Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

luni, 30 noiembrie 2009

Stiri ...din lume adunate...


Papa Benedict şi concubina
Sf. Ioan Botezătorul a fost decapitat pentru că a acuzat concubinajul. Ca să se pună bine cu puternicii lumii, Papa salută concubinele şi poate chiar ... le dă binecuvântare. Dacă altă dată chiar înaintaşii săi excomunicau pe curvari şi pe curve, aggiornamentele au dus ca să se pună din ce în ce mai pregnant problema recunoaşterii divorţului în Biserica Catolică.
sursa www.ortodoxie-catolicism.ro

Fumatul la locul de muncă va fi interzis în totalitate


Parlamentul European solicită Comisiei să prezinte o propunere legislativă în domeniul protecţiei sănătăţii lucrătorilor privind interzicerea fumatului până în 2011 în toate spaţiile închise la locul de muncă, inclusiv în toate clădirile publice şi în transportul în comun din UE. Deputaţii europeni subliniază că discrepanţele dintre legislaţiile interne duc la diferenţe enorme între statele membre în ceea ce priveşte protecţia împotriva fumatului pasiv. Rezoluţia adoptată de parlamentari subliniază că numai o interzicere generală a fumatului în toate spaţiile închise de la locul de muncă, inclusiv în unităţile de alimentaţie publică, precum şi în toate clădirile publice şi în mijloacele de transport în comun poate proteja sănătatea angajaţilor şi a nefumătorilor şi facilita în mod considerabil renunţarea la fumat în rândul fumătorilor. În decembrie Consiliul va adopta o recomandare adresată tuturor statelor membre UE în legătură cu mediile fără fum de ţigară, cu scopul de a susţine şi încuraja eforturile naţionale de a oferi cetăţenilor o protecţie mai bună împotriva fumului de ţigară în conformitate cu angajamentele internaţionale.

www.ziarullumina.ro
Să mai revenim la lumină - Patriarhul Pavle al Serbiei, chipul rugăciunii şi al smereniei



Amintirea pe care a lăsat-o fostul întâistătător al Bisericii Serbiei, Pavle, în întreaga lume ortodoxă, şi nu numai, este una ce nu se poate şterge uşor. Înţelegerea şi trăirea mesajului evanghelic în propria viaţă au fost căutările de căpetenie ale celui care, spre sfârşitul călătoriei sale pământeşti, spunea: „În ziua când ne vom înfăţişa înaintea strămoşilor noştri, să nu ne fie ruşine de ei, nici lor să le fie ruşine de noi". Prin drumul vieţii lui, începând din locul naşterii şi continuând cu locurile unde a studiat, până la acelea unde a slujit, a devenit un simbol pentru Biserica Sârbă. De asemenea, prin viaţa sa şi prin rolul său în lumea ortodoxă, el este şi unul dintre simbolurile Ortodoxiei universale.
sursa:www.ziarullumina.ro

La Mulţi Ani! fraţi români

Sava Negrean Budascu....Doamne ocroteste-i pe romani....

Nu am timp de rugăciune!


Dupa cum stiti, timpul a fost si este cel mai mare “dusman” al omului dar poate fi si cel mai mare aliat. Un parinte spunea ca pentru cei harnici timpul parca se dilata, si au timp sa faca tot ce e nevoie, pe cand pentru cei lenesi timpul se contracta, si simt cu nu mai au timp de nimic.

El ne fura din viata minute, ore, timp in care noi putem face mult mai multe lucruri folositoare pentru suflet. Multi pierdem timp pe lucruri inutile. Acordam mai mult timp acestora dar defapt uitam de noi insine. Uitam de suflet, uitam de ceea ce ar trebui sa facem, fiind copiii Lui. Ne facem timp pentru munca, odihna, familie, cumparaturi, calatorii, intalniri, restaurante, dar numai de suflet nu. Oare ne folosesc acestea cu ceva?
Vom avea Viata Vesnica in cautarea noastra lumeasca? Noi nu avem timp de El, dar El are mereu timp de noi. Noi, în schimb, am înlocuit rugaciunea cu doar o inchinare. Liturghia duminicală e dată deoparte pentru o ieşire cu prietenii, la mall ori în orice alt loc de distracţie. Suntem mereu ocupaţi cu noi înşine, cu preocupările noastre, cu îndatoririle lumeşti, cu petrecerea timpului altfel decât cu Dumnezeu şi altundeva decât la biserică. Iata ce ne spune Parintele Calistrat de la Barnova despre timpul pentru rugaciune:In permanenta intalnesc oameni care spun: “Nu am timp”; iar raspunsul meu a fost urmatorul: “Cate minute ai creat tu in univers ca sa ti le atribui tie si sa spui ca e timpul tau? Timpul este numai al lui Dumnezeu. Si asa, din tot cat ti-a dat, trebuie sa-i dai si lui macar cum spunea fariseul in Evanghelie zeciuiala, un minut la o ora, daca nu zece minute la o ora, in care sa se vada ca incerci sa concretizezi comunicarea cu Dumnezeu”.
Omul e invatat sa se inchine din rutina. E invatat sa zica din fuga “Doamne-ajuta!”, indiferent ca e la furat, la serviciu sau intr-o calatorie. El isi atribuie acea rugaciune scurta, “Doamne, ajuta-ma sa reusesc…”, si prin asta crede ca a spus tot.
Mai mult decat atat, cateheza preotului din parohie trebuie sa explice concludent omului ceea ce inseamna legatura intre om si Dumnezeu prin rugaciune, ce inseamna comunicarea cu Dumnezeu prin rugaciune. Crestinul priveste rugaciunea ca pe o obligatie, cum ar fi o norma in plus in codul penal sau in codul civil. Cum m-a intrebat odata o doamna “Dar de ce tocmai douasprezece icoase si ultimul trebuie sa-l mai repet odata?” Si i-am zis: “Daca vrei, repeta-l de doua ori!”.
Un alt lucru care sta la baza lipsei de rugaciune este obisnuinta clericilor de a comunica crestinilor acele canoane scurte si simbolice pe care noi le intalnim in bisericile de parohie, cand, pentru pacatele spovedite, preotul, in loc sa-i spuna crestinului sa citeasca o catisma din Psaltire, un numar de Tatal Nostru, un numar de Psalmul 50, un Acatist al unui sfant ajutator, un Canon de pocainta sau al Ingerului pazitor, el ii spune sa aprinda cateva lumanari, sa cumpere cateva prescuri ori ii zice: “Mergi acasa, am pus la pomenit, se rezolva, stai linistit…”
Deci avem timp de toate, numai de rugaciune nu. Insa rugaciunea este respiratia sufletului. Prin urmare, cand nu avem timp sa ne rugam, atunci nu avem timp sa respiram, nu avem timp sa traim duhovniceste.

