Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

miercuri, 28 iulie 2010

Ascultarea de duhovnic este viața veșnică

„Ascultarea de duhovnic este viata vesnica, scara cereasca, suire grabnica, bogatie de cununi, lucru ingeresc, lupta nepatimirii, suire si calatorie la cer. Ascultarea implineste toate poruncile, pe toate le indreapta, pe toate le face si le zideste, iar pe suflet, in chip nevazut si nestiut, cu mare grija il imbogateste si il asaza in vistierie necontenit, ridicandu-l spre Dumnezeu ca sa stea inainte incununat si infrumusetat in taina". Ascultarea fata de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mica neascultare alunga harul. Duhovnicul este, oarecum, in locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare. Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic.Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugaciunea. Nu ne mantuie rugaciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mantuie.Un demonizat a intrat la ascultare la doi batrani si prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el insusi cum vedea demonul inaintea lui si cand zicea o data rugaciunea lui Iisus demonul se tulbura. Cand zicea rugaciunea a doua oara, demonul incepea sa tremure. A treia oara cand zicea rugaciunea, demonul disparea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, esti pentru rai. Sa stiti ca diavolul nu se teme de noi, nici macar nu ne ia in seama. El fuge de noi cand vede Harul lui Dumnezeu pe care il avem datorita ascultarii de duhovnic.Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fa ce vrei: rugaciune, post, asceza, etc. – nu mantuiesc. Numai ascultarea mantuieste. Cel care face ascultare se aseamana cu Hristos, Care S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte pe Cruce.Duhovnicul poate sa cada. Cel care face ascultare nu cade niciodata. Duhovnicul va da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru dansul, dar cel care face ascultare nu.Prin duhovnic vorbeste Hristos. Se poate oare sa cada cineva cata vreme se aseamana in ascultare cu Hristos? Chiar daca porunca duhovnicului e ratacita, Dumnezeu, pentru ascultare, o va intoarce in folos sufletesc. Pe duhovnicul tau, asadar, sa-l vezi ca pe Hristos. Sa nu-l intristezi. L-ai intristat pe duhovnic, L-ai intristat pe Dumnezeu. Eu am experienta personala a neascultarii si a constrangerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrans zicandu-i: „Daca nu facem aceasta... plec." Parintele Nichifor a fost nevoit sa accepte. Cand m-am intors la chilia noastrã, parintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit sa facem lucrul asta? Dupa ce mor eu, vei putea sa faci ce vrei".Cu aceste cuvinte ale lui, infricosatoare si biciuitoare, mi-a aratat ca m-am indepartat de Dumnezeu. Am pierdut rugaciunea pentru mult timp. Nu numai ca am pierdut harul rugaciunii, insa am fost si „biciuit" de Dumnezeu.Stii ce canon se primeste daca-l fortezi, daca-l obligi pe duhovnic sa faca ceva? E cu adevarat infricosator.Cel ce face ascultare e ca o hartie alba. Nu are nimic scris pe ea care sa fie luat de diavol.Cat valoreaza duhovnicul, cu frica de Dumnezeu, nu valoreaza intreaga lume, nu valoreaza tot Sfantul Munte.Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu si la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a facut desavarsita ascultare la Tatal Ceresc te primeste, te aude, te face asemanator Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dubla cununa in slava vesnica.Daca te trimite duhovnicul pe luna si te duci, esti in ascultare. Il odihnesti pe duhovnic? Il odihnesti pe Dumnezeu.Cand m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era incepator. Parintele Iosif mereu il incerca, dar duhovnicul vostru nu stia nimic decat blagosloviti si sa fie blagoslovit. Adesea parintele Iosif ii striga cand mergeam eu pe acolo: „Vavuli fa-ne cafea", si duhovnicul vostru Efrem raspundea: „Sa fie blagoslovit" si fugea sa indeplineasca porunca. Cum se indeparta, parintele Iosif zicea incet: „Fii binecuvantat intotdeauna!" si se ruga pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorita ascultarii la parintele Iosif.Demonizatul acela care a facut desavarsita ascultare la cei doi batrani si care s-a tamaduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi sopteau demonii: „Pleaca de la batranii la care esti si coboara pe tarm, pe stanci. Batranii astia mananca, dorm, se roaga prea putin. Ca sa iesim trebuie multa rugaciune si post." Si desigur ziceau adevarul, insa era o cursa a diavolilor pentru ca sa-l scoata de sub ascultare. Siliti de o alta putere au marturisit: „Daca reuseam sa te scoatem de la batrani si sa te facem sa cobori pe stanci, spre tarm, te-am fi aruncat incet-incet in deznadejde si te-am fi facut sa sari in mare, adica sa te sinucizi". Prin ascultarea lui a invins demonii si s-a vindecat.Numai diavolul stie ce e duhovnicul, ce inseamna duhovnicul, ce inseamna ascultarea de duhovnic!Facandu-mi eu odata voia si plantand pomi, toti s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvantarea parintelui Nichifor s-au prins, desi parintele Nichifor nu era dintre monahii rugatori.Nu trebuie sa tolerezi sa-l judece cineva pe duhovnicul tau. Sa te opui, sa te impotrivesti cand auzi ca se spune ceva impotriva duhovnicului tau. Asa e corect si asa trebuie sa faci. O intamplare asemanatoare cu cea in care acel monah a zis: „am duhovnic" si prin aceasta au disparut dracii i s-a intamplat si tatalui parintelui Amfilohie. Parintele Amfilohie si-a adus tatal la Sfantul Munte, l-a facut monah si-l ingrijea. Ca sa vezi, copilul si-a facut tatal calugar!... Cand tatal lui tragea sa moara, parintele Amfilohie a intrat in camera muribundului si vazandu-l foarte tulburat il intreba:

- De ce esti, tata, atata de tulburat?

