Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

duminică, 4 octombrie 2009

Iubeste-ti si vrajmasii.....


Cred ca nu este om care sa nu fie luptat, in decursul vietii, de duhul urii fata de aproapele, de la cele mai subtile forme pana la cele mai vadite si hotarate.
Si oricine a avut un conflict de durata cu cineva, chiar daca nu a considerat acea persoana un dusman, constata pe propria piele faptul ca starea aceea de conflict te macina si te sacaie mereu ca o durere de masea de care vrei sa scapi si nu poti.

Sa iubesti pe vrajmasi...E cu putinta?Este ....dar greu si cu multa rugaciune poti ajunge sa ierti ,sa treci cu vederea .Se spune ca a gresi e omeneste, iar a ierta este ingereste” si din aceasta se vede clar ca, a nu ierta pe cineva, chiar daca avem toata dreptatea de partea noastra, este un pacat…pentru ca pacatul chinuie.Si multi dintre noi, invatam lectia “iubeste-ti si vrajmasii” greu tare, printre multe suspine, caci ce usor este a raspunde la rau cu rau si cat de imposibil pare sa poti raspunde la rau cu bine!
Dar cine iarta din inima pe cineva care i-a gresit, cunoaste si usurarea care-l cuprinde, povara care i se ia din spate si simte libertatea de care avea atata nevoie.
Asadar, a-l iubi pe vrajmasul tau, nu este o porunca mai speciala pentru cei care au teluri inalte in viata ci este chiar singurul medicament care ne elibereaza de ura din noi ce ne macina atunci cand suntem in conflict cu cineva.
Este adevarat ca pentru a ierta pe cineva care ne-a nedreptatit avem nevoie de Domnul, pentru ca singuri nu putem face nimic, dar asa realizam ca porunca iubirii de vrajmasi nu este o porunca care ne sileste sa facem binele, ci este porunca care ne vindeca in primul rand de ura din noi, pentru ca toate poruncile Domnului sunt menite de a ne scoate din menghina pacatului care ne apasa. Prin poruncile care ni le-a dat, Dumnezeu ne invata sa iesim din umbra pacatului pentru a nu mai suferi, pentru a ne elibera de el…pentru a fi asemenea Lui prin trairi.





Parintele Dumitru Staniloaie in Dogmatica sa : '' omul il descopera pe Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii.Imprejurarile dificile care se infig ca niste cuie in fiinta noastra ne imping la rugaciune mai simtita. Iar in cursul rugaciunii de acest fel prezenta lui Dumnezeu ni se face si mai evidenta. In acest sens, vrajmasii sunt niste binefacatori ai nostri''.


Sfantu Siluan Athonitul (”Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei“)ne indeamna:
Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmaşi. Sufletul învăţat să se roage de harul lui Dumne­zeu iubeşte şi-i este milă de fiece făptură şi mai cu seamă de om, pentru care Domnul a pătimit pe cruce, şi a suferit cu sufletul pentru noi toţi.

Domnul m-a învăţat să iubesc pe vrăjmaşi. Fără harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmaşi, dar Duhul Sfânt ne învaţă iubirea, şi atunci ne va fi milă chiar şi de de­moni, pentru că s-au dezlipit de bine şi au pierdut smere­nia şi iubirea de Dumnezeu.
Omul bun gândeşte: „Tot cel ce rătăceşte de la adevăr piere” şi, de aceea, îi este milă de el[/b]. Dar cine n-a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela nu se va ruga pentru vrăjmaşi. Cine a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela se întristează toată viaţa pentru oamenii care nu se mântuiesc şi varsă multe lacrimi pentru popor, şi harul lui Dumnezeu îi dă puterea de a iubi pe vrăjmaşi.

Dacă nu-i iubeşti, măcar nu-i ponegri şi nu-i înjura; şi acesta va fi un lucru bun. Dar dacă cineva îi blestemă şi-i înjură, e limpede că un duh rău viază în el şi, dacă nu se pocăieşte, va merge după moarte acolo unde sălăşluiesc duhurile cele rele. Să izbăvească Domnul orice suflet de o asemenea nenorocire!

Inţelegeţi! E atât de simplu. Sunt vrednici de milă oa­menii care nu cunosc pe Dumnezeu sau care se împotri­vesc Lui. Inima mea suferă pentru ei şi lacrimi curg din ochii mei. Pentru noi şi raiul şi chinurile sunt limpezi: le cunoaştem prin Duhul Sfânt. Aceasta a spus-o şi Domnul: „Impărăţia lui Dumnezeu e înăuntrul vostru” [Lc. 17, 22]! Aşa că încă de aici începe viaţa veşnică; şi chinurile veş­nice încep şi ele tot încă de aici.
Domnul ne-a dat porunca: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” [Mt 5, 44]. Dar cum să-i iubim când ei ne fac rău? Sau cum să-i iubim pe cei ce prigonesc Sfânta Biserică?

Când Domnul mergea spre Ierusalim şi samarinenii n-au vrut să-L primească, Ioan Teologul şi Iacob erau gata să facă să se pogoare foc din cer şi să-i nimicească pentru aceasta; dar Domnul le-a spus cu milă: „N-am venit să pierd, ci să mântui” [Lc. 9, 54-56]. Aşa şi noi trebuie să avem un singur gând: ca toţi să se mântuiască. Sufletul să aibă milă de vrăjmaşi şi să se roage pentru ei, pentru că au rătăcit de la adevăr şi merg în iad. Aceasta e iubirea faţă de vrăjmaşi. Atunci când Iuda se gândea să vândă pe Dom­nul, Domnul i-a răspuns cu milă [Mt. 26, 50]; tot aşa şi noi trebuie să fim cu milă faţă de cei ce se rătăcesc şi se pierd, şi atunci ne vom mântui prin milostivirea lui Dumnezeu“.

Rugaciunea Sfantului Nicolae Velimirovici pentru vrajmasi mi se pare foarte frumoasa :
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!