Respiratia trupului o facem usor, fara sa uitam de ea, pentru ca o avem in reflex. Insa reflexul pe care l-am pierdut prin caderea in pacat, este reflexul de a trai duhovniceste. Iar pentru a fi vii sufleteste, reflexul acesta trebuie sa-l recapatam: rugaciunea.

duminică, 29 noiembrie 2009

Sfantul Apostol Andrei ......



Sfintilor Apostoli li se cuvin slava, cinste si inchinaciune pentru ca ei i-au urmat lui Hristos Dumnezeul nostru, trecand impreuna cu El prin patima Sa, fiind martori ai rastignirii, mortii, invierii si inaltarii Lui la cer. Ei au fost aceia care s-au imbracat cu putere de sus si limbi de foc s-au ridicat deasupra capetelor lor, ca semn vazut al impartasirii lor de Duhul Sfant, apoi au cutreierat lumea intorcand neamurile pamantului din ratacire si de la inchinarea la idoli la cunostinta adevaratului Dumnezeu, rabdand batai, chinuri, varsari de sange si moarte pentru mantuirea noastra. Insusi Dumnezeu ii cinsteste pe cei doisprezece Apostoli cand va sedea la judecata pe scaunul slavei Sale, atunci si ei vor sedea impreuna cu Hristos pe douasprezece scaune, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel, judecand lumea. Unul dintre Apostoli, cel dintai chemat la apostolat, este Sfantul Apostol Andrei, nascut in cetatea Betsaida, de langa Marea Galileii, care, impreuna cu fratele sau, Apostolul Petru, i-au urmat lui Hristos, devenind din pescari, pescari de oameni. Fiecaruia dintre cei doisprezece Apostoli i-a revenit, prin tragere la sorti, sa propovaduiasca cuvantul Evangheliei lui Hristos la neamurile de pe tot pamantul. Astfel, Sfantului Apostol Andrei i-a cazut la sorti sa propovaduiasca in toata Bitinia, care cuprindea si partile cele de pe langa Marea Neagra. Asa, Sfantul Apostol a ajuns si pe meleagurile noastre, mai precis in partile Dobrogei, unde a intemeiat comunitati crestine, si asta in contextul in care neamul nostru romanesc incepea sa se formeze. Noi ne-am nascut crestini, neamul romanesc primind pecetea Duhului Sfant, care a intiparit pe vecie chipul lui Hristos in fiinta sa. Pentru aceasta, neamul romanesc ii este profund indatorat Sfantului Apostol Andrei, dar nu suficient de recunoscator, judecand dupa numarul mic de biserici care-i poarta numele, mai putin in zona Dobrogei, si dupa faptul ca acest popor nu a fost in stare sa-i dedice Apostolului, care i-a dat identitate, ziua nationala - aceasta zi fiind praznuita ca zi nationala doar de Biserica Ortodoxa Romana, sub titulatura de zi nationala bisericeasca. Toate acestea arata ca poporul roman sufera de multa indiferenta, de lipsa de reactie si de un simt al valorilor beteag. Mai mult, indraznesc sa spun ca, la nivelul societatii moderne, de consum si chiar la nivel politic se manifesta o oarecare jena in ceea ce priveste asumarea credintei crestin-ortodoxe si marturisirea ei, preferandu-se ambiguitatea "libertatii de constiintai. Biserica, Dumnezeu, crucile facute cu sarg sunt doar elemente de campanie electorala. Hristos este comoara de nepretuit a poporului nostru, Ortodoxia este garantia credintei drepte si nemuritoare in Singurul si Adevaratul Dumnezeu intreit in Persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, iar Sfantul Apostol Andrei este cel ce ne-a nascut intru Hristos, drept care merita mai multa consideratie.

Manastirea Ciolanu-Buzau....




Intr-o splendida zi sfarsit de noimbrie am luat si noi pieptis drumul care urca la manastire. Padurile dese, neumblate, aerul tare, linistea desavarsita, presimtirea nu tocmai indepartata a inceputului iernii toate anuntau o importanta descoperire spirituala. Si nu am fost dezamagiti, . Locul, asa cum se descopera ochiului, este spectaculos. Intrarea sobra, impozanta, casutele care formeaza incinta manastirii, biserica mare si - ai zice, puiul ei mai varstnic, bisericuta veche - cimitirul in miniatura si linistea, Am ajuns la manastirea Ciolanul din Buzau inainte de inceperea Sfintei Liturghii.Staretul impreuna cu obstea slujeau ingereste,am ascultat un cuvant de invatatura care mi-a ajuns la inima ,a fost o zi de vis .
Numele de Ciolanu vine de la oasele unor sihastri care au fost descoperite in aceasta poiana. Manastirea si imprejurimile sunt de o liniste molipsitoare.
Va recomand sa o vizitati !!!!

Tânărul bogat (Predica la Duminica a 30-a după Rusalii, Lc.18,18-27)


“Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.

Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.”

(Evanghelia după Luca, capitolul 18, versetele de la 18 la 27)
Câţi tineri mai sunt ca tânărul din Evanghelie? Ce tineri îşi cinstesc părinţii, nu fură, nu urăsc pe nimeni şi nu se dedau desfrânării? Ce tineri făcând totuşi toate acestea simt în inimă că tot le mai lipseşte ceva?


Ce tânăr înţelept!!!, din tinereţile lui a păzit toate poruncile lui Dumnezeu, dar tot simţea că nu e de ajuns. Oare ne mai punem noi astăzi întrebarea: Eu ce fac după moarte ? , oare ne mai gândim câteodată ce o să se-ntâmple după viaţa aceasta de pe pământ?
Îşi mai pun tinerii întrebari existenţiale astăzi sau trăiesc doar în superficialitate? Eu cred că prea puţini fac asta. Dar am văzut mulţi tineri înconjuraţi de bogăţii (case, maşini, haine, bijuterii) care caută să se distreze, caută plăceri, faimă şi popularitate. Când ai de toate şi nu-ţi lipseşte nimic nu-ţi pui niciodată problema că poţi muri sau unde anume vei ajunge după moarte. Când ai burta plină nu-l crezi pe cel de pe stradă care-ţi spune că îi e foame.

Dacă eu mă desfătez în plăceri şi altul suferă înseamnă că ceva nu este în regulă. Dacă alţii mor la propriu de foame iar eu mănânc zilnic la restaurant înseamnă că echilibrul undeva e stricat. Dacă alţii au de toate şi unii nici măcar strictul necesar înseamnă că cineva perturbează acest echilibru.

