Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

miercuri, 14 octombrie 2009

Rugaciunea de Joi....


Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.
Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.

Pilde....


Pilda zilei:

Cheia potrivită

La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă.

- Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul?

- Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l.

- Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut?

- Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi 1-am certat. Şi de

fiecare dată am făcut la fel.

Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei şi dându-i una femeii a rugat-o să deschidă uşa din faţa lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie.

- Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!

Dar oricât s-a străduit femeia, nu a putut deschide.

- Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi aflu eu care-i cea potrivită - 1-a rugat aceasta. Privind-o cu căldură, duhovnicul i-a răspuns:

- Acum înţelegi ce-am vrut să-ţi dovedesc? Cum nu poţi tu deschide acea uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot aşa nu poţi deschide sufletul bărbatu­lui tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!

"învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi. "

( Sfântul Vasile cel Mare )

O minune care arata ca greco-catolicii si catolicii nu au Sfinte Taine

In anul 1625, din voia Domnului, în oraşul Vilno a fost o mare ciumă, că mulţi oameni au murit, printre ei numărându-se şi protopopul apostat Mihail Kotlubai. Şi dacă ciuma a încetat, toţi acei care au scăpat s-au dus pe la casele lor, iar călugării apostaţi, ce se cheamă uniţi, s-au dus la mănăstirea lor, numită Sfânta Treime şi, după datină, au început să facă praznic întru pomenirea protopopului mort. După obicei, la prima slujbă au turnat în potir vin cu apă (în sobor slujeau ieromonahii Rafail Korsak, Valerian Kalnofoiski şi alţii). Şi când a venit vremea împărtăşaniei, vinul din potir s-a prefăcut în apă, ca şi cum numai apă fusese în el. Simţind că era numai apă, s-au tulburat tare şi au făcut mare cercetare, găsind că preotul care făcea proscomidia a turnat vin şi, ca de obicei, puţină apă, iar diaconul, care-l ajuta pe preot, a spus că a turnat cu mâna lui vin în vasul pe care i l-a dat preotului, lucru de care s-au încredinţat cu toţii, deoarece mai rămăsese vin în vasul din care se turnase. Dar preoţii, dorind să-şi dea seama şi mai bine ce s-a întâmplat, au trimis după vânzătorul de la care fusese cumpărat vinul şi l-au pus să răspundă sub jurământ dacă în ziua aceea vinul a fost cumpărat de la el şi dacă le-a dat vin curat. Acesta a jurat că în ziua aceea vinul a fost cumpărat de la el şi că le-a dat vin curat. Şi atunci, gustând şi văzând că este acelaşi vin ca şi vinul rămas în vas, au mai cumpărat nişte vin, l-au turnat în potir şi au făcut slujba. Tuturor celor care ştiau ce s-a întâmplat le-au spus să nu povestească nimănui, ci să spună că preotul care făcea proscomidia a încurcat lucrurile şi, în loc de vin, a turnat numai apă, ca nu cumva ortodocşii să afle şi să râdă de ei. Aoleu, împietrire şi orbire de bună voie! Cei ce nu văd nu vor să vadă şi cei ce pot înţelege nu vor să înţeleagă. Fiindcă Dumnezeu a prefăcut vinul în apă ca ei să se lepede de erezia nimicitoare şi să se întoarcă la dreapta credinţă şi, ca să osândească unirea cu apostaţii romani, le-a arătat că jertfa lor este greţoasă şi neplăcută pentru El.
