Bucurie!

"Da-mi Doamne, Puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,Curajul de a schimba ceea ce imi sta in putinta si Intelepciunea de a face diferenta intre ele!"




Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Ecaterina,Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

vineri, 24 decembrie 2010

„Uimitoare taină se săvârşeşte astăzi: firea se înnoieşte şi Dumnezeu om Se face“


Veniţi să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de faţă. Zidul cel despărţitor acum cade, sabia cea de foc se îndepărtează, heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţi iar eu mă împărtăşesc din dulceaţa din rai, de la care m-am îndepărtat prin neascultare. Căci Chipul cel neschimbat al Tatălui, Pecetea veşniciei Lui, înfăţişare de rob primeşte, ieşind din Maica ce nu ştie de nuntă, nesuferind schimbare: că a rămas ce era, Dumnezeu adevărat fiind şi a luat ce nu era, om făcându-Se, din iubire de oameni. Acestuia să-I cântăm: Cel ce Te-ai născut din Fecioară, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.

(Stihiră de la Vecernia Nașterii Domnului)

duminică, 19 decembrie 2010

Sarcina-miracolul lui Dumnezeu.....


Daca ar fi sa descriu sarcina, cred ca m-as limita in a o descrie ca fiind o frumoasa simfonie de emotii, de ganduri, de reverii si trairi unice. O linie melodica unica, o interpretare ce tine de talentul si imaginatia fiecarei mame in parte. Un amalgam de sentimente siroind din adancul inimii. Iar la sfarsit un ropot de aplauze nesfarsit. Asa e sarcina pentru mine.
Au trecut 14 saptamani… toate frumoase, toate zvacnind a viata, a lumina, a speranta si a iubire. 14 de saptamani in care am citit cu nesat fiecare informatie legata de etapele de dezvoltare ale puiului meu, 14 saptamani in care am simtit cum o alta viata creste in mine, cum salasluieste in mine o fiinta noua, pura si inocenta, care peste catva timp va trebui sa faca fata acestei aspre lumi, o lume care pare a fi desprinsa tot mai mult din cartea junglei. Am simtit fiecare zvacnire a corpusorului lui, fiecare bataie de inima, fiecare sughit si am plans de emotie la vazul primelor ecografii. Doamne, cum nu contenesc sa ma mai mir de perioada asta minunata,de minunile care le face Dumnezeu cu noi!
Ma simt mai bine ca niciodata, mai implinita ca niciodata. Mai inteleapta. Ma uit la fotografiile facute de-a lungul timpului. Atunci credeam ca sunt fericita si implinita. Acum cred ca inteleg mai bine notiunea implinirii. Fericita eram, dar implinita abia de-acum pot sa spun ca ma simt. Am inteles abia acum ca aveam nevoie de aceasta schimbare radicala in viata mea. Am inteles ca intelepciunea Divina e infinta si nu pot decat sa imi plac capul in rugaciune umila si sa multumesc Celui care a facut posibil acest dar maret in viata mea. E peste puterile ratiunii mele a intelege minunea inchegata in cuvantul “sarcina”. E peste puterea oricui de a intelege. Si cred ca tocmai din acest motiv genunchiul plecat si recunostinta ar trebui sa-si faca loc mai mult ca niciodata.
Colindele… acele acorduri line care ne vrajesc inima. Care ne transforma. Colindul pe care il simt vibrand in fiinta mea ca o lauda adusa acelor momente in care am fost mai mult decat binecuvantata. Mai mult decat iertata. Mai mult decat iubita. Dar traita din plin de cea care zamisleste in pantec o fiinta minunata. Constientizezi tu, mama, ce momente unice si sublime traiesti? Stai vreo clipa sa reflectezi asupra miracolului din viata ta?... Te indemn sa o faci....

joi, 16 decembrie 2010

Un simplu gand......


Mai este o saptamana si se termina Postul Craciunului, este un post al bucuriei si copilariei noastre. De fiecare data la susurul colindelor gandul ne zboara jucaus spre lumea de basm a Craciunului copilariei noastre. Depanam cu nesat bucurii si nazbatii legate de aceasta mare sarbatoare. Putem sa redevenim copii, primindu-L pe Cel care se va naste peste o saptamana . Postul Craciunului e rastimpul, in care ne pregatim ieslea sufletului sa-I dam un salas lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu, acum, asteapta sa se intrupeze in noi, printre noi si pentru noi. Dostoievski spunea pe undeva ca "frumusetea va salva lumea". In bucuria de har si basm a Craciunului noi vom spune ca "nevinovatia va salva lumea". De ce? Pentru ca de Craciun se intrupeaza, se face Om Nevinovatia Insasi.
Sarbatoarea Nasterii Domnului Iisus Hristos este un prilej de bucurie pentru intreaga omenire. Pentru cei ce au inteles cine este Pruncul si au crezul in El, bucuria este si va ramane mare, dar pentru cei ce L-au respins si continua sa faca asta, doar acel “spirit al Craciunului” le va lumina casa, poate masa…

Domnul Iisus reprezinta diferenta majora dintre Crestinism si toate celelalte religii. El intruchipeaza dragostea adevarata, pacea, toate virtutile spre care tanjeste orice om. S-a coborat la noi pentru a ne ridica, sau S-a facut sarac pentru a ne face pe noi bogati.

In freamatul acestor sarbatori sa nu pierdeti prezenta Lui! Maria si Iosif, dupa ce au trecut de amenintarile lui Irod si de cursele celui rau, s-au dus cu Iisus la Ierusalim. La intoarcerea spre casa au pierdut pe Domnul, o zi au crezut ca e cu rudele, prin multime. Dragii mei, sa nu va inselati, daca Iisus nu e langa tine, sa nu crezi ca e cu ceilalti, iar chiar daca ar fi, ce rost ar avea sa sarbatorim fara sarbatorit?

Prezenta lui Iisus Hristos, Domnul noastru sa fie si sa ramana cu noi toti de aceste sarbatori!

miercuri, 15 decembrie 2010

Jurnal de sarcina 2

Asadar,ieri am fost la doctor ,cu nerabdarea pe care o are fiecare mamica sa stie daca pruncutul este bine ,daca a mai crescut ,mai ales pentru ca aveam de facut o ecografie foarte importanta pentru bebe,dar Slava Domnului,sarcina evolueaza bine ,fara nici un fel de probleme.Medicul mi-a facut si o surpriza ,desi am doar 13 saptamani mi-a spus ce va fi ...baietel sau fetita ,mare bucurie a fost cand am aflat sexul pruncului ...dar nu va spun deocamdata ....
Imi place sa-l alint, spunandu-i "puiutul meu, bebelusul meu frumos", mangaindu-mi burtica. Sunt convinsa ca o sa fie o frumusete de copil, dolofanel si istet, care o sa faca multe nazdravanii. Vorbesc cu el minute in sir, spunandu-i cat de mult il iubesc si cat de mult astept sa-l tin in brate. Stiu, din cate am citit, ca el simte inca de acum, cand este foarte mic, dragostea pe care o ai pentru el.

La ecografie m-a cuprins un sentiment de duiosie unic arunci cand medicul mi l-a aratat pe micut, sentiment pe care il am doar atunci cand imi vad bebelusul, iar daca ii aud si inimioara batand, ma simt cu adevarat mamica. Dupa ce m-a linistit, zicandu-mi ca s-a dezvoltat normal (cu toate ca eu aveam impresia ca burtica este prea mica pentru 13 saptamani), am pus intrebarea care ma preocupa de multa vreme: "Si este baietel sau fetita?".

Dupa cateva momente de tacere, in care medicul cerceta foarte concentrat monitorul ecografului, si care mie mi s-au parut atat de lungi, m-a privit intens: "Dupa cate imi dau eu seama, cu aparatura pe care o am, cred ca este - dar nu sunt sigur 100 la suta..." In sinea mea imi doream cu ardoare sa-mi spuna cuvantul pe care il asteptam. "Cred ca este ....!".

Cand l-am auzit spunandu-mi ce voi avea m-am bucurat atat de mult, incat primul impuls a fost sa ma ridic si sa-l imbratisez pe medic. Ma gandeam deja ce nume o sa-i pun, cum o sa arate, ce hainute o sa-i cumpar... O sa aflu sigur peste o luna , cand urmeaza sa fac o ecografie complexa, si atunci voi spune ....

luni, 6 decembrie 2010

Jurnal de sarcina .....

Astazi am hotarat intr-un final sa incep sa scriu si eu un jurnal de sarcina. Intrucat stau acasa deja de aproape trei saptamani si voi mai sta cel putin 1 daca nu 3 (pana la dublu test) sau mai multe in functie de cum evolueaza lucrurile, am ceva timp la dispozitie pentru a face acest lucru. Unde mai pui si ca sunt singura toata ziua ,pana va veni sotul meu de la munca.
Povestea mea incepe in luna septembrie , cand am aflat prima oara ca sunt insarcinata,fericire maxima pentru toata lumea ,iar pentru mine putina teama pentru ce va fi.

In saptamana 10 de sarcina lucrurile stau cam asa:Partea tare, osoasa, a cerului gurii este complet formata. Aceasta placa osoasa divide gurita de nas si face posibila hranirea si respirarea simultan.
Muschii din peretele aparatului digestiv au devenit functionali si au inceput deja sa practice contractiile care vor fi puse in aplicare in momentul in care bebelusul va manca pentru prima data.
Rata de crestere a bebelusului scazut putin, insa greutatea sa de acum o saptamana s-a marit cu aproximativ 13 g si masoara in lungime intre 50-61 mm.
Sfarsitul saptamanii a 10-a de dezvoltare a bebelusului

Astazi este ultima zi din saptamana a zecea de dezvoltare a pruncului tau. Cum stai cu greturile matinale? Iata cateva solutii de lupta impotriva greturilor matinale:

Incearca sa mananci cativa biscuiti dimineata, inainte sa te ridici din pat; Fa o mica provizie pe noptiera inca de cu seara.
Alimenteaza-ti poseta cu un pachetel de biscuiti ca sa ii ai la indemana in orice moment.
Mananca cate putin si des astfel incat sa nu-ti fie niciodata prea foame ori sa te simti prea plina
Evita alimentele grase sau prajite
Incearca sa identifici ce alimente anume iti provoaca starea de greata si evita-le cum poti de bine
Bea multe lichide in special daca deja ai vomitat. Incearca sa bei apa plata sau sucur naturale din fructe mai degraba intre mese, decat in timpul mesei.
Ghimbirul este un remediu comun pentru greturile de dimineata. Doza folosita este de o jumatate de lingurita de ghimbir luat de patru ori pe zi, timp de patru zile pana la trei saptamani. El poate fi infuzat in apa fierbinte pentru cinci minute si consumat sub forma de ceai.
Uleiul votatil din menta. Aroma de menta poate ajuta un stomac foarte sensibil. Umple un castron mare cu apa fiebinte si pune doua picaturi de ulei de menta in el. Apoi aseaza-l pe o masa langa pat. Asigura-te ca este intr-o zona sigura, unde nu exista riscul sa il rastorni din greseala. Sau, daca preferi, poti folosi o lampa de aromaterapie.
Sfatul zilei
De cand nu ai mai baut suc de mere? Acum e timpul. Sucul proaspat de mere (fara zahar) este recomandat in timpul sarcinii, deoarece contine fier, potasiu si magneziu.
Voi continua in fiecare saptamana cu noi si noi experiente pana la marea intalnire ...

duminică, 5 decembrie 2010

În Rusia au fost aduse moaștele Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina


Cu Binecuvântarea Prea Fericitului Patriarh Chiril, al Moscovei și a Întregii Rusii, la 1 decembrie 2010, în Rusia au fost aduse moaștele Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina, informează pagina oficială a Patriarhiei Ruse, www.patriarhia.ru! Acestea se vor afla în Moscova până la 4 decembrie, după care vor fi transferate la Ecaterinburg, unde toți doritorii se vor putea închina înaintea lor până la 24 decembrie!

