Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

duminică, 7 februarie 2010

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul


Aceste plânsuri ale Sfântului pot fi folosite ca și adaos la rugăciunea de seară pe întreaga perioadă a Postului Mare. Sunt rugăciuni folositoare și ajută sufletul spre desăvârșire! Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne pregătim cu un post curat și plăcut înaintea Lui spre primirea Jertfei Crucii Sale!

Plânsul de luni seara - Sfântul Efrem Sirul
Primeşte rugăciunea gurii celei intinate şi necurate, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase, şi să nu Te îngreţoşezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic şi nepriceput, nici sufletul meu care de iad se apropie să îl judeci nevrednic de mângâierea Ta.

Caută-mă pe mine ca pe oaia cea rătăcită, că pustiu m-am făcut de toată osârdia şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Că, după ce m-am orbit cu dulceţile şi cu dezmierdările, întunecat am sufletul meu şi din beţia patimilor implacată am inima mea.

Mărturisesc Ţie, Doamne, Mântuitorul lumii, toată amărăciunea mea, răutatea, dobitocia. Voi spune iarăşi toată a Ta veselie, dulceaţa pe care ai făcut-o cu mine pentru bunătatea Ta, Iubitorule de oameni.

Dintru întâia vârstă m-am făcut întărâtător, fără de osârdie către bunătate, a toată răutatea aflător, a tot păcatul lesne lucrător. Şi însuţi, o, Stăpâne, ai trecut cu vederea toată răutatea mea pentru îndurările Tale cele multe, Fiule al lui Dumnezeu.

Capul meu se înalţă prin darul Tău, Stăpâne, dar se smereşte iaraşi pentru păcatele mele. Mă trage iarăşi pe mine darul Tău către viaţă, şi eu mai vârtos către moarte cu bună osardie mă duc, că prea-reauă obişnuinţă a trândăviei mele mă trage pe mine, şi nevrând, catre sineşi.

Grea este obisnuinţa patimilor; leagă mintea mea cu legături nedezlegate; şi dorite, şi iubite se află mie de-a pururea legăturile. Cu obişnuinţa curselor mă leg eu, ticălosul, şi mă bucur, legat fiind. Cufundat sunt întru iadul cel prea-amar şi mă îndulcesc. În fiecare zi vrăjmaşul înnoieşte legăturile mele, şi eu mă bucur.

O, mult-meşteşugirea vrăjmaşului! Mă leagă pe mine cu legături pe care eu nu le voiesc, însă de-a pururea îmi aduce mie nişte legături ca acestea şi curse pe care eu cu multă dulceaţă le primesc; că îmi cunoaşte aplecarea şi voirea, că este mai tare, şi întru o clipeală îmi aduce legătura pe care o voiesc.

Acesta este plânsul, aceasta este tânguirea, ocara şi ruşinea; că m-am ferecat eu ca şi cu nişte obezi întru voile mele. Ca, putând să zdrobesc legăturile întru o clipeală de ochi şi să mă fac slobod de toate cursele, nu voiesc să fac aceasta, de trândăvire biruit fiind şi obişnuinţei patimilor cu aplecarea şi voirea robind.

Aceasta este iarăşi mai cumplit şi plâns de ruşine plin, că eu cu voirile mele merg la vrăjmaşul meu. Mă leagă pe mine şi mă omor în patimi de care el se bucură. Şi, putând să zdrobesc legăturile, nu voiesc. Putând să fug de cursă, nu poftesc.

Este oare altceva mai amar decât plânsul sş tânguirea aceasta? Este oare altă ruşine decât aceasta mai grea? Nu este, socotesc eu, nimic mai amar decât ruşinea aceasta, decât a face cineva voile vrajmaşului său.

