Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

duminică, 17 aprilie 2011

Din această seară încep Deniile din Săptămâna Patimilor

Deniile din săptămâna ultima a Postului Mare sunt slujbele care se săvârşesc seara la ora 18.00. Aceste slujbe încep din seara Floriilor, până vineri seara, inclusiv. Prin caracterul şi conţinutul lor, deniile sunt unicate în cultul divin ortodox. Etimologic vorbind, cuvântul \"denii\" este de origine slavă şi înseamnă zilnice, de la care a derivat \"bdenie\" ce se traduce ca priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, denia este slujba utreniei sau \"de dimineaţă\" care se săvârşeşte seara, in ajun. Denia se deosebeşte de priveghere, care înseamnă tot slujbă de seară, prin faptul că se referă numai la utrenia săvârşită seara. Scopul acestor rânduieli bisericeşti este ca prin post, rugăciune, cântare, citirea Sfintei Scripturi, meditaţie şi pocăinţă să ne dezgolim de toată răutatea şi să ne umplem prezenţa iubitoare a lui Hristos. Zilele de luni, marţi şi miercuri din Săptămâna Mare sunt pregătitoare pentru orice credincios în vederea înţelegerii sensului venirii lui Hristos în lume, patimilor şi morţii sale, anume acela de a birui păcatul şi moartea prin jertfa de Sine. În aceste zile, la denii se citesc pilde despre împărăţia cerurilor, texte despre pocăinţă şi, mai ales, despre adevărata iubire pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Miercuri este ziua în care Iuda L-a vândut pe Iisus fariserilor, pe 30 de arginţi. Joia Mare este ziua in care a avut loc Cina cea de Taina, la care Hristos a prefigurat jertfa Sa prin frângerea pâinii \"Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor\" şi prin oferirea vinului \"Acesta este Sân gele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţ ;i se varsă, spre iertarea păcatelor\". Tot în această seară, înainte de cină, Iisus a spălat picioarele ucenicilor Săi învăţându-i că fiecare trebuie să se supună cu smerenie şi dragoste fraţilor săi. După Cină, Iisus a plecat în gradina Ghetsimani, unde s-a rugat cu lacrimi de sânge şi unde a fost apoi arestat de soldaţii călăuziţi de trădătorul Iuda. După arestare, Iisus a fost judecat de arhierei, de regele Irod şi de procuratorul roman Pilat din Pont. Specific deniei de joi seara este citirea celor 12 Evanghelii ce reprezintă fragmente de texte extrase din cele patru Evanghelii în care sunt relatate patimile lui Iisus şi scoaterea solemna a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Vinerea Mare este ziua de doliu a creştinătăţii: atunci a fost rastignit Mântuitorul. De aceea, în această zi, în nici o biserică creştină, nu se oficiază slujba Liturghiei şi este recomandată fi zi de post negru. Denia Prohodului, adica slujba înmormântării lui Iisus, acestei seri se deosebeşte de celelelte prin cântarea Prohodului Domnului în trei stări cât şi prin ritualul înconjurării bisericii cu Sfantul Epitaf, pictura sau broderie pe o pânză care reprezintă scena punerii în mormant a Mantuitorului.

sursa :mail