- Au venit diavolii si mi-au spus, inspaimantandu-ma, ca-mi vor lua sufletul. Iar parintele Amfilohie i-a spus:

- Nu-ti fie frica pentru ca nu-ti pot face nimic, pentru ca esti sub ascultare. Daca mai vin la tine sa le zici: Ce aveti cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultator".

Au venit din nou demonii in ziua urmatoare cu mai mult zgomot, cu sabii, cu topoare, cu furci, speriindu-l ca-l vor lua. Cum le-a zis ca are duhovnic, demonii s-au fãcut nevãzuti. Numai diavolul stie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urca-te pe luna, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te intereseaza. Nu intereseaza decat ascultarea. Ai facut ascultare, mergi in Rai, nu ai facut, mergi in Iad.N-ai venit sa te impartasesti de zece ori pe zi, sa faci rugaciunea mintii, privegheri sau posturi. Toate nu valoreaza nimic fara ascultare. Ai facut ascultare, mergi in rai, ai facut neascultare, mergi in Iad! Adam a facut neascultare si a ajuns in iad! Noi calugarii spunem putine cuvinte: ASCULTARE DE DUHOVNIC = VIATA, NEASCULTARE = MOARTE. Ai facut ascultare, ai facut totul. Eu nu spun ca celelalte nu ne folosesc, insa sunt pe planul doi. Imi amintesc ca odata, pe cand traia duhovnicul Iosif, l-am judecat intr-o problema. M-am dus seara sa ma rog si nu puteam de loc sainaintez in rugaciune: „Doamne Iisuse....Doamne Iisuse..." mai mult nu puteam.„Undeva am gresit" m-am gandit. „Undeva am pacatuit". Ia sa vedem in ziua precedenta, unde am mers, ce am facut, ce am spus. Am gasit: l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua urmatoare era duminica si trebuia sa slujesc la Sfantul Altar. Acum ce era sa fac? Rugaciune! „Dumnezeul meu, iarta-ma caci mi-am judecat duhovnicul. Am gresit, imi cer iertare" Dar nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tagaduit de trei ori si l-ai iertat. Eu nu Te-am tagaduit, ci doar l-am judecat pe duhovnicul meu. Acum ma pocaiesc si-mi cer iertare". Nimic! Iau din nou metaniile, dar rugãciunea nu inainteaza. Au inceput lacrimile. Am varsat rauri de lacrimi. „Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o cand s-a pocait si pe multi pacatosi ai iertat. Pentru mine nu exista mila, nu exista iertare?"Au trecut asa trei ore. In sfarsit simt o pace, o dulceata, o bucurie inlauntrul meu. Atunci incepe si rugaciunea, singura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma". Deci nu-i acelasi lucru sa judeci un strain cu a-l judeca pe duhovnicul tau. Vai tie! L-ai judecat pe Insusi Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit si singurul om de care m-am temut a fost parintele Iosif. Duhovnicul poate sa-ti spuna un cuvant mandru sau sucit. Tu fa-ti ascultarea ta, fa ascultare desavarsita. Rodul desavarsitei ascultari l-am incercat la duhovnicul Iosif. O sa ma intrebi desigur care este? Nu ma temeam de Dumnezeu, nici macar nu ma temeam. Gura duhovnicului ce zice? Sa fie blagoslovit...fa ascultare fara deosebire.Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Sa faci ce spune duhovnicul fara sa analizezi, fara sa cercetezi si fara sa murmuri. Construieste pe smerenie. A zis duhovnicul asa? Sa fie blagoslovit. De nimic sa nu te ingrijesti de vreme ce faci ascultare. Te vei mantui, o sa mergi in Rai.Un diacon ii zice duhovnicului: „Parinte vreau sa merg sa fac baie in mare pentru sanatate". „Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv". „Ba ma duc sa fac baie". Si se duse...Facu baie si in timp ce se scalda un rechin l-a omorat. Mai tarziu i-a scos marea trupul sfasiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?Ascultarea aduce iluminare, lacrimi si rugaciune. Daca n-ai ascultare, chiar daca le ai pe acestea, le vei pierde. Cat de mult il cinstesti si il iubesti pe duhovnic, atat de mult primesti. Harul ascultarii il inconjoara pe ascultator ca o flacara si de aceea nu-l poate prinde diavolul. Daca lipseste aceasta flacara, diavolul ne va devora.Teologia (cuvantarea de Dumnezeu) este rezultatul rugaciunii, iar rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand faci ascultare o sa gasesti si rugaciune si teologie (cuvantare de Dumnezeu). Cand insa nu faci ascultare nu gasesti nimic. Primul lucru, sau mai bine zis radacina, este ascultarea. Ai facut ascultare? O sa gasesti rugaciune. Se poate sa o gasesti acum sau sa o gasesti maine.

Intrebare: Si daca duhovnicul da o porunca gresita?

Raspuns: Niciodata nu ajungi tu rau, pentru ca la mijloc este ascultarea.

