De ce postim?

Postul nu mai este viu şi bine împlinit în lumea creştină. O mare parte din această lume a pierdut demult orice legătură vie cu amintirea istorică a postului creştin. Este ca şi cum evreii au auzit de un lucru numit cuşer şi au decis să stabilească reguli în legătură cu ce vor mânca şi ce nu vor mânca, pentru că nimeni nu ştia ce era de fapt cuşer.

Există şi alte segmente ale creştinătăţii care conţin uşoare reminiscenţe ale postului creştin tradiţional, dar în faţa unei lumi moderne, acestea au redus tradiţia la auto-sacrificiul aproape lipsit de sens.

Am citit recent (cu toate că nu pot să-mi amintesc unde) că respingerea Isihasmului a fost sursa tuturor ereziilor. În termeni mai puţin tehnici putem spune că, prin cunoaşterea lui Dumnezeu în adevăr, participând la viaţa Sa, unirea cu El, prin smerenie, rugăciune, dragoste de duşmani şi pocăinţă înainte de toate şi pentru toate, este scopul vieţii creştine. Isihasmul (grecescul Hesychia = Linişte) este numele dat tradiţiei ortodoxe de neîncetată rugăciune şi linişte interioară.

Însă acestea sunt incorect înţelese, dacă sunt separate de cunoaşterea lui Dumnezeu şi participarea la viaţa Sa, unirea cu El, prin smerenie, rugaciune, dragoste de duşmani şi pocăinţă înainte de toate şi pentru toate.

Şi această cale de cunoaştere lăuntrică a lui Dumnezeu (cu toate componentele sale) este contextul potrivit pentru post. Dacă vom posti, dar nu iertăm pe duşmanii noştri – postul nostru nu are nici un folos. Dacă vom posti şi aceasta nu ne duce la smerenie – postul nostru nu are nici un folos. Dacă postul nostru nu ne face mai conştienţi de faptul că suntem mai întâi de toate păcătoşi şi responsabili pentru toate, atunci el nu aduce nici un beneficiu. Dacă postul nostru nu ne uneşte cu viaţa lui Dumnezeu – care este blând şi umil – atunci din nou, el nu aduce nici un beneficiu.
Postul nu este dietă. Postul nu înseamnă să ţineţi un cuşer creştin. Postul înseamnă foame şi umilinţă (care creşte pe măsură ce ne îngăduim nouă să devenim slabi). Postul înseamnă frângerea inimii.Am văzut mai mult bine împlinit în sufletele celor care au avut căderi in perioada postului decât în sufletele celor care au “postit bine”.
Cârciumarii intră în Împărăţia lui Dumnezeu, înainta Fariseilor, aproape întotdeauna.

De ce postim? Poate că mai potrivită este întrebarea “de ce mâncăm?” Hristos a citat din Scriptură diavolului şi a spus: “Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci prin fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu.” Noi mâncăm ca şi cum viaţa noastră ar depinde de aceasta, şi nu este aşa. Postim, pentru că viaţa noastră depinde de cuvântul lui Dumnezeu.
Creştinismul ca o religie – ca sistem teoretic de explicaţii cu privire la rai şi iad, răsplată şi pedeapsă, este pur şi simplu creştinismul a cărui formă adevărată a fost deformată. Ori Îl cunoaştem pe Dumnezeu cel viu, ori n-avem nimic. Ori manancăm Trupul şi bem sângele Său, ori nu avem viaţă în noi. De ce postim? Postim pentru ca astfel să putem trăi ca nişte oameni muribunzi- şi, în moarte ne putem naşte spre viaţa veşnică.

Pilda zilei....

Încredere
Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.

- Ei, lasă, femeie - a încercat să o liniştească omul - lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!

- Măi, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine când - uite! - nu avem unde sta peste noapte?!

în sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.

Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.

- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? "Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine."

"Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre

mai bine decât am putea-o face noi înşine. " (Sfântul Vasile cel Mare )

V.V.P. - Virusul VIETII Porcine

Cunosc un virus care face miliarde de victime şi nimeni nu se alarmează; nu apare în presă, nici în comunicatele OMS, nici în dezbaterile politice, nici în discuţiile oamenilor de pe stradă; ba chiar nici în discursul oficial al organului cel mai abilitat să-l detecteze şi să dea alarma: Biserica. Vorbesc despre Virusul Vieţii Porcine: păcatul.



Dimpotrivă, toată media, ca un fel de tele-aspersor gigantic, îl pulverizează non-stop în inimile oamenilor; apoi tot ea îi înregistrează, cu regizată stupoare şi cu mari beneficii financiare, efectele; care, cumulate, duc la dispariţia vieţii umane şi înlocuirea ei cu viaţa porcină.
O verificare a stadiului până la care a pătruns în noi virusul vieţii porcine este şi gripa porcină.


Cum reacţionează omenirea la acest virus? Ca o turmă de porci care o ia la fugă pe povârnişul acceptării oricărui mod de supravieţuire? Al oricărei soluţii?


Dacă răspunsul e afirmativ, atunci virusul vieţii porcine şi-a făcut efectul deplin. Căci fără el, nici cel al gripei porcine nu ar avea succes...


Ceea ce ne trebuie, înainte de toate, este un vaccin împotriva virusului vieţii porcine, împotriva păcatului. Iar, singurul testat clinic timp de 2000 de ani şi dovedit absolut sigur, este Ortodoxia: viaţa lui Hristos.
Singura condiţie e să găsim un duhovnic în stare să ni-l administreze...
sursa:lacazuriortodoxe....