De aceea spune Mântuitorul că foarte greu vor intra bogaţii în împărăţia cerurilor. Bogaţia ta e sărăcia altora. Abudenţa ta e lispa celorlalţi, egoismul tău provoacă suferinţă. Răul este absenţa binelui. Zgârcenia mea duce la acumulare, la creşterea avuţiilor. Dar ce sunt averile pe care le am? Sunt “datorii” pe care trebuie să le plătesc, căci le-am primit de la Dumnezeu să le dăruiesc celorlalţi, le-am primit ca să-mi fac prieteni prin ele.

Ce frumos zice Sfântul Apostol Pavel: ”Ce ai tu, şi să nu fi primit?” Şi chiar aşa, bogatule! ce ai tu şi să nu fi primit de la Dumnezeu? Şi dacă le-ai primit de la Dumnezeu înseamnă că le-ai primit cu un scop.
De aceea bogaţii vor intra cu greu în împărăţia lui Dumnezeu, pentru că n-au dat averile lor săracilor, pentru că nu şi-au câştigat dragostea lor, ci şi-au mărit egoismul.

Ce frumos este a dărui! Ce bucurie ai când poţi ajuta pe cineva!

E postul Naşterii Domnului, e postul darurilor, haideţi să dăm şi noi din averile noastre săracilor ca să avem şi noi comoară în cer şi să-l urmăm pe Domnul Hristos.

sursa:ortodoxiatinerilor

joi, 26 noiembrie 2009

Despre mandrie…


Voi incepe prin a da o definitie a mandriei conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Romane…. asadar , mandria are 2 semnificatii:

1. sentiment de multumire, de satisfactie, de placere, de bucurie;
ceea ce produce bucurie, satisfactie, multumire; sentimente de demnitate, de încredere in calitatile proprii; ceea ce constituie prilej de lauda, de fala, de multumire;
2. sentiment de încredere exegerata in calitatile proprii: orgoliu, trufie, îngamfare, fudulie, aroganta, lauda.

Sa începem cu partea frumoasa, adica mandria pentru rezultatul obtinut…. Ce este de fapt aceasta?

- Presupune sa duci totul pana la capat, nu sa faci lucrurile pe jumatate.
- Este un sentiment destul de egoist, n-are nimic de-a face cu ceilalti…. exista doar în sufletul si în mintea învingatorului.
- Nu depinde de acceptarea, de lauda sau de omagiul adus de ceilalti.

“Îti vei gasi linistea sufleteasca daca de fiecare data te vei comporta ca si cum ar fi ultimul lucru pe care îl vei face pe acest pamant.” (Marc Aurelian)
- Nu este stimulata sau magulită de ceea ce gandesc sau spun altii, ci este un lucru pe care trebuie sa-l apreciezi de unul singur.
- Nici o laudă nu ţi-ar fi fost de ajutor dacă nu te-ai fi straduit cat ti-a stat in putinta.
- Nu este nici prea usor de atins, nici prea comoda.

“Fiecare om trebuie sa faca macar un singur lucru bine, si nu doar bine în sine, ci în raport cu felul în care îl fac ceilalti.”

Viata si ceea ce esti este darul lui Dumnezeu pentru tine, ceea ce faci si ceea ce devii este darul tau pentru Dumnezeu…. În viată trebuie să fii mandru numai atat cat îti îngaduie meritele tale, nimic mai mult….Ceea ce trece peste e deja rau…. Exista riscul de a ne exagera propria importanta printr-o mandrie pe care ne-o asumam noi însine…. E cea care ne împiedica sa iubim, sa credem, sa fim împliniti…. plinatatea aceea de sine în care nimeni si nimic nu se compara cu tine si tu esti cel mai bun în toate, perfectiunea întruchipata….

Consolare pentru cei mandri ar fi ca mandria i-a facut chiar si pe îngeri sa se prabuseasca, oamenii nu au cum sa scape…. Dar mandria nu are nici un loc în viata crestinului, cel puţin asa ar trebui sa fie….
Vechiul proverb care spune că mândria merge înaintea căderii este adevărat.(Proverbe 16:18)….
“Dacă vreunul crede că este ceva, cu toate că nu este nimic, se înşală singur”, a scris chiar Pavel în Galateni 6:3….
Nu trebuie sa te ridici la înaltime, pentru ca exista riscul să cazi în adancime…. Vedem si cunoastem persoane mandre, de ceea ce detin , ce sunt, ce fac si, urmarind viata lor putem vedea că mandria e înaintea
caderii….
Mandria este mama tuturor viciilor din pricina căreia si diavolul s-a facut diavol, nefiind astfel mai înainte .(Sf.Isaac Civul)

Nu trebuie sa fim mandri si nebagatori în seamă, pentru ca nu-L avem pe Dumnezeu daca suntem asa… Dumnezeu crede mai mult în noi decat credem noi în El…. Dar Lui nu Îi plac oamenii mandri si acest lucru se întelege clar din versetul din Iov 35:12: “Sa tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu raspunde, din pricina trufasei împilari a celor rai.”
În Isaia 3:16-17, Dumnezeu zice: “Pentru ca fiicele Sionului sunt mandre şi umbla cu gatul întins si cu priviri pofticioase, pentru ca pasesc maruntel, si zornaesc cu verigile de la picior, Domnul va plesui crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi rusinea.”
“Cand mandria merge înainte, rusinea după ea se tine.”
Dumnezeu are puterea de a-i schimba pe cei mandri… le schimba mintea si inima, le risipeste gandurile…(Luca 1:51).

Voi lupta împotriva mandriei!
sursa:http://elenacassiana.wordpress.

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, 25 noiembrie


Cuvânt al Înaltpreasfinţitului Pantelimon,
Mitropolit de Antinoe
(Patriarhia Alexandriei şi a toată Africa)


