun mai mult.

Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, că mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările vă veţi bucura. O veţi face?

Unii cred că rugăciunea însemnează a sta în genunghi sau a rosti din gură sau gînd „ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Dar rugăciunea cea adevărată este a te simţi mulţumit şi a-ţi deschide sufletul să te simţi aproape de Dumnezeu. Iar care o fac pe aceea, Dumnezeu să le ajute.

Cei care au dureri şi suferinţe sunt cei distinşi, pe care i-a ales Dumnezeu pentru Împărăţia lui cea veşnică, căci veşnic e orice om-dar care veşnicie?


Dometie, un călugăr tânăr de la Muntele Athos, era foarte vesel, tot timpul cânta. Într-o zi l-am găsit în chilie plîngînd şi l-am întrebat, de ce plânge. Mi-a răspuns că l-a părăsit Dumnezeu. Eu l-am întrebat, cum? Şi a zis: – Nu mai am niciun necaz, „sunt scutit de supărări”. Care dintre voi aţi plînge, pentru faptul că v-a părăsit Dumnezeu, în cazul că v-a luat crucea? Căci nu v-a bătut nimeni piroane în mâini şi nici cunună de spini nu v-a pus pe cap. Sfântul Apostol Pavel zice aşa: „Roagă-te neîncetat, munceşte neîncetat şi mulţumeşte lui Dumnezeu neîncetat pentru toate bucuriile şi durerile pe care ţi le-a dăruit”( I Tesaloniceni 5, 16-18).

Viaţa aceasta nu este numai pentru a strânge averi, sau numai pentru a te îmbrăca, căci nu aceştia sunt oamenii fericiţi, ci aceia care au o cruce de purtat. Mă doare faptul că sunt unii care se supără pentru suferinţele pe care le au din cauza bolilor, pentru că nu sunt înţeleşi în familie, dar puţini sunt aceia care vin pentru mântuirea sufletului. Amin”

(Părintele Arsenie Boca – Ucigaşa cetate)
sursa:ortodoxiatinerilor

Raspunsul bun la invitatia la cina...


Pericopa evanghelica pe care Hristos ne-o ofera in Evanghelia Duminicii acesteia este legata de chemarea pe care Dumnezeu ne-o face la o cina imparateasca, dumnezeiasca si de raspunsul pe care El, Dumnezeu, il asteapta de la noi. Totodata, duminica aceasta este inchinata Sfintilor stramosi dupa trup ai Mantuitorului, aducindu-ne aminte de intreaga perioada a asteptarii izbavirii, prin Nasterea si Jertfa de pe Golgota a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Biruinta prin Hristos
Prin pacat, primii oameni au fost izgoniti din Rai. Insa, in iubirea Sa nemarginita pentru faptura umana, Dumnezeu, odata cu alungarea lui Adam si a Evei, a hotarit si izbavirea lor. Intr-adevar, in Facere, ni se spune ca dusmania dintre femeie si sarpele-diavol se va incheia cu victoria femeii: „Aceasta iti va zdrobi capul“. Aceasta biruinta avea sa vina prin Hristos. De aceea, de acum inainte, Dumnezeu va pregati omenirea pentru Intruparea Fiului Sau, spre mantuirea neamului omenesc, la „plinirea vremii“. Iar aceasta pregatire a omenirii pentru venirea Mintuitorului Hristos, a lui Mesia, s-a facut prin legamintele lui Dumnezeu cu omul, prin profetiile si prin prefigurarile mesianice.

Drama refuzului
La cina pe care ne-o relateaza Evanghelia duminica aceasta sunt chemati multi dintre cei pe care acel „om oarecare“ (Lc 14, 16) i-ar fi vrut aproape de el la aceasta bucurie. De aceea el a trimis sluga sa le spuna celor chemati: „Veniti, ca iata, toate sunt gata“. Dincolo de refuzul acestora – atat de fin ironic atins de Mantuitorul, prin cuvintele „ca si cum ar fi fost intelesi“ (Lc 14, 18) - ramane drama refuzului. Cand te refuza un invitat, doi, e una, dar toti, fara exceptie, parca e prea mult. Aici insa e si taina. Cati nuntasi avea omul la cina? Unul – cel cu ogorul, doi – cel cu cinci perechi de boi, al treilea – cel cu femeia.

Cina imbelsugata
Pentru trei invitati, „gazda“ facuse cina imbelsugata, de vreme ce la ea pot participa „si saracii, si bogatii, si orbii si schiopii“, adica foarte multa lume. Putem asemana iconomia acestei pericope cu chemarea la ospatul Imparatiei a intregii omeniri, prin poporul lui Israel. Insa el, poporul ales, pierduse „ogorul“ gradinii Raiului, a intirziat la cina. ªi, prin urmare, schiopii, orbii, betegii, adica toti ceilalti, toate celelalte neamuri se umpleau de hrana cereasca pe care, de-acum, Hristos o daruia omenirii. Pentru ca, la aducerea vestii refuzului de catre sluga, „maniindu-se, stapanul casei a zis: Iesi indata in pietele si ulitele cetatii, si pe saraci, si pe neputinciosi, si pe orbi, si pe schiopi adu-i aici!“.