Şi aşa aflându-ma eu, netrebnicul, şi cunoscând legăturile mele, le ascund pe ele cu chip de evlavie. Şi conştiinţa mea mă mustră pe mine pentru acestea pe care le lucrez. Pentru fiecare mă mustră: Pentru ce nu te trezveşti, ticăloase? Au nu ştii că lângă uşă este înfricoşata zi a Judecăţii? Scoală-te ca un puternic; rupe-ţi legăturile tale. Întru tine este puterea dezlegării şi a legării.

Cu aceasta de-a pururea mă mustră pe mine sfânta conştiinţă, şi nu voiesc din legăturile curselor să mă izbăvesc. Mă tânguiesc şi suspin pentru acestea în fiecare zi, şi întru înseşi patimile mă aflu legat. Ticăit şi ticălos sunt eu, nesporit întru lucrul cel bun al vieţii mele, netemându-mă de cursele morţii.

Trupul meu este îmbrăcat cu chip de evlavie înaintea privitorilor mei, iar sufletul s-a ferecat în gânduri necuvioase ca în nişte obezi. Din afară mă fac evlavios cu sârguinţă, si din lăuntru sunt urăciune înaintea lui Dumnezeu.

Îmi îndulcesc graiul meu cu oamenii, amar fiind şi rău cu voirea. Şi ce oare voi face în ziua cunoştinţei, când Dumnezeu le va arăta pe toate înaintea Divanului? Mare frică ticăloşeşte inima mea adeseori, de vreme ce ma strâng cu lanţurile nemărginitelor mele fărădelegi. Eu însumi ştiu că acolo mă voi munci, dacă nu voi îmblânzi aici cu lacrimi pe Judecătorul.

Pentru aceasta mă rog să nu iţi încui îndurările Tale, Stăpâne, întru urgie, că însuţi aştepţi întoarcerea mea. Căci nu voieşti să vezi pe cineva în foc arzându-se, că voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască în viaţa cea veşnică.

Deci, îndrăznind la îndurările tale, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad înaintea Ta rugându-mă: Caută spre mine şi mă miluieşte! Scoate din temniţa fărădelegilor sufletul meu şi străluceşte-mi mie rază de lumină în cugetul meu mai înainte de a mă duce eu la Judecata ce va să-mi fie înfricoşată, unde nu este nicidecum cu putinţă a ma pocăi pentru răutăţi.

Frica mare mă apucă pe mine, ticălosul şi înverşunatul, cum mă duc ne-gata cu totul şi gol de fapte bune. Frică şi temere mă cuprinde pe mine, că mă văd pe sine-mi fără de osârdie spre bunătate; şi cu gânduri împotrivnice mă vâscolesc, că mă plec dracilor, care cu dezmierdările spre pierzare mă amăgesc.

Întru multe mă socotesc a fi trebuincios, de nu mă v-a mustra conştiinţa mea. Mă aseman neguţătorului trândav şi lenevos care îşi păgubeşte zi de zi câstigul. Aşa eu, ticălosul, mă păgubesc de bunătăţile cele cereşti întru multele învăluiri care mă trag pe mine la cele rele.

Căci mă simt întru sine-mi cum mă fur in fiecare ceas şi nevrând mă aflu întru acelea pe care le urăsc. Mă spăimântez intru voirea mea, cea prea-rea întru scârbe, întru care de-a pururea păcătuieşte în multe feluri. Mă spăimântez întru pocăinţa mea, cum nu are înfrânarea ca temelie tare a zidirii; că nu o lasă pe dansa vrajmaşul sufletului meu.

În fiecare zi pun temelie a zidirii, şi iarăşi cu mâinile mele risipesc osteneala mea. Nu a pus început bun pocăinţa mea cea bună. Sfârşit iarăşi nu are prea-reauă mea lenevire. Cu voia rob m-am făcut trândăviei de către vrăjmaşul meu, prea-cu-osârdie săvârşind toate cele iubite lui.