Între datoriilor noastre de ucenici ai Întâiului Martir şi Arhipăstor Hristos este şi mărturisirea prin viaţă şi martiriul credinţei noastre în Hristos. Domnul nostru Iisus Hristos a confirmat aceasta prin următoarele cuvinte: Dacă lumea vă prigoneşte, dacă vă aruncă în temniţă, dacă vă supune la înfricoşătoare şi groaznice chinuri, ca să vă lepădaţi de numele Meu, atunci să ştiţi că mai înainte de a vă prigoni pe voi, M-a prigonit mai înainte de toţi pe Mine.
Domnul îi cheamă pe toţi cei care vor să-L urmeze să păşească pe calea cea strâmtă şi cu necazuri, care, în ciuda greutăţilor şi contradicţiilor ei, duce la viaţa veşnică şi în Împărăţia Cerească a lui Dumnezeu.
Lumea şi în mod deosebit omul lumesc, omul păcatului, cel care rămâne nepocăit în faţa dumnezeieştii chemări la pocăinţă şi la mântuire, este vrăjmaş faţă de Dumnezeu, faţă de Biserica Lui şi faţă de acei creştini binecinstitori care se luptă în viaţa lor de zi cu zi să trăiască voia lui Dumnezeu. Lumea păcatului îi iubeşte doar pe acei oameni care sunt asemănători ei. Pe omul moral, virtuos şi sfânt îl respinge şi îl urăşte, pentru că viaţa sfinţilor este o mustrare foarte înţepătoare pentru ei. Din acest motiv sfinţitul psalmist îl prezintă foarte semnificativ pe păcătos că se adună cu alţi oameni fără de lege şi le propune să ridice de pe faţa pământului pe cel drept, să-l îngroape în cele mai dinăuntru ale pământului până ce-l va şterge din amintirea oamenilor.
Dar lucrurile nu sunt după cum vor păcătoşii, chiar dacă în multe situaţii ale vieţii ni se pare că domină cei nedrepţi, hoţii, înşelătorii, escrocii, proxeneţii, oamenii drogurilor, ai comerţului ilegal, ai nedreptăţii şi ai atâtor altor situaţii păcătoase. Voia păcătosului nu poate să împiedice voia Sfântului Dumnezeu, pentru că „pomenirea drepţilor este cu laude”. „Drepţii în veac vor fi vii” şi „dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul din Liban se va înmulţi”. De aceea şi proorocul-împărat David strigă: „Fericitul bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut. Ci în Legea Domnului e voia lui şi la Legea Lui va cugeta ziua şi noaptea”.
Ceea ce deosebeşte pe omul sfânt de omul păcătos este dispoziţia sa de a urma şi de a împlini voia lui Dumnezeu în viaţa sa. Sfântul nu este cel fără de păcat, pentru că fără de păcat este doar Sfântul Dumnezeu. Sfântul, creştinul corect, este acela care se luptă zi de zi să-şi învingă patimile cele păcătoase şi obişnuinţele cele rele ale vieţii omeneşti. Se rupe de lumea păcatului prin pocăinţă şi se uneşte cu Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. Iar prin această unire esenţială a omului cu Creatorul său, el îşi află adevărata identitate. Scopul existenţei lui i se redescoperă. Şi vocaţia finală a prezenţei lui în această lume a confuziei şi a tulburărilor continue este definită de cuvintele Dumnezeului-Om, Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Fiţi sfinţi precum Tatăl vostru cel ceresc sfânt este”. „De aceea, fiţi dar voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este”.
Iată deci, care este scopul şi vocaţia noastră! Să devenim oameni sfinţi ai lui Dumnezeu, care trăim pe pământ, dar privim la cer, având întotdeauna în vedere cuvintele Apostolului Pavel: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare”.
Insuflată de această învăţătură a Domnului, a Proorocilor şi a Apostolilor, Sfânta Ecaterina sărbătorită astăzi a primit cu bună dispoziţie şi râvnă înflăcărată să îndure înfricoşate chinuri pentru dragostea ei faţă de Mântuitorul Hristos. S-a învrednicit să fie numită Mare Muceniţă, Fecioară şi Mireasă a lui Hristos, titluri pe care puţini sfinţi ai Bisericii Ortodoxe s-au învrednicit să le primească.
Dar ziua de astăzi ne impune să ne întoarcem pentru puţin în anii prigoanelor Bisericii Creştine. În Alexandria, pe la sfârşitul secolului al III – lea se naşte Ecaterina, fiica împăratului Konsta. Dată fiind poziţia ei socială, s-a bucurat de o educaţie desăvârşită şi multilaterală. Stăpânea literatura latină şi greacă, filozofia, retorica, astronomia, matematica şi alte ştiinţe. Se distingea, în afara înţelepciunii şi a virtuţii, şi prin frumuseţea trupească. Arăta o neobişnuită evlavie şi un mare ataşament faţă de cele dumnezeieşti. Într-o vedenie a primit un inel de logodnă duhovnicească de la însuşi Hristos, care era purtat ca Prunc de către Maica Sa, Preasfânta şi Pururea Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maria.
Împăratul Maximin, când a aflat despre însuşirile, modul de viaţă şi despre faptul că Ecaterina era creştină, a însărcinat pe 150 de renumiţi filozofi să-i schimbe părerea şi să demonstreze netemeinicia credinţei creştine. Dar ea, prin harul lui Hristos şi prin înţelepciunea care îi fusese dăruită de către Înţelepciunea cea de sus, „a tăiat în chip luminat meşteşugirile necredincioşilor cu sabia Duhului”. Şi nu numai atât, ci i-a convins pe toţi filozofii idolatri să îmbrăţişeze noua religie a lui Hristos. Maximin mâniindu-se, a poruncit să fie aprins un foc în mijlocul cetăţii Alexandriei şi să fie aruncaţi în el filozofii, iar pe Ecaterina a aruncat-o în închisoare.
În zilele ce au urmat a suferit cu răbdare chinuri înfricoşătoare. Maximin a poruncit să se pregătească o roată cu cuie, aşa încât prin ea să rupă în bucăţi trupul muceniţei. Când însă au adus roata pregătită, prin minune ea s-a sfărâmat, iar bucăţile ei s-au împrăştiat. Atunci a poruncit ca muceniţa lui Hristos să fie decapitată. Cei ce se aflau acolo ca martori oculari au urmărit decapitarea sfintei. Au văzut că în loc să curgă din grumazul sfintei sânge, a curs lapte spre dovada curăţiei şi a vieţii fecioreşti a muceniţei.
Trupul ei preacurat a fost dus de către îngeri în Muntele Sinai, unde a rămas vreme de mai bine de trei secole neîngropat, până când monahii mănăstirii Sinai au fost înştiinţaţi printr-o vedenie şi au îngropat trupul sfintei în Sfânta Biserică a Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos.
Sfânta Ecaterina sărbătorită astăzi trebuie să ne dea prilejul de a-i imita viaţa, virtuţile şi credinţa ei înflăcărată şi statornică. În faţa greutăţilor şi a prigoanelor, a răbdat cu vitejie. În faţa ispitelor vieţii lumeşti, s-a opus cu puterea virtuţii şi a moralităţii. În faţa măririlor lumeşti şi deşarte ale lumii acesteia, a opus slava cea cerească pe care Hristos o oferă tuturor celor care rabdă până la sfârşit.
Astăzi deci, întreaga lume creştină încearcă un sfânt cutremur şi o sfântă laudă, că în cetatea elenă a Alexandriei din Egipt s-au arătat Mari Mucenici ai Credinţei noastre. Să avem deci ca ocrotitoare a noastră pe Marea Muceniţă a lui Hristos, Ecaterina. S-o rugăm toţi cu credinţă fierbinte să ne acopere cu harul ei. Să o implorăm să ne dăruiască mult dorita sănătate sufletească şi trupească. Să o rugăm să mijlocească pentru mântuirea noastră.
(traducere din elină de monahul Leontie, cf. http://vatopaidi.wordpress.com/2009/11/25/στην-αγια-μεγαλομαρτυρα-αικατερινα-25-ν/)

miercuri, 25 noiembrie 2009

Asasinatul preotului ortodox rus Daniil Sisoev....