Chemarea Domnului
Sa nu fi simtit nimic la aceasta provocare chiar nici unul din cei chemati? Nici un suflet sa nu-si fi aflat alinarea in spusele Lui, ale Dumnezeului Care invita, cheama, indeamna, pretuieste? Ba, mai mult, dupa ce primul val de chemati umple cina, un al doilea val este chemat, din cei care „se-aduna de pe linga garduri“, adica din cei mai de neinvidiat dintre toti locuitorii unei cetati. Acolo, intre acestia, Isi afla odihna Hristos. De ce? Poate tocmai pentru aceasta disponibilitate in a raspunde la chemarea Sa, a Dumnezeului Celui Viu!
Mai spune stapinul Dumnezeu, in finalul Evangheliei de astazi, un cuvint foarte greu: „Nici unul din barbatii aceia, care au fost chemati, nu va gusta din cina Mea“.

„Inca mai e loc“
Sarbatorile Nasterii Domnului sint din ce in ce mai aproape. In cetatea Betleemului se aude deja acord de colinda. Pastorii, magii, se pregatesc deja pentru a-L primi pe Pruncul Hristos, in inima si sufletul lor. „ªi inca mai e loc...“ in Imparatia lui Hristos. Sa ne apropiem cu bucurie si dragoste sfanta de El, cat inca ne asteapta sa Ii fim oaspeti la cina. Asa cum suntem, orbi, ologi, schiopi... Amin.

sursa:
http://www.monitorulcj.ro

joi, 10 decembrie 2009

Rugaciunea femeii insarcinate.....



O, Împărate Sfinte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Izvorule al vieții și al nemuririi, iti multumesc că in căsătoria mea m-ai facut vas ales al binecuvantării și al darului Tău. Căci Tu, Stăpâne ai zis: "Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți!" Îți mulțumesc și mă rog: binecuvintează acest rod al trupului meu care mi-a fost dat de către Tine; ocrotește-l și-i dă viață întru sănătate și trup curat cu mădulare bine întemeiate. Sfințește trupul lui, mintea, inima și toate simturile și dăruieste acestui prunc care se naște suflet ințelept și întemeiază întru el frica Ta. Înger credincios, păzitor sufletului și trupului îi dăruiește. Păzește-l, ține-l, întărește-l și-l adăpostește în pântecele meu până în ceasul nașterii lui și nu-l tăinui pe el în pântecele maicii sale pentru că mâinile Tale l-au alcatuit dându-i viață și sănătate. O, Doamne Iisuse Hristoase întru Atotputernicile și părinteștile Tale mâini încredințez copilul meu. Așează-l pe el sub mâna Harului Tău și prin Sfântul Duh sfințește-l și-l înnoiește întru viață veșnică ca să fie mădular al cereștii Tale Împărății. Amin. O, întru tot Milostive Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru caută și mă păzește pe mine roaba Ta de frică și de duhuri rele care caută să strice lucrul mâinilor Tale, iar când va veni ceasul și timpul meu, izbăvește-mă de dureri. Luminează-mi neputințele cele din timpul ieșirii și dă-mi întărire și putere la naștere. Fă-o grabnică prin Atotputernicul Tău ajutor că slava lucrului Tău este aceasta și tăria Atotputerniciei Tale, lucrul Harului Tău și a inimii Tale milostive. Împărăteasa mea preabună și nădejdea mea, o, Maica lui Dumnezeu, bucuria celor necăjiți, ajută-mă că sunt fără ajutor. Mijlocește Tu și roagă-te la Fiul Tău Iisus Hristos, Dumnezeul Nostru, să-mi binecuvinteze timpul acesta in care port prunc, să ușureze greutatea sarcinii și să dăruiască binecuvantarea Sa peste pruncul pe care îl voi naște; că nu știu alt ajutor mântuitor și nici altă nadejde și scăpare ca să ne păzească si să ne apere. Că întru a Ta mijlocire și ajutor, slavă și mulțumire întru toate înălțăm, unuia Dumnezeu in Treime, Făcătorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pilda zilei....


Ravna celor tineri
Zis-a un batran:

- Eu urasc slava desarta a tinerilor, de vreme ce se ostenesc si plata nu au, cautand spre slava omeneasca.

Iar alt batran, mai iscusit, i-a zis lui:

- Eu le-o iubesc, ca mai bine este si mai de folos celui tanar a se slavi, iar nu a se lenevi. Caci am vazut marindu-se, infranandu-se, priveghind, gol umbland si dragoste castigand si necazuri suferind pentru laudele cele omenesti. Dar vietuind asa, ii vine darul lui Dumnezeu si ii zice: "De ce nu te ostenesti pentru tine, ci pentru oameni?" Atunci el nu mai ravneste sa caute spre slava omeneasca, ci spre slava lui Dumnezeu.

