Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

marți, 13 octombrie 2009

Sfânta Cuvioasă Parascheva – puterea evlaviei jertfelnice


Mulţi creştini care se închină sfintelor moaşte ale Cuvioasei Parascheva exclamă: Sărutându-le, am simţit o putere …, Sfânta mi-a dat putere …, sau Am încredere în puterea Sfintei. Este adevărat faptul că de multe ori prezenţa unui sfânt îţi dă fiori, simţi că trupul său este purtător de putere, de Duh, că este mai presus de fire, de „normalul“ cu care eşti obişnuit. Puterea Duhului lui Dumnezeu ce lucrează şi după moartea sfântului prin sfintele sale moaşte contrastează cu duhul de putere al acestei lumi.

Obişnuit astăzi mai mult cu sensurile hegemonice ale cuvântului „putere“, omul contemporan, avid de autoritate, influenţă, stăpânire, dominaţie, regândeşte „utilitatea“ „puterii“ sfinţilor. În mintea omului secularizat, martor la afirmaţii precum cele menţionate mai sus, apare dilema pragmatismului unui astfel de act de cult; fapt evident cu atât mai mult atunci când te afli în faţa sfintelor moaşte ale unei tinere care a trăit cu un mileniu înaintea noastră.

Sfinţenia nu are vârstă, pentru că puterea sfinţeniei este puterea veşnică a Duhului lui Dumnezeu, izvor nesecat al sfinţeniei. Pe de o parte, puterea sfinţilor, şi a Cuvioasei în particular, este puterea iubirii smerite a lui Dumnezeu Care întăreşte prin sfinţi legătura de dragoste între oameni. Puterea săvârşirii de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva, pe de altă parte, se datorează răspunsului ei pozitiv la chemarea de a sluji lui Dumnezeu, răspuns concretizat în ascultarea şi împlinirea cuvântului revelat, în milostenie, post şi rugăciune.

Vocaţia sfinţeniei primeşte răspunsul unui copil
Parascheva s-a născut în satul Epivata, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea. Despre părinţii Cuvioasei Parascheva ştim doar că aceştia, oameni înstăriţi şi buni creştini, au mai avut un fiu, viitorul Sfânt Eftimie Izvorâtorul de mir, episcopul Maditelor. În urma morţii timpurii a tatălui, responsabilitatea creşterii celor doi copii a revenit în întregime mamei, căreia Cuvioasa Parascheva îi datorează frica şi dragostea faţă de Dumnezeu, râvna sa pentru sfintele slujbe, ascultarea şi împlinirea poruncilor bisericeşti, întreaga vieţuire creştină.

Tradiţia Bisericii consemnează câteva întâmplări deosebite din copilăria Cuvioasei, fiind menţionate milostenia sa şi dragostea pentru Evanghelia Domnului Iisus Hristos.

Mai târziu, tânăra Parascheva a plecat spre locurile sfinte, nevoindu-se într-o mănăstire de maici din pustiul Iordanului.

Fiind întotdeauna cu gândul la Mirele ei Hristos, desigur că „nunta“ ce consfinţea mutarea în împărăţia Sa, trecerea de la cele efemere la cele veşnice, nu putea să-i fie o surpriză. Într-o noapte, pe când priveghea ca de obicei în rugăciune şi asceză, a văzut un înger sub formă de tânăr, care i-a zis: „Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pământului, iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume“. La vârsta de 25 de ani, Cuvioasa Parascheva părăseşte pustia şi se îndreaptă spre casă.

Taina ce se cerea descoperită

La doar 27 de ani, tânăra Parascheva a primit de la Hristos cununa cuvioşiei, a râvnei duhovniceşti, a credinţei şi evlaviei sale. Trupul ei, înmormântat aproape de mare, a fost uitat de către localnici, dar nu şi de Dumnezeu, Care, după mulţi ani, a socotit ca acesta să fie învrednicit de cinstirea creştinilor de pretutindeni. Descoperirea trupului îngropat al Sfintei Cuvioase Parascheva s-a făcut într-un mod cu totul minunat.

Tradiţia consemnează că pe ţărmul Kallicratiei a ajuns trupul în putrefacţie al unui marinar. Mirosul respingător i-a determinat pe localnici să îngroape cadavrul, numai că Dumnezeu a rânduit ca aceştia să sape groapa, în spaţiul vast al plajei, tocmai acolo unde se afla trupul Cuvioasei. Din cauza ignoranţei oamenilor, sfintele sale moaşte, ieşite la vedere celor prezenţi, au fost lăsate în continuare în pământ, alături de trupul marinarului.