Preotul ortodox Daniil Sisoev a fost asasinat la Moscova în seara de 19 noiembrie. Crima a fost comisă foarte probabil din motive religioase. Preotul se pare că a căzut victimă islamicilor radicali sau sectari, declară investigatorii cazului.
Asasinul neidentificat purta o mască de doctor când l-a atacat pe preot, relatează Interfax. Criminalul a intrat în biserica « Sf. Ap. Toma » din sudul Moscovei pe la 10, 40 p. m. Era un bărbat înalt şi solid, spun martorii oculari. Ei precizează că era de origine caucaziană, deşi nu e clar cum au ajuns la această concluzie.

Omul s-a năpustit în biserică şi a strigat : « Care este Sisoev ? » Preotul de 35 de ani a ieşit în faţă, atacatorul a scos o armă silenţioasă şi l-a împuşcat în gât şi în cap. Atacatorul a părăsit locul crimei mergând – nu a luat-o la fugă.

Părintele Daniil a murit la spital o oră mai târziu. Preotul avea soţie şi trei copii. Daniil Sisoev s-a născut la 12 ianuarie 1974 în Moscova. A absolvit Academia Teologică din Moscova. Se ocupa mai ales cu activităţi misionare. A înfiinţat o şcoală de predicatori pe stradă în Moscova.

Sisoev era un oponent activ al Islamului. De exemplu, a condus două dezbateri publice cu fostul preot ortodox Viaceslav Polosin, care s-a convertit la islamism. Sisoev a publicat o carte,« Căsătorie cu un musulman », în care a scris că Dumnezeu şi Biserica nu admit căsătoriile între creştini şi necreştini.

Grupuri religioase radicale au început să-l ameninţe pe Părintele Daniil Sisoev cu patru ani în urmă. Ii trimiteau email-uri ameninţându-l să-i « taie capul şi să-i scoată maţele ». S-a anunţat de asemenea că grupuri islamice îl condamnaseră pe Părintele Daniil la moarte. Anul trecut, un musulman a sunat la biserica unde slujea părintele şi a spus că preotul va fi ucis dacă va continua să-şi manifeste public atitudinea negativă faţă de Islam. Sisoev a fost silit să apeleze la Biroul Federal al Securităţii Rusiei de două ori, cerând ajutor.




Pe deasupra, Daniil Sisoev lupta şi împotriva sectanţilor. Comunica mult cu cei ce fuseseră afectaţi de secte. Preotul era un membru activ al centrului pentru reabilitarea victimelor sectelor totalitare şi ale mişcărilor pseudo-religioase.

Unul dintre cele mai controversate asasinate în rândul clerului a fost comis pe 9 septembrie 1990, când a fost ucis Alexander Men. Părintele Alexander a scris zeci de cărţi (incluzând opera sa cea mai valoroasă, Fiul Omului, care a servit drept introducere în creştinism pentru mii de cetăţeni ai fostei Uniuni Sovietice) ; a botezat sute, dacă nu mii de oameni ; a înfiinţat o Universitate Ortodoxă deschisă ; a deschis una dintre primele şcoli de duminică în Rusia şi un grup de caritate în spitalele ruseşti pentru copii. Influenţa lui este încă larg simţită şi moştenirea sa continuă să se extindă atât în Rusia, cât şi dincolo de graniţele ei. A fost ucis într-o duminică dimineaţă de către un agresor înarmat cu un topor, chiar în faţa casei sale din Semkhoz, Russia
http://rocorunity.blogspot.com/2009/11/fr-daniil-sysoev-photographic-tribute.html

Scrisoarea Iuliei Sisoev ,sotia preotului Daniil Sisoev asasinat la Moscova pe 20 noiembrie 2009


“Vă mulţumesc, dragii mei, pentru sprijin şi rugăciuni. Nu-mi pot exprima durerea în cuvinte. E ca durerea de a sta lângă Crucea Mântuitorului. Dar este şi o bucurie pe care n-o poţi pune în cuvinte...e bucuria de a veni la mormântul gol. « Unde este, moarte, biruinţa ta ? » Părintele Daniil şi-a întrevăzut plecarea cu mulţi ani înainte de asasinarea sa.

Mereu a vrut să fie aflat vrednic de martiriu şi Domnul i-a oferit această cunună. Cei care l-a împuşcat a vrut să scuipe în faţă Biserica, aşa cum odinioară au scuipat în faţă pe Hristos, dar n-au obţinut ce-au vrut, fiindcă au dat greş în întinarea Bisericii. Părintele Daniil a urcat pe Golgota lui chiar în biserica pe care o construise şi în care îşi pusese toată energia şi puterea. L-au ucis ca pe unul din vechii profeţi, între altar şi locul de sacrificiu, şi pe drept şi-a câştigat titlul de martir. El a murit pentru Hristos pe Care L-a sjujit cu toată inima.

De multe ori mi-a spus că se teme că nu va face faţă ; credea că nu e destul de bun. Ca om, avea excesele şi slăbiciunile lui, cădea şi făcea greşeli, dar nu a greşit în ceea ce era mai important, viaţa lui a fost cu totul închinată lui Hristos.

Nu înţelegeam de ce se grăbea. În ultimii trei ani, muncea susţinut, fără oprire în vacanţe sau la sfârşit de săptămână. Cârteam, aş fi vrut ca măcar uneori să am fericirea simplă de a-l avea pe soţul şi tatăl copiilor mei alături de mine şi de ei. Dar el era chemat pe alt drum.

A spus că va fi ucis. L-am întrebat cu ne lasă, pe cei trei copii ai lui şi pe mine. Mi-a răspuns că ne lasă în mâini bune. « Vă las cu Maica Domnului. Ea va avea grijă de voi”.


În timp, am uitat aceste cuvinte. El mi-a vorbit anume despre hainele cu care să fie înmormântat. Pe atunci, am glumit, că nu ar trebui să vorbim despre asta, pentru că nu ştim care va pleca primul. A spus că eu îl voi îngropa pe el. Odată vorbeam despre înmormântări şi i-am zis că niciodată n-am fost la o înmormântare de preot. Răspunsul lui a fost : « Nu-ţi face griji, poţi să vii la a mea ».
Îmi amintesc atâtea vorbe ale noastre şi-mi dau seama de înţelesul lor adevărat abia acum. Acum îndoielile mele s-au risipit.