Si auzind batranul cel dintai, a zis:

- Asa este, cu adevarat.

miercuri, 9 decembrie 2009

Pilda zilei....


Dragostea nu cunoaste limite
Un pustnic, afland un om indracit si care nu putea sa posteasca, s-a rugat lui Dumnezeu sa se mute la sine dracul si acela sa se zlobozeasca. L-a ascultat deci Dumnezeu si a intrat dracul in pustnic, departandu-se de la omul acela. Iar pustnicul, fiind ingreuiat de drac, rabda nevoindu-se in post si rugaciune. Dupa putine zile, pentru dragostea lui, mai mult a gonit Dumnezeu si de la dansul dracul.

INTREBARI SI RASPUNSURI DESPRE VIATA DUHOVNICEASCA..


Cartea de fata are marele merit de a ne arata unde trebuie sa cautam jaloane, unde putem afla repere,o recomand cu multa dragoste....

INTREBARE:Depinde oare,mantuirea noastra de imprejurarile exterioare?
RASPUNS: Mantuirea noastra nu depinde de nimic exterior:important nu este faptul ca cineva este renumit sau nu ,ca este bogat sau sarac,ci ca este virtuos ,ca are credinta ,ca se ingrijeste de izbanda duhovniceasca si ca il iubeste pe Dumnezeu.

(Clement Alexandrinul)
. INTREBARE:Cum trebuie sa vetuim sa ne mantuim?
RASPUNS: Fiecare fapta a bunei credinte si a iubirei crestine-citirea cartilor sfinte,gandurile bune,discutiile cu folos,sfanta ascultare,multumirea in ispite si in necazuri,iertarea ocarilor-poarta pecetea rugaciunii si raspandeste un miros placut,Inaintea Lui Dumnezeu.Cu toate acestea trebuie sa ne silim,sa ne verificam in toate caile rasfatului si sa le inchidem si atunci osteneala si evlavia vor intra in obiceiul nostru .

(Staretul Ioan Troitki)

3. INTREBARE: Care sunt cele mai mari daruri ale Lui Dumnezeu?
RASPUNS: Pocainta si Impartasania sunt cele mai mari dintre toate darurile Lui Dumnezeu.
(Sfantul Varsanufie cel Mare)
5.INTREBARE: Care este cel mai important lucru pentru un crestin?
RASPUNS: Cel mai important lucru este sa invete adevarata credinta.
(Sfantul Ambrozie al Mediolanului)

INTREBARE:Cum sa ne intarim in Biserica?
RASPUNS: Prin indrumarea parintelui duhovnic,prin legatura permanentacu el,prin impartasirea aleasa,prin pregatirea atenta pentru impartasire,prin frecventarea dumnezeiestii slujbe,prin rugaciunea de acasa,prin citirea zilnica a Evangheliei,prin citirea cartilor cu continut religios,prin tinerea sarbatorilor si a posturilor anului bisericesc,prin prietenia si legatura cu oamenii credinciosi
INTREBARE:Dumnezeu ii trimite intotdeauna pe oameni la noi?RASPUNS:Nu,uneori nu Dumnezeu,ci diavolul ii trimite la noi.
Intrebare:Cum trebuie sa cistim Sfintele Scripturi?
Raspuns:Pentru ca citirea Scripturilor sa fie cu folos,trebuie: 1)Inainte de citire sa chemam harul Duhului sfant in ajutorul nostru; 2)Sa citim fara graba,repetand de cateva ori cea ce nu inteleg; 3)Sa nu avem grija de a citi mult; $)Sa ne ferim de citirea cartilor smintitoare

Intrebare:Ce religii sunt considerate gresite?
Raspuns:Toate religiile care exista in lume,in afara numai de cea adevarata ortodoxa,sunt gresite si nu il manutiesc pe om.O religie gresita este o batjocura la adresa oamenilor.Dupa moarte se descopera imediat cat de trainic a fost lucrul pe care omul si-a intemeiat nadejdea...Si cat de cumplita si de sfasietoare va fi starea celui care va vedea atunci ca a fost inselat

Sfantul Teofan Zavoratul

Daca v-am starnit interesul ,cititi-o!

Cuvioasa Anastasia din Kiev

NOUĂ RUGĂTOARE ÎN CERURI:
CUVIOASA ANASTASIA DIN KIEV





Iarăşi ne bucură Domnul!... Şi ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă?... Odinioară, am păşit pe urmele acestei plăcute a lui Dumnezeu. Nu ştiam nimic despre ea, dar ea - după mai bine de un secol de la naşterea ei în Cer, ne-a deschis larg uşile ospitalităţii Mănăstirii ei de pe pământ - „Pokrovskii Manastâr" sau „Mănăstirea Acoperământului". Şi astăzi, cine ajunge în Kiev şi nu are unde să poposească peste noapte, este îndrumat spre Mănăstirea Matuşkăi celei Mari, unde nepoatele duhovniceşti ale monahiei de viţă regală, oferă o ospitalitate avraamică tuturor pelerinilor. Dar atenţie!, dacă nu faceţi corect semnul crucii, veţi fi mustraţi pentru asta şi catehizaţi...