Cu cat mai mult devotament, abnegatie, iubire si credinta ai in suflet, cu atat nu ai impotriviri launtrice. Cand insa ai ceva cu duhovnicul tau, sa stii ca nu esti una cu el, ca nu-l iubesti si n-ai credinta in el. Cu cat ai mai multa credinta in duhovnic, ca atat ai mai putina grija. Cand nu esti unit cu duhovnicul simti o impotrivire, ai un „spin" inlauntrul tau.Cu cat ai mai mult devotament si ascultare fata de duhovnicul tau, cu atat o sa ai mai multa ravna.Cel mai bun zel e la inceputul vietii calugaresti. Esti devotat duhovnicului. Cand te unesti cu duhovnicul e zelul cel mai bun. Cand vezi fata duhovnicului ca pe a lui Hristos, totul merge bine. Cand vezi greseli la duhovnic, e vai de tine!Odata mi-a zis cineva: „Parinte staret vreau sa merg la duhovnic sa ma spovedesc pentru asta si asta. Sfintia ta ce zici?" „Fa 1000 de metanii". „Sa fie blagoslovit". Si n-a mai zis nimic la duhovnic. Asta e, sa zicem, credinta, atasamentul, unirea custaretul.Ah, fericita ascultare! Parintilor, eu ce sa zic? Cand eram sub ascultare alt har aveam, alta rugaciune. Pluteam, ca sa spun asa in aer. Acum sunt staret. O sa ziceti ca nu am cautat asta, ca Dumnezeu mi-a dat. Da, insa imi amintesc starea de ucenic. Cea mai buna stare pentru monah este starea de ucenic, de ascultator. Puterea ascultarii se vede din urmatoarea intamplare. Era intr-o marti si spre seara mi-au venit niste ganduri contra duhovnicului meu, parintele Iosif, pentru ca ne-a pus sa semnam o scrisoare. Avea si dreptate, dupa cum s-a dovedit ulterior. Sambata merg la slujba cu parintele. Cum mã vede imi zice: „Parinte, ai ceva contra mea, ceva te separa de mine, ai ceva inlauntru. Nu te desparti de duhovnic, nu te rupe de mine!" Eu uitasem ca l-am judecat, uitasem gandurile. „Parinte, zic, nu-mi amintesc sa am un gand care sa ma separe de sfintia ta." „Si totusi ai ceva care te separa de mine. Cum te-am vazut, am stiut. A stiut sufletul meu ca ai ceva ganduri care te separa de mine." „Parinte, nu-mi amintesc nimic!" "Sa incerci sa-ti amintesti!"Dupa ce am terminat Sfanta Liturghie am plecat. Mergand spre chilia mea si urmarind ce ganduri am avut in aceste zile, mi-am amintit de judecata pe care i-am facut-o in legatura cu scrisoarea. M-am intors inapoi si mi-am cerut iertare cu lacrimi.Calugarul trebuie, deci, sa faca ascultare orbeste, sa nu faca deosebire. Imi amintesc ca, alta data, m-am dus la chilie sa ma rog. Ma gaseam intr-o stare harica. Deodata, parintele Procopie, care era ucenic impreuna cu mine, bate la usa si ma cheama la lucru. Pentru ca stiu ca harul poate sa vina sa te bucure fie cinci minute, fie o ora, fie doua, m-am gandit ca acum cand ma gasesc sub lucrarea harului sa profit si cand se va sfarsi sa merg la lucru. Parintilor, nici nu am apucat sa termin de gandit ce am zis, ca am si pierdut harul! N-a fost asta neascultare? Ba neascultare a fost, chiar daca parintele Procopie nu era duhovnicul meu. Si mi-am zis atunci in sine: „Si neascultarea am facut-o si rugaciunea am pierdut-o". De aceea zic: Fa ascultare si vei gasi rugaciunea. Nu urmari rugaciunea ca ea vine din ascultare.Primul lucru pe care l-am intalnit noi la parintele Iosif a fost ca Dumnezeu te mantuieste prin rugaciunile duhovnicului. Ce putem spune e ca pe cat de unit esti cu duhovnicul, pe atata de mult har primesti. Ca fierul in foc, se face si el foc. Pe cat il indepartezi de foc, cu atata se raceste.Rugaciunea izvoreste din ascultare, nu ascultarea din rugaciune. Fa ascultare acum si in continuare va veni harul. Parintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va iesi bine numai si numai pentru ascultare! Nu are importanta cine e duhovnicul. Ce i-a folosit lui Iuda ca L-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam ca L-a avut staret pe Dumnezeu si ca era in Rai? Nimic! Nu s-a folosit de Rai, caci a facut neascultare. Cu ce l-a impiedicat de la sfintenie pe marele Acachie faptul ca duhovnicul sau era sucit si nebun si il batea zilnic? Cu nimic!


Intrebare: Dumnezeu ne-a dat putere de judecata. Asta e alba, asta e neagra. Daca iti spune duhovnicul ca albul e negru si invers, nu elimini judecata?

Raspuns: Asta este ascultarea, parintele meu, asta este ascultarea. Sa te incredintezi ca e negru si nu alb cum il vezi tu... Tu vezi lucrul alb, iar duhovnicul il vede negru. El vede corect, el vede drept! Asta este ascultarea! Sa te straduiesti sa vezi ca nu este cum spui tu, adica alb, sa nu crezi nici macar ceea ce vad ochii tai.