Postul Nașterii Domnului- remediu pentru sufletele noasre


Când vezi că oamenii sunt preocupaţi în a găsi cât mai multe reţete de post, e semn că omul nu mai vede din el decât trupul. Uităm că suntem chemaţi să postim nu numai de bucate, ci şi de păcate. Există mai multă preocupare pentru îndelunga pregătire a mâncărurilor, decât pentru ştergerea din inimă a cuvintelor şi faptelor care ne-au tulburat.Nu e nimic rău în a-i împărtăşi aproapelui o reţetă de post, după cum nu este rău să mănânci. Însă, atunci când la finalul postului rămâi doar cu o reţetă de post, denotă că avem un suflet mort în această viaţă.Postul nu are menirea de a face din noi bucătari, ci de a ne curăţi de patimi. Nu mi-a fost dat să aud că în cadrul unei predici să se rostească o reţetă de post. Sigur, nici nu-mi doresc, căci nu stau de vorbă cu Dumnezeu ca să fiu inspirat în a găsi cel mai potrivit mod de a aşeza o legumă lângă alta. Stau de vorbă cu El, ca să ajung la asemănarea cu El.
Iar dacă patimă a fost definită ca un ataşament “iraţional” faţă de trup, postul are rolul de a elibera trupul de sclavia patimilor.Să reţinem: trupul prospera doar în măsura în care sufletul slăbeşte şi sufletul prospera în măsura în care trupul slăbeşte.Postul restaurează aici şi acum starea în care se afla Adam înainte de căderea în păcat: era vegetarian şi nu era rob nevoilor trupului.A nu mânca mult, dar a râvni mâncăruri rafinate, e semn că firea omului e îmbolnăvita. În acest caz, Avva Dorotei mărturiseşte: “Când un asemenea gurmand mănâncă ceva ce-i place, e până într-atât de stăpânit de plăcerea sa, încât o ţine mult timp în gură, o plimba încoace şi încolo şi n-o înghite decât cu greu, din pricina plăcerii pe care o încearcă.”Dar nu doar prin restrângerea cantitativă a hranei şi prin abţinerea de la anumite categorii de alimente se obţine tămăduirea firii omeneşti. Căci nu este nici un câştig să ştim că unii au postit săptămâni întregi, dar au refuzat să-şi îmbrăţişeze şi să le vorbească semenilor cu care s-au certat.Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu trebuie să săvârşim postul cu mâinile goale: “Când cineva îţi va zice: “Eu am ţinut tot postul”, răspunde-i: “Eu aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, obişnuiam să bârfesc şi m-am oprit.”"Postul este infranarea de la toate mancarurile, sau la caz de boala, numai de la unele, de asemenea si de bauturi si de toate cele lumesti si de toate poftele cele rele, pentru ca sa poata crestinul sa-si faca rugaciunea lui mai cu inlesnire si sa-I fie milostiv Dumnezeu insa si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu. Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, un mijloc de mantuire. Dar este in acelasi timp si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca el este o jertfa, adica o renuntare de buna voie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care il avem fata de Dumnezeu. Postul foloseste si sufletului si trupului, pentru ca intareste trupul, usureaza si curateste sufletul. Pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea, Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori: "nu fi nesatios intru toata desfatarea si nu te apleca la mancaruri multe. In mancarurile cele multe va fi durere si nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesatiu, multi au pierit; iar cel infrant isi va inmulti viata", zice inteleptul Iisus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mantuitorul insusi a postit 40 de zile si 40 de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei. El ne invata cum sa postim si ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune. Posteau de asemenea Sfintii Apostoli si ucenicii lor; ei au randuit postul pentru toti crestinii. Sfintii Parinti lauda si recomanda postul cu staruinta. Iata ce spune, de pilda, Sfantul Ioan Gura de Aur: "Postul potoleste zburdalnicia trupului, infraneaza poftele cele nesaturate, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si il usureaza. Postul nu este placut omului bogat, dar este placut celui muncitor. Postul este lungime de viata. Postul este armonie intre trup si suflet cu sanatate indelungata. Prin post descatusezi trupul de lacomie, de lene, de furt, de minciuna, de pizma, de rautate, de sudalma, de batjocora, de fumat, de betie, de indiferentism. Postul nu este o schingiuire a trupului ci o adevarata hrana de viata. Postul cel adevarat nu trebuie sa-l postim numai cu trupul ci si cu sufletul. Adica nu numai sa mancam de post ci si infranandu-ne totodata si de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul ci si sufletul, petrecand in rugaciuni si pocainta. Postul adevarat si desavarsit este deci nu numai trupesc ci si sufletesc. Postul de bucate impreuna cu celelalte fapte bune este post. Asa ne invata Biserica in Cantarile Postului Mare, zicand: "sa postim post bine placut Domnului; postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte de clevetire, de minciuna si de juramant mincinos. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Postiti ? Aratati-mi-o prin fapte. Cum ? De vedeti pe sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul sa posteasca ci si ochii si urechile si picioarele si mainile voastre si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate de rapire si lacomie; picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine: gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase". Postul nu trebuie sa fie o dieta ci o jertfa de credinta. La capatul postului Craciunului crestinul trebuie sa mearga la preotul duhovnic sa-si marturiseasca pacatele cu sinceritate si cainta ca astfel sa primeasca dezlegare sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos- Sfanta Cuminecatura. Postul Craciunului este o mica jertfa adusa de noi crestinii Bunului Dumnezeu fata de Marea Sa Milostivire de atrimite in lume pe Unicul Sau Fiu sa se jertfeasca pentru noi oamenii si sa ne mantuiasca. Tinand Postul Craciunului bucuria marii sarbatori a intruparii Fiului lui Dumnezeu-Craciunul va fi pentru noi un castig sufletesc in lupta noastra pentru mantuire.

joi, 11 noiembrie 2010

Rugăciuni la nașterea de prunci și pentru soția însărcinată


Rugăciunea soțului pentru soție
Dumnezeul meu, Tu mi-ai dat o soţie ca tovarăşă nedespărţită a vieţii mele şi ca să-mi fie părtaşă vieţii pe pământ. Fă, Preabunule, să cunosc că încredinţându-mi această fiinţă, din mâinile Tale mi-ai încredinţat-o, să o fac fericită şi să lucrăm împreună virtutea; că floarea frumuseţii, a blândeţii şi a bunătăţii fiind însuşirile firii sale, totdeauna este supusă, prin însăşi firea sa, la felurite slăbiciuni şi neputinţe. Ajută-mi să nu fiu asupritor şi nedrept cu ea, să nu pretind lucruri mai presus de puterile ei şi împotriva dreptului cuvânt.

Ajută-mi să mă port cu ea întotdeauna cu dragoste şi cu blândeţe şi când rătăceşte, să o întorc cu bunătate din amăgirea ei. Alungă din inima mea mândria neomenească şi cruntul drept al celui mai tare, care m-ar îndemna să mă port cu asprime şi să o chinui.

Dreapta judeacată îmi porunceşte Dumnezeul meu, ca fiind eu însumi căzut în păcate şi neajunsuri, să le sufăr cu răbdare pe ale soţiei mele.

Fă să cunosc că se cuvine să mă port cu ea cu blandeţe şi iubire, să fiu sprijinul ei în boli şi slăbiciuni ce sunt legate de firea ei şi să nu uit niciodată că ea este mama copiilor mei, de care mă bucur, că ei sunt un rod al dragostei sale şi că ar fi nedrept să dispreţuiesc un pom care a dat aşa minunate roade.

Păzeşte inima mea Doamne de ucigătoarea otravă a geloziei şi a bănuielilor. Ajută-mi ca prin vorbe şi fapte plăcute şi îndatoritoare, să dovedesc soției mele că ea are în mine cel mai bun şi mai iubitor tovarăş. Şi dacă cu acest chip nu voi ajunge la scop, să mă feresc a mă mânia. Asprimea şi purtarea rea întărâtă duhurile, pe când unei purtări îndelung răbdătoare nu se poate împotrivi până la sfârşit nici cea mai aspră inimă.

Dacă Tu ai hotarât Doamne să încerci inima mea, dă-mi răbdare, ajută-mi să nu mă port împotriva poruncilor răbdării, nici să fiu nedrept către alţii, ci prin înţeleaptă unire, bucurându-ne să lăudăm întotdeauna numele Tău. Amin.
Rugăciunea soțului pentru soția însărcinată
Hristoase, Dumnezeul îndurărilor, Cel ce asupra tuturor veghezi cu milă şi putere mare, nu-Ţi întoarce faţa Ta cea sfântă de la roaba Ta [Numele], soţia mea, pe care prin rânduiala Ta cea sfânta mi-ai dăruit-o spre însoţire şi întru care ai binevoit să pui sămânţă de viaţă, după voia şi înţelepciunea Ta.

Păzeşte-o sănătoasă, întăreşte-o în neputinţele ei, dăruieşte-i gândul cel bun şi simţirea cea curată, învrednicind-o, la sorocul cel de Tine ştiut, să nască în chip firesc şi sănătos pe pruncul rânduit de Tine, pentru bucuria vieţii peste care eşti Stăpân.

Ca şi întru aceasta să se preamărească preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea femeii înainte de naștere
Marie, Maică Preacurată, ceea ce ai purtat în pântecele tău cel binecuvântat pe Mântuitorul a toată lumea, înconjoară-mă pe mine, păcătoasa, cu dragostea ta de Maică şi du rugăciunea mea la Fiul tău şi Dumnezeul nostru, ca să-mi binecuvânteze pruncul pe care-l port în pântece şi să mă învrednicească să-l aduc la lumină în chip firesc şi sănătos, întărindu-mă cu puterea dreptei Sale, întru care bine am nădăjduit. Amin.
Rugăciunea mamei după naștere

Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, din adâncul inimii mele, pentru pruncul pe care Tu mi l-ai dăruit şi pe care Ţie Ţi-l închin, dimpreună cu toată viaţa mea, întru care ai binevoit. Dăruieşte-i, Stăpâne, viaţă ca să se nască din nou, din apă şi din Duh, ca fiu al Tău după har, în Taina Sfântului Botez.

Ajută-mă, Iubitorule de oameni, să-l cresc în pace, ca pe un mădular binecuvântat al Bisericii Hristosului Tău. Şi întreaga noastră familie păzeşte-o întru dragostea Ta, dăruindu-I toate cele spre trebuinţă, după marea Ta milă, putere şi înţelepciune.

Că noi Ţie Îţi încredinţăm sufletele şi trupurile noastre, Ţie ne rugăm pentru noi înşine şi unii pentru alţii, şi numele Tău, de viaţă făcătorul, în veci Îl preamărim: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

vineri, 5 noiembrie 2010

Moşii de toamnă

Mâine, în prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă. Astfel, în toate bisericile noastre se va săvârşi Sfânta Liturghie urmată apoi de Slujba Parastasului pentru morţi. De asemenea slujbe de pomenire se vor oficia şi în cimitire la mormintele celor dragi. Această pomenire generală a morţilor poartă numele de Moşii de toamnă, moşii de iarnă fiind pomeniţi în sâmbăta dinaintea Înfricoşatei Judecăţi, iar moşii de vară în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor. În această zi Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă mijlocire pentru toţi cei adormiţi, atât pentru drepţii din Vechiul Testament care au adormit fără să-L vadă pe Hristos, cât şi pentru cei ce au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea necesară. Aceste mijlociri au ca scop: ca Dumnezeu să-i învrednicească de milostivire Sa, să-i judece cu blândeţe şi să-i aşeze în ceata drepţilor.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Purtarea sarcinii şi alăptarea


din VIAŢA de FAMILIE, CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL

Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când e însărcinată, trebuie să rostească rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când e mic, nici când va creşte mare.

Rugaciunea mamei (din "Ne vorbeste Parintele Porfirie")


Mama sa nu se margineasca la mangaierea simtita, ci sa daruiasca in acelasi timp si mangaierea rugaciunii. Copilul simte in adancul sufletului sau mangaierea duhovniceasca pe care i-o trimite mama lui si este atras catre ea. Simte paza si ocrotire atunci cand mama il imbratiseaza in taina pe copilul ei prin neincetata, staruitoarea si fierbintea ei rugaciune, si-l elibereaza de tot ce-l apasa. Mamele stiu sa se nelinisteasca, sa sfatuiasca,sa spuna multe, dar sa se roage n-au invatat. Multele sfaturi si mustrari fac foarte mult rau. fara multe cuvinte copiilor. Cuvintele lovesc in urechi, in vreme ce rugaciunea merge la inima. Este nevoie de rugaciune cu credinta lipsita de framantari, dar si de exemplu bun.
Ei, ei... Oare ce exemplu voi fi eu?

