Fericirea sta in lucrurile mici....

Fericirea sta in lucrurile mici, constientizezi ca ai avut fericirea atunci cand esti nefericit, fericirea se invata….cateva exemple de fraze care au devenit sabloane in timp.

Dar ce inseamna fericirea pentru un crestin, pentru o persoana ce cauta sa se desavarseasca?
Cred ca esti fericit atunci cand ajungi sa reusesti sa ii fericiesti pe altii, cand te oglindesti in zambetele lor, cand dobandesti pace. “Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul?” (Ev. Marcu 8:36).

Pacea inimii, înseamnă pacea cu oamenii! Pacea inimii, înseamnă pacea cu îngerul păzitor! Pacea inimii inseamna pacea cu Dumnezeu ! Voltaire afirma cum ca pacea inimii noastre este cea mai mare bogatie. Pentru cei mai multi dintre noi, bogatia, avutia, belsugul si indestularea reprezinta fericirile extreme la care pot visa. Dar odata dobandite acestea, putem afirma ca am dobandit si pace ? Sau ne trezim prinsi intr-un iures nebunesc, robiti de griji, legati de lucrurile pamantesti, ingroziti de competitie si competitori si de faptul ca am putea pierde bogatia lumeasca ?!
Depinde de fiecare, de cum se raporteaza la lucrarea divina si implicit la Dumnezeu.
Doarece nu toti putem face lucruri mari, este bine sa incepem a face mai intai lucruri mici, dar sa punem in acestea toata daruirea si iubirea de care suntem capabili.

Pacea, bucuria, multumirea si belsugul de viata pe care le simte inima dupa impartasanie sunt de neegalat. Cred cu tarie ca prin Sf. Taine te impaci cu tine, cu constiinta ta, cu trecutul si hotarasti sa pui inceput bun in toate. Te cobori pe tine, spre a te inalta! De aceea nadajduiesc ca de fiecare data cand mergem spre a ne impartasi cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos si cand trecem prin dreptul icoanei care-l infatiseaza ca Drept Judecator, sa ne simtim cei mai bogati si fericiti oameni, impacati cu noi insine si sa ne amintim, asa dupa cum spunea P.S. Calinic – Episcop al Argeşului şi Muscelului : Pacea inimilor noastre este, după cum spun cei ce au gustat-o, cea mai mare bogăţie si fericire pe acest pamant !

Sa ne iubim Sfintii Romani.....

Sa ne iubim sfintii romani, sa ni-i cunoastem si sa ni-i luam ca mijlocitori.
Printre hotărârile luate, Sfântul Sinod a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie.

Sfantul Ioanichie Schimonahul de la Cetatuia - viata sfantului "zavorat"
Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul este unul din cei mai renumiti sihastri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al XVII-lea. Se crede ca acesta era cu metania din Manastirea Cetatuia Negru Voda de alaturi, unde s-a nevoit la sfarsitul secolului al XVI-lea.

Ravnind fericitei vieti pustnicesti si arzand pentru dragostea lui Hristos, Sfantul Ioanichie a trait in pestera sa mai bine de 30 de ani, vreme in care acesta nu a vazut chip de om, numai ucenicul sau aducandu-i paine si apa, o data pe saptamana.

Din pricina inaccesibilitatii locului, ucenicul ii dadea hrana coborand-o, pana la gura pesterii, intr-un cos legat cu sfoara. Tot prin ucenicul sau credincios, egumenul de la Manastirea Negru Voda din Campulung ii trimitea, din cand in cand, Sfinte Taine spre Impartasire.

Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, cate ispite a rabdat si la ce masura duhovniceasca a ajuns, singur Dumnezeu stie. Sfantul Ioanichie, in urma marilor sale nevointe pentru Hristos, si-a cunoscut din-nainte sfarsitul sau, astfel incat, si-a sapat singur mormantul in pestera in care a vietuit. Apoi, culcandu-se in mormant, si-a dat sufletul in mainile Domnului.. iar pestera a ramas parasita vreme prea indelungata.

Cu trecerea anilor, numele Sfantului Cuvios Ioanichie s-a uitat, iar pestera lui s-a parasit din cauza muntelui abrupt. In primele decenii ale secolului al XX-lea, coborandu-se egumenul schitului cu o franghie in pestera, a descoperit osemintele intregi ale acestui mare sihastru, asezate cu bunacuviinta in fundul pesterii. Erau galbene, binemirositoare si acoperite cu o panza de paianjen. Deasupra mormantului erau sapate in piatra aceste cuvinte: "Ioanichie Schimonah, 1638".