Cand esti unit cu duhovnicul te inunda harul. Imi amintesc anii aceia: suvoi venea harul. Mi-a spus intr-o zi: „N-o sa primesti nimic pana sambata viitoare". Cu adevarat moarte a fost pentru mine. Ne minunam cum se implineste cuvantul duhovnicului, cum il pecetluieste Dumnezeu. Odata, niste crestini ne-au adus un sac cu cartofi, la arsana. Un ucenic de-al meu, incepator (acum nu mai este la noi) mi-a spus ca este obosit si ca nu vrea sa mearga sa-l aduca si m-am dus eu. Jos era oprit un camion, i-am facut semn. Inauntru erau doi profesori universitari care imi zic: „Parinte, nu stiti unde sta parintele Efrem?" „Eu sunt", le raspund. Iar unul dinre ei imi zice: „Voi monahii sunteti cu adevarat fericiti, pentru ca traiti cu adevarat viata crestina". Cand m-am intors la chilie, i-am povestit ucenicului intamplarea, la care el mi-a zis cu multa nerusinare: „Mda, cand vin aici ii izgonesti, iar jos ii inviti aici". „Ce sa ma fac, mai copile, asa mi-a venit atunci sa le zic, ii raspund. Acum hai sa ne rugam o ora la chilie". Dupa o ora vine la mine si ma intreaba: „Cate rugaciuni ai facut?" „Atatea", ii raspund. „Doar atatea? Eu am facut cu mult mai mult si inca mai pot sa mai fac". Mi-a zis toate astea cu nerusinare. M-am intors intristat la mine la chilie. Numai ca nu am plans pentru comportamentul copilului aceluia. Se duse ucenicul sa doarma. Cum insa sa poata dormi cand diavolii au inceput sa-l atace? Si numai ce vine la mine la chilie speriat si-mi spune ce i se intampla. Ii raspund: „Asta ti se intampla pentru ca l-ai suparat pe duhovnicul tau". I-am citit o rugaciune, au trecut toate si s-a culcat linistit.Cand te faci prost pe tine insuti, pentru ascultare, si daca esti asa cum iti spun si intrebi pentru toate, incepe Dumnezeu sa-ti dea har. Parintele Procopie a plecat o data, facand neascultare de parintele Nichifor. Cand a ajuns la o anumita stare de lepadare a simtit deodata lipsa harului. Se simtea ca si cum ar fi un alt Procopie care-l intreaba: „De ce ai plecat?" „De asta si asta!" – ii raspund. „De ce ai lasat ascultarea si pe duhovnicul tau? Du-te inapoi la ascultarea ta!" Si s-a intors Procopie. Nu are importanta cine este duhovnicul. Metania pe care o pui duhovnicului e lucru mare. Facand ascultare la parintele Nichifor in anii aceia, am vazut minuni. Parintele Iosif spunea: „Nici preotia, nici Sfanta Impartasanie, nici rugaciunea mintii, nici postul, nici privegherea nu mantuiesc fara ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!" „Caci implinind cineva voia altuia si nu pe a sa, infaptuieste nu numai lepadarea de sufletul sau, ci si rastignire fata de toata lumea.Cel ce contrazice pe parintele sau, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereste pana la moarte, se minuneaza ingerii. Caci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemanandu-se Fiului lui Dumnezeu, Care a implinit ascultarea de Parintele Sau pana la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)".

Staretul Efrem Katunakiotul

marți, 20 iulie 2010

Se împlinesc 251 de ani de la naşterea Sfântului Serafim de Sarov


Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759, in orasul Kursk. Parintii sai erau niste crestini ortodocsi evlaviosi, pilde de adevarata duhovnicie. La varsta de 10 ani, Serafim a fost tamaduit in chip minunat dintr-o boala grea cu ajutorul icoanei Nascatoarei de Dumnezeu din Kursk. De copil, i-au plăcut scrierile si slujbele bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. A fost tuns calugar cand avea 27 de ani si, curand dupa aceea, hirotonit diacon. Profunzimea si curatia participarii Sfantului Serafim in slujbele dumnezeiesti sunt vadite, deoarece i s-a ingaduit sa vada ingerii, si in timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare l-a vazut pe Domnul Insusi. La 34 de ani a fost hirotonit preot, si a fost numit duhovnic al manastirii de maici Diveievo. In acelasi timp, a primit si blagoslovenie pentru a incepe o viata de pustnic in padurea ce inconjoara Sarovul. Traia intr-o cabana mica, daruindu-se in intregime rugaciunii, postului si citirii Scripturii si a scrierilor Sfintilor Parinti. Sfantul Serafim obisnuia sa mearga la manastire Duminicile pentru a primi Sfanta Impartasanie; apoi se intorcea in padure. In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte. Ranile provocate de acest atac l-au facut sa umble de acum inainte aplecat de spate, avand trebuinta de un toiag pentru a merge. Dupa aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai buna parte a timpului său in genunchi pe o piatra de langa chilia sa si strigand “Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Apoi a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani. Ascultand de o vedenie dumnezeiasca, Sfântul Serafim si-a incetat tacerea si a inceput sa vorbeasca, spre folosul celorlalti. Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale “Hristos a Inviat!”. Îi numea pe toti “bucuria mea”. In 1825 s-a intors la chilia sa din padure, unde primea mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea tuturor mangaiere si povaţă. Sfantul Serafim s-a mutat la Domnul în data de 2 ianuarie 1833, ingenuncheat fiind in fata icoanei Nascatoarei de Dumnezeu. O pilda al harului Duhului Sfant lucrator in viata si cuvintele Sfantului Serafim a ajuns la noi când, in noiembrie 1831, un crestin ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a intalnit cu Sfantul Serafim, notând convorbirea avută. Notele lui Motovilov au fost transcrise si publicate de catre Serghei Nilus. „Adevaratul scop al vietii crestine, spune Sfântul Serafim de Sarov, constă in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: “Cel ce nu adună cu Mine risipeste” (Luca 11:23). De la Sfântul Serafim ne-au rămas mai multe scrieri, iar în limba română au apărut mai multe cărţi cu viaţa,minunile şi învăţăturile lui. “Cand Sfantul Serafim din Sarov a fost intrebat daca lipsea crestinilor din vremea lui vreo conditie pentru ca acestia sa dea aceleasi roade de sfintenie care erau atat de abundente in trecut, el a raspuns: nu lipseste decat o singura conditie - hotararea“. Mai spunea Sf. Serafim: „Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui.”

duminică, 18 iulie 2010

Viziunea Bisericii Ortodoxe faţă de păcatul sinuciderii


Biserica Ortodoxă condamnă sinuciderea ca fiind un păcat greu şi nu admite, pentru cei care-şi iau viaţa, oficierea obişnuitei slujbe de înmormântare. Cu toate acestea, din motive de ordin pastoral, pentru consolarea familiilor îndurerate se oficiază o rânduială specială de înhumare.