Unui om evlavios din sat, pe nume Gheorghe, i s-a arătat în vis Sfânta Parascheva ca o împărăteasă, înconjurată de cete de ostaşi luminaţi, căruia i-a zis: „Luaţi repede moaştele mele şi le puneţi într-un loc de cinste, pentru că nu pot să suport mirosul acestui om“. Aceeaşi vedenie a avut-o, în aceeaşi seară, evlavioasa Eftimia, o femeie binecredincioasă din sat. Dimineaţa, au alergat cu toţii la mormânt şi, găsind trupul înmiresmat şi făcător de minuni al Cuvioasei, l-au mutat cu un sobor de preoţi în biserica Sfinţilor Apostoli din Kallicrateia. Sfintele ei moaşte au devenit un izvor de vindecări pentru cei ce le sărutau cu credinţă şi cu inimă curată.

După ce au fost prin mai multe ţări din Balcani, sfintele sale moaşte au fost aduse la Iaşi, prin râvna domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), ajungând aici în 13 iunie 1641. Sfintele moaşte au fost aşezate în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi de unde, după incendiul din 1888, au fost mutate în Catedrala mitropolitană.

Multe dintre minunile pe care Cuvioasa Parascheva le-a săvârşit la Iaşi au fost consemnate în Patericul românesc, dar încă foarte multe sunt păstrate cu smerenie în conştiinţele celor care venind cu nădejde la racla Sfintei nu au plecat nemiluiţi, indiferent de suferinţa cu care au venit.

Puterea minunilor Sfintei Parascheva
În fiecare zi, Catedrala mitropolitană din Iaşi, sanctuar al Sfintei Cuvioase Parascheva, reuneşte în rugăciune credincioşi care se închină ei cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate şi binecuvântare. Marea evlavie a creştinilor faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică tocmai prin convingerea că ea dăruieşte ajutor, prin rugăciunile ei, tuturor: copiilor şi celor în vârstă, monahilor şi tinerilor căsătoriţi, bolnavilor şi celor singuri. Puterea minunilor ei izvorăşte din puterea rugăciunilor ei, ca mijlocitoare alături de toţi sfinţii către Hristos, din sfinţenia şi bunătatea ei, din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

Racla Sfintei, reînnoită anul acesta
În urma incendiului din anul 1888 de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“, racla ce adăpostea moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost cuprinsă de foc, doar capacul de deasupra şi sfintele moaşte rămânând intacte. În 1891, în timpul mitropolitului Iosif Naniescu, s-a confecţionat o altă raclă din argint, donaţie a familiei Botez din judeţul Suceava. Cu timpul, racla, având la interior lemn de chiparos, s-a deteriorat.

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Teofan, relicvariul a fost investigat de o comisie formată din profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi din specialişti de la Palatul Culturii, care a constatat degradările acestuia.

Racla sfintei a fost restaurată la un atelier specializat din Grecia, fiind reînnoit lemnul de chiparos, a fost reparată încuietoarea, s-a intervenit la argintul cu care era îmbrăcată racla şi s-au aurit chipurile sfinţilor români sculptate pe ea. Restaurarea raclei Sfintei Cuvioase Parascheva a fost realizată prin contribuţia multor credincioşi, atât din ţară, cât şi din străinătate, care au donat bani, aur şi argint.

Pe toată perioada recondiţionării, moaştele Sfintei Parascheva au fost aşezate într-o raclă din lemn sculptat la un atelier din zona Neamţului.

Racla ce adăposteşte moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, a fost resfinţită pe 16 iunie 2009, de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Bucura-te, Sfanta Cuvioasa Maica Parascheva, mult folositoare!