Tot aşa, şi la începuturile ereziei unirii, în oraşul Grubeşov, în anul «…», când Ipatie Pociej cu alţi episcopi schismatici de-ai lor (ca urmare a conciliului şi înţelegerii lor de a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, îndepărtându-se de biserica răsăriteană şi alipindu-se celei apusene) ţineau slujbă sobornicească în biserica Sfântului Nicolae, vinul din potir s-a prefăcut în apă şi ei, tot aşa, au pus totul pe seama unei greşeli a celui care făcuse proscomidia. Când au turnat din nou vin în potir, Dumnezeu, Care vrea ca toţi să se mântuiască şi să se întoarcă la mintea cea dreaptă, a arătat că unirea lor nu-I este pe plac şi le-a dat de veste că şi jertfa lor Îi este cu totul greţoasă şi neplăcută: atunci – aoleu, minune groaznică! – potirul a crăpat şi vinul s-a vărsat, de îndată ce un preot, protopopul din Grubeşov, Simeon Ceaika, a strigat cu glas tare către lume, spunându-le ce s-a întâmplat şi zicând: „Episcopii noştri sunt eretici, nu-i ascultaţi!” şi a fost mare tulburare şi vorbărie în popor, iar apostaţii, neterminând slujba, s-au împrăştiat.
Tot aşa şi în anul 1596, la conciliul de la Berestie, la prima liturghie, când aceiaşi apostaţi i-au înştiinţat pe toţi despre unirea lor, adică despre alăturarea lor la biserica latinească, şi i-au blestemat pe dreptcredincioşii care se supun sfântului scaun apostolic din Constantinopol, spre ruşinea veşnică a trădării lor şi batjocorirea şi ruşinarea vădită a înşelătoriei lor sperjure [Dumnezeu, căci El pe toate le face pentru binele şi mântuirea sufletelor omeneşti, le-a zădărnicit jertfa fără de sânge şi a prefăcut vinul în apă şi numai prin aceasta a arătat că, pe cât de departe este gustul apei de cel al vinului, tot aşa şi cinstea unirii nou născocite, lipsită de încuviinţarea întregii biserici răsăritene şi de învoirea celui care, în Sfântul Duh, este părintele şi păstorul nostru, patriarhul ecumenic, este departe de evlavia noastră cea veche. Şi dacă un iezuit dintre preoţii bisericii latine, pe nume Piotr Skarga, bărbat la vremea sa preaînvăţat, socoate că această minune se explică prin greşeala că s-a turnat de două ori apă în vin, atunci cât de bine dovedeşte o asemenea părere necredinţa apostaţilor noştri, cărora Dumnezeu le-a îngăduit să greşească tocmai în clipa aducerii primei jertfe fără de sânge în biserica unită. Oricine poate să vadă limpede că Dumnezeul lor cel drept i-a osândit dă fie nevrednici tocmai prin această greşeală: în clipa lepădării de Păstorul lor firesc, Îi aduc jertfa fără sânge, dar El a vrut să-I fie adusă în vin şi în apă, nu doar în apă chioară. Marile semne, înfricoşătoare şi limpezi, care s-au întâmplat să fie la Rubejov şi Berest Litovsk, au dat pe faţă trădarea acestor căpetenii, dar n-au putut să le aducă în simţiri sufletele împietrite şi neînduplecate, să se facă să se lepede de trădare şi să se întoarcă la credinţa dreaptă, ci şi mai tare le-au înverşunat], şi tot aşa a fost şi cu cei din Vilno. Căci cu deşertăciunile lumeşti şi-au astupat ochii să nu vadă, urechile să nu audă, inima să nu înţeleagă, ca nu cumva, dându-şi seama vreodată de amăgirea lor, să se întoarcă la dreapta credinţă şi să-şi primească vindecarea.
[Martor al acestei minuni din Vilno a fost Elisei Ikovski, care era atunci călugăr la apostaţi, iar acum e protopsalt în marea Lavră Pecerska din Kiev. El ne-a mărturisit cu jurământ că a văzut cu ochii lui minunea povestită mai sus. Cele întâmplate în Grubeşov şi în Berestie le-am aflat de la mulţi martori, oameni de încredere, dar şi din cărţi tipărite. Dacă cineva doreşte să ştie mai bine, poate să citească mai ales în Apărarea conciliului de la Berestie, a susnumitului preot catolic Skarga, cele spuse la pagina 44 şi în cartea numită Verificarea inocenţei, ediţia a doua, pe foaia de la sfârşit]. Dar ne-a povestit-o şi Gavriil Homeneţki, care era pe atunci ajutorul starostelui din Grubeşov.