Sfantul Ioanichie Schimonahul de la Cetatuia - descoperirea sfintelor moaste
Monahul Pimen Barbieru s-a nascut in comuna Matca din judetul Galati, intr-o familie de oameni credinciosi, ca cel mai mare dintre cei 6 copii ai familiei - 6 baieti si o fata. Ramas orfan de tata in urma Primului Razboi Mondial, in urma luptei de la Marasesti, tanarul Pimen va ramane, in scurt timp, orfan si de mama, aceasta murind in urma unei grave boli - tifos. In urma mortii si celui mai mic dintre frati, la frageda varsta de numai 2 ani, cei ramasi in viata ajung in grija rudelor acestora.

Ravnitorul de cele sfinte, Pimen, ia calea manastirii. Putin mai tarziu, acestuia ii calca pe urme si alti doi frati ai sai: arhimandritul Nifon, ajuns staret la Manastirea Cernica, si Maica Doroteea de la Manastirea Pasarea.

Din randuiala lui Dumnezeu, monahul Pimen ajunge staret al Manastirii Cetatuia. Pentru evlavia si smerenia de care va da dovada, acestuia i se va randui sa traiasca o minune. Ca urmare a ravnei spre cele sfinte, inainte de Postul Mare, parintele Pimen hotaraste sa petreaca cele 40 de zile intr-una din pesterile Muntelui Cetatuia, urmand astfel marilor nevoitori de odinioara.

Tot din randuiala lui Dumnezeu, care nu lasa necinstiti si ascunsi pe sfintii Sai, parintele Pimen patrunde intr-o pestera cu buna mireasma. Aici se aflau, neatinse de stricaciune, placute la vedere si frumos mirositoare, moastele Sfantului Schimonah Ioanichie, adormit in Domnul la anul 1638.

In interiorul pesterii, pe peretele de piatra, sfantul si-a cioplit doar numele si anul adormirii sale, spre vesnica pomenire, astfel: "Ioanichie Schimonah 1638." Moastele au fost mutate, cu mare evlavie in biserica manastirii. Acestea sunt singurele moaste intregi ale unui sfant cuvios roman din secolul al XVII-lea pastrate pana in zilele noastre.

Sfantul Ioanichie Schimonahul - sfantul ocrotitor din Carpatii Romaniei
Prea Sfintitul Calinic al Argesului, vorbind despre Sfantul Ioanichie, spune urmatoarele: "Cand citim in Scripturile batrane ca "al Domnului este pamantul si plinirea lui!" (Psalmul 23, 1), inima ne tresalta de bucurie si sufletul inalta marire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.

Pe intinsul Pamantului, vai, campii, dealuri si munti, zidirea lui Dumnezeu, faptura mainilor Sale, omul, a umplut vazduhul cu bucuria lui de a fi, in frumusetea lumii vazute. Din plamada mainilor Sale, Dumnezeu a ridicat eroii credintei, nadejdii si dragostei, sihastrii si eroii pe drumul desavarsirii rasariti si la noi, de la picioarele muntilor pana-n crestetul lor mangaiati de lumina si caldura soarelui.

"Coloana vertebrala" a Romaniei, Carpatii, plini de pesteri, ape, flori si cant de pasari cu ponoare si poieni pline de ghiocei, narcise si brazi, candelabre atarnate de taria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii si monahiile, unii preoti si arhierei si-au cuprins fiinta intru marirea lui Dumnezeu, cea nevestejita de trecerea timpului, intru sfanta sihastrie si veghere neadormita. De mii de ani, Carpatii si spatiile romanesti au cantat imaginea lui Dumnezeu in culori si lumini neapuse. Templul cel maret, indreptat cu fruntea spre soare, Carpatii romanesti, si-a deschis ferestrele de veghe, rugaciune si virtuti.