diac. Cătălin VATAMANU, Sursa: www.ziarullumina.ro

Patriarhul Ecumenic este chemat să răspundă

Patriarhul Ecumenic este chemat să răspundă
Patriarhul Ecumenic, kir Bartolomeu, şi-a înălţat cârja pastorală împotriva tuturor acelor membri ai Bisericii noastre care îl critică pentru lepădarea Sa de Sfintele Canoane şi pentru paşii Săi filocatolici.
Patriarhului Ecumenic îi punem câteva întrebări asupra unor diferite teme şi cerem răspunsuri clare:
Prima întrebare: Papismul este erezie, iar papa se află în afara Bisericii?
Întrebarea a doua: A fost încheiat un acord cu catolicii pentru evitarea oricărei dezbateri despre demonica Uniaţie?
Întrebarea a treia: A căzut de acord cu catolicii pentru „unirea Bisericilor" şi în ce mod?
Întrebarea a patra: Este capul sintonizant (coordonator) al Ortodoxiei; atunci cum concepe să disculpe erezia papismului, să se roage în comun cu papa, să i se adreseze ca unui patriarh în funcţie al „Bisericii" Romei şi să uneltească în Cipru uniatizarea (greco-catolicizarea) Bisericii Ortodoxe?
Întrebarea a cincea: Credincioşii ortodocşi, după rugăciunile Sale în comun cu romano-catolicii şi după comportamentul filocatolic al ierarhilor din Biserica Ortodoxă din Grecia, trebuie să se ducă în bisericile catolicilor să se roage, să se spovedească şi să primească tainele lor, de vreme ce Capul Ortodoxiei şi ierarhii filocatolici au egalizat Ortodoxia cu papismul?
Întrebarea a şasea: În Cipru se va întreţine un dialog despre primatul papal în primele secole ale creştinătăţii. Însă întrebarea este aceasta: Este primatul din primele secole acelaşi cu primatul de după schismă şi de după Conciliile I şi II Vatican? Punem această întrebare, deoarece chestiunea preocupă foarte mult pe vechii-catolici, dar nu pare să-l preocupe pe Patriarhul Ecumenic sau pe ierarhii Bisericii Greciei, care sunt filo-ecumenişti.
Întrebarea a şaptea: Cum înţelege primatul în perioada veche a Bisericii Biserica Ortodoxă, avându-l protagonist pe Patriarhul Ecumenic, deoarece Conciliul I Vatican, conform scriitorilor filocatolici (Klaus Schatz - „Primatul Papei"), a impus triumfalist „o linie şi o direcţie a livrării care urcă până la sfârşitul perioadei vechi?
Întrebarea a opta: Patriarhul Ecumenic, arhiepiscopii şi mitropoliţii filocatolici acceptă dogma proclamată de Sinoadele catolice şi chiar de papă, cum că el este locţiitorul lui Iisus Hristos pe planeta Pământ şi că este infailibil, adică Dumnezeu pământesc?

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 9/10/2009)
sursa:http://www.impantokratoros.gr/A17B35FC.ro.aspx

Sinodul Greciei va dezbate în timp util despre dialogul cu catolicii?

Ieri s-au deschis lucrările Sinodului Ierarhiei Bisericii Greciei. Arhiepiscopul în cuvântul de început nu s-a referit deloc nici la tema dialogului cu catolicii şi la întâlnirea Comisiei Mixte de Dialog în Cipru, nici la scrisoarea Patriarhului Bartolomeu referitoare la „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. S-a concentrat doar asupra tematologiei care a fost hotărâtă cu mult timp înainte şi la referatele care au fost programate cu multe luni în urmă.
Dacă chestiunea dialogului cu catolicii şi a întâlnirii Comisiei Mixte în Cipru nu va fi dezbătută imediat (azi sau cel târziu mâine), atunci orice dezbatere va fi fără sens şi mai ales după sărbătoare. Şi aceasta pentru că limitele de timp deja au expirat. Comisia Mixtă se întruneşte în Cipru în vinerea aceasta, pe 16 octombrie, şi dacă nu se va lua imediat o nouă hotărâre, atunci Mitropolitul Hrisostomos de Messinia va fi prezent acolo ca reprezentant al Bisericii Greciei conform cu hotărârea Permanenţei Sfântului Sinod din aprilie 2009. Însă în felul acesta sunt aruncate la coşul de gunoi atât scrisorile mitropoliţilor de Pireu şi Koniţa, care au cerut ca tema să se pună imediat în atenţia Ierarhiei, cât şi scrisorile Sinaxei Clericilor şi Monahilor, a domnului Profesor Dimitrios Tselenghidis, a Arhimandritului Sarantos, a Uniunii Filo-Ortodoxe „Cosmas Flamiatos” şi a altor persoane şi uniuni.
Dacă arhiepiscopul urmează această tactică a trecerii sub tăcere a chestiunii, aşa încât să nu schimbe nimic, iar reprezentantul Bisericii Greciei să meargă „în mod normal” în Cipru, atunci Biserica Greciei va purta o responsabilitate uriaşă pentru toate câte vor fi semnate împreună cu catolicii în Cipru.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/)sursa primit prin mail.