„Nu se face slujba înmormântării obişnuită, ci o slujbă redusă. Nu se ţin cuvântări, deoarece nu ai ce să spui despre viaţa celui care a murit, ci poţi doar să-ţi exprimi regretul şi compasiunea faţă de cei rămaşi, iar lucrul acesta se poate face. De asemenea, sunt reduse din alcătuirea aceasta liturgică foarte amplă care este o slujbă pascală toate aceste cântări pascale şi se citesc din Evanghelii, se pot intona anumite cântări, însă slujba ca atare nu poate fi săvârşită. Se poate trage o dată clopotul pentru adunare, iar la adunarea aceasta se poate citi o pericopă evanghelică, o pericopă din Apostol. Pe drum, dacă se fac opriri, se poate citi din pericopele evanghelice de la 'stâlpi' care sunt foarte multe. Toate acestea se fac numai pentru credincioşii rămaşi, pentru mângâierea lor", a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, după cum ne informează TRINITAS TV.

Păcatul sinuciderii este unul dintre cele trei păcate cunoscute în Evanghelii şi în Tradiţia Bisericii sub denumirea de „păcate împotriva Duhului Sfânt", adică necredinţa, ura şi deznădejdea. Toate acestea sunt expresia refuzului deliberat al comuniunii cu Dumnezeu, sinuciderea fiind înţeleasă de Părinţii Bisericii ca necredinţă şi deznădejde asumate.

„Avem porunca foarte precisă în Decalog 'Să nu ucizi!'. Cu alte cuvinte, să nu ucizi nici viaţa semenului tău, iar pe de altă parte, să nu atentezi la propria ta viaţă încât să o faci să nu mai existe. Dat fiind faptul că nu noi suntem cei care ne-am dat viaţa, ci Dumnezeu Însuşi este Cel Care ne-a dat-o. El ne-o dă şi o ia atunci când crede de cuviinţă El în planul Lui etern. Prin urmare, nu pot dispune de bunul altuia. Pe baza acestui raţionament s-a tras concluzia că atâta vreme cât tu atentezi la bunul altuia consecinţa este pe măsură. Iar viaţa este bunul lui Dumnezeu. Nu putem atenta la bunul lui Dumnezeu. Atâta vreme cât tu Îl percepi pe Dumnezeu ca Realitate vie în viaţa ta lucrurile se schimbă completamente. Atâta vreme cât pentru tine Dumnezeu este o abstracţiune la care faci referinţă în anumite momente, abstracţiune care îţi dă satisfacţii mai degrabă intelectuale, tu nu te găseşti în comuniune cu Cel Care este prin excelenţă Viaţă şi Viaţă eternă. Tu nu te găseşti în comuniune cu Cel Care poate să-ţi dea putere în momentele în care simţi că limitele biologice se impun foarte categoric şi foarte dur. Noi ştim, din nefericire, că omul postmodern a făcut o adevărată profesiune de credinţă din a nu crede", a spus Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Un rol important în redresarea vieţii spirituale a omului deznădăjduit îl are duhovnicul, cel care îi aduce înainte exemplul iubirii şi Sensul adevărat al existenţei, pe Iisus Hristos: „În momentul în care tu te-ai ancorat în Dumnezeu ai în faţă posibilitatea unor tipuri de succese care îţi dau satisfacţie, putere şi care te entuziasmează. De aceea, spun că una din cauzele fundamentale ale sinuciderii o constituie, aş zice, lipsa sentimentelor de comuniune cu persoane care sunt de nivelul tău, cu care poţi comunica şi cu care poţi fi în comuniune, şi lipsa de comuniune cu Dumnezeu Însuşi, acest Noian de Viaţă, de putere, în care ne resursăm de fiecare dată când simţim că rezervele noastre simple omeneşti sunt epuizate. Este o criză a lumii moderne şi a necredinţei acestei lumi, cu tot ceea ce decurge din această necredinţă", a mai precizat Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă.

