Roaga-te si fa ce vrei!

Iata un titlu care mi-a stranit interesul ''Roaga-te si fa ce vrei'',si articolul este interesant si datator de nadejde, mai ales ca eu cad in deznadejde de multe ori gandindu-ma la pacatele mele.


Roaga-te si gandeste ce vrei, iar gandurile tale se vor curati prin rugaciune.

Roaga-te si fa ce vrei, si faptele tale vor fi placute lui Dumnezeu, iar tie-ti vor fi folositoare si mantuitoare.

Roaga-te si nu incerca sa birui patimile doar prin propriile puteri. Rugaciunea le va darama, in timp: "Caci mai mare este Cel ce e in voi decat cel ce este in lume", spune Sfanta Scriptura.

Roaga-te si nu te teme de nimic, nu te infricosa de necazuri, nu te inspaimanta de napaste, caci rugaciunea te va apara, inlaturandu-le.

Roaga-te oricum, insa mereu si nu te nelinisti de nimic, fii vesel si linistit cu duhul, caci rugaciunea va randui toate si te va intelepti.

Sa ne rugam, prin urmare, cat mai des cu putinta, inchinandu-ne intreaga viata rugaciunii! Practica deasa ne va invata sa fim cu luare-aminte, cantitatea ne va conduce negresit la calitate. "Ca sa invatam sa facem un lucru bun, trebuie sa-l savarsim cat se poate mai des", a spus un scriitor duhovnicesc plin de experienta."
Daca v-au placut aceste sfaturi puteti citi intregul articol la adresa: http://www.crestinortodox.ro/nodes/articol/96713/slug:roaga-te-si-fa-ce-vrei

Sfânt pentru o zi .....

V-aţi gândit vreodată cum ar fi să fii sfânt pentru o zi?

Sfinţii nu sunt basme, nu sunt personaje inventate, nu sunt de pe altă planetă, ci sunt oameni simpli ca noi. Cel mai mult am realizat acest lucru când am văzut poze cu Sfântul Ioan de Kronstadt. Mi se parea aşa de interesant şi în acelaşi timp ciudat. Cum să vezi poze cu un sfânt ? Poţi să vezi icoane cu un sfânt sau poţi să-l vezi pictat pe pereţii unei biserici, dar cum poţi vedea poze din viaţa acelui sfânt?
În mintea mea sfinţii sunt oameni care au trăit de mult, acum sute de ani, a căror viaţă o citesc în sinaxare, departe de a fi oameni simpli. Mare surpriză am avut când am văzut acele poze din viaţa Sfântului Ioan de Kronstadt, când l-am văzut că era om simplu ca şi noi, când am citit viaţa lui şi am văzut ca a fost bolnav când era mic, că era slab la învăţătură şi nu ieşea cu nimic în evidenţă atunci am realizat că sfinţii sunt oameni de rând.

Ce om era şi ce sfânt a ajuns! căutat de zeci de mii de oameni aşa cum îl căutau oamenii pe Mântuitorul Hristos. Veneau la Sfântul Ioan de Kronstadt ca să se vindece ca la un izvor al tămăduirii, veneau mii şi mii de oameni zilnic ca să se spovedească, ca să primească sfaturi, ca să se-mpărtăşească şi să-i audă predicile.

Sfânt poate fi şi cineva care locuieşte la bloc, şi un taximetrist, şi un profesor, şi-un cerşetor….Sfânta pot fi şi eu. Dar oare vreau să fiu sfânta?

Ce-ar fi ca într-o zi să-mi propun să fiu sfânta, să-i cer ajutorul lui Dumnezeu să nu fac nici un păcat. Îmi fac un plan dinainte şi-L rog pe Domnul Hristos pe tot timpul zilei să mă-ntărească să-l ţin.

Chiar dacă în ziua aceea voi mai greşi, îmi voi cere iertare şi o voi lua de la capăt. Creştin nu e cel ce nu cade ci cel ce se ridică, important este să relizez că Domnul e lângă mine, şi-n cădere şi-n bucurie. Important este să-nvăţ să mă raportez mereu la El, să-i cer mereu sfatul şi ajutorul, să-nvăţ să nu fiu egoist pentru că fără El nu pot face nimic.
A fi sfânt nu înseamnă să nu greşeşti ci înseamnă să-ţi vezi mereu păcatele şi să-ncerci să le părăseşti, pentru că cel care-şi vede păcatele e mai mare decât cel ce învie morţii.

Cum ar fi să fim sfinţi pentru o zi?

“Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.”

Nu-i interesează pe ierarhii noştri temele credinţei?

Nu-i interesează pe ierarhii noştri temele credinţei?



S-a încheiat şi a treia şedinţă a Ierarhiei cu referate privind temele dreptului eclezial şi alegerea episcopilor vicari. Şi în timp ce Ierarhia îşi continuă lucrările mâine şi poimâine, deja se creează o reflectare rezonabilă referitoare la planurile Arhiepiscopului şi la poziţia ierarhilor în chestiunea dialogului cu catolicii şi a „Mărturisirii de Credinţă". Aceste două teme, deşi sunt de mai mare importanţă decât alegerile episcopilor vicari sau citirea referatelor care poate avea loc şi mai târziu, totuşi nu s-au supus deloc spre dezbatere până în prezent.

După cum arată toate, Arhiepiscopul nu doreşte dezbaterea despre dialogul cu catolicii, nici să deschidă subiectul despre „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului".

Însă mirarea tuturor credincioşilor nevoitori este de ce ceilalţi arhierei nu intervin dinamic în şedinţele Ierarhiei pentru a se dezbate ca desăvârşită prioritate aceste două teme ale credinţei.

Chiar dacă lucrările Ierarhiei se vor termina fără dezbaterea în jurul acestor două teme foarte importante (a dialogului cu catolicii şi a „Mărturisirii de Credinţă"), atunci, cel dintâi, Arhiepiscopul va purta profunda responsabilitate şi pe bună dreptate va fi considerat drept „complice" al patriarhului Bartolomeu în deschiderile ecumeniste. Pentru că şi tăcerea în ceasul în care este necesar glasul şi cuvântul Adevărului înseamnă complicitate.



(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)
sursa:http://www.impantokratoros.gr/117D2685.ro.aspx

Casatoria e o minune pe pamant

Intr-o lume unde toti si toate sunt in dezbinare, casatoria e locul unde doi oameni, multumita faptului ca s-au indragit unul pe celalalt, devin una; locul unde se termina dezbinarea, unde incepe infaptuirea vietii in unire. Si in aceasta consta cea mai mare minune a relatiilor omenesti: doi devin dintr-o data o singura personalitate; dintr-o data, doua persoane, intrucat s-au indragit una pe alta si s-au acceptat una pe alta pana la capat, desavarsit, ajung ceva mai mare decat o pereche, decat pur si simplu doi oameni - ajung una.

A trai in dezbinare este chinuitor, este greu, iar impreuna este usor, este ceva cu care suntem deprinsi. Interesele intelectuale, gusturile se deosebesc, si, ca atare, este foarte usor sa-ti spui: „vreau sa traiesc prin ceea ce ma intereseaza: unii traiesc pentru castig, altii pentru cultura, altii cauta un ideal, insa eu sunt o unitate autosuficienta, imi sunt de ajuns eu insumi…”. De fapt insa, aceasta naste dezagregarea societatii, dezagregarea umanitatii. In ultima instanta, nu mai ramane nimic din minunata unire care ar fi putut sa fie intre oameni. Si casatoria reprezinta minunea refacerii unitatii acolo unde aceasta nu poate fi refacuta prin puterile omenesti.

Taina iubirii fata de om incepe in clipa cand ne uitam la el fara dorinta de a-l poseda, fara dorinta de a stapani asupra lui. Cand ma aflu fata in fata cu un om pe care il vad cu ochii iubirii, nu cu ochii nepasarii sau cu ai urii, atunci ma impartasesc de omul acela, intre noi incepe ceva comun, o viata comuna. Receptarea omului are loc la o profunzime care se afla dincolo de cuvinte, dincolo de emotii. Un credincios ar zice: „Cand il vad pe om in aceasta lumina, in lumina iubirii curate, vad in el chipul lui Dumnezeu, o icoana”.

Cat de des nu se intampla ca celui indragostit sa i se spuna: „Ce ai gasit la el? Ce ai gasit la ea?” - si omul da raspunsul absolut delirant: „Dar nu vezi ce minunata este, ce frumos este?” Si se dovedeste ca, da, asa si este, omul cu pricina e minunat, pentru ca cel care iubeste vede frumusetea, iar cel care nu iubeste, sau e nepasator, sau uraste vede doar ranile. Este extrem de important sa ne amintim ca dragostea este realista pana la capat, ca ea il cuprinde in intregime pe om si ca ea vede, ea este vazatoare, insa in loc sa osandeasca, in loc sa se lepede de om, ea plange pentru schilodirea lui si este gata sa isi dea viata pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat sa fie indreptat si tamaduit.