Nu ne-am spus la revedere în această viaţă, nu ne-am cerut iertare unul altuia, nu ne-am îmbrăţişat. A fost o zi obişnuită...el a plecat să săvârşească sfânta Liturghie şi atunci l-am văzut pentru ultima oară viu.

De ce nu m-am dus în ziua aceea să-l întâlnesc la biserică ? Într-adevăr, am vrut să merg, dar am hotărât să pregătesc masa şi să culc copiii...trebuia să am grijă de copiii lui...ca şi cum o mână mă trăgea înpoi. Deseori înainte mergeam să-l întâlnesc la biserică. Simţeam că norii se îngrămădeau peste noi. În ultimele zile am încercat să fiu cu el cât de des posibil. »


În ultima săptămână m-am gândit numai la moarte şi la viaţa de dincolo de mormânt. N-am putut să mă concentrez la nimic altceva. În ziua aceea, gândurile treceau prin mintea mea : « moartea loveşte în cap ». Ultima săptămână a fost foarte dificilă pentru mine, ca şi cum o tonă de cărămizi ar fi căzut peste mine.

Nu m-am prăbuşit. Mă sprijină el; îl simt că este lângă mine. Cu atât de multe vorbe frumoase, de tandreţe spuse unul altuia, mai multe decât ne-am spus întreaga viaţă trăită împreună. Abia acum mi-am dat seama cât de mult ne iubeam unul pe altul.

Cea de-a 40-a zi a Părintelui Daniil va fi chiar în ajunul zilei sale onomastice, în ziua hramului viitoarei biserici, 29-30 decembrie, la prăznuirea Sfântului Profet Daniel. Cum a prezis o bătrână, biserica se va construi, dar Părintele Daniil nu va mai fi acolo să slujească. Cea de-a doua parte a prezicerii s-a împlinit acum.»

23 noiembrie 2009

Matuşca Iulia Sisoeva

(Va urma)
sursa:http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/11/scrisoare-iuliei-sisoev-sotia-preotului.html

Haideţi să vedem cum se mută sfinţii de la noi - Pavle, Patriarhul sârbilor viitorul sfânt al zilelor noastre.




Ochii privesc, lacrimi şuvoi
Cine se duce dintre noi.
Doamne, e el, om pământesc
Care devine astăzi ceresc







Ce simplă purtare, mai simplă nici nu-i
Umbla printr-a lumii, de nici nu-l vedea-i
La mica stătură a corpului lui
Smerenie, iubire, virtute-n grai.




Cu harul sfinţeniei şi plin chiar de Duh,
Vestea mântuirea-n a lumii năduh
Şi nu s-a oprit şi nici n-a-ncetat
Să spună la lume: "Hristos a-nviat".em>







Slăbit de puteri, întărit în credinţă
Părintele Pavle rămâne pe veci
Ca unul ce-a ţinut cu-a sa nevoinţă
Credinţa cea sfântă în anii cei reci.



Deşi om fiind, ai fost şi sfânt
În trai, în minte şi-n cuvânt
Acum te-nalţi de pe pământ
Să fii un "om" devenit sfânt.


Ei vin să vadă şi să plângă
Pe cel ce le-a fost "bun păstor"
Acum când tu te duci de lângă
Cu-i laşi tu sufletele lor?



Vor fi şi alţii, spre-ndrumare

Însă al tău chip e unicat
De aceea rana lor e mare
Şi plânsul lor de neuscat
.


Ia vezi Părinte ce-ai zidit
Şi câte suflete fierbinti
Azi la al tău asfinţintit
Rostesc aceiaşi rugăminti.


Ca Domnul lor cel Sfânt şi Drept
Spre care ei tânjesc şi tind
Să-ţi de un loc gătit din veac
Luându-te Avraam la piept.


Pe-acest frumos şi ultim drum
Cu toţii se adună
Să-ţi cânte ţie într-un glas

"Mărire" împreună:

Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând
şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.





Dumnezeu să te odihnească în rândul celor drepţi.
Sfârşit şi lui Dumnezeu laudă.

sursa.ortodoxiamd

Bucură-te, învăţată, de lumină dătătoare!


Vrednicei de laudă muceniţei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu şi cu învăţătura ei cea preaînaltă a uimit ştiinţa învăţaţilor de atunci şi a întrecut limba ritorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem mulţumire de biruiniţă, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmaşilor şi să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniţă a lui Hristos!

marți, 24 noiembrie 2009

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai

Muntele Sinai – de la Ierusalim pe drumul care trece prin Betania, satul Mariei si al Martei, surorile lui Lazar, cel mort de patru zile si inviat de Domnul ( Hanul Samarineanului milostiv ), istorisire facuta de Sf. Luca, in cap. 10, inainte de a ajunge in Ierihon, spre dreapta, se ajunge la Marea Moarta, o mare sarata in care nu exista vietati. Tinand drumul drept la Masada, ultima fortareata a evreilor, cucerita de romani, la Arad este un popas, unde pelerinii care trec pe aici pot sa se odihneasca, sa se refaca fizic, dupa ce mai intai au avut de infruntat greutatile pustiului Iudeii. In continuare se ajunge la localitatile Sodoma si Gomora, unde a locuit Lot, nepotul lui Avraam, care a fost vestit de ingeri sa fuga din acel loc in Sigor, deoarece Dumnezeu hotarase sa piarda aceste cetati, fiindca in ele se inmultise faradelegea. Un sfat important pe care l-au dat ingerii lui Lot, a fost acela ca nimeni din cei ce vor fugi cu el, sa nu se uite inapoi, ca, cel ce se va uita, va muri. Sotia lui Lot, Sara, curioasa, asa cum sunt de obicei femeile, n-a putut sa rabde ca sa nu priveasca inapoi si cand a intors capul ca sa vada cele doua cetati sortite pierii s-a facut din femeie stana de sare. Lasand in urma Marea Moarta, se poate merge spre Marea Rosie, care aminteste de trecerea poporului israelit (Iesire ,14). Despartita in doua de Moise, dupa ce a insemnat-o cu toiagul, formand un zid, de-o parte si de alta, a trecut poporul evreu, cu picioarele neudate, iar carele lui faraon au pierit in valuri. Toiagul lui Moise cu care a despartit in doua Marea Rosie, simbolizeaza Sfanta Cruce, obiectul pe care a fost rastignit Fiul lui Dumnezeu, devenit simbolul crestinatatii.




