Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

luni, 29 martie 2010

Sfânta zi de Marţi


Sfânta zi de Marti din Saptamâna mântuitoarelor Patimi ale Domnului ne aduce aminte de ziua judecatii prin cele doua pilde: pilda celor zece fecioare si pilda talantilor. Pilda celor zece fecioare ne pune în gând si în inima dreptatea lui Dumnezeu la a doua Sa venire.



“Împaratia cerurilor se va asemana cu zece fecioare, care luând candelele lor, au iesit în întâmpinarea mirelui. Cinci însa dintre ele erau fara minte, iar cinci întelepte. Caci cele fara de minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn. Iar cele întelepte au luat untdelemn în vase, odatã cu candelele lor. Dar mirele întârziind, au atipit toate si au adormit. Iar la miezul noptii s-a facut strigare: Iatã, mirele vine! Iesiti întru întâmpinarea lui! Atunci s-au desteptat toate acele fecioare si au împodobit candelele lor. Si cele farã de minte au zis cãtre cele întelepte: Dati-ne din untdelemnul vostru, cã se sting candelele noastre. Dar cele întelepte le-au rãspuns, zicând: Nu, ca nu cumva sa nu ne ajunga nici nouã si nici vouã. Mai bine mergeti la cei ce vând si cumparati pentru voi. Deci plecând ele ca sã cumpere, a venit mirele si cele ce erau gata au intrat cu el la nunta si usa s-a închis. Iar mai pe urmã, au sosit si celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne noua. Iar el, raspunzând, a zis: Adevarat zic voua: Nu vã cunosc pe voi. Drept aceea, privegheati, cã nu stiti ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.” (Matei 25, 1-13)
Cele cinci fecioare întelepte sunt personificarea tuturor oamenilor care, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, se îngrijesc de lumina cea sufleteascã (candela). Aceastã luminã sufleteascã nu se poate aprinde decât prin faptele milostivirii (untedelemnul), prin dragostea fata de aproapele nostru. Cele cinci fecioare nebune reprezintã sufletele care au dat uitãrii faptele iubirii de Dumnezeu si de oameni. Si iatã ziua adormirii, ziua în care fiecare merge la întâlnire cu Hristos. Dar iatã si usa care se închide precum si sufletele noastre s-au închis la nevoile aproapelui nostru. Precum rãmâne fãrã folos bataia suferintei oamenilor aflati în nevoi la usa inimii noastre, asa ramâne si bataia noastrã la usa Împaratiei lui Hristos fãrã niciun fel de raspuns, primind si noi dupã dreptate toate câte le meritam. Pilda talantilor este în legaturã directã cu pilda celor zece fecioare si ne aratã cât de importantã este înmultirea darurilor noastre prin faptele cele bune, puse în slujba bucuriei aproapelui nostru.



“Si mai este ca un om care, plecând departe, si-a chemat slugile si le-a dat pe mâna avutia sa. Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, altuia unul, fiecãruia dupã puterea lui si a plecat. Îndatã, mergând, cel ce luase cinci talanti a lucrat cu ei si a câstigat alti cinci talanti. De asemenea si cel cu doi a câstigat alti doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a sãpat o groapã în pamânt si a ascuns argintul stapânului sau. Dupa multã vreme a venit si stãpânul acelor slugi si a facut socoteala cu ele. Si apropiindu-se cel care luase cinci talanti, a adus alti cinci talanti, zicând: Doamne, cinci talanti mi-ai dat, iatã alti cinci talanti am câstigat cu ei. Zis-a lui stapânul: Bine, slugã bunã si credincioasã, peste putine ai fost credincioasã, peste multe te voi pune; intra întru bucuria domnului tau. Apropiindu-se si cel cu doi talanti, a zis: Doamne, doi talanti mi-ai dat, iatã alti doi talanti am câstigat cu ei. Zis-a lui stapânul: Bine, slugã bunã si credincioasã, peste putine ai fost credincioasã, peste multe te voi pune; intrã întru bucuria domnului tau. Apropiindu-se apoi si cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai împrãstiat. Si temându-mã, m-am dus de am ascuns talantul tãu în pamânt; iata ai ce este al tau. Si raspunzând stãpânul sãu i-a zis: Slugã vicleanã si lenesã, stiai ca secer de unde n-am semãnat si adun de unde n-am împrãstiat? Se cuvenea deci ca tu sa pui banii mei la zarafi, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobândã. Luati deci de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanti. Cãci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnicã aruncati-o întru întunericul cel mai din afarã. Acolo va fi plângerea si scrâsnirea dintilor. Matei 25, 14-30)
Domnul nostru Iisus Hristos ne aminteste de ziua cea mare a Judecatii de Apoi când doar dreptatea lui Dumnezeu îsi va spune cuvântul. Dumnezeu a dãruit fiecaruia anumite posibilitãti, dupã Voia Lui cea sfântã a rânduit fiecarui om anumite daruri (talantii), pentru a le folosi spre slujirea aproapelui si, prin aceasta, spre dobândirea mântuirii. Spre deosebire de cei ce au fãcut sa rodeascã darurile lor, cel ce a primit un singur talant, l-a îngropat, ignorând porunca lui Dumnezeu de a-l înmulti. Asa se întâmpla si cu noi atunci când uitãm ca tot ceea ce avem Îi datoram Domnului si cã, dãruind din darurile noastre aproapelui nostru, de fapt nu le pierdem, ci, dimpotrivã, le redobândim însutit în ziua neînseratã a Împãratiei lui Hristos. Atunci când ne închidem în noi însine, uitãm cã a noastrã chemare este aceea de a ne împãrtasi de Hristos si de împãrtasi totul cu Hristosul care se aflã în fiecare dintre aproapele nostru, pe care, slujindu-l, ne înmultim darurile mântuitoare: credinta, dragostea, nãdejdea, rãbdarea, milostenia, iertarea, curãtia inimii si toate celelalte. Iar cel ce slujeste lui Dumnezeu prin faptele cele bune creste neîncetat în roada mântuirii si la ziua Judecatii aflã bogatia milostivirii lui Dumnezeu, regasindu-si darurile sporite în timpul vietii prin faptele iubirii.