Cuviosul Paisie despre Preoţii fără reverendă


Prin anul 1972 se discuta subiectul schimbării îmbrăcămintei preoţeşti şi câţiva preoţi de mir voiau să ia binecuvântare de la Stareţ ca să nu mai poarte reverenda. Unul din ei l-a vizitat pe Stareţ şi a început să-i spună: "Nu rasa îl face pe preot. Mai de preferat ar fi ca unii preoţi să umble fără rasă pentru că astfel se pot apropia mai uşor de lume" şi alte neghiobii asemănătoare. Stareţul nu a reuşit să-l convingă. La sfârşit i-a spus: "Vino mâine şi-ţi voi răspunde".
În acea noapte Stareţul a făcut rugăciune, iar dimineaţa, când a venit preotul, i-a arătat un măslin pe care îl decojise intenţionat. A lăsat în vârf câteva crenguţe retezate, făcându-l să semene oarecum cu preoţii fără reverendă care au numai puţina barbă. Atunci Stareţul l-a întrebat: "Îţi place copacul aşa cum este decojit? Aşa sunt şi preoţii fără rasă". Preotul a fost convins şi a plecat mulţumind Stareţului care, printr-o plildă simplă, l-a făcut să lepede concepţiile lui lumeşti.
Deasupra trunchiului de maslin decojit, Staretul a incrustat cu cutitul urmatoarele cuvinte: "Copacii si-au aruncat imbracamintea lor, dar vom vedea ce pricopseala vor face..." si "Preotul fara rasa nu este de rasa".Fireste, copacul, dupa aceea, s-a uscat, dar el a ramas o pilda pentru folosul multora. Dar mai ales Staretul, prin acest mod sugestiv, a contribuit la zadarnicirea acestor tendinte antitraditionale.
Dupa mai multi ani, un candidat la preotie l-a intrebat pe Staret: "Care este motivul pentru care preotii trebuie sa poarte reverenda?" Staretul i-a raspuns: "Exista multe motive. Dar si numai faptul ca toti oamenii evlaviosi se bucura atunci cand il vad pe preotul lor purtand reverenda este un motiv suficient".

(Ieromonahul Isaac, "Viata Cuviosului Paisie Aghioritul")

Căsătoria clericului (Canoanele Sfintilor Părinţi)