Soseaua se vede ca o panglica cenusie, paralel cu Marea Rosie situata in stanga drumului. In partea dreapta a directiei de mers, muntii din desertul Sinai, isi scalda poalele in apele golfului Eliot. Este drumul pe care acum doua mii de ani, Familia Sfanta a trecut pt. a scapa de prigoana lui Irod. Inaintand prin nisipurile din pustiul Egiptului, fara pic de vegetatie, se ajunge la manastirea de la poalele muntelui Horeb. Culoarea nisipurilor este diferita de la un loc la altul: cand rosie, cand cenusie, cand alba ca sarea. Muntii arata ca niste cetati parasite, cu arhitecturi variate si curioase. Pe drum se intalnesc asezari de beduini, un fel de sate de tigani, asezati pe vaile dintre munti, care nu aveau altceva decat cateva oite, sau capre, sau o camila-doua. Se ajunge la granita cu Egiptul si, de la punctul de vama, pana la Sf. Manastire Ecaterina mai sunt 80 de km. Inainte de a se ajunge la manastire, se trece prin locul de tabara, unde Aron, fratele lui Moise, a ramas cu israelitii, in timp ce Moise s-a suit pe muntele Horeb ca sa primeasca Tablele Legii. In asteptarea lui Moise care a stat patruzeci de zile si tot atatea nopti pe munte, in tabara evreilor s-a adunat aurul si toate bijuteriile si au turnat vitelul de aur, facandu-si un idol. Cand Moise a venit si a vazut ce au facut ei, s-a suparat foarte tare, aruncand Tablele, pedepsind cu moartea pe cei ce au facut aceasta nelegiuire. Locul este marcat cu o bisericuta.




Manastirea Sfanta Ecaterina din Muntele Sinai este un unicat in felul ei. A fost si este manastirea unde se aduna toti pustnicii si sihastrii care traiesc prin crapaturile muntilor din imprejurimi. Ei vin aici in duminici si sarbatori, la praznice mari, ca sa participe la Sfanta Liturghie si sa primeasca Sfanta Impartasanie. De la distanta manastirea nu-si dezvaluie silueta din pricina zidurilor de incinta, foarte inalte, ci doar turlele se vad, cu cat depasesc inaltimea zidurilor. Intrarea in manastire se face pe o poarta ingusta si joasa, bine ferecata, apoi o alta poarta, tot asa de ferecata ca prima, si numai la anumite ore. Biserica este asezata in pozitie centrala a zidurilor. De jur-imprejur sunt chiliile, cu doua si trei nivele, unde locuiesc calugarii. Terenul fiind in panta se urca si se coboara mai multe trepte, de la o latura la alta a zidurilor de aparare, depinde de directia in care vrei sa mergi. Altarul sfintei biserici este asezat pe rugul pe care l-a vazut Moise arzand, dar nu se mistuia. Acel rug vegheaza si acum. Ramurile lui sunt pe zidul din spatele bisericii, iar radacina in Sfantul Altar. In Sfantul Altar se afla Sfintele Moaste ale Sfintei Ecaterina. Biserica Sfanta Ecaterina este impodobita cu picturi murale, de mare valoare, cu foarte multe candele agatate de tavan, aproape ca nu se poate vedea partea de sus pictata a bisericii. Cine saruta sfintele moaste ale Sfintei Ecaterina primeste un inel simbol amintire a inelului dăruit Sfintei de către Hristos Domnul.

Între obiectele de mare preţ de care se bucură vieţuitorii mănăstirii, dar şi pelerinii, se numără şi două icoane cu totul deosebite.

Impresionantă este reprezentarea Bunei Vestiri, în care Fecioara Maria ţine în mâna dreaptă, în poală, un medalion care are gravat un embrion, iar în dreptul inimii sale, nevăzut decât sub fascicolul de lumină al lanternei, este desenat fin, cu o culoare fosforescentă, un prunc: Pruncul Iisus, pe care tânăra Fecioară Maria Îl purta deja în inima sa în momentul în care Arhanghelul Gavriil îi aduce vestea.

Deosebită este şi icoana Mântuitorului Iisus Hristos Pantocrator, datând din secolul al VI-lea, care uimeşte prin forţa sa inexplicabilă dată de figura asimetrică. Partea stângă este expresia iubirii lui Hristos, iar partea dreaptă Îl reprezintă pe Iisus Judecător.

O altă comoară de care se bucură mănăstirea este Rugul Aprins prin care Domnul i-a vorbit lui Moise: „Descalţă-te, căci locul pe care te afli este sfânt!” (Ieşirea 3, 5)


Motivul rugului este întipărit pe stâncile din Sinai, atât la suprafaţă, cât şi în interiorul lor. Rugul înverzeşte în fiecare an şi este unicul din necuprinsul pustiu arab, deşi aici există numeroase plante spinoase.

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina 25 noiembrie....


OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA
LA POMENIREA
SFÂNTEI ECATERINA