Dacă în vremea aceea ne-am bucurat de ospitalitatea Matuşkăi celei Mari, şi n-am ştiut să-i mulţumim, astăzi ne bucurăm de proslăvirea ei în rândul sfinţilor şi ca un mic prinos de mulţumire, scriem aceste rânduri pentru a o face cunoscută lumii ca maică nevoitoare în timpul vieţii pământeşti, iar astăzi sfântă rugătoare în ceruri pentru tot sufletul creştinesc cel necăjit şi întristat.

Întru una din şedinţele sale din ultimele zile ale lunii noiembrie a.c., Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene - sub preşedinţia Preafericitului Vladimir, Mitropolitul Kievului şi a toată Ucraina, a audiat raportul Înaltpreasfinţitului Ioan, Arhiepiscop de Herson şi Tavra, Şeful Comisiei de Canonizare a Sfinţilor din Biserica Ortodoxă din Ucraina, raport privind trecerea în rândul sfinţilor cu cinstire locală în Eparhia Kievului a întemeietoarei Mănăstirii de maici cu hramul Sfântului Acoperământ din Kiev:

Cuvioasa nevoitoare monahia Anastasia (Marea Prinţesă Aleksandra Petrovna Romanova) (+13/26 aprilie 1900).


Examinând viaţa, faptele, nevoinţele şi minunile şi luând în considerare cinstirea pe care poporul o aduce Cuvioasei nevoitoare monahia Anastasia (Romanova),

DISPUNEM:
1. Se binecuvintează proslăvirea pe plan local şi cinstirea monahiei Anastasia (Marea Prinţesă Aleksandra Petrovna Romanova).

2. Se aprobă reprezentarea iconografică a sfintei.

3. Se aprobă proiectele prezentate pentru Troparul şi Condacul Sfintei Cuvioase Anastasia din Kiev.

4. Rămăşiţele Sfintei Cuvioase Anastasia de la Kiev să fie considerate sfinte moaşte.

5. Pomenirea Sfintei Cuvioase Anastasia să se facă Joi în Săptămâna Luminată şi în ziua aflării moaştelor ei 20 octombrie/2 noiembrie.

6. Se aduce mulţumire Atotmilostivului Dumnezeu, minunat întru sfinţii Săi, că ne-a arătat o nouă rugătoare pentru Sfânta noastră Biserică şi pentru poporul nostru.



MONAHIA DE NEAM ÎMPĂRĂTESC
de Olena Karetnik

Mulţi nu au înţeles viaţa ei. Cei care erau obişnuiţi să o vadă în catifea, în palatele împărăteşti, nu şi-o puteau închipui în veşmântul monahal. Nu oricine va putea înţelege de ce Marea Prinţesă cu numele Romanov şi-a părăsit palatul. Ea era convinsă că trebuie să caute nu o împărăţie pământească, ci Împărăţia Cerească.

Prinţesa Alexandra a mers la Kiev. Rămăseseră deja în urmă Sankt Petersburg-ul, Moscova, Ţarskoe Selo, deşertăciunile lumii... Împreună cu copacii de dincolo fereastră pluteau amintirile vieţii trecute: „Prinţesa Alexandra Frederika Vilhelmina, fiica prinţului Oldenburg a trecut la Ortodoxie şi s-a căsătorit cu Nikolai Nikolaevici - fiul lui Nikolai I şi fratele lui Aleksandr al II - lea".

Iată copii mici de tot... soţul Nikolai Nikolaevici... amanta lui - balerină la teatrul imperial... un echipaj strălucitor... Apoi, nouă ani lungi - doar la pat...


Starea de sănătate a Prinţesei Alexandra era destul de pretenţioasă după sosirea la Kiev. Guvernatorul-general A.R. Drenteli a primit ordinul „ca în ziua sosirii Înălţimii Sale să pregătească trei schimburi de hamali pentru transportarea Înălţimii Sale la catedrală şi palat". Alexandrei îi plăcea Kievul, catedralele sale, cupolele aurite, sunetul clopotelor Lavrei. Tot timpul presimţise că numai la Kiev se va face bine. Prinţesa avea intenţia serioasă de a-şi continua activitatea sa de mecenat cu care se ocupase şi la Sankt Petersburg. „... Mă tem nu de moarte, ci mă tem că nu voi reuşi să fac tot ceea ce trebuie să fac aici, pe pământ" - repeta ea adesea.

Visa la mănăstirea ei, la orăşelul ei, în care să fie biserici, catedrale, spitale. În care să se ofere adăpost celor sărmani, să fie hrăniţi cei flămânzi, şi să se aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru fiecare zi, pentru fiecare rază de soare, pentru fiecare răsuflare.