399. - Căsătoria clericului este socotită legală numai o singură dată înainte de hirotonie, cu o fecioară evlavioasă. Cei ce au gând să se hirotonisească, întrucât pentru ei căsătoria este o probă de foc, sunt datori de la început, să-şi pună înainte toate posibilităţile de viitor: poate el să fie la înălţimea chemării de preot, conducându-se pe sine, pe soţie şi pe copii, precum şi biserică cu care vă lega o altă cununie şi mai superioară? În caz de văduvie cu copii, va putea el să rămână la înălţimea castităţii pentru Domnul şi pentru misiunea bisericii, şi în acelaşi timp, să-şi gospodarească şi copiii? Dacă, conştiinţa îi va răspunde cu sinceritate evlavioasă da, să se hirotonisească, iar de nu, să se ocupe cu altceva în viaţă. Toate justificările unor oameni care cer recăsătorirea, nu sunt decât oameni cu conştiinţa adormită (Rom. 11, 8), lipsiţi de focul cel sfânt al apostolatului (Luca 24, 32), având o inimă uscată faţă de trăirea duhovnicească, care socotesc preoţia ca pe o funcţiune oarecare aducătoare de câştig, dar nu ca pe o misiune apostolică, căci altfel ar răsuna în inima lor cele spuse la (I Regi 2,29; 8,3; Ier. 6,13-14; Osea. 4, 7-11). Pentru orice cleric, căsătoria a doua este preacurvie şi curvarii împărăţia lui Dumnezeu nu o vor vedea (l Cor. 6,9-10; Gal. 5,19-21; lifes. s, 3-5). "Episcop, preot sau diacon, să se aşeze numai aceia care s-au căsătorit numai o singură dată (1 Tim. 3,2 si 12; Tit. l, 6), fie că le trăiesc soţiile, fie că au murit. Iar după hirotonie, să nu le mai fie îngăduit a se căsători, fiind celibatari, iar dacă au soţii, în văduvie să nu ia pe altele, ci să se mulţumească cu aceea pe care au avut-o când s-au hirotonit". - Const. Ap. VII, 17.-
400. -Dintre cei ce au primit hirotonia fără a fi casătoriţi, fiind celibatari, apoi vrand sa se insoare, se ingaduie numai citetilor si cantaretilor". -Apost. 26.-
401. -"Deoarece si dreptcredinciosul imparat (desi este mirean), a vorbit catre acest sfant si ecumenic sinod, ca cei ce se numara in cler si impart altora cele sfinte sa fie curati, si slujitori evlaviosi si vrednici de jertfa cea inteleapta a marelui Dumnezeu, care este El insusi si jertfa si arhiereu si sa curatim cele spurcate care s-au lipit de dansii prin casatoriile cele nelegiuite. Apoi, delegatiile bisericii romanilor, au propus ca sa se aplice canoanele cu prea multa strictete. Delegatii acestei cetati imparatesti (Bizantul), au cerut sa aplice canoanele mai umanitar si cu mai multa ingaduinta. Noi am impreunat amandoua propunerile, in chip parinteste si cu iubire de Dumnezeu, ca sa nu dam prilej ca ingaduinta sa duca la slabiciune si nici strictetea sa nu fie prea aspra, mai ales ca pacatele s-au intins asupra multor barbati din cauza nestiintei canoanelor". - "Toti impreuna am hotarat ca preotii care s-au casatorit de doua ori si au cazut sub robia pacatului pana la a cincisprezecea zi a lunii trecute ianuarie, din indicatorul al patrulea trecut anul 6199 (691) si n-au voit sa se curete de aceasta nelegiuire, sa fie supusi canonicestii caterisiri". "Cu privire la preotii care au cazut in acest pacat al casatoriei a doua, dar care inainte de aceasta hotarare a noastra au cunoscut folosul si au inlaturat acest pacat si s-au despartit de aceasta nunta nelegiuita si straina de adevarata casatorie; s-au cu privire la cei ce le-au murit sotiile luate in a doua casatorie, sau cu privire la cei ce au cautat sa se indrepte si sa se intelepteasca indata (afland aceasta hotarare), parasind nelegiuirea de mai inainte, fie ca sunt presbiteri sau diaconi, sfantul sinod a hotarit ca acestia sa inceteze de la orice slujba sau lucrare preoteasca si sa fie canonisiti pentru o vreme hotarata. Acestia au nevoie sa se impartaseasca numai de cinstea numelui si a starii intre preoti, multumindu-se ca pot sedea inaintea altor mireni, rugandu-se Domnului si plangand ca sa li se ierte nelegiuirea cea facuta din nestiinta. Ei nu pot sa binecuvanteze pe altul, intrucat sunt datori sa-si vindece