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Cuminecarea continuă în monahismul secolului IV


Relatare despre monahii din Egipt (394)

Am văzut în Tebaida și un alt bărbat minunat, pe nume avva Or, părinte al unor mănăstiri cu o mie de frați, care avea o înfățișare îngerească, în vârstă de 90 de ani, care avea o barbă albă căzându-i pe piept și o față strălucitoare (...). Văzându-ne, bărbatul ne-a îmbrățișat bucurându-se și s-a rugat pentru noi; și spălându-ne picioarele cu mâinile lui s-a întors spre învățătură, căci era foarte experimentat în Scripturi având acest har de sus de la Dumnezeu. Și dezlegându-ne multe puncte din Scripturi și predându-ne credința ortodoxă ne-a îndemnat la rugăciuni. Căci la acești mari (bărbați) era obiceiul de a nu apropia hrana de trup înainte de a da sufletului hrana duhovnicească, iar aceasta este cuminecarea cu Hristos. Așadar, după ce ne-am împărtășit de ea și am mulțumit, ne-a îndemnat la masă (...).


Am văzut în Tebaida, în hotarele Hermopolisului, un alt bărbat sfânt pe nume Apollo (...). El avea mănăstiri sub munte și era părinte a 500 de monahi. Era faimos în Tebaida și avea lucruri mari, iar Domnul făcea prin el multe puteri și tot felul de semne se săvârșeau prin el. Arătând o mare asceză încă de copil, acesta dobândise la sfârșitul vieții și acest har: căci la vârsta de 80 de ani își alcătuise o mare mănăstire din 500 de bărbați desăvârșiți care aproape toți puteau săvârși semne. (...) Văzându-ne, s-a închinat primul întinzându-se la pământ și sculându-se ne-a sărutat și ducându-ne înăuntru s-a rugat pentru noi și spălându-ne picioarele cu mâinile lui ne-a îndemnat la odihnă. Făcea aceasta cu toți frații care veneau la el. Căci frații care erau cu el nu gustau hrană înainte de a se cumineca cu Euharistia lui Hristos. Făceau aceasta în fiecare zi la ceasul al noulea. Și prânzind astfel, ședeau ascultându-l învățând toate poruncile până la primul somn. După care unii dintre ei se retrăgeau în pustiu rostind pe de rost Scripturi toată noaptea, iar alții stăruiau acolo lăudând pe Dumnezeu în imne neîncetate până la ziuă; eu însumi i-am văzut începând imnele seara și neîncetând cântarea până în zori. Mulți dintre ei coborau din munte numai la ceasul al noulea, se împărtășeau din Euharistie și se întorceau iarăși înapoi mulțumindu-se doar cu această hrană duhovnicească până la celălalt ceas al noulea. Și mulți dintre ei făceau aceasta timp de multe zile. (...) Mai zicea: ,,Dacă e cu putință, monahii trebuie să se cuminece în fiecare zi cu Tainele lui Hristos. Căci cine se îndepărtează de ele se îndepărtează de Dumnezeu. Iar cine face încontinuu aceasta, primește încontinuu pe Mântuitorul; căci glasul Mântuitorului zice: <> (In. 6, 56). Este de folos monahilor care fac încontinuu aducerea aminte de Patima mântuitoare să fie gata și să se pregătească pe ei înșiși astfel încât să fie întotdeauna vrednici de primirea cereștilor Taine, fiindcă așa ne învrednicim și de iertarea păcatelor.”

Mai este un alt pustiu în Egipt pe țărmul mării, dar foarte aspru, în care locuiesc mulți anahoreți mari, și care e aproape de Diolcopolis. Am văzut acolo un preot, bărbat sfânt și foarte smerit și care vedea încontinuu vedenii, pe nume Piamona. Acesta pe când aducea odată slujba lui Dumnezeu a văzut un înger stând de-a dreapta jertfelnicului și însemnându-i pe frații care se apropiau de har ( Euharistie) și scriind numele lor într-o carte. Și cum unii dintre ei nu veneau la Liturghie (sinaxă), a văzut numele lor șterse, iar după treisprezece zile au murit.

Am văzut și un alt preot pe nume Evloghie care când aducea lui Dumnezeu Darurile primea atâta har al cunoașterii, încât cunoștea socotințele fiecăruia din monahii care se apropiau. Văzându-i pe unii monahi vrând să se apropie de altar îi reținea adeseori spunându-le: ,,Cum îndrăzniți să veniți la Sfintele Taine având gânduri rele? În noapte aceasta tu te-ai dedat gândului necuviincios al desfrânării. Altul, spunea, socotea în gândul lui că nu e nici o diferență dacă se apropie de har fie păcătos, fie drept. Iar altul se îndoia cu privire la Dar(urile euharistice): <> Retrăgeți-vă așadar puțin de la Sfintele Taine și pocăiți-vă din suflet, ca să vi se facă iertarea păcatelor și faceți-vă vrednici de cuminecarea cu Hristos. Căci dacă nu vă curățiți mai întâi de gânduri, nu vă puteți apropia de harul lui Dumnezeu.”

(Extras din ,,Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine - dosarul unei controverse; mărturiile Tradiției)

Părintele Paisie Aghioritul - ,,Scopul principal al Dumnezeieștii Liturghii este împărtășirea credincioșilor"


Părinte, când se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie trebuie ca de fiecare dată să existe cineva care să se împărtășească?
Da, pentru că scopul principal al Dumnezeieștii Liturghii este împărtășirea credincioșilor, fie și a celor puțini care sunt pregătiți. Căci mai toate rugăciunile sunt citite de preot pentru credincioșii care se vor împărtăși. De aceea cel puțin unul trebuie să se împărtășească. Firește, se poate ca nici unul să nu fie bine pregătit. Aceasta e altceva. Este bine să se împărtășească măcar un copil mic, chiar și un prunc. Iar dacă nu se află nimeni, atunci Liturghia se săvârșește numai ca să se împărtășească preotul și să se pomenească numele. Aceasta, însă, să fie o excepție, iar nu o regulă...
Părinte, unii preoți spun că nu vor să liturghisească adesea ca să nu se obișnuiască.
Nu este corect să spună așa ceva preotul. Este ca și cum ar spune ,,Nu merg regulat la rudele mele, ca să mă primească mai bine atunci când le fac o vizită”. Este nevoie însă de pregătire. Sfânta Împărtășanie vindecă, sfințește pe cel ce se nevoiește. Cum să-l ajute pe unul care nu se nevoiește? Ce să schimbe Hristos dacă însuși omul nu se schimbă?

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. I, p. 345-347

luni, 13 septembrie 2010

TU EŞTI CU MINE


În toate zilele vieţii mele ai fost lânga mine. Fiecare secundă am petrecut-o în prezenţa Ta.
Când am fost tristâ, şi lacrimile îmi udau obrajii, Ai plâns împreună cu mine... Picăturile de ploaie care au început să cadă, mi-au relevat ca Tu plângi când eu sufăr.
Când am fost fericită, şi surâsul îmi era pe fată, Ai râs împreună cu mine... Căldura soarelui pe cerul senin, mi-a demonstrat că Tu te bucuri, când eu sunt multumită.
Când dormeam, ai fost lângă mine... Prezenţa îngerlor Tăi lângă patul meu, mi-au insuflat protecţia Ta Divină.
Când am căzut, M-ai prins. Braţele Tale mi-au inspirat siguranţa.
Când nu mai puteam înainta din cauza obstacolelor, puterea Ta ma ajutat să îmi iau avânt.
În toate zilele vieţii mele ai fost cu mine şi te rog să îmi rămâi alături în continuare.
Am un drum de parcurs şi ştiu că mă vei susţine, pentru că mă iubeşti.
Mă iubeşti cu o iubire veşnică şi neclintită şi nu m-ai lipsit de bunătăţile Tale nici măcar pentru o secundă.
Acum îmi stă în fată o provocare, dar sunt pe deplin încredinţată că Eşti aici. Trebuie doar să cred ... că Tu eşti cu mine!

marți, 31 august 2010

Biserica Ortodoxă îi pomeneşte astăzi pe sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei şi pe Cuviosul Ioan de la Râşca


Mitropolitul Varlaam Moţoc a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, din întreaga sa istorie. S-a născut în judeţul Vrancea, în anul 1580, dintr-o familie de ţărani răzeşi foarte iubitori de Hristos. Din botez se chema Vasile. Deci, fiind chemat să slujească Biserica lui Hristos şi primind o educaţie aleasă, din copilărie a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Apoi, auzind de vestitul egumen Dosoftei de la Schitul lui Zosima şi de petrecerea sihaştrilor de pe valea pârâului Secu, tânărul Vasile Moţoc s-a stabilit aici prin anii 1590-1592. Timp de peste cincisprezece ani a fost întru toate ascultător dascălului său, egumenul Dosoftei, deprinzând de la el dragostea de Dumnezeu şi multă cunoştinţă de carte. În anul 1606, egumenul Dosoftei se mută din viaţa aceasta, iar în anul 1608, ieromonahul Varlaam este ales egumen al Mănăstirii Secu. În toamna anului 1632, arhimandritul Varlaam este ales, hirotonit şi aşezat mitropolit al Moldovei în locul înaintaşului său Atanasie, atunci răposat, păstorind Biserica lui Hristos timp de 21 de ani. Apăsat de bătrâneţe, în anul 1653 se retrage la metanie, iar în 1657, la 19 decembrie, se mută din viaţa aceasta şi este înmormântat alături de biserică. Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august. CUVIOSUL IOAN SIHASTRUL Mănăstirea Râşca (secolele XVI-XVII) Ieroschimonahul Ioan era unul din ucenicii Sfântului Arhiepiscop Ioan de la Râşca. El s-a nevoit mai întâi în mănăstirea de metanie, până ce marele său dascăl şi părinte duhovnicesc s-a mutat din viaţa aceasta. Apoi, dorind viaţă pustnicească, s-a retras în munte, pe valea pârâului Râşcuţa, şi acolo a sihăstrit în cuvioşie şi plăcere de Dumnezeu mai mult de 30 de ani. Acest sihastru a fost un vestit lucrător al rugăciunii lui Iisus şi un mare rugător al neamului românesc. Atât de mult sporise în asceză şi în cugetarea celor dumnezeieşti, că în timpul rugăciunii faţa lui se lumina de darul Duhului Sfânt şi cunoştea cele viitoare. Chilia lui din lemn şi pământ se afla într-o mică poiană retrasă de lume, la 3 km mai sus de mănăstire, numită până azi „Poiana lui Ioan\". Aici avea cuviosul câţiva ucenici, un mic paraclis pentru rugăciune şi o mică grădină de legume. În această poiană au sihăstrit întotdeauna pustnici aleşi, fiind loc de linişte pentru călugării din Mănăstirea Râşca. Se crede că tot aici s-a retras fericitul Arhiepiscop Ioan cu obştea sa, de frica turcilor, pe când era egumen la Râşca. Deci, mult nevoindu-se şi răbdând nu puţine ispite, Cuviosul Ioan Sihastrul şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos şi a fost numărat în ceata cuvioşilor părinţi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la canonizat în sesiunea de lucru din 5-7 martie 2008 cu ziua de pomenire la 30 august.

luni, 16 august 2010

Jertfa roditoare a Sfinţilor Martiri Brâncoveni – o rechemare la redescoperirea credinţei, la aprofundarea ei şi la trăirea ei mai vie


