Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

vineri, 2 octombrie 2009

Voi sunteti prietenii Mei…


De multe ori suntem prea orbi sufleteste sa observam Prietenul adevarat.Cati dintre noi am fost raniti sau dezamagiti de prieteni pana acum? Din opiniile adunate, foarte multi.

As vrea sa va vorbesc in cateva randuri…despre un altfel de prieten. El niciodata nu m-a tradat, niciodata nu mi-a intors spatele. Niciodata nu s-a suparat pe mine si nici nu m-a dezamagit vreodata. Nu este numai prietenul meu, ci si al vostru. De fapt…este prietenul celui care-L cauta cu adevarat.
-Iata ce ne spune Parintele Porfirie:

“ Pe Hristos să-l privim ca pe prietenul nostru. Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei…( Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: ” Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!”. Dar în acelaşi timp să simţim că ne iubeşte, că ne primeşte cu gingăşie, cu iubire, şi ne iartă. Să nu ne despartă păcatul de Hristos. Când credem că ne iubeşte şi Îl iubim, atunci nu ne simţim străini şi despărţiţi de El nici când păcătuim. Ne-am încredinţat de iubirea Lui şi, oricum ne-am purta, ştim că ne iubeşte.

Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, nu există teama de a pierde cinstirea pe care I-o dăm. Pe aceasta se sprijină cuvântul Apostolului Pavel: Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea…Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa…nici înălţimea, nici adâncul…nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru( Rom.8,35 şi 38-39). Este o legătură înaltă, unică, legătura sufletului cu Dumnezeu, pe care nu o desface nimic şi nici nu o înfricoşează, nici nu o clinteşte nimic.

Fireşte, Evanghelia spune în cuvinte simbolice despre cel nedrept că se va afla acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor , căci departe de Dumnezeu aşa este. Şi dintre părinţii trezvitori ai Bisericii, mulţi vorbesc despre frica morţii şi despre iad. Spun: ” Să ai necontenit pomenirea morţii”. Aceste cuvinte, dacă le cercetăm adânc, nasc frica de iad. Omul, străduindu-se să fugă de păcat, cugetă la acestea, aşa încât sufletul său să fie stăpânit de frica de moarte, de iad şi de diavol.

Toate au însemnătatea, timpul şi locul lor. Înţelesul fricii este bun pentru primele trepte. Este bun pentru începători, pentru cei în care trăieşte omul cel vechi. Începătorul, care încă nu s-a subţiat, se înfrânează de la rău prin frică. Şi frica este trebuincioasă, de vreme ce suntem oameni materialnici şi ticăloşiţi. Dar aceasta este o altă măsură, o treaptă joasă a legăturii cu cele dumnezeieşti. Mergem ca la schimb, spre a câştiga raiul sau a scăpa de iad. Asta, dacă o cercetăm bine, arată un oarecare interes personal, către un anumit avantaj. Mie nu-mi place felul acesta. Atunci când omul înaintează şi intră în iubirea lui Dumnezeu, la ce-i mai trebuieşte frica? Tot ceea ce face, face din iubire, iar aceasta are o valoare cu mult mai mare. A deveni cineva bun din frică de Dumnezeu şi nu din iubire nu are atâta valoare.

Pe măsură ce înaintăm, ne dă şi Evanghelia să înţelegem că Hristos este bucuria, adevărul, că Hristos este Raiul. Precum spune Evanghelistul Ioan: În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire( 1 Ioan 4,18). Străduindu-ne prin frică, încet-încet intrăm în iubirea lui Dumnezeu. Se duce atunci tot iadul, se duce frica, se duce moartea. Ne îngrijim numai de iubirea lui Dumnezeu. Facem totul pentru această iubire. Tot ceea ce face mirele pentru mireasă.

Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare – ascultarea, smerenia, pacea…”
Părintele PORFIRIE - Ne vorbeşte părintele Porfirie)

Intrebari ....pentru parinti


Un copil il intreba pe tatal sau:

-Tati, parintii sunt mai inteligenti decat copiii?

Tatal ii raspunse:

-Da.

Dupa ceva timp, copilul il intreba din noi:

-Tati, cine a descoperit telefonul?

Tatal ii raspunse:

-Alexander Graham Bell, fiule.

-Atunci, daca parintii sunt mai inteligenti decat copiii, de ce nu l-a descoperit tatal lui Alexander Graham Bell?

Copilul are dreptul la a pune intrebari absurde. Tatal, insa, nu are dreptul de a da raspunsuri absurde.

Copilului trebuie sa-i raspunzi intotdeauna cu adevarul, adevarul pe masura capacitatii sale, fara a pretinde sa epuizezi toata informatia. Copilul nu trebuie inselat. Nici nu trebuie sa nu i se satisfaca curiozitatea. Niciodata sa nu spuna minciuni nici sa se dea raspunsuri care sa nu raspunde la ceea ce se intreaba.