Deşi Biserica nu are slujbe pentru cei care l-au refuzat pe Dumnezeu luându-şi viaţa, totuşi, în Ziua Pogorârii Duhului Sfânt, în cadrul Vecerniei speciale care se oficiază după Sfânta Liturghie, Părinţii au rânduit să se citească o rugăciune în care sunt pomeniţi şi sinucigaşii.

sursa http://www.infoportal.ro/presa~info-1840510.html

vineri, 16 iulie 2010

Pe 14 iulie, cinstim un Sfânt - model pentru teologia ortodoxă contemporană: Nicodim Aghioritul


În fiecare an în data de 14 iulie Biserica Ortodoxă cinsteşte un Sfânt - model pentru teologia ortodoxă contemporană: Nicodim Aghioritul. Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-14 iulie 1809), cu numele de botez Nicolae, călugărit la mânăstirea Dionisiu de la Muntele Athos, a fost îndemnat de un alt Sfânt, Macarie din Corint, să înceapă o lucrare de traducere şi revizuire a unor scrieri duhovniceşti din vechime, precum: „Filocalia", scrieri ale Sfântului Simeon Noul Teolog, ale Sfântului Grigorie Palama ş.a. Nu a realizat simple traduceri şi nici simple „antologii" de texte patristice sau de canoane. În permanenţă lucrând sub ascultarea unui duhovnic iscusit şi rostind neîncetat „Rugăciunea inimii", cu smerenie, Sfântul Nicodim a îmbogăţit traducerile cu note şi explicaţii din diferiţi alţi Sfinţi Părinţi şi din experienţa proprie. Ajutat în munca sa, de studii vaste şi de o memorie excepţională, Sfântul athonit a lăsat posterităţii o literatură patristică îmbogăţită, receptată şi retransmisă în acelaşi Duh în care fusese scrisă. Desigur, în câteva situaţii a fost acuzat că ar fi „inovator", spre exemplu după ce a editat „Tratat despre deasa Împărtăşire", de către călugării grupaţi în jurul unui curent „tradiţionalist", care susţineau că împărtăşirea mirenilor poate să se facă de cel mult 3-4 ori pe an. Ideea desei împărtăşiri, susţinută de Sfântul Nicodim, tocmai cu extrase biblice şi din Sfinţii Părinţi, a fost considerată pentru o vreme „erezie", fiind condamnată de patriarhul Procopie al Constantinopolului. Urmatorul patriarh, Neofit VII a ridicat această acuză. Din informaţiile existente, Sfântul Nicodim era cu totul dedicat citirii şi scrierii din şi despre Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi, având drept scop întărirea credinţei creştinilor, mai ales a grecilor aflaţi sub dominaţie otomană. Sinaxar actualizat, Pidalion actualizat (culegere de sfinte canoane), selecţie din Vieţile Sfinţilor, Nou Martirologiu, Manualul sfaturilor celor bune (despre paza minţii), Manualul duhovnicului, Hristoitia (Manualul bunelor deprinderi creştine), sunt numai câteva din realizările Sfântului. Cum lucra? Ore în şir, fără întrerupere, aplecat asupra scrierilor, uitând să mânânce, dar nu să se roage, auzind la fereastra chiliei încercări ale demonilor de a-l tulbura prin sunete şi mesaje ameninţătoare, pe care nici nu le băga în seamă. Atunci când era acuzat pe nedrept de „inovaţii care nu sunt conforme Sfinţilor Părinţi", nu răspundea provocărilor, lăsând ca Dumnezeu Însuşi să lumineze şi să descopere adevărul. De la munca susţinută, sănătatea i s-a şubrezit, fapt care nu l-a întristat şi nici nu l-a împiedicat să lucreze. În urma lecturării scrierilor sale, mulţi atei ai vremii s-au convertit, ajungând chiar şi mucenici în vremurile de mărturisire a Ortodoxiei în faţa Islamului. Ca o mare durere, a sa, a rămas distrugerea lucrării proprii, legată de Scrierile Sfântului Grigorie Palama. Şi în limba română s-au tradus şi publicat multe din scrierile sale, în ediţii repetate, iubite de creştinii ortodocşi. Menţionăm între acestea: Războiul nevăzut, Paza celor cinci simţuri sau Hristoitia (Bunul moral al creştinului). Iată şi un gând duhovnicesc al Sfântului Nicodin Aghioritul despre Sfânta Împărtăşanie: „De aceea şi dumnezeiescul Hrisostom, urmând Sfintelor canoane ale Sfinţilor Apostoli şi ale Sfântului Sinod pomenit mai înainte şi mai ales socotind că toate sfintele lucrări ale Sfintei Liturghii au în vedere împărtăşirea credincioşilor, socoteşte nevrednici chiar şi de intrarea în biserică, pe cei ce merg la Sfânta Liturghie şi nu se împărtăşesc. Văd, zice, că mulţi se împărtăşesc mai mult din obicei şi nu după dreapta judecată. Pentru că atunci când vine Postul Mare, toţi, în orice stare s-ar afla, fie vrednici, fie nevrednici, se împărtăşesc. Tot aşa fac şi când vine ziua Bobotezei, chiar dacă acest timp nu este pentru împărtăşire. Dar nici Boboteaza şi nici Postul Mare nu fac vrednici pe oameni pentru împărtăşire, ci îi face vrednici curăţia sufletului. Cu aceasta te poţi împărtăşi în fiecare zi. Căci zice Sfântul Apostol Pavel, că ori de câte ori vă împărtăşiţi vestiţi moartea şi patimile Domnului, adică faceţi pomenirea mântuirii voastre, adică a binefacerii pe care a-ţi primit-o." ( cuvânt din „DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE", în traducerea părintelui Petroniu Tănase, autori: Sfântul Nicodim Aghioritul şi Neofit Kavsokalivitul )

duminică, 11 iulie 2010

Preotul, părintele nostru sufletesc


"Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu după cum şi Aaron." (Evrei 5, 4 ) Preotul este omul chemat de Dumnezeu la cinstea preoţiei. Nimeni nu este mai mare decât preotul pe pământ. Harul lui Dumnezeu l-a urcat pe preot pe piscul cel mai înalt al slujirii preoţeşti. L-a înzestrat cu o putere pe care n-a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor, şi anume puterea de a ierta păcatele credincioşilor şi de a sfinţi, de a lega şi dezlega, puterea de a scoate din iad sufletele şi de a le duce în Rai.