În fiecare an la 16 august Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache. Despre importanţa jertfei acestor sfinţi pentru noi cei de astăzi şi în mod special pentru credincioşii din Transilvania am aflat de la Părintele Jan Nicolae, care ctitoreşte acum o nouă biserică în Alba Iulia închinată acestor sfinţi: „Jertfa Sfinţilor Martirilor Brâncoveni este o jertfă roditoare ca jertfă a oricărui martir din istoria Bisericii lui Hristos, jertfa petrecută chiar în ziua Adormirii Maicii Domnului are pentru creştinii de pretutindeni o importanţă deosebită fiindcă sărbătoarea aceasta a Adormirii Maici Domnului este o sărbătoare a îndumnezeirii firii omeneşti şi practica tuturor oamenilor. Voievodul martir Constantin Brâncoveanu s-a născut în ziua aceasta sfântă şi iată a trecut la Domnul în aceeaşi zi, în ziua în care ar fii împlinit chiar 60 de ani văzându-şi mai întâi copii săi martiriza-ţi în faţa călăului şi ginerele său sfetnicul Ianache. Este important spun eu pentru că de obicei noi români ne plângem că a existat momente de slăbiciune în istoria noastră moment în care am uitat de demnitate şi atunci când din fruntea ţării avem un astfel de exemplu când voievodul Tării Româneşti Constantin Brâncoveanu refuză lepădare de credinţă pentru a-şi cruţa viaţa lui şi al copiilor săi, cred că nu avem un moment mai sfânt în toată istoria Bisericii noastre şi a neamului nostru. De aceea consider şi eu, că în icoana Sfinţilor Brâncoveni avem practic cel mai frumos exemplu de sfinţenie ridicat din neamul nostru. E importantă în acelaşi timp jertfa brâncovenilor pentru Ortodoxia din Ardeal deoarece ştim bine şi înainte de voievodul Constantin Brâncoveanu şi după, Ortodoxia din Transilvania a aflat un sprijin mare în Valahia, în Ţara Românească. Mitropolitul Ardealului din acea vreme, Atanasie Anghel de la Alba Iulia, a fost sfinţit întru această slujire la Târgovişte în vremea voievodului Brâncoveanu, a aflat sprijin material şi spiritual în acest voievod şi în mitropolitul din acea vreme al Ţării Româneşti, sprijin material referindu-mă chiar la o moşie primită în părţile Argeşului în satul Merişani. Există diplome care atestă acest sprijin material şi spiritual. Ştim că atunci când acest mitropolit a trecut la uniaţie, la catolicism, Voievodul Brâncoveanu la mustrat. Deci, practic, nu numai pentru că el avea interese, să spunem, administrative sau materiale în Transilvania, fiindcă avea o moşie în părţile Făgăraşului unde a zidit o mănăstire, mănăstire care a rămas un focar al ortodoxiei creştine, un bastion al credinţei noastre până astăzi, mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, nu numai pentru că a ajutat cu ctitorirea şi refacerea unor biserici din Ardeal cum ar fii aceea de la Ocna Sibiului, ctitorită mai înainte de către voievodul martir Mihai Viteazul, ci pentru că Constantin Brâncoveanu a fost un adevărat creştin ortodox şi a iubit mai mult decât viaţa lui Ortodoxia. De aceea ne sună nouă celor de astăzi, jertfa brâncovenilor ca o rechemare la redescoperirea credinţei, la aprofundarea ei, la trăirea ei mai vie. Aş puncta încă ceva aproape duios: am avut o colega de facultate care are două surori călugăriţe la ctitoria principală a brâncovenilor, la Mănăstirea Hurez. Aceste maici mi-au mărturisit că, maicile mai bătrâne din mănăstire, cele care trăiesc de zeci de zile în jurământul acesta al călugărie, în rugăciune curată îl văd pe Voievod plimbându-se prin mănăstirea sa. Oricât ar suna de duios acest lucru, eu cred că sfinţii brâncoveni sunt sfinţii cei mai frumos ridicaţi din neamul nostru, sunt printre noi cu rugăciunea, cu îndemnul şi cu ajutorul. Maica stareţă de la Mănăstirea Hurez îmi mărturisea că există o evlavie sinceră faţă de aceşti sfinţi şi ori de câte ori au necazuri şi tulburări citesc acatistul lor şi se simte imediat sprijinul acestor sfinţi.
Prin aceasta, s-a dat cuvenita cinstire celui care, vreme de un sfert de veac, a ştiut să conducă în mod autonom ţara lui, deşi condiţiile vremii erau vitrege, a reuşit să ridice prestigiul cultural al Ţării Româneşti, şi mai ales, a ştiut să moară pentru credinţa străbună, în acest fel dovedind încă o dată întregii lumi că românii au avut parte şi de conducători destoinici, ridicaţi la rangul sfinţeniei.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

vineri, 13 august 2010

Astăzi este Odovania Praznicului Schimbării la Faţă şi pomenirea Sfântului Maxim Mărturisitorul

Astăzi este odovania sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, slujbă prin care se încheie serbarea liturgică a acestui praznic împărătesc. În tradiţia Bisericii noastre fiecare mare praznic împărătesc este precedat de o perioadă de pregătire, numită înainte-prăznuire şi este urmat apoi de o altă perioadă numită după-prăznuire. În cazul praznicului Schimbării la Faţă a Domnului a fost o zi de înainte-prăznuire şi încă 8 zile după prăznuire. În tot acest interval de timp, în cadrul slujbelor din biserică s-au cântat stihiri ale praznicului, iar astăzi în ziua odovaniei, slujba este aproape identică cu cea din ziua de 6 august. Următorul praznic care are înainte-prăznuire şi după-prăznuire este Adormirea Maicii Domnului, sărbătorit la 15 august. An de an, Biserica Ortodoxă pomeneşte, pe data de 13 august, mutarea moaştelor Sfântului Maxim Mărturisitorul, un sfânt din veacul al VII-lea, unul dintre cei mai mari şi profunzi teologi ai Răsăritului creştin. Sfântul Maxim, marele mărturisitor pentru dreapta credinţă, a fost surghiunit de împăratul Constanţiu al II-lea, în anul 662, pe coasta de răsărit a Mării Negre. Acolo, Sfântul, cu limba şi mâna dreaptă tăiate, s-a mutat la Domnul, în acelaşi an, la 13 august, în urma chinurilor suferite, la vârsta de 83 de ani, şi a fost înmormântat într-o mănăstire din acele locuri. Mai târziu, când ereticii au fost înfrânţi şi pacea domnea în sânul Bisericii, moaştele Sfântului au fost aduse, cu mare cinste la Constantinopol. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne-a lăsat ca moştenire mai multe scrieri teologice şi duhovniceşti. Ele pot fi regăsite în volumele 2 şi 3 din Filocalie, precum şi în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti.

marți, 10 august 2010

Daruieste Doamne minunea de a fi parinte!


Indraznesc sa-ti cer mila pentru cei care vor sa devina parinti .La Tine indraznesc ,sa scriu ruga mea , pentru ca Maica Domnului fiind intelegi suferinta acestor oameni .Sunt si ei copii,unii alearga la Tine ,altii la doctori ,altii la diferiti vindecatori ,dar iarta-i ca inca nu au gasit calea spre Tine.
Te rog Maicuta draga pentru cei ce vor sa devina parinti ,sa-I spui Mantuitorului despre ei ...Sa daruiasca din iubirea Lui ,sa le aduca un copil ,sa fie ca un crampei de soare zămislit într-un pântece firav, să umple inima de fericire părinţilor.

Mama lui îl va aduce la Fiul Tau, îl va împărtăşi , va vedea toate frumuseţile naturii create de Dumnezeu...dă-le Măicuţa acestor oameni posibilitatea de a fi părinţi. Tu cunoşti cel mai bine bucuria aceasta, şi înţelegi că bucuria venirii pe lume a unui copil, poate schimba multe lucruri.

Roagă-L pe Mântuitorul să creeze o viaţă acolo unde ea lipseşte, unde este dorită cu lacrimi şi suspine. Dă-le lor, bucuria pe care o simt părinţii mei când vreau să-i îmbrăţişez. Dă-le lor să cunoască bucuria de a fi împreună, de a înconjura lumea aceasta ştiind că El este iubirea şi Cel care ne-a dat viaţă.

Poate sunt nevrednică când cer acest lucru..ştiu de păcatele noastre şi de neascultarea noastră faţă de Tine...dar Doamne cum eu cunosc atâtea bucurii de la Tine, dăruieşte această bucurie şi celor care îşi doresc atât de mult un copilaş, să vadă şi el minunile Tale...

Fie voia Ta, dar nu ne lăsa pe noi, nu-Ţi ştiu judecăţile, dar îndrăznesc să Te rog să faci o minune în viaţa celor care vor să devină părinţi!

luni, 9 august 2010

Postul Maicii Domnului, scara spre Poarta Cerului


A trecut deja o saptamana din postul Adormirii Maicii Domnului.Postul Sfintei Marii sau Postul Sîntămariei a fost rînduit să fie ţinut în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, care, înainte de Adormirea sa, a petrecut în neîncetată rugăciune şi post. Timp de două săptămîni, pînă pe 14 august inclusiv, ne înfrînăm trebuinţele biologice, curatindu-ne la trup şi suflet. Ne aducem aminte de virtuţile Fecioarei încercînd să ne apropiem de ele prin propriul comportament.

Mi-e foarte greu sa ma gandesc la Adormirea Maicutei Domnului, insa acest post ne invata sa o cinstim mai mult, sa o iubim, sa o apreciem... ne invata sa fim ca ea. De ce o numim Poarta Cerului? Numai cei ce o cunosc si o recunosc pe Fecioara Maria ca Poarta a Cerului vor intra in Imparatia Cerului. Tot pe ea o numim si Casa lui Dumnezeu pentru ca in Ea a salasluit Dumnezeu spre mantuirea sufletelor noastre. Postul Adormirii Maicii Domnului are un rol foarte important pe drumul nostru.

Atunci cand suntem slabi, lipsiti de iubirea celor din jur, tristi sau prigoniti Maica Domnului vede osteneala noastra, vede smerenia, vede postul si rugaciunea ce o facem si vine imediat in ajutorul nostru.Sfanta Fecioara Maria nu este o femeie de rand, ci este mai presus de toate femeile, este o fecioara aleasa mai inainte ca sa fie Maica lui Dumnezeu, plina de Duh Sfant si de Har si binecuvantata intre femei mai mult decat toate femeile. Nu este vorba aici de o femeie pe care moartea ar fi rapit-o ca pedeapsa pentru pacatele sale, caci ea nu s-a patat in toata viata sa,ci e vorba de o fecioara al carei trup n-a fost supus putreziciunii in mormant, ci a iesit indata ca sa se inalte la cer impreuna cu sufletul, la slava lui Dumnezeu si a Fiului Sau.

Maica Domnului este o femeie mai presus de oameni si de ingeri, iar mai presus de ea nu este decat Dumnezeu-Tatal, Sfantul Duh si Iisus Hristos, Fiul ei dupa trup. Ea este scara prin care s-a legat pamantul cu cerul si pe aceasta scara s-a coborat Dumnezeu Iisus Hristos intrupandu-se in pantecele fecioarei.Maica Domnului este cu totul deosebita. Desi imi doresc s-o descriu in mai multe cuvinte, nu reusesc. Nu ne putem imagina bunatatea fecioarei, curatia, milostivirea si blandetea sa. Sfanta Fecioara Maria a fost inaltata ,de Fiul sau, de pe pamant la ceruri cu trupul si cu sufletul;ea este maica noastra in primejdii, necazuri, este mangaietoarea noastra in suferinte.

Insa tot ea este Usa Luminii si a Bucuriei, cea care ne lumineaza si ne bucura de fiecare data cand ii cerem ajutorul.Sunt foarte multi tineri care inca nu au cunoscut-o cu adevarat, si nu au cunoscut ceea ce inseamna Postul. Probabil cu totii stim ca trebuie sa ne abtinem de la anumite alimente, dar de ce sa nu ne abtinem si de la pacate? Maica Domnului se mahneste pentru ca stie ce-i asteapta pe cei nelegiuiti.

Ea vede de acolo, de pe Tronul Slavei Sale, pe oamenii lepadati si condamnati la temnitele iadului pe vecii vecilor, pentru aceste nelegiuri si pacate strigatoare la cer.Sa ne lepadam de pacate, sa ne spovedim si sa ne impartasim cu scumpul Sange si Trupul Domnului Iisus Hristos. Sa pornim cu pasi repezi spre bunatatea Maicutei Domnului. Sa cautam bucuria, curatia si smerenia Ei. Sa impreunam mainile cu totii in locasul lui Dumnezeu cel sfant si sa cerem sprijinul si apararea pasilor nostrii, sub povatuirea si acoperamantul Preacuratei Fecioare Maria, slavind-o si cinstind-o prin post si rugaciune.


,,Bucura-te,Bucuria tuturor!"

luni, 2 august 2010

Ce voi spune la Mărturisire?