Aşa s-a şi întâmplat. Pe 11 ianuarie 1889 pe pitorescul munte Voznesenski din Kiev a fost sfinţit un loc şi a fost pusă temelia bisericii Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Din fonduri proprii, Marea Prinţesă a început să construiască o mănăstire. Această mânăstire fusese prevestită încă de la începutul secolului de către Fericitul Teofil cel Nebun pentru Hristos. Bătrânul spusese negustorului kievean Dikovski: „Roagă-te, robule al Domnului. Locul pe care stăm este sfânt. Aici va străluci harul lui Dumnezeu şi în acest loc pe care stăm va fi ridicată o biserică a lui Dumnezeu. Stejarul acesta va fi tăiat şi va sluji drept loc de construcţie a Sfintei Mese a Bisericii, iar livada va fi transformată în mănăstire de fecioare, şi o femeie de neam împărătesc va fi organizatoare şi conducătoare a acesteia".

Mănăstirea s-a dezvoltat cu timpul şi s-a transformat într-un orăşel înfloritor. Încetişor s-a pus pe picioare şi însăşi Prinţesa. Mulţumind lui Dumnezeu pentru vindecarea sa minunată, se ocupa de dimineaţă până seara de bună-starea mănăstirii. Aici trăia şi aici lucra. În 1889 a scris soţului ei că doreşte să îmbrace veşmântul monahal. Marele Prinţ nu a avut obiecţii, şi şi-a dat permisiunea pentru viaţa ei monahală şi ţarul Alexandru.

Totul în mănăstire se făcea sub supravegherea personală a Prinţesei. Nu era plantat niciun copac, nu se bătea niciun cui fără binecuvântarea Alexandrei - Marea Matuşkă, după cum începuseră s-o numească. Au fost construite un spital, o farmacie gratuită, o şcoală pentru fetele orfane, un azil pentru orbi, un adăpost pentru femeile suferinde de boli incurabile, un azil pentru bătrâni, spălătorii, bucătării, chilii pentru monahii. De asemenea, în cadrul spitalului a fost creată una din cele mai bune secţii de chirurgie din oraş. Marea Matuşkă, fără să ţină seama de starea sa precară de sănătate, muncea în spital împreună cu doctorii şi surorile. Adesea asista timp de 5-6 ore la operaţii, îndeplinind sarcinile unei asistente de chirurg. Toate monahiile din mănăstire aveau ascultări în spitalele mănăstirii. Tocmai acest lucru Marea Matuşkă îl numea „monahism viu".

Nu toţi contemporanii Alexandrei Petrovna înţelegeau intensa ei activitate. S-au găsit unii care obiectau categoric faţă de necesitatea unui „monahism viu". Aceştia insistau că mănăstirea este doar un loc de rugăciune şi lucrare lăuntrică sufletească şi că nu trebuie să se amestece cu viaţa lumească.

Fără să ţină seama de disputele din societate, Marea Matuşkă a continuat să lucreze pentru oameni. Ea insista asupra faptului că în mănăstirea ei, cele necesare pentru îngrijirea medicală nu doar că nu abat de la rugăciune, ci ele se realizează prin rugăciune. Rugăciunea oferă putere şi iubire pentru aproapele.

Vieţuitoarele mănăstirii au descris detaliat în jurnalele lor modul de viaţă şi programul Alexandrei, în care nu era răgaz de odihnă. „Matuşka se aşeza să ia prânzul la orele 5 seara. Istovită, plină de sânge după operaţii, uneori nici nu-şi schimba hainele. Nu permitea închiderea uşilor pentru a auzi zgomotul făcut de bolnavi sau glasul acestora. Lăsa totul şi fugea, dădea ploşti sau lighene. Înainte să se ducă la culcare, mergea cu tămâie şi cu o lumânare aprinsă prin saloane şi tămâia bolnavii şi întregul spital. După aceea citea rugăciuni. Se trezea devreme, la orele 4. Întocmea meniul, scria scrisori, mergea la Liturghie. Pe sugarii care se aflau în spitalul mănăstirii, Marea Matuşkă îi legăna cu mult drag, iar leagănul îl aşeza lângă canapeaua ei. Noaptea ea însăşi verifica ca nu cumva copilaşii să strice cusăturile de după operaţie."

Uneori doctorii îi reproşau Alexandrei că nu se îngrijeşte de propria-i sănătate, că se odihneşte puţin, că ţine uşile deschise. Dar ea spunea: „Pe mine zgomotul nu mă deranjează deloc, pe mine mă trezeşte liniştea".

În fiecare an Alexandra Petrovna dădea pentru întreţinerea mănăstirii 50 000 de ruble, iar pentru spital 80 000 de ruble. De asemenea, pe lângă mănăstire exista o farmacie fără plată unde fiecare persoană putea primi orice medicament dorea.