Vom vorbi despre Sfânta Ecaterina care este sărbătorită astăzi.
Sfânta Ecaterina a trăit în veacul al III – lea după Hristos. S-a născut în Alexandria. Tatăl ei Constas, reprezentant al împăratului, şi mama ei erau idolatri. Aşa că şi ea era idololatră. Dar fetiţa avea o mare înclinaţie spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din Alexandria.
Dar şi la înfăţişare era o femeie minunată, pe de-a întregul plăcută. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda tuturor presiunilor alor ei.
Dacă cineva vrea să se căsătorească, este păcat să-l împiedicăm. Dar dacă aceasta este păcat o dată, de 100 de ori este păcat să împiedicăm un om, bărbat sau femeie, care vrea să-şi dea inima lui Dumnezeu. Nunta este de argint, fecioria este de aur. Alege şi ea. Eu, de atâţia ani de când slujesc Domnului, niciodată, dar niciodată nu am împiedicat un om să se căsătorească. Dar întotdeauna am susţinut femei şi bărbaţi care au vrut să se dedice lui Dumnezeu şi să fie persoane misionare şi să se facă monahi. Dumnezeu a dat libertate. Violenţa este interzisă, în special în aceste chestiuni.
Aşadar făceau rele presiuni asupra Sfintei Ecaterina. Ea nu ura nunta, dar ca un spirit superior ce era, voia să fie neîmprăştiată. Şi nu există doar nunta aceasta obişnuită. Unii se căsătoresc cu patria, alţii cu ştiinţa, alţii cu religia.
Sfânta Ecaterina, pentru a scăpa de presiuni, a uneltit un pretext ingenios. Pentru că creştinul este înţelept; trebuie să aibă deşteptăciunea nu a lumii acesteia, ci a lui Dumnezeu. Aşadar spune părinţilor ei:
- De vreme ce mă presaţi atâta, accept să mă căsătoresc, dar cu o condiţie.
- Ce condiţie, copilul meu?
- Dacă se va găsi un tânăr care să fie superior mie în ceea ce priveşte frumuseţea, bogăţia, cunoaşterea şi ştiinţa, îl voi lua.
Au început să caute şi s-au prezentat mulţi. Unii erau bogaţi, dar nu erau frumoşi. Unii erau bogaţi şi frumoşi, dar nu erau învăţaţi. Un lucru rar: şi bogăţie, şi frumuseţe, şi educaţie aleasă să se întâlnească într-o singură persoană. În felul acesta nu s-a putut găsi cineva, iar părinţii erau nemângâiaţi.
Au trimis-o la un oarecare ascet filozof, care trăia într-o peşteră afară din Alexandria. S-a dus şi i-a cerut sfatul ce să facă. Acela i-a spus:
- Copila mea, eu ştiu un tânăr. Nu există altul ca El în lume. Frumos, bogat, puternic, înţelept ca nimeni altul. Ecaterina s-a entuziasmat şi i-a spus:
- Aş vrea să-l văd.
Îi spune ascetul:
- Vei face ce-ţi voi spune?
- Voi face.
- Ascultă deci (a spus ascetul şi a scos din sânul său o icoană a Preasfintei Fecioare cu Domnul nostru Iisus Hristos): Ia această icoană, du-te acasă, închide-te în camera ta şi roagă-te. Şi Preasfânta îţi va arăta ce să faci. Într-adevăr, Ecaterina a luat icoana, s-a închis în casă şi a făcut multă rugăciune, până după miezul nopţii. Obosind a lua-o somnul. Atunci vede o vedenie: a văzut-o pe Preasfânta Fecioară că strălucea ca o lună, iar pe dumnezeiescul Prunc în braţele ei că strălucea ca un soare; dar faţa lui Hristos se întorcea ca să n-o vadă pe Ecaterina. Atunci Maica Domnului spune:
- Copilul meu, priveşte la această fată. A venit de atât de departe, şi cere să afle pe cineva care să o iubească şi să i se dedice.
Dumnezeiescul Prunc a răspuns cu mânie:
- Nu vreau s-o privesc.
- De ce, copilul meu? Aceasta este cea mai frumoasă copilă din Alexandria.
- Nu, Maica lui Dumnezeu, este urâtă (era urâtă, deoarece încă nu era botezată).
Ecaterina a fugit plângând. S-a dus la ascet şi i-a spus vedenia.
- Bine ţi-a spus, zice acela. De aceea, dacă vrei ca Hristos să privească spre tine, trebuie să crezi în El şi să te botezi.
În câteva zile acea mare personalitate a Alexandriei s-a botezat şi devenise de acum creştină. Atunci a văzut iarăşi o vedenie. De această dată dumnezeiescul Prunc o privea şi raiul se sălăşluise în inima ei. Din acel moment Ecaterina s-a dedicat pe de-a întregul lui Hristos. A devenit misionară.
A aflat lucrul acesta împăratul Maximin şi a chemat-o la dialog. La sfârşit a fost nevoit să spună:
- Nu pot s-o scot la capăt cu tine, dar voi chema pe înţelepţi şi pe oamenii de ştiinţă, pe matematicieni şi fizicieni şi astronomi, pentru ca să discuţi cu ei.
A doua zi, 150 de înţelepţi erau la palatul lui Maximin. De cealaltă parte Sfânta Ecaterina singură. A început discuţia şi a durat toată ziua. Argumentele înţelepţilor erau demontate. Duhul Sfânt a luminat-o pe Sfântă Ecaterina, iar ea le-a închis gura. Unul după altul spuneau:
- Sunt de acord cu Ecaterina. Cred în Dumnezeul Ecaterinei.

Iar împăratul? S-a sălbăticit şi mai mult şi a poruncit să taie capetele sofiştilor în faţa lui. Astfel, acei 150 de înţelepţi au mărturisit pe Hristos şi au fost martirizaţi. După aceasta Maximin a aruncat-o pe Sfânta Ecaterina în închisoare. Şi în temniţă fiind ea repurta noi biruinţe. Acolo a adus la credinţă pe mulţi care veneau să o viziteze. Printre ele era şi femeia lui Maximin, împărăteasa Faustina, şi garda de corp a ei, demnitarul Porfirie, împreună cu 200 de soldaţi ai săi. Toţi aceştia, ascultând cuvintele ei, au crezut în Hristos. Dar Maximin, cuprins de o pizmă satanică, nu numai că a rămas neînduplecat, dar a şi poruncit ca şi aceştia să fie decapitaţi. Nu i-a fost milă nici de femeia sa! O sută cincizeci cu două sute şi cu doi fac trei sute cincizeci şi doi (352), trei sute cincizeci şi două de suflete a prins în mreaja lui Hristos predica Sfintei Ecaterina!
După puţin s-a apropiat şi sfârşitul ei. Nu vă povestesc detaliile. Este lung şirul chinurilor, din care cel mai groaznic este roata. Şi piatră să fii, te vei emoţiona dacă vei citi sfârşitul Sfintei Ecaterina. După ce a îngenunchiat, şi-a înălţat mâinile şi s-a rugat pentru întreaga lume. Apoi şi-a plecat capul şi a fost decapitată. Aşa şi-a dat sfântul ei suflet, care ca un porumbel alb a zburat la ceruri.
Sfintele ei moaşte se păstrează nestricate. Câţi nu cred să se ducă să le vadă. Se află în Muntele Sinai. Pe acest cuib îl păstrează de-a lungul veacurilor monahii greci. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru asta. Poate că ei sunt ultimii monahi, deoarece copiii Eladei nu mai merg să se facă monahi în Sinai sau în Sfântul Munte; au alte aspiraţii...

Ca închinători merg acolo şi israeliţi, şi egipteni, şi beduini, şi germani, şi ruşi ca să sărute sfintele moaşte ale sfintei pe care a încununat-o Dumnezeu cu trei cununi: a fecioriei, a martiriului şi a înţelepciunii şi ştiinţei.

Dacă ne uităm la icoana ei, vedem că are un inel. Ce înseamnă acesta? În a doua vedenie pe care a avut-o, Hristos i-a dat un inel, adică au devenit atunci logodnici. Logodnici care se deosebesc de logodnicii de pe pământ. În clipa în care o fată se dedică lui Dumnezeu, de acolo înainte ea se logodeşte cu Hristos, care este „Mirele cel împodobit cu frumuseţea mai mult decât toţi oamenii” (Stihoavna Laudelor din Sfânta şi Marea Marţi).

***

Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le e doar la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a clericilor, deoarece nu aducem suflete aproape de Hristos cum a făcut Sfânta Ecaterina, ci mai degrabă le gonim.
Închei şi doresc ca din rândul femeilor să se ridice mame care să crească eroi, iar din rândul bărbaţilor să se ridice martiri. Cununa aceasta o nădăjduiesc de la mamă, de la femeie. Amin.

+ Episcopul Augustin
(Omilie de seară din biserica Sfintei Treimi Ptolemaida,
duminică, 26.11.1978)

(traducere din elină de monahul Leontie)