Când mergi la duhovnic trebuie să-ţi spui păcatele, iar nu virtuţile. Însă păcatele tale şi nu ale altora. Să nu mergi la duhovnic şi să începi a-i spune ce a făcut unul şi altul. Nu, ci ceea ce ai făcut tu. Iar pentru a face o mărturisire bună, trebuie să ai în vedere următoarele:
a) Mai înainte de a merge la duhovnic, trebuie să te pregăteşti. Iar atunci când spun că trebuie să te pregăteşti, am în vedere faptul că mai înainte de toate trebuie să te rogi.
b) După aceea, caută să-ţi aminteşti toate păcatele tale pe care va trebui să le mărturiseşti ca să nu te străduieşti să ţi le aminteşti în clipa aceea şi astfel să devii obositor pentru duhovnic.
c) Când te vei afla înaintea duhovnicului tău, lasă-ţi inima să mărturisească păcatele tale cu sinceritate şi fără îndreptăţire de sine.
d) Să mărturiseşti numai păcatele tale, iar nu pe cele străine. Să spui toate păcatele tale, nu pe unele să le spui, iar pe altele să le tăinuieşti. Să ştii că păcatul nedescoperit rămâne neiertat, iar pe deasupra, îl mâniem şi pe Dumnezeu. Dacă ai de gând să mergi la duhovnic şi să ascunzi păcatele, mai bine să nu mergi deloc. Sfântul Cosma Etolianul spune: Dacă ai o sută de păcate şi spui la duhovnic numai nouăzeci şi nouă, tăinuind unul, atunci toate păcatele tale rămân neiertate.
e) Să nu te ruşinezi, nici să te temi, deoarece unii din pricina ruşinii şi a fricii îşi spun păcatele cele mici şi neînsemnate, iar pe cele mari şi de moarte le ascund.
f) Să mărturiseşti păcatele tale aşa cum au fost săvârşite, deoarece mulţi creştini, în străduinţa lor de a se îndreptăţi, le înfăţisează în mod diferit faţă de felul în care au fost săvârşite.
g) De asemenea, la duhovnic să spui păcatele tale, iar nu să-i povesteşti diferite întâmplări din viaţa ta. Acestea să i le povesteşti altă dată, când duhovnicul va avea timp şi nu va aştepta pe alţii pentru Mărturisire.
h) Atunci când te mărturiseşti la duhovnic să spui nu numai ce ai făcut, ci şi ce ai spus, ce gânduri rele ai avut, ce ai poftit şi, în general, tot ceea ce este păcătos. Să spunem nu virtuţile şi lucrurile bune pe care le-am făcut, ci păcatele noastre.

i) Ia aminte, ca nu cumva să te asemeni cu acei creştini care merg la duhovnic şi spun nu păcate concrete – de exemplu: am furat, m-am mâniat, am hulit, am desfrânat şi altele, – ci: "Eu, părinte, sunt cel mai mare păcătos". Şi nu spun ce au făcut de au devenit atât de păcătoşi. Sau iarăşi: "Eu, părinte, am făcut toate păcatele". Însă nu mărturisesc nici unul. Iar alţii, atunci când duhovnicul le spune să mărturisească ceea ce le îngreuiază conştiinţa, ei răspund: "Nu am nimic pe conştiinţă" sau "întrebaţi-mă Sfinţia Voastră, Părinte!"

Tu, fratele meu, atunci când mergi la duhovnic, nu aştepta să te întrebe el dacă ai făcut cutare sau cutare păcat, ci spune tu mai întâi păcatele tale cu zdrobire de inimă. Descrie tu singur duhovnicului starea ta sufletească, exact aşa cum faci pentru trupul tău atunci când mergi la medic, în sfârşit, niciodată să nu mergi la duhovnic numai ca să îţi citească rugăciunea de iertare. Fără Mărturisire, rugăciunea de iertare nu poate fi citită. Toate acestea să le ai în vedere, atunci când vrei să faci o Mărturisire bună.
Şi acum să vedem consecinţele unei Mărturisiri bune.
PRIMEJDIA AMÂNĂRII


Amânarea mărturisirii este o primejdie de moarte. Un proverb zice: "Drumul de mâine ne conduce în ţara lui niciodată". Cu amânarea necontenită te osândeşti pe tine însuţi şi în această viaţă, dar mult mai mult în cealaltă, în viaţa veşnică. Mai bine ar fi dacă am spune: "Mâine voi păcătui, astăzi mă voi pocăi".Ştiu ce îmi vei spune: că ai de gând să mergi să te mărturiseşti, însă nu acum, ci atunci când vei mai îmbătrâni puţin. Atunci când vor trece puţin anii tinereţilor tale, când se vor sfârşi treburile care te preocupă în acest moment şi care te ţin cu sila în viaţa cea plină de ticăloşii a păcatului, încă îmi vei mai spune că ai de gând să te îndrepţi şi să devii un bun creştin, că vei purta grijă de suflet însă nu acum, ci mai târziu, când vei ieşi cu bine la pensie, atunci când vor începe bătrâneţile. Aşadar, te vei mărturisi când vor lua sfârşit treburile tale, când vei îmbătrâni, când va sosi timpul potrivit etc.

Ah, ticăloase suflete, cât de bine ţi-a întins diavolul cursa amânării şi cât de uşor te-a prins! Acum am aflat de ce nu mergi să te mărturiseşti şi de ce amâni aceasta pentru ziua de mâine, pentru mai târziu, pentru viitor. Însă aş vrea să te întreb: Ia spune-mi, tot astfel amâni şi treburile cu care te ocupi, precum şi obligaţiile tale familiale? Cu siguranţă că nu. Aşadar, pentru lucrurile cele pământeşti şi trecătoare nu îngădui nici o amânare, însă pentru mântuirea sufletului tău şi pentru lucrurile cele veşnice şi netrecătoare amâni necontenit. Ai spus că vei purta grijă şi de suflet, dar mai târziu, atunci când vei îmbătrâni. Bine, dar eşti încredinţat că vei apuca să îmbătrâneşti? Ai făcut învoială cu moartea? Nu vezi că mor mai mulţi tineri decât cei bătrâni? Nu vezi cine sunt cei care mor în accidentele de circulaţie? Nu vezi cine sunt ucişi în războaie? Aşadar, să nu te batjocorească diavolul cu astfel de sfat pierzător că, adică, vei purta grijă de suflet atunci când vei îmbătrâni. Diavolul va avea şi atunci cursa pregătită. Să presupunem că vei îmbătrâni şi tu ca şi ceilalţi. Dar atunci vei putea, oare, să porţi grijă de sufletul tău? Crezi că vârsta bătrâneţii este potrivită pentru pocăinţă? Atunci de ce atâţia bătrâni şi atâtea bătrâne trăiesc departe de Dumnezeu? De ce arată şi aceştia atâta nepăsare pentru mântuirea sufletelor lor? Dar să ştii, fratele meu, că Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Află că atunci când vei îmbătrâni, – dacă vei mai apuca să îmbătrâneşti – nu vei lăsa tu păcatul, ci păcatul te va lăsa pe tine, după ce îşi va fi făcut lucrarea sa distrugătoare în sufletul tău. Să nu crezi că este lucru uşor ca să treci dintr-odată de la o viaţă trăită atâţia ani în păcat la o viaţă de sfinţenie. Păcatul pe care l-ai slujit atâţia ani s-a înrădăcinat adânc în sufletul tău şi nu va lăsa nici voinţa, nici inima, nici trupul şi nici mintea să râvnească cele cereşti. Nu te va lăsa să te pocăieşti şi să-ţi plângi păcatele. Împreună cu trupul îţi va îmbătrâni şi sufletul în păcat.

După toate acestea mai continui să gândeşti în acest chip? Vei continua să amâni? Nu-L vezi pe Hristos, Care te cheamă să mergi lângă El? Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Nu auzi cât de tare bate la uşa sufletului tău şi aşteaptă să-I deschizi? Iată, stau la uşă şi bat. Dacă va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra şi voi cina cu el şi el cu Mine. Nu auzi cuvintele de Dumnezeu insuflate ale Apostolului Pavel? Noaptea a trecut, ziua s-a apropiat. Să lepădăm, aşadar, lucrurile întunericului şi să ne întrarmăm cu armele luminii. Nu mai amâna mântuirea sufletului tău. Nu mâine, deoarece ziua de mâine nu este a ta; nu mâine, ci astăzi. Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre.
Acum, iar nu mai târziu. Acum cât eşti tânăr să trăieşti o viaţă creştinească şi duhovnicească, ca să poţi şi la bătrâneţe să duci o astfel de viaţă. Acum este timpul potrivit şi nu mai târziu. Iată vreme bine-primită, iată acum ziua mântuirii. După toate acestea, fratele meu, să te adresezi sufletului tău nepăsător şi împreună cu imnograful Bisericii noastre să spui: Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi ai să te tulburi. Deşteaptă-te, dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni şi toate le plineşte.


Ieromonahul Cosma
sursa:www.ortodoxia.md

Postul Adormirii Maicii Domnului


În fiecare an la 1 august începe Postul Adormirii Maicii Domnului, un post de 2 săptămâni rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile Maicii Domnului şi de postul cu care ea însăşi s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Acest post este unul dintre cele 4 mari posturi de peste an, iar ca vechime primele menţiuni despre el apar în secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului a început să se dezvolte. Postul Adormirii Maicii Domnului este mai uşor decât Postul Mare, dar puţin mai aspru decât Postul Crăciunului şi cel închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Cu toate acestea va fi dezlegare la peşte şi vin de praznicul Schimbării la faţă a Domnului Iisus Hristos.Timp de două săptămâni, până în data de 14 august, credincioşii vor mânca mâncare de post şi se vor angaja şi în postirea duhovnicească prin înfrânare de la toate patimi şi păcate, dar şi prin lucrarea virtuţilor şi a faptelor bune. Perioada acestui post de 2 săptămâni este un răstimp potrivit pentru înmulţirea rugăciunii, pentru spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, la care se poate adăuga lectura mai sistematică a Sfintei Scripturi şi a cărţilor duhovniceşti.

La 1 august,este sărbătorită scoaterea Sfintei Cruci


Sărbătoarea „Scoaterii lemnului Sfintei Cruci” provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o părticică din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul Palatului împărătesc şi purtată, cu sobor de sărbătoare, la Biserica „Sfânta Sofia”, unde rămânea, spre mângâierea şi cinstirea credincioşilor, până la 14 august, când era readusă la palat. Aceasta se făcea, se pare, în amintirea arătării Sfintei Cruci, la biruinţa marelui Constantin asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe râul Tibru (312), precum şi a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de către Sfânta Elena, la Ierusalim. După o altă tradiţie, această sărbătoare este legată şi de biruinţa, în aceeaşi zi de 1 august, în secolul al XII-lea, a binecredinciosului împărat al Imperiului Bizantin, Manuil Comnenul, asupra turcilor, cu puterea şi lumina cinstitei Cruci a Domnului. În această zi Sfânta Cruce a fost purtată de către armatele împăratului bizantin Manuil în războiul contra turcilor. Tot în această zi, ţarul Rusiei, Adrian, a purtat icoana Maicii Domnului şi Sfânta Cruce în războiul contra bulgarilor. Atât armata bizantină, cât şi armata rusă, au obţinut victorii. Atunci, Patriarhul Constantinopolului Luca şi Mitropolitul Kievului, Constantin au hotărât, ca la 1 august, să fie sărbătorită scoaterea Sfintei Cruci, cea care a adus victorii celor două armate. Împreună cu celelalte sărbători ale cinstitei Cruci - Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie şi Duminica a treia, a Crucii din Postul Mare - scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheamă la o întâlnire duhovnicească cu taina Crucii şi la purtarea, în umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, dată nouă, în viaţă, de către Dumnezeu.