În anul 1892, Alexandra Petrovna a suferit o operaţie de îndepărtare a unei tumori canceroase. Prinţesa a mulţumit lui Dumnezeu pentru faptul că a lăsat-o în viaţă, şi imediat ce a putut să meargă şi-a reluat obligaţiile cotidiene. Slava „mănăstirii prinţesei" şi a „spitalului alb" (aşa îl numeau, deoarece pereţii erau vopsiţi în alb) s-a răspândit în întreaga lume, departe de graniţele Kievului. Şi însăşi Mănăstirea Acoperământului s-a dezvoltat şi s-a consolidat. Aproape toate călugăriţele lucrau cu mâinile lor în gospodăria mănăstirii. Unele lucrau în grădina de zarzavat şi în livadă, în sere. Lucrau în ateliere, brodau cu fir de aur, coseau veşminte. Ultimii ani din viaţă, Prinţesa i-a dedicat construcţiei unor noi corpuri medicale şi unei Catedrale în cinstea Sfântului Nicolae. Schiţele faţadelor Catedralei au fost elaborate de fiul Prinţesei - Piotr Nikolaevici. Punerea temeliilor Catedralei în mod festiv a avut loc în anul 1896. La sărbătoare, au sosit la Kiev împăratul Nicolae al II - lea şi împărăteasa Alexandra Feodorovna.

Sănătatea prinţesei s-a înrăutăţit în mod semnificativ şi ea a început să se pregătească de ultimul drum. În acele grele zile, lângă ea s-au aflat copiii ei şi rudele. Marea Matuşkă a plecat la Domnul şi a fost înmormântată modest, aşa cum ceruse prin testament, pe teritoriul mănăstirii. Toată ziua şi toată noaptea au venit oameni să-şi ia rămas bun de la Marea Prinţesă, să se închine ca unei adevărate nevoitoare a credinţei ortodoxe. În Kiev tot timpul s-a considerat că Marea Prinţesă fusese tunsă în monahism, dar acest lucru a devenit clar doar după moartea Alexandrei Petrovna. Atunci a fost făcut cunoscut testamentul ei duhovnicesc, care se păstra în Catedrala Sfânta Sofia. De acolo s-a aflat că Înălţimea Sa devenise monahie în taină cu numele de Anastasia.

Cea mai scumpă operă a prinţesei - Mănăstirea de maici Acoperământul Maicii Domnului, a avut parte de necazuri în epoca sovietică, dar cu toate acestea a rezistat. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu mâinile femeilor bisericile distruse au fost reconstruite şi au fost retrocedate şi reparate şi cele mai multe corpuri de clădiri.

Mănăstirea continuă să activeze şi rămâne una din cele mai respectabile din Kiev. În biserica superioară a Catedralei Sfântului Nicolae se slujeşte Sfânta Liturghie la marile sărbători, iar Liturghiile zilnice se ţin în biserica de jos şi în biserica Acoperământului. De asemenea, se slujeşte şi într-o biserică de spital în cinstea Sfântului Agapit în bolniţa pentru călugăriţele în vârstă.

Mai sunt încă multe de făcut: Catedrala Sfântului Nicolae îşi aşteaptă cele 15 cupole. Este posibil ca mănăstirii să-i fie restituite spitalele şi din nou se va naşte „monahismul viu". Acelaşi din care a început şi Mănăstirea Acoperământului.

Venerând-o pe Marea Matuşkă Anastasia, pelerinii cred în sfinţenia ei, cred în faptul că o dată cu trecerea timpului va fi canonizată şi va fi cinstită de către Biserica Ortodoxă ca o sfântă a Kievului.



MEGALINARIE:


Roagă-te, plăcută lui Dumnezeu,
Pentru pacea lumii şi unirea Bisericii,
Căutând din ceruri, Sfântă Anastasia,
Spre cei care te cântă şi te cinstesc cu dor
.





Sfântă Cuvioasă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!(versiune în limba română: Paula Oprea şi monahul Leontie)


sursa:http://www.impantokratoros.gr/8733B50D.ro.aspx

marți, 8 decembrie 2009

Erau doi și deodată a apărut un al treilea omulet.....


Taine apariției unei ființe noi, marea și inexplicabila taină. Erau doi și deodată a apărut un al treilea om, un spirit nou, complet, deplin închegat, cum nu poate crea mâna omului; un cuget nou și o dragoste nouă, e aproape înfricoșător...Nimic mai sublim nu poate exista pe lume! Dostoievski

luni, 7 decembrie 2009

La pomenirea Sf. Dimitrie de Rostov


1709 - 2009:
300 DE ANI DE LA NAŞTEREA ÎN CER
A SFÂNTULUI DIMITRIE AL ROSTOVULUI

La Lavra Peşterilor din Kiev au fost aduse moaştele Sfântului Dimitrie de Rostov

În fiecare an, pe 28 octombrie, Biserica noastră cinsteşte pe Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Pe acest fericit, Sfântul Nicolae Velimirovici îl numeşte în Proloagele sale „mare ierarh al Bisericii lui Hristos, mare predicator, scriitor bisericesc şi ascet", „un mare luminător al Bisericii Ruse şi al întregii Ortodoxii".