Cine va da capului meu apa mult-nepovestită şi ochilor mei izvoare de lacrimi, ca să izvorască de-a pururea lacrimi şi să plâng totdeauna către înduratul Dumnezeu ca să trimită darul Său mie, păcătosului, şi din marea cea înnebunită - care cu valurile păcatelor se înviforează cu furtuni în fiecare ceas - să tragă sufletul meu? Căci voile mele au biruit rănile, care nicidecum nu primesc oblojiri de vindecare.

Muierea aceea, curva, deodata întreg-înţeleaptă s-a arătat, fiindcă s-a spăimântat şi s-a sârguit, de vreme ce a urât lucrurile păcatului celui ruşinos, aducându-şi aminte de ruşinea cea veşnică ce va să fie şi de chinuirea cea nesuferită a muncii. Iar eu, pentru patimile păcatului în fiecare zi rugându-mă, nu mă depărtez de acestea, ci rămân de-a pururea, nebunul, întru obiceiul meu cel rău.

Spre nădejde de pocăinţă îmi este aşteptarea mea, mie, care mă fur întru deşartă făgăduinţă a ei. De-a pururea zicând să mă pocăiesc, niciodată nu mă pocăiesc. Numai cu graiurile mă pocăiesc cu sârguinţă, iar cu lucrurile la mare depărtare stau de pocăinţă. Iar dacă sunt întru odihnă, îmi uit şi firea mea, că fac întru cunoştinţă răul şi spre urgisire păcătuiesc.

Isav loc de pocăinţă nu a aflat, de vreme ce spre urgisire a făcut păcatul, şi nu răpindu-se a păcatuit; căci nu prin înşelare, ci întru cunoştinţă a păcătuit. Şi sfătuindu-se, şi pe părinţii săi i-a amărât, şi de Dumnezeu nu s-a ruşinat. şi Iuda vânzătorul loc de pocăinţă nu a aflat, că împreună cu Domnul fiind a păcătuit, şi ştia ceea ce facea, de vreme ce avea cercarea darului.

Deci, pentru păcatele mele cele întru cunoştinţă făcute, ce voi astepta eu, ticălosul? Şi dacă cel ce numai a gândit răul întocmai este cu cel ce l-a lucrat, apoi eu ce răspuns voi da pentru nenumaratele mulţimi ale fărădelegilor mele?

Ham, gândind râsul tatălui sau, lepădat a fost. Cei ce s-au unit cu Core au fost înghiţiţi, nimic nicidecum zicând sau făcând. Şi cei din vremea lui Ilie asemenea au pătimit. Şi Saul, cu gândurile slujirii de idoli învoindu-se, s-a lepădat de la Dumnezeu. Şi Ahitofel, numai sfătuind întru păcat, a murit. Şi fii lui Aaron, greşind, s-au sfârşit. Şi Anania şi Safira, cu nebăgare de seamă petrecând, vreme de pocăinţă nu au aflat.

Iau în minte fapta mea, şi privesc la învoirea mea, şi aştept hotărârea dreptăţii, şi arătat voi zice că este dreaptă. Pentru ce mă amăgeşte chipul portului meu, străin fiind de faptele bune şi cele împotrivnice făcând înaintea lui Dumnezeu, Celui ce toate le vede?

Bine mustrându-se au pătimit fariseii, când Mântuitorul Hristos zicea că făţarnic este chipul portului lor. Şi mie încă de multe ori mi se întâmplă atâta neleşnire şi greutate că, de conştiinţa mea mustrându-mă, mă îngretoşez şi aspra mi se pare mie că este mustrarea.

Amar este adevarul celor ce se sarguiesc sa il tainuiasca. Mi se va descoperi chipul portului si se vor arata viermii mei; si voi dezveli fata spoielii si vor vedea cei ce sunt de fata fatarnicia mormantului, si puterea faptei noastre vor socoti-o, si vor privi asemanarea cea fariseiasca. Si, pentru ca aici nu se face aratata, focul o va lamuri la Judecata, dupa cum zice Apostolul.