Biserica Mănăstirii Suceviţa a fost inclusă în patrimoniul UNESCO


Biserica Reînvierii de la Mănăstirea Suceviţa a fost adăugată duminică patrimoniului UNESCO, care a extins astfel sit-ul generic al Bisericilor din Moldova, inclus pe lista UNESCO încă din 1993. \"Cu pereţii exteriori în întregime acoperiţi cu fresce pictate din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, inspirate direct din arta bizantină, aceste şapte biserici din nordul Moldovei sunt unice în Europa. Aceste picturi oferă o acoperire sistematică a tuturor faţadelor, iar compoziţia lor excepţională, eleganţa personajelor şi armonia culorilor se combină perfect cu peisajul înconjurător\", explică UNESCO. Organizaţia aminteşte că Bisericile din Moldova au fost înscrise pe lista patrimoniului mondial din 1993. \"Biserica Mănăstirii Suceviţa completează acest complex\", spune UNESCO. \"Pereţii ei interiori şi exteriori sunt decoraţi în întregime cu picturi murale datând de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Este situată în incinta fortificată a Mănăstirii şi este singura care are o reprezentare a scării Sfântului Ioan Climax\", precizează UNESCO. Celelalte biserici din Moldova incluse pe lista patrimoniului mondial sunt cele de la Moldoviţa, Humor, Voroneţ, Probota, Arbore, Pătrăuţi şi biserica Sfântul Gheorghe din Suceava. Din România, pe lista patrimoniului UNESCO mai figurează Ansamblul bisericilor de lemn din Maramureş, Mănăstirea Horezu, fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei, situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania, centrul istoric Sighişoara şi rezervaţia biosferei Delta Dunării. Decizia de includere a bisericii Mănăstirii Suceviţa în patrimoniul mondial a fost luată cu oca zia reuniunii Comitetului pentru patrimoniul UNESCO, care se desfăşoară din 25 iulie până la 3 august în capitala Braziliei. Această a 34-a reuniune a Comitetului analizează cereri depuse de 33 de state-părţi pentru includerea de noi sit-uri pe lista patrimoniului mondial. În afară de mănăstirea din România, Comitetul a mai inclus duminică pe lista patrimoniului mondial un castel din Austria şi o gravură preistorică în stâncă din regiunea Castilla y Leon, din Spania. Obiectivele adăugate nu sunt sit-uri noi de sine stătătoare, ci mai degrabă extinderi ale unora deja incluse în patrimoniu, precizează UNESCO.
Sursa: www.realitatea.net

miercuri, 28 iulie 2010

Ascultarea de duhovnic este viața veșnică

„Ascultarea de duhovnic este viata vesnica, scara cereasca, suire grabnica, bogatie de cununi, lucru ingeresc, lupta nepatimirii, suire si calatorie la cer. Ascultarea implineste toate poruncile, pe toate le indreapta, pe toate le face si le zideste, iar pe suflet, in chip nevazut si nestiut, cu mare grija il imbogateste si il asaza in vistierie necontenit, ridicandu-l spre Dumnezeu ca sa stea inainte incununat si infrumusetat in taina". Ascultarea fata de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mica neascultare alunga harul. Duhovnicul este, oarecum, in locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare. Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic.Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugaciunea. Nu ne mantuie rugaciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mantuie.Un demonizat a intrat la ascultare la doi batrani si prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el insusi cum vedea demonul inaintea lui si cand zicea o data rugaciunea lui Iisus demonul se tulbura. Cand zicea rugaciunea a doua oara, demonul incepea sa tremure. A treia oara cand zicea rugaciunea, demonul disparea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, esti pentru rai. Sa stiti ca diavolul nu se teme de noi, nici macar nu ne ia in seama. El fuge de noi cand vede Harul lui Dumnezeu pe care il avem datorita ascultarii de duhovnic.Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fa ce vrei: rugaciune, post, asceza, etc. – nu mantuiesc. Numai ascultarea mantuieste. Cel care face ascultare se aseamana cu Hristos, Care S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte pe Cruce.Duhovnicul poate sa cada. Cel care face ascultare nu cade niciodata. Duhovnicul va da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru dansul, dar cel care face ascultare nu.Prin duhovnic vorbeste Hristos. Se poate oare sa cada cineva cata vreme se aseamana in ascultare cu Hristos? Chiar daca porunca duhovnicului e ratacita, Dumnezeu, pentru ascultare, o va intoarce in folos sufletesc. Pe duhovnicul tau, asadar, sa-l vezi ca pe Hristos. Sa nu-l intristezi. L-ai intristat pe duhovnic, L-ai intristat pe Dumnezeu. Eu am experienta personala a neascultarii si a constrangerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrans zicandu-i: „Daca nu facem aceasta... plec." Parintele Nichifor a fost nevoit sa accepte. Cand m-am intors la chilia noastrã, parintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit sa facem lucrul asta? Dupa ce mor eu, vei putea sa faci ce vrei".Cu aceste cuvinte ale lui, infricosatoare si biciuitoare, mi-a aratat ca m-am indepartat de Dumnezeu. Am pierdut rugaciunea pentru mult timp. Nu numai ca am pierdut harul rugaciunii, insa am fost si „biciuit" de Dumnezeu.Stii ce canon se primeste daca-l fortezi, daca-l obligi pe duhovnic sa faca ceva? E cu adevarat infricosator.Cel ce face ascultare e ca o hartie alba. Nu are nimic scris pe ea care sa fie luat de diavol.Cat valoreaza duhovnicul, cu frica de Dumnezeu, nu valoreaza intreaga lume, nu valoreaza tot Sfantul Munte.Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu si la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a facut desavarsita ascultare la Tatal Ceresc te primeste, te aude, te face asemanator Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dubla cununa in slava vesnica.Daca te trimite duhovnicul pe luna si te duci, esti in ascultare. Il odihnesti pe duhovnic? Il odihnesti pe Dumnezeu.Cand m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era incepator. Parintele Iosif mereu il incerca, dar duhovnicul vostru nu stia nimic decat blagosloviti si sa fie blagoslovit. Adesea parintele Iosif ii striga cand mergeam eu pe acolo: „Vavuli fa-ne cafea", si duhovnicul vostru Efrem raspundea: „Sa fie blagoslovit" si fugea sa indeplineasca porunca. Cum se indeparta, parintele Iosif zicea incet: „Fii binecuvantat intotdeauna!" si se ruga pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorita ascultarii la parintele Iosif.Demonizatul acela care a facut desavarsita ascultare la cei doi batrani si care s-a tamaduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi sopteau demonii: „Pleaca de la batranii la care esti si coboara pe tarm, pe stanci. Batranii astia mananca, dorm, se roaga prea putin. Ca sa iesim trebuie multa rugaciune si post." Si desigur ziceau adevarul, insa era o cursa a diavolilor pentru ca sa-l scoata de sub ascultare. Siliti de o alta putere au marturisit: „Daca reuseam sa te scoatem de la batrani si sa te facem sa cobori pe stanci, spre tarm, te-am fi aruncat incet-incet in deznadejde si te-am fi facut sa sari in mare, adica sa te sinucizi". Prin ascultarea lui a invins demonii si s-a vindecat.Numai diavolul stie ce e duhovnicul, ce inseamna duhovnicul, ce inseamna ascultarea de duhovnic!Facandu-mi eu odata voia si plantand pomi, toti s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvantarea parintelui Nichifor s-au prins, desi parintele Nichifor nu era dintre monahii rugatori.Nu trebuie sa tolerezi sa-l judece cineva pe duhovnicul tau. Sa te opui, sa te impotrivesti cand auzi ca se spune ceva impotriva duhovnicului tau. Asa e corect si asa trebuie sa faci. O intamplare asemanatoare cu cea in care acel monah a zis: „am duhovnic" si prin aceasta au disparut dracii i s-a intamplat si tatalui parintelui Amfilohie. Parintele Amfilohie si-a adus tatal la Sfantul Munte, l-a facut monah si-l ingrijea. Ca sa vezi, copilul si-a facut tatal calugar!... Cand tatal lui tragea sa moara, parintele Amfilohie a intrat in camera muribundului si vazandu-l foarte tulburat il intreba:

- De ce esti, tata, atata de tulburat?

- Au venit diavolii si mi-au spus, inspaimantandu-ma, ca-mi vor lua sufletul. Iar parintele Amfilohie i-a spus:

- Nu-ti fie frica pentru ca nu-ti pot face nimic, pentru ca esti sub ascultare. Daca mai vin la tine sa le zici: Ce aveti cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultator".

Au venit din nou demonii in ziua urmatoare cu mai mult zgomot, cu sabii, cu topoare, cu furci, speriindu-l ca-l vor lua. Cum le-a zis ca are duhovnic, demonii s-au fãcut nevãzuti. Numai diavolul stie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urca-te pe luna, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te intereseaza. Nu intereseaza decat ascultarea. Ai facut ascultare, mergi in Rai, nu ai facut, mergi in Iad.N-ai venit sa te impartasesti de zece ori pe zi, sa faci rugaciunea mintii, privegheri sau posturi. Toate nu valoreaza nimic fara ascultare. Ai facut ascultare, mergi in rai, ai facut neascultare, mergi in Iad! Adam a facut neascultare si a ajuns in iad! Noi calugarii spunem putine cuvinte: ASCULTARE DE DUHOVNIC = VIATA, NEASCULTARE = MOARTE. Ai facut ascultare, ai facut totul. Eu nu spun ca celelalte nu ne folosesc, insa sunt pe planul doi. Imi amintesc ca odata, pe cand traia duhovnicul Iosif, l-am judecat intr-o problema. M-am dus seara sa ma rog si nu puteam de loc sainaintez in rugaciune: „Doamne Iisuse....Doamne Iisuse..." mai mult nu puteam.„Undeva am gresit" m-am gandit. „Undeva am pacatuit". Ia sa vedem in ziua precedenta, unde am mers, ce am facut, ce am spus. Am gasit: l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua urmatoare era duminica si trebuia sa slujesc la Sfantul Altar. Acum ce era sa fac? Rugaciune! „Dumnezeul meu, iarta-ma caci mi-am judecat duhovnicul. Am gresit, imi cer iertare" Dar nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tagaduit de trei ori si l-ai iertat. Eu nu Te-am tagaduit, ci doar l-am judecat pe duhovnicul meu. Acum ma pocaiesc si-mi cer iertare". Nimic! Iau din nou metaniile, dar rugãciunea nu inainteaza. Au inceput lacrimile. Am varsat rauri de lacrimi. „Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o cand s-a pocait si pe multi pacatosi ai iertat. Pentru mine nu exista mila, nu exista iertare?"Au trecut asa trei ore. In sfarsit simt o pace, o dulceata, o bucurie inlauntrul meu. Atunci incepe si rugaciunea, singura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma". Deci nu-i acelasi lucru sa judeci un strain cu a-l judeca pe duhovnicul tau. Vai tie! L-ai judecat pe Insusi Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit si singurul om de care m-am temut a fost parintele Iosif. Duhovnicul poate sa-ti spuna un cuvant mandru sau sucit. Tu fa-ti ascultarea ta, fa ascultare desavarsita. Rodul desavarsitei ascultari l-am incercat la duhovnicul Iosif. O sa ma intrebi desigur care este? Nu ma temeam de Dumnezeu, nici macar nu ma temeam. Gura duhovnicului ce zice? Sa fie blagoslovit...fa ascultare fara deosebire.Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Sa faci ce spune duhovnicul fara sa analizezi, fara sa cercetezi si fara sa murmuri. Construieste pe smerenie. A zis duhovnicul asa? Sa fie blagoslovit. De nimic sa nu te ingrijesti de vreme ce faci ascultare. Te vei mantui, o sa mergi in Rai.Un diacon ii zice duhovnicului: „Parinte vreau sa merg sa fac baie in mare pentru sanatate". „Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv". „Ba ma duc sa fac baie". Si se duse...Facu baie si in timp ce se scalda un rechin l-a omorat. Mai tarziu i-a scos marea trupul sfasiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?Ascultarea aduce iluminare, lacrimi si rugaciune. Daca n-ai ascultare, chiar daca le ai pe acestea, le vei pierde. Cat de mult il cinstesti si il iubesti pe duhovnic, atat de mult primesti. Harul ascultarii il inconjoara pe ascultator ca o flacara si de aceea nu-l poate prinde diavolul. Daca lipseste aceasta flacara, diavolul ne va devora.Teologia (cuvantarea de Dumnezeu) este rezultatul rugaciunii, iar rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand faci ascultare o sa gasesti si rugaciune si teologie (cuvantare de Dumnezeu). Cand insa nu faci ascultare nu gasesti nimic. Primul lucru, sau mai bine zis radacina, este ascultarea. Ai facut ascultare? O sa gasesti rugaciune. Se poate sa o gasesti acum sau sa o gasesti maine.

Intrebare: Si daca duhovnicul da o porunca gresita?

Raspuns: Niciodata nu ajungi tu rau, pentru ca la mijloc este ascultarea.