(Din volumul Sfântului Petru Movilă Împăcarea Bisericii Ortodoxe, Iaşi, 2002, pp. 94-96)


sursa:http://areopagul.blogspot.com/2009/10/o-minune-care-arata-ca-greco-catolicii.html

Sfântul Meletie Pigas


13 octombrie 2002 - 13 octombrie 2009:

LA CEA DE-A ŞAPTEA PRĂZNUIRE
A SFÂNTULUI MELETIE PIGAS,
PATRIARHUL ALEXANDRIEI


Cu siguranţă, „în vremea aceea”, adică pe 17 septembrie 2002, în media bisericească din România nu se ştia mai nimic despre proslăvirea celui între Sfinţi Părintele nostru Meletie I (Pigas), Patriarhul Alexandriei. Şi pentru că „vreme este a tăcea şi vreme este a vorbi... şi vreme este pentru orice lucru sub soare” – potrivit înţeleptului – consider că „vrednic şi cuvenit lucru” este ca acum - la ceas de pomenire şi de prăznuire a unui nou-proslăvit sfânt, când ortodocşi de pretutindeni în lume se neliniştesc în privinţa celor ce se vor semna în Cipru de către Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialog Teologic între ortodocşi şi catolici, ce se va întruni între 16 şi 23 octombrie, dar şi pentru că niciodată nu e prea târziu să ne pocăim pentru greşelile din neştiinţă, uitare şi mai ales din nepăsare, deci „vrednic şi cuvenit lucru” este a-i pune înainte pe iconostasul minţii şi pe proschinitarul inimii ca pe nişte „icoane însufleţite” şi „pilde vrednice de urmat” pe Marii Arhipăstori şi Dascăli ai lumii, pe Sfinţii Părinţi mai vechi şi mai noi care au teologhisit în Duhul Sfânt, pentru că aceşti „titani ai Duhului” prin conglăsuirea în Duhul („consensul Părinţilor”) reprezintă „conştiinţa vie” a Bisericii.
Pe Sfântul Meletie Pigas, marele apărător al Ortodoxiei în faţa atacurilor prozelitiste ale iezuiţilor romano-catolici şi ale protestanţilor, Patriarhia Ortodoxă a Alexandriei şi a toată Africa l-a aşezat în ceata sfinţilor printr-un Tomos patriarhal de canonizare în data de 17 septembrie 2002. Tot atunci a fost canonizaţi şi alţi doi plăcuţi ai lui Dumnezeu: Sfântul Ioachim „Panis” (cu data de prăznuire 17 septembrie) şi Sfântul Gherasim (Pallada) (cu data de prăznuire 15 ianuarie).
Azi, 13 septembrie 2009, în comuniune cu Tronul Patriarhal al Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, dar şi cu Nedespărţita Biserică Ortodoxă Universală, ne aflăm la cea de-a şaptea prăznuire a Sfântului Meletie Pigas. Prezentăm în continuare, pentru prima dată în româneşte, ca pe un prinos de cinstire şi mulţumire, sinaxarul Sfântului Meletie aşa cum a fost redactat de părintele Macarie Simonopetritul în cartea sa în limba greacă, „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe” (vol. II, pp. 172-175) spre folosul sufletesc de obşte. Traducerea şi sublinierile ne aparţin:


„Sfântul Meletie s-a născut în anul 1549 în localitatea Handaka (azi Irakleio), insula Creta, din părinţi evlavioşi şi foarte de timpuriu a manifestat o mare înclinaţie pentru studiu. După educaţia de bază, pe care a primit-o de la Meletios Vlastos, părinţii l-au trimis să-şi continue studiile superioare la Veneţia şi la Universitatea din Padova, unde i s-a propus cariera de profesor de teologie, dar a refuzat, pentru a nu fi obligat să primească hotărârile falsului Sinod de la Ferrara – Florenţa (1438-1439) şi s-a întors în patria sa, unde a îmbrăţişat viaţa monahală în mănăstirea lui Agkarathu. Cu râvnă pentru rugăciune şi pentru ascultare în toate slujirile vieţii chinoviale, la cererea compatrioţilor săi, a acceptat după puţină vreme să ia asupra sa conducerea Şcolii Greceşti din Handaka. Nu se limita doar la predare, ci prin predicarea cuvântului lui Dumnezeu insufla elevilor săi şi întregii mulţimi, un fierbinte ataşament faţă de credinţa ortodoxă, care era ameninţată atunci de tentativele prozelitiste ale ocupanţilor romano-catolici.
La puţină vreme după ridicarea egumenului său Silvestru în tronul patriarhal al Alexandriei, Meletie a fost ales egumen al mănăstirii în 1569, dar râvna sa pentru apărarea Ortodoxiei a provocat ura clericilor romano-catolici, care au reuşit să-l îndepărteze cât se poate de repede. Din Creta s-a retras în mănăstirea Sfintei Ecaterina de pe Muntele Sinai, unde a trăit în linişte până în momentul în care, aflându-se la Ierusalim cu prilejul alegerii noului patriarh, Patriarhul Silvestru a reuşit să-l convingă să primească să ia asupra sa ascultarea de protosinghel şi epitrop al său în Tronul Alexandriei. În ciuda deznădejdii sale faţă de starea Bisericii, care era împilată de turci şi fusese slăbită şi de către clericii nevrednici, şi-a început lucrarea sa pastorală, în special prin predică, pentru a întări poporul în credinţă şi în principiile moralei creştine. De asemenea, a depus multe strădanii pentru readucerea copţilor anticalcedonieni la Ortodoxie, dar în deşert. A repopulat Mănăstirea Sfântului Sava din Alexandria, care avea să devină un model al vieţuirii călugăreşti şi a întemeiat în cadrul ei o şcoală bisericească.
Dintru început destul de deschis faţă de apropierea Bisericilor, s-a confruntat cu încercările prozelitiste ale romano-catolicilor, care întemeiau atunci şcoli şi aşezăminte filantropice, pentru a-i atrage pe ortodocşii împilaţi (la credinţa lor rătăcită). Sfântul Meletie a început să alcătuiască tratate teologice atât împotriva abaterilor lor dogmatice (despre Filioque şi despre primatul papal), cât şi împotriva încercărilor de a pune în aplicare calendarul gregorian. A avut relaţii mai amicale cu protestanţii, fără însă să facă niciun compromis în plan dogmatic, şi întreţinea o corespondenţă cu teologii Universităţii din Tübbingen. În 1582 s-a stabilit în Cairo, unde a lucrat cu succes pentru restabilirea vieţii bisericeşti. După doi ani, a fost invitat să meargă în Rusia cu scopul de a traduce actele Sinodului de la Ferrara – Florenţa. Oprindu-se în Constantinopol, credincioşii l-au rugat să rămână acolo pentru a-i întări prin predicarea cuvântului dumnezeiesc. A lucrat în cetate timp de patru ani şi a fost un martor al răpirii de către turci a Bisericii Patriarhale a Maicii Domnului „Pammakaristos” (Preafericita). În ciuda greutăţilor a reuşit să împiedice încercările prozelitiste ale iezuiţilor şi să readucă din exil pe Patriarhul Ieremia. Planul iniţial al călătoriei sale în Rusia a fost împiedicat atunci pentru încă o dată, deoarece Patriarhul Silvestru care era bolnav l-a chemat în Rhodos şi i-a propus să preia succesiunea patriarhală în tronul Sfântului Marcu (întemeietorul şi ocrotitorul Patriarhiei Alexandriei – n.tr.) Meletie din smerenie a refuzat, dar în cele din urmă a acceptat să se întoarcă în Egipt ca exarh al patriarhului, cu toate că deja fusese ales un succesor.