Sfântul Dimitrie al Rostovului a fost continuatorul viu al străvechii tradiţii de sfinţenie a Părinţilor Bisericii celor din vechime. Nu numai că a scris minunate cărţi pline de învăţătura mântuirii, ci el a mai fost şi prin însăşi viaţa lui pildă vie de urmat turmei pe care a păstorit-o, cum şi întregii Biserici. El a fost un mare nevoitor şi un mare om de rugăciune. El a fost atât de smerit cu viaţa, încât chiar pe seminariştii cărora le era dascăl, în seminarul de el întemeiat, îi ruga să se roage pentru el. Ori de câte ori orologiul bătea ora, el se ridica în picioare şi rostea cu evlavie rugăciunea: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te!...". Ori de câte ori zăcea bolnav, ceea ce se întâmpla adesea, el cerea fiecărui seminarist al lui să rostească pentru el de câte cinci ori rugăciunea „Tatăl nostru", în timp ce meditează asupra celor cinci Răni ale Mântuitorului nostru Hristos.

Anul acesta, de la fericita sa naştere în Împărăţia lui Dumnezeu, s-au împlinit trei secole. De aceea şi în Rusia Mică a fost şi este încă cinstit în mod deosebit.

Sfântul Dimitrie s-a născut în 1651 în Makarovo, la 40 km de Kiev, iar la Sfântul Botez a primit numele de Daniil. Pentru că tatăl său era soldat şi lipsea adeseori de acasă vreme îndelungată, de educaţia copilului s-a ocupat în mod deosebit mama sa, care i-a sădit seminţele virtuţilor evanghelice. La vârsta de 11 ani, Daniil a intrat la seminarul din Kiev, al cărei conducător era un strălucit predicator şi cald apărător al Ortodoxiei. Mulţumită acestuia, viitorul ierarh a putut să-şi dezvolte minunata harismă de a explica Scripturile şi a devenit sensibil la nevoia catehizării credincioşilor Bisericii. Câţiva ani mai târziu, când era de 17 ani, a intrat în Mănăstirea Sfântului Chiril şi a primit tunderea în monahism cu numele de Dimitrie. Pe lângă slujirile mănăstireşti, pe care le săvârşea cu o ascultare exemplară, tânărul a reuşit să-şi întregească studiile şi să-şi înceapă opera sa literar-misionară. A fost hirotonit preot pe 23 mai 1675 şi imediat a fost numit predicator pe lângă Arhiepiscopul Lazar Baranovici de Cernigov. În continuare, a primit sarcina conducerii mai multor mănăstiri, întotdeauna împotriva voinţei sale, deoarece singura sa dorinţă era să trăiască în asceză şi în linişte. De două ori a încercat să demisioneze, dar încercarea i-a eşuat. Prietenii săi - printre care şi viitorul Sfânt Teodosie de Cernigov, prăznuit pe 5 februarie - au reuşit în cele din urmă să-l facă să rămână stareţ.

Din pricina incursiunilor tătarilor şi ale romano-catolicilor lituanieni şi poloni, multe din scrierile sale bisericeşti, precum Vieţile sfinţilor, au fost distruse. Căutând un om destoinic să-şi ia asupra sa această uriaşă lucrare de scriitor, Arhimandritul Varlaam din Lavra Peşterilor din Kiev s-a îndreptat spre Dimitrie, renumit deja ca scriitor de opere ziditoare de suflet. Pe ascetul smerit cugetător l-a cuprins groaza înaintea greutăţii acestei întreprinderi şi a încercat să refuze propunerea. Temându-se însă ca nu cumva să cadă în păcatul neascultării şi cunoscând şi nevoile mari ale Bisericii, s-a supus în cele din urmă cererii stăruitoare a superiorilor săi şi s-a stabilit în Lavra Kievului. Timp de 25 de ani, Sfântul Dimitrie şi-a dedicat toate puterile acestei lucrări. În afara timpului pe care-l petrecea rugându-se în biserică sau singur, tot celălalt timp îl dedica alcătuirii vieţilor de sfinţi. Trăia cu sfinţii, vieţuia vieţuirea lor, suferea împreună cu ei chinurile şi studia cele mai mici detalii în toate documentele referitoare la ei. Ca răsplată pentru această dragoste faţă de sfinţi, Dumnezeu i-a dăruit deseori vedenii. Astfel, pe 10 august 1685, a văzut în vis pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara pe care în mod deosebit o cinstea şi la care avea o deosebită evlavie. I-a cerut să mijlocească pentru el înaintea Domnului, iar Sfânta l-a refuzat, dojenindu-l că se roagă „în felul romano-catolicilor", meditând aupra celor cinci răni ale Domnului. Într-adevăr, influenţa teologiei şi spiritualităţii romano-catolice se făcea deja simţită în Biserica Rusă în ceea ce priveşte cultul. Văzându-i însă tulburarea, Sfânta Varvara a zâmbit şi l-a liniştit. Pe 10 noiembrie, în acelaşi an, i s-a arătat Sfântul Orest, a cărui viaţă o alcătuise Dimitrie chiar în aceeaşi zi şi i-a spus: „Am suferit mai multe chinuri pentru Hristos decât cele pe care le-ai amintit". I-a arătat atunci o rană adâncă în coasta stângă, spunându-i: „Iată, aceasta s-a făcut printr-un fier înroşit în foc". Apoi, şi-a întins braţul drept şi i-a arătat venele care îi fuseseră tăiate până la înălţimea cotului şi a adăugat: „Iată, acestea au fost tăiate". I-a arătat apoi răni asemănătoare la braţul stâng, repetându-i aceleaşi cuvinte şi după aceea i-a arătat rănile pe care le avea la genunchi, spunându-i: „Acestea au fost tăiate". A stat drept apoi şi sfârşind, i-a zis: „Vezi, deci, că am suferit mai multe chinuri decât cele pe care le-ai amintit". Sfântul Dimitrie l-a întrebat dacă era Sfântul Orest din cei cinci Sfinţi Mucenici a căror pomenire se face pe 13 decembrie, iar mucenicul i-a răspuns: „Nu sunt Orest din cei cinci Sfinţi Mucenici, ci cel care se cinsteşte astăzi şi a cărui viaţă tocmai ai alcătuit-o".



