Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

joi, 18 februarie 2010

58 de ani de la trecerea la Domnul a lui Valeriu Gafencu


Astăzi, 18 februarie se împlinesc 58 de ani de la trecerea la Domnul a mărturisitorului Valeriu Gafencu, cunoscut ca Sfântul închisorilor. Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, judeţul Bălţi, în Basarabia. În toamna anului 1941, când a fost arestat şi condamnat la 25 de ani muncă silnica, Valeriu Gafencu avea vârsta de 20 de ani. Era student în anul al II-lea al Facultăţii de Drept şi Filosofie din Iaşi. Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: “Este unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”. Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura antonesciană nu a văzut cu ochi buni activismul naţionalist-creştin al tânărului Gafencu, care voia ca tot mai mulţi elevi şi studenţi să se înscrie în Frăţiile de Cruce, pentru a se pregăti de lupta împotriva comunismului bolşevic ce ameninţa atunci România. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin puşcăriile de la închisoarea Aiud (întemniţat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 - 1944) şi de la Piteşti. Din cauza torturilor şi regimului bestial din temniţele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tg. Ocna într-o stare atât de gravă încât supravieţuirea sa timp de doi ani (până la 18 febr. 1952) poate fi considerată drept o minune. Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup - care supurau permanent - Gafencu şi-a aşteptat moartea cu o seninătate care i-a înmuiat şi pe gardienii-călăi. Trupul său se făcuse cu adevărat lăcaş al Duhului Sfânt. Pentru credinţa sa, Valeriu a fost învrednicit de Dumnezeu să-şi cu noască ziua morţii. Pe 2 februarie 1952, el şi-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămaşă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiaşi an. A mai cerut ca o cruciuliţa (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, între orele 14.00 şi 15.00, după momente de rugăciune incandescentă (cu fata transfigurată), Valeriu a rostit ultimele cuvinte: “Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul”. La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoşilor), au venit şi s-au închinat, pe rând, toţi deţinuţii, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lăsa să-şi ia rămas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Şi-a sacrificat, pentru Hristos şi neam: tinereţea, profesia, familia, libertatea şi viaţa.
(sursa: www.valeriugafencu.ro )

Astăzi se încheie Canonul cel mare al Sf Andrei Critenul


Şi în această zi în bisericile noastre se va oficia cea de-a patra şi ultima parte din Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul Pavecerniţei Mari, iar integral se va săvârşi în miercurea din săptămâna a 5- a din Post.
Scurt vorbind, canonul ne îndeamnă să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armele luminii, să nu mai fim răi, ci să fim buni, să ne pară rău de răutăţile noastre şi să adăugăm lucruri bune în viaţa noastră.

În a treia zi de post se dă dezlegare la fiertură!


Primele două zile ale Postului Mare, au fost marcate printr-un post negru, desăvârşit, pentru cei mai slabi, dându-se dezlegare doar la pâine şi apă şi aceea, după asfinţitul soarelui! Pentru astăzi, Biserica Ortodoxă binecuvântează fiertură (bucate fierte fără de untdelemn)! Pentru joi, Biserica binecuvântează post aspru (doar pâine, apă, fructe şi legume), vineri, iarăşi avem dezlegare la fiertură, iar pentru zilele de sâmbătă şi duminică: dezlegare la vin şi untdelemn!
Post uşor în continuare!