Imediat după moartea lui Silvestru şi în ciuda protestelor sale, a fost hirotonit patriarh al Alexandriei (5 august 1590). Toată pleroma Bisericii l-a primit ca pe „Păstorul cel Bun”, care este gata să se jertfească pentru turma sa. A încercat la început să elibereze Biserica de datoriile faţă de turci şi evreii cămătari, şi a reuşit să obţină de la sultan un firman, care împiedica răpirea averii bisericeşti. Activitatea sa nu s-a limitat doar în hotarele Bisericii alexandrine, ci s-a întins în toată Ortodoxia prigonită. În anul 1593, se afla la Constantinopol, unde a luat parte la un sinod, care aproba întemeierea Patriarhiei Moscovei şi a jucat un rol important pentru restabilirea rânduielii canonice a Bisericii Locale. De acolo s-a dus în Hios, unde s-a luptat strălucit pentru Ortodoxie. Numai ce s-a întors în Alexandria, l-au chemat din nou urgent în cetatea Constantinopolului ca pe cel mai în măsură să rezolve animite probleme canonice şi morale. Avea de gând să încerce din nou o călătorie în Rusia şi în Polonia pentru a lupta împotriva propagandei iezuiţilor şi a uniaţiei, dar a fost împiedicat de îndatoririle sale pastorale şi l-a trimis acolo pe Kiril Lucaris (1572-1638), succesorul său în tronul Alexandriei şi apoi patriarh al Constantinopolului. S-a mulţumit să trimită scrisori către aceste Biserici, pentru a le încuraja să întemeieze şcoli şi tipografii. Precum Apostolul Pavel şi Marele Vasile, avea grija tuturor Bisericilor care erau încercate în multe feluri. Pentru această activitate a sa a câştigat o atât de mare preţuire din partea poporului, încât după adormirea Patriarhului Ieremia, toţi l-au considerat ca pe singurul vrednic să ia asupra sa demnitatea de patriarh ecumenic (1596). Din nou smeritul Meletie a refuzat propunerea, în timp ce poporul ortodox din Egipt declara că în niciun chip nu ar fi îngăduit să fie lipsit de prea vrednicul şi sfântul său arhipăstor.
După patriarhatul de câteva luni al lui Gavriil I, mitropolitul Teofan al Atenelor a devenit locţiitor şi a reuşit să fie ales patriarh, pentru ca mai apoi, după două luni, să treacă şi el din lumea aceasta. I-au impus atunci lui Meletie să accepte mutarea sa în Constantinopol. A acceptat să preia conducerea Bisericii doar ca locţiitor, cu speranţa că în cele din urmă vor alege unul din cei mai vechi prieteni ai săi, pe Gavriil Sever sau pe Maxim Margunios, pe care de multe ori l-a mustrat pentru poziţiile sale unioniste.
În timpul celor doi ani în care a păstorit ca locţiitor Biserica Constantinopolului (1597-1598), Sfântul Meletie a restabilit echilibrul economic al Bisericii, i-a asigurat o administraţie sănătoasă şi a dovedit aceeaşi râvnă nu doar în lupta pentru Ortodoxie, ci şi în combaterea simoniei în rândurile clerului şi în îndreptarea moralei creştin-ortodoxe. Iar interesul său faţă de monahism se vede şi din scrisorile sale de binefacere atât către Sfântul Munte, cât şi către mănăstirea din Patmos.
Sfârşindu-şi lucrarea şi dorind să se întoarcă în Scaunul său, s-a oprit în Hios pentru o ultimă luptă împotriva catolicilor, şi apoi a ajuns în Scaunul său. Bolnav şi îmbătrânit înainte de vreme de atâtea osteneli cărora s-a dat pentru Biserică, şi-a predat viteazul său suflet Domnului pe 13 septembrie 1601, la vârsta de doar 52 de ani. Vrednic urmaş al marilor Părinţi ai Bisericii, Sfântul Meletie s-a distins ca un „om bogat în înţelepciune şi apărător al dogmelor ortodoxe ale Bisericii Răsăritene, întru tot lăudat şi întru tot cinstit”, şi este considerat ca cel mai strălucit patriarh din vremurile mai recente. Pomenirea sa a fost mutată pe 13 octombrie din cauza coincidenţei cu prăznuirea înnoirii Bazilicii Învierii”.