Carpatii Moldovei, Ceahlaul cel sihastresc, daca ne gandim doar la sihastrii nevoitori din secolele XVI-XVII, vom aminti pe Melania si Sofia schimonahiile, cuviosii Vucol, Ghedeon si Gherman; cuviosul Lazar Sihastrul din Sihastria Putnei, Silvestru, Chiriac, Iov si Agaton, sihastrii din chinovia Tazlau, Chiriac, celebru nevoitor din muntii Bisericani, Partenie si Pavel, ctitorii Sihastriei Nemtene, Varlaam, Mitropolitul sfant, de curand canonizat, Epifanie si Daniil de la Voronet, Atanasie Crimca, mitropolitul Moldovei si Sucevei, episcopul Efrem al Radautilor, Pangratie arhimandritul de la Sucevita, Dosoftei Dascalul de la Schitul Zosima Secul Neamtului; cuviosii Evloghie, Pimen, Misail, Vasile si Paisie, Partenie si Rafael, din Sihastria Agapiei Vechi; Filotei Dascalul de la Manastirea Putna, Isaia Pustnicul de la Manastirea Moldovita si Ioan Arhiepiscopul de la Rasca. O parte dintre sihastrii mentionati vor fi canonizati anul acesta, la propunerea Parintelui Patriarh Daniel si cu aprobarea Sfantului Sinod.

In Carpatii Tarii Romanesti si ai Ardealului s-au nevoit Meletie si Neofit, sihastrii din pesterile Manastirii Stanisoara, Daniil si Misail, ctitorii Manastirii Turnu; Sfintii Ierarhi Sava si Iorest marturisitorul, Iosif de la Partos si Ioan Valahul. O, Doamne, si cati sihastrii sfinti n-or mai fi pe acest sfant pamant romanesc pe care noi nu-i stim, dar pe care Dumnezeu ii va scoate la lumina atunci cand va crede El.

In Tara Campulungului Muscel se afla o sihastrie unica in felul ei, numita Valea Chiliilor, in vechea asezare dacica denumita Cetateni, de la care si-a luat numirea si Manastirea Cetatuia Negru Voda.

In acest loc mirific - Valea Chiliilor -, in secolele trecute, zeci de sihastri ridicau marire lui Dumnezeu in postiri si rugaciuni cu foc dumnezeiesc. In chip cu totul minunat, in anul 1944, egumenul Schitului Cetatuia, Pimen Barbieru, dimpreuna cu monahul Isidor, din indemn dumnezeiesc, au descoperit o pestera sapata in peretele muntelui, aproape de bisericuta din piatra, in care se aflau, pe un pat de piatra, moastele unui sfant sihastru. Ele erau acoperite de o panza fina tesuta de paianjeni, iar deasupra, pe perete scris in piatra: "Schimonahul Ioanichie + 1638."

Din marturiile de atunci, transmise prin viu grai mai mult, osemintele marelui sihastru Ioanichie au fost duse in biserica schitului si asezate la loc de cinstire, unde se afla pana in ziua de astazi.

Vietuitorii Manastirii Cetatuia Negru Voda, staretul Modest, crestinii evlaviosi si clericii mireni, dau marturii despre minunile ce le savarseste Schimonahul Ioanichie. Cea mai aspra sihastrie din Tara Romaneasca, Valea Chiliilor, este un tezaur duhovnicesc unde s-au sihastrit in post si rugaciune, in decursul veacurilor, multime de calugari.

Pana acum, cu voia lui Dumnezeu, s-au descoperit moastele Schimonahului Ioanichie, trecut la cele vesnice in anul 1638, dupa cum s-a citit inscriptia sapata in piatra, pe peretele din pestera, poate chiar de mana sa.


Osteneala Parintelui Ioanichie Balan, marele cautator, prin munti si vai, de sfinte sihastrii, unde au vietuit in aspra asceza si sfintenie, cu candela aprinsa intru priveghere neadormita, isi gaseste acum mangaiere, intalnindu-se cu toti sfintii romani, cuviosi si ierarhi, despre care a scris cu credinta, nadejde si iubire, aprinse de focul Duhului Sfant.

Daca nu era voia lui Dumnezeu, Duhul Sfant nu-l indemna pe egumenul Pimen Barbieru sa descopere pestera din peretele abrupt al muntelui din Valea Chiliilor si sfintele moaste ale Schimonahului Ioanichie care au rezistat timpului 370 de ani."


Dupa descoperirea acestora, ramasitele Cuviosului Ioanichie au fost aduse din pestera in Manastirea Cetatuia si inhumate cu mare grija, dupa o cuvenita slujba, in asteptarea canonizarii ce va urma.

In anul 1997, la mutarea cimitirului intr-o latura a curtii, actuala obste monahala a gasit osemintele in aceeasi stare placut mirositoare. Sfintele Moaste au fost spalate si unse cu mir, dupa care au fost reinhumate intr-o racla, asteptandu-se in continuare hotararea Sfantului Sinod.