Casatoria trupeasca reprezinta, dupa invatatura unuia dintre Parintii Bisericii, o taina asemenea Euharistiei, impartasirii credinciosilor. In ce sens? In acela ca in Euharistie, prin puterea lui Dumnezeu, prin minunea iubirii care uneste si a credintei reciproce, credinciosul si Hristos devin una. Si in casnicie (bineinteles, la alt nivel si in alt fel), datorita credintei reciproce si a iubirii reciproce, doi oameni depasesc orice dezbinare si devin o singura fiinta, o singura personalitate in doua persoane. Cei doi se raporteaza unul la celalalt ca la ceva sfant si preschimba toate relatiile lor, inclusiv cele trupesti, intr-o taina, in ceva care se inalta mai presus de pamant si se ridica la vesnicie.

Intr-un vechi manuscris al Evangheliei este un pasaj unde Hristos este intrebat: „Cand va veni imparatia lui Dumnezeu?” Si Hristos raspunde: „imparatia lui Dumnezeu a venit deja acolo unde nu mai sunt doi, ci unul…”.
Credinciosii, ca si necredinciosii, sunt ingrijorati in zilele noastre de lipsa de trainicie a casatoriilor si de suferinta pe care aceasta lipsa de trainicie o aduce atat sotilor, cat si copiilor. Multi sunt ingrijorati de dezagregarea familiilor si de lipsa de bucurie a vietii familiale, lipsa de bucurie care domneste acum peste tot. Asta se intampla, intr-o anumita masura, deoarece idealul casatoriei, ce exista candva, a devenit acum de neinteles pentru oameni. Multi privesc casatoria pur si simplu ca pe o intelegere particulara. Ei se simt oameni aparte, in afara societatii, si ca atare li se pare ca au dreptul sa se poarte asa cum vor.

Multi privesc casatoria din punct de vedere pur social-politic. In acest caz, familia devine nu mai mult decat o particica, o foarte mica particica din aparatul social-politic, care ii impune o povara considerabila, iar aceasta povara este cateodata cu neputinta de suportat. Daca e sa aprofundam cauzele acestui fapt sau felul cum oamenii se casatoresc in ziua de astazi, ei ar putea fi impartiti, si se pare, in cateva categorii.

Unii se casatoresc (mai bine zis traiesc impreuna) pentru ca se plac, pentru ca intre ei exista o atractie fizica sau psihologica. Acestia nu cauta in casatorie infaptuirea vreunui scop, nu vor sa ajunga undeva, li se pare ca daca pot sa se satisfaca unul pe celalalt trupeste ori sufleteste au obtinut deja totul. Pentru asta ei nu cauta nici binecuvantarea lui Dumnezeu, nici sa se incorporeze in societatea omeneasca si sa aduca in ea ceva nou.

Altii cauta casatoria pentru ca intre ei exista o potrivire sufleteasca, trupeasca, dar totodata au si un ideal in comun. Ei vor sa stea nu fata catre fata, ci umar la umar; nu vor sa isi petreaca viata in contemplare reciproca si in satisfacere reciproca, ci vor sa paseasca impreuna in viata si sa creeze viata. In functie de convingerile lor, unii – cei necredinciosi – vor construi o societate fara Dumnezeu, insa vor cauta in ea toata profunzimea accesibila lor in privinta omului; altii – cei credinciosi – vor cauta o alta dimensiune.

Unii cred pur si simplu intr-o divinitate nedefinita, intr-o putere suprema, si pe de o parte vor cauta binecuvantarea acestei puteri, un cuvant bun spus in numele acestei divinitati, iar pe de alta se vor gandi cum sa creeze o casatorie care sa fie mai mare decat omul, care sa fie atat de mare, incat sa devina atotomeneasca.

Cei ce cred intr-un Dumnezeu definit (acum voi vorbi din punctul de vedere al crestinului) vor cauta infaptuirea casatoriei dupa modelele care ni s-au dat in Biserica crestina: casatoria ca unire, casatoria ca imagine a vietii vesnice - pe care poate ca cel mai bine a exprimat-o scriitorul francez Gabriel Marcel . Acesta scrie: „A-i spune omului: te iubesc inseamna a-i spune: vei trai vesnic, niciodata nu vei muri…”.
Mitropolitul Antonie de Suroj

sursa:http://www.crestinortodox.ro/nunta/97071-casatoria-e-o-minune-pe-pamant

Stiri ...din lume adunate...

