În fiecare an la 16 august Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache. Despre importanţa jertfei acestor sfinţi pentru noi cei de astăzi şi în mod special pentru credincioşii din Transilvania am aflat de la Părintele Jan Nicolae, care ctitoreşte acum o nouă biserică în Alba Iulia închinată acestor sfinţi: „Jertfa Sfinţilor Martirilor Brâncoveni este o jertfă roditoare ca jertfă a oricărui martir din istoria Bisericii lui Hristos, jertfa petrecută chiar în ziua Adormirii Maicii Domnului are pentru creştinii de pretutindeni o importanţă deosebită fiindcă sărbătoarea aceasta a Adormirii Maici Domnului este o sărbătoare a îndumnezeirii firii omeneşti şi practica tuturor oamenilor. Voievodul martir Constantin Brâncoveanu s-a născut în ziua aceasta sfântă şi iată a trecut la Domnul în aceeaşi zi, în ziua în care ar fii împlinit chiar 60 de ani văzându-şi mai întâi copii săi martiriza-ţi în faţa călăului şi ginerele său sfetnicul Ianache. Este important spun eu pentru că de obicei noi români ne plângem că a existat momente de slăbiciune în istoria noastră moment în care am uitat de demnitate şi atunci când din fruntea ţării avem un astfel de exemplu când voievodul Tării Româneşti Constantin Brâncoveanu refuză lepădare de credinţă pentru a-şi cruţa viaţa lui şi al copiilor săi, cred că nu avem un moment mai sfânt în toată istoria Bisericii noastre şi a neamului nostru. De aceea consider şi eu, că în icoana Sfinţilor Brâncoveni avem practic cel mai frumos exemplu de sfinţenie ridicat din neamul nostru. E importantă în acelaşi timp jertfa brâncovenilor pentru Ortodoxia din Ardeal deoarece ştim bine şi înainte de voievodul Constantin Brâncoveanu şi după, Ortodoxia din Transilvania a aflat un sprijin mare în Valahia, în Ţara Românească. Mitropolitul Ardealului din acea vreme, Atanasie Anghel de la Alba Iulia, a fost sfinţit întru această slujire la Târgovişte în vremea voievodului Brâncoveanu, a aflat sprijin material şi spiritual în acest voievod şi în mitropolitul din acea vreme al Ţării Româneşti, sprijin material referindu-mă chiar la o moşie primită în părţile Argeşului în satul Merişani. Există diplome care atestă acest sprijin material şi spiritual. Ştim că atunci când acest mitropolit a trecut la uniaţie, la catolicism, Voievodul Brâncoveanu la mustrat. Deci, practic, nu numai pentru că el avea interese, să spunem, administrative sau materiale în Transilvania, fiindcă avea o moşie în părţile Făgăraşului unde a zidit o mănăstire, mănăstire care a rămas un focar al ortodoxiei creştine, un bastion al credinţei noastre până astăzi, mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, nu numai pentru că a ajutat cu ctitorirea şi refacerea unor biserici din Ardeal cum ar fii aceea de la Ocna Sibiului, ctitorită mai înainte de către voievodul martir Mihai Viteazul, ci pentru că Constantin Brâncoveanu a fost un adevărat creştin ortodox şi a iubit mai mult decât viaţa lui Ortodoxia. De aceea ne sună nouă celor de astăzi, jertfa brâncovenilor ca o rechemare la redescoperirea credinţei, la aprofundarea ei, la trăirea ei mai vie. Aş puncta încă ceva aproape duios: am avut o colega de facultate care are două surori călugăriţe la ctitoria principală a brâncovenilor, la Mănăstirea Hurez. Aceste maici mi-au mărturisit că, maicile mai bătrâne din mănăstire, cele care trăiesc de zeci de zile în jurământul acesta al călugărie, în rugăciune curată îl văd pe Voievod plimbându-se prin mănăstirea sa. Oricât ar suna de duios acest lucru, eu cred că sfinţii brâncoveni sunt sfinţii cei mai frumos ridicaţi din neamul nostru, sunt printre noi cu rugăciunea, cu îndemnul şi cu ajutorul. Maica stareţă de la Mănăstirea Hurez îmi mărturisea că există o evlavie sinceră faţă de aceşti sfinţi şi ori de câte ori au necazuri şi tulburări citesc acatistul lor şi se simte imediat sprijinul acestor sfinţi.
Prin aceasta, s-a dat cuvenita cinstire celui care, vreme de un sfert de veac, a ştiut să conducă în mod autonom ţara lui, deşi condiţiile vremii erau vitrege, a reuşit să ridice prestigiul cultural al Ţării Româneşti, şi mai ales, a ştiut să moară pentru credinţa străbună, în acest fel dovedind încă o dată întregii lumi că românii au avut parte şi de conducători destoinici, ridicaţi la rangul sfinţeniei.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!
Postări