Preotul este părintele sufletesc al tuturor, chemat ca martor sau sfătuitor ori ca reprezentant în cele mai solemne momente ale vieţii binecuvântând şi sfinţind leagănul, nunta sau patul morţii; este un părinte la picioarele căruia creştinii spun cele mai intime mărturii, un om care prin starea sa este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletelui şi trupului, care, nefiind de nici o treaptă socială, ţine deopotrivă cu toate clasele sociale şi al cărui cuvânt cade de sus asupra inteligenţei şi asupra inimii.

Preotul cu dragoste de altar, postitor, râvnitor pentru mântuirea altora, acesta este om al lui Hristos.

duminică, 4 iulie 2010

Parintele Mihail, Manastirea Antim


fragment din interviul acordat Malvinei Cervenschi, pentru Campania "Mame de Ingeri", prezentata la Jurnalul TVR
"Dumnezeu care nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu si care aseaza lucrurile asa cum e mai bine pentru cei din jurul Lui, ingaduie si aceasta durere poate pentru a feri si pe prunc si pe parinti si pe cei din jur de o alta suferinta mai tarziu pentru ca Dumnezeu nu e un Dumnezeu al durerii sau al sadismului; El ingaduie acest lucru evitand pe mai tarziu durerea mai mare a parintilor. Dar e o durere mare, orice moarte a unui prunc in pantecele mamei sau imediat dupa nastere, inainte de botez.
Botezul, ca taina a unirii omului cu Iisus Hristos se aplica oamenilor vii, in putere, care doresc sa se apropie de Dumnezeu, sa-L cunoasca. Nasii dau marturisire pentru prunc iar un om in putere, marturiseste el insusi dorinta lui Dumnezeu. Insa atunci cand un prunc din ingaduinta lui Dumnezeu pateste aceasta experienta a mortii inainte chiar de a primi, de a gusta taina botezului si energiile dumnezeiesti, acest prunc nu e totusi indepartat de la lumina lui Dumnezeu, fiind intr-un loc luminos, intr-un loc in care Dumnezeu ii impartaseste binecuvantarea Lui!

E bine de stiut ca Dumnezeu ingaduie Botezul de Urgenta(Grabnic) facut chiar de mama pruncului, de medic, de asistenta sau de moasa, facand o cruce deasupra capului pruncului si spunand astfel: "Se boteaza robul lui Dumnezeu... In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, Amin! "

Si mama si tatal, de cand pruncul se zamisleste in pantecele mamei, sunt datori sa insoteasca viata pruncului cu ruga lor, sa-l mangaie, sa-l binecuvanteze si atunci pruncul salta de bucurie, simte afectiunea, grija si Dumnezeu de multe ori intareste binecuvantarea aceasta.

Chiar daca pentru parinti e foarte greu de indurat pierderea copilului mult dorit, binecuvantarea lui Dumnezeu asupra pruncului e posibila, Dumnezeu randuind o rugaciune pentru acesti prunci nepregatiti, nebotezati asa incat ei sa nu fie aruncati ca fragmente de tesut mort, incinerat, ci chiar ingropati cu o scurta rugaciune in cimitir. Este o slujba de iertare a pacatului stramosesc, de mangaiere si pentru parintii copilului care neavand pacat, au o incredintare ca Dumnezeu L-a primit in Lumina Lui, si asta e o mare intarire ca Dumnezeu are portile deschise pentru tot sufletul mai ales ca pe perioada sarcinii mama se inchina, vorbeste cu pruncul, se roaga pentru el si cred ca acest drum al dorintei mamei catre Dumnezeu ii deschide si pruncului drumul catre El chiar daca noi, in mod formal nu ajungem sa mai implinim randuielile de botez."

Să ne rugăm...


În aceste zile când mulţi semeni din nord-estul ţării sunt greu încercaţi de revărsarea nemiloasă a apelor să înalţam rugăciuni pentru oprirea ploilor,si ajutorarea fratilor nostr...

Sa ne rugam pentru ca Dumnezeu să caute cu milostivire spre creaţia Sa şi să oprească revărsarea apelor şi ploaia: 'Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru care odinioară ai ascultat rugăciunea râvnitorului Ilie, proorocul Tău, şi ai oprit ploaiapentru o vreme, şi acum Iubitorule de oameni, Făcătorule şi Milostive Doamne caută spre noi nevrednicii şi smeriţii robii Tăi şi spre smeritele noastre rugăciuni şi ca un Îndurat treci greşelile noastre îmblânzit fiind de singură iubirea Ta de oameni. Dă cer senin moştenirii Tale şi luminează soarele spre trebuinţa celor care cer de la Tine milă. Veseleşte faţa pământului pentru săracii poporul Tău, pentru prunci şi animale şi pentru toate celelalte vietăţi care se îndestulează prin bunăvoirea Ta şi le dă tuturor hrană la vreme'.