propriile lor rani. -Iar, cei ce s-au casatorit o singura data cu o femeie vaduva, precum si cei ce dupa ce s-au impreunat cu o singura casatorie ilegala (de inrudire), adica presbiterii, diaconii si ipodiaconii sa se opreasca de la slujba pentru scurt timp si sa fie canonisiti si apoi, exceptional, sa fie repusi in slujbele, treptelor lor (fiindca au pacatuit din nestiinta canoanelor), dar sa nu se mai promoveze la o alta treapta mai inalta, fireste, dupa ce s-a despartit de insotirea lor nelegiuita". -"Toate acestea le hotaram cu privire la cei ce au fost, aflati in sus aratatele pacate numai pana la 15 ianuarie, dupa cum s-a spus, din indicatorul 4 (691) si numai cu privire la cei hirotoniti deja. Pentru viitor, hotaram si reinnoim canoanele (Ap. 17,18), care dispun, ca cel ce s-a impreunat cu doua nunti dupa botez, sau a avut tiitoare, sa nu poata fi episcop, prezbiter, diacon sau orice altceva dintre cei ce fac parte din catalogul ieraticesc. De asemenea si cei ce au luat vaduva ori lepadata de altul, ori desfranata, ori sclava, ori din cele de la teatru, sa nu poata fi episcop (acum vaduv) presbiter, diacon sau altceva din catalogul ieraticesc". -VI ec. 3.402." -"Toti cei ce au fost hirotonisiti diaconi, (pana acum la 314) daca mai inainte de hirotonie au marturisit si au sustinut ca ei trebuie sa se insoare, fiindca nu pot ramane celibatari, acestia insurandu-se dupa aceasta, in chip exceptional, sa ramana in slujba pentru ca li s-a dat lor voie de catre episcop. Dar, daca unii au tainuit in gandul lor cu viclesug si astfel au fost hirotonisiti cu conditia ca sa ramana celibatari, dar dupa aceia ei s-au insurat, sa inceteze din slujba diaconiei". -Ancira 10.
403. -"Dupa cum s-a zis in canoanele apostolesti, ca dintre cei ce au intrat in cler necasatoriti, numai citetii si cantaretii se pot casatori si noi, pazind aceasta, hotaram ca de acum incolo, nici ipodiaconul, nici diaconul, nici presbiterul, dupa ce s-a hirotonit, nici de cum nu are voie sa intre in legatura de casatorie. Iar daca va indrazni sa faca cineva aceasta, sa se cateriseasca. Dar daca ar voi vreunul dintre cei ce intra in cler, sa-ti ia femeia prin casatorie, legala, sa faca aceasta inainte de hirotonia sa ca ipodiacon, sau diacon, sau presbiter". -VI ec.6.
404, -"Preotul, care din nestiinta s-a incurcat in casatorie ilegala, sa aiba dreptul de a purta haina si numele de cleric potrivit cu cele spuse de canoane, iar de celelalte lucrari ale preotiei sa fie oprit, fiindca destul i s-a iertat unuia ca acestuia. Cel ce trebuie sa-si vindece ranile sale, nu trebuie sa binecuvanleze pe altii, caci binecuvantarea este impartasirea cu sfintenie, iar cel ce nu are nu o poate da altuia". - "Asadar, sa nu binecuvanteze nici in public, nici in particular, nici sa dea sfanta impartasanie altora, nici sa mai faca vreo alta slujba, ci multumindu-se cu sederea in randul clericilor, sa se roage Domnului ca sa-i ierte pacatul facut din nestiinta. Si desigur ca aceasta favoare o va avea, dupa ce s-a despartit de casatoria nelegiuita si sa nu mai aiba legaturi, cu femeia pentru care a fost lipsit de danii de a mai sluji". -VI ec.
405. -"In privinta presbiterului, care din nestiinta s-a alunecat in casatorie nelegiuita, am hotarat cele ce trebuia: Sa aiba parte de o impreuna sedere (cu ceilalti presbiteri) dar, de la celelalte lucrari sfintite sa fie oprit, caci destula ii este acestuia iertarea. Iar, cel ce este dator a purta grija de ranile sale, este nevrednic sa binecuvanteze pe altul, caci binecuvantarea este impartasire de sfintenie, iar cel ce nu are aceasta, din cauza greselii facuta din nestiinta, cum o va da altuia? (loan 9,31). Deci, nici in public si nici indeosebi, sa nu binecuvanteze si nici sa dea altora trupul lui Hristos, nici sa mai faca vreo alta slujba bisericeasca, ci sa se multumeasca cu intaietalea sederii (intre preoti) si sa se roage de altii spre a mijloci catre Domnul, ca sa i se ierte lui pacatul facut din nestiinta canoanelor". - Sf. Vasile 27.

