Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

marți, 1 februarie 2011

IPS Bartolomeu, a plecat la Domnul!+


Frati ortodocsi, am pierdut un om si un pastor minunat!
Supranumit "Leul Ardealului", pentru intransigenţa şi conservatorismul privind apărarea valorilor ortodoxe, un om cu coloana vertebrala, nobil si demn, un model de netagaduit a ceea ce inseamna sa fii ortodox adevarat in zilele de astazi.

Intr-una din cartile sale, IPS Bartolomeu spunea ca "Imparatia Cerurilor este o realitate despre care, dupa doua milenii de teologie crestina, cunoastem mai putin decat talharul de pe cruce". Iata, a venit vremea ca sfintia sa sa cunoasca lamurit ceea ce noi inca vedem "ca prin ghicitura".
Laudele deşarte nu-şi au rostul, nu l-am cunoscut decât din vedere, de la distanţă, din TV l-am mai ascultat la câteva Sfinte Liturgii cuvinte duhovniceşti la sfârşitul liturghiei şi la radio de câteva ori. E trist că am rămas mai singuri, ca nişte copii carora ne-a murit străbunicul. Nu ştiu dacă l-am iubit sau nu cu adevărat. Că aşa doar vorbe deşarte, e uşor a spune, dar inima, inima mea nu ştiu cât de mult a fost alături de dansul, nu doar acum la final, ci în toată viaţa lui, căci ştiu de dansul de prin 2000, când l-am văzut la Catedrală si de atunci l-am urmărit de la distanţă, aşa din curiozitate, ce mai face şi ce mai spune,i-am ascultat predicile , multe lucruri bune a făcut, şi a spus... taine cu mult tâlc...Chiar şi acum pe patul de moarte a spus o proorocie în ceea ce-l priveşte, încă de pe patul de spital din străinătate... ''Aş vrea să mor acasă'', adică în România... Şi Domnul a hotărât ceea ce e mai bine pentru sfintia sa , căci nu vrea Domnul jertfe şi suferinţă şi chinuri, căci Inaltul a suferit multe chinuri pentru Hristos la viaţa sa, hăituiala comunistă, temniţă, batjocuri, umilinţe, şi nu mai avea sens să-l lase Domnul să mai sufere iarăşi, şi iarăşi căci crucea lui a fost înaltă şi de fier, cruce grea şi cumplită... Aşa că nu am ce să plâng, nu am ce, şi nici nu ştiu dacă nu cumva ar trebui să mă bucur şi să mă veselesc, să dănţuiesc înaintea Domnului, aşa ar fi, doar că nu se cuvine... şi eventual aş plânge mai mult pentru noi cei rămaşi de izbelişti... căci el iubea şi mângâia pe toţi ciungii şi cocoşaţii şi bolnavii şi piticii şi urâţii... Am fost martora odată la catedrală şi mult m-am mirat cum voiau ei sărmanii să fie mângâiaţi de Inaltul ... Şi dansul i-a mângâiat fără aere de mitropolit,cum vedem azi , ci era aşa ca un frate mai mare şi mai bătrân, dar în aceiaşi durere cu ei... m-am mirat mult atunci... si ma minunez si azi cand vad cum mai marii nostri au uitat sa mai iubeasca pe cel in suferinta ,poate isi amintesc de Craciun ,dar doar pentru as satisface orgoliile personale...Ce să spun, de faptul că întotdeauna a fost demn şi serios şi smerit? Că a avut atitudinea cea mai dârză în această perioadă de 20 de ani de aiureală politică, iar în cei 42 de ani de dinainte de '89 a fost mereu stindardul răbdării ciumei comuniste până la sfârşit... căci primind un vis ca să nu ajungă povară, el nu şi-a scos amândoi ochii aşa cum a avut intenţia în puşcăria cea mai grea în care a fost băgat pe nedrept, ci sora lui cea oarbă ce trecuse la Domnul i-a apărut în vis şi amândoi pe o plută ce urca râul Bistriţa i-a spus că nu e bine să fii povară nimănui, şi iată nici pe ultima sută de metri Domnul nu a lăsat ca să ne fie povară. O ce dulce povară... Doar că nu mai au astăzi copiii responsabilitatea cea sfântă pentru străbunici şi bunici, aşa că el şi Dumnezeu ştiind acest lucru, au hotărât să nu ne mai apese cu un bătrân bolnav şi neputincios.
Cu adevarat a plecat la Domnul...
.. trecându-l cu demnitate Domnul la cele de sus, la cele cereşti.
ÎnaltpreasfinȚitul BARTOLOMEU
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului Și Clujului
Și Mitropolitul Clujului, Albei, CriȘanei şi MaramureȘului
18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011)



''Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.


Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”,i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.