Biserica Ortodoxă condamnă sinuciderea ca fiind un păcat greu şi nu admite, pentru cei care-şi iau viaţa, oficierea obişnuitei slujbe de înmormântare. Cu toate acestea, din motive de ordin pastoral, pentru consolarea familiilor îndurerate se oficiază o rânduială specială de înhumare.
„Nu se face slujba înmormântării obişnuită, ci o slujbă redusă. Nu se ţin cuvântări, deoarece nu ai ce să spui despre viaţa celui care a murit, ci poţi doar să-ţi exprimi regretul şi compasiunea faţă de cei rămaşi, iar lucrul acesta se poate face. De asemenea, sunt reduse din alcătuirea aceasta liturgică foarte amplă care este o slujbă pascală toate aceste cântări pascale şi se citesc din Evanghelii, se pot intona anumite cântări, însă slujba ca atare nu poate fi săvârşită. Se poate trage o dată clopotul pentru adunare, iar la adunarea aceasta se poate citi o pericopă evanghelică, o pericopă din Apostol. Pe drum, dacă se fac opriri, se poate citi din pericopele evanghelice de la 'stâlpi' care sunt foarte multe. Toate acestea se fac numai pentru credincioşii rămaşi, pentru mângâierea lor", a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, după cum ne informează TRINITAS TV.
Păcatul sinuciderii este unul dintre cele trei păcate cunoscute în Evanghelii şi în Tradiţia Bisericii sub denumirea de „păcate împotriva Duhului Sfânt", adică necredinţa, ura şi deznădejdea. Toate acestea sunt expresia refuzului deliberat al comuniunii cu Dumnezeu, sinuciderea fiind înţeleasă de Părinţii Bisericii ca necredinţă şi deznădejde asumate.
„Avem porunca foarte precisă în Decalog 'Să nu ucizi!'. Cu alte cuvinte, să nu ucizi nici viaţa semenului tău, iar pe de altă parte, să nu atentezi la propria ta viaţă încât să o faci să nu mai existe. Dat fiind faptul că nu noi suntem cei care ne-am dat viaţa, ci Dumnezeu Însuşi este Cel Care ne-a dat-o. El ne-o dă şi o ia atunci când crede de cuviinţă El în planul Lui etern. Prin urmare, nu pot dispune de bunul altuia. Pe baza acestui raţionament s-a tras concluzia că atâta vreme cât tu atentezi la bunul altuia consecinţa este pe măsură. Iar viaţa este bunul lui Dumnezeu. Nu putem atenta la bunul lui Dumnezeu. Atâta vreme cât tu Îl percepi pe Dumnezeu ca Realitate vie în viaţa ta lucrurile se schimbă completamente. Atâta vreme cât pentru tine Dumnezeu este o abstracţiune la care faci referinţă în anumite momente, abstracţiune care îţi dă satisfacţii mai degrabă intelectuale, tu nu te găseşti în comuniune cu Cel Care este prin excelenţă Viaţă şi Viaţă eternă. Tu nu te găseşti în comuniune cu Cel Care poate să-ţi dea putere în momentele în care simţi că limitele biologice se impun foarte categoric şi foarte dur. Noi ştim, din nefericire, că omul postmodern a făcut o adevărată profesiune de credinţă din a nu crede", a spus Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
Un rol important în redresarea vieţii spirituale a omului deznădăjduit îl are duhovnicul, cel care îi aduce înainte exemplul iubirii şi Sensul adevărat al existenţei, pe Iisus Hristos: „În momentul în care tu te-ai ancorat în Dumnezeu ai în faţă posibilitatea unor tipuri de succese care îţi dau satisfacţie, putere şi care te entuziasmează. De aceea, spun că una din cauzele fundamentale ale sinuciderii o constituie, aş zice, lipsa sentimentelor de comuniune cu persoane care sunt de nivelul tău, cu care poţi comunica şi cu care poţi fi în comuniune, şi lipsa de comuniune cu Dumnezeu Însuşi, acest Noian de Viaţă, de putere, în care ne resursăm de fiecare dată când simţim că rezervele noastre simple omeneşti sunt epuizate. Este o criză a lumii moderne şi a necredinţei acestei lumi, cu tot ceea ce decurge din această necredinţă", a mai precizat Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă.
Deşi Biserica nu are slujbe pentru cei care l-au refuzat pe Dumnezeu luându-şi viaţa, totuşi, în Ziua Pogorârii Duhului Sfânt, în cadrul Vecerniei speciale care se oficiază după Sfânta Liturghie, Părinţii au rânduit să se citească o rugăciune în care sunt pomeniţi şi sinucigaşii.
sursa http://www.infoportal.ro/presa~info-1840510.html
Postări