Stiţi care e cel mai mare păcat din lume?


Care e cel mai mare păcat din lume? Păcatul meu. Păcatul de care nu pot scăpa. Păcatul care mă chinuie zi de zi. Păcatul care mă depărtează de Dumnezeu.

Da, cel mai mare păcat din lume este păcatul care te stăpâneşte zi de zi.

E oarecum impropriu să faci un clasament al păcatelor, deşi trebuie să recunoaştem că existe păcate grave şi mai puţin grave, dar toate au acelaşi efect: ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne lasă fără ajutorul Lui şi influenţează indirect pe ceilalţi semeni.
Degeabă îi judec pe alţii că desfrânează, ucid, stau în păcate grave iar eu sunt asemenea lor numai că stau în alte păcate. Pentru mine mâncarea multă este ca pentru unii desfrânarea. Pentru mine e la fel de greu să mă-nfrânez de mâncare cum e altuia a se-nfrâna de la relaţiile trupeşti. Mie mi-e uşor de multe ori să nu mă enervez dar mi-e greu să tac din gură, mi-e greu să nu mă laud, să nu judec….

Cel mai mare păcat din lume este de fapt cel mai mare păcat al meu. Iar dacă mă va ajuta Dumnezeu să scăp de el, atunci va apărea iar un alt păcat foarte mare, din grămada păcatelor rămase care mă ţin legat de pământ şi de trup.

Aşa cum porunca lui Dumnezeu este una singură: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ aşa şi păcatul este unul singur, este de fapt încălcarea acestei porunci. Astfel păcatele nu sunt mai grave sau mai puţin grave ci toate sunt încălcări de poruncă.

Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile. Căci Cel ce a zis: “Să nu săvârşeşti adulter”, a zis şi: “Să nu ucizi”. Şi dacă nu săvârşeşti adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege. Aşa să grăiţi şi aşa să lucraţi, ca unii care veţi fi judecaţi prin legea libertăţii. Căci judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii.

Stiri ...din lume adunate...


Blasfemie în stil romano-catolic
Înaintea meciului cu Anglia, decisiv pentru prezenţa la baraj în vederea participării la CM 2010, preoţii catolici din Ucraina au binecuvântat o icoană în care Iisus este înfăţişat ca fiind fotbalist. În sfârşit este oficial - fotbalul a devenit religie. Preoţii catolici din Ucraina au binecuvântat o icoană în care Iisus este înfăţişat ca fiind jucător de fotbal, alături de Fecioara Maria.
Icoana se pare că a adus noroc echipei ucrainiene, care a bătut cu 1-0 Anglia, sâmbătă, în calificările pentru Cupa Mondială de anul viitor. "Este o icoană plină de respect, iar dacă Dumnezeu ar fi avut obiecţii, cu siguranţă am fi pierdut sâmbătă," a spus un preot.
În acelaşi timp, că icoana este o blasfemie este clar fără prea mari discuţii. Aşa zisa "icoană" am decis să nu o publicăm, considerându-o batjocură la adresa Domnului nostru Iisus Hristos.

www.unimedia.md

Filaret Denisenko doreşte să se întâlească cu Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii

Moartea celor de aceeaşi vârstă cu noi ca nici un alt lucru ne obligă să ne gândim la propriul sfârşit. Trecerea la cele veşnice a patriarhului Alexei al II-lea nu a putut să nu-i amintească lui Filaret Denisenko, că el este născut în acelaşi an în care s-a născut fostul patriarh al Rusiei. (Preluat de la www.eph.md)

Credincioşii din toată România se roagă în aceste zile la Iaşi


Au început manifestările religioase dedicate sărbătorii Sfintei Parascheva, care în fiecare toamnă aduce România la Iaşi. Aseară, moaştele celei care ocroteşte Moldova de 368 de ani, împreună cu moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi", au fost purtate pe străzile Iaşului, în cadrul Pelerinajului tradiţional „Calea Sfinţilor".

S-a rugat Cuvioasei Parascheva să n-o mai bată nora

Pelerinajul de la Iaşi a adunat, în câteva zile, peste 50.000 de oameni veniţi să se roage la moaştele Sfintei Parascheva. În timp ce unii au cerut sănătate, noroc sau bani, o bătrână de 78 de ani s-a închinat să scape de bătăile primite de la nora ei.
Sute de persoane au stat, la Iaşi, la cozi interminabile pentru a săruta şi a atinge moaştele Sfintei Parascheva
Peste 50.000 de pelerini au îndurat frigul, ploaia şi au stat ore în şir în picioare, în ultimele zile, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. Dintre aceştia, 20 au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău din cauza postului prelungit şi a oboselii.
Tanti Mariţa (78 de ani) a povestit că a venit să se închine la sfintele moaşte în speranţa că va scăpa de bătăile nurorii sale. "Sper ca Dumnezeu să ne aducă pace", a spus bătrâna. Alţi doi pelerini, un preot şi soţia lui, din Vaslui, au murit ieri în drum spre Iaşi, într-un accident de circulaţie.

www.libertatea.ro

Sondaj de opinie....

Sfintirea Bisericii de la Cotroceni a fost (de fapt) un act de:

- spiritualitate crestina
- campanie electorala

votati pe www.ortodoxmedia. com
sursa
http://www.ortodoxmedia.com/