Cu cat mai mult devotament, abnegatie, iubire si credinta ai in suflet, cu atat nu ai impotriviri launtrice. Cand insa ai ceva cu duhovnicul tau, sa stii ca nu esti una cu el, ca nu-l iubesti si n-ai credinta in el. Cu cat ai mai multa credinta in duhovnic, ca atat ai mai putina grija. Cand nu esti unit cu duhovnicul simti o impotrivire, ai un „spin" inlauntrul tau.Cu cat ai mai mult devotament si ascultare fata de duhovnicul tau, cu atat o sa ai mai multa ravna.Cel mai bun zel e la inceputul vietii calugaresti. Esti devotat duhovnicului. Cand te unesti cu duhovnicul e zelul cel mai bun. Cand vezi fata duhovnicului ca pe a lui Hristos, totul merge bine. Cand vezi greseli la duhovnic, e vai de tine!Odata mi-a zis cineva: „Parinte staret vreau sa merg la duhovnic sa ma spovedesc pentru asta si asta. Sfintia ta ce zici?" „Fa 1000 de metanii". „Sa fie blagoslovit". Si n-a mai zis nimic la duhovnic. Asta e, sa zicem, credinta, atasamentul, unirea custaretul.Ah, fericita ascultare! Parintilor, eu ce sa zic? Cand eram sub ascultare alt har aveam, alta rugaciune. Pluteam, ca sa spun asa in aer. Acum sunt staret. O sa ziceti ca nu am cautat asta, ca Dumnezeu mi-a dat. Da, insa imi amintesc starea de ucenic. Cea mai buna stare pentru monah este starea de ucenic, de ascultator. Puterea ascultarii se vede din urmatoarea intamplare. Era intr-o marti si spre seara mi-au venit niste ganduri contra duhovnicului meu, parintele Iosif, pentru ca ne-a pus sa semnam o scrisoare. Avea si dreptate, dupa cum s-a dovedit ulterior. Sambata merg la slujba cu parintele. Cum mã vede imi zice: „Parinte, ai ceva contra mea, ceva te separa de mine, ai ceva inlauntru. Nu te desparti de duhovnic, nu te rupe de mine!" Eu uitasem ca l-am judecat, uitasem gandurile. „Parinte, zic, nu-mi amintesc sa am un gand care sa ma separe de sfintia ta." „Si totusi ai ceva care te separa de mine. Cum te-am vazut, am stiut. A stiut sufletul meu ca ai ceva ganduri care te separa de mine." „Parinte, nu-mi amintesc nimic!" "Sa incerci sa-ti amintesti!"Dupa ce am terminat Sfanta Liturghie am plecat. Mergand spre chilia mea si urmarind ce ganduri am avut in aceste zile, mi-am amintit de judecata pe care i-am facut-o in legatura cu scrisoarea. M-am intors inapoi si mi-am cerut iertare cu lacrimi.Calugarul trebuie, deci, sa faca ascultare orbeste, sa nu faca deosebire. Imi amintesc ca, alta data, m-am dus la chilie sa ma rog. Ma gaseam intr-o stare harica. Deodata, parintele Procopie, care era ucenic impreuna cu mine, bate la usa si ma cheama la lucru. Pentru ca stiu ca harul poate sa vina sa te bucure fie cinci minute, fie o ora, fie doua, m-am gandit ca acum cand ma gasesc sub lucrarea harului sa profit si cand se va sfarsi sa merg la lucru. Parintilor, nici nu am apucat sa termin de gandit ce am zis, ca am si pierdut harul! N-a fost asta neascultare? Ba neascultare a fost, chiar daca parintele Procopie nu era duhovnicul meu. Si mi-am zis atunci in sine: „Si neascultarea am facut-o si rugaciunea am pierdut-o". De aceea zic: Fa ascultare si vei gasi rugaciunea. Nu urmari rugaciunea ca ea vine din ascultare.Primul lucru pe care l-am intalnit noi la parintele Iosif a fost ca Dumnezeu te mantuieste prin rugaciunile duhovnicului. Ce putem spune e ca pe cat de unit esti cu duhovnicul, pe atata de mult har primesti. Ca fierul in foc, se face si el foc. Pe cat il indepartezi de foc, cu atata se raceste.Rugaciunea izvoreste din ascultare, nu ascultarea din rugaciune. Fa ascultare acum si in continuare va veni harul. Parintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va iesi bine numai si numai pentru ascultare! Nu are importanta cine e duhovnicul. Ce i-a folosit lui Iuda ca L-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam ca L-a avut staret pe Dumnezeu si ca era in Rai? Nimic! Nu s-a folosit de Rai, caci a facut neascultare. Cu ce l-a impiedicat de la sfintenie pe marele Acachie faptul ca duhovnicul sau era sucit si nebun si il batea zilnic? Cu nimic!


Intrebare: Dumnezeu ne-a dat putere de judecata. Asta e alba, asta e neagra. Daca iti spune duhovnicul ca albul e negru si invers, nu elimini judecata?

Raspuns: Asta este ascultarea, parintele meu, asta este ascultarea. Sa te incredintezi ca e negru si nu alb cum il vezi tu... Tu vezi lucrul alb, iar duhovnicul il vede negru. El vede corect, el vede drept! Asta este ascultarea! Sa te straduiesti sa vezi ca nu este cum spui tu, adica alb, sa nu crezi nici macar ceea ce vad ochii tai.

Cand esti unit cu duhovnicul te inunda harul. Imi amintesc anii aceia: suvoi venea harul. Mi-a spus intr-o zi: „N-o sa primesti nimic pana sambata viitoare". Cu adevarat moarte a fost pentru mine. Ne minunam cum se implineste cuvantul duhovnicului, cum il pecetluieste Dumnezeu. Odata, niste crestini ne-au adus un sac cu cartofi, la arsana. Un ucenic de-al meu, incepator (acum nu mai este la noi) mi-a spus ca este obosit si ca nu vrea sa mearga sa-l aduca si m-am dus eu. Jos era oprit un camion, i-am facut semn. Inauntru erau doi profesori universitari care imi zic: „Parinte, nu stiti unde sta parintele Efrem?" „Eu sunt", le raspund. Iar unul dinre ei imi zice: „Voi monahii sunteti cu adevarat fericiti, pentru ca traiti cu adevarat viata crestina". Cand m-am intors la chilie, i-am povestit ucenicului intamplarea, la care el mi-a zis cu multa nerusinare: „Mda, cand vin aici ii izgonesti, iar jos ii inviti aici". „Ce sa ma fac, mai copile, asa mi-a venit atunci sa le zic, ii raspund. Acum hai sa ne rugam o ora la chilie". Dupa o ora vine la mine si ma intreaba: „Cate rugaciuni ai facut?" „Atatea", ii raspund. „Doar atatea? Eu am facut cu mult mai mult si inca mai pot sa mai fac". Mi-a zis toate astea cu nerusinare. M-am intors intristat la mine la chilie. Numai ca nu am plans pentru comportamentul copilului aceluia. Se duse ucenicul sa doarma. Cum insa sa poata dormi cand diavolii au inceput sa-l atace? Si numai ce vine la mine la chilie speriat si-mi spune ce i se intampla. Ii raspund: „Asta ti se intampla pentru ca l-ai suparat pe duhovnicul tau". I-am citit o rugaciune, au trecut toate si s-a culcat linistit.Cand te faci prost pe tine insuti, pentru ascultare, si daca esti asa cum iti spun si intrebi pentru toate, incepe Dumnezeu sa-ti dea har. Parintele Procopie a plecat o data, facand neascultare de parintele Nichifor. Cand a ajuns la o anumita stare de lepadare a simtit deodata lipsa harului. Se simtea ca si cum ar fi un alt Procopie care-l intreaba: „De ce ai plecat?" „De asta si asta!" – ii raspund. „De ce ai lasat ascultarea si pe duhovnicul tau? Du-te inapoi la ascultarea ta!" Si s-a intors Procopie. Nu are importanta cine este duhovnicul. Metania pe care o pui duhovnicului e lucru mare. Facand ascultare la parintele Nichifor in anii aceia, am vazut minuni. Parintele Iosif spunea: „Nici preotia, nici Sfanta Impartasanie, nici rugaciunea mintii, nici postul, nici privegherea nu mantuiesc fara ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!" „Caci implinind cineva voia altuia si nu pe a sa, infaptuieste nu numai lepadarea de sufletul sau, ci si rastignire fata de toata lumea.Cel ce contrazice pe parintele sau, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereste pana la moarte, se minuneaza ingerii. Caci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemanandu-se Fiului lui Dumnezeu, Care a implinit ascultarea de Parintele Sau pana la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)".

Staretul Efrem Katunakiotul

marți, 20 iulie 2010

Se împlinesc 251 de ani de la naşterea Sfântului Serafim de Sarov


Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759, in orasul Kursk. Parintii sai erau niste crestini ortodocsi evlaviosi, pilde de adevarata duhovnicie. La varsta de 10 ani, Serafim a fost tamaduit in chip minunat dintr-o boala grea cu ajutorul icoanei Nascatoarei de Dumnezeu din Kursk. De copil, i-au plăcut scrierile si slujbele bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. A fost tuns calugar cand avea 27 de ani si, curand dupa aceea, hirotonit diacon. Profunzimea si curatia participarii Sfantului Serafim in slujbele dumnezeiesti sunt vadite, deoarece i s-a ingaduit sa vada ingerii, si in timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare l-a vazut pe Domnul Insusi. La 34 de ani a fost hirotonit preot, si a fost numit duhovnic al manastirii de maici Diveievo. In acelasi timp, a primit si blagoslovenie pentru a incepe o viata de pustnic in padurea ce inconjoara Sarovul. Traia intr-o cabana mica, daruindu-se in intregime rugaciunii, postului si citirii Scripturii si a scrierilor Sfintilor Parinti. Sfantul Serafim obisnuia sa mearga la manastire Duminicile pentru a primi Sfanta Impartasanie; apoi se intorcea in padure. In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte. Ranile provocate de acest atac l-au facut sa umble de acum inainte aplecat de spate, avand trebuinta de un toiag pentru a merge. Dupa aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai buna parte a timpului său in genunchi pe o piatra de langa chilia sa si strigand “Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Apoi a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani. Ascultand de o vedenie dumnezeiasca, Sfântul Serafim si-a incetat tacerea si a inceput sa vorbeasca, spre folosul celorlalti. Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale “Hristos a Inviat!”. Îi numea pe toti “bucuria mea”. In 1825 s-a intors la chilia sa din padure, unde primea mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea tuturor mangaiere si povaţă. Sfantul Serafim s-a mutat la Domnul în data de 2 ianuarie 1833, ingenuncheat fiind in fata icoanei Nascatoarei de Dumnezeu. O pilda al harului Duhului Sfant lucrator in viata si cuvintele Sfantului Serafim a ajuns la noi când, in noiembrie 1831, un crestin ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a intalnit cu Sfantul Serafim, notând convorbirea avută. Notele lui Motovilov au fost transcrise si publicate de catre Serghei Nilus. „Adevaratul scop al vietii crestine, spune Sfântul Serafim de Sarov, constă in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: “Cel ce nu adună cu Mine risipeste” (Luca 11:23). De la Sfântul Serafim ne-au rămas mai multe scrieri, iar în limba română au apărut mai multe cărţi cu viaţa,minunile şi învăţăturile lui. “Cand Sfantul Serafim din Sarov a fost intrebat daca lipsea crestinilor din vremea lui vreo conditie pentru ca acestia sa dea aceleasi roade de sfintenie care erau atat de abundente in trecut, el a raspuns: nu lipseste decat o singura conditie - hotararea“. Mai spunea Sf. Serafim: „Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui.”

duminică, 18 iulie 2010

Viziunea Bisericii Ortodoxe faţă de păcatul sinuciderii


Biserica Ortodoxă condamnă sinuciderea ca fiind un păcat greu şi nu admite, pentru cei care-şi iau viaţa, oficierea obişnuitei slujbe de înmormântare. Cu toate acestea, din motive de ordin pastoral, pentru consolarea familiilor îndurerate se oficiază o rânduială specială de înhumare.

„Nu se face slujba înmormântării obişnuită, ci o slujbă redusă. Nu se ţin cuvântări, deoarece nu ai ce să spui despre viaţa celui care a murit, ci poţi doar să-ţi exprimi regretul şi compasiunea faţă de cei rămaşi, iar lucrul acesta se poate face. De asemenea, sunt reduse din alcătuirea aceasta liturgică foarte amplă care este o slujbă pascală toate aceste cântări pascale şi se citesc din Evanghelii, se pot intona anumite cântări, însă slujba ca atare nu poate fi săvârşită. Se poate trage o dată clopotul pentru adunare, iar la adunarea aceasta se poate citi o pericopă evanghelică, o pericopă din Apostol. Pe drum, dacă se fac opriri, se poate citi din pericopele evanghelice de la 'stâlpi' care sunt foarte multe. Toate acestea se fac numai pentru credincioşii rămaşi, pentru mângâierea lor", a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, după cum ne informează TRINITAS TV.

Păcatul sinuciderii este unul dintre cele trei păcate cunoscute în Evanghelii şi în Tradiţia Bisericii sub denumirea de „păcate împotriva Duhului Sfânt", adică necredinţa, ura şi deznădejdea. Toate acestea sunt expresia refuzului deliberat al comuniunii cu Dumnezeu, sinuciderea fiind înţeleasă de Părinţii Bisericii ca necredinţă şi deznădejde asumate.