La fel se intampla si cu adevarurile credintei noastre. Important este ca el sa le cunoasca chiar daca, pentru moment, nu poate sa inteleaga intreaga bogatie pe care aceasta o cuprinde. De-a lungul vietii sale, va aprofunda si va descoperi continutul acelor cunostinte pe care le-a dobandit in copilaria sa.
(Articol preluat din foaia duhovniceasca a Parohiei “Manastirea”)

Sfaturi soţilor creştini....


Spuneţi tinerei voastre soţii cu glasul cel mai gingaş din lume: “Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să împărţi cu mine sarcinile cele mai cinstitoare şi mai trebuitoare, naşterea de copii, îndrumarea unei case. Ce-ţi voi cere, aşadar?”
Inainte de a-i spune, vorbeşte-i de dragostea ta, căci nimic nu sensibilizează mai mult pe cei care ascultă, în a primi ceea ce li se spune, decât să ştie că totul îi este insuflat de o dragostea arzătoare. Cum îi veţi arăta asemenea dragoste? îi veţi zice: “Aş fi putut lua alte femei, bogate şi de rang înalt, nu le-am ales; de tine m-am îndrăgostit, de felul tău de a fi, de onestitatea ta, de blajinătatea ta, de cumpătarea ta… Şi de ce? Nu fără cumpănire şi fără temei, ci fiindcă ştiu că bogăţia nu-i un bine în sine. Am lasat-o, aşadar, şi am venit spre tine, al cărei suflet plin de virtute nu-l dau pe tot aurul lumii. O tânără înţeleaptă şi cu inimă aleasă, îndeletnicindu-se cu pietatea, face cât toate comorile pământului. De aceea te-am ales, te iubesc şi ţin la tine mai mult ca la viaţa mea. Vieţuirea de aici, de pe pământ, nimic nu este cuprinsul rugăciunilor, cererilor şi al tuturor eforturilor mele este ca să merităm să petrecem în aşa fel încât în viaţa viitoare să putem fi împreună, fără să mai avem a ne mai teme de ceva. Vremea de acum e scurtă – şi moartea-i va pune sfârşit, – de vom merita s-o străbatem fiind plăcuţi lui Dumnezeu, vom fi în veşnicie cu Hristos, şi noi unul cu altul, într-o desăvârşită fericire. Aşez dragostea ta mai presus de toate şi nimic nu mi-ar fi mai împovărător şi mai asupritor decât a fi în vreo împotrivire cu tine, vreodată. De ar fi să pierd totul, să ajung cel mai sărac dintre oameni, să am de înfruntat cele mai grele primejdii, să sufăr orice, totul voi putea să-l duc, atâta vreme cât dragostea mea pentru tine va fi fericită. Venirea copiilor îmi va umple cea mai mare dintre dorinţe, atâta vreme cât vei avea dragoste pentru mine. Asemenea fie şi simţirile tale…”
Adaugă apoi cuvintele apostolului, din care se arată că alcătuirea unei astfel de legături este după voia lui Dumnezeu: “Ascultaţi ce zice Scriptura: “Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa”. Nimic să nu fie pricină de josnicii. Piară bogăţiile, slăvirile acestei lumi, ceea ce iubesc preţuieşte mai mult ca toate”.Cât aur, ce bogăţii ar putea face atâta plăcere soţiei voastre, ca asemenea vorbe? Şi să nu vă temeţi că dragostea voastră îi va da trufie – spuneţi-i cu inimă deschisă că o iubiţi. Femeile stricate, care lasă pe unul şi iau pe altul, vor putea să-şi facă un laţ din asemenea vorbe, pentru amanţii lor – e şi firesc, – dar o femeie de bunăcuviinţă, o tânără de bun neam, nu ar putea să se trufească, ci, mai degrabă, s-ar face mai mlădioasă. Arătaţi-i că vieţuirea cu ea vă este nepreţuit, că din această pricină vă place mai bine să staţi acasă decât să ieşiţi în piaţa publică, daţi-i întâietate asupra prietenilor voştri, asupra copiilor voştri, iar aceştia să fie iubiţi din pricina ei.
Dacă cineva se căsătoreşte în felul acesta şi cu asemenea gânduri, nu va fi deloc mai prejos decât călugării – şi starea de căsătorie va fi mai de preţ decât necăsătoria.
Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul de altul, nimic nu-i va putea mâhni în viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpânesc înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii. Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.
Femei, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine, în Domnul…” adică din pricina lui Dumnezeu. Pe voi -zice apostolul – vă împodobeşte această supunere nu către un stăpân, ci în supunerea care-şi are singurul temei în fire, în rânduiala cea de la Dumnezeu. “Bărbaţi, iubiţi-vă femeile voastre şi nu vă porniţi împotrivă-le!…”

Vedeţi, aşadar, cum au fost arătate deopotrivă, îndatoririle şi ale unora şi-ale altora. Se poate întâmpla să te tulburi cu toate că iubeşti. El zice aşadar: “Nu vă certaţi” – nimic nu-i mai supărător decât certurile dintre bărbat şi femeie, căci mai supărătoare între toate sunt certurile între cei ce se iubesc. Este o stare de mare amărăciune a te lupta, ca să zic aşa, cu unul din mădularele propriei tale fiinţe.
( Sf.Ioan Gură de Aur ,Sfaturi)