MEGALINARIE, glasul al VIII-lea:

Bucură-te mare arhipăstor
Al Alexandriei şi lumina întregii lumi,
Al Ortodoxiei sfânt turn de apărare,
Şi pentru toţi te roagă, Sfinte Meletie.

Monahul Leontie
sursa:http://www.impantokratoros.gr/770CDF67.ro.aspx

Pilda despre doi pomi


Un om avea doi pomi de meri în faţa casei. Un pom era bun iar altul rău şi nemulţumitor. Când stăpânul ieşea din casă cei doi pomi întotdeauna îl rugau ceva. Mărul rău de fiecare dată cerea diferit:
-„Sapă-mă împrejur", „Văruieşte-mă", „Toarnă-mi apă", „Depărtează noroiul de la tulpina mea", „Acoperă-mă de arşiţa soarelui"!
Iar mărul bun întotdeauna avea doar o singură rugăminte: „Stăpânul meu, ajută-mă să aduc roadă bună."Gospodarul era binevoitor faţă de ambii pomi, îngrijea de ei, asculta atent dorinţele lor şi le îndeplinea toate cererile. El făcea tot ce l-au rugat şi primul măr şi al doilea, cu alte cuvinte, pomului rău el îi dădea tot ce dorea iar pomului bun îi dădea doar ceea ce socotea de cuviinţă că este bun pentru ca să dea o roadă îmbelşugată, aşa după cum l-a rugat.
Şi ştiţi ce s-a întîmplat apoi? Mărul rău a crescut mare, tulpina şi rădăcina străluceau de parcă erau unse cu ulei, iar frunzişul des era verde - închis. Spre deosebire de el, mărul bun prin exteriorul său nu atrăgea nimănui atenţia.
Când însă a venit timpul roadei pomul rău a rodit nişte mere mici şi verzi care aşa şi n-au reuşit să se coacă din cauza frunzişului des de care erau înconjurate. Iar pomul bun a rodit mere mari şi gustoase. Îi era ruşine pomului rău că n-a dat şi el aşa roadă bogată ca şi vecinul său, deacea a început să cârtească împotriva stăpânului său, învinuindu-l pe el. Stăpânul s-a supărat pe el şi a zis:
-Parcă eu sunt vinovat de cele întâmplate? Oare nu eu am fost acela care tot anul împrejur ţi-am îndeplinit toate dorinţele? Dacă şi tu te-ai fi îngrijit doar de roadă aşa cum a făcut vecinul tău eu şi pe tine te-aş fi ajutat. Dar tu te-ai prefăcut că eşti mai înţelept decât mine, care te-am sădit de aceea ai şi rămas neroditor.
Mult s-a scârbit pomul rău şi a promis că la anul viitor nu va mai cere nimic de la stăpân decât să-l ajute să dea roada, iar de celalte toate se va lăsa în grija lui. Cum a promis aşa şi a făcut iar în anul următor a dat şi el roade bogate la fel ca şi vecinul său. Bucuria stăpânului a fost nespus de mare.
Morala acestei pilde este următoarea. Stăpгnul este Dumnezeu, iar noi oamenii suntem pomii pe care el i-a sădit. Ca şi orice stăpân Domnul cere de la noi să aducem roade. Iisus Hristos a zis: „orice pom care nu aduce roade se taie şi se dă în foc", De aceea noi înainte de toate trebuie să ne îngrijim să aducem rod. Şi trebuie să-l rugăm pe Stăpânul D-zeu să ne ajute să aducem roade bune, dar nu să-l rugăm pentru orice măruntiş. Priveşte, doar nimeni nu se duce la un rege pământesc să-l roage orice fleac. Domnul nostru este Domnul Care dăruieşte, zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Şi e bine de la Domnul să cerem daruri mari, vrednice de un Împărat.Cel mai mare dar care Dumnezeu Îl poate oferi oamenilor este Împărăţia cerurilor, acolo unde El însuşi Stăpâneşte. De aceea şi Iisus Hristos ne îndeamnă: „Cereţi mai întâi Împărăţia Cerurilor iar celalte vi se vor adăuga vouă.."

Stiri...


A fost adusă spre închinare icoana miruitoare a Maicii Domnului „Umilenie"
Conform binecuvântării ÎPS Mitropolit Vladimir, la data de 11 octombrie, ora 19.00, în parohia „Sf. Treime" din comuna Grătieşti a fost adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului „Umilenie" din regiunea Breansk, Rusia.
Icoana izvorâtoare de mir se va afla în Moldova spre închinarea credincioşilor până la data de 1 noiembrie. În data de 13 octombrie, ora 16.30, sfinţenia va fi adusă în Catedrala Mitropolitană, care se va afla pe parcursul zilei de 14 octombrie de hramul capitalei. Din data de 15 octombrie icoana va fi expusă spre închinare credincioşilor dreptmăritori la biserica din Grătieşti, ulterior fiind purtată şi în alte zone ale republicii.
sursa:Biroul de presă al Mitropoliei

Pelerinii înveşmântează în rugăciune cetatea Sfintei Parascheva

Pelerinajul pe străzile Iaşului cu moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Ierarh Vasile cel Mare a adunat la un loc, duminică seara, 11 octombrie 2009, în capitala Moldovei, aproximativ 10.000 de credincioşi, informează cotidianul Ziarul Lumina.