„Avem porunca foarte precisă în Decalog 'Să nu ucizi!'. Cu alte cuvinte, să nu ucizi nici viaţa semenului tău, iar pe de altă parte, să nu atentezi la propria ta viaţă încât să o faci să nu mai existe. Dat fiind faptul că nu noi suntem cei care ne-am dat viaţa, ci Dumnezeu Însuşi este Cel Care ne-a dat-o. El ne-o dă şi o ia atunci când crede de cuviinţă El în planul Lui etern. Prin urmare, nu pot dispune de bunul altuia. Pe baza acestui raţionament s-a tras concluzia că atâta vreme cât tu atentezi la bunul altuia consecinţa este pe măsură. Iar viaţa este bunul lui Dumnezeu. Nu putem atenta la bunul lui Dumnezeu. Atâta vreme cât tu Îl percepi pe Dumnezeu ca Realitate vie în viaţa ta lucrurile se schimbă completamente. Atâta vreme cât pentru tine Dumnezeu este o abstracţiune la care faci referinţă în anumite momente, abstracţiune care îţi dă satisfacţii mai degrabă intelectuale, tu nu te găseşti în comuniune cu Cel Care este prin excelenţă Viaţă şi Viaţă eternă. Tu nu te găseşti în comuniune cu Cel Care poate să-ţi dea putere în momentele în care simţi că limitele biologice se impun foarte categoric şi foarte dur. Noi ştim, din nefericire, că omul postmodern a făcut o adevărată profesiune de credinţă din a nu crede", a spus Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Un rol important în redresarea vieţii spirituale a omului deznădăjduit îl are duhovnicul, cel care îi aduce înainte exemplul iubirii şi Sensul adevărat al existenţei, pe Iisus Hristos: „În momentul în care tu te-ai ancorat în Dumnezeu ai în faţă posibilitatea unor tipuri de succese care îţi dau satisfacţie, putere şi care te entuziasmează. De aceea, spun că una din cauzele fundamentale ale sinuciderii o constituie, aş zice, lipsa sentimentelor de comuniune cu persoane care sunt de nivelul tău, cu care poţi comunica şi cu care poţi fi în comuniune, şi lipsa de comuniune cu Dumnezeu Însuşi, acest Noian de Viaţă, de putere, în care ne resursăm de fiecare dată când simţim că rezervele noastre simple omeneşti sunt epuizate. Este o criză a lumii moderne şi a necredinţei acestei lumi, cu tot ceea ce decurge din această necredinţă", a mai precizat Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă.

Deşi Biserica nu are slujbe pentru cei care l-au refuzat pe Dumnezeu luându-şi viaţa, totuşi, în Ziua Pogorârii Duhului Sfânt, în cadrul Vecerniei speciale care se oficiază după Sfânta Liturghie, Părinţii au rânduit să se citească o rugăciune în care sunt pomeniţi şi sinucigaşii.

sursa http://www.infoportal.ro/presa~info-1840510.html

vineri, 16 iulie 2010

Pe 14 iulie, cinstim un Sfânt - model pentru teologia ortodoxă contemporană: Nicodim Aghioritul


În fiecare an în data de 14 iulie Biserica Ortodoxă cinsteşte un Sfânt - model pentru teologia ortodoxă contemporană: Nicodim Aghioritul. Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-14 iulie 1809), cu numele de botez Nicolae, călugărit la mânăstirea Dionisiu de la Muntele Athos, a fost îndemnat de un alt Sfânt, Macarie din Corint, să înceapă o lucrare de traducere şi revizuire a unor scrieri duhovniceşti din vechime, precum: „Filocalia", scrieri ale Sfântului Simeon Noul Teolog, ale Sfântului Grigorie Palama ş.a. Nu a realizat simple traduceri şi nici simple „antologii" de texte patristice sau de canoane. În permanenţă lucrând sub ascultarea unui duhovnic iscusit şi rostind neîncetat „Rugăciunea inimii", cu smerenie, Sfântul Nicodim a îmbogăţit traducerile cu note şi explicaţii din diferiţi alţi Sfinţi Părinţi şi din experienţa proprie. Ajutat în munca sa, de studii vaste şi de o memorie excepţională, Sfântul athonit a lăsat posterităţii o literatură patristică îmbogăţită, receptată şi retransmisă în acelaşi Duh în care fusese scrisă. Desigur, în câteva situaţii a fost acuzat că ar fi „inovator", spre exemplu după ce a editat „Tratat despre deasa Împărtăşire", de către călugării grupaţi în jurul unui curent „tradiţionalist", care susţineau că împărtăşirea mirenilor poate să se facă de cel mult 3-4 ori pe an. Ideea desei împărtăşiri, susţinută de Sfântul Nicodim, tocmai cu extrase biblice şi din Sfinţii Părinţi, a fost considerată pentru o vreme „erezie", fiind condamnată de patriarhul Procopie al Constantinopolului. Urmatorul patriarh, Neofit VII a ridicat această acuză. Din informaţiile existente, Sfântul Nicodim era cu totul dedicat citirii şi scrierii din şi despre Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi, având drept scop întărirea credinţei creştinilor, mai ales a grecilor aflaţi sub dominaţie otomană. Sinaxar actualizat, Pidalion actualizat (culegere de sfinte canoane), selecţie din Vieţile Sfinţilor, Nou Martirologiu, Manualul sfaturilor celor bune (despre paza minţii), Manualul duhovnicului, Hristoitia (Manualul bunelor deprinderi creştine), sunt numai câteva din realizările Sfântului. Cum lucra? Ore în şir, fără întrerupere, aplecat asupra scrierilor, uitând să mânânce, dar nu să se roage, auzind la fereastra chiliei încercări ale demonilor de a-l tulbura prin sunete şi mesaje ameninţătoare, pe care nici nu le băga în seamă. Atunci când era acuzat pe nedrept de „inovaţii care nu sunt conforme Sfinţilor Părinţi", nu răspundea provocărilor, lăsând ca Dumnezeu Însuşi să lumineze şi să descopere adevărul. De la munca susţinută, sănătatea i s-a şubrezit, fapt care nu l-a întristat şi nici nu l-a împiedicat să lucreze. În urma lecturării scrierilor sale, mulţi atei ai vremii s-au convertit, ajungând chiar şi mucenici în vremurile de mărturisire a Ortodoxiei în faţa Islamului. Ca o mare durere, a sa, a rămas distrugerea lucrării proprii, legată de Scrierile Sfântului Grigorie Palama. Şi în limba română s-au tradus şi publicat multe din scrierile sale, în ediţii repetate, iubite de creştinii ortodocşi. Menţionăm între acestea: Războiul nevăzut, Paza celor cinci simţuri sau Hristoitia (Bunul moral al creştinului). Iată şi un gând duhovnicesc al Sfântului Nicodin Aghioritul despre Sfânta Împărtăşanie: „De aceea şi dumnezeiescul Hrisostom, urmând Sfintelor canoane ale Sfinţilor Apostoli şi ale Sfântului Sinod pomenit mai înainte şi mai ales socotind că toate sfintele lucrări ale Sfintei Liturghii au în vedere împărtăşirea credincioşilor, socoteşte nevrednici chiar şi de intrarea în biserică, pe cei ce merg la Sfânta Liturghie şi nu se împărtăşesc. Văd, zice, că mulţi se împărtăşesc mai mult din obicei şi nu după dreapta judecată. Pentru că atunci când vine Postul Mare, toţi, în orice stare s-ar afla, fie vrednici, fie nevrednici, se împărtăşesc. Tot aşa fac şi când vine ziua Bobotezei, chiar dacă acest timp nu este pentru împărtăşire. Dar nici Boboteaza şi nici Postul Mare nu fac vrednici pe oameni pentru împărtăşire, ci îi face vrednici curăţia sufletului. Cu aceasta te poţi împărtăşi în fiecare zi. Căci zice Sfântul Apostol Pavel, că ori de câte ori vă împărtăşiţi vestiţi moartea şi patimile Domnului, adică faceţi pomenirea mântuirii voastre, adică a binefacerii pe care a-ţi primit-o." ( cuvânt din „DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE", în traducerea părintelui Petroniu Tănase, autori: Sfântul Nicodim Aghioritul şi Neofit Kavsokalivitul )

duminică, 11 iulie 2010

Preotul, părintele nostru sufletesc


"Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu după cum şi Aaron." (Evrei 5, 4 ) Preotul este omul chemat de Dumnezeu la cinstea preoţiei. Nimeni nu este mai mare decât preotul pe pământ. Harul lui Dumnezeu l-a urcat pe preot pe piscul cel mai înalt al slujirii preoţeşti. L-a înzestrat cu o putere pe care n-a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor, şi anume puterea de a ierta păcatele credincioşilor şi de a sfinţi, de a lega şi dezlega, puterea de a scoate din iad sufletele şi de a le duce în Rai.

Preotul este părintele sufletesc al tuturor, chemat ca martor sau sfătuitor ori ca reprezentant în cele mai solemne momente ale vieţii binecuvântând şi sfinţind leagănul, nunta sau patul morţii; este un părinte la picioarele căruia creştinii spun cele mai intime mărturii, un om care prin starea sa este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletelui şi trupului, care, nefiind de nici o treaptă socială, ţine deopotrivă cu toate clasele sociale şi al cărui cuvânt cade de sus asupra inteligenţei şi asupra inimii.

Preotul cu dragoste de altar, postitor, râvnitor pentru mântuirea altora, acesta este om al lui Hristos.

duminică, 4 iulie 2010

Parintele Mihail, Manastirea Antim


fragment din interviul acordat Malvinei Cervenschi, pentru Campania "Mame de Ingeri", prezentata la Jurnalul TVR
"Dumnezeu care nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu si care aseaza lucrurile asa cum e mai bine pentru cei din jurul Lui, ingaduie si aceasta durere poate pentru a feri si pe prunc si pe parinti si pe cei din jur de o alta suferinta mai tarziu pentru ca Dumnezeu nu e un Dumnezeu al durerii sau al sadismului; El ingaduie acest lucru evitand pe mai tarziu durerea mai mare a parintilor. Dar e o durere mare, orice moarte a unui prunc in pantecele mamei sau imediat dupa nastere, inainte de botez.
Botezul, ca taina a unirii omului cu Iisus Hristos se aplica oamenilor vii, in putere, care doresc sa se apropie de Dumnezeu, sa-L cunoasca. Nasii dau marturisire pentru prunc iar un om in putere, marturiseste el insusi dorinta lui Dumnezeu. Insa atunci cand un prunc din ingaduinta lui Dumnezeu pateste aceasta experienta a mortii inainte chiar de a primi, de a gusta taina botezului si energiile dumnezeiesti, acest prunc nu e totusi indepartat de la lumina lui Dumnezeu, fiind intr-un loc luminos, intr-un loc in care Dumnezeu ii impartaseste binecuvantarea Lui!

E bine de stiut ca Dumnezeu ingaduie Botezul de Urgenta(Grabnic) facut chiar de mama pruncului, de medic, de asistenta sau de moasa, facand o cruce deasupra capului pruncului si spunand astfel: "Se boteaza robul lui Dumnezeu... In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, Amin! "

Si mama si tatal, de cand pruncul se zamisleste in pantecele mamei, sunt datori sa insoteasca viata pruncului cu ruga lor, sa-l mangaie, sa-l binecuvanteze si atunci pruncul salta de bucurie, simte afectiunea, grija si Dumnezeu de multe ori intareste binecuvantarea aceasta.

Chiar daca pentru parinti e foarte greu de indurat pierderea copilului mult dorit, binecuvantarea lui Dumnezeu asupra pruncului e posibila, Dumnezeu randuind o rugaciune pentru acesti prunci nepregatiti, nebotezati asa incat ei sa nu fie aruncati ca fragmente de tesut mort, incinerat, ci chiar ingropati cu o scurta rugaciune in cimitir. Este o slujba de iertare a pacatului stramosesc, de mangaiere si pentru parintii copilului care neavand pacat, au o incredintare ca Dumnezeu L-a primit in Lumina Lui, si asta e o mare intarire ca Dumnezeu are portile deschise pentru tot sufletul mai ales ca pe perioada sarcinii mama se inchina, vorbeste cu pruncul, se roaga pentru el si cred ca acest drum al dorintei mamei catre Dumnezeu ii deschide si pruncului drumul catre El chiar daca noi, in mod formal nu ajungem sa mai implinim randuielile de botez."