Tinde-mi mie mana de ajutor, celui ce pe jos ma tarasc, Doamne; caci voind a ma scula, nu pot, fiindca sarcina pacatelor mele prea m-a ingreuiat si obiceiul cel rau ma opreste si ma tine pe mine. Vad, si ca intr-o negura umblu si intru mult intuneric. Misc mana mea, si ca un slabanog sunt.

Sarguitor sunt, dar degrab ma ingretosez. Ma rog sa ma izbavesc si postind ma stramtorez. Voie buna am, insa de oarecare sila ma impiedic. Catre slavoslovie sunt iubitor de osteneala, dar nu ma sarguiesc catre placerea de Dumnezeu.

Cum voi indrazni sa cer lasare pentru pacatele mele cele mai dinainte, petrecerea mea cea mai dintai nicidecum uitand-o? Sau cum ma voi dezbraca de omul cel vechi care se strica, poftele amagirii celei mai dinainte nelepadandu-le?

Vai mie, cum voi suferi mustrarile lucrurilor mele celor necuvioase si ale gandurilor! Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale! Gura nevrednica striga catre Tine, Stapane, si inima nu curata, si suflet intru pacate intinat.

Auzi-ma pe mine pentru bunatatea Ta si sa nu lepezi cererea mea; ca nu lepezi cererea celor ce se pocaiesc intru adevar. Iar pocainta mea nu este curata, ci stricata. Un ceas ma pocaiesc si doua Te intarat.

Intareste inima mea intru frica Ta, Doamne. Intareste sufletul meu pe piatra pocaintei. Biruiasca bunatatea Ta rautatea cea dintru mine. Biruiasca lumina darului Tau intunericul cel dintru mine. Pleaca-Te, Bunule Doamne, nu pentru dreptatile mele, ca nu am nici o bunatate, ci pentru indurarile Tale si pentru multa si negraita bunatatea Ta.

Ridica de a doua oara madularele mele, pe care le-a frant pacatul si lumineaza inima mea, pe care a intunecat-o pofta cea rea. Izbaveste-ma pe mine de tot lucrul rau, ca nu desavarsit sa ma surpe pe mine impotrivnicul.

Sa nu-ti intorci fata Ta de la mine. Sa nu-mi spui mie: «Amin zic tie, nu te stiu pe tine!» Mantuieste, Doamne, din moarte sufletul necajit, Cela ce ai stapanire peste viata si peste moarte. Caci Tu ai zis, Stapane: «Cereti si se va da voua!»

Curata-ma, Doamne, de tot pacatul mai inainte de sfarsit si-mi daruieste mie, Iubitorule de oameni, intru toata viata mea aceasta putina sa izvorasc lacrimi din inima spre curatirea intinaciunilor mele celor sufletesti, ca sa pot plati de aici din cele multe inscrisuri ale mele macar putine invinuiri; si acolo voi fi mantuit prin acoperamantul mainii Tale celei atotputernice, cand va tremura tot sufletul de slava Ta cea infricosatoare.

Asa, Stapane, Fiul lui Dumnezeu, Cel unul nascut, auzi-ma si primeste cererea pacatosului si nevrednicului robului Tau. Pacatos sunt eu, mai mult decat tot omul, in dar mantuieste-ma cu darul Tau, ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti, si Tie slava, si multumita, si inchinaciune iti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

În această Duminică, s-a lasă sec de carne!


Duminica Înfricoşătoare Judecăţi, este şi penultima duminică premergătoare postului mare, în care creştinii ortodocşi lasă sec de carne! Începând de astăzi, creştinii nu vor mai consuma carne până la Învierea Mântuitorului Hristos! Sfântul Apostol Pavel ne pregăteşte de Post, cu cuvinte alese: ''Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu. Oare nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Iisus Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu întru Domnul? Dacă altora nu le sunt apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul''. Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap. VIII, 8-IX, 2