Cand s-a construit pridvorul cel nou al bisericii, prin daniile cititorilor revistei Formula As, parintele staret Modest Ghinea a primit binecuvantarea Preasfintitului Calinic Argesanul de a-l picta pe sfant pe peretele exterior. Singurul impas a fost acela ca nu se stia chipul cuviosului.

Intr-o noapte, unul dintre frati l-a visat pe Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul, si trasaturile chipului sau i s-au intiparit in memorie. Astfel, sfantul a fost zugravit in fresca dupa aratarea minunata din visul ucenicului. Astăzi ne putem închina la acest odor din Valea Chiliilor, din care ies mulţime de minuni, unele consemnate de vieţuitorii mănăstirii, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Preacuvioase Parinte Ioanichie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !(>preluat de pe http://www.crestinortodox.ro/vietile-sfintilor/73086-sfantul-ioanichie-schimonahul-de-la-valea-chiliilor-cetatuia)

La petrecere…sau mă împărtăşesc cu Hristos?

Duminica trebuia sa ma unesc cu Hristos ,dar din cauza neglijentei,a lenei nu s-a mai intamplat ,am inteles ca trebuie sa lupt cu mintea mea ,cu familia ,pentru a nu alege sa ma unesc cu lumea si sa-L uit pe Hristos.Am ales sa particip la o petrecere in familie ,dar oare asta este fericirea mea?Oare asa voi castiga fericirea vesnica?
Din cauza nenumaratelor pacate suferim atatea, dar este si normal daca nu ne unim cu Hristos, nu il primim pe Dumnezeu in inimile noastre, in viata noastra vom suferi chinuri si mai groaznice in iadul cel de veci. Trupul acesta al nostru este trecator, dar sufletul traieste in veci, va trai vesnic in rai sau in iad in functie de pacatele pe care le-am facut aici pe pamant, dupa moartea trupeasca sufletul nu mai poate face nimic pentru mantuirea sa.
Haideti sa ne trezim! Sa ne trezim la realitate cat mai avem timp aici pe pamant, sa nu zicem ca suntem tineri caci nu vom sti cat mai avem de trait. Sa ne unim cu Hristos aici pe pamant ca apoi dupa moarte sa fim uniti cu Hristos in veci.
Sa-L iubim pe Dumnezeu caci si El va avea grija de noi si mai mult. Va avea grija de mantuirea noastra, de familia noastra, de sanatatea noastra, de tot ceea ce avem nevoie aici pe pamant dar si in cer.
Când se pot împartasi credinciosii?




In veacul apostolic si în cele imediat urmatoare, în fiecare comunitate toti crestinii participau la Sfânta Liturghie si se împartaseau. Cu timpul, participarea la Sf. Liturghie, si odata cu aceasta primirea Sfintei Impartasanii, a început sa piarda din ritmul de odinioara. In aceasta privinta Biserica a precizat prin hotarâri canonice datoria tuturor crestinilor de a participa la fiecare Sfânta Liturghie. Cel care lipsea trei duminici consecutiv era excomunicat, adica scos din comuniunea celor care se împartaseau.
Desi Sf. Impartasanie este administrata credinciosilor mai ales în timpul posturilor, ea nu este legata de post ci de oficierea Sfintei Liturghii. Scopul principal al Sfintei Liturghii este sfintirea darurilor, iar scopul final este împartasirea credinciosilor. Cuvintele “Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati” nu reprezinta doar o simpla formula liturgica, ci o invitatie adresata credinciosilor participanti la Sfânta Liturghie si care cere un raspuns din partea acestora. Si cum Sfânta Liturghie se oficiaza în aproape toate zilele de peste an, deci si în afara perioadelor de post, apropierea de Sfântul Potir se poate face ori de câte ori se adreseaza chemare“Cu frica de Dumnezeu...”. Singurul criteriu în primirea Sfintei Impartasanii este cel al vredniciei, dobândita de cei nevrednici prin osteneli duhovnicesti si prin ascultare deplina de duhovnic. Oprirea de la Sfânta Impartasanie apare drept cel mai aspru canon numai în cazul în care participantul la Sfânta Liturghie îsi doreste comuniunea deplina cu Hristos prin Sf. Impartasanie.Impartasirea credinciosilor se poate face la fiecare Sfânta Liturghie, frecventa ei pentru fiecare credincios în parte fiind rânduita de preotul duhovnic. De asemenea, credinciosii se pregatesc si primesc Sf. Impartasanie înaintea unor evenimente importante din viata lor (calatorii, casatorie, examene, interventii chirurgicale etc.).