Astăzi este ziua soţului meu!




Nu-mi găsesc cuvintele pentru a-I mulţumi Domnului că sunt atât de binecuvântată alături de el!
Astăzi vreau să îi mulţumesc pentru dragostea lui, pentru răbdarea lui, pentru înţelepciunea lui şi pentru faptul că îmi este mereu alături!
Ii multumesc Domnului meu că m-a binecuvantat cu un sot care iubeste mult pe Stapanul inimii lui, si ar da totul pentru a-I arata dragostea.
Ii multumesc Tatalui pentru ca prin Nicolae mi-a dat mai mult decat ma asteptam sa am.

Doamne, te rog să îl BINECUVÂNTEZI cu noian de binecuvântări alese!
Doamne, pentru soţul meu,
am o rugă, un dor, o şoaptă...
ceva ce Te-am rugat mereu...
Fă-mă mireasmă pentru trandafirul ce i-l pun în palmă!
Fă-mă rouă pentru crinul ce-l aştern pe tâmpla obosită...
Fă-mă adiere lină cu mireasma florile de tei...
Fă-mă zâmbet de înger pentru el şi pentru toţi ai mei!
Fă din mine ceea ce încă n-am fost...o fiinţă calmă...
Ce ştie al blândeţii rost,
Un vers şoptit cu dor...
o poezie doar pentru el rostită,
Pentru cel ce mi-e dar şi împlinire,
Şi lecţie de iubire şi de jertfire...
Pentru el, fă-mă ce n-am fost încă,
Fă-mă valul îmbrăţişat de stâncă,
Şi fă-mă cunună pe fruntea-i senină,
Ca vorba de la ,,porţi" să fie bună!

Începe Săptămâna Patimilor!






Astăzi, este prima zi, din marea săptămână a patimilor! Evenimentele pe care le retrăieşte Biserica în aceste zile sunt cu totul şi cu totul excepţionale, după părerea mea, aceasta fiind cea mai cutremurătoare săptămână de pe parcursul întregului an bisericesc. Din păcate, cu durere în suflet ne aducem aminte despre faptul că făptura, sa ridicat asupra Făcătorului! Sluga, a pretins să fie mai mare ca Stăpânul, iar Stăpânul, nu cu pedepse, ci cu însuşi viaţa sa, a găsit de cuviinţă să şteargă păcatul slugii... Slavă îndelung răbdării Tale Doamne, Slavă Patimilor Tale, Slavă Ţie!
Să retrăim patimile şi Jertfa Stăpânului să o apreciem la justa valoare, să mulţumim Domnului...


Sfânta zi de Luni



Luni, prima zi a Sãptãmânii Patimilor, ne înfãtiseazã pilda smochinului neroditor.


“Si lasându-i, a iesit afara din cetate la Betania, si noaptea a ramas acolo. Dimineata, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flamânzit; Si vazând un smochin lânga cale, S-a dus la el, dar n-a gasit nimic în el decât numai frunze, si a zis lui: De acum înainte sa nu mai fie rod din tine în veac! Si smochinul s-a uscat îndatã. “ (Matei 21, 17-19).

Iatã un lucru pe care Hristos nu l-a fãcut niciodatã cu oamenii: a blestemat! Prin aceasta El îsi aratã puterea de a pedepsi într-adevăr orice pom care nu aduce roadã, prin aceasta se arată dreptatea şi rasplata lui Dumnezeu faţã de neascultarea fãpturii Sale, fie ea însufleţitã, fie neînsufleţitã. Orice om, care rămâne insensibil la venirea lui Dumnezeu şi la chemarea iubirii Sale, se aseamanã acestui smochin fără roade, iar blestemul abătut asupra lui nu este nicidecum un blestem al lui Dumnezeu ca în cazul smochinului, ci însãsi uscăciunea fireascã a oricãrui suflet care nu se adapã cu apa cea vie, adicã cu Hristos.