Culte sataniste, inregistrate oficial in Bulgaria
Ministrul bulgar al cultelor, Bojidar Dimitrov (foto), a sustinut ideea deputatilor din partidul „Ataka", cu privire la reоnregistrarea cultelor religioase оn Bulgaria, dupa ce a constatat ca in tara sunt inscrise nu mai putin de 101 culte, printre care
si unele sataniste, informeaza Lacasuri Ortodoxe.


Cuvioasa Maica Parascheva
Puţină lume ştie că moaştele Sfintei Parascheva, protectoarea Moldovei, sunt apărate, fiind "legate" printr-un greu blestem încă de la aducerea lor la Iaşi în 1641, în vremea domniei lui Vasile Lupu.În ciuda faptului că mai multe biserici sau mânăstiri se laudă cu rămăşiţe sau părticele ale Sfintei Parascheva, moaştele se află la Iaşi, în Catedrala Mitropolitană. Confuzia provine, după cum susţin teologii, din încurcătura care se face între Sfân ta Cuvioasă Parascheva, din Epivat, şi Sfânta Parascheva Muceniţa.Spre deosebire de Sfânta Cuvioasă Parascheva, care a trăit la o mie de ani după Hristos, Muceniţa a vieţuit în secolele III-IV, în Grecia, nu departe de Salonic. Aceasta a trăit în timpul persecuţiei păgâne şi a murit ca un martir, iar în icoane e reprezentată ţinându- şi ochii într-o mână. Moaştele ei sunt răspândite în mai multe locuri, iar părticele mai mari din rămăşiţele Muceniţei au fost adăpostite la Mânăstirea Miclăuşeni.

Blestemul lui Vasile Lupu şi al lui Varlaam
În schimb, moaştele Cuvioasei sunt protejate datorită blestemului rostit în urmă cu 400 de ani de domnitorul Vasile Lupu şi de mitropolitul Varlaam şi care e înscris sub forma unui sigiliu pe pânză de in în care sunt învelite moaştele de atunci.
Rămăşiţele Sfintei Cuvioase Parascheva nu se află nici ele intacte în racla la care milioane de credincioşi s-au închinat, de-a lungul anilor, la Catedrala Mitropolitană. Din moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva s-au luat, dintru început, tălpile, care au rămas la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol şi care se află acum la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena". Însă, în afară de tălpi, din sfintele moaşte lipseşte şi nasul. Acesta ar fi fost smuls în timpul Primului Război Mondial de un credincios atunci când s-a aplecat să le sărute, neştiindu- se nici azi unde se află acea parte.

Au stat în frig ca să atingă racla
Până ieri, 100.000 de pelerini din întreaga ţară au ajuns la Iaşi, pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva, depuse la Catedrala Mitropolitană. Mii de pelerini au stat şi noaptea trecută la rând, la temperaturi de -8 grade C, pentru a ajunge la racla Cuvioasei. Din cauza oboselii însă, cinci credincioşi au leşinat şi au ajuns la spital, de luni seară şi până ieri.

Pilda zilei....

Cei doi vecini
Un ţăran cam rău la suflet a găsit într-o zi pe păşunea sa vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care 1-a legat şi 1-a dus înapoi, spunându-i vecinului său:

- Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să ştii că o bat şi mai rău, ai auzit?

A doua zi însă, vecinul cel dintâi găsi şi el, în bătătura sa, două oi ale celuilalt, ce se strecuraseră printr-o spărtură a gardului. S-a apucat omul şi a reparat gardul, după care a luat frumos oile şi le-a dus stăpânului lor, celui crud, spunându-i:

- Am găsit la mine-n curte două dintre oile dumitale. Le-am adăpat şi ţi le-am adus acasă. Dacă am să le mai găsesc şi altă dată în curtea mea, să ştii că am să fac la fel: am să le port de grijă şi am să ti le aduc nevătămate.

- îţi mulţumesc - i-a răspuns ţăranul - puteai să faci la fel ca mine, dar acum îmi dau seama că eu am greşit. Vei vedea că a doua oară nu se va mai întâmpla! Şi, într-adevăr, ţăranul s-a ţinut de cuvânt.

Când vrei să-i arăţi cuiva că a greşit, nu trebuie să o faci cu răutate, ci cu blândeţe şi răbdare şi, atunci, cu siguranţă, vei reuşi.

"Învăţătura din constrângere nu e făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă, aceea rămâne acolo pentru totdeauna. "(Sfântul Ioan Gură de Aur)