În anul 1701, Sfântul Dimitrie a fost ridicat în tronul episcopal şi a luat Mitropolia de Siberia şi de Tobolsk. Sănătatea sa şubredă şi nevoia de a avea acces la texte indispensabile pentru continuarea scrierii vieţilor de sfinţi, l-au făcut să ceară să fie mutat în altă parte. A fost numit în Episcopia de Rostov în 1702 şi i s-a descoperit atunci în vedenie că acolo, în Mănăstirea Sfântului Iacov, va trebui să-şi găsească veşnica odihnă. În 1705, şi-a încheiat alcătuirea operei sale monumentale, Vieţile Sfinţilor, iar în continuare s-a dedicat grijii pentru turma sa duhovnicească. S-a străduit foarte mult pentru a îndrepta viaţa religioasă şi moravurile con
temporanilor săi. În pofida deselor sale boli, continua un canon sever în viaţa sa şi niciodată nu şi-a părăsit rugăciunea neîncetată. A alcă
tuit multe opere folositoare de suflet şi a întemeiat aproape de locuinţa sa un seminar în care el însuşi şi-a asumat o mare parte a predării. A scris de asemenea multe lucrări pentru a-i readuce pe schismaticii „vechi-credincioşi" (lipoveni) în sânul Bisericii, arătându-le că duhul şi înţelesul mai adânc al Predaniei este mult mai important decât detaliile tipiconale exterioare. În mod deosebit însă, prin vieţuirea sa pilduitoare insufla turme
i sale dragostea faţă de post şi faţă de rugăciune, precum şi împreună-pătimirea şi îndurarea faţă de toţi, buni şi răi.


Sfântul Dimitrie şi-a prevăzut moartea sa cu trei zile înainte. După ce printr-o metanie până la pământ şi-a cerut iertare de la clericii şi cântăreţii ce slujeau, s-a închis în chilia sa cu o înflăcărată rugăciune pe buze. În ziua următoare, dimineaţă, pe 28 octombrie 1709 l-au aflat mort îngenuncheat la rugăciune. Moaştele sfântului s-au aflat nestricate în 1752 şi au săvârşit o mulţime de vindecări. Biserica a purces la recunoaşterea sa oficială în 1757.

În acest an Biserica Ortodoxă marchează 300 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului (1651-1709).

Cu acest prilej, în ziua de 10 noiembrie, cinstitele moaşte ale Sfântului Ierarh Dimitrie din Rostov au fost aduse la Lavra Peşterilor din Kiev. Racla ce conţine mâna dreaptă a Sfântului Dimitrie a fost adusă în Lavra Kievului de către protoiereul Vladimir Hvost, parohul Bisericii Sfântului Arhanghel Mihail din satul Polovki, regiunea Cernigov, unde moaştele se află tot timpul în cursul anului bisericesc.

Pe teritoriul Peşterilor de Aproape ale Lavrei mâna dreaptă a Mitropolitului Dimitrie a fost primită de stareţul mănăstirii, arhiepiscopul Pavel de Vişgorod, fraţii din mănăstire şi o mare mulţime iubitoare de Dumnezeu.

S-a oficiat apoi o slujbă lângă racla cu sfintele moaşte, după care Arhiepiscopul Pavel a adresat credincioşilor câteva cuvinte de învăţătură:

„Astăzi Domnul ne-a învrednicit să participăm la această deosebită minune, deoarece Sfântul Ierarh Dimitrie a venit la poporul său, a venit în Lavra sa, unde şi-a desfăşurat activitatea, unde a slujit şi s-a rugat, iar mai apoi a proslăvit pe cei pe care îi fericim şi cărora ne rugăm. Să-i mulţumim Domnului pentru marea Sa milostivire şi să mulţumim Sfântului Ierarh Dimitrie că a venit la noi şi cu acea mână cu care a scris Vieţile Sfinţilor ne binecuvintează şi dă vindecare sufletelor şi trupurilor noastre", a spus acesta.

Monahul Leontie
sursa:http://www.impantokratoros.gr/D1B13A28.ro.aspx