vineri, 2 iulie 2010

Traumele mamelor care îşi pierd pruncii


Când unei femei îi moare copilul, nici un cuvânt, oricât de iscusit, nu-i poate reda liniştea, şi cu atât mai puţin sufletul cel mic plecat de la viaţă. Ce-i poţi spune unei mame care a pierdut definitiv o bucată din fiinţa sa? Îşi va mai găsi vreodată liniştea? Cine şi cum o poate ajuta?
După părerea specialiştilor, mai mult de jumătate dintre românce s-au confruntat, cel puţin o dată în viaţă, cu pierderea unei sarcini, dependent sau independent de propria lor voinţă. Este impropriu spus că o mamă, al cărei prunc a murit în pântece, suferă mai mult decât o alta care a dat naştere unei vieţi rătăcite, la scurtă vreme, în umbra morţii. Durerea nu are grad de comparaţie, pentru că fiecare om simte în funcţie de barometrul sensibilităţii sale.
Cele mai multe dintre aceste femei, marcate pe viaţă de pierderea suferită, aşteaptă să treacă timpul - medic iscusit în bandajarea rănilor. Cât priveşte categoria româncelor cu frică de Dumnezeu, acestea iau calea bisericii şi ascultă sfaturile duhovnicului. Din nefericire, există şi categoria mamelor care se damnează, din cauza şocului prea mare. Aceste din urmă femei ar trebui să fie o preocupare pentru sistemul social, societatea civilă în ansamblul ei, cu atât mai mult cu cât numărul cazurilor a crescut, şi ca urmare a creşterii avorturilor, care apar, alarmant, de la cele mai fragede vârste.
"De ce Dumnezeu a hotărât aşa cu mine?"
Înainte de 1989, în maternităţi nu existau preoţi. Astăzi, ei sunt prezenţi şi în astfel de spaţii şi au misiune deloc uşoară. În măsura în care li se solicită ajutorul, duhovnicii răspund; nu insistă, nu forţează, aşteaptă şi, atât cât pot, ajută cu sfaturi de suflet. Părintele Valentin Chesaru este unul dintre aceşti duhovnici. Deşi slujeşte de numai doi ani în capela de la Spitalul Filantropia, preotul a reuşit să ducă în lumină sufletele multor mame traumatizate de pierderea pruncilor. "De cele mai multe ori, mamele vin şi cer ajutorul nostru, să ne rugăm, de fapt. Mamele aşteaptă de la noi multă mângâiere şi încurajare. Le sunt recomandate spovedania, participarea la sfintele slujbe şi discuţiile ca de la preot la credincios. Lectură duhovnicească şi multă, multă rugăciune. Felul în care aceste mame trec peste dramele lor depinde mult de mediul social din care provin, familial, cultura lor, dar şi de credinţa lor", spune preotul Chesaru. "De ce Dumnezeu a hotărât aşa cu mine?", este întrebarea pe care şi-o pun cel mai adesea mamele. Părintele Valentin Chesaru răspunde: "Creştineşte ar fi ca noi să reuşim să deschidem sufletul acestui om, astfel încât să uităm de suferinţa noastră proprie, şi să vedem suferinţa aproapelui. Abia atunci putem spune că omul face un pas spre vindecare, fapt care nu este atât de greu aici, în spital, pentru că femeile care au pierdut o sarcină, sau mai multe, sunt în salon cu alte femei care trec prin aceeaşi încercare. Există o solidaritate între aceste mame, care vin împreună la slujbă să se roage pentru copilaşii lor pierduţi şi îşi sunt, de multe ori, sprijin reciproc."
"Fiecare alege: merge la biserică sau la specialist"

Anca Braşoveanu, psiholog în cadrul Spitalului Filantropia, spune că mamele vin la consiliere, de regulă, după moartea fătului sau a copilului. De asemenea, specialistul adaugă că sunt foarte puţine mame care doresc consiliere înainte de naştere, iar în cazul în care acestea au nevoie de sfatul psihologului, în această perioadă, o pot face doar la cerere. Despre stările prin care trece o mamă al cărei copil s-a stins, psihologul Anca Braşoveanu explică: "Este o durere pe care ele o resimt ca pe o perioadă de doliu. Reacţiile unora sunt de negare, de blocaj, altele, din contră, se exprimă şi prin plâns, pe când, o seamă refuză să plângă. Depinde de tipul de personalitate al femeii, dar şi de înţelegerea situaţiei prin care trece. Fiecare alege: merge la biserică sau la specialist. Credinţa are un cuvânt foarte greu de spus. În cazurile în care avem de-a face cu o educaţie religioasă (vorbesc în mod deosebit de cea ortodoxă), unde avem familia tradiţională, extinsă, există un mare sprijin în acest cadru familial. În cazul în care nu există suportul interior al credinţei, mamele pot alege să fie sau să nu fie singure în astfel de momente. Aici apar vinovăţii, tot felul de gânduri, chiar despărţiri în cuplul respectiv. Toate aceste femei au nevoie să fie ascultate, susţinute emoţional de soţ, părinţi sau alte rude."
Femeia împarte vina cu bărbatul ei
Femeia care a pierdut o sarcină, dependent sau independent de voinţa proprie, este oprită de la împărtăşanie timp de un an. Preotul Valentin Chesaru, care crede că suferinţa poate fi şi spre îndreptarea omului, spre sănătatea lui sufletească, zice: "Dacă o mamă a pierdut copilul fără voia ei, atunci nu este condamnată, dar dacă nu a avut grijă, este considerată ucigaşă. Spune Sfântul Vasile cel Mare că uciderea cu voie este oprirea de la împărtăşanie 20 de ani, iar uciderea fără voie, 10 ani. Acum, depinde foarte mult şi de pocăinţa penitentului. Duhovnicul este persoana cea mai în măsură să prelungească sau să scurteze această perioadă de pocăinţă. Bărbatul este în aceeaşi situaţie, pentru că grija lui trebuie să fie pentru copilul nenăscut şi pentru femeie. Are şi el vina lui, ca şi la avort. Oamenii condamnă femeia, pentru că se aşteaptă ca instinctul matern să fie mai puternic decât orice altă părere a celor din jur."
sursa:Raluca BRODNER, Lumina